Parlamentul European cere facilitarea CASATORIILOR HOMOSEXUALE/ In Moldova a fost votata LEGEA NEDISCRIMINARII

25-05-2012 3 minute Sublinieri

Parlamentul European condamnă legile şi violenţele homofobe din diverse ţări europene şi face apel la statele membre ale UE să ia considerare facilitarea accesului persoanelor lesbiene, homosexuale, bisexuale şi transgen (LGBT) la uniuni consensuale, parteneriate înregistrate sau căsătorii.

Statele membre al Uniunii Europene ar trebui să dea un exemplu în combatarea homofobiei, se arată într-o rezoluţie nonlegislativă adoptată joi cu majoritate clară de Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg.

Ţările europene, fie că sunt sau nu membre ale UE, inclusiv Rusia, Ucraina şi Republica Moldova, ar trebui să garanteze că persoanele LGBT sunt protejate de discursul bazat pe ură şi de violenţe homofobe şi ca partenerii de acelaşi sex să se bucure de acelaşi respect ca restul societăţii, se mai arată în rezoluţia adoptată cu 430 de voturi ‘pentru’, 105 ‘împotrivă’ şi 59 de abţineri.

Parlamentul European ‘condamnă ferm orice discriminare pe baza orientării sexuale sau a indentităţii de gen şi îşi exprimă profundul regret că drepturile fundamentale ale persoanelor LGBT nu sunt pe deplin susţinute în Uniunea Europeană’.

Eurodeputaţii îşi exprimă de asemenea îngrijorarea faţă deevoluţii care restricţionează libertatea de exprimare şi de adunare pe baza unor concepţii greşite faţă de homosexualitate şi transexualitate’. Ei consideră de asemenea că ‘statele membre ale UE ar trebui să fie un exemplu’ în protejarea drepturilor fundamentale ale persoanelor LGBT.

În expunerea de motive a rezoluţiei, eurodeputaţii enumeră o serie de legi sau proiecte de legi adoptate sau curs de adoptare în şase ţări – Rusia, Ucraina, Republica Moldova, Lituania, Letonia şi Ungaria.

Europarlamentarii îşi exprimă regretul că ‘legi de acest tip sunt deja folosite pentru a aresta şi amenda cetăţeni, inclusiv cetăţeni heterosexuali, care îşi exprimă sprijinul, toleranţa sau acceptarea persoanelor LGBT’. Aceste legi ‘legitimează homofobia şi, uneori, violenţa’, mai spun aleşii europeni.

PE menţionează de asemenea că, în contextul în care ‘drepturile fundamentale ale persoanelor LGBT au şanse mai mari de a fi protejate dacă acestea au acces la instituţii legale precum uniunile consensuale, parteneriate înregistrate sau căsătorie’, statele membre care nu garantează aceste drepturi ‘ar trebui să ia în considerare’ să facă acest lucru.

Eurodeputaţii fac totodată apel la CE ‘să propună măsuri de recunoaştere reciprocă a efectelor documentelor privind statutul civil pe baza principiului recunoaşterii reciproce’.

Rezoluţia menţionează cazurile de violenţă şi ameninţări homofobe de la Sankt Petersburg şi Kiev din luna mai. Eurodeputaţii reamintesc că acorduile UE cu ţări terţe prevăd condiţii care cer respectarea drepturilor fundamentale.

Ca tot se apropie prabusirea sandramalei, se inmultesc rezolutiile pro-homosexuale ale Parlamentului European (situatia homosexualilor pare a fi o mare problema, la concurenta cu situatia euro si re-intrarea in recesiune).

Rezolutia „Lupta impotriva homofobiei in Europa”, care a trecut cu o larga majoritate (430-105), solicita din nou statelor membre sa elimine orice oprelisti din calea manifestarilor publice ale „minoritatilor sexuale”, sa isi recunoasca reciproc actele de stare civila si, evident, sa legifereze uniunile civile si „casatoriile” unisex.

Lista voturilor la rezolutia “Fight against homophobia in Europe”, vedeti la paginile 5-20. Sunt si ai nostri pe acolo! Aveti placerea sa descoperiti care ce-a facut.

http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-%2f%2fEP%2f%2fNONSGML%2bPV%2b20120524%2bRES-RCV%2bDOC%2bPDF%2bV0%2f%2fEN&language=EN

Legea cu privire la asigurarea egalității a fost votată în Parlament cu 53 de voturi pro. Legea a fost aprobată în ambele lecturi. Împotrivă au votat deputații neafiliați din grupul socialiștilor, deputatul PLDM, Valeriu Ghilețchi, și deputatul PD, Oleg Sârbu.

Deși dezbaterea legii se anunța a fi una cu scandal, acest lucru nu s-a întâmplat. Liberalii, care s-au pronunțat în repetate rânduri împotriva adoptării legii cu sintagma „orientare sexuală”, au fost convinși pe ultima sută de metri, practic. Înainte de a purcede la examinarea legii, liberalii au cerut o pauză pentru întrunirea Alianței. Nu se știe ce au vorbit deputații AIE, dar asta i-a convins pe liberali să voteze pro.

Deputatul neafiliat Mihai Godea nu a fost prezent în sală în momentul votării legii. Acesta a părăsit ședința Parlamentului după ce propunerea sa, de a trimite legea la expertiză europeană, a fost respinsă.

Doar deputații neafiliați din grupul socialiștilor au criticat legea. „Deputații sunt impuși de fracțiune să voteze. Ni se propune să sfidăm credința noastră și constituția țări, să ignorăm părerea majorității cetățenilor RM. Susținând proiectul, AIE scrie o pagină neagră și rușinoasă în istoria noastră”, a declarat Veronica Abramciuc. Aceasta chiar i-a amenințat pe votanții legii. „De la nepoți și copii homosexuali „ne zarekaitesi”. Dumnezeu nu bate cu bățul”, a spus aceasta.

Lupu, la rândul său, a ținut să amintească faptul că legea nu va afecta instituția familiei în RM. „Legea nu formează condiții pentru suprimarea slujitorilor bisericii și nu pune sub risc normalitatea și tradițiile moldovenești”, a spus Lupu.

Legea cu privire la asigurarea egalităţii a stârnit un scandal enorm în societate din cauza sintagmei „orientare sexuală”. În lege se stipulează clar însă faptul că aceasta nu va afecta instituția familiei. Sintagma se stipulează doar în domeniul angajării în câmpul muncii. Astfel, se consideră dicriminatorii următoarele acţiuni din partea angajatorului: plasarea anunţurilor de angajare cu indicarea condiţiilor şi criteriilor care exclud sau favorizează anumite persoane, refuzul neîntemeiat de angajare, distribuirea diferenţiată şi neîntemeiată a sarcinilor de lucru şi hărţuirea angajatului la locul de muncă.

Amintim că aprobarea legii împotriva discriminării este una dintre condiţiile Uniunii Europene pentru oferirea regimului liberalizat de vize. Dacă va fi adoptată, legea privind egalitatea de șanse va intra în vigoare la 1 ianuarie 2013.

(…) Precizăm că 25 mai a fost un termen stabilit de europeni, pentru ca Republica Moldova să aprobe cele două documente.

În timp ce deputaţii aprobau legea asigurării egalităţii, un grup de preoţi, enoriaşi, reprezentanţi ai partidelor extraparlametare protestau faţă de decizia aleşilor poporului, scandând “Ruşine să vă fie!“, “Trădători!.

Proiectul legii pentru prevenirea şi combaterea discriminării a fost aprobat de Guvern în februarie 2011, dar ulterior a fost retras din Parlament, după mai multe proteste ale clericilor şi ale unor asociaţii ortodoxe. Ceva mai târziu, legea a fost redenumită, iar sintagma “orientare sexuală” se regăseşte doar în articolul 7, care prevede nediscriminarea persoanelor la locul de muncă.

Legea privind asigurarea egalităţii interzice discriminarea persoanelor care sunt de orientare homosexuală, la fel cum interzice discriminarea pe multe alte criterii: sex, rasă, culoare, limbă, vârstă etc.


Categorii

1. DIVERSE, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

18 Commentarii la “Parlamentul European cere facilitarea CASATORIILOR HOMOSEXUALE/ In Moldova a fost votata LEGEA NEDISCRIMINARII

  1. http://www.episcopiaslatinei.ro/2012/05/22/resfintirea-bisericii-parohiei-traian/

    PS SEBASTIAN:
    “Sfinţii prăznuiţi astăzi sunt şi MODELE DE CONDUCATORI CU FRICA DE DUMNEZEU, chiar dacă au fost oameni politici. Ei nu şi-au pierdut ruşinea şi respectul faţă de semeni şi faţă de lege. ASTFEL DE CONDUCATORI NE TREBUIE SI NOUA ASTAZI − cu frică de Dumnezeu şi cu dragoste faţă de Biserica Sa, ASEMENEA SFINTILOR ÎMPARATI CONSTANTIN şi ELENA.”

  2. Pingback: Mitropolia Moldovei (Patriarhia Moscovei) critica normalizarea homosexualitatii/ UE VA MONITORIZA RESPECTAREA LEGII EGALITATII - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  3. Pingback: Cum lucreaza alianta intre EUROCRATI si LOBBY-ul homosexual. RAZBOIUL EUROPARLAMENTARILOR ROMANI IMPOTRIVA VIEII - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  4. Pingback: Azi, in Bucuresti, MARSUL GAYFEST – parada sodomiei/ OBIECTIVUL SECRET AL AGENDEI PENTRU DREPTURILE HOMOSEXUALILOR – LEGALIZAREA PEDOFILIEI?/ Biserica Bulgariei condamna parada gay. Biserica noastra tace si in acest an?/ “Revolutia famil
  5. Pingback: Patriarhia Moscovei cere Republicii Moldova amendarea LEGII EGALITATII ce contine prevederi PRO-HOMOSEXUALITATE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  6. Pingback: Parintele Savatie Bastovoi despre sfarsitul libertatii de exprimare si inchiderea emisiunii “PIETRELE VORBESC”: DE ACUM INAINTE NU VOM PRIMI DECAT LOVITURI! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  7. Pingback: DESPRE HOMOSEXUALITATE CA PACAT SI BOALA cu Parintele Pantelimon Șușnea si Staretul Iustin Miron de la Oașa -
  8. Pingback: ABERATIILE REVIZUIRII CONSTITUTIEI: interdictia discriminarii pe baza ORIENTARII SEXUALE, introducerea termenului de REGIUNE si respingerea CONSULTARII POPULATIEI in procesul REGIONALIZARII - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  9. Pingback: BOMBA ATOMICA CU CEAS PUSA LA TEMELIA FAMILIEI SI A BISERICII. O noua PRIGOANA impotriva crestinilor, in Romania, incepe prin noua CONSTITUTIE dictata de lobby-ul HOMOSEXUAL? -
  10. Pingback: Ponta si activistii anticrestini preseaza puternic pentru A NU INTRODUCE IN CONSTITUTIE DEFINITIA FAMILIEI NORMALE. Antonescu accepta ca AMENDAMENTUL ANTI-GAY POATE FI RESUPUS LA VOT! (video) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  11. Pingback: ROMANIA, SANTAJATA cu raportul de tara al SUA si cu "familiile politice europene" DACA ADOPTA AMENDAMENTUL CARE INTERZICE CASATORIILE GAY/ Marti va fi rediscutat in Comisia de Revizuire a Constitutiei, la cererea ALINEI GORGHIU (PNL) si la presi
  12. Pingback: VREME REA. COPIII: folositi deja in propaganda LGBT de la "MARSUL DIVERSITATII"/ "Marea topaiala" a PARADEI GAY, circ sodomit "strategic" impanat cu VATAFI IMPERIALI/ Cu ce ne afecteaza CASATORIA HOMOSEXUALA? Controlul gandir
  13. Pingback: Revizuirea Constitutiei: AMENDAMENTUL PENTRU FAMILIE ELIMINAT! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  14. Pingback: Furie anticrestina deliranta: asalt impotriva Constitutiei pe motiv de... "FASCISM CLERICAL, DOGMATISM RELIGIOS, ORTODOXISM FUNDAMENTALIST"! Autor: trompeta romana a DEUTSCHE WELLE, la care se raliaza Fundatia Soros, APADOR-CH, Accept, ActiveWat
  15. Pingback: ORTODOXIA TINERILOR despre derapajul rusinos al ZIARULUI LUMINA: evocare slugarnic-laudativa a unui DOCUMENT EUROPEAN ce ar “apara libertatea religioasa”, INTERZICAND INSA “DISCRIMINAREA” HOMOSEXUALILOR! - Recomandari
  16. Pingback: Pr. Marcel Radut Seliste: UNIUNEA EUROPEANA INTERZICE BISERICII AFIRMAREA ADEVARULUI DESPRE HOMOSEXUALITATE! Analiza importanta pe marginea textului european APLAUDAT de PATRIARHIE. Indiferent de o noua constitutie anticrestina, PRIGOANA CRESTINILOR POATE
  17. Pingback: Pr. C-tin Sturzu despre dictatura homosexuala: “TRAIM MOMENTELE CELE MAI CUMPLITE DE DUPA 1989, DAR PUTINI SUNT CONSTIENTI. Va veni o persecutie “corecta politic”, cum n-a mai cunoscut istoria României!” | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: COPILUL IN JUNGLA INTERNETULUI/ Interviu cu medicul Rodica Nanu: “TELEVIZORUL ESTE RAUFACATOR IN VIATA COPILULUI”. Sfaturi practice despre alaptarea si cresterea pruncilor/ PREMIEREA UNUI PROMOTOR AL INFANTICIDULUI | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare