Patriarhul Daniel: ELOGIUL UNIRII SI AL …REFORMISTULUI MASON SI ANTICRESTIN ALEXANDRU IOAN CUZA

24-01-2012 8 minute Sublinieri

 

Numai un popor unit este un popor demn, iar orice unire este măreaţă şi orice dezbinare este un rău şi o pierdere, a spus patriarhul Daniel în cuvântul de învăţătură rostit, marţi, la slujba de Te Deum din Catedrala patriarhală. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, mitropoliţii Nifon al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum şi alte persoane care în urmă cu 153 de ani şi-au adus contribuţia la înfăptuirea Unirii Principatelor Române au fost pomeniţi, marţi, după Sfânta Liturghie, la slujba de Te Deum oficiată de PF Daniel, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

“Nu ştim care unire este mai mare. Orice unire este mare şi măreaţă şi orice dezbinare este un rău şi o pierdere, deci astăzi, în ziua de pomenire a făptuitorilor unirii din 1859, noi mulţumim lui Dumnezeu pentru binefacerile Unirii. Mulţumim lui, respectăm memoria celor care au contribuit la Unire, cler, oameni politici şi popor. Dar, în acelaşi timp trebuie să învăţăm să lucrăm pentru unire şi demintate. Numai un popor unit este un popor demn, un popor care are o forţă spirituală. Unirea aceasta trebuia făcută mai întâi în cugetare şi simţire, cum spunea mitropolitul Nifon al Ţării Româneşti, şi apoi în faptele unităţii naţionale. Să rugăm pe bunul Dumnezeu să ne ajute să cultivăm nu numai darul libertăţii, ci şi darul unităţii. Când libertarea este responsabilă, ea ajunge la unitate naţională, la unitatea comunităţii şi la armonia creşterii valorilor spirituale şi progresului nostru material”, a spus PF Daniel.

El a precizat că în Catedrala patriarhală şi în clădirea unde a funcţionat în 1859 Camera Deputaţilor, două locuri sfinte, este necesar ca în fiecare an să fie adusă mulţumire lui Dumnezeu şi recunoştinţă făptuitorilor Unirii.

“Şi să nu uităm că Unirea principatelor s-a făcut la Bucureşti, deşi entuziasmul a pornit de la Iaşi. Este o mare pagubă să uităm cele două momente, cel de la Iaşi, din 5 ianuarie şi cel de la Bucureşti, din 24 ianuarie, sau să le punem în competiţie şi concurenţă. Noi nu ne concurăm, ci mărturisim adevărul istoric, şi anume că începutul Unirii Principatelor a fost la Iaşi şi desăvârşirea Unirii Principatelor s-a făcut aici, la Bucureşti. Iar biserica noastră, care a sprijinit foarte mult Unirea Principatelor, a fost răsplătită prin faptul că fosta cameră a Deputaţilor a fost donată Bisericii, pentru activităţile ei multiple, încât avem obligaţia să păstrăm darul sfânt al Unirii, al unităţii şi să mărturisim binefacerile lui Dumnezeu în poporul român. Să dea bunul Dumnezeu să simţim bucuria unităţii şi să transmitem flacăra aceasta a binefacerilor lui Dumnezeu celor din jurul nostru, şi să nu uităm şi pe românii din afara graniţelor ţării, care, serbând acolo Unirea, cultivă unitate de cuget şi simţire a întregului popor român de pretutindeni”, a adăugat patriarhul Daniel.

PF Daniel a explicat celor prezenţi momentul Unirii din 24 ianuarie 1859, de pe Dealul Mitropoliei.

“Alături de Catedrala Patriarhală din Bucureşti se află locul fostei clădiri a Mitropoliei Ţării Româneşti, unde s-au desfăşurat lucrările Adunării Elective din 1859, care a ales la 24 ianuarie pe domnitorul Moldovei, Alexandru Ioan Cuza, şi domnitor al Ţării Româneşti, înfăptuind astfel Unirea celor două Principate Române. În acest loc, pe cunoscutul Deal al Mitropoliei, reper al istoriei, credinţei şi culturii, loc al binecuvântărilor care aduc bucurie oamenilor, s-au desfăşurat în urmă cu 152 de ani ceasurile Unirii, binecuvântate şi susţinute de rugăciunea Bisericii, momente pe care noi astăzi le rememorăm, cu respect şi recunoştinţă”, a spus PF Daniel.

Patriarhul a povestit, în discursul său, despre desfăşurarea Adunării Eelective a Moldovei din 5/17 ianuarie 1859 de la Iaşi, prezidată de mitropolitul Moldovei Sofronie Miclescu, când a fost ales domnitor Alexandru Ioan Cuza. PF Daniel a amintit şi momentele cheie din ziua de 24 ianuarie, imediat după slujba de Te Deum oficiată în Catedrala mitropolitană (actuala Catedrală patriarhală). Atunci, deputatul Vasile Boerescu a propus Unirea prin alegerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza al Moldovei domnitor şi în Ţara Românească, ceea ce s-a şi consfinţit prin vot.

“În urma votului, după citirea biletelor, Mitropolitul Nifon proclamă numele domnitorului Ţării Româneşti ales în unanimitate, şi anume Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Moldovei. La auzul acestei veşti, poporul adunat pe Dealul Mitropoliei a fost cuprins de o bucurie de nedescris. Bucuria a fost vestită tuturor de dangătul clopotelor mitropoliei şi al celorlalte biserici, «tot Bucureştiul era în picioare, de la Filaret la Dealul Mitropoliei, până la Băneasa»”, a adăugat PF Daniel, citând din nota unui cronicar al vremii.

În 8 februarie 1859, mitropolitul Nifon al Ţării Româneşti l-a întâmpinat pe noul domnitor Alexandru Ioan Cuza în Catedrala mitropolitană din Bucureşti.

PF Daniel a vorbit despre beneficiile realizării Unirii Principatelor Române şi pe plan spiritual, respectiv organizarea unitară a structurilor bisericeşti din toate provinciile româneşti, sub conducerea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, confirmat de Alexandru Ioan Cuza prin Legea din 1864. În acelaşi timp, prin demersurile lui Cuza către Patriarhia Ecumenică (1865) pentru obţinerea recunoaşterii autocefaliei, s-au creat şi premisele ridicării Bisericii Ortodoxe Române, autocefale din anul 1885, la rangul de Patriarhie, în anul 1925.

În această perspectivă, domnitorul a promulgat, la 3 decembrie 1864, Decretul organic, în care se arăta că “Biserica Ortodoxă Română este şi rămâne independentă de orice autoritate bisericească străină, în tot ceea ce priveşte organizarea şi disciplina” şi că “Sinodul general al Bisericii Române păstrează unitatea dogmatică a sfintei credinţe ortodoxe cu Marea Biserică de Răsărit, prin coînţelegere cu Biserica Ecumenică a Constantinopolului”.

Multe dintre reformele domnitorului Alexandru Ioan Cuza care priveau Biserica au fost foarte progresiste pentru acea vreme, iar unele măsuri luate de el au creat neînţelegeri şi nemulţumiri.

Ca urmare a promulgării, în decembrie 1863, a Legii pentru secularizarea averilor mănăstireşti, în timpul domniei lui Cuza s-au reglementat şi principiile legale prin care statul se obliga să sprijine Biserica. În acest sens, s-a stabilit prin lege plata unei părţi a salariului preoţilor de la bugetul de stat, sprijinirea învăţământului teologic seminarial şi universitar, acordarea a 8,5 hectare de pământ bisericilor parohiale.

“Unirea Principatelor Române, începută la Iaşi în data de 5 ianuarie 1859 şi desăvârşită la Bucureşti în data de 24 ianuarie 1859, nu este «Unirea Mică», cum zic unii, ci «Unirea de bază», deoarece ea a constituit temelia pentru formarea în anul 1862 a statului român, numit România, temelie pentru obţinerea independenţei naţionale româneşti în urma Războiului pentru independenţă din anul 1877, temelie pentru ridicarea României la rang de Regat în anul 1881, şi mai ales temelie pentru Unirea din 1 decembrie 1918, de la Alba-Iulia, ca Unire a Transilvaniei cu România, precedată de Unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918 şi Unirea Bucovinei cu România, la 28 noiembrie 1918. Pentru Biserică, Unirea Principatelor Române a fost temelie pentru recunoaşterea oficială a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române în anul 1885, iar Unirea de la 1 decembrie 1918 a constituit un element favorabil pentru ridicarea Bisericii noastre la rang de Patriarhie în anul 1925”, a precizat PF Daniel.

An de an, ziua de 24 ianuarie devine prilej de a rememora un fragment important al istoriei românilor, cel al Unirii Principatelor. Înfăptuită din dorinţa unei clase politice ai cărei reprezentanţi fuseseră şcoliţi în universităţile Occidentului şi, deci, influenţaţi de ideile reformatoare ale epocii, Unirea de la 1859 rămâne inevitabil asociată, în mentalul colectiv, de numele colonelului Alexandru Ioan Cuza, primul domn ales al Principatelor Unite.

Ales domn al Moldovei la 5 ianuarie 1859 şi apoi şi domn al Ţării Româneşti, pe 24 ianuarie, Alexandru Ioan Cuza devine astfel primul domn al statului ce va deveni la 1918 România Mare. Conştient de mandatul său şi sprijinit de oameni politici valoroşi, colonelul Alexandru Ioan Cuza a reuşit, în cei 7 ani de domnie, să reformeze radical noul stat, aşezându-l în cadre moderne. Reforma agrară, învăţământul primar obligatoriu, sistemul metric, reforma în justiţie (codul de procedură penală şi codul civil), organizarea armatei sunt doar câteva dintre cele mai importante reforme de care se leagă numele lui Cuza. Însă nu doar reformele au fost cele care au dat consistenţă anilor săi de domnie, ci şi uriaşul efort de a unifica nu numai sub aspect politic cele două Principate. Un demers dificil, dat fiind faptul că era vorba despre două sisteme legislative, administrative şi fiscale diferite, de două corpuri de armată complet diferite, pe care Alexandru Ioan Cuza a reuşit să le armonizeze, pentru ca apoi să le poată moderniza. Acestor dificultăţi li se adaugă şi ostilităţile prezentate făţiş de o parte a clasei politice a epocii, de marile familii boiereşti, rămase fără privilegii, dar şi situaţia complicată dată de poziţia unui stat nou, ce îşi făcea cu timiditate loc în familia celorlalte state ale Europei.

Cuza, un domn ‘nemuritor’

Sprijinit de colaboratori valoroşi – iar numele lui Mihail Kogălniceanu este strâns legat de reformele pe care Cuza le-a iniţiat -, primul domn al Principatelor a reuşit în doar şapte ani de domnie să pună bazele unui stat modern, care să se poată alinia pretenţiilor Europei. Reformele sale, ca şi dreapta măsură de care se bucura poporul ori de câte ori domnul cobora în mulţime, au făcut ca simbolul Cuza să înceapă să fie construit chiar din epocă.‘Îi plăceau băile de mulţime, îi plăcea să coboare în mijlocul poporului şi poate de asta a şi fost atât de iubit. El nu era genul de lider care să fie văzut doar la ocazii speciale, înconjurat de o suită care să-l îndepărteze de oameni. Apoi, Cuza rămâne în mentalul colectiv asociat şi cu imaginea de militar. Iar uniforma imprimă un anumit respect. Or, această imagine de militar, de om serios, de cazon, de reformator au creat o imagine aproape legendară despre Alexandru Ioan Cuza‘, consideră lect. univ. dr. Ionuţ Nistor de la Facultatea de Istorie a Universităţii ‘Al. I. Cuza’ din Iaşi.

În plus, aşa cum apreciază şi Aurica Ichim, directorul Muzeului Unirii din Iaşi, ‘în timpul domniei lui Cuza începem să avem propriile instituţii, propriile legi. Cuza fost un un domn deschis, un domn vesel, un domn-om. Toate acestea îl fac nemuritor’.

Statul român modern, opera tandemului Cuza-Carol I

Regele Carol I, cel care a succedat domniei lui Cuza, s-a poziţionat cu multă dificultate faţă de acest personaj rămas în memoria colectivă ca o personalitate-simbol, tocmai pentru că el reprezenta un reper indiscutabil pentru români. ‘În 1911-1912, la Iaşi se construia statuia lui Cuza din Piaţa Unirii; era finalizat doar soclul. Carol I a venit în vizită, iar autorităţile locale, ştiind că regele nu se simte foarte bine în preajma unor simboluri cum era Cuza-Vodă, au acoperit acel soclu cu o tribună, pentru a nu-i stârni resentimente’, explică istoricul Ionuţ Nistor.

Cu toate acestea, întreg setul de reforme începute de Cuza a fost preluat şi dus mai departe de Carol I. ‘Până la urmă nu putem înţelege modernizarea statului decât în acest tandem: Cuza – Carol I. Unul are meritul de a le fi început, celălalt de a le fi consolidat’, a precizat Ionuţ Nistor.

Momentul Unirii de la 1859 , ‘recuperat’ de istoriografia comunistă

După moartea lui Cuza, momentul 24 ianuarie, ca şi figura ‘domnului Unirii’ au fost cu atât mai preţuite de români. În fiecare an, pentru a marca acest moment, se organizau evenimente publice, serbări şcolare, dar nu existau manifestări populare de amploarea naţională a celor de azi.

După 1945, momentul Unirii de la 1859, ca şi figurile importante ale epocii, printre care şi Cuza, au fost omise cu bună ştiinţă din cărţile de istorie. Istoricii care au studiat perioada susţin că acest lucru este perfect explicabil, în condiţiile în care Cuza căpătase un aer de legendă în mentalul colectiv. De aceea, timp de mai bine de zece ani despre aceste momente nu s-a scris, fiind un subiect sensibil de interpretat din punct de vedere ideologic şi politic. În plus, nu existau istorici care să poată scrie despre acel moment. ‘Vechea generaţie de istorici era fie urmărită sau chiar închisă, cazul Gheorghe Brătianu fiind poate cel mai relevant, iar alţi istorici nu trecuseră încă testele afilierii ideologice. Regimul nu avea încredere în vechea şcoală de istorie, care să mai scrie câte ceva despre momentele fondatoare ale statului şi ale naţiunii române, iar noua şcoală de istorie, care se forma, nu avea instrumentele necesare pentru a scrie despre astfel de evenimente; nu puteau scrie despre astfel de momente fără să ştie cum se raportează puterea politică la acestea’, explică lect. univ. Ionuţ Nistor.

După retragerea armatelor sovietice de pe teritoriul României, în 1958, a început un minuţios proces de recuperare a valorilor şi a momentelor fondatoare din istorie, cum era şi cazul Unirii de la 1859, de care propaganda comunistă va încerca apoi să se servească.

Pe acest fond, în 1959, pe o perioadă de aproape două săptămâni ziarul ‘Scânteia’ a publicat articole care au culminat în ziua de 24 ianuarie, când au fost prezentate chiar fragmente din documente ale Unirii, iar figurile mari, printre care Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, au fost readuse în discuţie.

‘Aceştia au fost transformaţi în nişte revoluţionari ‘avant la lettre’. Regimul a încercat să-şi caute în trecut originile şi Unirea de la 1859 a fost un prilej fantastic pentru comunişti de a-şi legitima puterea. Cuza a fost chiar valorizat excesiv. De ce? Sunt mai multe explicaţii. Trebuia găsit prototipul perfect al revoluţionarului român – iar Cuza s-a mulat perfect pe tiparul acesta – de care aparatul de propagandă avea nevoie pentru a încerca să-l identifice pe Nicolae Ceauşescu ca reformator de stat, de societate şi ca pe un revoluţionar. I s-a construit lui Cuza un soclu foarte înalt, dorindu-se a fi o ipostază din trecut a lui Ceauşescu. O a doua explicaţie a valorizării sale excesive în perioada comunistă constă şi în faptul că el trebuia pus într-o antiteză clară cu cei care i-au urmat la domnie, Carol I şi restul regilor, pentru că regimul comunist nu accepta ideea de monarhie‘, explică istoricul Ionuţ Nistor. […]  (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 24 ianuarie 2012)

Nota noastra:

Recunoscand si cinstind momentul sacru al unirii Principatelor Romane, adaugam doua scurte observatii elogiului pe care Patriarhul si ziarul sau l-au adus domnitorului A.I. Cuza:

1. Surprinde portretul elogios si trasaturile scoase in evidenta ale lui A.I. Cuza, marele reformator – progresist neinteles la vremea sa! – care a modernizat Romania. Intr-adevar, de un reformism extrem, chiar.

Biserica a fost transformata, in vremea sa, in departament social al statului! Nu a existat alta domnie mai vrajmasa Bisericii pana la regimul comunist decat domnia lui Cuza, care a deposedat Biserica de propria sa putere economica, care a subordonat-o strict puterii politice, ierarhii incomozi fiind, de atunci, care pensionat, care alungat, care retras in vreo manastire obscura! O domnie care a prefigurat pana si decretul comunist anti-monahal, interzicand calugarirea pana la o varsta inaintata si conditionand-o de studii teologice; o domnie care a interzis pictura bizantina in bisericile oraselor si a impuse pictura apuseana… etc.

Reformele agrare care, chipurile, ar fi fost facute in favoarea taranilor, sunt si ele un MIT. Reformele lui Cuza au fost doar de fatada, pentru ca taranii au primit prea putin pamant si obligatiile feudale au fost inlocuite de invoielile facute de tarani cu boierii sau cu arendasii, invoieli care erau impuse acestora manu militari. Adica, o neoiobagie.

Modernizarea Romaniei, in viziunea lui Cuza, era o dictatura. Masurile pe care domnitorul le-a luat in ultimii sai ani de domnie prevedeau crearea unui regim de autocratie personala. Acest lucru a provocat, pana la urma, reactia clasei boieresti pasoptiste, care l-a alungat pe cel care isi luase prea in serios misiunea de “voda al modernizarii Romaniei”, uitand sa isi imparta gloria istoriei cu aceasta elita masonica. In noaptea in care a avut loc debarcarea lui Cuza, acesta se afla cu amanta sa – inca motiv pentru care Biserica ar trebui, nu-i asa, sa-i aduca elogii neinfranate!

GASITI VREO ASEMANARE CU CEEA CE TRAIESTE ROMANIA ASTAZI? 

2. Unirea intru adevar si intru sfintentie sau ORICE UNIRE? Chiar ORICE UNIRE este mareata? Si chiar ORICE dezbinare e o pierdere? Nu spune, cumva, Evanghelia altminteri?


Categorii

1. DIVERSE, Opinii, analize, Patriarhul Daniel, Sarbatori, comemorari, sfinti

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la “Patriarhul Daniel: ELOGIUL UNIRII SI AL …REFORMISTULUI MASON SI ANTICRESTIN ALEXANDRU IOAN CUZA

  1. Recunosc ca pana sa va citesc eram si eu aburit de acest mit a lui Cuza. Ramane de mirare cum de s-a putut crea o astfel de aura in jurul unui dusman al tarii.Am ascultat zilele astea elogii ale unor istorici cu pretentii.O marturie sincera am gasit totusi intr-un numar al Magazinului Istoric,acum vreo zece ani.Am aflat astfel ca “marele” Cuza a fost rapus de o boala si ingrijit in ultimele clipe ale vietii de o sotie iertatoare.

  2. “Fratele” isi lauda “fratele” si post mortem.
    Asteptam Sinodul din februarie, si atunci vom vedea cine a avut dreptate. (un prim avertisment pentru cei care credeau ca m-am inselat: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/01/19/patriarhia-romana-instrainata-de-popor-vaticanul-empatizeaza-cu-cei-saraci-la-intalnirea-cu-traian-basescu/)
    PF-ul lauda tare pe masonul Cuza? De ce oare?
    “Si oricine a urmarit acest blog cu atentie, onestitate si ne-superficialitate de mai multa vreme, stie ca tocmai pentru ca am fost mereu APARATORI ai Bisericii, ai unitatii ei, si critici numai cand era cazul (nu tot timpul, ca bazmeticii, nu dand cu pietre in pastorii nostri), numai cu argumente punctuale, cu masura si CU DURERE, niciodata la modul demolator si absolutist”(admin @Bellum…)
    Va inteleg DUREREA cu care recunoasteti ca PF-ul mai “deraiaza” uneori. Numai UNEORI.
    Pacat ca angajamentele masonice sunt pentru toata viata.

  3. @ Bellum:

    Este normal sa avem probitatea sa sanctionam punctual ceea ce este grav, si sa osandim faptele, nu persoana, cu atat mai mult cu cat, vrem sau nu vrem, e episcopul nostru. Si il meritam, crede-ne… Cat despre angajamente, nu avem dovezi si nu avem cum sa vorbim asa. Conteaza mai ales ce face omul. Au mai existat, oricum, masoni (chiar ierarhi, se zice) care s-au dezis de masonerie, macar la sfarsit. Asumandu-si consecintele.

    Cat despre Cuza, in orice caz, prin FAPTE este FRATE de “anti-cruce” cu presedintele, deocamdata. Asemanarile sunt izbitoare. Chiar daca TB n-o fi numaidecat mason. Si asta e o pista falsa, pana la urma. Angajamentele se pot lua si altfel…

  4. @admin
    Pai, am auzit ca multi il catalogheaza ca atare, nu avem cum sa stim in mod concret, atat timp cat intre masoni functioneaza o anumita lege a “omertei”, ei nedeconspirandu-si identitatea unul altuia. Dar, totusi faptele pot vorbi mai bine decat “buletinele de identitate masonica”.
    Iata un rationament, poate gresit, poate nu:
    1. Primul patriarh al BOR a fost mason. Masonii si-l aroga ca “frate”, alaturi de alti “frati” gen: Leon Gheuca; Veniamin Costachi; Melchisedec Stefanescu; Gherasim Clipa; Dionisie Lupu, etc. Culmea “ironiei” e ca sub patriarhatul sau, Sinodul BOR a condamnat masoneria (1937). S-a condamnat, dar nu s-a aplicat (politica aluia ce se intreba cu pacat daca Dumnezeu si dracul sunt frati). Visul acestui patriarh a fost ridicarea Catedralei Mantuirii Neamului.
    2. Toti ceilalti patriarhi, pana la PF Daniel, au sperat ca acest vis al primului patriarh se va putea realiza intr-o zi. PF Teoctist, in ultimii ani de viata, a dus o campanie de punere in aplicare a acestui vis, dar s-a izbit de zidul “birocratiei”. Locatia catedralei ba era aici, ba era acolo. Retineti, acest patriarh NU ERA MASON.
    3. Odata cu moartea acestuia (2007) si inscaunarea noului patriarh, dupa unii cu sprijinul masoneriei (exista un document pe internet intitulat: “Masoneria va inclina balanta in privinta noului patriarh”, in cadrul caruia se prezinta o lista de masoni – ei insisi se recunosc ca atare – din Adunarea National Bisericeasca si din adunari eparhiale din tara), visul primului patriarh BOR prinde, ca prin farmec, contur. Se stabileste locatia viitorului complex al Catedralei, nimeni nu se mai opune, nici macar Basescu, care afirma ca el “nu avea biserica pe vas” – bine ca atunci era doar primar general al capitalei, iar acum presedintele cu care se pozeaza des PF-ul). Se anunta ca in acest complex se va construi si un mall cu parcare cu tot, cu centre de primire, cu de toate.
    4. Retineti: NIMENI DINTRE CEI CARE SE OPUNEAU INITIAL CONSTRUIRII CATEDRALEI NU O MAI FACE – ma refer la politicieni. Are oare PF-ul o asa mare “putere persuasiva”? Despre patriarhul Teoctist se spunea ca vizitatorii sai veneau cu ideile lor si plecau cu ale lui. Totusi, acest bland patriarh nu a reusit sa-i convinga pe cei de la putere in privinta catedralei. Vine noul patriarh si-i convinge atat de tare, ca dau si bani de la buget pentru costruirea ei.
    A NU SE INTELEGE prin aceasta ca sunt impotriva construirii acestei catedrale. Rationamentul se doreste un silogism din care sa se traga o posibila concluzie in privinta “simpatiei”, daca nu a “apartenentei” PF-ului fata de aceasta organizatie zisa “discreta”.

  5. Pingback: “Declaratiile de neconceput anunta ACTIUNILE de neconceput”. DESPRE SFIDAREA CELOR PUTERNICI, “SPIRITUL CIVIC” SI BUBOIUL COPT AL “MODERNIZARII” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  6. masonii sunt dusmanii poporului roman si ai credintei stramosesti hulitorii lui Dumnezeu ,luptatori impotriva lui Dumnezeu.cine se face mason se leapada de dreapta credinta ortodoxa si se uneste cu satana.acestia sunt condusi de fortele oculte din occident cu scop sa distruga credinta ortodoxa.blestematii de bilderbergi vor sa ne distruga .toata lumea tace ,patriarhul tace ,ierarhii tac.ma intreb ne mai doreste cineva binele, mai predica cineva in biserica despre pericolul care ne paste.parca am fi orbii.deja a inceput prigoana fratilor.ne lepadam de credinta fara sa ne dam seama .daca vedeti ca lumea tace cercetati scripturile cu evlavie si sinceritate si Dumnezeu vazand smerenia voastra va va lumina nu mai asteptati de la altii invataturi ca nu le veti dobandi .mantuirea este individuala.cine se leapada de a predica adevarul in biserica ,de pericolul care ne paste cu unirea bisericilor adica ecumenismul cel eretic se leapada de Hristos.ecumenismul este produsul masoneriei.MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI

    Pagina iniţială \ \ Ecumenism \ Marturisirea de credinta impotriva ecumenismului

    Marturisirea de credinta impotriva ecumenismului

    […]

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/06/03/marturisire-de-credinta-impotriva-ecumenismului-in-biserica-greciei/

  7. @constantin

    masonii sunt dusmanii poporului roman si ai credintei stramosesti hulitorii lui Dumnezeu ,luptatori impotriva lui Dumnezeu.cine se face mason se leapada de dreapta credinta ortodoxa si se uneste cu satana.acestia sunt condusi de fortele oculte din occident cu scop sa distruga credinta ortodoxa.blestematii de bilderbergi vor sa ne distruga .toata lumea tace ,patriarhul tace ,ierarhii tac.ma intreb ne mai doreste cineva binele, mai predica cineva in biserica despre pericolul care ne paste.parca am fi orbii.deja a inceput prigoana fratilor.ne lepadam de credinta fara sa ne dam seama .daca vedeti ca lumea tace cercetati scripturile cu evlavie si sinceritate si Dumnezeu vazand smerenia voastra va va lumina nu mai asteptati de la altii invataturi ca nu le veti dobandi .mantuirea este individuala.cine se leapada de a predica adevarul in biserica ,de pericolul care ne paste cu unirea bisericilor adica ecumenismul cel eretic se leapada de Hristos.ecumenismul este produsul masoneriei.MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI

    Atentie sa nu va aflati intr-un pericol la fel de mare ca ecumenistii…

    Exista, Slava Domnului, reactii ale Bisericii, nu toti ierarhii tac, sau daca o fac, nu toti sunt pe linia masonilor. Chiar aceasta marturisire este o dovada in acest sens.

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/06/03/marturisire-de-credinta-impotriva-ecumenismului-in-biserica-greciei/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/08/24/a-dezbina-cineva-biserica-este-un-rau-la-fel-de-cumplit-ca-a-cadea-in-erezie-nici-sangele-muceniciei-nu-poate-spala-acest-pacat/

  8. Pingback: SECULARIZAREA SI NEOIOBAGIA. Cum a devenit ortodoxia RELIGIE TOLERATA la ea acasa - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  9. Pingback: PARINTELE ADRIAN FAGETEANU (video): “Divide et impera e sistemul diavolului si al slugilor lui… Sa se parasca unii pe altii, sa se vanda unii pe altii. Acest sistem il aplica ei peste tot”. SI DESPRE ANTIHRIST, LEPADARE, PRIGOANA -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare