Patriarhul Kirill NU MAI VREA REVOLUTII IN RUSIA/ Religia, pusa la zid in China si nu numai/ MODA ANTI-CRESTINA IN Uniunea Europeana (stiri religioase)

20-12-2011 6 minute Sublinieri

Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, Kirill, le-a cerut rușilor care protestează la Moscova față de fraudarea alegerilor, să nu repete erorile Revoluţiei din 1917, astfel încât să se ajungă la o ”baie de sânge”.

Starea de spirit a maselor este formată astăzi de tehnologiile informaţionale, al căror scop este de a schimba radical cursul istoric al Rusiei. Noi ştim până unde poate duce aceasta în unele ţări”, a spus patriarhul rus, criticând voalat manifestațiile declanșate în Rusia după alegerile legislative din 4 decembrie și făcând trimitere la violenţele din lumea arabă.”Cât de important este ca noi, urmaşii Rusiei mari, având experienţa grelelor încercări de la începutul secolului al XX-lea, să fim capabili astăzi să înţelegem lecţiile trecutului şi să nu repetăm greşelile predecesorilor noştri, comise în 1917, să nu repetăm greşelile celor care în anii 90 au schimbat radical viaţa poporului nostru”, a spus înaltul ierarh rus într-o predică rostită ieri relatează rbc.ru, citat de Agerpres.

Patriarhia a făcut apel la dialog către autorităţile ruse, dar nu s-a exprimat clar asupra acuzaţiilor aduse de opoziţie, potrivit cărora alegerile au fost marcate de fraude masive, care au asigurat victoria partidului de guvernământ Rusia Unită.

În schimb, mai mulţi preoţi au condamnat fraudele comise la scrutin, aducând dovezi în acest sens. Următorul miting al opoziţiei va avea loc la Moscova la 24 decembrie, la manifestaţie fiind aşteptate 50.000 de persoane.

Creştinii sunt minoritari în Orientul Mijlociu şi în Africa de Nord şi exodul acestora a început ocazionat de aşa-zisa “primăvară arabă”. “Una dintre cele mai evidente tendinţe ale vremii noastre este exodul în masă al creştinilor din Orientul Mijlociu şi din Africa de Nord, cauzat de creşterea fără precedent a violenţei împotriva minorităţilor religioase în regiune a spus acesta, la o conferinţă internaţională din Moscova. “Orientul Mijlociu este leagănul celor trei religii cheie ale lumii, şi istoric, se poate explica prezenţa credincioşilor acestora aici”.

Creştinii au devenit “ostatici ai politicii” şi situaţia creştinilor s-a înrăutăţit ca rezultat al intervenţiei străine în afacerile statelor din regiune. Termenul “christianofobia” este prezent în vocabular doar de câţiva ani şi creştinii au devenit cel mai persecutat grup religios din lume astăzi, a adăugat ierarhul rus.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.interfax-religion.com

Un oficial al Partidului Comunist chinez a atacat în termeni duri practicile religioase, afirmând că sunt din ce în ce mai numeroase şi ameninţă unitatea şi conducerea naţiunii, relatează Associated Press. Membrii Partidului trebuie să fie atei şi să evite implicarea în diferitele practici religioase, a declarat Zhu Weiqun, un membru al Comitetului Central şi vice-preşedintele Departamentului Frontului Unit al Muncii.

“Practica religioasă se află pe un trend ascendent, în special în zonele locuite de către minorităţile etnice, şi nu trebuie să fie tolerată“, a declarat Zhu pentru principalul ziar de partid din China, Qiushi. Declaraţiile au fost preluate de către Xinhua, agenţia oficială chineză de ştiri. Au apărut voci în cadrul Partidului care cer sfârşitul interdicţiei privind practicile religioase, argumentând în favoarea avantajelor pe care religia le oferă membrilor Partidului şi afirmând chiar şi faptul că interzicerea religiei este neconstituţională”, a declarat Zhu.

“De fapt, principiul Partidului nostru de a le interzice membrilor săi să fie religioşi a rămas neschimbat“, a declarat el. Comentariile lui Zhu privind cei 80 de milioane de membri ai Partidului vin pe fundalul tensiunilor dintre Vatican şi Beijing şi a represiunilor violente faţă de Bisericile independente din China, faţă de mănăstirile tibetane şi faţă de musulmanii din regiunea nord-vestică Xinjiang.

Interdicţiile Partidului privind practicile religioase se aplică, deseori, şi în cazul celorlalţi membri ai societăţii chineze, în special în regiunile locuite de către minorităţile etnice, precum Tibetul şi Xinjiang. Deşi nu acţionează împotriva religiei la fel de violent ca în timpul lui Mao Zedong, Partidul Comunist din China priveşte cu multă suspiciune practicile religioase şi controlează cu stricteţe locurile şi timpul în care au loc.

Bisericile trebuie să aparţină, oficial, asociaţiilor religioase catolice şi protestante, imamii trebuie să accepte verificarea predicilor, iar călugării budişti sunt obligaţi să participe la sesiunile de îndoctrinare politică, în cadrul cărora liderul spiritual Tibetan, Dalai Lama, este criticat cu cei mai duri termeni.

  • Doxologia:

Drepturile creştinilor în China, în cădere liberă în 2011

În prezent sunt mai mulţi creştini în China decât întreaga populaţie a Italiei şi a Marii Britanii. Situaţia în China în ceea ce priveşte drepturile omului, în special a libertăţilor religioase, în acest an este din ce în ce mai îngrijorătoare, una dintre cele mai grave din istoria recentă, conform unui studiu al unei organizaţii umanitare care a publicat-o cu ocazia Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului, azi 10 decembrie.

“Apărătorii Chinezi ai Drepturilor Omului”, o reţea non-guvernamentală de activişti sociali a spus că anul 2011 a fost un an al abuzului de forţă, al dispariţiilor forţate şi al arestului ilegal la domiciliu, în China comunistă, mai ales în timpul revoltei “iasomiei” din februarie-iunie. Vizaţi sunt toţi contestatarii guvernului comunist, dar şi creştinii care nu aparţin de instituţiile para-eclesiale, controlate de sistemul politic, şi care nu au nicio legitimitate sacramentală.

Raportul exprimă şi grija crescândă a organizaţiilor umanitare asupra intenţiei guvernului de a introduce un amendament la “Legea de Procedură Penală”, prin care practic s-ar legaliza dispariţiile forţate. Lungimea dispariţiilor a crescut în acest an, conform aceluiaşi grup, iar oamenii care au dispărut au fost oprimaţi şi torturaţi, unii cu rezultate ireversibile. Un preot ascuns care a fost ţinut în detenţie în trecut a spus că în China, conflictele sociale sunt în creştere, pentru că oamenii devin din ce în ce mai conştienţi de drepturile lor şi pentru că oficialii guvernamentali devin tot mai aroganţi în protejarea intereselor lor corupte.

În prezent sunt mai mulţi creştini în China decât întreaga populaţie a Italiei şi a marii Britanii. Arhiepiscopul de Canterbury, Dr. Rowan Williams, a spus că numărul creştinilor reformaţi din China este de peste 80 de milioane. De asemenea, cel mai mare producător de Biblii din lume este China. În 2007 singura editură acreditată pentru Scriptură a ajuns la numărul de 50 de milioane de cărţi. Editura a deschis o nouă tipografie în 2008 cu o capacitate de 1 milion de cărţi pe lună.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Modă anti-creştină în instituţiile Uniunii Europene

Fostul Ministru al Apărării olandez, Eimert van Middelkoop, a spus că există o modă anti-creştină în instituţiile europene. Creştinilor li s-a spus să-şi găsească locul în Europa, dar ei se confruntă cu o secularizare agresivă şi cu eroziunea valorilor creştine în toate sferele vieţii.

De asemenea, Episcopul britanic Michael Nazir-Ali a spus că este “uimitor” faptul că o asistentă din Marea Britanie poate fi dată legal afară din slujbă dacă spune o rugăciune la capul unui bolnav, deşi creştinismul a înfiinţat şcolile, spitalele, azilele şi universităţile în Europa. Politicienii oferă “valori subţiri” ca respectul şi toleranţa, care însă sunt valori de sorginte creştină, diluate sincretist, însă aceste “mantre politice” nu pot asigura “coeziunea societăţii”. Numai depăşirea individualismului poate rezolva această problemă.

Episcopul Nazir-Ali a arătat izvoarele creştine ale conceptelor europene ca egalitatea şi diversitatea, care însă nu pot fi înţelese decât în contextul creştin al credinţei. Diversitatea trebuie astfel înţeleasă ca “ospitalitate creştină”, mai degrabă decât multi-culturalism, care a dus la “segregarea şi izolarea comunităţilor” a spus aceasta.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.christiantoday.com

59 de deputaţi francezi denunţă cristianofobia în Orient şi Occident

Un manifest împotriva persecuţiilor şi intimidării la care sunt supuşi creştinii în întreaga lume a fost semnat de 59 de deputaţi din Parlamentul Franţei îngrijoraţi de violenţa şi crimele la adresa acestora.

Această persecuţie s-a accentuat în Orientul Mijlociu şi în Africa de Nord, cu prilejul tulburărilor sociale şi politice cunoscute sub genericul “primăvara arabă”. Însă creştinii sunt persecutaţi de non-creştini sau de anti-creştini peste tot în lume, şi în ţările Europei, Asiei şi Americii, iar suferinţa lor este întâmpinată de cele mai multe ori cu indiferenţă.

Printre actele cele mai recente, putem evoca asasinatele şi întemniţările abuzive ale creştinilor din Vietnam, o creştină ucisă în India în 15 noiembrie, 130 de creştini masacraţi în Nigeria în 5 noiembrie, dar şi sutele de creştini ucişi în Egipt de sectele islamiste radicale în ultimele luni. Numele de “Iisus Hristos” a fost interzis în SMS-urile din Pakistan. Însă Franţa nu a protestat deloc la aceste orori.

Indiferenţa generală a ţărilor tradiţional creştine este de acum o încurajare a atacatorilor. În Franţa, un crucifix şi trei statui ale Maicii Domnului au fost profanate în Landes. Piese de teatru blasfem, violent şi abuziv sunt jucate în Franţa, fără ca societatea să se sesizeze. Parlamentarii francezi cheamă la o mai atentă protejare şi apărare a valorilor creştine în ţările Europei şi în întreaga lume.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.orthodoxie.com

Creştinii din Birmania în pericol de moarte

(…) Ultima lună trupele guvernamentale au ucis civili creştini şi au ars case într-o provincie majoritar creştină, la 450 de mile de capitală. Agenţia “Compass Direct” raportează un incident în care soldaţii au ucis o femeie şi au rănit 6 persoane în 30 noiembrie, în provincia Tarlawgyi. Un alt batalion de poliţie a ars 10 case în satul Nam Wai şi 5 case în Hpa Ke, a declarat agenţia Kachin News. De asemenea, un orfelinat creştin a fost atacat în Myitkyina şi 7 copii au fost ucişi şi 16 răniţi grav.

În provincia Kachin 90% din populaţie sunt creştini şi sunt înspăimântaţi de moarte de atacurile succesive.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.christiantoday.com

Primul Ministru al Marii Britanii: “Anglia este o ţară creştină”

Primul Ministru al Marii Britanii, David Cameron, a participat la cea de-a 400-a aniversare a Bibliei “King James” cu un cuvânt în care a spus că “Marea Britanie este o ţară creştină şi nu trebuie să îi fie frică să recunoască asta” se arată în portalul http://www.christiantoday.com Adresându-se unei audienţe la “Biserica lui Hristos” (Christ Church), vineri, 18 decembrie, Primul Ministru a spus că religia creştină a făcut Marea Britanie o ţară mai tolerantă şi a dat poporului britanic un model de moralitate. Premierul englez s-a descris pe sine ca fiind angajat în credinţă, dar “puţin practicant” al acesteia şi “plin de îndoieli”. Însă a cinstit Biblia King James, care este una dintre cele mai “măreţe împliniri” ale creştinilor britanici, promovând valorile şi principiile credinţei creştine.

El a spus că respectă pe oamenii care au altă religie sau nu au niciuna, însă a afirmat că religia lui Hristos a deschis o lume a moralităţii şi valorilor în Marea Britanie, pe care această ţară nu le-ar fi putut avea fără credinţă. Limba engleză, devenită limbă universală, cultura şi politica sunt marcate de Biblie. “Trăim şi respirăm limbajul Bibliei King James, câteodată fără a realiza asta” a spus el.

Marea Britanie este în sărbătoare datorită aniversării a 400 de ani de la publicarea Bibliei în limba engleză, “King James Bible”, considerată de lingvişti o bijuterie de limbă şi literatură universală.  La slujba ţinută la Westminster Abbey a participat şi Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Afirmaţiile lui James Cameron arată că politicienii europeni încep să realizeze că aşa numita “corectitudine politică”, care de fapt este sincretism şi înverşunare anti-creştină de dragul celebrării diversităţii, este o greşeală politică şi culturală fundamentală. Conceptul de “multiculturalitate” începe să cadă în derizoriu, după ce europenii au constatat că religiile şi culturile non-europene au devenit tot mai intolerante, atentând grav la libertatea de expresie şi trăire a creştinilor.

Nota noastra:

Venind din partea premierului unei tari in care actele crestine publice sunt penalizate de lege si care tocmai ce a declamat sprijinul fata de homosexuali drept criteriu pentru politica externa a Marii Britanii, declaratiile de mai sus ale lui David Cameron sunt de-a dreptul …blasfemice. Pentru ca e o blasfemie sa pui crestinismul la remorca actualelor “valori” ale societatii britanice.

Moaştele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş au fost furate din biserica cu acelaşi nume din Reşiţa, hoţii spărgând geamul casetei în care se aflau, transmite Mediafax. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Caraş-Severin, Ancuţa Cărbunaru, a declarat, marţi, că poliţiştii au deschis o anchetă după ce persoane necunoscute au intrat în biserica Sfântul Iosif cel Nou din Reşiţa, au spart geamul unei casete şi au furat moaştele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş.

Potrivit acesteia, furtul a fost raportat de reprezentanţii bisericii la sfârşitul săptămânii trecute, însă poliţiştii nu au reuşit să stabilească cu exactitate momentul în care moaştele au fost sustrase. Ea a precizat că poliţiştii fac cercetări pentru identificare autorilor şi recuperarea moaştelor.

Moaştele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş se aflau în această biserică de aproximativ patru ani, după ce au fost donate de Mitropolia Banatului.



Categorii

China, Internet, New Media, Noile Tehnologii, Patriarhul Kirill, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Revolte populare, revolutii, Rusia

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “Patriarhul Kirill NU MAI VREA REVOLUTII IN RUSIA/ Religia, pusa la zid in China si nu numai/ MODA ANTI-CRESTINA IN Uniunea Europeana (stiri religioase)

  1. Pingback: Protestele pot degenera într-o ”baie de sânge” | ACVILA ORTODOXA blog
  2. Pingback: Patriarhia Romana instrainata de popor? Vaticanul “EMPATIZEAZA” CU CEI SARACI la intalnirea cu Traian Basescu - Razboi întru Cuvânt
  3. Pingback: Cum s-a raportat PATRIARHIA MOSCOVEI fata de TENSIUNILE SI MANIFESTATIILE DE STRADA DIN RUSIA - Razboi întru Cuvânt
  4. Pingback: Patriarhia Romana: BISERICA NU POATE FI INDIFERENTA FATA DE SUFERINTA POPORULUI - Razboi întru Cuvânt
  5. Pingback: Parintele Milea (Buzau) alaturi de cei din strada: NIMENI NU NE POATE SALVA: guvern, partid, conducator. TREBUIE URGENT SA NE SCHIMBAM NOI INSINE! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  6. Pingback: Cum il lauda Patriarhul Kirill pe PUTIN. Ce promite, la schimb, premierul rus: promovarea BISERICII LA TV si apararea CRESTINILOR PERSECUTATI din lume - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  7. Pingback: Un text de acuta actualitate: Toleranta şi “corectitudinea politica”: NOUA MILITIE A GANDIRII (“SPIRITUALA”) SI NOUA REEDUCARE TOTALITARA ANTICRESTINA. Directivele staliniste se aplica la litera astazi. Se intorc anii `50? -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare