Pr. Vasile Laiu despre INTEMEIEREA MISCARII ANTI-FRACKING. “Atunci cand viata oamenilor si creatia lui Dumnezeu sunt amenintate, slujitorii Bisericii nu pot ramane indiferenti”

20-09-2013 5 minute Sublinieri

vasile laiu

un articol scris de Parintele Protopop Vasile Laiu pentru o carte ce urmeaza sa apara in Belgia

Nu m-am considerat şi nu mă consider un om deosebit faţă de semenii mei, mă consider un om ca toţi oamenii creat de acelaşi Dumnezeu care ne-a creat pe toţi, dar care are şi responsabilităţi pe această lume, nu numai drepturi.

Pregătirea mea teologica ma face sa conştientizez responsabilităţile ce ni le încredinţează Dumnezeu, atunci când a hotărât să venim pe această lume creată de El; şi Dumnezeu a hotărât să vin pe lume, în urmă cu 50 de ani într-o zonă petroliferă din România, localitatea Strugari de lângă Moineşti, judeţul Bacău, unde „am crescut” şi printre sonde petroliere în afară de dealuri înverzite şi păduri seculare.

Am rude care au lucrat în industria extracţiei petrolului: un frate, verişori, etc. Pe pământul părinţilor mei există o sondă de extracţie a petrolului – azi abandonată…

După absolvirea şcolii generale de 8 clase în localitatea natală, am urmat cursurileLiceului Industrial din oraşul miner Comăneşti – Bacău, apoi cursurile Seminarului Teologic Neamţ şi Facultatea de Teologie din Iaşi.

Am activat ca preot în mediul rural 10 ani, iar de 16 ani sunt preot în municipiul Bârlad. Din noiembrie 2009 am primit misiunea şi demnitatea de protopop al Protopopiatului Bârlad care are în componenţă 100 de parohii şi 5 mănăstiri. Acestea la rândul lor au în componenţă din punct de vedere al administraţiei laice 27 de comune şi 163 de sate, ce însumează aproximativ 160.000 de suflete, faţă de care avem răspunderea sacerdotală şi în această lume şi dincolo de ea.

Prima dată am luat cunoştinţă de problema existenţei gazelor de şist în toamna anului 2011, când deplasându-mă cu maşina pe drumul european E85, în direcţia Bârlad – Vaslui, am fost oprit în zona localităţii Banca de nişte muncitori îmbrăcaţi în salopete pe care erau inscripţionate cuvintele „PROSPECŢIUNI S.A.”. Toţi participanţii la trafic, din ambele sensuri, au fost opriţi pentru a permite unor utilaje cu roţi mari să traverseze şoseaua, acestea ieşind dintr-un lan de floarea soarelui prin care şi-au făcut drum, distrugând în calea lor floarea soarelui încă nerecoltată.

M-am întrebat şi mi-am pus problema cine sunt aceştia să facă un asemenea abuz?

In următoarele zile am aflat cine sunt şi ce caută, in principal din relatările colegilor care veneau la sediul protopopiatului cu diverse treburi administrative, acestia povestindu-mi că şi în parohiile pe care le păstoreau credincioşii au întâmpinat situaţii similare cu cea trăită de mine pe drumul european E85.

La finele lunii octombrie 2011, am avut o conferinţă cu toţi preoţii din cele 100 de parohii la Centrul de Afaceri din Bârlad, centru unde îşi aveau reşedinţa temporară cei ce lucrau la PROSPECŢIUNI S.A. şi, în aşteptarea orei de începere a conferinţei, am purtat o discuţie cu 3 ingineri ce lucrau la acea firmă de prospecţiuni, care mi-au spus ce cercetează acea firmă în zona Bârladului.

Când am auzit că este vorba despre o posibilă exploatare a unor zăcăminte de gaze … sincer m-am bucurat spunând: „Este bine dacă s-ar confirma existenţa acestor zăcăminte şi eventual s-ar exploata, deoarece eu provin dintr-o zonă petroliferă şi cunosc ce beneficii economice ar fi pentru zona aceasta…!”

Dar unul dintre acei ingineri mi-a replicat: „Părinte, n-aş dori să fiu pe aici când se vor exploata aceste zăcăminte!”

Eu m-am gândit atunci la disconfortul fonic, la praful şi noroiul etc. pe care le generează lucrările de amenajare a unei platforme petroliere, aspecte pe care le ştiam din copilăria mea dar m-am împăcat cu ideea.

În februarie 2012 am fost contactat de domnul Rotaru Nicolae, general în rezervă şi doctor în matematică, care a solicitat o întrevedere cu mine la Protopopiat şi care mi-a spus cât cunoştea şi dumnealui la vremea aceea despre gazele de şist.

Făcând legătura cu ceea ce văzusem şi auzisem în toamna anului 2011, mi-am dat seama de gravitatea situaţiei apărute şi am hotărât să ne constituim intr-un grup care să caute informaţii, să se documenteze pe această tema şi să ia atitudine.

Aşa s-a constituit Grupul de Iniţiativă al Societăţii Civile Bârlădene din care face parte domnul Gabriel Milan Sava – doctor în geologie, cel care a făcut cunoscută nocivitatea fracturării hidraulice; doamna Fânaru Lulu – notar; domnul inginer Ovidiu Tiron – a lucrat 10 ani ca director la Regia de distribuţie a apei în Bârlad; domnul Nicolae Rotaru – general de armată în rezervă şi doctor în matematică; doamna Cozar Violeta– inginer textile şi fost director economic al Fabricii de Textile Bârlad; domnul Boroş Dumitru – avocat; domnişoara Cristina Cânepă – doctor în matematică, titlu obţinut la Pittsburg, Universitatea Carnegie Mellon şi doamna Irimescu Anda – inginer chimist.

Odată constituit grupul, ne adunam de 2-3 ori pe săptămână şi prezentam materialele şi informaţiile pe care le obţinea fiecare în parte, din diverse surse de informare: internet, presă sau specialişti geologi, cum ar fi doamna Georgeta Ionescu –geolog şi jurist din Bucureşti sau domnul Prof. Dr. Vlad Codrea, geolog din Cluj, etc., toate cu referire la problema gazelor de şist.

Concomitent cu această activitate de autoinformare, am desfăşurat o campanie de informare a locuitorilor din comunele limitrofe municipiului Bârlad, convocandu-i în biserici sau cămine culturale, aducându-le la cunoştinţă ce pericole prezintă extracţia gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice … îndemnându-i să nu-şi mai vândă pământurile la tot felul de „întreprinzători” care le iau pământurile pentru CHEVRON.

La fiecare întâlnire cu oamenii, obţineam noi informaţii referitoare la modul cum erau înşelaţi să-şi vândă pământul unor persoane care nu aveau nimic comun cu agricultura şi-i pregăteam pentru a ne manifesta nemulţumirea şi dezaprobarea prin marşuri şi mitinguri de protest.

Implicarea mea într-o astfel de activitate a fost determinată de convingerea şi pregătirea mea teologică că nimeni din lume nu are dreptul să intervină abuziv şi distructiv în creaţia lui Dumnezeu şi să schimbe scopurile pentru care El a creat-o. Ca slujitor al Bisericii, implicându-mă în această activitate de apărare a drepturilor fiecărui om la un mediu curat şi sănătos, actualmente grav ameninţate, nu fac altceva decât să-mi fac datoria de slujitor al Bisericii din care fac parte toţi oamenii: bogaţi sau săraci, cei pregătiţi sau mai puţin pregătiţi, drepţi sau păcătoşi.

Atunci când viaţa oamenilor şi mediul înconjurător – creaţia lui Dumnezeu- sunt ameninţate prin orice mijloace şi metode, inclusiv prin activităţi de extracţie a resurselor energetice prin metoda fracturării hidraulice, slujitorii Bisericii nu pot rămâne indiferenţi.

Am convingerea că aceste resurse vor putea fi exploatate de generaţiile viitoare,care, prin inspiraţia dată de Dumnezeu, vor descoperi acele metode nedistructive şi prietenoase cu mediul şi viaţa, prin care ele să fie exploatate.

Mişcarea antifracking nu este o mişcare anti-progres sau anti-dezvoltare ci este o mişcare firească şi logică, justificată prin prudenţă şi raţiune, pentru că Dumnezeu a rânduit fiecărei generaţii să descopere şi să folosească (exploateze) acele resurse care să asigure perpetuarea vieţii de la o generaţie la alta.

Ceea ce am primit noi de la generaţiile trecute este împrumutat de la generaţiile viitoare.

***

*

*


Categorii

1. DIVERSE, Gazele de sist, Razboiul impotriva Romaniei

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “Pr. Vasile Laiu despre INTEMEIEREA MISCARII ANTI-FRACKING. “Atunci cand viata oamenilor si creatia lui Dumnezeu sunt amenintate, slujitorii Bisericii nu pot ramane indiferenti”

  1. Pingback: TUNUL PE BISERICA: Preotii protestatari din Vaslui – LUATI LA TINTA DE PROPAGANDISTII CHEVRON DIN MEDIA/ Marturisire cu totul uimitoare a PS Corneliu Barladeanu: COMISARII EUROPENI, PRECUM COMISARII SOVIETICI - Recomandari
  2. Pingback: MIZERABILUL ATAC al premierului Ponta la adresa parintelui Vasile Laiu si a REZISTENTEI PREOTILOR din Vaslui/ Contra-ofensiva corporatiilor americane: un LOBBYST afirma ca ”N-AR FI O SURPRIZA” CA RUSIA SA FIE IN SPATELE PROTESTELOR ANTI-FRACKING - Rec
  3. Pingback: Parintele Vasile Lăiu: EXPLORAREA SI EXPLOATAREA GAZELOR DE SIST ESTE ILEGALA [audio] - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare