“REPARATORII” DE SUFLETE de la Radauti sau CUM SE FACE SPALAREA PICIOARELOR IN ZILELE NOASTRE pentru copiii si tinerii fara parinti si plini de traume, la ASEZAMANTUL “SFANTUL LEONTIE” (VIDEO – emisiunea “Romania, te iubesc” si alte reportaje)

28-04-2016 24 minute Sublinieri

“Nu este usor absolut deloc, dar nu simti greutate cand iubesti”


SALVATORII DE SUFLETE DE LA RADAUTI- Parintii…

După cinci ani de experiență în așezământul nostru, am ajuns la concluzia că statul este o mașină de distrus copii Din Centrul ăsta are de învățat și statul și are de învățat și Biserica. Pentru că aici au venit copii distruși psihic și sufletește și ruinați fizic și au fost salvați. Și trebuie noi, cu toții, să facem ceva să ne salvăm copiii. Dacă nu vom face asta, vom avea și pe viitor tot mai multă poliție, pușcării, boli, cer­șetorie, lene”, consideră starețul de la Bogdana.

Contact asezamant:

www.sfantulleontie.ro

Telefon: 0330/566.441

contact@sfantulleontie.ro

Donatii:

RO04RNCB0241123543990001 (LEI)

RO74RNCB0241123543990002 (EUR)

Titular: FUNDAŢIA „SFINŢII IERARHI LEONTIE ŞI TEODOSIE”


maica Ecaterina61797342.jpg

“ROMANIA, TE IUBESC” (ProTV):

Manastirea unde calugarii si maicile sunt parinti pentru mai bine de 100 de copii. “Unii nu stiu sa primeasca o mangaiere”

SALVATORII DE SUFLETE, partea I. In Duminica Floriilor avem o editie speciala, de sarbatoare. Vorbim despre bunatate, iubire, credinta adevarata si suflete salvate.

Iar pentru asta mergem in Bucovina, mai precis la intrarea in Radauti. Acolo se intampla o minune. 2 calugari si o calugarita sunt parinti pentru 123 de copii.

61797326.jpg

Printr-un maldar de nisip o masina de politie isi croieste cu greu drumul. Intr-o misiune aproape imposibila s-a pornit Matei. Are 4 ani. La doar cativa pasi Remus fredoneaza un cantec despre o mama pe care ar vrea sa o stranga la piept. Are 6 ani. Florin zambeste. Tot timpul. Are putin peste 3 ani. El Alex. Ea e Maria, au 8 ani. Si lista cu nume, varste si zambete nevinovate poate sa ajunga pana la 123. Toti, copiii asezamantului Sfantul Leontie din Radauti. Un loc in care odata ce ai pasit patrunzi in lumea copilariei. Stau in genunchi in fata unor copii pe care viata i-a incercat teribil si cuget ca nu-i dreapta. Ei insa sunt fericiti. Se spune ca inaintea lui Dumnezu toti suntem copii. Dar cu varste diferite. Aici, printre ei, uiti cati ani ai, te umpli de energie, de o buna-dispozitie molipsitoare, devii copil si razi.

Matei a fost abandonat de parinti. Mama a plecat in lume, iar tatal s-a apucat de bautura. Mai are 3 frati. Toti sunt aici. Si povestea lor pare trasa la indigo pentru aproape toti copiii din asezamant. Aici insa au trecut peste toate, au invatat sa ierte si sa uite, sa se bucure de copilarie, sa mearga mai departe si toti au acum o singura mama. Pe maica Ecaterina.

Maica e fosta gimnasta, fosta economista, calugarita de mai bine de 20 de ani si psiholog al asezamantului. E aici de la inceputurile acestui loc. “Aici era un camp de porumb si noi eram la depanusat si s-a facut gardul”, povesteste ea. “In mintea mea totul era frumos… S-a pus problema ca or sa aiba nevoie de psiholog… Am facut tot ce trebuia. Cand au venit copiii, i-am primit asa cum eram eu pregatita sufleteste, cu toata dragostea. M-au daramat total – era altceva decat asteptam. Intr-o luna de zile mi-am dat seama ca, de fapt, nu stiam sa fac altceva decat ridicam vocea. Dupa o luna nu puteam sa mai vorbesc, radeau copiii de mine. Si apoi am inceput sa ne gandim [ca lucrurile nu-s chiar asa usoare]. De fapt nici n-am avut timp sa ne gandim. Am luat lucrurile din mers… Faptul ca i-am iubit foarte mult si ii iubim asta a facut sa mergem mai departe. Nu este usor absolut deloc. Dar nu simti greutate [cand iubesti]. Cateodata te solicita activitatea, chiar si toata noaptea. A doua zi o iei de la capat pentru ei. Daca te solicita un copil nu inseamna ca ceilalti trebuie sa sufere. Chiar daca tu esti obosit fizic la un moment dat.

Noaptea trecuta, unul dintre copiii ajunsi dintr-un alt centru de doar cateva zile a fugit. Toata noaptea maica l-a cautat cu politia. “Baietelul care azi noapte a facut ce a facut….a venit doamna de la casuta si mi-a spus ca l-a gasit fumand. Un copil care are 12 ani degeaba il certi. El fuma cu mama. Cum pot eu sa ii explic daca el fumeaza de ani de zile la 12 ani. E foarte greu.” Dureaza ani pana cand reuseste sa repare sufletul unui copil.

Aici este casa copiilor mici. De gradinita. Dintr-o cutie intesata fiecare scoate jucaria preferata. Tot timpul maica sta langa ei. Le alina ranile si ii pregateste pentru viata. Le urmareste fiecare miscare. Spune ca despre fiecare copil in parte s-ar putea scrie o carte. Una trista, dar in cele mai multe cazuri cu final fericit. “Cand au venit Cristian si cu Florin nu aveai unde sa pui degetul de piscatura de purici”.

copii_1_w800_h533_q100

Prima data i-am intalnit pe acesti copii in toamna anului trecut. Intr-o dimineata geroasa. In asezamant, in fiecare dimineata, fix la ora 6, curtea se umple de zarva. Asa se alunga somnul aici. Atunci, primul loc in care am intrat impreuna cu maica Ecaterina a fost casuta fetelor mici. Un loc plin de viata, cu fete luminoase. N-ai crede ca acesti copii cara in spate povesti de neimaginat. Copii orfani, abandonati, batuti de parinti sau pusi sa cerseasca. Suflete care si-au gasit salvarea in asezamant.

M-am intors acum, inainte de Paste. M-am intors aici pentru ca povestea acestui loc trebuie spusa si ras-spusa, ca noi toti sa intelegem ca solutii sunt pentru salvarea miilor de copii care trag acesta tara in jos in statisticile despre abandon si violenta in familie. Parintele Iustin este staretul manastirii Bogdana.

preot Radauti

Preotul Iustin Staretul Manastirii Bogdana: [Alex Dima: E o problema de societate asta. Deja e o boala]. Ne neglijam copiii. Nu e o boala, e o tragedie. E distrus totul aproape. Si aici sunt vinovati [de la] cei batrani. Eu pun intrebarea de ce nu se face un fond social pe comuna si in comisia aceea sociala, [cu] consilierii de acolo sa fie bagat si preotul. Si verifica si spun care sunt mai saraci si vulnerabili”.

Povestea asezamantului de la intrarea in Radauti incepe acum mai bine de 15 ani. Atunci s-a pornit contructia acestui loc, care acum arata ca un mic orasel, cu case colorate, asezate in evantai in jurul unei biserici. In 2001, staretul manastirii Bogdana, parintele Iustin a profitata de faptul ca raportorul european Emma Nicholson critica felul in care noi romanii aveam grija de copiii nevoiasi si a pus pe masa guvernului un proiect in care cerea infiintarea unui asezamant la radauti. A fost aprobat. Statul a dat 15 la suta din bani, iar restul au venit din donatii si contributia manastirii Bogdana. Totul a costat mai bine de 10 milioane de euro.

De fiecare data cand staretul ajunge aici, pustii sunt fascinati de barba lui. Povesteste cum a inceput totul:

[“Manastirea Bogdana e in centrul orasului Radauti. Si acolo, noaptea, veneau si sunau copiii necajiti, dezbracati, desculti, pe la miezul noptii. Si pericolul mai mare era pe perioada de iarna, cand era ger afara.“]

Zece ani s-a chinuit cu cativa calugari sa ridice acest loc si abia in 2011 a reusit sa taie panglica si sa-i primeasca pe copiii adunati din 7 case de copii desfiintate de statul roman in nordul tarii. Spune ca nu de putine ori, chiar oameni din biserica l-au etichetat drept nebun. A mers mai departe si, acum, in asezamant sunt 123 de copii. Au fost vremuri cand au fost si mai multi.

“Fara lipsa de modestie, dar suntem datori sa facem lucrul asta. Ca parinti. Ca toata lumea ne zice parinte. Nu e nevoie sa ai fizic copii. Dar toti ne sunt copii. Ne-a interesat sa introducem in biserica si mai ales in manastiri grija organizata a copilului. Pentru ca Biserica se adresa mai mult familiei, saracilor, batranilor”.

am-avut-copii-care-nu-intelegeau-conceptul-de-familie-langa-radauti-o-manastire-are-grija-de-peste-100_size19

Cu acest gand a inceput la Radauti un proiect nou si unic pentru Romania. O colaborare intre stat si Biserica.

“Problema e ca trebuie sa investim in om si noi trebuie sa reactivam cei 7 ani de acasa. Iar ce lipseste si la unii si la altii, la majoritatea dintre noi, ne lipseste credinta [cea simpla si curata] si mila fata de cel neputincios. Si avem prea multa rautate in noi. In mintea mea e fals ca suntem prea destepti raportat la altii. Sunt atatea fonduri. Sunt economist de meserie si zic eu ca nu prea gresesc [cand spun ca…]. Un gospodar bun isi pune curtea la punct si la el gasesti de toate si are prioritati. Cine are responsabilitate si e credincios si isi iubeste familia, in primul rand investeste in familie. Altii investesc in alte prostii. Asa e si tara. Fiecare tara in parte. Uitati-va la alte tari cum au prioritati. Ce prioritate are tara noastra? Daca as fi acuma, prioritatea pentru mine sunt batranii si copiii. Unii mor in intristare si in deznadejde si ceilalti nu au niciun viitor in fata. Si atunci trebuie un echilibru. Terminati cu furtul si coruptia asta care ii distruge moral pe toti si oleaca sa revenim la traditii, la credinta si la mila”.

Cu mintea de economist a vazut totul clar acum 16 ani. S-a apucat de strans bani, cumparat teren si construit. Iar pe maica Ecaterina a trimis-o la studii de specialitate.

Personajul principal care este acolo este psihologul. Maica fiind si monahie, si psiholog, zicem noi ca are mai multa incarcatura la suflet pentru ca nu mai are grijile familiei, din spate. Ceilalti [mireni], daca ar fi psihologi, ar mai veni cu niste griji din spate, [ale familiei, ale copiilor lui, salariul mic sau mai stiu eu cu ce se confrunta… Dincoace, {maica} sta 24 de ore din 24 in mijlocul copiilor. Si-acolo vezi si cand e trist, si cand e bucuros, si cand vrea sa o ia razna, si cand e ganditor, si cand are nevoie de tine… Pai, bate in usa si la 10-11 noaptea. Mai tarziu se deplaseaza maica pe unde este nevoie, prin cele 12 locatii unde dorm copiii, acolo, si daca este nevoie, sa intervina la orice ora. Trebuie sa stai in mijlocul lor. Sa aiba in permanenta pe cineva la care pot sa planga, cui sa spuna, care sa-i inteleaga… Maica, pentru ei, acolo, tine loc si de mama, si de tata, si de invatator, si de preot, tine loc de toate lucrurile astea…]“

Petrica si Maria sunt frati. Au venit acum saptamani. Cat timp maica sta in curte, Petrica ii tot da tarcoale, dar refuza sa comunice cu ea. Maica il lasa in pace si-l asteapta. “Daca te duci spre el si el se fereste, iti dai seama ca el a fost batut. Nu stie sa primeasca o mangaiere. Sau raspunsul e: poti sa dai, pentru ca eu sunt obisnuit cu bataia. De acasa. Dar e foarte greu cele sufletesti sa le rezolvi. Si astea se rezolva in timp. Si cand zici ca ai ajuns la un moment dat undeva, se prabuseste totul. Incerci sa iti gasesti vina unde ai gresit tu, de s-a prabusit totul. Nu gasesti nicun raspuns si o iei de la capat. Si daca se fac pasi mici, pt noi e foarte mult”.

maica Ecaterina

Cu maica Ecaterina si cu Petrica intram in casa numarul 8. Este casa fetelor de gimnaziu. Am nimerit in plin atelier de ceramica. Asta se intampla aici la fiecare sfarsit de saptamana cand voluntari vin aici si lucreaza cu copiii. Cu un ochi maica se uita la creatiile fetelor, cu altul la felul in care se poarta Petrica. Il studiaza. Usor, Petrica isi ia inima in dinti si incepe sa comunice.

[…]

***

61797124

“Cand l-am vazut prima data pe tata, am fugit”. Povestile incredibile de viata ale copiilor din asezamantul de la Radauti

SALVATORII DE SUFLETE, partea a II-a. Dragostea pe toate le rabda, spunea Apostolul Pavel. Iar maica Ecaterina urmeaza acest indemn. Ii inconjoara pe copii cu dragoste si ii pregateste pentru viata de familie. O notiune straina pentru multi dintre ei.

Asezamantul arata ca un campus sau o tabara in care se face performanta. Copiii fac meditatii, invata sa cante la instrumente, fac sport, picteaza. Lucrarile lor au castigat premii peste granita si au inceput sa fie cautate de amatorii de arta.

[…]

[In casa 7, in toamna,] Andrew, un copil nascut in Anglia, dar abandonat de parinti aici, se muta din casa copiilor de gradinita in casa scolarilor. Isi cara toata averea intr-o cutie de carton. Avea doar 3 jucarii: un tanc, o masinuta de curse si un dinozaur. Imediat, Sebi si Alex l-au luat in primire si i-au facut instructajul. I-am regasit acum. Sunt veseli, au mai crescut, iar colegii i-au umplut lui Andrew dulapul cu jucarii.

61797328.jpg

Jos, maica isi vede treaba. […] Iar Petrica e deja alt om. S-a mai linistit. A capatat un dram de incredere in el. In casa fetelor mari locuieste Maria, sora lui Petrica. Am gasit-o pe marginea patului cu o bucata de hartie in mana. […]

Petrica si Maria au ajuns aici de curand.

“Tata ne fugarea din casa, ne injura, ne batea. Si mama ta? Mama ne-a parasit”.

Asa ca Petrica s-a dus la Politie si si-a reclamat tatal. Iar acum, micutii si-au gasit linistea aici. Si astfel de povesti auzi la tot pasul in acest loc. Unele dintre ele de neimaginat.

Parintele Iustin:

“Era in primul an un copil care statea incruntat. Si am zis ce e cu copilul asta? Aduceti dosarul. Si, cand colo, in dosar la el era specificat cand avea 5 ani si 7 luni, tatal lui a omorat un vecin cu toporul si copilul a fost [martor] la crima respectiva. Tata in puscarie, mama l-a lasat. De unde trebuie sa iei copilul acela?”

[…]
Maria ia lectii de vioara. Viorel Ceteras este profesor de sport dar vine in asezamant sa-i invete pe copii sa cante la vioara. La usa, publicul se calca pe picioare.

[…]

Dan Arhire este unul dintre cei mai apreciati chitaristi ai momentului. De cateva luni vine in asezamant impreuna cu sotia, care este medic si care a reusit pana acum sa le faca tuturor copiilor ecografie si control. In sala, Dan se pune treaba. Cu pustii din asezamant a facut o formatie. E a 5 a repetitie si deja sunetele incep sa se lege.

[…]

Cu fata luminoasa, Narcis bate la tobe. La duminici si sarbatori el este cel care bate toaca. Tare si cu ritm sa se auda pana dincolo de Radauti. […] De la tobe, Narcis coboara un etaj mai jos, in sala de spectacole, la cor. Copiii canta despre Inviere. Si-au gasit aici linistea. Tot acest loc arata ca o tabara, un centru in care copiii fac performanta.

61797329.jpg

Intr-o sala, la etaj, elevii de clasa a 8 a se pregatesc pentru examene. O profesoara vine gratis, in fiecare saptamana sa-i scoleasca. Iar mai tarziu aici vine un profesor de matematica, sa-i pregateste pe cei care vor da Bac-ul anul acesta.

In sala de activitati e zarva mare. Prescolarii au in fiecare zi ateliere. Invata cantece, jocuri, descopera lumea si invata cum sa se autogospodareasca.

[…]

61797331.jpg

Mandria acestui loc este holul de la etajul 1 care a fost transformat in expozitie de pictura si pe pereti stau atarnate lucrarile care ies din mainile lor. Aici se face terapie prin culoare. Vasile Popescu este fost politist si de mai bine 3 ani vine de la medias o saptamana in fiecare luna pentru a-i invata pe copii sa picteze. Iar rezultatele nu au intarziat sa apara. Au castigat multe premii peste granita iar lucrarile au inceput sa se vanda pe bani frumosi.

“Nu aveau incredere in ei. Ceea ce este dezastru. Acum s-au schimbat si ca atitudine si ca tinuta. Nicoleta de exemplu. Eram cam salbaticuta asa si frica de ce este afara. Acum au inceput sa capete increderea: uite eu pot face asta. Ceea ce este extraordinar”.

Andrei este unul dintre cei buni. Nu vrea sa vorbeasca in fata camerei despre lucrari. Nu stie cum sa le traduca in vorbe. Imi spune ca s-a gandit la evadare si singuratate atunci cand a facut aceste tablouri.

Vasilica este aici de la inceputul asezamantului. Mai are o sora, Isabela.

“Mama voastra a venit pe aici? Nu. A venit doar tata. Eu cand l-am vazut prima data am fugit. Izabela s-a speriat si a fugit si ea. Mie mai mult imi place de mama decat de tata. Mie de niciunul”.

Tablourile vorbesc despre durerea pe care inca o mai poarta in suflet.

Maica ii este insa pansament pentru toate ranile. Si la ea in birou dau buzna ori decate ori au o nevoie. Maica le asculta si are pentru fiecare o vorba.

[“Dumnezeu spune: Bucurati-va! Daca ma vad pe mine oarecum trista, copiii [ma intreaba]: Noua nu ne spuneti sa fim bucurosi, dumneavoastra de ce nu sunteti bucuroasa? Pentru ca tot timpul le spun ca indiferent de situatie, nu trebuie sa lasam tristetea sa ne cuprinda sufletul, fiindca atunci n-avem putere. Si foarte usor cazi in deznadejde si faci lucruri pe care nu le mai judeci.”]

In casa numarul 9, Izabela si Miruna arata diplomele primite la mai multe concursuri. Sunt aici de cand aveau 5 ani. Mama Izabelei e in strainatate. La munca si de mult n-a mai trecut pe aici. Ii trimit cadouri. Pe care copilul le pretuieste atat de mult incat nici macar nu le rupe eticheta.

[…]

De 2 ori pe luna aici ajunge si George Arhip. Este psihoterapeut si lucreaza in special cu adolescentii.

“Unii au [chiar] povesti cutremuratoare si e de lucrat aici, [cu ei] enorm. Trebuie sa se impace cu trecutul, cu persoanele care i-au ranit, cu ei insisi. Si pana nu reusesc lucrul asta vor trai in ambivalenta, [in suparare], cu trauma in carca”.

Iar rezultatele incep usor, usor sa apara.

”Imi vine acum in minte cazul unei persoane care, de la o varsta frageda, de la 3-4 ani, a fost pusa sa cerseasca de concubinul mamei sale, pana mama a luat hotararea si a trimis-o in partea asta de tara si a ajuns aici… [Si imi vine in minte ce spunea dupa a cincea sau a sasea intalnire: AM INVATAT SA NU MAI JUDEC OAMENII SI SA-I IERT! Cati adulti ar putea sa spuna asta? Si ea e un copil de 15 ani!]”.

 gethumb.details.php

Legi fara cap pentru copiii fara parinti. “Vin inapoi numai paduchi, batuti si speriati, si nu-i putem primi”

SALVATORII DE SUFLETE, partea a III-a. Ce se petrece la Radauti trebuie sa ne dea tuturor de gandit. Copiii au nevoie de dragoste si modele pentru a sti cum sa se comporte la randul lor in societate, atunci cand vor ajunge oameni maturi.

[Asta se intampla la Radauti]. Pas cu pas, ranile sunt vindecate, iar cei trei [parinti] sunt modele pentru tineri. De bunatate, dragoste si intelepciune. Ei nu vor ca asezamantul sa fie scoala religioasa. Vor copii liberi, care sa gandeasca si sa ia decizii bune in viata. […]

tineri din asezamantul de la Radauti

Pana acum, din asezamant, 7 copii au plecat la facultate. Alex este sudent la electronica. Iar Iulian la constructii. Au ajuns aici inca de la infiintarea asezamantului, scapati din familii cu probleme. […] De 4 ani, asezamantul e casa lor. Si [se intorc] aici [de la facultate] aproape la fiecare sfarsit de saptamana. Ei sunt dovada pentru cei ramasi in asezamant ca se poate. Iar staretul e convins ca anul acesta numarul celor care vor intra la facultate se va dubla.

[…]

sarmale

In bucatarie e forfota mare. Asa e in fiecare zi aici. Pe perete sta atarnat meniul pe o saptamana, iar tot ce se petrece aici are avizul unui nutritionist. Peste 1800 de sarmale sunt puse la foc. Maine e o zi speciala. Vine episcopul locului. Directorul asezamantului, [arhidiaconul] Iustin va fi facut preot. El se ocupa de administrarea acestui loc. Nu-i place sa vorbeasca. […]. Iar pentru ziua de maine are emotii de tremura din toate incheieturile. Daca pentru copii Maica Ecaterina e mama, parintele Iustin e un fel de tata.

“Daca reusesti sa-i intelegi, sunt minunati, sunt ai tai. In primul rand, trebuie sa-i faci ai tai, ca sa poti sa dea roade, sa ajunga oameni buni. Cu afectivitatea incercam sa facem diferenta fata de sistemul de stat. Sa-i luam ai nostri, sa-i facem sa fie ai nostri.”

El este cel care se lupta cu cifrele. Cheltuielile asezamantului pe luna ajung la 250 de mii de lei. O parte din bani vin de la stat. Insuficienti insa.

[…]

Anul trecut numai pe tratamentele stomatologice s-au cheltuit aproape 40 de mii de euro. Asta e si motivul pentru care acum parintele se zbate sa deschida un cabinet stomatologic in asezamant. Ar reduce cheltuielile si in plus, ar putea sa mai castige si bani de la radautenii care vor veni sa se trateze aici. Spune ca legile sunt proaste. Ca gandirea dupa care statul se ingrijeste de copiii orfani e stramba.

“Legile astea le fac cei care au familie acasa. Lucrurile astea nu le intelegem”.

[…]

Mancare de multe ori aduce din Ucraina. E mai ieftina si mai buna decat cea pe care legile il obliga sa le cumpere din hypermarketuri. Bani pentru ca locul sa functioneze vin din donatii si de la manastirea Bogdana, unde parintele e staret. Si aici se loveste de o legislatie proasta.

[…]

Biserica manastirii este monument istoric, este una dintre cele mai vechi din Moldova. A fost construita la 1359. In ea sunt ingropati 5 domnitori. In peretele bisericii este o tainita in care traiau calugarii.

“Spunea traditia ca puneau o piatra si se zidea, se lua toata averea si plecau in munti si ramaneau cativa calugari care stateau in pod si slujeau. Si biserica nu statea fara sfanta liturghie niciodata.”

Acum staretul se zbate sa faca rost de fonduri europene pentru a pastra acesta comoara. Aici vin multi credinciosi. Lasa bani pentru pomelnice. Iar bani se duc direct in asezamant. La copii.

Copiii ajung in asezamant prin decizii ale instantelor de judecata. Si aici legislatia e proasta. Se intampla de multe ori ca parintii sa vina sa-si ceara copiii acasa.

“Da declaratie falsa acolo, la justitie sau protectia copilului. Toti copiii sunt veniti prin hotarare judecatoreasca. Deci nu vin ca ii luam noi si sunt dirijati de institutiile statului. Si cand pleaca copilul acasa sunt obligati sa dea 9 mil de lei la copil in mana. Iar tinta celui din spate, care se porecleste el parinte, are nevoie de copil pentru bani, a baut banii, a batut copilul, vine numai cu paduchi, batut speriat si nu-l mai pot primi inapoi, pentru ca inapoi trebuie sa il trimita institutiile statului [Si legea nu-i acoperitoare… Si de aici incolo incepe durerea sufleteasca, ca la orice om, cat de tare ai fi la suflet, tot te doare…]”.

asezamantul din Radauti

“E o tragedie cand vine cineva sa isi ia copiii. Copiii se sperie, fug, nu vor sa se duca. Legea spune dai copilul. Aia n-au niciun suflet. Ii intereseaza doar banu’. La sarbatorile de iarna [vor] copilul acasa. Cat timp sta acasa? 5 zile. Iti dau si mancare pentru cinci zile. Sa aveti acolo. […] Stiti care e treaba? Il trimite cu colindul cu plugusorul sa ia bani sa bea ma-sa si cu tac-su. Ce sa fac? Cui sa spun? Si atunci gasesc alte tertipuri. Pun activitati [ … si dupa activitati, il dau acasa. Daca ar umbla specialistii sa analizeze situatiile astea…, sa se coboare la nivelul copilului care plange, nu la nivelul meu… Cine raspunde? Pentru ca dupa aceea, ca sa-l recuperezi psihologic, iti trebuie o gramada [de timp], si ramane in el o pata sau ramane in urma fata de ceilalti…]”.

Intr-o dimineata, in parcarea asezamantului, Olga si Nicolae stau zgribuliti. Au 3 fetite aici. Au venit sa le vada si sa incerce inca o data sa le ia acasa. De 4 ani, Florentina, Ionela si Diana sunt aici. Pe fetele lor se vede clar ca nu sunt prea incantate de prezenta parintilor. Sunt totusi parintii lor. Si spun ca le iubesc. Scopul final si ideal in asfel de cazuri este ca familia sa se reintregeasca. Asta cere si legea, asta isi doresc si parintii asezamantului. Le-am insotit pe copile pret de cateva ore la casa parintilor.

[…]

Dupa 2 ore de mers ajungem intr-un catun. Au o casa mica. Veche de peste 200 de ani. Fetitele se uita mirate la ce vad in jur. Mama incearca sa le atraga cu tot felul de dulciuri. Spune ca vrea ca in vara sa le ceara in vacanta. Si-ar dori sa le aduca aici cu totul. Acum 2 ani, printr-o decizie a instantei au obtinut dreptul de a le lua acasa. […]

asezamantul din Radauti

Copilele nu vor insa la mama lor. A fost pentru prima data cand asezamantul a dat statul in judecata, iar decizia a fost anulata. Parintii insa nu renunta. Desi nu au loc nici sa tina copiii in casa. Trebuie sa indeplineasca mai multe conditii. Sa le faca o camera a lor. Tatal sa-si gasesca de munca. […]

Viseaza sa construiasca alta casa. Aceasta nu le apartine. Asa ca fetele raman in asezamant. Ne intoarcem. Abia pe drum fetele isi revin. Sunt vesele si incep si incep stangaci sa interactioneze cu parintii.

Maica Ecaterina:

“Noi traim [cateodata] cu frici de genul asta. Pentru ca, poate, sunt unii parinti vor sa isi ia copiii, dar noi stim ca nu reusesc sa ii creasca la un anumit nivel. Sa li se ofere o anumita educatie… Si cateodata esti in imposibilitatea de a face ceva, [nu poti sa faci nimic].”

IMG_1304

Este sambata dimineata. Tot asezamantul e imbracat in strai de sarbatoare. Astazi, directorul asezamantului va fi facut preot. Episcopul locului e intampinat de copii cu paine si sare. Corul e in strana. Iar copiii privesc cu ochii cat cepele la ce se intampla in altar. De azi, [diaconul] Iustin este preot. Nu lasa sa i se vada emotiile. Se teme. Preotia e grea. Dar acceptat-o pentru a sluji aici. Pentru copiii lui. Dupa plecarea episcopului, asezamantul revine la normal.

In sala de repetitii, Dan si-a extins formatia, dupa ce a ascultat corul din biserica. Iar cei mici se pun pe joaca. Intr-o camera, Remus se chinuie sa convinga o locomotiva cu rotile rupte sa se miste. Colegii lui dorm. Pe Remus l-am intalnit si anul trecut. Era la cursurile de logopedie. […] Plangea continuu. In doar cateva luni, evolutia se vede. Vorbeste, povesteste, fara teama. […] Se bucura ca a reusit sa faca rost de baterii pentru locomotiva si le ascunde sub perna. E micul lui secret. Se culca linistit. Ti se inmoaie inima cand vezi ca orice maruntis poate sa le aduca acestor copii zambetul pe buze si un dram de fericire.

[…]

In casa fetelor maica citeste o poveste. O pilda despre bunatate. Tot ce se intampla aici de alfel, e o pilda pe care noi toti ar trebui sa o descifra, s-o intelegem si sa ajutam acest loc sa meraga mai departe. Rand pe rand maica le aseaza in asternut si are o vorba pentru fiecare.

[…]

61797322.jpg

Aici, sub ochii celor 3 [parinti], copiii sunt salvati. Sunt bucurosi si pe cale sa devina oameni puternici, asa cum ii invata staretul.[…]

La intrarea in Radauti se intampla o minune. O minune care este posibila cu multa munca, daruire, intelepciune si dragoste. E o noutate pentru Romania. O colaborare dintre stat si Biserica. Aici se intampla ce ar trebui sa se intample peste tot. Statul sa-si protejeze si educe copiii, iar Biserica sa le salveze sufletele. E un loc din care toti avem de invatat.

***


Ingeri fara copilarie – REPORTAJ despre ASEZAMANTUL SFANTUL LEONTIE DE LA RADAUTI…

Reportaj Tele M: Ingeri fara copilarie (VIDEO) (2014):

Abandonati de parintii naturali, salvati de Dumnezeu. Este povestea celor 120 de copiii de la Asezamantul “Sfantul Ierarh Leontie” de la Radauti, din judetul Suceava, care au avut sansa sa-si gaseasca ingerii pazitori.

Desi au invatat sa zambeasca si sa viseze din nou, inca mai poarta in suflet durerea ca nu au crescut alaturi de cei care le-au dat viata.

Iar lipsa dragostei parentale e vizibila in gesturile pe care le fac atunci cand cineva strain vine sa-i viziteze.

Asezamantul “Sfantul Ierarh Leontie” de la Radauti este marea familie a copiilor care au avut nesansa sa aiba parinti doar cu numele.

Aici, 120 de copiii cu varste cuprinse intre 2 si 18 ani au reinvatat sa viseze, sa aiba incredere in cei din jur si au redescoperit ce inseamna sa ai parinti. Ce-i drept niste parinti adoptivi, dar oameni care ii iubesc ca si cum ar fi ai lor, ii ingrijesc si ii educa cat mai bine cu putinta.

misiune03

Desi poate parea greu sa fii parinte la 120 de suflete, atunci cand fiecare copil il vezi ca si cum ar fi al tau, lucrurile se simplifica.

Fiecare copil de aici are povestea lui, in cele mai multe cazuri o poveste plina tristeste, presarata de multe ori cu lacrimi amare.

Printre cei care au invatat semnificatia cuvintelor “mama” si “tata” se numara si Cristina, o adolescenta de 19 ani care isi doreste sa devina optometrist. A crescut 10 ani la un asistent maternal, iar de 3 ani face parte din marea familie a copiilor fara copilarie de la asezamant.

“Eu am mai multe mame aici: doamnele din casuta, maica, adica pot sa vorbesc cu oricine, cu cine consider eu, am ajutor, nu imi lipseste”, a spus Cristina Petroaie.

Despre parintii naturali vorbeste cu raceala. Nu si-a vazut niciodata tatal, iar amintirile cu cea care i-a dat viata sunt din ce in ce mai sterse. O poza undeva ascunsa ii mai aduce aminte ca teoretic exista cineva care ii este “mama”.

“Mama… amintirile mele legate de mama sunt din clasa a IV-a, doar atunci ne-am vazut cand eram in clasa a IV-a si avem banchetul si mi-a adus o rochita si cam atat, de atunci nu”, a spus adaugat Cristina Petroaie.

Chiar daca la asezamant, copiii simt ca sunt iubiti de personalul de aici, cei mici resimt in continuare absenta parintilor. Cu naivitatea specifica copilariei, acestia ii iau in brate pe toti cei care vin sa-i viziteze. Daca pentru parintii lor, ei au fost niste responsabilitati prea mari pe care nu au putut sa si le asume, pentru cei ce le-au devenit familie sunt totul. Medicul Adrian Popescu, absolvent al Universitatii de Medicina si Farmaciei din Iasi, se ocupa de un an si sase luni de sanatatea copiiilor de la asezamant si face lucrul acesta cu tot dragul si toata daruirea.

“Pana la momentul venirii mele in asezamant stiam ca imi plac copiii, dar nu stiam ca imi plac asa de mult. Primul lucru pe care  l-am simtit, am simtit aceea imbratisare reala a unui copil aflat in cadrul asezamantului nostru ca este o imbratisare mult mai puternica fata de copil care a avut norocul sa aiba parinti si un mediu familial propice”, a precizat Adrian Popescu, medic de familie.

Asezamantul “Sfantul Ierarh Leontie” de la Radauti a fost finalizat in 2011, la 10 ani de la debutul lucrarilor.

Acesta pare mai degraba sa fie un mini-cartier, cu 10 vile care le ofera tinerilor garsoniere si apartamente unde acestia pot locui si dupa implinirea majoratului. Aici li se asigura cursuri de limbi straine, de pian, de muzica, dar si sansa de a invata o meserie. In prezent, asezamantul este la capacitate maxima, dar staretul Manastirii Bogdana intentioneaza sa mai construiasca si alte spatii.

Astfel, din 2011 a inceput cu fonduri proprii, dar si cu un mic sprijin de la stat sa ridice si alte case pentru a-i primi pe alti copiii. Chiar daca cei de la asezamant le ofera copiilor casa de care au nevoie, copiii sunt sfatuiti mereu sa nu-si uite radacinile.

“Cei care au posibilitatea sunt incurajati de catre noi sa pastreze legatura pentru ca este benefica. Niciodata oricat de apropiati am fi nu putem inlocui mama sau tatal”, a spus Iustin Tanase, director Asezamantul de copii “Sfantul Ierarh Leontie” .

Povestea copiilor salvati de ingeri i-a impresionat si pe cadrele didactice de la Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi. Acestia au facut o vizita la asezamantul de la Radauti si le-au adus copiilor tot felul de bunatati.

“Asezamantul acesta este important nu pentru constructiile care exista si la care s-a investit foarte mult, ci pentru faptul ca oamenii care sunt aici ingrijesc de acesti copii, in primul rand ingrijesc de sanatatea lor spirituala si morala, ceea ce este un lucru care nu poate fi cumparat si nici cladit cu mortar sau cu var, a precizat prof.univ. dr. Doina Azoicai, decan UMF “Gr. T. Popa” Iasi.

“Dragostea si daruirea celor care muncesc aici si vezi ce iese din mana lor te determina sa cauti resurse si sa-i ajuti”, a precizat Daniela Drugus, director economic UMF “Gr. T. Popa” Iasi.

Pe viitor, copiii de aici se vor putea bucura de un cabinet de medicina dentara, dar si de dotari suplimentare la actualul cabinet medical. Cel putin asta a fost promisiunea oficialilor din universitate.

“Ne gandim sa facem un cabinet de medicina dentara pentru acesti copiii. Sa vedem ce mai lipseste cabinetului de medicina generala, sa venim cu specialisti, sa facem un triaj acestor copii si nu in ultimul rand sa punem la dispozitie pentru acest cabinet un medic permanent care sa-si faca stagiul de rezidentiat aici”, a declarat Vasile Astarastoae, rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie “Gr. T. Popa” Iasi.

Chiar daca nu s-au simtit niciodata “printi” sau “printese” pentru ca au avut nesansa sa se nasca in familii care nu i-au dorit, cei 120 de copiii cred in continuare in povesti.

103719input_file1081754_w450_h302_q100

Altădată, în zona Așezământului de copii „Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuți se întindeau curțile Episcopului Dositei Herescu. Astăzi, locul e un tărâm pe care se bucură să-l poată numi „acasă” 124 de copii care nu știu cum e să crești lângă proprii părinți.

E început de martie și prin Bucovina pământul a început a se dezmorți. Căldura nefirească a ultimelor zile a așezat o pâclă fină peste târgul Rădăuților. Câteva raze timide izbutesc a răzbi, în răstimpuri, prin glasvandul aerului cernit. Umbrit de pâsla norilor, orașul pare o simplă tușă gri. La doar doi kilometri distanță, pe drumul ce taie câmpurile, galopând spre Suceava, griul face loc unei hărți vesele, neobișnuite. În centru – o biserică zveltă, cu pereți de lapte și turle semețite spre nori. Jur-împrejur – sumedenie de case colorate, ca niște sateliți. Așezământul de copii „Sfântul Ierarh Leontie”. Acasă pentru 124 de copii dintre cei 1.800 cât are județul Suceava în sistem de protecție. O „planetă” în care copii cu povești de viață teribile învață sau își reamintesc cum se trăiește într-un cămin adevărat.

A trecut ora prânzului și prin curți, pe alei, e liniște. Copiii sunt la școlile și la grădinițele din Rădăuți. Numai ce s-a mai întors un schimb de elevi, așa că în sala de mese e forfotă. Sus, în sălile ce găzduiesc atelierele de lucru, cei de școală primară deja își fac temele. Într-o încăpere, niște zâne blonde, de clasa zero, se întrec în activități: unele socotesc, altele desenează, altele se pregătesc pentru serbare. Picii de grădiniță, fiecare prin căsuțele lor, au trecut la dulcele somn de după-amiază. La frizeria așezământului, două coafeze din oraș se îngrijesc, voluntar, de freza câtorva băieței.

Între timp, ritualul zilnic curge în cea mai bună rânduială. Așezământul e asemeni unui mecanism, în care fiecare rotiță, cu rostul și cu sarcinile sale, funcționează singură, independent de celelalte, punându-l în mișcare. O zestre construită și întreținută la nivel de top, pentru care Fundația „Sfinții Ierarhi Leontie și Teodosie”, în fapt obștea Mănăstirii Bogdana din Rădăuți, cea care patronează așeză­mântul, nu precupețește niciun efort.

Motorul a fost părintele arhimandrit Iustin Dragomir, starețul Mănăstirii Bogdana din Rădăuți și președintele Fundației „Sfinții Ierahi Leontie și Teodosie”. Prea mult necaz, prea multe drame, prea multe chipuri triste de copii văzuse și în oraș, și în zonele din jur până spre mijlocul anilor ‘90. La o aruncătură de băț era Siretul, „celebru” pentru orfelinatul groazei nu numai în Suceava, ci în toată țara. Și-a spus că asta-i menirea Bisericii, să salveze și să ocrotească vieți. A intrat în hățișul sistemului de protecție a copilului, a găsit anevoie cărarea spre schimbare, dar a răzbit. „Am vrut să rezolvăm o problemă grea, la momentul acela, o problemă a noastră, națională, fiindcă am vrut ca centrul de aici să fie ceva nou, ceva cu adevărat bun pentru copiii ăștia năpăstuiți. Ne-am propus să spargem cutuma care exista, ca fiecare copil să iasă de sub protecție după ce împlinește 18 ani, pentru că asta înseamnă că statul cheltuia bani aiurea cu el. După cinci ani de experiență în așezământul nostru, am ajuns la concluzia că statul este o mașină de distrus copii. Poate nu-i normal ce spun, dar asta am constatat. Face eforturi, cheltuie mult, sunt și oameni de calitate în sistemul de protecția copilului, nu trebuie generalizat. Dar legile, legile nu sunt bune”.

Problema legislației vine dintr-o contradicție pe care statul însuși a generat-o, pentru că legile în vigoare prevăd finanțarea similară atât a furnizorilor de servicii sociale de stat (recte centrele de copii de stat), cât și a furnizorilor de servicii sociale private (recte centrele de copii private). Dar, în practică, se invocă lipsa pârghiilor de aplicare a acestei legi.  „Acum, privații primesc doar o alocație de plasament pentru fiecare copil. Dar, pentru că statul român nu și-a făcut încă un sistem de contractare a serviciilor cu furnizorii privați de servicii, aceștia nu primesc în rest nici un ban, deși practic e încălcată legea, care spune că de la bugetul de stat se asigură finanțarea întregului sistem de asistență socială, și de la public, și de la privat”, explică situația Bogdan Simion, preșe­dintele Federației Organi­zațiilor Neguvernamentale pentru Copii (FONPC) și director executiv al SERA România, fundație ce a contribuit major, începând din 1996, la închiderea insti­tuțiilor de tip vechi (orfelinate, case de copii), militând pentru crearea de servicii sociale alternative, cât mai apropiate de conceptul de familie.

Așezământul: reguli de funcționare, date și cifre

Selecția copiilor plasați în așezământul de la Rădăuți se face, conform legii, prin hotărâre de plasament din partea Comisiei de Protecţie a Copilului Suceava sau prin sentinţă judecătorească a Tribunalului Suceava. 7% dintre micuții de aici nu au nici un părinte, 13% nu au mamă, 14%-15% nu au tată, iar o altă parte sunt copiii ai căror părinți au fost decăzuți din drepturi sau copii abandonați, rezultați dintr-o relație de concubinaj.

Centrul are o capacitate de 200 de locuri, dar în prezent numărul copiilor, cu vârste între 3 și 18 ani, este de 124. Toți se află în grija a 64 de angajați, majoritatea laici. Două treimi dintre aceștia au studii superioare, fiind specializați în creșterea, îngrijirea și educarea copilului. „Ce le lipsește acestor copii e dragostea sinceră. După criteriul ăsta ne-am ghidat și în alegerea angajaților, explică pr. Iustin Dragomir.

De altfel, resursa umană pare să fie principala problemă cu care se confruntă atât centrele de copii din sistemul de stat, cât și cele private. Salariile mici, indisponibilitatea emoțională pentru meseria de educator, care cere sacrificiu și devotament, cauzează frecevente fluctuații de personal. „De la înființare și până acum am schimbat personalul de două ori. Și cu 100 de lei mai mult dacă găsesc salariu în altă parte, pleacă”, spune pr. Iustin Tănase, directorul executiv al așeză­mân­tului.

Ordinea, disciplina și respectarea legislației de funcționare, fără abatere, sunt ingredientele care au făcut ca așezământul din Rădăuți să fie astăzi printre puținele acreditate la nivel ­european și unul dintre cele mai dezvoltate centre de copii din ­România.

Controalele instituțiilor abilitate sunt frecvente, dar standardele sunt înalte, iar responsabilitatea pe măsură. Aici nu este niciodată aplicată formula „merge și-așa”. „În primul rând e vorba de copii și nu accept nici o abatere de la normă. Apoi, noi suntem mănăstire și trebuie să fim un exemplu”, consideră părintele stareț Iustin Dragomir.

Îngrijirea copilului e privită ca o datorie sfântă. De aceea, de la condițiile din casele în care locuiesc, până la hrană, îmbrăcăminte, pregătirea pentru școală, dezvoltarea personală, nevoile afective și emoționale, toate aceste laturi sunt tratate cu egală atenție.

În centru există medic care se ocupă de diversificarea hranei, în raport cu vârsta copiilor, cu atenție la necesarul de vitamine și calorii, așa încât să nu se ajungă nici la cazuri de obezitate, dar nici la rahitism. În privința sănătății, părintele Dragomir e necruțător. „Dacă găsesc un copil sac de carne, tu, ca medic, pleci. Dacă găsesc un copil rahitic, la fel. Sunt toți frumoși, zvelți. La 6 dimineața, iarnă, vară, toată lumea e pe platou. Fac gimnastică”.

Aceeași atitudine și în privința hranei. Accentul e pus în special pe mâncare ecologică, este încurajat consumul de fructe, iar multe dintre produse – hrană sănătoasă – sunt furnizate de Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului”, din vecinătate, parte a complexului de la Bogdana, unde există o ciupercărie, sere de legume și microferme care asigură laptele, brânza, ouăle, carnea de pasăre, carnea de porc pentru bucătăria așezământului.

Un model educațional clasic

Ținta finală este integrarea copiilor în familie și societate. Și nu e deloc o formulă-clișeu, cum am fi tentați să credem, ci un obiectiv care nu lasă loc de compromis. „Aș fi putut să le fac o școală acolo, dar am vrut să-i înscriem la școlile de masă tocmai pentru a-i ajuta să se integreze, să înțeleagă lumea așa cum e”, spune pr. Iustin Dragomir. Și, dacă la început școlile din Rădăuți nici nu voiau să audă de cei din așezământ, iar părinții amenințau că-și scot copiii de la clase, „să nu stea cu păduchioșii de la orfelinat”, acum se bat să aibă în clase copiii de acolo.Ei vin cu un bagaj foarte sărac în spate, spiritual, material și afectiv în primul rând. Și de aceea, trebuie lucrat continuu cu ei. Noi mergem mai mult pe partea asta a reintegrării în societate – să dăm societății oameni morali. Nu ortodocși, ci morali în primul rând, cu capacitatea de a discerne între bine și rău”, subliniază pr. Tănase.

Mulți sunt câștigători de concursuri naționale și interna­ționale, iar majoritatea sunt premianți. O fetiță a fost selectată de Complexul Național Sportiv de la Orșova, pentru canotaj, iar șapte copii crescuți în centru sunt acum studenți în Iași, Cluj, Brașov și Suceava.

Asta pentru că nu doar școala în sine a contat, ci și școala de după școală. Activitățile culturale sunt parte din programul zilnic al centrului, iar abilitățile personale, competențele, talentul nativ le sunt descoperite la atelierele de muzică (pian, chitară și tobe), meșteșuguri, pictură, informatică sau la cluburile sportive și de dans la care sunt înscriși. „I-am băgat într-un sistem de competiție pe case. În primul an, am avut 18 premianți. La sărbătorile de iarnă i-am dus la schi, la Vatra Dornei. Pe ceilalți i-am plimbat doar pe aici, prin zonă. Ei, în vară am avut 41 de premianți. I-am dus la mare pe toți. S-a creat un soi de competiție între ei și acum ne mândrim cu rezultatele lor”, povestește starețul Iustin Dragomir.

Sală de calculatoare „igienizate”, ca să învețe doar ce le trebuie, sală de spectacole, atelier de pictură dotat cu materiale profesionale, galerie de artă cum foarte puține sunt în Moldova, tablouri listate în cataloage de specialitate, expoziții în care expun propriile picturi, săli pentru „after school”, o bibliotecă de peste 20.000 de volume, competiție la citit, „că dacă citești o să ai și avantaje în afara școlii”, vorba părintelui, cursuri de limbă germană oferite celor mici, cor la biserică. Așa s-ar rezuma oferta educațională a centrului și palmaresul copiilor.

„Pe cei care doresc să urmeze studii superioare îi susținem chiar și până la doctorat. Studenților le trimitem pachet, ca de la mama de-acasă, de două ori pe lună, și bani de buzunar. Celorlalți le căutăm un loc de muncă, le asigurăm cazare și masă până reușesc să se stabilizeze pe picioarele lor”, explică pr. Iustin Tănase.

46 de locuri din așezământ sunt destinate tinerilor care depășesc vârsta de 18 ani. Le-am spus că dacă sunt cuminți și ascultă, am grijă de ei până ce ajung la casele lor și le fac și casă”, spune pr. Iustin Dragomir, veșnic neobosit, veșnic interesat de copiii lui, cum îi numește pe toți, veșnic atent să nu le lipsească nimic. Preocupat neîncetat să le sporească șansele de integrare, are în proiect înființarea unei cizmării, unde băieții să învețe meserie, și a unei fabrici de marochinărie, pentru fete.

Cea mai mare suferință, lipsa de afectivitate

Cea mai mare carență a acestor copii este vizibilă pe partea emoțională. Absolventă de ASE și Psihologie, maica Ecaterina Lichi este psihologul centrului. Îi cunoaște pe toți, le știe durerile și lucrează cu o migală de Sisif, la vindecarea lor. „Nu știu dacă ceea ce fac eu aici se cheamă psihologie, în accepțiunea clasică a cuvântului. Dar sunt peste tot printre ei, tot timpul, mi i-am făcut prieteni. Cu unii e o luptă continuă. Zici că ai ajuns într-un punct în care ai rezolvat lucrurile și într-o zi se năruie totul. Și-atunci trebuie s-o iei iar de la zero. Cu cei care-și acceptă viața așa cum e, poți lucra. Cu ceilalți e cumplit de greu. Apoi, și educatorii sunt oameni și oameni. Au mai fost replici de genul: «Nici copiii mei, acasă, nu au ce aveți voi aici». Chiar dacă au condiții, chiar dacă nu le lipsește nimic, ei resimt faptul că nu au nimic individual, nimic doar al lor. Aici, dacă nu te implici sufletește, nu faci nimic. Copiii te simt imediat. Și sunt foarte sensibili la jigniri”.

De ce sunt atât de pronunțate aceste tare emoționale, mai ales la copiii proveniți din centrele de stat? „În primul rând din cauza separării de părinți, din lipsa dezvoltării unor relații normale cu persoanele de referință. În copilărie avem niște persoane de referință, care sunt părinții; ne sunt părinți 24 de ore din 24. În centre, copiii văd personalul de referință , eventual, opt ore pe zi și în nici un caz relația nu este cea care ar fi putut fi dezvoltată cu un părinte”, explică Bogdan Simion, președintele FONPC.

Apoi, intervin sentimentul de insecuritate și bulversările date de fluctuația de personal. Sunt prea mulți oameni în viața lor. La noi, chiar dacă personalul se schimbă des, eu, părintele Iustin Tănase, suntem tot timpul aici. Ei se raportează la noi, au niște repere, au la cine apela oricând”, consideră maica Ecaterina.

Un centru din care „și statul, și Biserica au de învățat”

Proiectul Așezământului de la Rădăuți a început a fi pus pe picioare în 2001, în urma unui protocol, pe investiții, cu Consiliul Județean Suceava. Nouă ani mai târziu, după strădanii uriașe, și-a deschis porțile. În toamna lui 2010 au venit primii 104 copii. Ca să vedeți lipsurile de la stat – nu răutatea oamenilor, ci lipsurile -, fiindcă era cald, unii copilași s-au descălțat și au lăsat pantofii prin curte. Cei care i-au adus le-au luat încălțările și i-au lăsat desculți, ca să aibă cu ce încălța pe alții, în centre. A fost un șoc pentru noi. Prima dată le-am cumpărat tuturor încălțări: de școală și de sărbătoare. După ce s-au întors de la școală, am găsit curtea plină de papuci; erau aruncați peste tot. Unii dintre ei nu s-au descălțat zile în șir, de teamă să nu le iau pantofii, alții au dormit cu ei sub cap, fiindcă le era frică să nu le fure altcineva perechea. Cu așa urme au venit din sistemul de stat”, își amintește părintele Dragomir.

Azi, copiii sunt frumoși, să­nă­toși și îngrijiți mai ceva ca într-o familie. Două principii le-au fost călăuză celor de la fundație: nici o cheltuială nu e prea mare, nu există „nu se poate”.

Din Centrul ăsta are de învățat și statul și are de învățat și Biserica. Pentru că aici au venit copii distruși psihic și sufletește și ruinați fizic și au fost salvați. Și trebuie noi, cu toții, să facem ceva să ne salvăm copiii. Dacă nu vom face asta, vom avea și pe viitor tot mai multă poliție, pușcării, boli, cer­șetorie, lene”, consideră starețul de la Bogdana.

Galerie foto:

Legaturi:


Categorii

Documentare/ Reportaje, Eroism, omenie, Preoti si duhovnici romani, Suferinta de langa noi, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la ““REPARATORII” DE SUFLETE de la Radauti sau CUM SE FACE SPALAREA PICIOARELOR IN ZILELE NOASTRE pentru copiii si tinerii fara parinti si plini de traume, la ASEZAMANTUL “SFANTUL LEONTIE” (VIDEO – emisiunea “Romania, te iubesc” si alte reportaje)

  1. Mai multe informatii, modalitati de ajutor si date de contact, gasiti aici: http://sfantulleontie.ro/2/

  2. Tratament stomatologic de 40 000 euro pe an la 124 de copii, adica o medie de peste 300 euro de copil, e f mult. Probabil in centrele de unde au fost adusi copiii la Asezamantul Sfantul Leontie se manca foarte nesanatos.

    O familie normala cu 2-5 copii s-ar descurca extrem de greu cu astfel de tratamente.

    Ar fi bine sa ramana copiii in centru pana la majorat, altfel va fi nevoie de mai multe spitale pe diverse specializari.

  3. Pingback: TEOLOGIA “LA MODUL CONCRET” in ASEZAMINTELE SOCIALE pentru COPII CU DIZABILITATI “SFANTA ANA” si “SFANTA MARIA” din Alba Iulia/ Scoala duhovniceasca a parintelui FLORIN BOTEZAN. “Să înțelegem ce vremuri trăim,
  4. Pingback: PREOTI CARE SALVEAZA SI CRESC ZECI DE COPII. Parintele NEGREA din Podul Cosnei (VIDEO): “Daca pe preot nu-l doare de suferintele credinciosilor, nu este preot. Sa fii alaturi de cei necajiti!”/ CAMPANIA PARINTELUI TĂMAȘ din Covasna: “U
  5. Pingback: PĂRINTELE DAN DAMASCHIN, "omul-minune" de la Iași și MISIUNEA SA INCREDIBILĂ ÎN SPRIJINUL COPIILOR ȘI MAMELOR SĂRACE (video, "În premieră" și altele). Date de contact pentru cei care doresc să ajute ASOCIAȚIA ,,GLASUL VIEȚ
  6. Pingback: PĂRINTELE DAN DAMASCHIN, "omul-minune" de la Iași și MISIUNEA SA INCREDIBILĂ ÎN SPRIJINUL COPIILOR ȘI MAMELOR SĂRACE (video, "În premieră" și altele). Date de contact pentru cei care doresc să ajute ASOCIAȚIA "GLASUL V
  7. Pingback: Mitropolitul Neofit de Morfou: INVATAND SMERENIA LUI HRISTOS prin TACERE, SLUJIREA CELOR SUFERINZI, RABDAREA BOLII si RUGACIUNEA CU DURERE | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare