SINUCIDEREA ASISTATA, pe cale de a fi adoptata in Marea Britanie!/ LEGEA SANATATII, O BISNITA CARE FACE DIN VIATA MARFA SI DIN BOALA PROFIT (video)/ Biserica Ortodoxa VINE IN SPRIJINUL CELOR BOLNAVI SI SARACI. Sa nadajduim ca nu doar declarativ!/ AVORTUL DUCE LA CANCER MAMAR! (Stiri sanatate si familie)

6-01-2012 11 minute Sublinieri


  • Realitatea.net:

Raport: SINUCIDEREA asistată ar trebui să fie legalizată

Parlamentarii ar trebui să ia în considere schimbarea legislaţiei asupra sinuciderii asistate a persoanelor aflat în stadii terminale ale unor bolii în sensul ca acestora să li se permită să-şi pună capăt vieţii acasă cu ajutorul medicilor, susţine un raport al Comisiei pentru Moarte Asistată, informează cotidianul The Guardian.

Alegerea de a pune capăt vieţii ar trebui oferită acelor persoane bolnave în stadiu terminal, susţine documentul care descrie actuala lege ca “inadecvată şi incoerentăşi care va oferi o schiţă legală celor care au fost diagnosticaţi cu o boală care le dă mai puţin de un an de viaţă şi care vor dori să moară asistanţi. Dar asta doar dacă vor îndeplini anumite criterii stricte:

1. Doi doctori independenţi vor confirma diagnosticul.
2. Bolnavul a fost informat cu privire la întregul ajutor medical şi social existent.
3. Bolnavul a luat decizia în mod voluntar, fără să fi presat de alţii sau fără să se simtă “o povară”
4. Bolnavul nu acţionează sub influenţa unei boli mintale şi este capabil să ia medicamentaţia singur, fără ajutor.

Raportul de 400 de pagini apare după un an de investigaţii al comisiei, al cărei membri include  un fost şef al poliţiiei metropolitane, un fost preşedinte al Consiliului General al Medicilor, un consultant în privinţa persoanelor cu dezabilităţi, un preot anglican şi specialişti în medicină, sănătăte mintală, îngrijire paleativă şi asistenţi sociali.

Printre finanţatorii comisiei s-au numărat Terry Pratchet, celebrul autor de cărţi pentru copii, care suferă de Alzheimer şi de un om de afaceri.

În urma criteriilor raportului, Pratchett e puţin probabil să fie printre cei eligibili să fie lăsaţi să moară asistat.

Sinuciderea asistată este considerată infracţiune în Marea Britanie şi în Ţara Galilor şi se pedepseşte cu până la 14 ani de închisoare.

Radiografia României bolnave: Aproape 100.000 de bolnavi de cancer şi 2 milioane cu hepatită

România lui 2012 este una bolnavă şi nici nu se întrevăd semne de vindecare prea curând. În ultimii doi ani, numărul celor care suferă de boli cronice s-a dublat, iar statisticile Ministerului Sănătății sunt îngrijorătoare. Nici sistemul sanitar nu se simte mai bine – bugetul este tot mai sărăcit de la un an la altul.

Statisticile recente arată că, în prezent, în România avem aproape 100.000 de bolnavi de cancer şi peste 2 milioane de bolnavi de hepatita B sau C. De asemenea, aproape 1.000.000 de persoane au diabet, iar jumătate de milion suferă de boli de rinichi.

Dacă la nivel mondial cea mai frecventă boală cronică este cancerul pulmonar, în România cancerul mamar face ravagii. La cancerul de col uterin ocupăm un nedorit prim loc în Europa, în ceea ce priveşte mortalitatea suntem pe a doua poziţie ca incidenţă.

15 români din 100 suferă de boli cronice renale, potrivit cifrelor date publicității de Societatea Română de Nefrologie.

Deşi ne plângem de sărăcie şi nici la nivelul economic nu stăm prea bine, peste 30% dintre adulţii români suferă de obezitate și asta pentru că mâncăm dezordonat și prost. În plus, un român din patru suferă din cauza problemelor de greutate, iar România se clasează în primele zece locuri în Europa privind numărul persoanelor supraponderale. Mai îngrijorător este faptul că, în ultimii opt ani, numărul elevilor care suferă de obezitate s-a dublat.

Proasta informare, comoditatea şi lipsa banilor sunt cauzele principale pentru numărul mare de bolnavi cronic din România.

În plus, bolile aparatului circulator, tumorile canceroase, afecţiunile aparatului digestiv, accidentele şi bolile aparatului respirator reprezintă principalele cinci cauze de deces la nivel naţional, potrivit unui raport întocmit de Colegiul Medicilor din România.

Ritli: Noua lege a sănătăţii ar putea intra în vigoare la sfârşitul anului

Noua lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate, aflată în dezbatere publică, ar putea intra în vigoare la sfârşitul anului sau la începutul lui 2013, a declarat, joi, ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau.

“Chiar dacă termenul prevăzut pentru dezbaterea publică a acestei legi este de 30 de zile, acesta va fi prelungit cât va fi necesar. (…) Proiectul  de lege cadru este foarte amplu, schimbă radical anumite mecanisme de finanţare, de organizare a spitalelor, medicina primară, pachetele de servicii de bază, programul naţional de sănătate. Mecanismul de gestionare a sumelor va fi altul, pentru că forma de organizare a spitalelor va permite acest lucru. De asemenea, gestionarea prin casele de asigurări a banilor va fi mult mai eficient. Apare elementul concurenţial, de calitate şi de oportunitate în cheltuirea banilor”, a precizat demnitarul, la TVR, potrivit NewsIn.

Potrivit lui Ritli, foarte multe capitole ale proiectului de act normativ sunt acceptate. Ministrul a subliniat că a primit semnale pozitive de la cei care au înţeles necesitatea acestor modificări. “Noua lege a sănătăţii nu prevede ca românii să scoată mai mulţi bani din buzunar, pentru că există asigurarea obligatorie şi nu va creşte. Există asigurarea voluntară, pentru cei care au nevoie de servicii medicale suplimentare, iar acestea pot fi deductibile. De asemenea, există şi plăţile informale, pe care noile mecanisme le vor reprima”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Plafonul de la care nu se mai percepe coplata nu se va mai calcula diferenţiat, funcţie de venitul net anual al asiguratului. Vom reveni la un plafon fix, al cărui cuantum este încă nedefinitivat. Sistemul coplăţii se va aplica începând cu luna februarie.

“Se pregăteşte printr-o ordonanţă de urgenţă revenirea la un plafon care să înlocuiască (n.red. indicatorul ) a 12-a parte din venitul net anual al asiguratului”, de la care se aplică sistemul coplăţii, au declarat pentru MONEY.ro surse din CNAS. Sintetic, asta înseamnă că nivelul de la care asiguraţii nu vor mai plăti coplata aferentă serviciilor medicale din pachetul de bază va fi acelaşi pentru toată lumea. Nu va mai varia, funcţie de venit, aşa cum era prevăzut în lege, în acest moment.

Coplata este obligatorie pentru toţi asiguraţii care solicită servicii medicale din pachetul de bază. Sistemul coplăţii va fi aplicat începând cu luna februarie.

Coplata se referă la contribuţia asiguratului pentru serviciile medicale din pachetul de servicii de bază. Suma prevăzută drept coplată se calculează procentual din valoarea serviciilor medicale prevăzute în pachetul de bază şi va fi monitorizată printr-un tichet moderator de sănătate.

Potrivit legii coplăţii, în varianta actuală, suma percepută drept coplată în cursul unui an nu poate depăşi a douăsprezecea parte din valoarea veniturilor nete anuale realizate de asigurat. Cu alte cuvinte, asiguratul va nu mai plăti coplata pentru serviciile solicitate decât când coplăţile achitate într-un an vor atinge nivelul celei de-a 12-a părţi din venitul său anual. Ordonanţa de urgenţă vizează însă revenirea la un plafon fix pentru toţi asiguraţii, indiferent de venitul anul încasat de aceştia (de la care să nu se perceapă coplata).

“După atingerea sumei maxime privind coplata pe asigurat pe an calendaristic, serviciile medicale pentru care se încasează coplata sunt acordate fără coplată“, se precizează la alineatul 3 din articolul 213 (2) al Legii. Proiectul de lege a Sănătăţii stipulează că asigurările voluntare de sănătate de tip complementar suportă coplata datorată de asigurat.

CINE VA FI EXCEPTAT DE LA COPLATĂ

Minorii;

Tinerii până la 26 de ani care nu realizează venituri din muncă;

Pensionarii care au venituri doar din pensii de maximum 740 de lei pe lună;

Pacienţii incluşi în programe naţionale de sănătate nu vor plăti coplata pentru serviciile medicale aferente afecţiunii de bază (pentru care au fost incluşi în programul național), dacă şi numai dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse. În varianta iniţială a proiectului de lege, plafonul de la care asiguratului nu i se mai percepe coplată pentru serviciile medicale solicitate era stabilit la 600 de lei. În varianta actuală a legii, s-a renunţat la această prevedere.

Noul proiect de lege care va reforma din nou sistemul sanitar iscă numeroase controverse şi nemulţumiri. Reprezentanţii a două mari sindicate spun că bolnavii au numai de pierdut şi că marii câştigători vor fi acţionarii noilor case private de asigurări de sănătate. Ca atare, ei solicită prelungirea dezbaterii legii, cu încă trei luni.

Reprezentanţii Cartel Alfa, una dintre cele mai mari organizaţii sindicale, sunt cei mai vehemenţi critici ai proiectului.

“Esenţa legii este de fapt, aş putea spune în forma populară, bişniţa care se doreşte să se realizeze pe sănătatea şi pe contribuţiile cetăţenilor şi a angajatorilor din România, din cei 10.7% din contribuţia angajator angajat, undeva la 3%, evaluarea noastră, va fi cheltuită pentru dividende pentru acționarii privaţi ai acestor case“, spune liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

Preşedintele Cartel Alfa mai spune că, dacă această lege va intra în vigoare, vom plăti mai mult pentru îngrijiri medicale. Nici reprezentanţii Sanitas nu sunt mulţumiţi de noul proiect. “Dacă priveşti din punct de vedere al cetăţeanului de rând, acesta va plăti în plus şi nu e bine într-o situaţie de criză”, spun reprezentanţii SANITAS.

În perioada următoare, sindicatele au anunţat că îşi vor chema membrii la dezbateri, pentru a concepe amendamente, care ar urma să fie depuse la actualul proiect.

Potrivit proiectului, casele private de sănătate vor primi 93% din banii care se adună la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Noi toţi vom fi obligaţi să optăm pentru o casă privată de sănătate. Pentru unele servicii medicale, vom fi nevoiţi să încheiem asigurări suplimentare. De asemenea, spitalele vor putea deveni fundaţii sau societăţi comerciale. Proiectul mai prevede că medicii îşi vor putea negocia salariile.

Idei rezumate din materialul video despre Legea Sanatatii:

Serviciile medicale vor fi tot mai scumpe si inaccesibile celor cu venituri mici;
Privatizarea Caselor de Asigurare este o absurditate, deoarece se privatizeaza entitati care iau bani de la cetateni ca sa ii intoarca tot cetatenilor – teoretic, pentru ca scopul lor este profitul;
Cei mai afectati vor fi pensionarii si cei cu venituri mici;
Este vorba de o afacere: cel mai probabil e vorba de mari companii de asigurare din strainatate care vor sa intre pe piata romaneasca;
– Proiectul s-a facut public intre sarbatori, in preajma Anului Nou in mod premeditat, pentru a nu fi cunoscut si discutat.
Nu se precizeaza nicaieri cum vor fi asigurate finantarile pentru spitale, este total neclar ce inseamna sa fie transformate in fundatii sau privatizate (in afara faptului ca nu mai sunt finantate de stat).
SA TRANSFORMI SPITALUL INTR-O SOCIETATE COMERCIALA INSEAMNA SA TRANSFORMI VIATA OMULUI INTR-O MARFA!
Dupa noua Lege, la poarta spitalui se vor uita si vor gandi: scot profit din boala asta sau nu scot?
– Nu exista nicaieri in lume acest model, ci doar in capul celor de la FMI care si-au gasit in Traian Basescu elevul sarguincios.

  • Gandul:

296 de cupluri din România au realizat o fertilizare in vitro cu bani de la stat, în 2011

Peste jumătate dintre cuplurile admise în Programul de fertilizare şi embriotransfer au obţinut finanţare în 2011 pentru realizarea procedurii de fertilizare in vitro, urmând ca, pentru cealaltă jumătate, Ministerul Sănătăţii să asigure fondurile necesare în acest an.

În perioada de derulare a Programului FIV/ET, iulie-decembrie 2011, un număr de 866 dosare au fost depuse pentru aprobare. Dintre acestea, Comisia pentru includerea cuplurilor solicitante în program a aprobat 579 dosare care au corespuns criteriilor de selecţie, conform Ordinului ministrului sănătăţii nr. 765/2011. Un număr de 296 de proceduri, în valoare de cca. 1 500 000 lei, au şi fost realizate în clinicile admise pentru derularea programului şi decontate în cursul anului trecut.

Începând din acest an, Ministerul Sănătăţii a aprobat includerea pe lista unităţilor prin care se derulează programul FIV/ET, a încă 2 noi clinici, SC MED LIFE SA Bucureşi şi SC HIT MED SRL Craiova. Astfel, numărul clinicilor admise în program se ridică la 10. Locaţiile acestora se găsesc în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Braşov, Sibiu şi Craiova. Lista unităţilor care se pot înscrie în program rămâne deschisă.

În anul 2011, Ministerul Sănătăţii a lansat, în premieră, Programul de fertilizare in vitro şi transfer embrionar.

Bugetul programului a fost de aproximativ 4 milioane de lei. Ministerul Sănătăţii susţine financiar o singură procedură de FIV, în două etape:
4.920 lei după realizarea procedurii de fertilizare (prelevarea ovocitelor prin puncţie foliculară; recoltarea spermei şi procesarea acesteia; inseminarea ovocitelor; transferul embrionar)

1.230 lei după confirmarea finalizării procedurii FIV/ET cu o sarcină, urmată de naştere.

***

Biserica Ortodoxă Română vrea să reia vechea tradiţie a clinicilor medicale patronate de locaşurile de cult

Biserica vrea să înfiinţeze cât mai multe unităţi medicale, reluând astfel o mai veche tradiţie privind clinicile medicale patronate de locaşurile de cult, unde vor fi consultaţi gratuit pelerinii bolnavi care vin la slujbe, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, conform Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica, a precizat că pe lângă mănăstiri şi biserici înstărite de parohii au existat încă din cele mai vechi timpuri primele bolniţe. Acestea, care au fost la început locuri de îngrijire a călugărilor bolnavi, şi-au extins cu timpul aria de îngrijire. Şi noua catedrală va avea în apropiere un centru de diagnostic şi tratament, pentru ca pelerinii bolnavi care vin la Bucureşti să fie consultaţi gratuit, iar Biserica încearcă să înfiinţeze unităţi medicale pentru cei care au nevoie de consultaţii, a anunţat recent PF Daniel.

Întâistătătorul BOR a mai spus că în aceste vremuri de criză profundă spirituală şi materială, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2012 să fie dedicat în Patriarhia Română Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor. “În apropierea noii catedrale este prevăzută construirea unui centru de diagnostic şi tratament, pentru ca pelerinii bolnavi care vin la Bucureşti să fie consultaţi gratuit, să se stabilească diagnosticul lor, iar celor care au nevoie de îngrijiri imediate, să li se ofere”, a spus patriarhul Daniel în cuvântul de învăţătură rostit în Catedrala patriarhală.

PF Daniel a precizat că este multă suferinţă şi este nevoie de multă vindecare sufletească şi trupească.

“Medicamentele au devenit din ce în ce mai scumpe, spitalele mai greu de întreţinut, oamenii foarte săraci şi singuri. Când ei mai sunt şi bolnavi, suferinţa creşte mai mult. Bolnavii sunt mereu în atenţia Bisericii, prin cererile care se fac la fiecare slujbă, prin săvârşirea Sfântului Maslu, prin Taina Spovedaniei care, vindecând sufletul, aduce după sine şi vindecarea trupului, prin actele de voluntariat ale medicilor în unităţile medicale de pe lângă parohii. Cu atât mai mult, în acest an toate forţele şi voinţa de bine a preoţilor de caritate, a personalului medical credincios, a tuturor celor care doresc să facă fapte de filantropie, toate acestea se vor îndrepta cu predilecţie spre bolnavii din spitale, aziluri, orfelinate şi alte aşezăminte”, a mai spus patriarhul Daniel.

PF Daniel a adăugat că Biserica încearcă să înfiinţeze cât mai multe unităţi medicale. Avem mai multe dispensare în eparhii, chiar şi în unele parohii. Avem cabinete medicale în care medicii creştini oferă consultaţii gratuite. Adesea, aceste cabinete medicale se află organizate în parohii. Avem mai multe dispensare ale Bisericii şi avem şi un spital pe care l-am înfiinţat în anul 2000 la Iaşi, numit Providenţa, adică pronia sau purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care acum are peste 120 de medici, asistenţi şi asistente medicale. De asemenea, în apropierea noii catedrale este prevăzută construirea unui centru de diagnostic şi tratament, pentru ca pelerinii bolnavi care vin la Bucureşti să fie consultaţi gratuit, să se stabilească diagnosticul lor, iar celor care au nevoie de îngrijiri imediate să li se ofere”, a precizat patriarhul Daniel.

În prezent, Patriarhia Română are 430 de centre sociale, în care primesc hrană şi îngrijire zeci de mii de persoane. […]

  • Cultura Vietii:

 „European Prolife Doctors” împotriva conceptului de „moarte cerebrală”

Am primit următorul mesaj de la asociația European Prolife Doctors cu sediul în Germania, în atenția colegilor medici de pretutindeni. EPLD caută întărirea opoziției față de falsul concept al „morții cerebrale”, care permite recoltare de organe de la pacienți încă în viață. A se vedea și acest recent articol publicat pe blogul nostru.

Pentru contact: Dr. (I) Gero Winkelmann, Dircetor of EPLD and AGH-Medical initaitive Germany / “Ärztliche Ad-Hoc-Gruppe Hirntod”.
Truderinger Str. 53, D-82008 Unterhaching / Munich / Germany, ad-hoc@epld.org, www.epld.org, tel. ++49 – 89 – 61 50 17 17 […]

SUA: Circa 300 000 de femei au murit de cancer mamar ca urmare a avortului, din 1973

Un cercetător de vârf afirmă că avortul a dus la cel puțin 300.000 de cazuri de cancer mamar cu urmări fatale în SUA, începând cu momentul în care Curtea Supremă a liberalizat avortul, în 1973. În urma a zeci de milioane de avorturi practicate de atunci și cu solide cercetări care confirmă riscul crescut al apariției cancerului de sân ca urmare a avortului, această situație nu este surprizătoare, deși lobby-ul proavort face eforturi colosale pentru a convinge că avortul ar fi o intervenție medicală sigură și fără urmări deosebite.

Profesorul Joel Brind, endocrinolog la Baruch College din New York, a lucrat cu o echipă de alți oameni de știință la un raport publicat în 1996 în Journal of Epidemiol Community Health, arătând un risc cu 30% mai crescut de a dezvolta cancer mamar la femeile care au făcut un avort. Recent, el a făcut precizări suplimentare pentru portalul LifeNews.com, referitor la numărul de femei care au devenit victime ale bolii.

“Dacă luăm în calcul riscul general de apariție a cancerului mamar în rândul femeilor de 10% și îl creștem cu 30%, obținem un risc de 13%”. Brind explică: “Luând în calcul cele 50 de milioane de avorturi, câte s-au produs de la verdictul în cazul Roe vs. Wade, atingem un record de 1,5 milioane de noi cazuri de cancer mamar. La o mortalitate medie de 20% începând cu 1973, ar însemna că legalizarea avortului a dus la 300.000 de decese suplimentare datorate cancerului mamar după 1973.”

Estimarea lui Brind exclude decesele din boala cauzată în urma avortării primei sarcini, factor de risc de mult recunoscut în apariția cancerului mamar.

Karen Malec, lideră a Coalition on Abortion/Breast Cancer (Coaliția privind Avortul și Cancerul mamar, o grupare de informare a publicului), spune că numărul de studii care arată legătura cauzală dintre cele două a continuat să crească după analiza lui Brind din 1996, care a implicat studiile majore existente la acea vreme.

“În ultimii doi ani, patru studii epidemiologice și o evaluare au raportat legături între avort si cancerul de sân”, a afirmat aceasta. “Unul dintre studii a avut-o drept co-autoare pe Louise Brinton, șefă de department la National Cancer Institute (Institutul Național de Oncologie). Am numărat aproape 50 de studii epidemiologice publicate din 1957 care au semnalat o astfel de legătură. Studiile biologice și experimentale susțin de asemenea afirmația.”

“Experții au dovedit că aproape toate cele 20 de studii care neagă legătura dintre avort și cancerul mamar au fost fraudate. Asemenea mușamalizării evidentei legături dintre fumat și cancer, aceste studii sunt menite să facă femeile să creadă că avortul nu este periculos”, a adaugat Malec.

Dr. Angela Lanfranchi, profesor de chirurgie la Școala Medicală Robert Wood Johnson din New Jersey, a tratat, în calitatea sa de co-director al programului Sanofi-Aventis pentru îngrijirea sânului de la Centrul Oncologic Steeplechase, nenumărate femei puse în fața diagnosticului de cancer mamar.

D-na Lanfranchi a depus mărturie, în 2002, într-un proces deschis în statul California împotriva Planned Parenthood (cel mai important furnizor de servicii de avort din America de Nord, cu o cifră de afaceri de 1 miliard de dolari anual) despre convorbiri private cu experți de top care au fost de acord că avortul crește riscul apariției cancerului mamar. Aceștia însă au refuzat să discute public problema pe motiv că este “prea politică”.

Într-un articol apărut în jurnalul medical Linacre Quarterly(citat de LifeNews.com) Angela Lanfranchi vorbește despre problemele pe care le creează avortul femeilor:

„Avortul provocat induce risc crescut de cancer de sân pentru că oprește schimbările fiziologice normale apărute în glanda mamară în timpul unei sarcini duse la termen și care scad riscul de cancer de sân. O femeie care duce o sarcină la termen la 20 de ani prezintă un risc cu 90% mai scăzut de a face cancer mamar decât o femeie care așteaptă până la 30 de ani pentru a naște.

Țesutul mamar, după pubertate și înaintea unei sarcini duse la termen, este imatur și vulnerabil la apariția cancerului. Șaptezeci și cinci la sută din acest țesut prezintă lobuli (subdiviziune anatomică și funcțională a unui lob, n.n.) de tip 1, de unde începe cancerul ductal și 25% lobuli de tip 2, de unde începe cancerul lobular. Cancerul ductal este răspunzator de 85% din cazurile de cancer mamar, pe când cancerul lobular are o incidență de 12-15%.

De îndată ce o femeie concepe, embrionul secretă hormonul hCG (gonadotropina corionica umana), hormon care apare la testele de sarcină. HCG face ca ovarele mamei să crească nivelul de estrogen și progesteron în organism, rezultând o dublare a țesutului mamar existent. După jumătatea perioadei de sarcină, la 20 de săptămâni, fătul/placenta produce hormonul hPL (hormonul lactogen placentar),  care maturizează țesutul mamar pregătindu-l pentru a produce lapte.

Numai după 32 de săptămâni organismul a produs suficient țesut cu lobule tip 4, care sunt rezistente la cancer, așa încât riscul cancerului de sân scade.

Avortul indus, întrucât este făcut înainte de 32 de săptămâni, lasă organismul mamei cu mult țesut vulnerabil la apariția cancerului. De aceea și o naștere prematură, înainte de 32 de săptămâni, nu doar un avort, crește sau chiar dublează riscul apariției cancerului mamar. (De notat că avortul este factor de risc inclusiv pentru nașterile premature ulterioare, n.n.)

La finalul sarcinii, 85% din țesutul mamar este rezistent la cancer. Cu fiecare sarcină ulterioară, riscul apariției bolii scade cu încă 10%.”


Categorii

Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Razboiul impotriva populatiei, Razboiul impotriva sanatatii, Sistemul romanesc de sanatate, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

15 Commentarii la “SINUCIDEREA ASISTATA, pe cale de a fi adoptata in Marea Britanie!/ LEGEA SANATATII, O BISNITA CARE FACE DIN VIATA MARFA SI DIN BOALA PROFIT (video)/ Biserica Ortodoxa VINE IN SPRIJINUL CELOR BOLNAVI SI SARACI. Sa nadajduim ca nu doar declarativ!/ AVORTUL DUCE LA CANCER MAMAR! (Stiri sanatate si familie)

  1. Pingback: Bogdan Hossu, Preşedintele Cartel Alfa: Legea sănătăţii este o BIŞNIŢĂ - RO Stirea.ro
  2. Pingback: Raed Arafat va demisiona daca se privatizeaza SISTEMUL DE URGENTA [VIDEO] - Razboi întru Cuvânt
  3. Pingback: Presedintele Traian Basescu ii PUNE PUMNUL IN GURA lui Raed Arafat si ii sugereaza sa isi dea DEMISIA [video] - Razboi întru Cuvânt
  4. Pingback: Raed Arafat a demisionat. SISTEMUL DE URGENTA SE VREA RUPT IN BUCATI SI DAT PE MANA PRIVATILOR [video] - Razboi întru Cuvânt
  5. Pingback: Legea sanatatii DICTATA de Traian Basescu: “PANA ACUM IMPARTEAM SARACIA, DE AICI INAINTE VOR FI ELIMINATI OAMENII” – Ilie Serbanescu [video] - Razboi întru Cuvânt
  6. Pingback: Adunarea Parlamentara a CONSILIULUI EUROPEI a votat pentru INTERZICEREA EUTANASIERII - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  7. Pingback: CUM SE OMOARA COPIII NENASCUTI SI CU CE CONSECINTE ASUPRA FEMEILOR? Reportaj fara anestezie despre avort: “E URGIE!” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Pingback: Industria mortii, eutanasia si UCIDEREA OAMENILOR ”DIN MILA” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  9. Pingback: Ce trebuie sa facem INAINTE SI DUPA IMPARTASIRE?/ Invidie si DUPLICITATE/ Pr. Dan Damaschin despre URMARILE TRAGICE ALE AVORTULUI, CONTRACEPTIE si CRUCEA DE MAMA/ IPS Ierotheos Vlachos - interviu despre episcopi, sminteli, secularizare si clericii care FA
  10. Pingback: Parintele Efrem Filotheitul despre gravitatea PACATULUI AVORTULUI si CUM POATE FI IERTAT -
  11. Pingback: MARTURIA UN GINECOLOG CARE REFUZA SA MAI FACA AVORTURI SI LUPTA PENTRU VIATA: Doctorul Ionel Cioata din Timisoara (video) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  12. Pingback: FASCISM MEDICAL IN MAREA BRITANIE (I): O mama a 6 copii, bolnava de cancer a fost eutanasiata, fara niciun acord! MII DE PACIENTI SUNT, PRACTIC, UCISI PENTRU CA… “ORICUM VOR MURI” - Recomandari
  13. Pingback: Parintele Dosoftei de la Putna despre CRIMA AVORTULUI SI TACEREA NOASTRA VINOVATA/ Parintele Vasile Mihoc: TRADAREA CRESTINISMULUI IN OCCIDENT A DUS LA LEGILE “HOMOSEXUALE” IMPOTRIVA FIRII - Recomandari
  14. Pingback: FILM RUSESC ANTI-AVORT: ”Iluminarea”/ MITUL SUPRAPOPULARII/ Dreptul la viata al… plantelor (!) sau schizofrenia ideologiei ecologiste - Recomandari
  15. Pingback: DR. PAVEL CHIRILA si altii la Sophia: NU HRANI CANCERUL! Informatii esentiale despre factorii declansatori si remedii! [VIDEO+REZUMAT] | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare