Articole cu eticheta (tag): avort

PARINTELE NICOLAE TANASE: <i>„În culcarea pe o ureche că suntem noi un popor ales, VOM AVEA UN SFÂRȘIT CA AL EVREILOR</i>. NOI VOM FI ÎNLOCUIȚI. De ce? Pentru că nu realizăm pe ce fel de pământ stăm, pe cât sânge stăm și cum în acest pământ ÎNOTĂM ÎN SÂNGE PÂNĂ PESTE CAP”

36. PARINTELE NICOLAE TANASE: „În culcarea pe o ureche că suntem noi un popor ales, VOM AVEA UN SFÂRȘIT CA AL EVREILOR. NOI VOM FI ÎNLOCUIȚI. De ce? Pentru că nu realizăm pe ce fel de pământ stăm, pe cât sânge stăm și cum în acest pământ ÎNOTĂM ÎN SÂNGE PÂNĂ PESTE CAP” 04-01-2017

De redresat ne putem redresa moral, religios, financiar. Spre exemplu: muncim, luptăm, ne zbatem, facem caz că ni se taie pădurile, ieşim în stradă, discutăm despre Roşia Montană şi altele, fără să ne dăm seama, de fapt, că nu e problema noastră, întrucât nu noi vom fi moştenitorii pădurilor. Atunci, de ce ne luptăm aşa mult să nu ne taie pădurile (da, e un lucru nedrept), din moment ce nu copiii noştri le vor moşteni? Ci alţii, care vor veni într-un mod paşnic, puţin pretenţioşi, foarte muncitori, din Asia, din ţările musulmane, ţările brahmaniste, confucianiste, budiste şi care vor ocupa teritoriul. Exact ce au păţit evreii, asta vor păţi românii. şi nu numai românii. Pentru că 2,8% trebuie să fie rata naşterilor ca să existe un popor. 2,1% ca să existe ca populaţie, fără cultură, tradiţii, religie etc, iar noi suntem 1,3%.

ADMINISTRATIA TRUMP: O CONTRA-REVOLUTIE CULTURALA CU IMPLICATII GLOBALE? Crestini conservatori, printre oamenii importanti ai viitorului presedinte TRUMP: MIKE PENCE, guvernatorul statului INDIANA, care a incercat sa apere LIBERTATEA RELIGIOASA A CRESTINILOR de asaltul LOBBYULUI GAY/ REINCE PRIEBUS, lider important republican, ORTODOX PRACTICANT

37. ADMINISTRATIA TRUMP: O CONTRA-REVOLUTIE CULTURALA CU IMPLICATII GLOBALE? Crestini conservatori, printre oamenii importanti ai viitorului presedinte TRUMP: MIKE PENCE, guvernatorul statului INDIANA, care a incercat sa apere LIBERTATEA RELIGIOASA A CRESTINILOR de asaltul LOBBYULUI GAY/ REINCE PRIEBUS, lider important republican, ORTODOX PRACTICANT 17-11-2016

Plimbaţi pe la seminarii, formolizaţi la catedrele universităţilor, părerişti în media şi pe Facebook, au ajuns să-şi confunde dorinţele cu realitatea, necesitărţile populaţiei cu propaganda. Este o falie imensă între ei şi societate. Cum s-a ajuns aici? E un subiect care ar necesita o dezbatere lungă, dar ce dezbateri serioase poţi deschide acum, când argumentaţiile lucide au fost înlocuite la greu cu contorsiunile isteriei? Cert e că şi-au abandonat atributele de critici ai puterii, ai oricărei puteri, preferând să fie promotorii unor idei primite de-a gata, asimilate ca literă de lege. De fapt, e o demisie de la condiţia de adevărat intelectual. Au schimbat menirea critică pe hainele agenţilor de PR.

ALEGERILE AMERICANE – UN “ARMAGHEDON” CRUCIAL PENTRU SOARTA INTREGII LUMI, in special pentru soarta CRESTINILOR si a LIBERTATII DE GANDIRE: <i>“Bătălia e o încercare existenţială, o cotitură de civilizaţie”</i>/ KILLARY CLINTON si “SPIRIT COOKING” – CONEXIUNI TERIFIANTE CU SATANISMUL SI PEDOFILIA/ Analiza sociologica a “FENOMENULUI TRUMP”/ Poate excentricul magnat sa provoace un CUTREMUR ASUPRA ELITELOR CARE CONDUC AMERICA SI LUMEA?

38. ALEGERILE AMERICANE – UN “ARMAGHEDON” CRUCIAL PENTRU SOARTA INTREGII LUMI, in special pentru soarta CRESTINILOR si a LIBERTATII DE GANDIRE: “Bătălia e o încercare existenţială, o cotitură de civilizaţie”/ KILLARY CLINTON si “SPIRIT COOKING” – CONEXIUNI TERIFIANTE CU SATANISMUL SI PEDOFILIA/ Analiza sociologica a “FENOMENULUI TRUMP”/ Poate excentricul magnat sa provoace un CUTREMUR ASUPRA ELITELOR CARE CONDUC AMERICA SI LUMEA? 08-11-2016

Republica americană riscă să alunece în clintonism. Adică să devină un stat administrativ dominat de o ideologie strictă în ciuda apareneţelor ei liberale. Corectitudinea Politică – un cult bazat pe mistica victimei şi apoteoza minorităţii rasiale sau sexuale – va deveni, odată cu victoria dnei. Clinton, ideologie de stat şi va încerca să lichideze ultimele forme de autonomie, gîndire critică şi libertate individuală. Bătălia pentru Casa Albă nu mai e, aşadar, o competiţie de valori politice şi economice într-un cadru protejat de garanţii democratice. Bătălia e o încercare existenţială, o cotitură de civilizaţie care poate bloca instinctul american al libertăţii sau îl poate salva, dar numai cu preţul unei crize extinse.

<i>Actualizare</i>. DE CE A FACUT REFERIRE CLINTON LA ROMÂNIA IN PROBLEMATICA AVORTULUI? HORRORY CLINTON. Candidata Partidului Democrat la prezidentialele SUA sustine AVORTUL in STADII AVASANTE ALE SARCINII

39. Actualizare. DE CE A FACUT REFERIRE CLINTON LA ROMÂNIA IN PROBLEMATICA AVORTULUI? HORRORY CLINTON. Candidata Partidului Democrat la prezidentialele SUA sustine AVORTUL in STADII AVASANTE ALE SARCINII 20-10-2016

Donald Trump a sugerat că Hillary Clinton ar sprijini avortul chiar și la o vârstă înaintată a sarcinii: „Poți să iei copilul, să sfâșii copilul din pântecul mamei în luna a noua! Hillary spune că e OK”, a acuzat candidatul republican. „Cu mine nu e OK”, a adăugat el.

NORVEGIA: minorii de cel putin 6 ANI isi pot schimba identitatea sexuala/de gen!/ Guvernul francez intentioneaza sa INCRIMINEZE PENAL siteurile PRO-VIATA/ Polonia da inapoi cu legea avortului/ PARTENERIATUL CIVIL – a patra incercare de legalizare in ROMANIA/ Studiu economic inedit: MAJORITATILE CRESTINE FINANTEAZA MASIV ECONOMIILE NATIONALE. Cu toate acestea, sunt subreprezentate politic

40. NORVEGIA: minorii de cel putin 6 ANI isi pot schimba identitatea sexuala/de gen!/ Guvernul francez intentioneaza sa INCRIMINEZE PENAL siteurile PRO-VIATA/ Polonia da inapoi cu legea avortului/ PARTENERIATUL CIVIL – a patra incercare de legalizare in ROMANIA/ Studiu economic inedit: MAJORITATILE CRESTINE FINANTEAZA MASIV ECONOMIILE NATIONALE. Cu toate acestea, sunt subreprezentate politic 06-10-2016

Crestinilor le spunem sa nu le fie rusine de identitatea lor crestina. Dimpotriva. E vremea sa-si ridice fruntea. Secularismul, politica secluarizanta a statului postmodern si structurile suprastatale ii batjocoresc si i-a batjocorit de mult timp. Le ignora contributia extrem de valoroasa la binele cetatii. Dar faptele lor stralucesc mai tare ca soarele la amiaza. Daca statul secular nu le recunoaste ori apreciaza, Dumnezeu le stie si le ia in seama. Crestinii sunt, chiar si in aceste vremuri grele, si in pofida lor, lumina lumii, o cetate tare asezata pe un munte inalt.

STATUI CU SATAN IN PARCUL PENTRU COPII DIN CARTIERUL TEI/ Biserica Rusa sustine INTERZICEREA AVORTULUI/ Parlamentul Poloniei a votat inasprirea legii avortului/ CORECTITUDINEA POLITICA IN SUEDIA SI CENZURA CARTILOR PENTRU COPII/ Inginerie genetica: primul nou-nascut cu trei parinti/ O RELIGIE NOUA – TRANSGENDERISMUL/ Secularizarea omoara democratia si statul de drept

41. STATUI CU SATAN IN PARCUL PENTRU COPII DIN CARTIERUL TEI/ Biserica Rusa sustine INTERZICEREA AVORTULUI/ Parlamentul Poloniei a votat inasprirea legii avortului/ CORECTITUDINEA POLITICA IN SUEDIA SI CENZURA CARTILOR PENTRU COPII/ Inginerie genetica: primul nou-nascut cu trei parinti/ O RELIGIE NOUA – TRANSGENDERISMUL/ Secularizarea omoara democratia si statul de drept 30-09-2016

Copiii cer parintilor sa le schimbe sexul ori vor hormoni. Medicii nu pot face nimic . Lor li se cere sa confirme, nu sa confrunte, gandirea deformata a copiilor. Un “cult al transgenderismului” se extinde in America, si oamenii isi schimba sexul “in record numbers” zice French, adica intr-un numar record. Opinia publica devine ostila fata de parintii care interzic copiilor lor sa-si schimbe sexul. La fel ca si in deceniile trecute cind se impotriveau sodomiei, acesti parinti sunt numiti bigoti, ori acuzati ca nu au la inima interesele supreme si bunastarea copiilor lor. In final, adauga French, ne confruntam cu o epidemie nu atit de mult a transgenderismului cit cu o “orbire de ordin moral” (“moral blindness”).

PREOTI CARE SALVEAZA SI CRESC ZECI DE COPII. Parintele NEGREA din Podul Cosnei (VIDEO): <i>“Daca pe preot nu-l doare de suferintele credinciosilor, nu este preot. Sa fii alaturi de cei necajiti!”</i>/ CAMPANIA PARINTELUI TĂMAȘ din Covasna: <i>“Un român pentru România. NU-I ABANDONA, NU-I AVORTA, ÎI PRIMESC EU!”</i>

42. PREOTI CARE SALVEAZA SI CRESC ZECI DE COPII. Parintele NEGREA din Podul Cosnei (VIDEO): “Daca pe preot nu-l doare de suferintele credinciosilor, nu este preot. Sa fii alaturi de cei necajiti!”/ CAMPANIA PARINTELUI TĂMAȘ din Covasna: “Un român pentru România. NU-I ABANDONA, NU-I AVORTA, ÎI PRIMESC EU!” 16-08-2016

“Unde ne sunt patrioții? Unde ne sunt eroii? Ne sunt avortați. Am mai pierdut o țară din lipsa coloanei vertebrale și a demnității”. Clipul a strâns până acum peste 128.000 de vizualizări. “Mă adresez celor care au de gând să avorteze un prunc sau vor să-l lase pradă deznădejdii într-un orfelinat al statului: nu o faceți! Aduceți-l aici și lăsați-l în pragul bisericii mele”, a spus el atunci.

RAZBOIUL IMPOTRIVA COPILARIEI. Film documentar despre EDUCATIA SEXUALA COMPREHENSIVA (Video)/ Gendercidul sau AVORTUL SELECTIV

43. RAZBOIUL IMPOTRIVA COPILARIEI. Film documentar despre EDUCATIA SEXUALA COMPREHENSIVA (Video)/ Gendercidul sau AVORTUL SELECTIV 13-05-2016

„Ca Președinte al Colegiului American al Pediatrilor, sunt profund îngrijorată în legătură cu Educația Sexuală Comprehensivă. În primul rând, sexualizează copiii. În al doilea rând, reprezintă un risc pentru sănătatea lor. În al treilea rând, promovează o ideologie sexuală periculoasă. În plus, subminează relația copilului cu părintele, ceea ce încalcă drepturile părintelui.”

Interviul cu organizatorul protestelor din SUA pentru familia Bodnariu: <i>“BARNEVERNET A DEMONSTRAT CA INTERESUL A FOST SA PUNA MANA PE COPII. As astepta mai multa compasiune de la autoritatile române”</i>/ Toalete pentru transgenderi sau strategia revolutiei permanente a lobbyului LGBT/ SINUOASA REVOLUTIE SEXUALA A BOLSEVICILOR

44. Interviul cu organizatorul protestelor din SUA pentru familia Bodnariu: “BARNEVERNET A DEMONSTRAT CA INTERESUL A FOST SA PUNA MANA PE COPII. As astepta mai multa compasiune de la autoritatile române”/ Toalete pentru transgenderi sau strategia revolutiei permanente a lobbyului LGBT/ SINUOASA REVOLUTIE SEXUALA A BOLSEVICILOR 06-05-2016

În punctele de vedere oficiale, reprezentanţii Barnevernet afirmă că se ajunge la preluarea copiilor doar în cazurile foarte grave.

Este o minciună, nu numai în cazul Bodnariu, ci în multe alte cazuri. Este cazul unei familii de români care a câştigat în forurile superioare ale justiţiei norvegiene şi în ciuda acelor decizii, Barnevernet a continuat să păstreze copiii. Barnevernet crează criza după care o exploatează. Sunt familii de norvegieni care în urma durerii tragediei despărţirii copiilor de părinţi au devenit alcoolici. Ei nu erau alcoolici, nu se drogau, nu erau deplasaţi psihic înainte, dar după ce Barnevernet le-a luat copiii şi i-a terorizat luni de zile, oamenii aceia şi-au pierut echilibrul şi când au devenit alcoolici şi demolaţi psihic, Barnevernetul i-a arătat cu degetul şi a spus „uite de ce am luat copiii, pentru că uite ce fel de părinţi sunt”.

update – UN CAZ CONTROVERSAT. Preotul Razvan Ioan Scurtu din Iasi, depus din treapta si pe cale de caterisire dupa reclamatii legate de atitudinea sa despre VACCINARI, AVORT si CARDURI BANCARE

45. update – UN CAZ CONTROVERSAT. Preotul Razvan Ioan Scurtu din Iasi, depus din treapta si pe cale de caterisire dupa reclamatii legate de atitudinea sa despre VACCINARI, AVORT si CARDURI BANCARE 07-04-2016

Ramane raspunsul Pr. Constantin Sturzu: “Preotul a fost depus din treapta. Nu mai poate sluji ca preot. Nu este o decizie definitiva. De altfel, preotul a si facut recurs. Motivele pentru care a fost judecat sunt cu totul altele. Sunt motive de ordin canonic, liturgic si administrativ care s-au acumulat in timp.” Avand in vedere, insa, ca publicul a inteles ca problema au fost avorturile, vaccinarile si cardurile, asa cum au declarat cei de la spital, asa cum a raspuns insusi parintele Scurtu, atunci aceasta declaratie nu este de ajuns. Mitropolia trebuie sa comunice clar motivele reale, daca sunt altele, pentru a nu exista ambiguitati care pot sminti lumea.

Agenda EDUCATIEI SEXUALE promovata in CONSULTARILE PUBLICE ale MINISTERULUI EDUCATIEI pe tema disciplinelor optionale/ MARIUS IORDACHIOAIA la Marsul pentru Viata: <i>“EDUCATIA PENTRU SANATATE este o sintagma din acelasi tip de limbaj cu care se acoperea crima avortului”</i>

46. Agenda EDUCATIEI SEXUALE promovata in CONSULTARILE PUBLICE ale MINISTERULUI EDUCATIEI pe tema disciplinelor optionale/ MARIUS IORDACHIOAIA la Marsul pentru Viata: “EDUCATIA PENTRU SANATATE este o sintagma din acelasi tip de limbaj cu care se acoperea crima avortului” 01-04-2016

Edu.ro: Comunicat de presa, Consultare publică pe tema disciplinelor opţionale şi a rolului şcolii în formarea tinerilor cetăţeni, organizată de Ministerul Educaţiei şi Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS) şi Ministerul pentru …

<i>PENTRU VIATA, PENTRU FEMEIE, PENTRU FAMILIE</i>. Patriarhia Română susține Marșul pentru viață 2016/ Corturile Coalitiei pentru Familie din Bucuresti – vandalizate/ CINE ATACA MISCAREA PRO-FAMILIE DIN ROMÂNIA?

47. PENTRU VIATA, PENTRU FEMEIE, PENTRU FAMILIE. Patriarhia Română susține Marșul pentru viață 2016/ Corturile Coalitiei pentru Familie din Bucuresti – vandalizate/ CINE ATACA MISCAREA PRO-FAMILIE DIN ROMÂNIA? 26-03-2016

Patriarhia Română binecuvântează şi susţine Marşul pentru viaţă 2016. Pentru viață, pentru femeie, pentru familie, organizat de mai multe asociaţii şi organizaţii nonguvernamentale creştine din România în ziua de sâmbătă, 26 martie 2016, în numeroase oraşe din ţară. Potrivit învăţăturii Bisericii, avortul este o crimă comisă împotriva unei fiinţe (persoane) nevinovate care nu se poate apăra. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a exprimat în repetate rânduri îngrijorarea că astăzi familia se confruntă adesea cu violenţa domestică, divorţul, avortul, abandonul copiilor de către părinţi şi al părinţilor vârstnici şi bolnavi de către copii, delincvenţa juvenilă, indiferenţa faţă de suferinţa altora, suicidul, dorinţa de câştig material imediat şi cu orice preţ, alcoolismul şi drogurile, concubinajul etc.

<i>Sambata, 26 martie: MARŞUL VIEŢII 2016</i>/ Batalia pentru familie: MIHAI GHEORGHIU de la Coalitia pentru Familie: <i>EXISTA O ANUME AGRESIVITATE A PRESEI SI CHIAR A ANUMITOR STRUCTURI ALE STATULUI ROMÂN FATA DE CAMPANIE</i>/ George Alexander, directorul român de grădiniță din Norvegia, A DEMISIONAT IN URMA PRESIUNILOR

48. Sambata, 26 martie: MARŞUL VIEŢII 2016/ Batalia pentru familie: MIHAI GHEORGHIU de la Coalitia pentru Familie: EXISTA O ANUME AGRESIVITATE A PRESEI SI CHIAR A ANUMITOR STRUCTURI ALE STATULUI ROMÂN FATA DE CAMPANIE/ George Alexander, directorul român de grădiniță din Norvegia, A DEMISIONAT IN URMA PRESIUNILOR 04-03-2016

Majoritatea creştină a acestei ţări nu poate trăi în ghetoul pe care îl construieşte o minoritate agresivă şi ilegitimă. Trebuie să ieşim din spirala tăcerii şi să ne afirmăm existenţa în societate. Statul român laic nu poate deveni anticreştin, nu se poate întoarce împotriva poporului pe care îl reprezintă. Statul român nu poate deveni agentul unor minorităţi anticreştine, agresive şi intolerante. Majoritatea nu poate fi anihilată permanent de o minoritate care se consideră – ca şi vechii bolşevici – purtătoarea sensului istoriei.

O noua scandalizare a presei “liberale” fata de ora de religie. UNUI ELEV I S-A FACUT RAU VIZIONAND FILMUL DESPRE AVORT “STRIGATUL MUT”. Despre ipocrizia avortionistilor

49. O noua scandalizare a presei “liberale” fata de ora de religie. UNUI ELEV I S-A FACUT RAU VIZIONAND FILMUL DESPRE AVORT “STRIGATUL MUT”. Despre ipocrizia avortionistilor 25-02-2016

În ceea ce privește cazul elevului din Vaslui căruia i s-a făcut rău ca urmare a difuzării filmului “Strigătul mut”, în timpul orei de religie, nu știu câți sunt cei care remarcă următorul paradox: aceiași oameni care susțin legalitatea avortului și valorizează această practică ca simplu exercițiu de emancipare al femeilor deschise la minte, sunt și cei care, pe de altă parte, se scandalizează de faptul că elevii sunt traumatizați deoarece li se arată ce anume implică, în mod concret, un avort.

VIRUSUL ZIKA, EUGENIA SI SARACIA. Care e cauza epidemiei de microcefalie din America Latina?

50. VIRUSUL ZIKA, EUGENIA SI SARACIA. Care e cauza epidemiei de microcefalie din America Latina? 15-02-2016

Cresterea ratei de incidenta a acestui defect din nastere, in urma caruia bebelusul se naste cu un cap anormal de mic si are adesea traume cerebrale, a fost asociat rapid de catre Ministerul de Sanatate brazilian cu virusul Zika. Totusi, conform PCST, ministerul nu a reusit sa vada faptul ca in zona cu cele mai multe imbolnaviri, in apa potabila a fost introdus in 2014 un larvicid care produce malformatii in tantari. Aceasta otrava, Pyriproxyfen, este folosita de catre Stat intr-un program ce tinteste eradicarea tantarilor purtatori de boli.

CRIZA DEMOGRAFICA A ROMANIEI – <i>mai grava decat stiam</i>. RATA NATALITĂȚII ROMÂNILOR DIN STRĂINĂTATE este CU O TREIME MAI MARE decat a celor din țară! Fenomenul REÎNTREGIRII FAMILIILOR din diaspora este tot mai frecvent. NECESITATEA ABSOLUTA A POLITICILOR DE ÎNCURAJARE A NATALITĂȚII ȘI DE PROTEJARE A FAMILIEI. Reacția Patriarhiei: <i>“Familia este o preocupare constanta a Bisericii”</i>

51. CRIZA DEMOGRAFICA A ROMANIEI – mai grava decat stiam. RATA NATALITĂȚII ROMÂNILOR DIN STRĂINĂTATE este CU O TREIME MAI MARE decat a celor din țară! Fenomenul REÎNTREGIRII FAMILIILOR din diaspora este tot mai frecvent. NECESITATEA ABSOLUTA A POLITICILOR DE ÎNCURAJARE A NATALITĂȚII ȘI DE PROTEJARE A FAMILIEI. Reacția Patriarhiei: “Familia este o preocupare constanta a Bisericii” 13-01-2016

În 2008, femeile românce din străinătate au născut aproape 14.800 de copii, iar în 2013 numărul s-a apropiat de 30.000. – Rata natalităţii românilor este cu o treime mai mare în străinătate decât în ţară, pentru că cei care au plecat sunt aflaţi la vârsta întemeierii unei familii. – Unu din şapte români care au părăsit ţara în ultimii ani are vârsta de sub 15 ani, semn că românii din străinătate îşi reîntregesc familiile acolo

PARTENERIATELE CIVILE – RESPINSE DIN NOU IN PARLAMENT/ Referendum pentru FAMILIE in Slovenia. LOBBY PRO-HOMOSEXUAL AL EUROCRATILOR/ Presedintele Parlamentarului maghiar: <i>“NU DORIM SOCIETATEA DESCHISA A LUI SOROS, NU VREM NEBUNIA GENDER”</i>/ Film documentar anti-avort: ATHOSUL – PENTRU VIATA (Video)

52. PARTENERIATELE CIVILE – RESPINSE DIN NOU IN PARLAMENT/ Referendum pentru FAMILIE in Slovenia. LOBBY PRO-HOMOSEXUAL AL EUROCRATILOR/ Presedintele Parlamentarului maghiar: “NU DORIM SOCIETATEA DESCHISA A LUI SOROS, NU VREM NEBUNIA GENDER”/ Film documentar anti-avort: ATHOSUL – PENTRU VIATA (Video) 19-12-2015

Parlamentul României a respins, definitiv, proiectul de lege privind “parteneriatele civile”, cu o majoritate covârșitoare. Proiectul de lege, inițiat de deputatul Remus-Florinel Cernea, prevea posibilitatea legalizării unei forme de căsătorie civilă, între persoane de același sex.

PRO VITA CERE STOPAREA FINANTARII PUBLICE PENTRU AVORT, FIV SI CONTRACEPTIVE/ De ce trebuie oprite decontarea serviciilor medicale pentru fertilizarea in vitro şi embriotransfer/ EDUCATIA SEXUALA NU VA DUCE LA ERADICAREA AGRESIUNILOR SEXUALE, CI LA PROLIFERAREA COMPORTAMENTELOR SEXUALE NOCIVE

53. PRO VITA CERE STOPAREA FINANTARII PUBLICE PENTRU AVORT, FIV SI CONTRACEPTIVE/ De ce trebuie oprite decontarea serviciilor medicale pentru fertilizarea in vitro şi embriotransfer/ EDUCATIA SEXUALA NU VA DUCE LA ERADICAREA AGRESIUNILOR SEXUALE, CI LA PROLIFERAREA COMPORTAMENTELOR SEXUALE NOCIVE 09-12-2015

În România sunt finanțate și subvenționate public, ilicit din punct de vedere moral, două intervenții medicale non-terapeutice care suprimă viața umană: avortul și fertilizarea in vitro. În jurul lor este tăcere deplină; cu puține excepții, nimeni nu invocă eroarea fundamentală a creditării și legitimării acestora de către autoritatea publică. Numai că, în cazul creștinilor majoritari, dar tăcuți, conștiința nu contează – singura conștiință care există fiind a panglicarilor „reprezentanți ai societății civile”.

Interviu cu dr. Judith Reisman, cercetatoarea care l-a demascat pe Alfred Kinsey: PRIMUL SAU SCOP A FOST SA SCHIMBE MENTALITATEA OAMENILOR/ Vocile favorabile “NATURALIZARII” PEDOFILIEI se inmultesc/ TRANSSEXUALITATEA – O TULBURARE PSIHICA GRAVA/ De ce este nociva si impotriva vietii FERTILIZAREA IN VITRO/ Document de lucru SCANDALOS al SINODULUI FAMILIILOR de la VATICAN: <i>“E o tradare fantastica fata de familii!”</i>

55. Interviu cu dr. Judith Reisman, cercetatoarea care l-a demascat pe Alfred Kinsey: PRIMUL SAU SCOP A FOST SA SCHIMBE MENTALITATEA OAMENILOR/ Vocile favorabile “NATURALIZARII” PEDOFILIEI se inmultesc/ TRANSSEXUALITATEA – O TULBURARE PSIHICA GRAVA/ De ce este nociva si impotriva vietii FERTILIZAREA IN VITRO/ Document de lucru SCANDALOS al SINODULUI FAMILIILOR de la VATICAN: “E o tradare fantastica fata de familii!” 23-10-2015

Inca mai este… Este Institutul „Kinsey”. Iar „cercetarile” sale sunt folosite bine mersi pana in ziua de azi. Influența acestora asupra legilor – care s-a produs din 1948, pana in 2014! – exista IN LEGISLAȚIE. Schimba legile. Primul scop al sau a fost, de fapt, sa schimbe mentalitatea oamenilor. El a spus ca copiii sunt sexuali din naștere. A spus ca copiii pot avea relații sexuale cu adulții fara probleme.

Ce inseamna pentru gruparile homosexualiste “DRAGOSTEA A INVINS!”: TRIMITEREA LA PUSCARIE A CRESTINILOR/ Expozitia de cadavre a revenit in Romania/ FAMILIA IN PERICOL/ A naste sau a planifica?

56. Ce inseamna pentru gruparile homosexualiste “DRAGOSTEA A INVINS!”: TRIMITEREA LA PUSCARIE A CRESTINILOR/ Expozitia de cadavre a revenit in Romania/ FAMILIA IN PERICOL/ A naste sau a planifica? 11-09-2015

Pe 3 septembrie, în timp ce funcționara era escortată, cu cătușe la mâini, de la Tribunal spre închisoare, activiștii homosexuali scandau: „Dragostea a învins! Dragostea a învins!”. În aceeaşi zi, Hillary Clinton, vârful de lance al Partidului Democrat şi cel mai important candidat prezidenţial din SUA, a declarat pe contul de Twitter, secondată de reprezentanţii Casei Albe, că domnia legii e cea mai importantă, iar legea stipulează „egalitatea căsătoriei”.

NOI DEZVALUIRI DESPRE PRACTICILE ATROCE ALE PLANNED PARENTHOOD (Video). Proceduri de AVORT modificate pentru a obtine ORGANE UMANE INTACTE. Ce vindeau avortionistii? <i>“Totul: sistem nervos central, creier, rinichi, timus, ficat, splină, femur, maduva osoasa, celule stem hematopietice”</i>

58. NOI DEZVALUIRI DESPRE PRACTICILE ATROCE ALE PLANNED PARENTHOOD (Video). Proceduri de AVORT modificate pentru a obtine ORGANE UMANE INTACTE. Ce vindeau avortionistii? “Totul: sistem nervos central, creier, rinichi, timus, ficat, splină, femur, maduva osoasa, celule stem hematopietice” 09-08-2015

Avem aici al cincilea membru din conducerea Planned Parenthood care vorbeşte despre vânzarea de organe fetale fără nicio legătură cu costurile aşa-zisei «donări» de ţesuturi. Nu mai paote fi negată conspiraţia sistemică din interiorul orgnaizaţiei Planned Parenthood de a se sustrage legii şi a face bani din ţesuturi de fetuşi avortaţi. Oricine se uită la aceste filmări ştie acum că Planned Parenthood este implicată în practici barbare şi abuzuri ale drepturilor omului care trebuie să înceteze.

ROMÂNIA FĂRĂ ROMÂNI: suntem a doua tara a lumii ca nivel de scadere a populatiei!/ PESTE 200 DE PRUNCI NENASCUTI UCISI IN FIECARE ZI IN 2014/ O alta TRAGEDIE sau CRIMA: Zeci de mii de copii români sunt abandonati in anii formarii lor de parintii lor plecati in strainatate: BANII NU INLOCUIESC PREZENTA! – <i>(video)</i> Scurtmetrajul “Calea Dunarii” de Sabin Dorohoi/ JOACA PE CALCULATOR NU E JOACA

59. ROMÂNIA FĂRĂ ROMÂNI: suntem a doua tara a lumii ca nivel de scadere a populatiei!/ PESTE 200 DE PRUNCI NENASCUTI UCISI IN FIECARE ZI IN 2014/ O alta TRAGEDIE sau CRIMA: Zeci de mii de copii români sunt abandonati in anii formarii lor de parintii lor plecati in strainatate: BANII NU INLOCUIESC PREZENTA! – (video) Scurtmetrajul “Calea Dunarii” de Sabin Dorohoi/ JOACA PE CALCULATOR NU E JOACA 04-08-2015

Joaca împreună cu alţi copiii, în mediul real este total diferită de cea în echipă în mediul virtual. Capacitatea de empatie, de a înţelege relaţiile de grup, de a executa sarcini sau de a fi lider pentru un grup au reguli diferite în mediul real. Copiii care îşi petrec timpul la calculator înţeleg mai greu sau deloc dinamica relaţiilor cu ceilalţi copii şi acumulează frustrări în intracţiunea reală. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că, da, este mai uşor să ai prieteni în lumea virtuală, prieteni cu care să faci echipă pentru a depăşi un nivel în joc.

<i>AVORTUL SI RECOLTA DE ORGANE UMANE</i>. PLANNED PARENTHOOD, celebra organizatie avortionista sprijinita de OBAMA, practica TRAFIC DE ORGANE DE FETUSI

60. AVORTUL SI RECOLTA DE ORGANE UMANE. PLANNED PARENTHOOD, celebra organizatie avortionista sprijinita de OBAMA, practica TRAFIC DE ORGANE DE FETUSI 16-07-2015

Planned Parenthood, organizatia de advocacy si servicii clinice avortioniste sprijinita de insusi presedintele SUA, B. Obama, si implicata in operatiuni specifice pe scara globala, a scandalizat opinia publica dupa ce un video filmat cu camera ascunsa il arata pe directorul Departamentului de Servicii Medicale, dr. Deborah Nucatola, cum descrie prelevarea de organe de la fetusii avortati. Organele prelevate sunt destinate comercializarii.

Adunarea Episcopilor Ortodocsi din America reactioneaza fata de decizia CURTII SUPREME a SUA: “O DECIZIE IMORALA SI NEDREAPTA. FACEM APEL LA ORTODOCSI SA RAMANA NECLINTITI IN CREDINTA”/ Predica MITROPOLITULUI american IONA: “A FI CRESTIN IN ZILELE NOASTRE INSEAMNA A FI INCORECT POLITIC” (video si traducere)

61. Adunarea Episcopilor Ortodocsi din America reactioneaza fata de decizia CURTII SUPREME a SUA: “O DECIZIE IMORALA SI NEDREAPTA. FACEM APEL LA ORTODOCSI SA RAMANA NECLINTITI IN CREDINTA”/ Predica MITROPOLITULUI american IONA: “A FI CRESTIN IN ZILELE NOASTRE INSEAMNA A FI INCORECT POLITIC” (video si traducere) 06-07-2015

Si cat de importanta sau cat de subtila este aceasta marturisire pe care noi suntem chemati sa o facem atunci cand lumea ofera atractiile ei, bogatiile ei, oportunitati profesionale, pozitii sociale pentru toti aceia ce accepta “spiritul vremii”, pentru cei ce accepta si sustin tot ceea ce societatea noastra promoveaza: imoralitatea, promiscuitatea, cea mai josnica degradare morala; ca-i vorba de mariajul homosexualilor sau de profunda plaga a avortului… toate aceste lucruri fata de care trebuie sa ne impotrivim cu fermitate.

COLONIALISM CULTURAL. Ambasadele se raliaza GAYFEST/ Premierul Luxemburgului: CASATORIE HOMOSEXUALA/ SEMAFOARELE GAY din Viena/ Va impune CEDO obligativitatea UNIUNILOR HOMOSEXUALE?/ Scrisoare catre IPS Serafim Joanta: “NE UCIDEM PRUNCII FARA MILA, FARA REMUSCARE”/ Universitatea Bucuresti: sustinator al INFANTICIDULUI si ZOOFILIEI, Doctor Honoris Causa

62. COLONIALISM CULTURAL. Ambasadele se raliaza GAYFEST/ Premierul Luxemburgului: CASATORIE HOMOSEXUALA/ SEMAFOARELE GAY din Viena/ Va impune CEDO obligativitatea UNIUNILOR HOMOSEXUALE?/ Scrisoare catre IPS Serafim Joanta: “NE UCIDEM PRUNCII FARA MILA, FARA REMUSCARE”/ Universitatea Bucuresti: sustinator al INFANTICIDULUI si ZOOFILIEI, Doctor Honoris Causa 16-05-2015

În ultimii zece ani, Europa de Vest a trecut la redefinirea căsătoriei, dar Europa de Est a reiterat constituționalitatea căsătoriei ca uniune între un bărbat și o femeie. În consecință, continentul european a devenit tot mai divizat. Până în prezent, unsprezece țări europene au redefinit juridic căsătoria, iar în lunile următoare, Curtea Supremă a Statelor Unite va decide cu privire la constituționalitatea legilor statale care definesc căsătoria. Această decizie judecătorească va avea un impact considerabil.

Marea Britanie: INDOCTRINARE HOMOSEXUALA LA SCOLILE PRIMARE si GIMNAZIALE. Cotidianul <i>Adevarul</i> promoveaza REEDUCAREA LGBT si pentru Romania/ DELIBERARILE CURTII SUPREME DE JUSTITIE a SUA pe tema CASATORIILOR HOMOSEXUALE. Spre “INCHIDEREA MINTILOR” si persecutia religioasa?/ #Da-ni-lPeBaraba/ DE CE VOR SA IMPUNA EDUCATIA SEXUALA? O analiza de Virgiliu Gheorghe (I)

63. Marea Britanie: INDOCTRINARE HOMOSEXUALA LA SCOLILE PRIMARE si GIMNAZIALE. Cotidianul Adevarul promoveaza REEDUCAREA LGBT si pentru Romania/ DELIBERARILE CURTII SUPREME DE JUSTITIE a SUA pe tema CASATORIILOR HOMOSEXUALE. Spre “INCHIDEREA MINTILOR” si persecutia religioasa?/ #Da-ni-lPeBaraba/ DE CE VOR SA IMPUNA EDUCATIA SEXUALA? O analiza de Virgiliu Gheorghe (I) 09-05-2015

Consecințele unei astfel de decizii ar fi profunde și vaste. Nu doar în SUA, ci și în restul lumii. Pentru administrația Obama și UE, exportul de „drepturi ale homosexualilor” a devenit un obiectiv fundamental de politică externă. O decizie favorabilă „căsătoriei” între homosexuali va aduce legitimitate în plus acestor politici și va face și mai dificil pentru țările tradiționaliste, inclusiv România, să spună NU redefinirii căsătoriei. În multe aspecte, soarta viitorului civilizației atârnă de decizia pe care SCOTUS o va lua.

HILLARY CLINTON, candidata la presedintia SUA, vrea SCHIMBAREA DOCTRINELOR RELIGIOASE pentru a cautiona AVORTUL si HOMOSEXUALITATEA

64. HILLARY CLINTON, candidata la presedintia SUA, vrea SCHIMBAREA DOCTRINELOR RELIGIOASE pentru a cautiona AVORTUL si HOMOSEXUALITATEA 28-04-2015

Un lucru i-a „scăpat” însă lui Obama: n-a avut curajul să ceară modificarea învățăturilor de credință ale religiilor pentru a se potrivi cu pretențiile ucigașilor de copii. H. Clinton o reușește și pe aceasta. Vorbind, joia trecută, la o reuniune din New York City, Hillary Clinton a declarat că „credințele religioase” care condamnă „drepturile reproductive”, „trebuie să fie schimbate”.

VIATA NU E PE AGENDA MASS-MEDIA/ Avort prin OTRAVIRE – decizia luata in statul NEW YORK/ Copii indoctrinati si folositi in CAMPANIA PRO-CASATORII HOMOSEXUALE din Irlanda/ EFECTUL ANGELINA JOLIE. Propaganda pentru OPERATII CHIRURGICALE pe baza unor TESTE GENETICE ESTIMATIVE

65. VIATA NU E PE AGENDA MASS-MEDIA/ Avort prin OTRAVIRE – decizia luata in statul NEW YORK/ Copii indoctrinati si folositi in CAMPANIA PRO-CASATORII HOMOSEXUALE din Irlanda/ EFECTUL ANGELINA JOLIE. Propaganda pentru OPERATII CHIRURGICALE pe baza unor TESTE GENETICE ESTIMATIVE 28-03-2015

Fiind prezent la ambele evenimente, am putut vedea pe viu atmosfera, reacțiile, entuziasmul. Iar acestea au fost nici slabe, nici episodice. Pe cât de mulțumitoare a fost experiența live, pe atât de dezamăgitor a fost ecoul în spațiile media. În afară de canalele Bisericii, care au prezentat amplu și corect, afară de câteva precizări lapidare în alte surse, evenimentele au fost trecute cu vederea sau prezentate în derizoriu. Vă dau un exemplu: în Iași, „doar câteva zeci de persoane au ieșit la un marș pentru viață”.

NOUL OM AL IDEOLOGIEI LGBT/ Peste 2000 participanti la MARSUL VIETII din Cluj. Indemnul IPS Andrei/ JIHADUL HOMOSEXUAL declansat impotriva Dolce&Gabbana/ Activist LGBT fara perdea: <i>“AM VENIT SA VA INDOCTRINEZ COPIII”</i>/ Papa Francisc ia masa cu TRANSSEXUALI/ Retelele sociale si problemele de cuplu

66. NOUL OM AL IDEOLOGIEI LGBT/ Peste 2000 participanti la MARSUL VIETII din Cluj. Indemnul IPS Andrei/ JIHADUL HOMOSEXUAL declansat impotriva Dolce&Gabbana/ Activist LGBT fara perdea: “AM VENIT SA VA INDOCTRINEZ COPIII”/ Papa Francisc ia masa cu TRANSSEXUALI/ Retelele sociale si problemele de cuplu 22-03-2015

În toate aceste sisteme doritoare de un nou om, automat s-a declanșat un zid despărțitor între cei capabili de înnoire și paria. Este suficient să ne amintim de ideologia nazistă a rasei pure, din care să se dezvolte omul nou – fenomen ce a lăsat în urmă milioane de victime din rasele… impure. Peste toate s-a așezat praful istoriei. Legile moderne au interzis folosirea sintagmei „omul nou” și parcă lumea a uitat. Dar, nu de tot. Subtil și aproape insesizabil, un vânt călduț ce bate dinspre occident își dorește, de la zi la zi, un om nou. Mai precis, o familie nouă, eliberată de „cătușele tradiționalului și ale religiei”.

VA FI CONTESTAT DREPTUL MEDICILOR DE A REFUZA SA FACA AVORTURI? Marturia medicului Ionel Cioata despre epoca liberalizarii avortului: <i>“O IMAGINE CA INTR-UN ABATOR! SANGE PESTE TOT, SE CHIURETAU PESTE 150 FEMEI PE ZI”</i>

67. VA FI CONTESTAT DREPTUL MEDICILOR DE A REFUZA SA FACA AVORTURI? Marturia medicului Ionel Cioata despre epoca liberalizarii avortului: “O IMAGINE CA INTR-UN ABATOR! SANGE PESTE TOT, SE CHIURETAU PESTE 150 FEMEI PE ZI” 20-03-2015

Și, după Revoluţie, toate femeile care au rămas însărcinate înainte de Revoluţie, în decembrie, în noiembrie, în octombrie, s-au năpustit la spital. Era o situaţie înfiorătoare, care mi-a rămas până acum în minte și m-a stigmatizat fantastic: o imagine ca într-un abator, credeţi-mă! Era sânge peste tot, se chiuretau peste o sută cincizeci de femei pe zi, imaginaţi-vă! Pe zi!… Practic, tot personalul de acolo, şi medicii, şi asistentele, era sufocat de avalanşa de femei care veneau să-şi întrerupă sarcina. Şi asta nu numai într-o zi; a durat, cred, tot anul 1990 – deci enorm de mult, enorm de mult! Și m-a marcat şi m-a şocat această chestiune. Vă spun, am fost îngrozit.

CAND SE VA STINGE FAMILIA, SE VA STINGE SI LUMEA/ Interviu cu Andreea Giurgea, mama a sase copii: <i>“Familia inseamna sa te lasi pe tine si placerile tale la o parte”</i>/ MAMELE EROINE – casa cu 17 copii si 1400 lei pe luna; femeia care isi cara copiii prin apa pentru a-i duce la scoala si… TATAL CARE A DEVENIT MAMA A OPT COPII SARACI <i>(video)</i>

68. CAND SE VA STINGE FAMILIA, SE VA STINGE SI LUMEA/ Interviu cu Andreea Giurgea, mama a sase copii: “Familia inseamna sa te lasi pe tine si placerile tale la o parte”/ MAMELE EROINE – casa cu 17 copii si 1400 lei pe luna; femeia care isi cara copiii prin apa pentru a-i duce la scoala si… TATAL CARE A DEVENIT MAMA A OPT COPII SARACI (video) 08-03-2015

Cred că e vorba de ego-centrism. Poate şi egoism, în ultimă instanţă. Adică, fiecare îşi spune: mă gândesc la mine, să îmi fie mie bine. Să judecăm puţin ce înseamnă de fapt declinul familiei: rata căsătoriilor scade, vârsta la care cuplurile aleg să aibă copii creşte, scade natalitatea în general, creşte rata divorţurilor şi a despărţirilor la cei care trăiesc în concubinaj, creşte numărul de familii monoparentale… Dacă ne gândim puţin la toate aceste fapte, în spatele majorităţii deciziilor individuale care au dus şi duc la ele stă acest ego-centrism.

Noi marturii pentru ora de religie (VIDEO)/ DISCRIMINAREA MAJORITATII CRESTINE SI REDUCEREA EI LA TACERE PRIN STIGMATIZARE/ Campanie anti-BOR in Gandul/ PS SILUAN, EPISCOPUL ITALIEI: <i>“Nu ne ajunge pedeapsa comunismului?”</i>

69. Noi marturii pentru ora de religie (VIDEO)/ DISCRIMINAREA MAJORITATII CRESTINE SI REDUCEREA EI LA TACERE PRIN STIGMATIZARE/ Campanie anti-BOR in Gandul/ PS SILUAN, EPISCOPUL ITALIEI: “Nu ne ajunge pedeapsa comunismului?” 02-03-2015

Din păcate, însă, asistăm la o radicalizare a discursului minorităților, la o incriminare a ceea ce reprezintă valori ale majorității. Se confecționează etichete care ni se aplică imediat, când nu suntem de acord cu alte opinii. Homofobie, Intoleranță, Neo Conservatorism, ba chiar Jihadism sunt ștampile din ce în ce mai des puse. Știați că sunt deja societăți în care, dacă nu ești de acord cu avortul, ești catalogat drept jihadist? Că susținerea familiei în constituția ei firească de unire între un bărbat și femeie este catalogată homofobie?

INGINERIE GENETICA: Marea Britanie “breveteaza” copilul cu trei “parinti”/ IDEI SINISTRE: combaterea incalzirii globale si a cresterii demografice prin CONTROLUL NASTERILOR si RAZBOI MONDIAL/ Scotia legifereaza trecerea tutelei asupra copiiilor de la parinti la functionarii de stat!

70. INGINERIE GENETICA: Marea Britanie “breveteaza” copilul cu trei “parinti”/ IDEI SINISTRE: combaterea incalzirii globale si a cresterii demografice prin CONTROLUL NASTERILOR si RAZBOI MONDIAL/ Scotia legifereaza trecerea tutelei asupra copiiilor de la parinti la functionarii de stat! 07-02-2015

In Scoția statul se comportă ca un adevărat Părinte: fiecărui copil i se va desemna, la naștere, un funcționar oficial care pe toată perioada până la 18 ani va putea interveni fără consimțământul părinților și va putea comunica privind copilul cu numeroase instituții publice. Funcționarul, intitulat în proiectul de lege “Named person” va avea așadar o autoritate superioară celei conferinte de lege părinților.

Carti

Documentare

Articole Recomandate