Formaţiunile separatiste îşi menţin, la limită, majoritatea în Parlamentul din Catalonia, dând o lovitură practic Guvernului de la Madrid, care dizolvase legislativul în urma declarării independenţei. Cele trei formaţiuni proindependenţă, Stânga Republicană a Cataloniei (ERC), Împreună pentru Catalonia (JxSi), a premierului catalan demis Carles Puidgemont, şi Unitatea Populară ar urma să obţină un total de 70 de mandate, potrivit rezultatelor parţiale, după numărarea a 95% din voturi.
Articole cu eticheta (tag): Catalonia
Hotnews: VIDEO Barcelona: Sute de mii de persoane, la o manifestatie contra secesiunii de Spania Sute de mii de persoane manifesteaza, duminica, la Barcelona pentru unitate si impotriva declararii independentei Cataloniei, informeaza abc.es, citat de news.ro. Manifestatia are loc la apelul …
Uniunea Europeană nu este nimic altceva decât o super-structură federală, o gigantică maşinările administrativă aşezată deasupra Statelor europene; simpla sa existenţă reprezintă o punere în discuţie a existenţei statelor naţionale, adică a structurilor care, din Evul Mediu încoace, au încarnat naţiunile. Statele se supune incontestabil constrângerilor europene. […] Ca şi Imperiul Roman, UE s-a dotat cu un corpus ideologic încă de la înfiinţarea sa: de altfel, tocmai aici există cea mai mare divergenţă. Într-adevăr, în timp ce Imperiul a adoptat creştinismul, Uniunea a ales liberalismul economic, globalizarea şi tripticul: abolirea frontierelor, fluiditatea identităţilor, marketizarea totală.
Este un proces de dizlocare pe care-l vom vedea din ce în ce mai des. Pe lista următorilor candidaţi se află, la loc de frunte, regiunile nordice ale Italiei în care, de-atâta amar de vreme, se răspândeşte ideologia „sudului sărac şi leneş” care trăieşte pe spatele „nordului bogat şi harnic”. După ce Catalonia va deschide bâlciul noilor naţiuni, Italia va exploda, apoi Belgia, unde lucrurile sunt setate de-atâta amar de vreme să fie aşa. Şi-apoi, peste tot în Europa. La noi, deja de mult timp ardelenilor le este predată lecţia „Ardealului harnic” pe spatele căruia trăiesc „miticii leneşi din Regat”.
”Dacă cineva crede că, după ce a comis o crimă de război josnică — uciderea unor cetățeni ruși — va scăpa doar cu roșii sau doar cu unele restricții în construcții sau alte domenii, se înșeală amarnic”, a avertizat președintele rus, adăugând că Rusia ”nu o dată” va aminti Turciei despre cele întâmplate și aceasta va regreta nu o dată acțiunile sale.
Bombardierul rus a fost doborât în spaţiul aerian al Siriei, afirmă ministrul grec al Apărării, Panos Kammenos, contestând afirmaţiile Turciei, care susţine că avionul militar intrase câteva secunde în spaţiul aerian turc.
foto: reuters|yahoo.com UPDATE Romania Libera: Catalanii vor INDEPENDENȚĂ! 80% dintre cei care au votat spun ”DA” Rezultatele parțiale centralizate după votul consulativ de duminică organizat pe tema independenței Catalaniei arată că 80,7% dintre cei aproape 2 milioane de catalani care au …
COPIII ROMANI DIN TINUTUL SECUIESC AR TREBUI SA INVETE OBLIGATORIU LIMBA MAGHIARA, CONFORM PROIECTUL UDMR sursa foto: agerpres.ro Romania Libera/ Sabina Fati: Hunor: Proiectul autonomiei Ținutului Secuiesc este neconstituțional Președintele UDMR, Kelemen Hunor, 47 de ani, declară că UDMR nu a …
Cotidianul: Balcanizarea Marii Britanii: “a.m.r.”… 10 zile până la referendumul pentru independenţa Scoţiei! Vineri, 18 septembrie 2014, va rămâne în istoria Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord drept data la care în Scoţia (în engleză: Scotland, …
“Ne îndreptăm nu spre final, ci spre un nou episod din bătălia geopoliticii entităţilor care a început cu destrămarea Yugoslaviei”. – Radu Baltasiu – UNGURII CER AUTONOMIE la Targu Mures!/ CHESTIUNEA SECUIASCA DEZBATUTA CU SOCIOLOGUL RADU BALTASIU la “Punctul de …
Gandul: Peste 2.500 de persoane, aşteptate la mitingul pentru autonomie de la Târgu Mures Organizatorii mitingului pentru autonomie, programat duminică după-amiază la Târgu Mureş, au anunţat că aşteaptă la manifestare peste 2.500 de persoane, autorităţile din judeţul Mureş luând măsuri suplimentare …
ANALIZA STRATFOR Cum obliga Germania intreaga Europa la austeritate pentru supravietuirea propriei sale economii Demonstratiile din Portugalia: SEMNELE UNUI SEISM Stratfor/ George Friedman: Europe, Unemployment and Instability Criza globala financiara a anului 2008 s-a transformat, incet, intr-o criza a somajului global. …
Cedeaza Romania si “ultima reduta” a politicii sale externe, cu efecte imediate asupra chestiunii autonomiei secuilor? Spania nu recunoaste suveranitatea Cataloniei Antena3: Corlăţean, despre Kosovo: Ar fi o greşeală ca România să rămână îngropată în avanposturi ca un soldat japonez …
Gandul: Se schimbă harta Europei? Cea mai nouă naţiune de pe continent ŞI-A SCRIS DECLARAŢIA DE INDEPENDENŢĂ Formaţiunile separatiste catalane CiU (Convergenţă şi Uniune) şi ERC (Stânga Republicană Catalană) au scris declaraţia de independenţă a provinciei spaniole, pe care vor să …
Hotnews: Nationalistii albanezi solicita unirea cu Republica Kosovo Alianta nationalista albaneza Rosu si Negru a depus o cerere autoritatilor electorale din Albania prin care solicita convocarea unui referendum prin care cetatenii sa voteze unirea cu Kosovo, anunta Novinite. “Aceasta este o …
RFI: Borbely: Conceptul de stat naţional este perimat şi trebuie eliminat din Constituţie “Nu prin faptul că apare sintagma de stat naţional în Constituţie eşti mai patriot sau mai puţin patriot“. Declaraţia a fost făcută la RFI de vicepreşedintele politic …
Karamazov/ Ninel Ganea: Regionalizare contra naturii Ce poate fi mai frumos, din punct de vedere administrativ, decat un proiect de descentralizare regionala?! Small is beautiful, nu-i asa? Se imparte tara in opt fragmente, se deleaga responsabilitati de la centru, birocratia …
Financiarul.ro: Împreună cu UE sau în afara ei? Ultimele declaraţii ale liderilor europeni induc teza conform căreia statele uniunii trebuie să renunţe treptat la suveranitate în favoarea unui conduceri centralizate cu sediul la Bruxelles. Or, în mod paradoxal, eforturile făcute …
sursa foto Gandul: SE RUPE SPANIA? Catalanii organizează un referendum pentru independenţă Refuzul guvernului de la Madrid de a acorda mai mulţi bani pentru regiunea Catalonia i-a determinat pe membrii Parlamentului din regiune să voteze, cu o largă majoritate, organizarea …
Maghiarii secesionisti s-au inspirat de la cataloni: statul natonal centralizat este de vina pentru criza! “Solutia” – FEDERALIZAREA. CJ Harghita a tiparit manuale scolare de ISTORIA SECUILOR. Regele Spaniei nu tace: mesaj de UNITATE impotriva SECESIONISMULUI Mediafax: Partidul Popular Maghiar …
Gandul: Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc susţine că Scoţia şi Catalonia vor deveni “în scurt timp” state independente: “România va fi nevoită şi ea să facă descentralizarea” Preşedintele CNS, Izsak Balazs, susţine că Uniunea Europeană se află în faţa unor “schimbări …
NOUA STRATEGIE A AMAGIRII: STATELE NATIONALE CENTRALIZATE, ACUZATE PENTRU CRIZA; AUTONOMIA SI INDEPENDENTA REGIUNILOR, ”VANDUTE” CA REMEDII ECONOMICE Presseurop: Catalanii îşi arată muşchii la Madrid “Catalonia zice e suficient”, titrează cotidianul La Vanguardia, imediat după manifestaţia care a reunit la …