Analiza importanta a lui George Friedman despre urmatoarea statie a crizei: COSMARUL SOMAJULUI MASIV, perspectiva DESTRAMARII UNIUNII EUROPENE si resurgenta MISCARILOR POLITICE ANTISISTEM

ANALIZA STRATFOR

Cum obliga Germania intreaga Europa la austeritate pentru supravietuirea propriei sale economii

Demonstratiile din Portugalia: SEMNELE UNUI SEISM

• Stratfor/ George Friedman: Europe, Unemployment and Instability

Criza globala financiara a anului 2008 s-a transformat, incet, intr-o criza a somajului global. Aceasta criza a somajului va duce, destul de rapid, la o criza politica. Criza va afecta toti cei trei piloni ai sistemului global: Europa, China si SUA. Nivelul intensitatii difera, raspunsul politic difera, iar raportul cu criza financiara difera si el. Dar exista un element comun: somajul, care devine, in locul finantelor, problema centrala a sistemului financiar.

Europa este focarul acestei crize. Saptamana trecuta Italia a tinut alegeri, iar partidul care a luat cele mai multe voturi – aproximativ un sfert din total – este un grup nou aparut numit Miscarea Celor Cinci Stele, ce este condus de un comediant. Doua lucruri sunt relevante legat de aceasta miscare. Primul, cererea ca o parte din datoria Italiei sa fie anulata. Al doilea este ca Italia, cu 11,2% simaj, este departe de a fi cel mai rau exemplu de tara afectata de somaj din UE. Totusi, Italia a dat nastere unor partide radicale ce se opun politicilor austeritatii ce sunt puse in aplicare.

Miezul dezbaterii din Europa a fost cum sa fie rezolvata criza datoriilor suverane si riscul asociat al bancilor. Problema a fost cineva va suporta povara stabilizarii sistemului. Argumentul ce a fost admis, mai ales de catre elitele Europei, a fost ca Europa are nevoie de austeritate, ca cheltuielile bugetare trebuie restranse drastic astfel incat datoria suverana – oricat de restructurata ar fi – nu va da in faliment.

Una din consecinte a fost recesiunea. Economiile multor tari europene, in special cele din eurozona, sunt, acum, contractate, de vreme ce austeritatea inseamna ca mai putini bani vor fi disponibili pentru a fi achizitionate bunuri si servicii. Daca scopul prioritar este stabilizarea sistemului financiar, are sens. Dar pastrarea stabilitatii financiare ca scop prioritar depinde de un consens ce implica largi parti ale societatii. Cand somajul apare, consensul se schimba si obiectivul se schimba si el. Cand somajul devine intens, atunci intregul sistem politic se poate schimba. Din punctul meu de vedere, alegerile italiene au fost primul semn previzibil.

Harta somajului in Europa realizata de Stratfor. Click pe imagine pentru a mari. 

Un pattern apare in Europa 

Sa avem in vedere geografia somajului. Doar 4 tari din Europa sunt sub 6% somaj: tarile apropiate geografic Germania, Austria, Olanda si Luxemburg. Periferia imediat invecinata are un somaj mai mare: Danemarca, 7,4%, UK, 7,7%, Franta cu 10,6%, si Polonia cu 10,6%. In periferia indepartata, Italia are 11,7%, Lituania cu 13,3%, irlanda cu 14,7%, Spania cu 26,2% si Grecia cu 27%.

Germania, economia a 4-a din lume, este centrul gravitational din Europa. Exportul bunurilor si serviciilor constituie 51% din PIB-ul Germaniei, si mai mult de jumatate din exporturile germane sunt catre celelalte tari europene. Germania priveste zona de comert liber a Uniunii Europene ca esentiala pentru supravietuirea sa. Fara acces liber la aceste piete, exporturile sale s-ar contracta drastic si somajul ar exploda. Euro este un instrument pe care Germania, cu influenta sa, il foloseste sa-si administreze relatiile sale comerciale – si aceasta administrare pune ceilalti membri ai eurozonei in dezavantaj. Tarile cu salarii relativ mici ar trebui sa aiba un avantaj competitiv fata de exporturile Germaniei. Cu toate acestea, multe au o balanta a comertului negativa. Astfel, cand criza financiara a lovit, abilitatea de a o controla a fost insuficienta si a dus la criza datoriilor suverane, care a subminat pozitia lor fata de austeritate, in special din cauza faptului ca apartenenta la eurozona le-a impiedicat sa aplice propriile lor politici monetare.

Acest lucru nu inseamna ca nu au fost exagerate in cheltuielile sociale, dar cauza funamentala a esecului acestor tari este mai complexa. In ultima instanta, ea este inradacinata in crearea unei zone de comert liber in jurul unei economii masive care depinde de exporturi. (Germania este al treilea cel mai mare exportator al lumii, imediat dupa China si SUA). Zona de comer liber in America de Nord este construita in jurul unui importator net. Marea Britanie a fost un importator net in Imperiul sau. Puterea Germaniei dezechilibreaza intregul sistem. Comparand ratele de somaj dintre blocul german si Europa de Sud, e dificil sa-ti imaginezi ca aceste tari fac parte din aceeasi zona de comert liber.

Chiar si Franta, care are o rata a somajului relativ mica, are o istorie mai complexa. Somajul, in Franta, este concentrat in doi mari poli din sud si nord, cu sud-estul Frantei ca cel mai mare bazin dintre ele. Astfel, daca ne uitam pe harta, sudul Europei a fost lovit greu de somaj, Europa de Est nu chiar atat de rau, pe cand Germania, Austria, Olanda si Luxemburg au scapat relativ ieftin. Cat timp va mai dura acest lucru, avand in vedere recesiunea din Germania, este o alta problema, dar contrastul ne arata multe in ceea ce priveste geopolitica emergenta a regiunii.

Portugalia, Spania si Grecia se afla in depresie. Rata somajului este cam ca aceeasi a SUA din timpul Marii Depresiuni. Ca regula, cred ca pentru fiecare persoana aflata in somaj, trei altele sunt afectate, fie ca e vorba de soti, copii sau altceva. Acest lucru inseamna ca atunci cand ai 25% somaj practic toti sunt afectati. La 11% somaj aproximativ 44% sunt afectati.

Poate fi spus ca numarul nu este chiar asa mare, de vreme ce oamenii lucreaza in economia informala. Acest lucru poate fi real, insa in Grecia, spre exemplu, framaceuticele se afla acum in penurie de vreme ce banii pentru importuri au secat. Guvernele locale din Spania sunt pe cale sa dea afara mai multi angajati, Trei tari au atins un punct critic de la care e greu sa fie imaginata o recuperare. In restul periferiei Europene, criza somajului se intensifica. Numarul precis conteaza mai putin decat impactul vizibil asupra societatilor care se clatina din temelii.

Consecintele politice ale somajului ridicat

E important sa se inteleaga consecintele acestui gen de somaj. Exista un somaj de termen lung al claselor de jos. Acest val al somajului a lovit clasa mijlocie si mijlocie de sus a clasei muncitoare. Ganditi-va la un arhitect pe care-l stiu, din Spania, care si-a pierdut slujba. Casatorit cu copii, el a fost somer atata timp incat a ajuns sa traiasca o viata cu totul diferita si neasteptata. E greu sa te descurci cu saracia, dar cand ea este insotita cu pierderea statusului, se produce durerea si o putere politica se afirma.

Ideea ca regimul austeritatii mandatat de Germania va putea supravietui politic este greu de sustinut. In Italia, cu “doar” 11,7% somaj, succesul Miscarii celor Cinci Stele reprezinta un raspuns inevitabil la criza. Pana recent, falimentul reprezenta prima frica a europenilor, cel putin la nivelul elitelor financiare, politice si jurnalistice. Au batut o cale lunga pentru a rezolva problema bancilor. Dar au facut-o generand o criza masiva sociala. Aceasta criza sociala genereaza o confruntare politica ce va impiedica desfasurarea strategiei Germaniei. Pentru Europa de Sud, unde criza sociala se instaleaza pe termen lung, ca si pentru Europa de Est, nu este deloc clar in ce masura plata datoriei le aduce beneficii. Pot fi alungati din pietele financiare, dar costurile de a ramane in ele este impartit atat de inegal incat baza politica favorabila austeritatii se dizolva.

Acest lucru produce o ositilitate in crestere fata de Germania. Germania se percepe pe sine ca fiind virtuoasa pentru frugalitatea sa. Altii o percep ca fiind rapace in exportul sau agresiv,  cel mai important produs de “export” fiind, acum, somajul. Care anume perceptie este corecta nu conteaza. Fapt este ca observam o diferentiere crescanda intre blocul german si restul Europei iar acest lucru este una din cele mai semnificative evolutii de la inceputul crizei.

Tensiunea tot mai mare intre Franta si Germania este de o importanta particulara. Relatiile franco-germane nu au fost doar unul din principiile fondatoare ale Uniunii Europene ci unul din motivele pentru care aceasta uniune a existat. Dupa doua razboaie mondiale, s-a inteles ca pacea din Europa depinde de unitatea dintre Franta si Germania. Aceasta relatie e departe de a fi rupta, dar este pusa sub presiune. Germania vrea sa vada BCE continuandu-si politica de controlare a inflatiei. Acest lucru e in interesul Germaniei. Franta, cu aproape 11% somaj, are nevoie ca BCE sa stimuleze economia Europeana pentru a-si reduce somajul. Asta nu este o dezbatere academica. Este o dezbatere despre cine controleaza BCE, care sunt prioritatile Europei si, in fine, cum poate exista Europa cu astfel de diferente in somaj.

Unul din raspunsuri ar fi ca rata somajului din Germania va creste. Acest lucru ar putea modera sentimentele anti-Germane, dar nu va rezolva problema. Somajul atins in numeroase tari pare ca este persistent si submineaza puterea politica a guvernelor de a urmari politicile necesare administrarii sistemului financiar. Argumentul Miscarii celor Cinci Stele in favoarea falimentului nu provine dintr-un partid marginal. Elita poate dispretui in continuare miscarea, dar a castigat 25% din voturi. Si isi poate reaminti ca eroul eurofililor, Mario Monti, abia a atins 10% din voturi la doar un an de cand a fost “celebrat” de Europa.

Fascismul isi are radacinile in esecurile economice masive europene in care elitele financiare au esuat sa recunoasca consecintele politice ale somajului. Au ras in fata partidelor conduse de barbati care fusesera vagabonti ce vineau carti postale pe strazi si care promiteau miracole economice daca cei responsabili de mizeria tarii vor fi indepartati. Barbatii si femeile lasate fara viata confortabila a micii burghezii nu au ras, ci au raspuns acestei sperante. Rezultatul a fost aparitia unor guverne care si-au inchis economia si care si-au condus activitatea prin directive si manipulare.

Asta s-a intamplat dupa primul razboi mondial. Nu s-a intamplat dupa al doilea razboi mondial pentru ca Europa a fost ocupata. Dar cand ne uitam la ratele somajului de astazi, diferentele intre zone, faptul ca nu exista nicio perspectiva de imbunatatire si ca clasa mijlocie este aruncata in randurile celor lipsiti, vedem cum se formeaza patternul.

Istoria nu se repeta chiar asa net. Fascismul din 1920 si 1930, intr-un anume sens, e mort. Dar emergenta noilor partide politice care vorbesc pentru someri si noii saraci este greu de imaginat ca nu se va intampla. Ca e vorba despre Zorii Aurii din Grecia sau de miscarea catalana de independenta, cresterea partidelor care vor sa redefineasca sistemul este inevitabila. Italia a fost pur si simplu doar prima care a incercat acest fenomen.

Este dificil sa vezi cum se vor descurca tarile cu acest lucru, dar si cum va putea fi evitata alta criza financiara, de vreme ce vointa politica de a indura austeritatea este rupta. Este si mai greu sa vezi cum va supravietui zona de comert liber in fata nevoii urgente a Germaniei de a exporta cat de mult posibil pentru a se sustine. Divergenta intre interesele Germaniei si cele ale Europei de Sud si de Est a fost profunda si a crescut pe masura ce un compromis care sa salveze bancile parea posibil. Aceasta pentru ca un efect neintentionat al compromisului a fost sa declanseze forta care-l submineaza: somajul.

E greu de imaginat o politica comuna Europeana in acest moment. Inca exista una, intr-un anume sens, dar cum poate o tara cu 5,2% somaj sa creeze politici economice comune cu una care are peste 11% sau 14% somaj este greu de inchipuit. In plus, odata cu somajul vine si o cerere scazuta de bunuri si mai putin apetit pentru exporturile germane. Cum se va descurca Germania cu acest fapt e un mister.

Criza somajului este o criza politica, si aceasta politica criza va submina tot ceea ce institutiile Europei au produs. Timp de 17 ani Europa a crescut, dar acest lucru s-a intamplat intr-una din cele mai prospere timpuri din istorie. Nu s-a confruntat cu unul din cosmarurile tuturor tarilor si cu unul din vechile si profundele cosmaruri europene: somajul pe scara masiva. Testul Europei nu este datoria suverana. Este daca poate evita vechi si rele obiceiuri inradacinate in somaj.

– traducere razbointrucuvant.ro. Preluarea nu se poate face fara acordul nostru explicit – 

• Presseurop: Semnele unui viitor seism

Peste un milion de persoane de toate vârstele au ieşit în stradă, pe 2 martie, pentru a cere să se pună capăt austerităţii. O nemulţumire în creştere care ar putea să bulverseze sistemul politic stabilit după căderea dictaturii.

Daniel Oliveira

Până la urmă, 15 septembrie nu a fost doar un episod. Până la urmă, totul nu se rezuma la Taxa socială unică, urmată de un masacru fiscal. Până la urmă, marea majoritate a portughezilor nu este la cheremul schimbărilor stării de spirit a CDS [democrat creştin, membru al coaliţiei guvernamentale] şi nu mai aşteaptă ca preşedintele Republicii, Aníbal Cavaco Silva, să iasă din profunda sa letargie sau ca, așa numita opoziţie internă a PSD [Partidul Social Democrat al premierului Pedro Passos Coelho, centru-dreapta] să estimeze că a venit în sfârşit şi ora sa. Până la urmă, oamenii au ieşit în stradă în mijlocul unei evaluării a troicii pentru a arăta că nu sunt “poporul blând” pe care îl credeau birocraţii.

În ciuda antipatiei evidente faţă de întreaga clasă politică, manifestaţiile din 2 martie nu au fost antipolitice. Ele au marcat mai mult tristeţea şi decepţia decât cele din septembrie, dar nu au fost încă, disperate. Au fost manifestaţii ce au avut conţinut politic şi în simbolismul lor, au fost încadrate de sentimente democratice. Și asta dacă ţinem cont de situaţia socială pe care o trăim şi de blocajul instituţional cu care ne confruntăm, este extraordinar. Poate că asta nu se poate explica decât prin faptul că democraţia noastră este încă relativ recentă.

Am spus “încă” deoarece, dacă opoziţia nu reuşeşte să aducă un răspuns acestei revolte construind o alternativă credibilă – şi nu limitându-se să pregătească alternanţa sau încercând să capitalizeze sprijin pentru viitoarele alegeri -, următorul pas ar putea fi cu totul altul.

Protestul pensionarilor

Sunt convins că dacă anul următor ceva nou ar apărea în spectrul electoral şi ar fi capabil să entuziasmeze sau să atragă atenţia portughezilor, rezultatul ar fi surprinzător. Acest “ceva” poate fi pozitiv dar este mai probabil să fie inconsistent, ba chiar periculos politic.

Există ceva care sare în ochi când ne referim la manifestaţiile de sâmbătă: vârstele participanţilor. Am remarcat, mai mult decât în cazul celei din 15 septembrie, prezenţa a numeroşi pensionari. În jurul lor se concentrează toate problemele. Problema de a se fi născut şi de a fi crescut într-o ţară înapoiată din punct de vedere social, economic şi cultural. Și de a purta, mai mult ca alţii, povara acestei întârzieri.

Pensiile mizerabile pe care le primesc majoritatea dintre ei, ca dovadă zdrobitoare a ideii în care crede Passos Coelho, şi la care el vrea să adere ţara, potrivit căreia avem un stat al bunăstării prea generos sunt o idee care nu poate veni decât din imaginaţia cuiva care nu cunoaşte ţara decât prin intermediul culiselor partidelor şi a birourilor companiilor prietenilor săi.

Cel mai mult sâmbătă s-a vorbit despre tinerii care emigrează, care sunt în şomaj, care sunt disperaţi. Și de absenţa de perspective pentru nepoţi. Într-o societate precum cea portugheză, unde familia este un fel de stat al bunăstării complementar (sau chiar principal), bătrânii acumulează suferinţa tuturor generaţiilor. Și ei sunt cei mai sacrificaţi.

Împinşi să iasă în stradă

Mulţi pensionari care au ieşi în stradă sâmbătă participau la o manifestaţie pentru prima oară în viaţă. Cu alte cuvinte, au trecut prin dictatură, prin PREC [Procesul revoluţionar în curs, adică tradiţia democratică după revoluţia din 1974] şi prin democraţie fără să recurgă niciodată la acest drept. Și doar acum, la peste 60 de ani şi după 40 de ani de democraţie, s-au simţit împinşi să iasă în stradă.

Trăim un moment de revoltă pacifică înscrisă încă în sistemul politic, aşa cum îl cunoaştem astăzi. Dar a intrat în faza sa decadentă. Dacă lumea politică persistă să nu mai răspundă ţării, lucruri imprevizibile vor avea loc. Cred (sau măcar sper) că ele vor avea loc într-un spaţiu al democraţiei şi fără a o pune sub semnul întrebării. Dar, după doi ani de austeritate şi de mizerie, totul poate să se schimbe. În contestarea socială, schimbarea este deja foarte importantă. Ea nu este doar corporatistă – nici măcar nu este omogenizată – de structurile sindicale şi partizane. Nu mai ştiu dacă e bine sau rău. Este pur şi simplu aşa.

Dacă opoziţia nu reuşeşte să materializeze o alternativă credibilă şi dacă principalul partid al dreptei portugheze intră în dezintegrare, primii care vor profita, că sunt serioşi sau populişti, comedianţi sau oameni de stat, vor putea provoca un seism politic. Pentru că seismul social este pe cale să aibă loc. Fără ca, se pare, instituţiile şi partidele să reacţioneze.

• Presseurop: Se va extinde efectul Grillo?

Criză economică, excludere a tinerilor, discreditare a partidelor politice: situaţia care a încurajat succesul Mişcării 5 Stele în Italia ar putea avea acelaşi efect în cealaltă ţară importantă aflată în dificultate, din Sudul Europei, previne sociologul Enrique Gil Calvo.

Enrique Gil Calvo

Victoria listei lui Pepito Grillo (aşa cum s-a tradus întotdeauna în Spania personajul lui Pinocchio de Collodi) la recentele alegeri italiene a adus în prim plan reapariţia populismului ca efect al contradicţiilor între capitalism şi democraţie, care au deschis o criză politică ce a venit ca o consecinţă a speculaţiei financiare.

Secvenţa am văzut-o deja în Grecia, când sistemul său de partide s-a dărâmat în faţa presiunii pieţelor aducând beneficiu electoral pentru două populisme antisistem de semn opus (cel de extremă dreapta Zori Aurii şi Syriza, stânga radicală), după o perioadă de excepţie sub guvern tehnocrat de strictă obedienţă financiară.

De aici imediata întrebare care ne vine în minte: ar putea să se întâmple în Spania ceva asemănător când se convoacă primele alegeri, adică în 2015 sau chiar înainte dacă se prăbuşeşte actualul partid de la putere? Există semne, într-adevăr, că actualul model democratic va traversa o profundă criză politică, foarte acutizată de gravele efecte sociale ale nedreptei ajustări fiscale. Catalonia se independizează de facto în timp ce partidul său majoritar se prăbuşeşte din punct de vedere electoral.

Mobilizări masive

Partidul Socialist ameninţă să se dividă de asemenea, în timp ce conducerea sa se arată incapabilă să se reorganizeze, să exerseze o opoziţie cu ceva şanse de câştig şi să recupereze un minimum de credibilitate electoral. Partidul de la putere rămas fără credit se clatină între neîncredere şi neputinţă, în fața lipsei de capacitate a conducerii sale de a da socoteală pentru multiplele cazuri de corupţie care îl înconjoară.

Și, între timp, societatea civilă întoarce spatele atât elitei instituţionale precum clasei politice, după cum arată masivele mobilizări ale mareei clasei medii. De aceea nu ar fi deloc ciudat ca la următoarele alegeri să se impună o candidatură populistă, de genul Mişcării 5 Stele (M5S).

Într-adevăr, după cum încep să avertizeze nu puţini observatori, fenomenul Beppe Grillo nu trebuie să se interpreteze de parcă ar fi un flautist al lui Hamelin capabil să-i înşele pe copiii cei inocenţi ci mai degrabă invers: figura aleasă de o mişcare socială pluralistă şi reprezentantă a unei adunări pentru a reuni şi împacheta într-un singur kit toate vocile multiple şi eterogene ale societăţii civile, de respingere a clasei politice.

De fapt, atât prin vârstă şi provenienţă socială (tineri de clasă medie cu studii medii şi universitare) precum şi prin instrumentele de organizare (reţelele sociale) și de mobilizare (ocuparea festivă a pieţelor publice), cel mai mult Mişcarea 5 Stele (moştenitoare a girotoni de acum 10 ani-mişcări de mobilizare din Italia pentru apărarea democraţiei) seamănă cu mişcarea spaniolă a indignaţilor din 15-M şi cu sechelele ei: mişcarea Rodea el Congreso din 15-S (Încercuieşte Congresul), Stop Desahucios (Stop Evacuărilor) a PAH (Platforma pentru Victimele Evacuărilor) şi mareele cetăţeneşti de toate culorile (alb, verde, negru, portocaliu, etc.).

Două feluri de… colesterol

Și, aşa cum se întâmplă în cazul colesterolului, trebuie să facem diferenţa între un populism bun (legat de capitalul social universal care generează încredere pozitivă) şi un populism rău (capital social particular care secretă neîncredere negativă). Populismul rău sau negativ este cel al lui Berlusconi şi ceilalţi generali asemenea: un naş mafiot care îi sechestrează pe susţinătorii săi în beneficiul propriu. Și populismul bun sau pozitiv (teorizat de Ernesto Laclau) este cel reprezentat de girotondi, indignaţii, 15-M şi M5S: o mişcare universală şi integratoare, capabilă să articuleze şi să interconecteze o pluralitate de reţele sociale eterogene pentru a le organiza într-o singură mobilizare colectivă dispusă să pună în comun vocea întregii societăţi civile.

Diferenţa specifică a cazului italian faţă de cel spaniol este existenţa lui Beppe Grillo ca mască teatrală: un purtător de cuvânt colectiv care acţionează ca ventriloc al mişcării sociale. Un rol pe care nu a ştiut nimeni să-l reprezinte în cazul spaniol, şi cam în acest punct ne aflăm.

Mi se va spune că Beppe Grillo este doar un clovn (sau nimic mai puţin, după cum a subliniat candidatul social-democrat german la cancelaria federală). Dar în realitate este un speculant care a pariat pe jocul politicii şi a câştigat. La fel cum speculanţii financiari pariază pe jocul pieţei cu chef să câştige. Așa că, dacă se admite că speculaţia este consubstanţială logicii pieţei financiare, de ce nu s-ar admite că la fel este şi populismul speculant pentru logica democratică a jocului electoral?

• DCNews/ Val Valcu: După CSM, trei știri rele într-o zi cu vești bune

[…]

Dar să revin la cele trei știri rele. JP Morgan Chase anunță că va concedia 19.000 de angajați în următorii doi ani, Danone renunță la 900 de posturi de management, în subsidiarele sale din Europa, iar Washington Post dă afară câteva zeci de redactori. Scurt, într-o singură zi, doliu în trei domenii către care erau trimiși căutătorii de job-uri, după lozincile de genul: e drept că nu mai sunt  locuri de muncă în fabrici, dar reinventează-te, mergi spre servicii, acolo unde industriile cresc, și apar noi oportunități, bla, bla, bla. Vrăjeala cu IT-ul, cu descoperirea de nișe și inventarea de nevoi nu prea mai ține. E greu de crezut că o treime din forța de muncă va face jocuri pe calculator, cumpărate de altă treime, care se ocupă de coafat caniși sau de curățat acvarii, în vreme ce restul fac bani din administrarea averilor oamenilor din primele două categorii…

La ”Cum se fabrică” nu vezi oameni, ci doar roboți. Internet banking-ul nu angajează prea multe casierițe, iar în ultima vreme, cu atâtea mașinării, nici de manageri nu prea mai ai nevoie, mai degrabă îți trebuie prize.

• Income Magazine: Grecia, obligata la CONCEDIERI masive in schimbul banilor FMI si UE

Grecia a început, duminică, o nouă rundă de discuţii cu reprezentanţii UE, BCE şi FMI, pentru a obţine luna aceasta acordarea următoarei tranşe din pachetul de asistenţă financiară acordat Atenei, în valoare de 2,8 miliarde de euro, transmit AP şi Xinhua.

De asemenea creditorii internaţionali ai Greciei vor analizat săptămâna aceasta cu oficialităţile elene posibilitatea unor concedieri în sectorul public, surse anonime afirmând că ar fi vorba de concedierea a 150.000 de angajaţi până în 2015.

Duminică, reprezentanţii UE, BCE şi FMI au avut discuţii preliminare cu oficiali de la Ministerul de Finanţe al Greciei privind reducerile de personal în sectorul public, dar nu s-a adoptat nici o decizie. Trei oficiali la Ministerul de Finanţe al Greciei au declarat, sub protecţia anonimatului, că reprezentanţii creditorilor internaţionali insistă că sunt necesare concedieri în sectorul public ca parte a planului de reorganizare pentru a face statul elen mai eficient. De asemenea, inspectorii UE, BCE şi FMI vor să analizeze progresele înregistrate în procesul de privatizare, de colectare a taxelor şi de recapitalizare a băncilor.

Ministrul elen de finanţe, Yannis Stournaras, a declarat după întâlnirea cu reprezentanţii UE, BCE şi FMI: ‘Climatul a fost extrem de pozitiv, creditorii recunoscând eforturile făcute în ultimele luni’. ‘Nu mai putem face concedieri’, a mai afirmat Stournaras, referindu-se la presiunile creditorilor internaţionali de reducere a numărului de angajaţi în sectorul public până în 2015.

În ultimii doi ani, a explicat ministrul elen de finanţe, din sectorul public au plecat aproximativ 75.000 de angajaţi prin pensionare, iar noua schemă privind mobilitatea şi estimările referitoare la numărul celor care urmează să se pensioneze ar trebui să îndeplinească cerinţele UE, BCE şi FMI până în 2015.

Conform celor mai recente estimări ale FMI, economia Greciei se va contracta cu 4,2% în acest an, după o cădere de 6% înregistrată anul trecut, dar va reveni în teritoriul pozitiv anul viitor, cu o creştere de 0,6%.

• B1TV: Bulgaria: Mii de mineri și angajați din sectorul energetic au iesit în stradă la Sofia

Mii de mineri și angajați din sectorul energetic din Bulgaria au protestat, marți, la Sofia. Muncitorii s-au revoltat împotriva măsurilor de austeritate și a eventualelor concedieri din aceste sectoare. Manifestațiile de stradă din Bulgaria au fost declanșate de facturile mari la electricitate, protestele  ducând la demisia Guvernului Borisov pe 20 februarie, informează Novinite.

Precedentul protest de amploare a avut loc duminică, atunci când zeci de mii de bulgari au protestat în mai multe orașe din țară față de corupția din Bulgaria și de nivelul de sărăcie, solicitând înlocuirea elitei politice cu noi reprezentanți ai cetățenilor.

• Jurnalul: Comisarul Rehn pledează pentru continuarea austerităţii

Comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Olli Rehn, a pledat pentru continuarea politicii de austeritate vizând consolidarea bugetară în Uniunea Europeană, avertizând că nu vor exista concesii faţă de încălcarea prevederilor Pactului de Stabilitate, informează agerpres.ro.

Într-un interviu acordat publicaţiei germane Der Spiegel, Olli Rehn consideră “vitală” continuarea reformelor în Uniunea Europeană şi finalizarea uniunii economice şi monetare.

“Toţi vrem să vedem creştere sustenabilă şi creare de locuri de muncă, însă nu ne putem rezolva problemele de creştere prin acumularea de noi datorii peste cele vechi”, a subliniat comisarul Rehn, cu referire la apelurile tot mai numeroase de renunţare la austeritate, mai ales după recentele alegeri legislative din Italia. “În lumina unei rate medii a datoriei publice de 90% din PIB în Uniunea Europeană, nu văd spaţiu de manevră pentru abandonarea drumului consolidării bugetare”, a insistat Olli Rehn.

Referindu-se la Franţa, care, potrivit previziunilor, va rata în acest an aducerea deficitului public sub pragul de 3% din PIB, Rehn a declarat că guvernul de la Paris “a început reformele structurale, dar perspectivele economice s-au înrăutăţit în mod neaşteptat”. Franţa “trebuie acum să convingă Comisia Europeană şi partenerii europeni că îşi va pune finanţele în ordine pe termen mediu”, a afirmat Rehn, subliniind că nu face “niciun fel de concesii în ce priveşte prevederile Pactului de Stabilitate”.

“Pactul reformat pune accentul pe a face finanţele publice sustenabile pe termen mediu. Pe termen scurt, o anumită abatere poate fi acceptată, cu condiţia ca un stat să aplice reforme. Aşadar, ne bazăm pe parteneriate, dar suntem pregătiţi şi să declanşăm instrumente de sancţionare la nevoie”.

În ceea ce priveşte Republica Cipru, comisarul european a estimat că orice membru al zonei euro, indiferent de dimensiunile sale, este “relevant pentru sistem”, iar, dacă Ciprul ar intra într-un faliment dezordonat, consecinţa foarte probabilă ar fi ieşirea sa din zona euro. “Toate statele din zona euro s-au angajat să facă tot ce le stă în puteri pentru a menţine unitatea euro. Această promisiune a calmat pieţele. Nu ar trebui să facem nimic care să pună în pericol acest succes”, a subliniat el.

Comisarul Rehn a exclus o eventuală reducere a datoriei Ciprului sau o participare a deponenţilor la băncile cipriote la ajutorul financiar pentru această ţară, arătându-se încrezător că va fi găsită “o soluţie care va ţine cont de toate preocupările statelor din zona euro”. 

• Ziare.com: Solutia FMI pentru Europa: austeritate in suc propriu

In prognoza cu privire la evolutia economiei mondiale in 2013, FMI s-a aratat mai putin optimist decat fusese la inceputul anului si mai ales rezervat cu privire la dinamica europeana. Concret, in timp ce cresterile prevazute in lumea emergenta produc vizibile efecte favorabile in Statele Unite, Europa va trebui sa se descurce in suc propriu, continuindu-si programul de austeritate, cu toate inconvenientele sale atat sociale, cat si politice.

Pericolul “cresterii negative”

Pe plan global, anul 2013 ramane sa marcheze cresteri mai bune decat 2012, asa cum prevazuse FMI inca din decembrie, dar este probabil ca prevederea de 3,5%, apreciata la inceputul anului, va trebui sa suporte mici corectii, poate in limitele unui 0,1 puncte procentuale. Recent, atat ministrul de Finante german Wolfgang Schauble, cat si presedintele francez Francois Hollande si-au exprimat opinia despre criza, afirmand ca trebuie sa o consideram depasita.

Un asemenea punct de vedere ar putea fi mai mult politic decat economic, intrucat FMI sustine ca Europa “continua sa reprezinte un risc considerabil asupra economiei mondiale”, relateaza La Tribune. De altfel, insusi Fondul este foarte indecis cu pivire la propria opinie. Dupa ce, cu numai doua luni in urma, prognoza pentru Europa arata o usoara crestere economica, apreciata la 0,2%, acum considera ca 2013 va fi un nou an de recesiune, cu o crestere negativa, respectiv – 0,2%.

Periculoasa austeritate

Ca urmare, FMI profita de ocazie sa pune in garda oficialii europeni asupra faptului ca se afla pe muchie de cutit. Criza pare depasita, dar nu este exclusa o revenire si chiar o agravare a crizei in orice moment. Periculoasa este chiar si o “stagnare prelungita”, care ar putea bloca elanul reformatorilor, dornici sa vada rapid pus in practica proiectul Uniunii Bancare – bagheta magica, socotita capabila sa scoata Europa din amorteala care a cuprins-o.

In conceptul FMI, oficialii politici trebuie sa dea dovada de multa abilitate pentru a impune, in continuare, masuri de austeritate care sa fie acceptate de factorii sociali, iar societatea insasi trebuie sa fie constienta de faptul ca propriul sacrificiu inseamna propria salvare. Cu totul alta este optica FMI cu privire la Statele Unite, care vor trebui sa renunte la reducerea deficitelor pe termen scurt, pentru a permite o crestere, chiar si fragila, sub plafonul de 2%.

Pana cand mai strangem surubul?

Totusi, chiar si FMI recunoaste ca succesul fragilei economii americane sau al celei Europene, aflata cu surubul strans la maximum, depinde in mare masura de factorii externi. In conditiile secolului XXI, nu putem trece cu vederea nici tarile emergete, nici chiar cele afate in curs de dezvoltare, toate fiind jucatori importanti in economia lumii. Din aceste directii vin materii prime, vine forta de munca, vin avantajele unui intens schimb de produse si servicii.

Trebuie remarcat ca, in fata unui asemenea partener, nu atat volumul schimburilor este important, cat eficienta acestuia. O politica economica inteligenta, acceptata bineinteles si de partener, poate echilibra deficitele mai eficient decat un comert intens, dar condus la voia hazardului.

Planeta are multe sectoare prospere

Fireste, China este numai un caz. Cresterea economica a Indiei, estimata la 5,9%, poate avea efecte aproape la fel de spctaculoase atat in UE, cat si in SUA, daca expertii acestor economii ar reusi sa-si asume relatii comerciale eficiente si durabile cu noua forta economica din Asia. Potrivit FMI, Brazilia asteapta sa inregistreze o crestere de 3,5%, iar Africa Subsahariana – o zona cam neglijata de economisti – de 5,8%.

Observand ca sectorul cel mai dezvoltat al globului suporta o ciudata involutie, in timp ce este inconjurat de sectoare prospere care asteapta sa se dezvolte, chiar FMI face observatia ca extraordinarul lor potential nu este suficient exploatat de cei carora le este necesar, ca oxigenul. Pe scurt, viitorul economiilor dezvolate depinde de folosirea ofertei din partea emergenta a lumii. Daca nu va intelege acest lucru, Europa n-are alta sansa decat sa continue austeritatea non stop, in stilul “tras-impins”.

• Hotnews: SUA: Obama a semnat ordinul de sechestru care impune taieri bugetare de 85 miliarde de dolari

Presedintele american Barack Obama a semnat, vineri, ordinul care declanseaza aplicarea automata de taieri bugetare, dupa ce liderul de la Casa Alba si Congresul nu au reusit sa se puna de acord asupra unui plan bugetar alternativ, informeaza Reuters.

Casa Alba a facut publica o copie a directivei intitulata “Ordin de Sechestru pentru anul fiscal 2013”. Intrarea in vigoare a ordinului presupune taieri bugetare totale de 85 miliarde de dolari suportate de agentiile guvernamentale in urmatoare sapte luni ale anului bugetar (pana la 1 octombrie).  Biroul de buget al Casei Albe a ordonat diferitelor agentii guvernamentale sa ia dispozitiile necesare in fata acestor masuri de austeritate.

Dispozitivul de austeritate, cunoscut sub  numele de “sechestru”, a fost realizat in urma cu doi ani, pe fondul esuarii realizarii un compromis intre republicani si democrati in ceea ce priveste reechilibrarea conturilor publice, in contextul cresterii vertiginoase a nivelului de indatorare a SUA.

Discutiile de vineri la Casa Alba, menite sa evite taierile inainte de termenul limita, s-au incheiat fara un acord. Fondul Monetar International a avertizat ca taierile dure din SUA ar putea incetini cresterea economica mondiala, potrivit BBC. Presedintele american Barack Obama a avertizat vineri ca taierile bugetare, pe care le-a catalogat drept “stupide”, vor distruge locuri de munca si vor afecta cresterea economica, acuzandu-si adversarii republicani ca sunt vinovati de aceasta situatie, scrie AFP.

Obama si-a manifestat ingrijorarea in repetate randuri, in ultimele zile,  fata de consecintele concrete ale acestor taieri, care reprezinta 8% din bugetul Apararii si 5% in cazul altor posturi, in special concedii fara plata pentru sute de mii de functionari sau alti angajati. Potrivit AFP, noul sef al Pentagonului, Chuck Hagel, a subliniat vineri ca aceasta situatie “ameninta capacitatea (Statelor Unite) de a indeplini eficient ansamblul misiunilor” lor.

Obama a apreciat ca aceste taieri “inutile” vor “slabi economia, vor costa locuri de munca si vor arata clar ca cele doua partide trebuie sa poata gasi un compromis”. Fondul Monetar International a estimat efectul negativ al acestor masuri la 0,5 puncte procentuale dintr-o crestere deja in convalescenta. Pe de alta parte, agentia de rating Standard and Poor’s a dat asigurari vineri ca masurile nu vor avea decat un efect “limitat” asupra economiei, cu conditia ca ele sa se aplice pe o perioada de timp limitata.