MARXISMUL CULTURAL, INSTRUMENT HEGEMONIC AL ELITELOR CORPORATISTE. Marii Inchizitori in Probleme de Diversitate nu sunt agenti ai schimbarii, ci ai distrugerii/ MIHAI GHEORGHIU in Ziarul Lumina: “​S​untem cu toţii într-o situaţie foarte gravă. SE URMĂREȘTE INSTAURAREA UNUI REGIM IDEOLOGIC TOTALITAR”/ Tacticile neobolsevismului cultural: PARAZITAREA TEMELOR LEGITIME SI TRANSFORMAREA IN VEHICOL DE PROPULSARE A AGENDEI/ Școala, ținta ideologiei de gen

Cum au pierdut marxistii culturali in clipa in care au castigat

The American Conservative/ Gene Callahan

Fara o cultura sanatoasa, oamenii nu sunt marxisti naturali, ci legume de canapea.

William Lind descria originile marxismului cultural astfel:

Dupa terminarea Primului Razboi Mondial, marxistii europeni s-au confruntat cu o intrebare dificila: cum se face ca proletariatul din intreaga Europa nu a pornit la revolutie pentru stabilirea unei noi ordini, marxiste, asa cum le promitea ideologia proprie? Doi ganditori marxisti proeminenti, Antonio Gramsci in Italia si Georg Lukács in Ungaria, au gasit un raspuns: cultura occidentala. Muncitorii erau intr-atat de orbiti de cultura occidentala, incat acestia nu-si mai cunosteau interesele de “clasa” si nu mai puteau actiona. Deci inainte ca socialismul sa preia puterea, cultura occidentala trebuia distrusa. In 1919, Lukacs a ridicat intrebarea: “Cine ne va salva de civilizatia occidentala?”

Acest tel, de “salvare” a noastra prin distrugerea banditului – civilizatia occidentala, a fost urmarit printr-un atac multilateral. El a fost numit de catre activistul marxist Rudi Dutschke, “indelungatul mars prin institutii”. Civilizatia occidentala urma a fi eradicata prin subminarea graduala a familiei, a comunitatii locale, a bisericii, a scolii, si poate in mod deosebit a universitatii. Avortul la cerere, imixtiunea agresiva in autonomia locala, infiltrarea bisericilor de catre preoti radicalizati si slujitori ce propovaduiau revolutia in detrimentul crestinismului, inlocuirea curriculei pro-americane din scoli cu propaganda de stanga, si denigrarea standardelor de excelenta in artele umaniste prin catalogarea lor drept “hegemonie a barbatilor albi morti” sunt toate exemple ale acestui program in actiune.

Prin astfel de mijloace, proiectul distrugerii civilizatiei occidentale a progresat destul de mult. Deci de ce nu-si arunca proletariatul lanturile si nu se revolta?

Reformuland intrebarea, vom ajunge la raspuns: “De ce s-au alaturat corporatiile cu atata entuziasm proiectului de distrugere civilizationala al marxistilor culturali?”

In primul rand, cunoasteti vechiul aforism, “Daca la masa de poker nu stii cine-i tinta, tu esti aceea”? Daca ati raspuns la intrebarea de mai sus cu “Deoarece corporatiilor le pasa de aceste lucruri”, atunci, ei bine, dvs sunteti tinta. NBA joaca meciuri in China, unde oamenii sunt sclavi in ateliere. Chiar credeti ca au mutat meciurile din Charlotte, unde barbatii nu au voie in baia femeilor, dintr-o mare grija pentru drepturile omului?

Multe dintre corporatiile cele mai orientate catre “justitia sociala” au fabrici de productie in China. Marile banci sunt foarte bune prietene cu familia regala saudita, compusa din indivizi care executa homosexuali. As zice ca asta e putin mai serios decat refuzul de a vinde un tort de nunta unui cuplu de lesbiene, dar ce stiu eu?

In general, celor din varful marilor corporatiilor nu le pasa de aceste lucruri, cel putin nu intr-un mod serios: ei urmaresc doar sa devina din ce in ce mai bogati si sa-si protejeze pozitiile impotriva oricaror potentiale amenintari.

Raspunsul corect la intrebarea noastra este acela ca, la un anumit moment, stapanii corporatisti au inteles ca pe masura ce distrugerea culturii occidentale progresa, oamenii deveneau nu agenti revolutionari ai schimbarii, ci consumatori pasivi de lături corporatiste si muncitori complezenti inghesuiti in cubicle-uri, hraniti cu lampi fluorescente. (Nu vreau sa sustin ca sefii si comitetele administrative ale corporatiilor sunt teoreticieni sociali sofisticati care au identificat in mod explicit aceasta conexiune, ci doar ca la un anumit moment au remarcat ca: “Hei! Treaba asta merge chiar foarte bine!”) Un punct esential in acest proces de invatare a fost probabil momentul in care corporatiile au aflat ca daca ofereau starurilor rock “anti-sistem” suficienti bani, acestia erau perfect fericiti sa faca reclama bauturilor racoritoare sau cardurilor de credit. Iar astfel de reclame, care ofereau versiuni reimpachetate ale “individualismului” si “rebeliunii” anilor ’60, erau foarte eficiente in vanzarea de produse, permitand mesajelor de marketing sa treaca neobservate pe sub radarul anti-corporatist al generatiei hippie.

Corporatiile au realizat ca fara o cultura sanatoasa, oamenii nu devin marxisti culturali, ci legume de canapea. Fara o familie extinsa, fara o biserica eficienta, fara o comunitate locala sanatoasa care sa le sustina vietile, oamenii nu formeaza celule revolutionare: isi cumpara o lada de bere sau isi reinnoiesc reteta de Xanax (n.tr. medicament antidepresiv) si isi petrec orele libere urmarind meciurile NFL, reteaua Lifetime si variate forme de pornografie. Aceasta existenta sedata si anosta este punctata de cateva “zile de festin”, precum Black Friday, cand cineva isi poate preda o mare parte din bani catre corporatii; Revelionul, cand cineva poate consuma multe substante vandute de acestea; Super Bowl, poate cea mai sfanta zi a consumerismului american, cand NFL ne spune ca nici macar nu avem nevoie de familii adevarate, deoarece “Fotbalul este o familie”. Sau, alternativ, putem vedea cum Walmart il coopteaza pe idolul anti-sistem John Lennon, spunandu-ne sa “Venim impreuna, [ca o familie]” (n.tr. versurile melodiei Beatles – Come Together)… la Walmart.

Si-ajungem astfel la o bogata ironie: marxistii culturali din diferitele domenii academice ce ocupa rolul de Mari Inchizitori in Probleme de Diversitate, actioneaza nu ca avangarda a proletariatului, ci ca soldatei nestiutori ai elitelor corporatiste.

traducere B.D. pentru Cuvantul Ortodox

***

„Să apărăm familia, libertatea de a fi creştini”

Ziarul Lumina/ Augustin Paunoiu

Căsătoria s-a realizat dintotdeauna între un bărbat și o femeie, printr-un acord care, prin natura sa, este rânduit pentru procrearea și educarea copiilor rezultați, precum și pentru unitatea și bunăstarea familiei. De aceea, poporul creştin nu trebuie să accepte ca statul să se transforme în agent ideologic şi politic anticreştin, la presiunea unor minorităţi ideologice şi sexuale, afirmă Mihai Gheorghiu, președintele Coaliției pentru Familie. Potrivit acestuia, viaţa noastră nu se poate desfăşura în parametrii ideologici şi social-politici dictaţi de către minorităţi anticreştine, care dobândesc ilegitim o putere disproporţionată faţă de ponderea lor reală în societate.

Care sunt consecințele acceptării alternativelor la familie, precum şi la căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, pretinse azi ca normalitate pe plan social și general uman?

Căsătoria s-a realizat dintotdeauna între un bărbat și o femeie, printr-un acord care, prin natura sa, este rânduit pentru procrearea și educarea copiilor rezultați, precum și pentru unitatea și bunăstarea familiei. Cei care promovează „căsătoria” între persoane de același sex propun ceva ce neagă diferențele biologice, fiziologice și psihologice între bărbați și femei, ființe complementare care se completează reciproc prin căsătorie. De asemenea, ei neagă scopul principal, specific căsătoriei, și anume perpetuarea speciei umane și creșterea copiilor. Un copil aflat într-o astfel de căsătorie va fi întotdeauna lipsit de modelul a ceea ce înseamnă să fii mamă sau tată.

Prin legalizarea „căsătoriei” între persoane de același sex, statul devine promotorul activ al acesteia: le cere funcționarilor publici să oficieze noile ceremonii civile, ordonă școlilor să le predea copiilor „normalitatea” acestei căsătorii și pedepsește pe orice funcționar public dezaprobator.

În sfera privată, părinții care obiectează își vor vedea copiii expuși mai mult ca niciodată acestei noi „moralități” și forțați să accepte acest lucru contrar voinței lor. Astfel de lucruri deja se petrec în unele țări. Legalizarea „căsătoriilor” homosexuale deschide ușa legalizării și pentru alte tipuri de „noi drepturi ale omului”. Aceleași argumente uzitate pentru a justifica recunoașterea „căsătoriei” între persoane de același sex pot fi folosite și pentru a solicita protecție legală pentru orice practici sexuale sau relații unde există consens: poligamie, relații incestuoase sau pedofilie, oricare alt mod de „legătură de iubire” pe care ar alege-o unii. În unele țări occidentale, există deja un curent în favoarea normalizării pedofiliei și poligamiei.

Ce înseamnă să negăm datul biologic, identitatea noastră de gen și să considerăm că, sexual, putem fi ceea ce dorim și simțim?

Revoluţia sexuală globală propusă nouă de anumite organisme internaţionale vizează schimbarea structurii de profunzime a fiinţei umane. Este un proiect gigant de reeducare culturală şi socială. Dictatul ideologic actual, al corectitudinii politice universale, spune că nu există o fire a lucrurilor şi nici creaţie, ci numai interpretarea noastră a faptelor, evenimentelor, ceea ce înseamnă că realitatea însăşi este o imagine care poate fi oricând deconstruită şi reconstruită la infinit. Cu alte cuvinte, nu există o natură a omului, există numai o „conservă” conceptuală care poate fi „umplută” cu orice. Astăzi accentul este pus pe emanciparea sexuală totală, pe reprimarea oricărei pudori, pe aneantizarea ruşinii, pe eliminarea oricărui tabu sexual sau moral.

Familia, în această interpretare, este o „închisoare” a omului, o limitare a libertăţii sale originare, familia trebuie deci abolită. Familia este celula care reproduce morala naturală elementară, dar şi pe cea creştină, deci trebuie deconstruită, refuzată. Copilul trebuie livrat statului, educaţiei dictate de acesta, educaţie ideologică, realizată împotriva familiei. Acestea nu sunt lucruri abstracte, ci purul adevăr, ceva ce a devenit loc comun, experienţă cotidiană în statele din Occident. Introducerea educaţiei sexuale în anii ‘70 ai secolului trecut a pregătit îndelung terenul pentru revoluţia sexuală de astăzi. Obiectivul îl reprezintă copiii, reeducarea lor, ruperea de morala familială, de religie. Avem exemplul clar în ceea ce deja am aflat cu privire la Barnervernet, o poliţie a statului menită să reeduce părinţii şi copiii, să facă ca şi cum copiii ar fi ai statului, doar temporar „concesionaţi” familiei.

Mai e posibilă salvarea identității de gen ca bărbat și femeie, a moralei, a familiei, a Bisericii și a sfințeniei vieții?

​S​untem cu toţii într-o situaţie foarte gravă. Situaţia în care minorităţi agresive şi tenace, fără nici o legitimitate democratică, îşi impun agenda ideologică, nu atât societăţii, cât statului, pe care urmăresc să-l transforme într-un agent eficace al unei revoluţii antropologice de proporţii, fără precedent. Se urmărește, astfel, instaurarea unui regim ideologic totalitar, la o „teocraţie atee” a unei birocraţii rupte de orice responsabilitate politică, instaurată ea însăşi prin dictat administrativ şi juridic. Trăim, în mod ciudat, pe o turnură a spiralei istoriei în care marxismul mort revine ca spectru al unei noi revoluţii. De data aceasta nu a proletariatului şi a partidului comunist ca mesia istoric şi ideologic, ci ca revoluţie a elitei tehnoştiinţei mondiale şi a elitei corporatiste mondiale. Trebuie să ne apărăm libertatea de a fi creştini, libertatea copiilor noştri, a familiilor noastre. Chipul României este chipul copiilor noştri. Dacă acest chip este sluţit, lovit, nu va mai rămâne nimic de apărat sau de făcut. Pentru ei trebuie să stăm încă în picioare şi să afirmăm demnitatea de a fi liberi. A avea o identitate înseamnă a avea rădăcini, a avea trecut, a avea o patrie, a primi o moştenire şi a lăsa o moştenire. A fi de nicăieri, a aspira la a deveni o fiinţă neutră, vidată de memorie, o fiinţă bionică, un element virtual al tehnosferei, înseamnă a aspira la ­neant. ​Pentru noi, creştinii ortodocşi, există ​Biserica rugătoare, există salvare şi sens al istoriei şi mila Mântuitorului care se pogoară asupra noastră şi a lumii întregi.

Ce presupune acest concept, invocat la orice pas în societate, cel de tole­ranță?

Conceptul de toleranţă şi toleranţa ca atare sunt manipulate într-un context ideologic bine definit, care este acela al „corectitudinii politice”. Toleranţa este astfel dreptul şi capacitatea unora de a impune orice şi obligaţia noastră de a renunţa la orice ne defineşte. Minoritatea vrea să devină normativă pentru majoritate, acesta este sensul toleranţei pentru agenţii corectitudinii politice. A nu tolera ştergerea propriei tale identităţi înseamnă a fi intolerant, în aceşti termeni. Totul este astfel trucat, printr-o abilă operaţie de schimbare de sens, cum fericit o numea cineva. Adevărul este că un creştin are nobleţea respectului pentru demnitatea fiecăruia şi milă pentru neputinţele tuturor, nu condamnă pe nimeni, dar nici nu se poate autocondamna la tăcere şi dispariţie din societate. Există o dreaptă măsură în toate.

Cum este posibil ca minoritatea să dicteze majo­ri­tății?

Întreaga campanie derulată până acum de Coaliţia pentru Familie în favoarea modificării articolului 48, alineatul 1 din Constituţia României​, nu este altceva decât exercitarea unui drept constituţional fundamental. Democraţia nu poate exista fără demos, fără popor, fără implicarea acestuia în viaţa socială. Constituţiile, legile sunt pentru oameni, trebuie să-i slujească pe aceştia, care vor să trăiască normal, să îşi poată iubi şi creşte copiii fără a-i expune la experimente sociale sau ideologice. Poporul creştin nu trebuie să accepte ca statul să se transforme în agent ideologic şi politic anticreştin, la presiunea unor minorităţi ideologice şi sexuale. Statul laic nu înseamnă un stat anticreştin. Viaţa noastră nu se poate desfăşura în parametrii ideologici şi social-politici dictaţi de către minorităţi anticreştine, care dobândesc ilegitim o putere disproporţionată faţă de ponderea lor reală în societate. Cum e posibil ca o minoritate de 1-1,5% să dicteze în întreg Occidentul regulile sociale şi morale, să schimbe datele fundamentale ale vieţii familiei, să ceară pedepse penale pentru cei care obiectează la acest dictat ideologic iraţional? Cum este posibil să închizi grădiniţe şi şcoli creştine doar pentru a satisface nevoia de discriminare pozitivă a unei minorităţi sexuale? Majoritatea a ajuns irelevantă, democraţia şi-a schimbat fundamentul, se bazează pe dictatura ideologică a unei minorităţi care ştie drumul către ţelul final.

***

Una din tacticile preferate ale noului socialism/bolșevism cultural este parazitarea unor teme și deziderate legitime

Stiripentruviata

de Cristina Popescu, Facebook

Una din tacticile preferate ale noului socialism/bolșevism cultural este parazitarea unor teme și deziderate legitime, valide și fără obiecții, pe care le folosesc ca vehicul. De exemplu:

Fie se bagă pe gât, la pachet, și un apendice cu miză progresistă
…pe lângă niște măsuri necesare și utile – ca pe vremuri punga obligatorie cu tacâmuri și oase lângă kilogramul de pulpă de pui.
Luptă UNICEF pentru protecția copiilor?
Luptă, dar la pachet intră și implicarea în campanii pentru educație sexuală de gen.

Fie se lasă, discret, pe undeva prin ce ni se oferă, un cui al lui Pepelea
…de care se vor folosi apoi ca să transforme liberalitatea în corvoadă.
E bine să stabilim că toate măsurile pot fi luate de părinți și de oricine numai în interesul superior al copilului?
E bine, dar standardul interesului superior îl definim și apoi îl re-definim noi, elitele progresiste.

Fie folosesc tactica darului grecesc (calului troian)
E bine să combatem violența împotriva femeilor și să încheiem o convenție internațională pentru asta?
E bine, da, numai că acolo introducem definiția genului ca fiind un construct cultural și necesitatea combaterii stereotipurilor de gen și băgăm virusul în organismul social și-l lăsăm să lucreze.

Metoda tacâmurilor obligatorii anexă la pachet, metoda cuiului lui Pepelea, metoda calului troian.

Prof Dr Alina Mirică – Școala, ținta ideologiei de gen

Vă invităm să urmăriți conferințe doamnei profesor Alina Mirică despre atacul ideologiei de gen asupra școlii din România, susținută la Galați în ziua de 11 martie 2018.