Critica MARXISMULUI deghizat in CORECTITUDINE POLITICA. Jordan Peterson, profesor la Universitatea din Toronto, despre psihologia RANCHIUNII la activistii progresisti. De ce sunt PERICULOASE legile care impun folosirea pronumelor TRANSGENDER?

Insistand asupra adevarului in timp de haos – Jordan Peterson

Un articol de David Fuller/ Medium.com

Edit: Bazandu-ma pe activitatea lui Jordan Peterson am inceput o miscare a barbatilor numita Rebel Wisdom (Intelepciune Rebela) – cu evenimente, intalniri si continut – in Londra, UK. Mai multe detalii: www.rebelwisdom.co.uk

[…] Jordan Peterson este un psiholog clinician practicant si profesor la Universitatea din Toronto. As spune ca ceea ce confera cuvintelor sale atata impact este modul in care imbina perspectivele adanci asupra psihicului uman, obtinute in urma practicii clinice – lucrand cu oameni in stari de criza pihologica si transformare personala – cu ideile si ganditorii care s-au luptat in modul cel mai concret cu cele mai profunde intrebari existentiale ale omenirii.

Mai mult de atat, glasul sau este centrat pe problemele prezentului, el insusi fiind incredintat ca mizele sunt foarte mari: “Cred ca suntem intr-o perioada de haos – si intr-o perioada de haos timpul pare ca se contracta – pentru ca rezultatul este incert… iar, uneori, anunta o catastrofa.”

In ultimele saptamani am inceput sa aud numele lui Jordan Peterson peste tot, in listele de mailuri, in grupurile de discutie si prin recomandarile de la prieteni. Am vizionat una din prezentarile lui si am fost captivat.

Youtube a facut posibila ubicuitatea lui – filozofia sa este legata de conceptul adevarului ca o performanta, o intruchipare a alinierii sinelui cu principiul creativ – astfel incat experienta de a-l privi si a-l asculta nu poate fi inlocuita cu un articol scris ca acesta. Dar am transcris multe din cuvintele sale ca o introducere pentru altele si il citez mai jos – cu linkuri pentru cei interesati ca sa ii poata asculta prezentarile.

Rareori am simtit atat de clar cum gandurile unui om pot rezona atat de adanc cu mine, ca vorbele sale erau atat ganduri partial formate in interiorul meu, cat si ca pot deschide noi drumuri in creierul meu in acelasi timp. Chiar si mai important de atat, ca aceasta este o voce necesara, esentiala a timpului nostru. Nu sunt singurul, dupa cum el insusi spune intr-o prezentare:

“O alta marca a adevarului este faptul ca aduce gandurile impreuna intr-un mod imbinat. Oamenii imi scriu tot timpul si imi spun ca simt cum totul se imbina in mintile lor. Este ca ideea lui Platon cum ca intregul proces de invatare este de fapt o aducere aminte. Ai o anumita natura si cand simti acea natura interioara articulata este ca si cand piesele de puzzle se imbina perfect.“

Intr-un fel Jordan Peterson aplica teoria evolutionista darwinista asupra istoriei ideilor. In special el aduce o intelegere si o apreciere a mitologiei si a religiei si adevarurile adanc ascunse in acestea, explicand de ce este esential sa intelegem structura mitologica a societatii vestice si cum neintelegerea acestui aspect a dus la ideologii (comunismul, totalitarismul etc – nota tr.) care au cauzat suferinte imense in trecut si ar putea cauza suferinte din nou.

De cand l-am descoperit i-am bombardat pe prietenii mei cu linkuri si videouri – scriu acest articol drept o scurta introducere asupra gandirii lui cu citate transcrise si cu cateva din interpretarile proprii, cu linkuri si referinte spre a permite oricui este interesat sa il asculte pe Jordan Peterson. Ar trebui sa il ascultati pentru ca esenta filozofiei sale este de a invata sa intruchipam adevarul din ce in ce mai mult in noi insine, sa devenim din ce in ce mai mult corespunzatori cu adevarul care confera cuvintelor proprii mai multa putere si un impact mai mare. Acest proces este mesajul ascuns al civilizatiei vestice de mii de ani. Ascultandu-l pe el este la fel cu a asculta acest proces desfasurandu-se.

“Adevarul este ceva ce arde”

Jordan Peterson distileaza esenta gandului sau religios si mitologic pana la punctul in care pana si ateii din mediul online marturisesc, in sfarsit, o apreciere asupra religiei, ridicand, totodata, deliberat, o provocare pentru un set de idei numit deseori post-modernism sau post-structuralism. El vede procesul ajungerii la adevar ca un proces de evolutie personala si transformare ce poate fi deosebit de dureros in parcurgerea lui. Este o versiune mai dura a ideii spirituale conform careia este nevoie sa ne depasim propriul ego pentru a ajunge la adevarul din noi.

“Adevarul este ceva ce arde. Arde lemn mort. Si oamenilor nu le place sa fie ars lemnul mort pentru ca ei sunt 95% lemn mort. Credeti-ma, nu sunt sarcastic. Nu este o gluma.

In momentul in care incepi sa constientizezi cat de mult ceea ce ai cladit din tine este bazat pe minciuna si iluzie, este ceva oribil. Poate fi la fel de bine 95% din tine si din ceea ce spui, cat si din ceea ce faci.”

Ascultandu-l pe Peterson inseamna a incepe sau a continua aceasta calatorie a descoperirii de sine – a indrazni sa afli cat din tine insuti este creat din idei insusite de la altii si cate din cuvintele pe care le spui sau gandurile pe care le gandesti nu sunt ale tale. Esti pregatit pentru aceasta calatorie? Din perspectiva lui de psiholog adept al lui Jung el leaga in mod explicit aceasta calatorie de conceptul intalnirii cu propria-ti “umbra” – partea din noi pe care o negam sau o reprimam. El o conecteaza de asemenea si cu marile mituri din preistorie pana in prezent – cum eroul strabate lumea umbrelor, se intalneste cu balaurul si se intoarce incarcat de aur. Ecouri ale calatoriei lui Joseph Campbell.

Cum facem asta? Incepem prin a fi atenti cu adevarat la lucrurile pe care le spunem:

“Daca nu iti folosesti propriile cuvinte esti marioneta unei ideologii sau a unui alt ganditor sau a patimilor tale. Iti poti da seama cand vorbesti in acest fel, deoarece aceasta te face sa te simti slab si iti este rusine, si poti localiza acest sentiment din punct de vedere psihologic, daca te asculti vorbind. Daca vorbesti in mod corect vei trai experienta unui sentiment de integrare si de putere, iar atunci cand vorbesti intr-un mod manipulativ sau amagitor simti cum incepi sa te imprastii, cum te dezintegrezi. Ceea ce trebuie sa faci este sa exersezi vorbitul lucrurilor care te fac mai puternic. La inceput vei observa ca aproape tot ceea ce spui este o minciuna. Fie o minciuna, fie cuvintele altcuiva. Este foarte greu sa iti gasesti propriile cuvinte – si nu existi cu adevarat pana ce nu ai propriile tale cuvinte.”

Calatoria lui Peterson a fost adanc influentata de Razboiul Rece si de senzatia ca in anii ‘80 am fost cu totii pe marginea prapastiei, la doar cativa pasi de anihilare totala. Asta a produs un fel de criza personala in Peterson si el a studiat cu atentie cum au fost create ideologiile, cum a izvorat totalitarismul din acestea. ( https://www.youtube.com/watch?v=zGaEcAeTiP0) :

“Exista un principiu ce se regaseste in inima civilizatiei vestice si este mai vechi decat crestinismul si decat religia iudaica, desi crestinismul l-a dezvoltat in cea mai mare masura. Este ideea Logos-ului – ceea ce se aseamana cu comunicarea interpersonala si coerenta a adevarului – si dintr-o perspectiva arhetipala este actiunea Logos-ului care extrage ordinea din haos. Noi producem ordine prin articularea adevarului si atunci traim in ordine. Ordinea este reprezentata de contractele sociale pe care le negociem intre noi in momentul in care co-existam astfel incat sa nu ne sfasiem unii pe altii – ceea ce este in principiu ce isi fac cimpanzeii unii altora – asa ca este necesar sa negociam ordinea sociala si facem aceasta prin cuvantul articulat (pronuntat). Crestinismul a luat aceasta supozitie – derivata partial din Mesopotamia, partial din religia iudaica si partial din Egipt si a transformat-o intr-o doctrina simbolica – aceea a lui Hristos care, dintr-un punct de vedere psihologic si arhetipal, este omul ideal – imaginea idealului – a Cuvantului Intrupat, salasluirea Logos-ului in trup astfel incat sa se poata manifesta in lume. Este supozitia fundamentala a civilizatiei vestice – pe care am pierdut-o si fara de care nu vom supravietui.”

Drumul spre celebritate

Momentul sau de celebritate a inceput la sfarsitul anului 2016 cand o serie de videouri de pe Youtube despre schimbarea legii canadiene au ajuns virale. Legea a fost data in favoarea drepturilor celor transexuali, obligand oamenii sa foloseasca anumite pronume sub amenintarea legii.

Peterson a argumentat ca legea – nici pe departe data numai impotriva opresiunii si a discriminarii – a fost, de fapt, cladita pe o serie de ipoteze legate de natura umana care nu erau numai controversate, ci si extrem de periculoase, o forma de ideologie postmoderna cu rasunet totalitar. O explicatie mai detaliata despre felul in care a a fost dezbatuta aceasta controversa o puteti asculta la inceputul podcastului cu Joe Rogan.

(https://www.youtube.com/watch?v=USg3NR76XpQ )

“Atunci a inceput o dezbatere in mass-media si in mediul online; – Ce se intampla, eram doar o fosila antica bigota si transfoba sau altceva avea loc? – Si atunci cand am facut videourile am crezut cu tarie ca legislatia in sine si politicile promovate reprezentau o criza, o scindare in societatea vestica din care dezbatarea legata de pronume era numai o ramura minuscula. Am apasat pe un nerv.”

Un subiect important al gandirii lui este dat de faptul ca universitatile in special (si cultura in general) au cazut sub influenta noii versiuni a ideologiei marxiste – deghizate, acum, intr-o perspectiva universala de “opozitie impotriva opresiunii”. Chiar daca aceasta perspectiva prezinta cateva elemente de adevar si este preluata de oameni condusi de compasiune si cu o dorinta de a face dreptate, ea a devenit o ideologie fixa si pusa pe dezbinare. Majoritatea celor care folosesc limbajul postmodernist alaturi de argumente legate de “putere si privilegiu”, opresiune, devine in mod inconstient o majoritate exponenta a neo-marxismului care este, practic, identica cu ideologia care a cauzat crime in masa oriunde a fost implementata in secolul 20.

Ce inteleg eu din gandirea lui Peterson este ca el nu crede ca foarte probabila preluarea puterii mondiale de catre aceasta ideologie in acelasi fel in care a reusit comunismul (cu toate ca legea canadiana pe care a criticat-o este un exemplu real a acestei ideologii puse in practica) – ci ca devine mai degraba o inchisoare a intelectului, o degradare a puterii ratiunii care corupe individul, scotand din joc o generatie de studenti “progresisti” sau “de stanga” si lasand terenul liber pentru dreapta totalitara.

“Cel mai probabil lucru care ti se poate intampla cu filozofia postmoderna este sa devii un nihilist, in cel mai bun caz. In cel mai rau caz, ajungi un revolutionar social anarhic fara nici o directie, cu exceptia faptului ca vrei sa darami totul in jurul tau. Sau ajungi depresiv, ceea ce vad ca se intampla studentilor mereu pentru ca postmodernistii demonteaza structurile ramase din fundatia lor morala.”

In special ideea postmoderna conform careia nu exista adevar, ci numai adevaruri aflate in competitie care ascund structurile puterii opresive este ceea ce a secatuit gandirea vestica. Peterson argumenteaza intr-un mod convingator ca aceasta ideologie a degradat lumea universitara – stiintele umane in special – pana la punctul in care 80% din publicatiile universitare care sunt scrise acum sunt citate (folosite ca referinta) o singura data de altcineva – ceea ce inseamna ca contributia lor la progresul cunoasterii in general este aproape nula.

“Vechea viziune marxista infatisa lumea ca fiind un camp de batalie intre burghezie si proletariat. Orice pozitie etica sau filozofica in acest sens a picat in momentul in care clasa muncitoare a realizat ca nivelul sau de trai a crescut drept consecinta a democratiei vestice si a liberului schimb. S-au adaugat si revelatiile din tarile care au indraznit sa puna egalitatea si dogma comunist-marxista la baza, ca parte din structura lor fundamentala. Ceea ce a produs numai crima si opresiune.

Astfel, pana in 1970 era evident ca jocul s-a terminat, dar postmodernismul marxist pur si simplu a scos un As din maneca si a spus:

<< Ok, daca nu merge cu ideea de saraci impotriva bogatilor, sa fie atunci cei opresati impotriva opresantilor. O sa divizam pur si simplu, din nou, populatiile, in feluri in care filozofia noastra poate continua miscarea.>>  

Si in aceasta situatie ne aflam noi acum. Prin urmare, pentru postmodernisti, lumea este un camp de batalie Hobbesian al identitatilor de grup. Ei nu comunica unii cu altii pentru ca nu pot – totul este o lupta pentru putere.

Ei cred ca pana si logica este parte dintr-un proces prin care institutiile patriarhale ale Vestului continua sa domine si sa-si justifice dominarea. Ei nu cred in dialog. Radacina cuvantului “dialog” este Logos. Inca o data, ei nu cred ca oamenii de buna credinta pot ajunge la un consens prin schimbul de idei. Ei cred ca acest lucru face parte din structura filozofiei si a practicilor culturii dominante. Asa ca motivul pentru care ei nu lasa oamenii cu care nu sunt de acord sa vorbeasca in campusurile studentesti este pentru ca ei nu sunt de acord cu a lasa oamenii sa vorbeasca in general. Vezi, nu face parte din ethos-ul lor. “

Tot Peterson argumenteaza ca foarte putini oameni realizeaza in mod constient ca sunt  “purtatori de cuvant ai unui sistem de valori apartinand unui filozof mort.”

“Ai putea spune: ei bine, oare toti activistii justitiei sociale (social justice warriors) stiu asta? Nu, desigur ca nu. La fel cum nu toti musulmanii cunosc intreaga doctrina musulmana sau islamica, sau cum nu toti crestinii cunosc intreaga doctrina crestina. Stii ca totul este fragmentat printre oameni. Insa in momentul in care ii aduci impreuna se imbina toate fragmentele si filosofia lor se manifesta plenar. 

Ei vad lucrurile in felul urmator: daca tu esti intr-un grup de putere si eu sunt in altul, ideea ca putem sa iesim din grupurile respective, sa ne angajam intr-un dialog, sa ne deschidem reciproc lumile astfel incat sa ajungem la un fel de intelegere – ei bine, ei vad asta ca facand parte din jocul tau patriarhal opresiv, ca toata aceasta idee face parte din joc. Asa ca daca eu intru in dialog si iti joc jocul, tu castigi.

Oamenii nu inteleg ca postmodernismul este de fapt un atac asupra a doua lucruri. Un asalt asupra substratului metafizic al culturii noastre – si as spune ca acest substrat metafizic seamana cu un substrat religios. Prin urmare este un atac direct asupra lui. Al doilea atac este asupra a tot ce a fost stabilit inca din Iluminism – rationalitatea, empirismul, stiinta. Totul. Claritatea mintii, dialogul. Ideea de individ.

Si nu numai ca aceste notiuni sunt acolo ca sa le ataci. Sunt acolo ca sa le distrugi. Acesta este scopul – sa fie distruse la fel cum au vrut si comunistii – sa distruga sistemul capitalist. Este acelasi lucru.”  

Jocuri de putere?

Peterson studiaza apoi punctele cheie ale viziunii postmoderniste asupra lumii din punct de vedere psihologic.

“In comparatie cu oricare Utopie ipotetica, societatea in care traim este o epava lugubra in mod cert. Insa, in comparatie cu restul lumii si cu halul in care se gasesc alte societati din istoria omenirii, noi o ducem chiar bine si ar trebui sa fim bucurosi ca traiam in societatea in care ne aflam acum. 

Asa ca primul lucru demn de notat cand e vorba de postmodernism este ca nu are niciun dram de recunostinta. Si este ceva cu adevarat gresit din punct de vedere patologic cu o persoana care gandeste asa. Nu are pic de recunostinta mai ales ca traieste in cea mai buna lume din cate au existat pana acum. Iar daca nu esti recunoscator, atunci esti condus de ranchiuna si ranchiuna este cel mai rau afect pe care l-ai putea trai cu exceptia arogantei. Ranchiuna, aroganta si falsitate. Este o triada a raului pentru tine si, daca esti indarjit asupra a tot ce se petrece in jurul tau, in ciuda faptului ca te scalzi intr-o bunastare relativa, atunci este ceva complet in neregula cu tine.”

Daca ideologia postmodernismului si a “opresiunii” este subiectiva si se insala in multe privinte, care este atunci adevarul?

Peterson argumenteaza ca reducerea societatii vestice doar la “jocuri de putere” este o simplificare grosiera si o denaturare.

“Folosesc cuvinte precum ierarhia dominanta pentru ca imi vin la indemana. Oamenii inteleg ce inseamna asta. Nu este clar daca ierahiile sunt de fapt ierarhii ale dominantei. Unul din colegii mei mi-a spus o data ca nu ar trebui sa folosesc cuvinte precum ierarhia dominanta pentru ca marxismul este cladit pe aceasta conceptualizare – ca motivul pentru care exista ierarhii este puterea. Si m-am gandit “Iisuse, asta este posibil adevarat.” Si a fost o critica devastatoare intr-un fel. La fel de bine motivul pentru care structurile ierarhice au fost formulate drept ierarhii ale dominantei poate fi acela ca biologii care au facut aceste cercetari si oamenii care au formulat aceste idei erau deja saturati cu viziunea marxista asupra relatiilor de putere.”

Tot el argumenteaza, citandu-l pe psihologul Jean Piaget, ca societatea functioneaza bazandu-se pe jocuri de cooperare agreate reciproc, nu pe dominare.

“Postmodernistii nu iau in calcul faptul ca ierarhiile valorice – sau structurile de putere ca sa fim concreti – pot fi bazate pe competente si nu doar pe opresiune, pe competente si pe abilitati: iscusinta, talent, frumusete si altele asemenea ce au un merit intrisec. Si, de asemenea, ca exista o multitudine de structuri valorice intr-o societate complicata precum a noastra – prin urmare, chiar daca ai fi opresat de un anumit standard – ceea ce se si intampla, pentru ca fie esti prea urat sau prea gras sau prea prost, sau culoarea pielii te dezavantajeaza, exista un numar infinit de moduri in care nu atingi standardele si acea societate este oarecum impotriva ta. Insa exista un numar foarte mare de “jocuri” pe care le poti juca – si doar pentru ca esti un pierzator la unul, sau doua, sau zece din ele, nu inseamna ca trebuie sa pierzi la toate. Postmodernistii nu iau in calcul asta. Ei considera UNICA structura valorica – adica patriarhatul – ca fiind universal opresiva si ca toate victimele sunt la fel. Nu, nu sunt la fel. Este gresit, prostesc, unidimensional, slab argumentat si pseudo-intelectual un astfel de punct de vedere. Dar asta domina universitatile – pentru ca o poti invata cam intr-o saptamana si pari un intelectual fata de ceilalti si nici macar nu trebuie sa gandesti cu adevarat. Solutia perfecta.”

Peterson explica cum – contrar teoriei conspirationiste despre societati opresive – societatile bazate pe “jocuri” pe care le jucam in mod voit unii cu altii vor fi intotdeauna mai puternice decat cele ce sunt intr-un anume sens impuse. A-i forta pe oameni sa joace anumite jocuri cere mai multa energie pentru ca induce un “cost de constrangere.” Din acelasi motiv, o companie sau o societate care este condusa de oameni motivati si autonomi va scoate intotdeauna din competitie o societate dictatoriala sau autoritara. Acestea din urma pierd energie numai pentru a impune ordinea.

(Un alt mod de a privi structurile sociale) “…Te pun pe tine sa faci ceva ce nu ai face. Si ai putea spune, ei bine, persoana care e cea mai buna este castigatorul. Si eu as spune nu, asta e incorect. Nu asa se aduna probele. Pentru ca problema ta ca persoana pusa in situatia de a forta pe altul sa faca ceva cu sila este ca trebuie sa te impui. Asta costa si te poate costa chiar viata. Poti fi dat jos de la putere. Prin urmare si cele mai eficiente tiranii sufera in timpul tranzitiei de putere. Exact. Este instabila. Problema e ca o ierarhie cladita pe putere este instabila. Nu opereaza ca o consecinta a vointei maselor.”

El este deopotriva pesimist si utopic – recunoaste limitarile si defectele morale ale naturii umane care influenteaza gandirea conservatoare, insa, cu un simt acut al potentialului, e caracterizat de optimism si valorizeaza eliberarea personala ce intr-un mod care il apropie de cea mai buna gandire de stanga.

In primul caz Peterson se aseamana cu filozoful John Gray care argumenteaza convingator ca ideea noastra de progres este o iluzie. Ca psiholog, Peterson ar fi de acord ca ideea de progres moral este o iluzie. Oricat de mult avanseaza tehnologia in societate – orice fiinta umana o ia de la zero la nastere si trebuie sa reinvete lectiile morale si cum sa traiasca, cu aceeasi tendinta de a cadea in obiceiuri de gandire si structuri de credinta care sunt influentate de cele mai rele aspecte ale noastre. El critica, de asemenea, cu convingere, “noii atei” precum Richard Dawkins si Sam Harris pentru ceea ce el numeste ca fiind naivitatea lor asupra relatiei dintre religie si stiinta. Implicit, ii invinovateste pe ei si alti materialisti pentru tendintele egocentriste si patologice ale culturii corporatiste vestice.

“[…] Pentru mine, universul pe care oamenii ca Dawkins si Harris il populeaza este atat de intens conditionat de prezumtii mitologice incat ei iau de buna toata etica ce reiese din asta de parca ar fi un bun rational de la sine inteles. Si asta desigur ca a fost exact observatia lui Nietzsche precum si a lui Dostoievski. Eu nu argumentez existenta lui Dumnezeu. Argumentez faptul ca morala ce sta la baza culturii noastre este bazata pe ideea de  Dumnezeu si nu poti arunca acea idee si sa te astepti ca morala sa ramana intacta, in aer, fara suportul fundamentului. “

Chemarea la actiune

[…]El vorbeste despre sustinerea pe care a primit-o de la alti profesfori si academicieni referitor la declaratiile sale, oameni carora le este teama sa vorbeasca in public (nota tr. – despre aceste lucruri).

“Unul din lucrurile pe care le care indica acest fapt este ca a devenit aproape imposibil sa asiguri suficienta protectie oamenilor astfel incat sa se simta in siguranta sa vorbeasca. Asa ca ne vom adresa acestei probleme in mod direct. Nu este sigur sa vorbesti. Niciodata nu va fi. Dar, ceea ce trebuie sa ai in vedere este ca e si mai putin sigur sa nu vorbesti.  Este un echilibru al riscurilor – vrei sa platesti pretul pentru a fi ceea ce esti si sa iti declari modul de a fi in lume, sau vrei sa platesti pretul pentru a fi o sluga – una care s-a inrobit singura? Acesta este un pret greu. Omule, acest lucru se va desfasura timp de decenii si vei deveni un vierme amarat in aproape douazeci de ani. Fara respect de sine, fara putere, fara abilitatea de a-ti exprima opiniile. Nu ramai cu nimic decat cu resentimente pentru ca toata lumea este impotriva ta deoarece, bineinteles, nu ai luat nicicand atitudine. Spune ceea ce gandesti. Acorda multa atentie la ceea ce spui. Este un pret pe care vrei sa il platesti daca vrei sa crezi ca adevarul este piatra unghiulara a societatii. Adevarul este ceea ce cladeste lumea. Adevarul este ceea ce scoate lumea din iad. Si acesta este adevarul. Si cu totii am vazut destul iad cat pentru o suta de ani si nu am invatat absolut nimic din asta. Treziti-va!”

Citate din:

Jordan Peterson la Joe Rogan Show (3 ore) – o introducere grozava in felul sau de a gandi

https://www.youtube.com/watch?v=USg3NR76XpQ

Jordan Peterson interviu – Ideologie, Logos si Credinta (2 ore) – Interviu genial cu un coleg academician

https://www.youtube.com/watch?v=YC1pvjyKYr4

Crezi in Dumnezeu? (5 min) – Un extras genial din interviul anterior

https://www.youtube.com/watch?v=VPIh1xQiuI8

Jordan Peterson – Mesaj catre mileniali (30 min) – Ghid pentru incepatori, cum sa gandesti si sa te orientezi singur

https://www.youtube.com/watch?v=XbOeO_frzvg

Jordan Peterson “roasts” Sam Harris (8 min) – o critica scurta la adresa noii viziuni ateiste

https://www.youtube.com/watch?v=oqm6_qsYotQ

MP3 DOWNLOADS:

Am scos multe din aceste prezentari intr-un folder pe Google Drive pentru oricine este interesat

https://drive.google.com/open?id=0B8BbpEPnazgWS3VobW9KUmJYU2c

Dreptul de a fi incorect politic. De ce refuz sa folosesc pronumele de gen incert

JORDAN PETERSON, National Post

 

Acum o luna [octombrie 2016 – n.n.] am postat trei videouri pe canalul meu de YouTube ca modalitate de exprimare impotriva nebuniei corectitudinii politice a culturii noastre. Am obiectat in mod special impotriva proiectului de lege C-16 (Bill C-16) ce a trecut, la a doua audiere, in Camera Comunelor, care adauga “identitate de gen” si “expresie de gen” pe lista de drepturi protejate de Actul Canadian privind Drepturile Omului si de Codul Penal alaturi de o legislatie asemanatoare deja existenta in Ontario si in alte provincii.

Ca videourile au atras multa atentie nu spune mare lucru. Au avut drept rezultat doua demonstratii la Universitatea din Toronto unde predau psihologia, inclusiv o mobilizare pentru dreptul la libera exprimare unde comportamentul inadecvat al contra-demonstrantilor denumiti luptatori ai justitiei sociale a fost filmat pe telefoane mobile care sunt deja vizionate de milioane de oameni. Acestea au facut subiectul a numeroase articole scrise de cei mai renumiti jurnalisti canadieni. Au fost difuzate intensiv de televiziuni ca CBC, CTV si TVO, precum si de televiziuni internationale. Povestea mea este cap de afis de mai bine de o luna si fenomenul nu pare sa se aplaneze prea curand. Dupa ce mi-au trimis doua scrisori de avertisment si apoi mi-au cerut sa nu mai vorbesc, Universitatea din Toronto a fost de acord sa sustina o dezbatere publica asupra problemelor pe care le-am supus atentiei publice.

Unul din cele mai controversate lucruri spuse in videouri a fost faptul ca nu am de gand sa folosesc ceea ce este cunoscut acum drept “pronume preferentiale” pentru a face referire la persoanele care considera ca sexul lor nu intra in categoriile traditionale de “masculin” si “feminin”. Concluzia contra-argumentatiei lor a fost: “De ce nu vrea profesorul cel rau sa-si schimbe felul de a vorbi daca prin asta va ocroti sentimentele unor persoane vulnerabile?” (un editorialist al publicatiei National Post m-a descris drept “nesimtit.”) Sunt cateva motive pentru care am ales sa iau aceasta pozitie.

In primul rand, nu voi folosi vreodata cuvinte pe care le urasc, cum ar fi aceste cuvinte trendy si artificial create precum “zhe” si “zher.” Aceste cuvinte reprezinta avangarda unei ideologii radicale de stanga, postmoderniste, pe care o detest si care este in opinia mea de profesionist inspaimantator de similara cu doctrinele marxiste care au ucis aproape 100 de milioane de oameni in secolul XX.

Am studiat autoritarismul de dreapta si de stanga timp de 35 de ani. Am publicat o carte: “Maps of Meaning: The Architecture of Belief” pe acest subiect in care explorez cum ideologiile deturneaza limbajul si credinta. Drept rezultat al studiilor mele am ajuns sa cred ca marxismul este o ideologie criminala. Consider ca practicantilor marxismului din universitatile moderne ar trebui sa le fie rusine pentru ca promoveaza astfel de idei viciate, nefondate si anti-umane si pentru ca isi indoctrineaza studentii cu aceste credinte. Prin urmare nu o sa scot pe gura cuvinte marxiste. Asta m-ar face o papusa a stangii radicale si asta nu se va intampla. Punct.

In al doilea rand, nu sunt deloc multumit de ce se intampla in tara asta referitor la gen – chiar si de discutiile despre gen. Proiectul de lege C-16 este un nonsens absolut: sexul este un fapt biologic determinat de anatomie si cromozomi. Independent de sexul biologic este identitatea de gen (care conform Comisiei pentru Drepturile Omului din Ontario este intelesul individual de a fi “o femeie, un barbat, amandoua, niciuna sau neapartinand sprectrului de gen”). Independent de toate acestea, exista si exprimarea genului (felul in care o persoana isi “exprima public genul”, ceea ce include alegerile de moda precum “hainele, coafura si machiajul.”) Acestea exista si se manifesta ca alegeri subiective. Exista o parte axiomatica a noii legislatii, a propos, care autorizeaza constructivismul social drept doctrina stiintifica legal autorizata a tarii. Aveti grija, biologi evolutionisti. Politia corect politica se indreapta spre voi.

Haideti sa analizam aceste cereri. In primul rand, mai mult de 99% din populatie detine o identitate de gen identica cu sexul lor biologic. Cam atat despre variatia independenta. In al doilea rand, exista probe covarsitoare care indica faptul ca barbatii si femeile sunt diferiti din motive biologice, in identitatea lor de gen, definita cel mai clar de catre personalitate si interese. Sexul biologic si identitatea de gen sunt prin urmare strans legate cauzal si nici o legislatie nu va schimba asta. De fapt, diferentele dintre barbati si femei sunt atat de mari, incat daca le insumezi nu exista aproape nici o suprapunere: poti diferentia aproape complet barbatii (biologici) de femei (biologice) pe baza identitatilor specifice de gen ipotetic vorbind.

Sunt acestea doar diferente in socializare? Nu, nu sunt. Cele mai mari diferente sunt in societatile Scandinave unde s-au depus cele mai radicale eforturi in ultimele trei decenii ca sa anuleze diferentele legale, sociale si economice dintre sexe. Practic, asta se datoreaza faptului ca barbatii si femeile difera din punct de vedere social, biologic si psihologic, iar daca scoti din context influenta sociala, cea biologica devine mai pregnanta. Prin urmare, nu numai ca avem incercari in Scandinavia sa eliminam diferentele dintre barbati si femei care au esuat, dar au si avut efectul opus. Si acestea nu sunt studii pe cateva sute de persoane: zeci de mii de participanti au oferit informatii referitoare la personalitatea lor si descrieri despre interesele personale. Dar cui ii pasa ce are stiinta de spus cand e vorba de viitorul unei ideologii?

In ultimul rand, este absurd sa insisti ca oricine sa aiba dreptul, sau ca ar putea practic, sa isi aleaga propriul pronume. Cei care s-au plans de punctul meu de vedere rigid si parohial argumenteaza ca si cuvantul “ei” (o alternativa la “el” sau “ea”) a fost folosit cu sens de singular in limba engleza de secole. Asa ca, argumentul continua, de ce nu poate toata lumea folosi “ei” asemeni lui Shakespeare? Ei bine, “ei” nu a fost folosit niciodata in felul in care cei care promoveaza utilizarea lui au indicat. Este folosit spre a indica singularul in cazuri foarte restranse si in nici un caz drept inlocuitor al lui “el” sau “ea”. Dar hai sa dam ce-i al diavolului si sa ne imaginam ca suntem de acord cu asta. Cererile s-ar opri acolo? In nici un caz.

Luati in considerare cazul din New York care protejeaza acum 31 de genuri inclusiv “gender gifted” (cautati-l) si “gender fluid” ( astazi esti baiat si maine fata). New York este pregatit sa amendeze afaceri de pana la 250 milioane de dolari (335 milioane de dolari canadieni) daca patronii sau angajatii refuza sa se adreseze unii altora corect. Lista din New York cu cele 31 de genuri este doar un strop in ocean in comparatie cu numarul de genuri pe care unii ar prefera sa le folosim – am gasit liste online care contin mai mult de 70. Adevarul este ca pentru fiecare persoana ale carei sentimente sunt respectate si a carei identitate este cumva validata de utilizarea acestor pronume, vor fi alti 20 de adolescenti confuzi si nefericiti al caror haos va fi inmultit cu zece din cauza acestor noi alegeri.

Proiectul de lege Bill C-16 este o legislatie periculoasa. Cei care au formulat-o si care o promoveaza alaturi de legislatii asemanatoare sunt oameni periculosi. Nu voi folosi cuvintele lor. Cititi website-ul Comisiei pentru Drepturile Omului din Ontario care se ocupa de asa ceva. Formati-va propriile opinii. Decideti pentru sine – cat inca mai puteti.

Jordan Peterson este un psiholog clinic si cercetator autorizat care preda la Universitatea din Toronto. Canalul sau de YouTube este intitulat Jordan Peterson Videos.

Interviu cu Prof. Jordan Peterson despre pronumele de gen incert si “Jocul PC” al Stangii  

Aaron Bandler, The Daily Wire  

Jordan Peterson, profesor la Universitatea din Toronto, a ajuns cap de afis datorita criticilor sale muscatoare la adresa corectitudinii politice si a pronumelor de gen incert, fiind un aparator inflacarat al liberei exprimari. Peterson a dezvoltat o teorie referitoare la modul in care membrii de stanga joaca “jocul corectitudinii politice” si detine anumite strategii impotriva lor. In cele ce urmeaza regasiti profunda conversatie dintre Peterson si Daily Wire.

Spuneti-mi cate ceva despre activitatea dumneavoastra trecuta.

Predau psihologia la Universitatea din Toronto si sunt psiholog clinician. Am predat la Harvard timp de sase ani, precum si in anii ‘90.

Ce v-a determinat sa va implicati in lupta impotriva corectitudinii politice si a utilizarii pronumelor de gen incert?

Ei bine, am studiat evolutia sistemelor politice totalitariste din perspectiva psihologiei timp de 35 de ani, deci am tot urmarit ce se intampla in campusurile colegiale si in societate timp de cateva decenii. A fost o uriasa crestere a corectitudinii politice in anii ‘90, dar s-a stins de la sine, insa in ultimii cinci ani a reintrat fulgerator in vigoare, cu o noua forta, as putea spune.  Au fost cateva miscari legislative recente in Canada precum si decizii politice la Universitatea din Toronto care mi s-au parut de rau augur, cel putin. Prin urmare…am decis sa creez cateva videouri ca sa pot exprima ceea ce simteam si gandeam doar ca sa vad daca situatia imi devine mai clara. Cam asta este povestea.

Unul din lucrurile despre care ati scris este proiectul de lege Bill C-16. Ne puteti vorbi despre acesta?

Bill C-16 este o parte din legislatie considerata drept legislatie de nivel federal in Canada – avem guvern federal si provincii federale asemeni guvernelor voastre de stat – si Bill C-16 urmareste extinderea protectiei Drepturilor Omului sub Actul Canadian al Drepturilor Omului si sub Codul Penal catre identitatea de gen si expresia de gen, transformand transgresiunile asupra lor in infractiuni generate de ura, esential. Am avut impresia cand revizuiam legislatia provinciala ca deja existau implementate astfel de legi la nivel de provincie care judeca interpretarea gresita a genului cuiva drept infractiune generata de ura. Acesta este unul din motivele pentru care am refuzat sa folosesc pronume de gen incert.

Scriind despre acesta v-ati exprimat opozitia in a folosi pronumele de gen incert. Care este rationamentul din spatele acestei decizii?

Ei bine, imi displace limbajul in sine, in special limbajele artificial create, cuvintele fabricate precum “ze” sau “zir” si altele asemenea. Nu le consider cuvinte valide; le consider constructii ideologice ale radicalilor ce detin o viziune asupra lumii pe care o consider tulburatoare si periculoasa, precum si nerealista si ingusta. Prin urmare, nu le folosesc cuvintele pentru ca asta m-ar face un purtator de cuvant al ideologiei si viziunii lor specifice si nu am de gand sa fac asta.  Mai important de atat este probabil faptul ca nu cred ca guvernul ar trebui sa legifereze ce fel de cuvinte trebuie sa folosim. Acesta este un nou tip de legislatie. Inainte, cand existau restrictii impuse vorbirii, restrictiile erau de natura formala, erau lucruri despre care nu mai puteai vorbi. Spre exemplu, legal vorbind poate nu mai ai dreptul sa negi Holocaustul. Insa aceasta este prima legislatie care autorizeaza cuvintele pe care trebuie sa le folosesti.

Apoi, se pune si problema inutilitatii ei, pe care legislatorii nu au luat-o in calcul. Una este sa ai, sa zicem, doua genuri: “el”, “ea” si probabil “ei”- cu toate ca asta ar insemna sa sacrificam singularul – dar vezi tu, in state precum New York si in orasul New York protectia legala a fost extinsa la 31 de identitati de gen diferite, fiecare avand dreptul la propriul pronume din cate imi dau seama, iar asta este pur si simplu de neconceput. Nu poate functiona. Nu este o solutie pe care cineva sa o poata intr-adevar implementa. Asa ca sunt multe motive pentru care ma opun legislatiei respective.

Unul din subiectele dezbatute in videourile dumneavoastra este “Jocul corectitudinii politice”, asa ca de ce nu ne vorbiti putin despre asta si ce rol joaca pronumele de gen incert?

Modul in care descriu Jocul corectitudinii politice este ca oamenii… au nevoie sa simplifice lumea in care traiesc si asta este in regula. Insa este o diferenta intre a simplifica functional lumea si a o supra-simplifica radical pentru a-ti exprima un anume punct de vedere moral sau emotional, asa ca scopul jocului corectitudinii politice este sa pari ca fiind o persoana buna fara sa depui vreun efort de a fi o persoana buna si de asemenea sa identifici un set de inamici pe care sa-ti versi toata ranchiuna si nefericirea. Asa ca acest joc il joci  identificand un domeniu al activitatii umane, oricare ar fi acela, poate fi chiar al jocurilor copilaresti.

Apoi observi ca unii se descurca comparativ bine in acel domeniu, altii mai putin si ii definesti pe cei care se descurca ca fiind agresori, iar cei care nu se descurca bine ca fiind victime, dupa care te aliezi cu victimele si te declari superior din punct de vedere moral. Asta iti da dreptul sa persecuti agresorii si sa te simti mandru de tine, apoi sa treci la urmatorul domeniu unde poti sa te joci la fel. Este un joc urat. Este contra-productiv si este propriu jocurilor ideologice in sensul in care supra-simplifica radical lucrurile din motive tacite.

Cum ati spune ca este utilizat jocul corectitudinii politice referitor la pronumele de gen?

Ei bine, este un grup care este victimizat si individualizat, iar acest grup apartine… nu as spune chiar comunitatii transsexuale pentru ca nu este tocmai corect, vezi tu, pentru ca este vorba mai degraba de oamenii care refuza sau nu doresc sa-si atribuie o categorie de gen traditionala. Vezi tu, transsexualul traditional, ca sa spun asa, este un barbat care doreste cu disperare sa fie femeie si care nu numai ca este dispus sa fie adresat cu pronume feminine, dar chiar isi doreste asta, nu este o persoana de gen neutru. Sunt oameni care cauta cu disperare o identitate de cealalta parte a monezii. Insa controversa, presupun eu, se invarte in jurul celor care nu au o identitate de gen standard, care nu intra in categoria binara si aparent acesti oameni au dreptul sa ceara altor oameni sa li se adreseze folosind orice termen special pe care ei il considera adecvat. Prin urmare, aceasta face parte din vanatoarea continua a stangii corect-politice dupa noi victime pe care sa le arunce oamenilor astfel incat sa poata implementa din ce in ce mai mult control asupra actiunilor, comportamentelor si vorbelor celorlalti.

Ce metode ati recomanda prin urmare in lupta impotriva acestui joc de corectitudine politica?

Ei bine, asta este o intrebare buna… as sugera ca oamenii sa-si achizitioneze un set de abtibilduri pe care le-am creat, abtibilduri anti-PC,  care pot fi puse pe postere si asa mai departe, pe lucrurile care raspandesc mesajul PC dar as spune, stii ce? E o incercare cam minimalista si localizata, desi este totusi ceva. Consider ca oamenii trebuie sa vorbeasca in public impotriva ideii de a fi definiti ca facand parte dintr-un grup, spre exemplu sunt studenti in SUA – nu prea e cazul Canadei – care sunt acuzati ca sunt albi privilegiati, identificati ca facand parte dintr-un anume grup rasial si apoi fortati sa suporte consecintele existentei acelui grup si ale crimelor sale ipotetice, iar acest lucru trebuie sa inceteze. Acesta este rasism extrem. Orice incercare de a minimaliza un individ la o categorie face de asemenea parte din jocul corectitudinii politice, dar trebuie sa i se opuna rezistenta. Desigur, prin argumente logice… refuzul de a accepta aceste argumente este valid. Acestea fiind spuse, oamenii trebuie sa vorbeasca in clasele lor. Trebuie sa se opuna si sa nu tolereze asa ceva…iar eu cred ca argumentele rationale sunt cel mai eficient mod de a promova rezistenta, dar acum exista un grup de libera exprimare in campusul Universitatii din Toronto  care a trimis o scrisoare administratiei universitatii astazi, asa ca o astfel de organizare poate fi extraordinar de utila. Cred ca definind oamenii din spatele acestei situatii ca indivizi si dezvaluirea comportamentelor lor este extrem de utila, pentru ca luptatorii justitiei sociale actioneaza in masa si nu te poti pune cu toti, dar poti sa te ridici impotriva indivizilor care formeaza acea masa.

Prin urmare, consider ca e cazul sa incepem sa acordam atentie conducatorilor din spatele acestei miscari. Departamentele de studii feminine sunt ofensatoare in mod deosebit si oamenii ar trebui sa fie atenti la ce se intampla si sa nu mai tolereze asa ceva.

Prin urmare, cand vine vorba de pronumele de gen incert, pe ce cai am putea totusi lupta pe acest front?

Ei bine, una din cai este in mod sigur refuzul de a le folosi, dar si sa discuti argumentat cu oamenii care promoveaza astfel de lucruri in special in campusuri, sa trimiti scrisori si proteste daca este necesar pentru a arata celor care promoveaza aceasta agenda ca exista rezistenta la asa ceva, o rezistenta serioasa.  

De cand ati inceput sa vorbiti mai mult impotriva pronumelor de gen incert si altele asemenea, cum ati spune ca ati fost tratat in campusul universitar?

Nu cred ca s-au schimbat prea multe. As spune ca sunt usor mai atent la mine insumi in timp ce merg prin campus, dar asta nu e mare lucru. Universitatea, dupa cum poate stiti, a fost de acord sa gazduiasca o lectie publica referitoare la problemele discutate, asa ca voi avea oportunitatea sa vorbesc acolo. Universitatea mi-a trimis cateva scrisori de avertizare, dar cand m-am intalnit cu decanul Facultatii de Arte si Stiinte, el si alti oameni din varful administratiei Universitatii din Toronto au cazut de acord ca aceasta este o problema ce trebuie cel putin dezbatuta, asa ca vom continua in acest fel. Nu e ca si cand nu ma simt comfortabil in campus, cu exceptia faptului ca sunt putin mai constient de sine, dar asta nu e o catastrofa.

As spune totusi pe aceasta cale, stii ca mass-media a acoperit subiectul, nu media online, ci cea traditionala cel putin, spunand ca am fost tinta unor reactii impotriva actiunilor mele, dar nu as spune ca a fost chiar asa. Am primit probabil o mie de emailuri de la sustinatori, am primit aproape zero emailuri care comenteaza negativ videourile mele de pe YouTube, as spune ca nu mai mult de cinci, dar pana si acelea argumentau ca aveam dreptul sa spun ceea ce am spus, poate nefiind de acord cu felul in care mi-am formulat argumentele. Prin urmare, as spune ca opinia publica – precum si in comentariile de pe YouTube, daca te uiti la videouri sau pe alte forumuri online in care sunt constant dezbatute – as spune ca 95% din comentarii sunt orientate pozitiv catre ceea ce am spus.

Ati mentionat mai devreme in interviu ca aceasta corectitudine politica a iesit oarecum la suprafata in anii ‘90 si apoi a fost inabusita, iar acum s-a intors in ultimii cinci ani. Ce credeti ca s-a intamplat?

Cred ca unul din motivele pentru care a fost inabusita in anii 1990 este faptul ca America a intrat intr-un boom economic si, dupa cum stii, nivelul general de insatisfactie politica era foarte jos, prin urmare consider ca oamenii au fost motivati sa-si macine axele ideologice pana la punctul in care se regasesc acum. Mai consider si ca cealalta problema a inceput acum 20 de ani cand hoardele universitare ale activistilor politici de stanga, sa-i numim asa, precum si departamentele studiilor despre femei in special, promovau faptul ca isi transformau studentii in activisti politico-ideologi ce sunt devotati unei anume schimbari sociale, unei schimbari politico-sociale. Am incercat sa fac niste estimari, iar numerele care au iesit, care pot fi cu o marja de eroare de 10, imi indica faptul ca universitatile produc intre 300.000 si 3 milioane de activisti radicali de stanga, dedicati, in ultimii 20 de ani, iar acesti oameni au fost pusi in pozitii de putere si influenta in toate institutiile noastre. Ii vezi in organizatiile mari si in corporatii. Consider ca departamentele de resurse umane sunt in special ofensatoare si apoi in orice fel de organizare politica acesti activisti ajung la varf si domina. Si poti vedea asta, spre exemplu, in uniunile studentilor universitari unde rata de vot la aceste alegeri este foarte mica… iar uniunile de studenti ajung foarte usor sa fie dominate de acesti activisti dedicati. Asa ca sunt peste tot, ca sa spun asa.

In plus, societatea noastra este extrem de confuza in acest moment, despre orice, asa ca nici asta nu ajuta. Contra-argumentele referitoare la pozitiile corecte politic nu sunt usor de formulat si risti sa platesti un pret imens daca indraznesti sa te ridici si sa spui “nu, nu fac ceea ce imi ceri. Nu cred ca este de bun simt.” Iar asta este unul din lucuri, bineinteles, asa am patit eu si nu ma plang de asta, nici nu ma simt ca o victima. Numai ca, luptatorii justitiei sociale sunt foarte bine organizati si pregatiti sa aduca mult prea multa presiune din partea unui grup asupra unui singur om care indirect sau intentionat le incalca axiomele sacre.  

Asta ne duce la intrebarea: cum a ajuns mediul academic de partea Stangii, mai exact?

Ei bine, cred ca a inceput in anii ‘60, cu toate ca baza ideologica a fost pusa mai demult, dar de indata ce studentii de stanga din anii 1960… de indata ce a devenit o miscare faimoasa, cred ca climatul intelectual din universitati s-a mutat si mai mult spre extrema stanga, in mare parte drept consecinta a promovarii liberii exprimari, in mod ciudat. Insa apoi din ce in ce mai multi oameni au fost antrenati sa gandeasca asa, iar angajarile din universitati se faceau mai mult pe baza de orientare politica. Este si o consecinta a proliferarii doctrinei filozofice franceze importata din Franta. Francezii aveau o viata intelectuala foarte activa public pe partea de extrema stanga. Multi erau comunisti loiali, unii erau cel putin marxisti, oameni ca Jean-Paul Sartre, care aveau o influenta disproportionata asupra gandirii din departamentele de Limba Engleza spre exemplul, unde totul era despre deconstructivism. Prin urmare exista cauze intelectuale precum si sociale.

Ceea ce cred ca s-a intamplat a fost ca apoi, la un moment dat, aveai oameni care gandesc intr-un singur fel intr-un departament. Nu poate fi angajat cineva care gandeste altfel. Asa ca sistemul isi da singur feedback si cred ca am ajuns intr-un punct in care se intampla asa ceva. Cred ca am auzit ca la Universitatea Brown spre exemplu, sunt 60 de membrii de facultate democrati la unul republican… la Berkeley de exemplu sunt 35 la 1…. Jonathan Haidt a subliniat de ceva vreme ca stiintele sociale  sunt atat de orientate spre stanga incat a devenit foarte dificil ca stiinta sa ramana in afara prejudecatilor. Noi am facut cercetari in laborator – nu sunt de dreapta a propos, nu ma identific in vreo pozitie pe spectrul ideologic – am incercat sa identificam din punct de vedere stiintific ce constituie credinta liberala, credinta conservatoare si credinta corecta-politic si am incercat sa dam la o parte formularile implicit partinitoare, pentru ca ce s-a intamplat pana acum este ca stiintele sociale tind sa studieze conservatorii, intrucat conservatorii fac obiectul unui interes ciudat si greu de inteles. Desigur, nu este vorba de o abordare echivoca, asa cum ai spera ca oamenii de stiinta sa o manifeste, unde reprezentanti din ambele capete ale spectrului politic ar fi vazuti si obervati in mod egal in ceea ce priveste manifestarile  asupra umanitatii, care sa reprezinte subiectul unei analize si intelegeri atente. Si asta incercam sa facem in laboratorul meu…si cred ca si Jonathan Haidt a facut o treaba buna. Cred ca este un cercetator credibil. Cred asta dinainte ca el sa fi facut vreun comentariu politic, munca lui asupra dezgustului a fost extraordinar de interesanta, foarte bine facuta, zic eu.

Exact, iar asta chiar ma duce la urmatoarea intrebare si anume unde va pozitionati din punct de vedere politic, dar imi pare ca din comentariile dumneavoastra sunteti mai mult la mijloc?

Am studiat baza temperamentala a credintelor politice si temperamentul meu ma duce in doua directii intrucat sunt foarte sus pe scala deschiderii asumate – anume creativitate si un interes in estetica si idei – iar asta ar presupune ca eu sa fiu un liberal, dar sunt si foarte sus la constiinciozitate si constientizare, ceea ce ma duce spre conservatorism, asa ca in anumite feluri sunt un traditionalist radical. Stiu ca este o combinatie ciudata de trasaturi, dar cred ca avem multe de invatat si ca societatea noastra are o nevoie continua de a fi actualizata, insa trebuie sa avem foarte multa grija cand dam la o parte intelepciunea traditiilor noastre.

Texte traduse de Jane Arvine si revizuite de C.O.