Reprezentantul Bisericii Greciei “inchina” Ortodoxia Papalitatii

16-10-2008 Sublinieri

Preluam urmatoarea stire de o deosebita gravitate (cu tot cu comentariu) de pe pagina web a revistei Lumea credintei:

15 octombrie 2008 – Reprezentantul Bisericii Ortodoxe Grecesti: “Papa sa fie semnul vizibil al unitatii”!

http://www.regue.org/pictures/sotiriadis.jpg

Afirmatia apartine Arhimandritului Ignatios Sotiriadis, delegat al Bisericii Ortodoxe a Greciei la Sinodul Episcopilor Catolici reunit in aceste zile la Roma. Potrivit agentiei Zenit discursul acestuia a provocat aplauze prelungi din partea participantilor. Redam mai jos un fragment din cuvantul arhimandritului grec, citat de siteul catholica.ro:
Sanctitatea voastra, societatea noastra este satula si bolnava. Cauta dar nu gaseste! Bea dar setea nu îi este satisfacuta. Societatea noastra are nevoie de noi crestinii – catolici, ortodocsi, protestanti, anglicani -, de o marturie comuna, de o voce unica. În aceasta sta responsabilitatea noastra de pastori ai Bisericilor în secolul XXI. În aceasta sta si responsabilitatea Primului Episcop al crestinismului, cel care prezida în caritate, si mai ales a unui Papa care este Magister Theologiae: sa fie semn vizibil si patern al unitatii si, sub calauzirea Duhului Sfant si dupa Sfanta Traditie, cu întelepciune, umilinta si dinamism, împreuna cu toti Episcopii lumii, succesori ai Apostolilor, sa conduca lumea întreaga la Cristos Rascumparatorul. Aceasta este dorinta profunda pe care o au aceia care tanjesc în inimile lor dupa Biserica nedivizata, `Una, Sancta, Catholica et Apostolica`. Dar este si dorinta celor care, si astazi, într-o lume care fara Cristos, repeta cu insistenta si cu încredere filiala cuvintele Apostolilor: `Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vietii vesnice!`

Declaratia arhimandritului Ignatios Sotiaridis surprinde, nu numai prin aberatia pe care o comunica (aceea de a vedea in Episcopul Romei semnul unitatii unor confesiuni care sunt iremediabil despartite – ortodocsi, protestanti, anglicani) ci si prin depasirea unor limite ale competentei ierarhice. Un arhimandrit arunca declaratii care frizeaza erezia in conditiile in care el reprezinta Biserica Ortodoxa a Greciei! Sa fi plecat oare la Roma cu acest mandat?! Greu de crezut.

 ***

Un scurt comentariu si din partea noastra:

In timp ce pe plan economic si politic se clameaza tot mai frecvent si mai pronuntat in ultima vreme necesitatea unei voci unice, cineva trebuia ca si in plan spiritual sa tina isonul acestui cantec nou – pentru o noua era – compus si orchestrat de conducatorii din umbra ai acestei lumi. Si iata ca s-a gasit acel cineva, un fel de Corneanu sau Sofronie al Bisericii Greciei (fara sa fie totusi episcop) se arunca inainte fara rusine, in fata Sinodului Episcopilor Catolici, cu afirmatii nu doar foarte grave si vadit eretice, ci cu o declaratie  patetica de supunere fata de Papa si cu un adevarat  mesaj programatic. Declaratia arhimandritului Ignatios este un “manifest” de ecumenism radical si  marcand clar urmatoarea etapa in derularea planului de construire a unei noi religii mondiale, antihristice: unificarea crestinismului sub conducerea Papei, dincolo de orice considerente dogmatice sau canonice. Pe langa aceasta, este lesne de observat in discurs marturisirea ereziei “bisericii invizibile” – prezenta mai subtil si in discursul Patriarhului de la ultima sedinta de Sinod – conform careia Biserica “Una, Sfanta, Soborniceasca, Apostoleasca” nu este Biserica Ortodoxa, ci o asa-zisa biserica universala nevazuta,  a carei unitate, rupta la 1054, trebuie doar facuta vizibila. Acea “Biserica Una…” marturisita in Crez este ceva catre care credinciosii “tanjesc in inimile lor“, deci nu ceva real si concret, astazi, aici, ci numai un deziderat “sfant” care ar trebui implinit; dar, in acelasi timp, postularea unitatii invizibile a Bisericii il determina sa faca vorbire de “primul episcop al crestinismului” si de “toti episcopii lumii“.

Despre adevarul de credinta nici nu se pomeneste, ci doar de cine prezideaza (“in iubire”/”in caritate”) aceasta unitate, Papa, adica exact ceea ce-si doresc mai mult catolicii, dintotdeauna. Mai mult, desi se aminteste de Sfanta Traditie, in “ciorba” unitatii sunt amestecati si protestantii, si anglicanii, care nici nu recunosc autoritatea Sfintei Traditii, ci fac apel numai la Scriptura. Dar aceasta ca sa ne fie limpede ca se urmareste un sincretism “crestin” total, iar nu simpla unire intre ortodocsi si catolici. De ce oare un asemenea discurs a fost intampinat cu ropote de aplauze? Raspunsul il aflam in Cuvintele Mantuitorului: Vai vouă când toţi oamenii vă vor vorbi de bine. Căci tot aşa făceau proorocilor mincinoşi părinţii lor.

  • Mesajul intreg, in limba engleza, al lui Ignatios Sotiriadis – aici

 pope-benedict.jpg Cititi si:


Categorii

Biserica la ceas de cumpana, Noua ordine mondiala/ Masonerie, Portile Iadului

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

49 Commentarii la “Reprezentantul Bisericii Greciei “inchina” Ortodoxia Papalitatii

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. “Afirmatia apartine Arhimandritului Ignatios Sotiriadis, delegat al Bisericii Ortodoxe a Greciei” – afirmatia apartine unui arhimandrit?! Bravas! S-au procopsit si grecii de copii d-alde Corneanu si Sofronie de la noi…pfiu! Se intinde ca virusul nebunia asta! Ce s-o spune in muntele Athos de la ei despre arhi(catolic)-ul asta?! Inca o data imi intareste convingerea ca se sapa de zor la temelia ortodoxiei pentru a o inregimenta, supune unui ghiveci de credinte sub obladuirea Papei! Sper ca, bunul Dumnezeu – potrivit profetiilor – sa le dea una peste fata initiatorilor si sa-i puna in fund ca sa le vina mintea la/in cap daca au pierdut-o pe drumul ecumenismului uitand Cui slujesc ei de fapt!

  2. se pare ca scapa cine poate….oare pana cand atata lipsa de responsabilitate din partea celor mai mari care isi zic conducatorii Bisericii Ortodoxe?….ce poti sa comentezi mai mult? oare mai este ceva de spus?….cuvintele sunt de prisos…rugaciune si post ne trebuie la tot neamul ortodox….

  3. Sa nu uitam ca un rabin a fost invitat pentru prima data de Vatican pentru a vorbi în acest Sinod al Episcopilor Catolici , reunit in perioada 5 – 26 octombrie . Sinodul dezbate tema din Biblie: „Cuvântul lui Dumnezeu în viata si misiunea Bisericii“. “. Rabinul invitat, Shear-Yashuv Cohen, din Haifa , a declarat ca vede aceasta invitatie ca pe un „semn datator de speranta“. Agentia americana catolica News Service (CNS) subliniaza faptul ca este primul caz în care un non-crestin vorbeste unui sobor. Invitatia de participare poarta în ea „un mesaj de dragoste, coexistenta si pace“, a spus el, din Ierusalim, în declaratia data agentiei CNS. Rabinul va vorbi în timpul Sinodului despre interpretarea evreiasca a Scripturilor.

    Este un membru al Comisiei bilaterale permanente de lucru Israel-Vatican si Presedintele Consiliului pentru dialog iudaism – islam .

    Fratilor , se lucreaza la o mare hora religioasa , dincolo de ecumenismul despre care oricum marele teolog Dumitru Staniloae spunea ca „ este un produs al masoneriei „ .

    Mi-e teama si de aceea indemn sa ne rugam ca nici Patriarhul Daniel sa nu duca ORTODOXIA in ratacire caci imi amintesc de masonul Frunzaverde ce-l dadea drept castigator sigur inaintea alegerilor de anul trecut sau de toti cei din zona reala a STANGII ce se bucurau ca ar fi ecumenist …

    PAPUSARII sunt foarte grabiti , marionetele maleficului lucreaza la turatie maxima . Vedem limpede ca evenimentele se succed cu o rapiditate fulgeratoare . David Rockefeller , a carui familie inca din timpul stramosului lor John Davison Rockefeller, Jr arunca sume colosale miscarii ecumenice , ii avertiza :

    “ Dar aceasta fereastra de ocazii, în care putem construi o ordine mondiala interdependenta, nu va fi deschisa pentru mult timp. Deja sunt forte puternice care lucreaza si ameninta sa distruga toate sperantele si eforturile noastre de a ridica o structura rezistenta de interdependenta globala. “

    http://saccsiv.weblog.ro/2008-10-13/550819/Familia-ROCKEFELLER-si-NOUA-ORDINE-MONDIA—.html

  4. Nu inteleg de ce aceasta atitudine este atat de socata. Probabil pentru ca avem tendinta de a ne considera, si in lumea ortodoxa, un fel de ortodoxie de mana a doua, asa cum ne consideram (si cum am fost facuti sa ne consideram) in cea politica, ca o natiune de mana a doua.

    Am auzit de multe ori sintagme de genul: “grecii se tin de canoane, la ei nici nu incape vorba de ecumenism” sau “rusii sunt ultimii pastratori ai adevaratei Ortodoxii si ultimul bastion ramas sa lupte impotriva papalitatii”.

    Nu este DELOC asa, dar noi avem tot timpul tendinta de ai idealiza pe altii.

    In grecia majoritatea covarsitoare a ierarhilor sunt masoni. Asta e un lucru stiut si vechi de decenii (chiar secole), nu de azi de ieri. La ce fel de atitudine ne putem astepta atunci cand un astfel de ierarh isi intalneste un superior in grad si oranduire masonica, care este papa ? O sa-i arate supunere, o supunere poate de neinteles pentru noi, care nu este inca legiferata la nivelul celor doua Biserici dar care este cat se poate de reala.

    Acest ierarh nu face altceva decat sa dea glas felului de a gandi a majoritatii tacute, care inca mai asteapta ca masele de credinciosi ortodocsi sa fie pregatite (a se citi indobitocite) pentru marele pas, recunoasterea papei ca si cap al Bisericii.

  5. Doamne fereste!!! Fix acum, cand se vorbeste pe fata de noua ordine mondiala si guvernarea unica… Incep sa resimt fizic cuvintele fericitului Serafim Rose: It’s later than you think…

    Daca n-as sti in minte si in suflet ca exista Dumnezeu si ca El a binevoit peste Ortodoxie, as cadea in deznadejde.

    Bunul Mantuitor si Maica Sa sa ne ajute, ca suntem ca frunzele in vantul vremurilor…

  6. chiar nu au reactionat in nici un fel grecii?este sau nu este aceasta si parerea lor?

  7. Lucian,sa speram ca ai exagerat in legatura cu majoritatea ierarhilor greci,eu cel putin nu vreau sa cred ca e chiar asa apocaliptica situatia,poate din cauza ca sunt o fire mai optimista, oricum acesti paraziti ecumenisti se pare ca se inmultesc ingrozitor pe zi ce trece.Este foarte clar pt. mine ca ei au ajuns la un nivel de paranoia de unde foarte greu mai pot fi salvati; bun simt nu au,constiinta le dispare pe zi ce trece,sunt ingamfati,nesimtiti,impertinenti iar daca le spui ceva de Canoanele Sfinte se stramba si unii poate chiar te scuipa daca insiti mult.Din puncul meu de vedere pt. acestia nu trebuie sa avem pic de toleranta, acestia se numesc tradatori si vanzatori, ei trebuie tratati ca atare,trebuie tratati cu biciul(este si spre binele lor) iar aceata misiune ne este incredintata noua din cate vad, asa traduc eu tacerea sinodului.Noi,poporul roman avem un rol important,avem o datorie fata de biserica noastra,sunt momente din ce in ce mai dese cand tipa pietrele iar daca oamenii bisericii tac, sarcina se transmite automat asupra noastra si daca noi nu luam macar pic de atitudine,nu stiu ce s-ar intampla dar nu va fi ceva bun.Sa speram ca acest nefericit ARHIBANDIT nu va ajunge sa puna biserica greaca in situatia in care ne-au adus cele doua specimente ale noastre.Sa auzim de mai bine..Doamne ajuta!

  8. La vizita papei Ioan Paul al 2-lea – am urmarit slujbele televizate , zicandu-mi ca este “singurul papa , om al pacii in lume” , nestiind cata ratacire , cat intuneric aveam pe ochi , pe inima , pe minte…
    anii au trecut , am trecut peste frica , peste resemnare , m-am ridicat
    si din “caldicime” si acum sunt hotarata , desi nu este usor – dar nici imposibil – sa infrunt realitatea , in toata grozavia ei…
    retin cat pot sa retin din Sfintele invataturi ale Sfintilor nostri Parinti , “ca vor veni vremuri cand orice carte sfanta [ortodoxa] se va lua de la noi”…fac gesturi mici , mici , mici , cum ar fi acum sa aflu cati vor semna Cererea de gratiere , etc. …si raspandesc pe unde se poate si oricui sta de vorba cu mine tot ceea ce invat de aici…
    am vorbit , repetat , despre masonerie , despre new-age, despre caderea ierarhilor …despre globalizarea care se apropie si despre cipurile de care nu vom scapa , noi sau urmasii nostri …despre profetiile care se implinesc sub ochii nostri si continua …din pacate , dezinteresul ,
    nepasarea multora , ratacirea altora …nu fac altceva decat sa ajute , la modul cel mai grotesc – instalarea guvernului mondial …foarte grav este faptul ca tocmai un ierarh grec spune ceea ce spune si recunoaste ,
    in fapt , puterea masoneriei pe pamant , de aceea supune Ortodoxia “semnului” papei …o fi stiind grecul ce spune , cand zice ca papa sa fie “semnul” …etc. …

  9. Citind articolul am simtit ca ceva se rupe in mine iar ochii se umezesc.Este mai usoara tradarea decat iubirea? Avem o traire duplicitara, clatinindu-ne la fiecare pas pe care il facem? Oare Sfintii Parinti, care stau mereu cu invataturile lor alaturi de noi, nu au reusit sa ne creeze radacini care sa nu ne clatine “mersul” si sa nu mai fim duplicitari? In acest moment sufletul meu plange si simt cum toate jertfele Sfintilor mucenici au fost (pentru unii), zadarnice. In schimb am invatat un lucru: toate revelatiile marilor duhovnici se infaptuiesc. Sa ne deschidem bine ochii la tot ce se intampla in jurul nostru, sa luam aminte la vorbele marilor duhovnici si sa nu iesim din cuvintele lor.” E vremea de a strange randurile” (cititi articolul), creati-va grupuri de rugaciune si stati aproape unul de altul, in rugaciune si cu nadejde in bunul Dumnezeu si Maica Sfanta. Ascultati-va duhovnicul, deveniti crestini practicanti, deschideti ochii cu luare aminte si nu parasiti Sfanta credinta Ortodoxa, alaturi de grupul vostru.Suntem mai puternici decat ne imaginam, atata timp cat suntem uniti si constituiti in grupuri de rugaciune. Dumnezeu sa ne lumineze pe toti! DOAMNE AJUTA!

  10. Pr. Arsenie Boca i-a spus cineva:
    -Ati vazut parinte ca Ceausescu darama bisericile.
    -Nu Ceausescu le darama ma, ci pacatele oamenilor.

    La fel probabil se intimpla si acum, pentru pacatele si desfraul omenirii (trimbitate fara nici o rusine in massmedia lucruri care acum vreo 20 de ani ar fi provocat scarba generala) Dumnezeu ingaduie sa se atinga vrajmasii si de biserica.

    Insa Domnul a spus: Eu sunt cu voi pina la sfarsitul veacurilor.
    Si Apocalipsa se termina cu un cuvant de nadejde: Amin, vino Doamne Iisuse.

  11. @Lucian: respectivul nu este ierarh, este arhimandrit. Fara sa idealizam, este o diferenta importanta intre un mitropolit si un oarecare arhimandrit, intre impartasanie si un discurs vandut…

    Nu stiu ce foloseste nici idealizarea propriei noastre situatii. De fapt, este vorba de compara lucrururile si a le vedea asa cum sunt. La rusi martirii din inchisori au fost canonizati, la noi nu. La greci, compromisurile inca nu au fost asa de mari ca la noi – suntem, totusi, in avanposturi cand vine vorba de monofiziti si de catolici. Asta la nivel de organizatie. Oricum, nu ne punem nadejdea in organizatii ca atare, deoarece toate se vor prabusi, la nivel oficial. Ne punem nadejdea in faptul ca Biserica, cei care vor tine credinta ortodoxa, vor fi pana la sfarsitul veacurilor, fara ca portile iadului sa ii fi biruit.

    La nivel de popor, sunt cu totul nelalocul lor complexele fata de rusi, greci, alte popoare ortodoxe. Suntem atat de putini, incat ceea ce conteaza este un singur lucru – ca suntem, inca, cu chiu, cu vai, ortodocsi.

    PS: Apropo de ierarhii greci, nu stiu cum, dar as vrea si eu astfel de ierarhi “masoni” pe la noi.:) Redau un mesaj primit recent pe adresa de mail a site-ului:

    Patru arhierei greci s-au ridicat public împotriva ereziilor şi adogmatismului de astăzi. Primul dintre ei a fost Mitropolitul Serafim al Pireului, al doilea Mitropolitul Cosma al Etoloakarnaniei, al treilea Mitropolitul Pavel al Kozaniului şi Serviei, iar al patrulea Mitropolitul Theoclit al Florinei.

    În mai 2008, aflând de “hirotonia” semi-oficială de către Vatican a profesorului Demetrios Salaha ca episcop-exarh al Uniaţilor din Grecia, Mitropolitul Serafim al Pireului a trimis o scrisoare Arhiepiscopului Atenei şi întregul Sinod al Bisericii Elladei, cerând încetarea dialogului cu Papalitatea, precum şi reconsiderarea participării Bisericii Greciei în Consiliul Mondial al Bisericilor.

    În Pastorala sa de Crăciun din 2007, Mitropolitul Cosma al Etoloakarnaniei declara că papismul şi protestantismul nu sânt biserici, că sânt fără har şi preoţie, fiind copleşiţi de egocentrism şi materialism, rămânând nepocăiţi în neadevărurile lor. “Trebuie să îi iubim pe toţi, dar nu trebuie să ne trădăm Ortodoxia.”

    În martie 2008, Mitropolitul Theoclit al Florinei şi Eordeei, într’o predică ţinută la Catedrala Mitropolitană a Sfântului Panteleimon din Florina, a afirmat public că trei erezii molipsesc Dreapta-slăvire: Papismul, Protestantismul şi pan-erezia ecumenismului.

  12. Uite despre ce mai pomenesc catolicii pe situl lor!
    http://catholica.ro/stiri/show.asp?id=16612

    Un sinod panortodox. Care ghici ce-o sa spuna! Speram sa nu vedem prea curand un “Conciliu Vatican II” al bisericilor ortodoxe. E de asteptat dupa toate taraseniile ce se vad. Spre exemplu acolo se spune la punctul III:
    “Dorinţa noastră de a continua, în ciuda oricăror dificultăţi, dialogul cu alţi creştini, precum şi dialogurile interreligioase, mai ales cu iudaismul şi islamul, dat fiind că dialogul este singura cale de a rezolva diferendele dintre oameni, mai ales în vremuri ca acelea de astăzi, în care orice tip de diviziuni, inclusiv acelea în numele religiei, ameninţă pacea şi unitatea dintre oameni.”

    Iar inainte de cele 5 puncte spuse se zice ce “proclamăm de la acest Scaun al Primului Tron al Bisericilor”. Vad ca erezia asta cu “primul tron” s-a inradacinat adanca in ambitiile omenesti ale ierarhilor. Nu-mi pare deloc ortodoxa treaba asta cu “primul tron”.

    Deja incep sa se traga concluzii. Ecumenismul e pe sfarsite, adica si-a facut treaba. Urmeaza alti pasi mai hotarati si mai pe fata.

  13. Asa este despre ierarhii greci; dar sa nu te mire pentru ca multi au Athosul in sange. De acolo isi trag Ortodoxia si curajul marturisirii. Of, ce sa mai. Un nebun arunca o piatra si noi ne chinuim sa o scoatem. Nu vad ca sesizati raul cel mai mare de aici. Nu declaratia e raul cel mai mare ci mediatizarea desantata ce ii fac catolicii. Acum toata lumea va spune ca TOTI ortodocsii il considera pe ereticul de papa sfant! Cum repari raul asta? Daca i-ar fi spus in fata: esti un eretic, poate l-ar fi facut cu o gura mai mica. Acum sa te tii propaganda catolica. Din pacate si ai nostri au inscris Biserica in acest eretic consiliu mondial al bisericilor. Am avut o perioada documente despre cum ‘vad’ cei din acest asa zis consiliu mondial situatia. Nu mai stiu unde le-am salvat iar acum au disparut de pe site. Cititi si va cruciti fratilor! Cand discutau despre Impartasanie spunea: ‘datorita diferentelor si neintelegerilor mari intre culte, sa fie slujita inca o perioada de fiecare in cultul sau asa cum s-a facut pana acum. Asta NUMAI PANA CE SE VA AJUNGE LA UN CONSENS GENERAL DESPRE CUM SA SAVARSEASCA TOTI”. Auzi, pana si Sfanta Euharistie a ajuns ‘subiect’ de negociere! Cine a dat voie ierarhilor nostri sa ne inscrie in aceasta erezie? Cui au cerut voie si pe cine au consultat? Parca au inebunit cu totii. Ei, dar asta e semnul sfarsitului ca nu mai rationeaza corect niciunul; nu mai sesizeaza ce se intampla si actioneaza ca besmeticii. ‘Lasa, e buna discutia intre culte; doar nu suntem salbatici nu? Doar traim inmpreuna’- Asta este ce auzim mereu. Dar faptul ca in scara blocului exista o curva, inseamna ca toate sotiile ar trebui sa inceapa sa curveasca ca sa nu ii raneasca ‘sentimentele’? Nebunie generala, dar asta nu-i nimic. Sa vedeti ce urmeaza. Poate nu chiar acum, dar intr-o generatie-doua lumea va fi gata de Antihrist.

  14. @Lucian respectivul nu este ierarh, este arhimandrit

    Cu cativa ani in yrma era vorba ca in Romania sa aiba toata lumea buletin cu CIP dar asta nu s-a intamplat.Cred ca nu s-a intamplat datorita celor care s-au rugat pentru asta.
    Asa e si acum cat timp vor ramane oameni care au credinta si se vor ruga sa nu se duca lumea de rapa DUMNEZEU ne va asculta si ne va ajuta.Asta trebuie sa facem in continuare.

  15. Am citat pe Lucian dar nu am scris ….

    Chiar daca e arhimandrit el a reprezentat Biserica Ortodoxa acolo….

  16. @Constantin:

    Raul cel mai mare l-am scris in comentariul articolului: In timp ce pe plan economic si politic se clameaza tot mai frecvent si mai pronuntat in ultima vreme necesitatea unei voci unice, cineva trebuia ca si in plan spiritual sa tina isonul acestui cantec nou – pentru o noua era – compus si orchestrat de conducatorii din umbra ai acestei lumi.

    Pur si simplu facea parte din plan, declaratia asta. Nu este ceva aruncat intamplator, de care sa profite catolicii asa, ca s-a nimerit sa fie.
    Si nici nu este important ce nationalitate are respectivul, sau cum sunt unii fata de altii, in ortodoxie.

    Raul cel mai mare este taina faradelegii care se lucreaza, iata, si incepe sa se manifeste tot mai puternic, tot mai evident, mai fatis. Scopul fiind sa fie cati mai multi adusi in acelasi “staul” – pe plan religios, economic, politic…

  17. Daca este de la Dumnezeu cine suntem noi sa ne impotrivim Lui? Iar daca este numai de la oameni, atunci se va risipi ca fumul, caci tot ce cladeste omul fara Dumnezeu este trecator,isi gaseste sfarsitul in catacombele istoriei.
    Doamne iarta si lor si noua!

  18. @ Florin:

    Ceea ce este profetit in Scripturi tot se implineste pana la urma, ca vrem sau nu vrem noi. Lumea asta trebuie sa se sfarseasca, cum zicea un Parinte, iar primii crestini chiar asteptau cu nerabdare A Doua Venire a Domnului (Parusia), ba chiar se spune ca doreau sa grabeasca Ziua Domnului. Noi nu suntem ca ei, noi avem nevoie de timp de pocainta, dar sa nu ne linistim pe noi insine ca nu se va intampla nimic, pentru ca ar avea cine sa se roage.

  19. @ Dan T.:

    Adica noi nu mai putem sti nici macar in lucrurile grosiere, flagrante ce e de la Dumnezeu si ce nu? E total neavenita logica fariseului Gamaliel aicea, cand lucrurile sunt clare ca buna ziua. Este aproape de hula impotriva Duhului Sfanta sa spui ca asa ceva ar putea fi de la Dumnezeu si, vezi, Doamne, cine suntem noi sa luptam impotriva lui Dumnezeu? E dezamgitoare o astfel de gandire. Nimic din ereziile si nedreptatile din istoria Bisericii nu s-a risipit ca fumul asa, de la sine, iar daca si-au gasit sfarsitul in catacombele istoriei este pentru ca s-au gasit mereu acei crestini care nu s-au intrebat “cine sunt eu?” (cum ne si invata Sf. Teodor Studitul) si n-au asteptat sa le dea cineva voie sa afirme (nu sa apere, ci sa afirme) Adevarul!

  20. @ “bandit mistic”:

    Nu, in niciun caz cu biciul, ci cu sabia Cuvantului marturisitor, atat. Sa nu uitam si noi, ca si apostolii la un moment dat, cand voiau sa pogoare foc din cer peste necredinciosi, ai Carui Duh suntem.

    Nu e vorba de paranoia, e vorba de o vanzare facuta cu buna stiinta. Multi sunt infilitrati de la bun inceput, intrati in ierarhie ca masoni, altii au fost corupti pe parcurs. Dar tot tradatori si apostati se numesc. Ei chiar executa niste ordine, nu o fac din emotivitate sau pentru ca, brusc, au luat-o razna. O singura exceptie de la aceasta “regula” stiu (de la noi), IPS Serafim, care nu este mason si totusi este ecumenist, dar din naivitate multa (e foarte influentabil si a fost inselat), despre care inca nadajduim ca pana la sfarsit isi va reveni.

  21. da acela este raul, dar modul in care se desfasoara este urmatorul: intra in constiinta publica prin toate mijloacele de informare in masa. acum 30-40 de ani fugareau homosexualii pe strazi in occident. acum vedeti si voi ce se intampla. asta e modul de lucru al diavolului: sa prezinte oamenilor pacatul, sa-l aduca in constiinta publica; si apoi vine si caderea pentru ca oamenii nu au cugetul lui Hristos. cat despre modul cum ai inteles realitatea apocalipsei este gresit. NU SE INTAMPLA ORICUM. daca maine ar cadea toti oamenii in genunchi si s-ar ruga cu lacrimi sa ne ierte Dumnezeu, s-ar pogora raiul peste noi. din pacate este imposibil. omul se va autodistruge; Apocalipsa ne spune numai cum se va intampla si din ce cauza. de aceea nici nu da o data, pt ca oamenii schimba(poate chiar grabesc!) totul. teoria determinismului(predestinatiei) este de natura eretica. ca ton general se spune ca va fi dupa ‘vremi si jumatatea vremei’ adica anul 7500; jumatatea celui de al saptelea veac al existentei umane; Scriptura a identificat aceasta vreme ca fiind culmea rautatii umane. vedeti ca Hristos nu a mai deschis pecetea a opta; omenirea nu mai ajunge anul 8000. data exacta, numai Dumnezeu o stie. cei care lucreaza din umbra coordoneaza acest consiliu mondial al bisericilor. scopul lor este sa distruga constiinta religioasa si apoi sa elimine religia cu totul. sa vedeti prigoana impotriva noastra – a si inceput: nu mai poti sa spui nimic ca imediat te ataca toti: ‘habotnicule, inapoiatule’ s.a.m.d. urmeaza apoi si prigoana fizica, altfel nu ne pot inlatura pentru ca noi nu renuntam la Ortodoxie. inca mai e liniste, dar nu stim cat va mai dura; oricum nu mult. deja au facut o repetitie generala cu islamistii zicand ca toti sunt criminali, si s-a modificat constiinta publica. urmam noi, dar pe noi ne vor omora ca in primele veacuri, si mai rau. inca se mai poate amana dar cu atatea pacate…. sunt bune aceste discutii pe forumuri; venim fiecare cu cate o cunostinta, un studiu si ne luminam reciproc. Doamne ajuta!

    p.s. inca un lucru. preablestematul diavol isi naluceste ca daca nu se mai mantuieste nimeni, el va domni in veac. din cauza asta incearca sa tarasca toata umanitatea in pacate colective din cele mai mari. in felul asta(isi naluceste el) nu va mai fi Parusia. dar ce nu stie el este ca noi crestinii cu toata povara pacatelor continuam sa ne rugam si sa ne dorim raiul. si unii dintre noi, chiar reusesc; asta nu o va impiedica niciodata afurisitul de ucigas si Parusia tot va fi. nu scapa el de judecata cum isi naluceste. de aici ura asta generala fata de crestini,indusa de el.

  22. Pingback: Război întru Cuvânt » Trei ierarhi greci împotriva ereziilor şi adogmatismului
  23. @ Constantin:

    Este evident ca nu sustinem nici noi predestinarea sau determinismul, ci exact ceea ce ai spus si fratia ta ca “Parusia tot va veni”. Iar Parusia nu vine fara sa fie mai intai biruinta temporara si de scurta durata a Antihristului, pana raul nu se va coace. Iar profetiile tot se vor implini, pentru ca ele nu predetermina, ci doar prezic. Pentru ca e vorba de un cuvant al lui Dumnezeu, care nu poate fi mincinos, este vesnic adevarat. Nu e nici macar cuvant de prooroc. Desigur, data nimeni nu o stie si nu o poate prezice, dar este destul sa vedem ca mai este putin, iar semnele se implinesc. Pocainta globala nu va fi, rai pe pamant nu va fi (da, pur teoretic, ipotetic e corect ce spui, ce-ar fi daca ar fi…), iar asta e bine sa stim, ca sa nu ne amagim si sa asteptam cine stie ce. Pentru ca tocmai Antihristul va promite si ne va face sa credem ca raiul va fi pe pamant. In schimb apostazie in masa este deja si inca va fi si mai mult decat vedem acum, noi insine putem sa cadem prin sita la cernerile succesive care se fac. Ceea ce ni se cere este sa ne pocaim noi si sa ne salvam noi si pe cei din jurul nostru care doresc sa primeasca cuvantul si pilda noastra.

  24. @admin

    Cind spunti IPS Serafim va referiti la IPS Serafim Joanta?
    Dar despre cei din America si Canada ce stiti?
    Sa ma iertati, dar mi-e usor teama, nu de altceva.

  25. Da, la IPS Serafim Joanta. Nu stim despre cei din America si Canada. Oricum, sa cercetam vorbele si faptele si ne cam vom da seama.

  26. Mda, nu stiu ce sa zic. Si pe la noi sunt multi care au un discurs fara cusur din punct de vedere ortodox dar care, in fapt, sunt ecumenisti si ii preocupa alt gen de lucruri decat cele pe care le marturisesc in predici sau pastorale.

    Cred ca mai importante sunt faptele. Sigur, si atitudinea este extrem de importanta, dar ramasa fara ecou faptic dovedeste lipsa de vointa la nivel inalt pentru a duce adevarata lupta impotriva ereziei.

    Sunt tare curios daca respectivul arhimandrit (multumesc de corectie) va suporta in vreun fel rigorile canonice care s-ar impune intr-o atare situatie. Eu sunt de parere ca nu, din motivele precizate in prima interventie.

    Cat priveste boala “filismului” (nu stiu cum s-o numesc altfel), ea este reala si cuprinde toate domeniile de actiune din Romania. In Ortodoxie se traduce prin a fi filo-grec, filo-rus sau filo-catolic sau protestant. Oricum, ideea e sa-i admiri pe ceilalti dispretuidu-te pe tine insuti.

    Sunt traduse si popularizate multe carti celebre despre sfintii greci si rusi, culegeri despre staretii cu viata sfanta din Rusia sau Grecia. Foarte frumos si folositor. Dar si mai frumos si folositor ar fi fost sa ne ocupam mai intai de sfintii nostrii, pe care in foarte mare masura nici macar nu-i cunoastem. Dar asta este alta discutie care nu are legatura cu prezentul material.

    Consider totusi ca reactia aceasta de soc in fata declaratiei arhimandritului vine si din asta, din faptul ca ii asezam pe unii si pe altii in mod neobiectiv pe niste socluri pe care poate nu le merita. Am spus poate, caci nu sunt eu cel in masura sa decid asta fara echivoc. Imi expun doar o parere.

  27. Cred ca filetismul (sau ceva apropiat de el) este tot unul dintre acele fil-isme care ne impiedica sa vedem lucid si obiectiv realitatea, lipsiti de complexe nationale de orice fel, atat de inferioritate, cat si de superioritate.
    Realitatea este ca fiecare padure are uscaturile ei si fiecare biserica locala ereticii si masonii ei, dar in Ortodoxie totusi, din pacate, BOR este si a fost de foarte multa vreme varful de lance al ecumenismului, dupa Patriarhia masonica de Constantinopol. Asta e realitatea, la noi s-au facut si se fac cele mai multe compromisuri, iar a nu le asuma si a ne mai si fali cu ele nu ar ajuta pe nimeni. Nu suntem buricul pamantului, dar putem fi rusinea lui (ca biserica) daca o tinem tot asa.

    Cei care au avut mici legaturi cu Grecia stiu foarte bine ca acolo atmosfera pe ansamblu este cu totul alta, mult mai respirabila decat la noi, iar postarea de azi nu face decat sa confirme acest lucru. Acolo adevarul se poate marturisi cu glas mare si fara frica, pana la capat, la noi cel mult se transmit niste aluzii si se fac diplomatic si soptit niscaiva delimitari. Evident nicaieri nu e de idealizat, probleme sunt peste tot, si tot mai mari pe an ce trece. Dar se poate face o scala de gradatie a raului si, vrem sau nu vrem, nu stam deloc bine, la noi atmosfera bisericeasca este sufocanta (mai ales dupa septembrie 2007), iar preotii si credinciosii mai ravnitori simt asta cel mai bine pe pielea lor.

    S-au editat si popularizat in egala masura la noi si o multime de carti cu si despre parintii, marturisitorii si sfintii romani. Nu vad sa se fi facut niciun fel de discriminare si cred ca de toti trebuie sa ne folosim la fel de mult, pentru ca mai intai suntem ortodocsi si apoi romani. Iar pentru aceste vremuri de urgenta, spunea parintele Amfilohie, nu prea mai conteaza decat sa fii ortodox.

  28. Bineinteles admnin,cel mai bine e sa fii intelept ca sarpele si bland ca porumbelul,asa ar fi ideal.Am zis si eu asa la suparare gandidu-ma ca biciul nu vatama ci doar ustura; dar parca simt asa pe zi ce trece o presiune din ce in ce mai mare iar eu inca nu mi-am revenit dupa cazul corneanu si cand vad cate un mascarici dintr’asta care delireaza pe la adunari ecumenice ma simt insultat,pentru ca el reprezinta ortodoxia(iar daca mai era si asta roman chiar ca ajungeam rusinea pamantului).Eu asa am incercat sa-mi explic tradarea unoara ca fiind un moment de pierdere a mintilor(incercam sa ma mint intr-un fel),dar adevarul e mult mai urat,e asa cum ai spus din pacate.

  29. Cu toate acestea Dumnezeu nu ne va parasi pe cei care ne vom pune toata nadejdea in El.Sa nu uitam asta.

  30. Pingback: Un oficial ortodox grec l-a numit pe Papa «Prim Episcop al crestinismului» « bataiosu.ro
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate