Trei ierarhi greci impotriva ereziilor si adogmatismului

Am primit pe mail trei marturisiri de credinta manifestate de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe din Grecia. Redam textele precum si prezentarea lor, facuta de revista greceasca “Orthodoxos Typos“, deoarece sunt foarte nimerite in contextul creat de afirmatiile apostate facute zilele trecute de Arhimandritul care a reprezentat Biserica Ortodoxa Greaca la o mare reuniune romano-catolica:

Trei arhierei greci s-au ridicat public împotriva ereziilor şi adogmatismului de astăzi. Primul dintre ei a fost Mitropolitul Serafim al Pireului, al doilea Mitropolitul Cosma al Etoloakarnaniei, iar al treilea Mitropolitul Theoclit al Florinei.

În mai 2008, aflând de “hirotonia” semi-oficială de către Vatican a profesorului Demetrios Salaha ca episcop-exarh al Uniaţilor din Grecia, Mitropolitul Serafim al Pireului a trimis o scrisoare Arhiepiscopului Atenei şi întregul Sinod al Bisericii Elladei, cerând încetarea dialogului cu Papalitatea, precum şi reconsiderarea participării Bisericii Greciei în Consiliul Mondial al Bisericilor.

În Pastorala sa de Crăciun din 2007, Mitropolitul Cosma al Etoloakarnaniei declara că papismul şi protestantismul nu sânt biserici, că sânt fără har şi preoţie, fiind copleşiţi de egocentrism şi materialism, rămânând nepocăiţi în neadevărurile lor. “Trebuie să îi iubim pe toţi, dar nu trebuie să ne trădăm Ortodoxia.“

În martie 2008, Mitropolitul Theoclit al Florinei şi Eordeei, într’o predică ţinută la Catedrala Mitropolitană a Sfântului Panteleimon din Florina, a afirmat public că trei erezii molipsesc Dreapta-slăvire: Papismul, Protestantismul şi pan-erezia ecumenismului.

Mitropolitul Serafim al Pireului

Preafericitului Ieronim, Arhiepiscopul Athenei şi a toată Ellada,

şi Sfântului Sinod din Athena.

Preafericite Stăpâne al meu,

După alegerea noului episcop al Uniaţilor din Grecia, care s’a petrecut potrivit hotărârii Papei Romei, Benedict al 16-lea, acum trei zile, ni s’a întărit fără putinţă de tăgadă că „nelegiuita[1] adunare eretică papistaşă” (aşa cum ar fi numit-o pururea-pomenitul părinte al nostru duhovnicesc, Arhiepiscopul Serafim[2]) nu şi-a schimbat defel cumplita-i împotrivire faţă de Nedespărţita Biserică Dreptslăvitoare (Orthodoxou) Sobornicească (Katholikis) de care s’a despărţit şi a purces către mii de căderi, deformând în chip vinovat şi sistematic dogma, rânduiala şi ethosul Bisericii Nedespărţite.

De asemenea, înscăunarea în centrul Athenei, pe 24 Mai (2008) a D-lui Demetrios Salaha ca episcop al inexistenţilor Uniaţi din Grecia dă la o parte masca aşa-ziselor legături de prietenie şi a teoriei „Bisericilor surori” şi dezvăluie adevărata faţă, îngrozitoare, a Papismului, care a vătămat cu mult adevărul credinţei şi stăruie drăceşte în viclenia sa ce duce la pieire.

Credem, aşadar, că avem prin urmare o datorie firească de a regândi ruşinosul (pentru Nedespărţita Biserică Dreptslăvitoare Sobornicească) acord de la Ravenna, ca şi luarea noastră parte pe viitor, ca biserică autocefală rănită nemijlocit de vicleana Romă, la dialogul cu aceasta; în paralel ar trebui să ne regândim luarea parte la ghiveciul ramurilor eretice din Consiliul Mondial al aşa-ziselor Biserici, precum şi dacă este sau nu spre folosul nostru să mai luăm parte la celelalte dialoguri cu eterodocşii, deoarece mă tem că singurul lucru pe care-l vom dobândi va fi de a le asigura prin participarea noastră o îndreptăţire pentru conducătorii lor în a se socoti pe picior de egalitate duhovnicească cu Nedespărţita şi de-Dumnezeu-zidita Biserică Dreptslăvitoare Sobornicească.

Alegerea şi înscăunarea noului episcop Uniat al Athenei ne pune pe fiecare înaintea unei răspunderi istorice, şi cu smerenie cred că a venit în sfârşit ceasul să răspundem la înjosirea adusă Nedespărţitei Biserici Dreptslăvitoare Soborniceşti, pe care căzuta Romă o săvârşeşte cu atâta obrăznicie. Vă aduceţi cu siguranţă aminte de imaginile tragice arătate la televizor, de la înmormântarea Papei Romei Ioan Paul al 2-lea, când o trupă teatrală de Uniaţi străini a cântat în limba greacă, din pricini vădite (aşa-zisa ecumenicitate a scaunului papal) o ectenie pentru adormiţi, în prezenţa capilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale.

Pentru aceasta, cu mare bună-cinstire, vă propun ca, prin hotărârea Voastră, acest subiect foarte actual să fie adăugat celorlalte subiecte de discuţie de pe agenda zilnică a Sinodului permanent al Episcopilor, care se va întruni în luna Octombrie, şi prezentarea sa să fie încredinţată adâncului gânditor, adevăratului theolog, vestitului autor de cărţi şi iubit frate întru Hristos, Preasfinţitul Mitropolit Ierothei al Nafpaktei, care, trebuie spus, nu ştie nimic despre această propunere a noastră.

Cu acestea, vă încredinţez de neclintita mea credincioşie, încheind cu frăţească dragoste şi cuvenita cinstire,

Cel mai mic frate întru Hristos,

Serafim al Pireului

____________________________________________________________________________________________________ [1] Adică nelegitimă. [2] Întâi-stătătorul Bisericii Greciei între 1978 şi 1998.

Din Pastorala de Naşterea Domnului a Mitropolitului Cosma al Etoliei şi Akarnaniei (Biserica Greciei)

Pastorala Preasfinţitului Cosma al Etoliei şi Akarnaniei din Decembrie 2007 face o lungă referire la starea în care ne aflăm de la venirea lui Hristos în lume, observând că dacă Domnul ar mai fi întârziat, n’ar mai fi găsit decât un leş al omenirii. Mitropolitul continuă apoi prin a asemăna lepădarea de Dumnezeu din acele vremuri cu cea din zilele noastre.

[…] Apostazia noastră se vădeşte în felul nostru de viaţă şi în purtarea noastră. Hristos a venit în lume, lumina cea veşnică care pe toţi ne luminează, însă noi iubim întunericul şi faptele viclene.

Mulţi dintre noi trăiesc fără să aibă o părtăşie şi o legătură personală şi conştientă cu Dumnezeul cel în Treime. Avem o viaţă superficială şi ipocrită. Trăim şi iubim mai mult înlesnirile trupeşti şi materiale decât pregătirea şi cultivarea duhovnicească. Ne ostenim, ne trudim şi ne jertfim pentru plăcerile vremelnice şi trecătoare şi nesocotim omul lăuntric, sufletul nostru nemuritor şi unic, sfinţirea noastră.

Credinţa noastră e lipsită de vlagă. Dragostea noastră pentru Hristos rămâne rece. Voia noastră de a ne mântui pare inexistentă. Ne îngrijorăm pentru sănătatea noastră trupească şi ce o primejduieşte, şi nesocotim cu totul multele noastre păcate şi pieirea noastră. Păcate groaznice, stricăciuni şi nelegiuiri nemaiauzite se uneltesc, lucrează şi răspândesc împrejurul nostru, iar noi rămânem spectatori, poate chiar bucurându-ne să le privim. Un mare număr dintre fraţii noştri creştini cad pradă păgânismului, ocultismului, închinării satanice, iar noi, clerici şi mireni, dormim.

Ne pierdem copiii, tinerii, în fiecare zi, din pricina vieţii noastre smintitoare şi făţarnice, dar nu ne simţim răspunzători şi nu ne pocăim. Ne lăudăm cu societatea noastră civilizată, dar trăim cu frică şi groază, cu apăsare, şi ne temem de aproapele. Fiindcă nu vrem să Îl avem pe Hristos cel născut în iesle, lucruri asemănătoare şi mai înfricoşate se vor petrece. […]

Apostazia noastră se vădeşte şi în relaţia pe care o avem cu credinţa noastră ortodoxă şi cu tradiţia noastră. Ştim că Dumnezeu-omul Hristos a întemeiat o singură Biserică. Continuatoarea acestei Biserici este Sfânta noastră Biserică Ortodoxă a Răsăritului. Nu mai este nici o altă Biserică. Papistaşii s’au despărţit în anul 1054 pentru că Dreptslăvitorii nu au primit să se supună neadevărurilor lor anti-creştine. Mai târziu, Protestanţii s’au despărţit şi ei de Papistaşi. Ei nu alcătuiesc o Biserică, nu au preoţie şi dumnezeiesc har. Sânt copleşiţi de iubire de sine (egocentrism) şi duh lumesc, sânt străine de viaţa duhovnicească cea sfinţitoare.

Orice legătură cu ei, câtă vreme Papa şi Protestanţii nu primesc să îşi părăsească poziţia pentru Dumnezeu-omul Hristos, este lepădare de credinţă şi tăgăduire a adevărului celui mântuitor. La fel, orice legătură cu ideile Noului Veac (New-Age) ale ecumeniştilor, care doresc să amestece Sfânta Ortodoxie cu feluritele pseudo-religii, este lepădare de credinţă. Când vedem astăzi decăderea moralităţii dreptslăvitoare şi aplecarea societăţii înspre toţi rău-credincioşii înainte-pomeniţi, nu trăim într’o apostazie de la adevărul dreptslăvitor?

Pentru aceasta, astăzi, de Naşterea Domnul, fie ca îndemnul Sfântului Grigorie să ne trezească pe toţi:

„Hristos pre pământ, sculaţi-vă!”

Pruncul din Vithleem este Dumnezeul dragostei, care merge printre noi, în zgomotoasele noastre cetăţi şi în pustia singurătăţii noastre, şi este gata să ne ajute să ducem o viaţă curată, duhovnicească, renăscută, în sânul Bisericii noastre Ortodoxe, călăuziţi de dogmele dreptslăvitoare, de predania noastră dreptslăvitoare. Să ne deschidem inimile. Să-L primim pe pruncul Dumnezeu-om. Să ne sculăm astăzi. Să ne pocăim cu adevărat astăzi, de multele noastre păcate. Orice întârziere va avea urmări cumplite.

Să ne osebim astăzi de cei rău-credincioşi. Îi iubim pe toţi. Însă, de vreme ce nu se pocăiesc, nu vom trăda Dreapta-slăvire.

Astăzi, în ziua Naşterii Domnului, să ne năştem din nou şi noi. Să ajungem creştini care în ieslea sufletului vor purta pururea pruncul din Vithleem, creştini care vor trăi şi mărturisi dulcea noastră Ortodoxie. Într’acest chip, vom avea întotdeauna un Crăciun adevărat, pace şi bucurie pe pământ, dar şi pe veci în împărăţia Dumnezeului nostru.

Urându-vă tuturor mulţi, sfinţiţi şi fericiţi ani,

Cu părinteşti binecuvântări,

† Cosma

Mitropolitul Etoliei şi Akarnaniei

Cf. „Orthodoxos Typos”, nr. 1718

„Trei erezii molipsesc Dreapta-slăvire”

Încă un arhiereu grec s’a ridicat împotriva ereziilor – este vorba de Mitropolitul Theoclit al Florinei şi Eordeei. Acesta a afirmat public că trei erezii molipsesc Dreapta-slăvire: Papismul, Protestantismul şi pan-erezia ecumenismului. Poziţia mitropolitului a fost exprimată într’o predică ţinută la Catedrala Mitropolitană a Sfântului Panteleimon din Florina şi care a fost transmisă la postul de radio al Sfintei Mitropolii a Florinei, Prespei şi Eordeei, în dimineaţa zilei de 16 Martie (2008).

Iată câteva idei extrase din predica Mitropolitului Theoclit:

• Biserica este una singură, deoarece Dumnezeu-omul, capul ei, nu poate avea mai multe trupuri.
• Erezia înseamnă o măsluire a credinţei. Ereticii şi schismaticii au încetat să mai fie mădulare ale Bisericii. Ei sânt în rătăcire şi harul Sfântului Duh i-a părăsit.
• Nu se cuvine ca ereziile şi schismele să fie numite „Biserici”
• Deşi ereticii din zilele noastre propovăduiesc făţiş dragostea, totuşi, pe ascuns, ei folosesc tot felul de uneltiri pentru a-i atrage pe Dreptslăvitori la credinţa lor mincinoasă.
• Papa s’a numit pe sine fără de greşală („infailibil”) şi s’a înălţat pe sine mai presus de Biserică. El n’a avut niciodată un primat jurisdicţional.
• Papismul trebuie să se lepede de neadevărurile primatului şi negreşelniciei papale, şi să pună capăt cumplitei Uniaţii, care este calul troian al Papismului în Ortodoxie.
• Credinţa dreptslăvitoare este dată de Dumnezeu, fiind unică şi de netocmit.
• Biserica noastră îşi doreşte „unirea mai presus de toate”. Dar, pentru noi, unirea Bisericii înseamnă o unire în adevărul credinţei.

Cf. „Orthodoxos Typos”, nr. 1737.

Traducere: Radu Hagiu

Cititi si:

• Mitropolitul Serafim al Pireului într-un schimb epistolar cu episcopul catolic de Syros: Nu sunteti o biserica, sunteti o erezie!
• Despre constiinta dogmatica ortodoxa – Arhim. Sofronie (Saharov)