SA RECITIM IMPREUNA (III): SFANTUL IOAN CASIAN – o pilda despre dreapta socotinta, deznadejde si compatimirea cu cei raniti de ispite si de patimi

28-02-2011 Sublinieri

sfioancasian_poza.jpg

In ziua praznuirii Sfantului Ioan Casian si a prietenului sau iubit, Sfantul Gherman, – amandoi de origine dobrogeana si mai tarziu buni ucenici ai marelui Ioan Gura de Aur -, va propunem o pilda minunata si bogata in sensuri practice pentru viata noastra in Hristos, luminatoare si datatoare de multa nadejde si aripi duhovnicesti, desprinsa din cartea “Convorbiri duhovnicesti, o comoara de invataturi si pilde patristice de o frumusete a stilului si de o actualitate aproape neverosimile, de parca ar fi fost scrisa astazi, raspunzand intr-o maniera adesea neasteptata la atatea intrebari si probleme pe care ni le punem sau pe care… nici macar nu le constientizam sau nu avem curajul sa ni le punem.

Este o carte dintre acelea de care ai nevoie in permanenta, in orice etapa a vietii, la care mereu e nevoie sa te intorci, este prin excelenta o carte-calauza, o carte in care parca ii simti aievea pe Sfintii Ioan si Gherman cum te iau de mana si te poarta pe la toti marii batrani egipteni (avvi adevarati) ai timpului lor, invatandu-te pas cu pas tainele vietii duhovnicesti, dand la o parte, una cate una, hatisuri intregi de ispite foarte fine si ascunse si scotandu-te la luminisul dreptei-socotinte si al Caii Imparatesti. Nu stim daca este prea mult a spune ca este un Pateric discursiv, adica explicat si desfasurat, facut mai accesibil si mai aplicat.

Cateva din lucrurile absolut esentiale pe care credem ca ni le transmite cu precadere Sfantul Ioan Casian prin aceasta scriere ar fi, dupa parerea noastra:

  • constientizarea insemnatatii centrale pentru viata crestinului a dreptei-socoteli, a formarii discernamantului;
  • accentuarea si exemplificarea necesitatii de a tine “calea de mijloc”, imparateasca, departe atat de ispitele de-a stanga, trupesti si lumesti, cat si de cele de-a dreapta, care tin de rigiditatile, de excesele sau de inselarile in trairile si in nevointa duhovniceasca;
  • focalizarea sensibilitatii si a trezviei noastre asupra unor idei, clisee pioase, prejudecati cu aparenta buna, binecuvantata, de virtute;

si

  • denuntarea a numeroase “brese”/”erezii” (nu atat dogmatice, cat privind Viata Duhului) in gandirea noastra, ajungand la descoperirea unei legi duhovnicesti foarte putin cunoscuta si cu totul neluata in seama astazi: ca tocmai de la lucrurile aparent mici si insesizabile, adesea inconstiente, de la ispite ale mintii pe care obisnuim sa le trecem cu vederea, de la conceptii gresite pe care le avem intr-un chip foarte subtil si acoperit incep si marile caderi, marile curse si chiar marile dezastre duhovnicesti in care noi sau cei de langa noi cadem de multe ori… si nici nu mai stim de cand, de unde si de la ce a inceput totul…

Dupa cat de multe inveti de la Sf. Ioan Casian este cu neputinta sa nu-l ai la evlavie si apoi si sa nu-l simti efectiv ca pe un parinte al tau, ba chiar ca pe un prieten apropiat… De altfel, una din temele lui favorite este chiar prietenia duhovniceasca, iar articolul de aici al unui preot ortodox francez este inspirat (asa cum o si arata) in proportie de 99% de ideile Sfantului Ioan Casian.

Sfinte Ioan Casian, lumineaza-ne si noua mintea cea tulburata si intunecata, deschide-ne inima si invata-ne si pe noi indreptarile Domnului!

***

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

 

sfioancasian.jpg

“Dupa cum nu toti tinerii arata acelasi zel pentru invatatura si pentru a-si forma mai bune deprinderi, la fel si batranii nu sunt toti la fel de desavarsiti si de incercati. (…)

De aceea nu trebuie sa urmam exemplele si indrumarile tuturor batranilor pe care-i recomanda doar parul lor alb si viata indelungata, ci pe ale acelora despre care ne-am convins ca s-au distins din tinerete prin viata lor demna de lauda, formati nu dupa propriile lor inchipuiri, ci dupa mostenirea duhovniceasca lasata de cei vechi. Sunt unii a caror multime de pacate este mare, carora de timpuriu le-a placut mai mult odihna si, imbatraniti in ale trandaviei, isi castiga autoritatea nu prin maturitatea cugetelor, ci prin numarul anilor. (…)

Parul alb al acestora il foloseste ca autoritate dusmanul cel viclean pentru a induce in eroare pe cei tineri, iar pe cei care au putut fi chemati pe calea desavarsirii, fie din imbold, fie prin sfatul altora, el se grabeste sa-i tulbure si sa-i insele punandu-le in fata asemenea chipuri nevrednice de a fi pilda, ducandu-i prin invatatura si obiceiurile acestora la un fel de slabiciune vatamatoare si la o descurajare aducatoare de moarte

Voind sa va dau exemple in aceasta privinta, nu pomenesc nume, ca sa nu fac si eu ceva rau, asemenea celui ce a dat pe fata taina fratelui sau, si voi arata numai un fapt petrecut, in masura in care va ofera invatamintele necesare. Asadar, un tanar nu dintre cei mai rai s-a dus sa se marturiseasca la un batran cunoscut foarte bine de noi si i-a spus simplu ca este nelinistit de ispitele trupului si de duhul desfranarii, crezand ca va gasi in cuvintele duhovnicului o mangaiere pentru chinul lui launtric si un leac pentru ranile sufletesti. Dar batranul, mustrandu-l cu cuvinte foarte aspre, i-a spus ca este un nenorocit, nevrednic de a purta numele de monah, ca unul care s-a putut lasa atras de cursele unor asemenea pofte. Mustrarea aceasta l-a ranit pe tanar in asa masura, incat a plecat din chilia batranului cu sufletul plin de tristete si de deznadajde.

Pe drum, pe cand el mergea abatut si fara sa se mai gandeasca la indreptare, ci, dimpotriva, cum sa-si implineasca dorintele care-l stapaneau, a intalnit pe parintele Apollo, cel mai demn de incredere dintre batrani. Acesta, privind chipul tanarului, si-a dat seama ca este framantat in inima lui de ceva si a vrut sa afle din ce pricina este atat de tulburat. Vazand ca tanarul nu raspunde nimic, desi era intrebat cu blandete, batranul a simtit ca nu fara motiv vrea sa ascunda prin tacere cauza tristetii care i se citea pe fata, si a cautat sa afle cu orice chip ce durere are pe suflet. La staruintele batranului, tanarul a marturisit ca se duce in sat sa se casatoreasca si sa paraseasca pentru totdeauna manastirea, fiindca, dupa spusele acelui duhovnic, el nu putea fi monah de vreme ce nu era in stare sa-si infraneze poftele carnii si nici sa gaseasca alt leac pentru ele. Batranul, mangaindu-l cu cuvinte blande, i-a spus ca si el este zilnic tulburat de aceleasi framantari si porniri si ca de aceea nu trebuie sa cada in deznadajde si nici sa se mire de ardoarea patimii, care nu se poate birui atat prin sfortari proprii, cat prin mila si harul Domnului.

L-a rugat sa-si amane hotararea cu o zi si sa se intoarca in chilia sa, iar el a plecat in graba la manastirea duhovnicului despre care a fost vorba. Cand a ajuns aproape, cu mainile intinse si cu lacrimi fierbinti a inaltat urmatoarea rugaciune:

Doamne, Tu care singur esti judecator nevazut, milostiv si lecuitor al ranilor ascunse si al slabiciunii omenesti, intoarce catre acest batran patimirea celui tanar, ca sa invete si acesta, si chiar la batranete sa inteleaga slabiciunile si lipsa de experienta a celor tineri“.

Si dupa ce el a terminat aceasta rugaciune, a vazut un etiopian negru stand in fata chiliei aceluia si indreptand impotriva-i sageti aprinse. Ranit neincetat, batranul alerga ca un nebun incoace si-ncolo, intrand si iesind din chilie, si, cum nu putea ramane locului, a inceput sa mearga pe acelasi drum pe unde plecase acel tanar. Cand l-a vazut parintele Apollo innebunit si apucat de furii, a inteles ca fusese lovit de diavol in inima cu acele sageti aprinse si ca in el lucreaza cu o caldura de nesuferit intunecarea mintii si tulburarea simtirii. Apropiindu-se de el, i-a zis: “Unde te grabesti si ce pricini te-mping sa-ti uiti de seriozitatea ta de batran si sa alergi ca un copil, fara nici un pic de liniste?” Chinuit de mustrari de constiinta si stingherit de agitatia rusinoasa de care era cuprins, credea ca batranul i-a inteles framantarea si tainele inimii si nu indraznea sa raspunda nimic.

Intoarce-te in chilie-i-a zis- si intelege ca pana acum, necunoscut sau dispretuit de diavol, n-ai fost trecut de el in numarul celor pe care zilnic ii atata si care se lupta cu el in gandurile si preocuparile lor. Dupa lungul sir de ani pe care i-ai trait in acest cin, acestea sunt primele sageti ale lui indreptate impotriva ta, caci pana acum n-ai avut ocazia in nici o zi sa le respingi sau sa le infrunti. De aceea Domnul a ingaduit sa fii acum ranit, pentru ca macar la batranete sa inveti a avea intelegere pentru slabiciunile altora si din experienta ta sa stii sa te cobori la sufletele firave ale celor tineri. Cand ti-a stat inainte un tanar chinuit de ispitele diavolului nu numai ca nu l-ai inconjurat cu nici o mangaiere, dar l-ai predat in mainile diavolului, aruncandu-l intr-o deznadejde primejdioasa care, daca depindea de tine, l-ar fi inghitit in mod grabnic. Daca dusmanul l-a atacat pe el cu atata putere, iar pe tine te-a dispretuit, este datorita faptului ca-i vedea virtutea innascuta in suflet si se grabea sa i-o nimiceasca mai dinainte cu sagetile lui aprinse, pizmuindu-i izbanda viitoare. A inteles, fara indoiala, ca e mai puternic decat tine si de aceea a socotit ca trebuie sa-l atace cu atata furie. Invata asadar din propria experienta sa compatimesti pe cei care sufera si sa nu-i arunci in deznadejde nimicitoare pe cei in primejdie, nici sa-i indarjesti prin cuvinte foarte tari, ci mai degraba sa-i intaresti prin mangaiere blanda si iubitoare, precum ne sfatuieste preainteleptul Solomon: <<Nu sovai sa-i slobozesti pe cei ce urmeaza sa fie ucisi>> (Pilde 24, 11). Dupa exemplul Mantuitorului nostru, nu strivi trestia zdrobita si nu stinge snopi de in aprins (Matei 12, 20); cere de la Domnul acel har prin care sa poti canta si tu cu credinta si virtute: <<Domnul mi-a dat limba invatata, ca sa stiu sa-l sprijin cu cuvantul pe cel ce este abatut >> (Isaia 50,4). Caci nimeni nu poate sa rabde cursele diavolului, nici sa stinga sau sa inabuse fierbintelile trupului, care ard ca un foc adevarat, daca nu-l ajuta harul lui Dumnezeu, care ocroteste si intareste slabiciunea noastra. De aceea, dupa ce am terminat de vorbit despre acea intelepciune mantuitoare prin care Dumnezeu a voit sa-l scoata pe acel tanar din focul primejdiei, iar pe tine, prin lovituri puternice, sa te invete ce este compatimirea, sa-L imploram pe Domnul cu rugaminti unite sa indeparteze prin porunca Lui aceste lovituri ale diavolului, care ti-au fost date spre folosinta. (Caci <<El insusi aduce durere si o lecuieste, El loveste si mainile Lui aduc sanatate>>[Iov 5,18]. <<El miluieste si inalta, ucide si invie, duce si scoate din iad>>[I Regi 2,6-7]. Si sagetile aprinse, care la rugaciunea mea ti-au fost trimise, cu roua prisoselnica a duhului Sau El le va stinge“.

Desi Domnul a facut ca aceasta ispita trimisa la rugamintea batranului sa treaca repede, asa cum a venit, ea totusi ne foloseste ca invatamant sa nu mustram pe cineva pentru pacatele pe care ni le-a marturisit, ci sa-i usuram durerea prin cuvinte binevoitoare.

Darnepriceperea si usurinta unui batran, sau a mai multora, de a caror caruntete se foloseste dusmanul cel viclean pentru a insela pe cei tineri, sa nu va indeparteze si sa nu va intoarca de la acea cale mantuitoare despre care am vorbit, de la exemplul celor mai mari.

Toate pornirile noastre trebuie destainuite fara nici o acoperire batranilor, care sunt leacuri pentru ranile noastre prin exemplul vietii lor. In ei vom gasi sprijin si ajutor sufletesc daca nu vom incerca sa stricam totul prin judecata si trufia noastra…”.

Continuare la:

Sf. Ioan Casian: SFATUIREA CU BATRANII SI FUGA DE EXTREME – CONDITIILE MANTUIRII

(din: Sfantul Ioan Casian, “Convorbiri duhovnicesti“, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2004)

convorbiri_duhovnicesti.jpg

Legaturi:

(din aceeasi carte)


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Razboiul nevazut, Sfantul Ioan Casian, Sfinti Parinti, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la “SA RECITIM IMPREUNA (III): SFANTUL IOAN CASIAN – o pilda despre dreapta socotinta, deznadejde si compatimirea cu cei raniti de ispite si de patimi

  1. Isihie Sinaitul (Filocalia):

    “Caci voia noastra, netaiata de noi de buna voie, obisnuieste sa se manie pe cei ce incearca sa o taie fara sa vrem. Iar din aceasta, iutimea starnindu-se cu latraturi rele, nimiceste cunostinta luptei, pe care abia cu multa osteneala a putut-o dobandi. Caci iutimea are putere stricatoare. Daca e miscata spre ganduri dracesti, le strica si le omoara pe acelea; daca iarasi se tulbura impotriva oamenilor, strica gandurile cele bune din noi. Asadar iutimea, precum vad, e stricatoare a oricarui fel de ganduri, fie rele, fie de-a dreapta, daca se nimeresc. Caci ea ni s-a dat de Dumnezeu ca arma si ca arc, daca nu e folosita in amandoua partile. Iar daca lucreaza in chip diferit, e stricatoare. Caci eu am cunoscut un caine, de altfel indraznet impotriva lupilor, care sfasia oile.”

  2. Pingback: Război întru Cuvânt » Preotul ca terapeut duhovnicesc. Ce greseli se fac de obicei in comunicarea cu cei care vin la noi cu probleme? CAT DE IMPORTANT ESTE SA STIM SA NE ASCULTAM?
  3. Pingback: Doua caderi: Petru si Iuda. O singura ridicare. MANDRIA NU NE LASA SA PRIMIM IERTAREA SI NE DUCE LA DEZNADEJDE -
  4. Pingback: Dmitri Avdeev: PSIHOTERAPIA – ABORDAREA ORTODOXA -
  5. Pingback: Prof. Ion Patrulescu (Timisoara, 2008, ultima parte): “ECUMENISMUL ESTE PROIECTIA IN BISERICA A NOII ORDINI MONDIALE SI PREGATIREA INSTALARII LUI ANTIHRIST. Daca nu esti corect politic, nu ti se da voie sa existi!“ -
  6. Pingback: GHERON IOSIF ISIHASTUL – scrisori de incurajare in razboiul cu diavolul si pentru ridicarea din caderi: “ORICE S-AR FI INTAMPLAT, NU TREBUIE SA DEZNADAJDUIM” -
  7. Pingback: Fericitul IOAN DE LA VALAAM (II): “Nu te inspaimanta, chiar de cazi in fiecare zi! Nu te increde in tine!” – Din viata si scrisorile foarte folositoare ale unui MARTURISITOR AL SMERENIEI, la 55 ani de la adormire (†6 iunie 1958) -
  8. Pingback: “SLUGA VICLEANA…” – Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu la DATORNICUL NEMILOSTIV: Conditiile mantuirii: RECUNOASTEREA SINCERA A PACATELOR SI IERTAREA APROAPELUI. Plus: Predica Arhim. Mihail Stanciu (2014) -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate