SAMARINEANUL MILOSTIV – Predici si talcuiri. Cine este aproapele nostru, pe cine sa ajutam si cum? INTRE INDIFERENTA, IPOCRIZIE SI JERTFA

12-11-2011 Sublinieri

Pilda samarineanului milostiv

Si iata, un invatator de lege s-a ridicat, ispitindu-L si zicand: Invatatorule, ce sa fac ca sa mostenesc viata de veci?

Iar Iisus a zis catre el Ce este scris in Lege? Cum citesti?

Iar el, raspunzand, a zis: Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si din tot sufletul tau si din toata puterea ta si din tot cugetul tau, iar pe aproapele tau ca pe tine insuti.

Iar El i-a zis: Drept ai raspuns, fa aceasta si vei trai [vei fi viu].

Dar el, voind sa se indrepteze [sa se indreptateasca] pe sine, a zis catre Iisus: Si cine este aproapele meu?

Iar Iisus, raspunzand, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, si a cazut intre talhari, care, dupa ce l-au dezbracat si l-au ranit, au plecat, lasandu-l aproape mort.

Din intamplare, un preot cobora pe calea aceea si, vazandu-l, a trecut pe alaturi.

De asemenea si un levit, ajungand in acel loc si vazand, a trecut pe alaturi.

Iar un samarinean, mergand pe cale, a venit la el si, vazandu-l, i s-a facut mila.

Si, apropiindu-se, i-a legat ranile, turnand pe ele untdelemn si vin, si punandu-l pe dobitocul sau, l-a dus la o casa de oaspeti si a purtat grija de el.

Iar a doua zi, scotand doi dinari i-a dat gazdei si i-a zis: Ai grija de el; si ce vei mai cheltui, eu, cand ma voi intoarce, iti voi da.

Care din acestia trei ti se pare ca a fast aproapele celui cazut intre talhari?

Iar el a zis: Cel care a facut mila cu el. Si Iisus i-a zis: Mergi si fa si tu asemenea.

(Luca 10, 25-37. Duminica a 25-a dupa Rusalii).

icon-good-samaritan-stisaac

***

Pr. Constantin Coman:

IUBIREA TEORETICA SI IUBIREA “DEPARTELUI” – PLACUTA AMAGIRE (INCHIPUIRE DE SINE) A “BUNULUI SAMARITEAN”

“CAUTATI PE ADEVARATII NEVOIASI!” CUM II RECUNOASTEM?

R. Radulescu: Parinte profesor, cine este aproapele meu? Este o intrebare la care Mantuitorul Hristos raspunde printr-o pilda, redand o intamplare ipotetica sau poate chiar reala. Concluzia acestei intamplari o trage chiar intrebatorul. Astazi, in jurul nostru este multa suferinta. Vedem si luam contact cu suferinta si noi, in mod real, langa noi, dar si prin mass-media. Mijloacele de comunicare ne dau tot felul de situatii in care oamenii sufera din diferite motive, iar cea mai la indemana reactie a noastra este compasiunea. Este suficient acest tip de reactie, pentru noi cei de astazi?

Pr. Coman: Am sa citez un calugar atonit, care evalua cele spuse de noi cu expresia: decat nimic…!Asadar, decat nimic este buna si compasiunea! Comunicarea aceasta aproape simultana a informatiei despre un eveniment neplacut, petrecut undeva departe de noi, s-ar parea ca ne aduce aproape de evenimentul respectiv, ca ne transforma in aproapele celui cazut intre talhari. Dar nu este chiar asa. Distanta se pastreaza, tocmai pentru ca noi suntem in imposibilitatea de a face ceva practic. Este o provocare foarte mare intr-adevar, pentra ca, tot asezandu-ne in postura de compatimitori sau solidari de la distanta, este foarte posibil sa ne tocim sensibilitatea fata de astfel de situatii si de eroii lor. Intervine o anumita inertie, o rutina.

Apoi, mai exista un risc, acela al linistirii constiintei. Ne tot spunem in sinea noastra, ca daca am fi fost la fata locului am fi facut ceva, n-am fi stat cu mainile incrucisate. Nu trebuie sa fim chiar atat de siguri. Se poate instala chiar o usoara ipocrizie. Tot avand noi compasiune pentru cei de departe, ne convingem ca suntem sensibili, buni la suflet, milosi, iubitori si tragem concluzia inevitabila ca, in situatia in care nu ne manifestam ca atare, fata de cei din jurul nostru, atunci respectivii sunt de vina. Daca am fi un pic onesti cu noi insine, am putea observa ca iubim mai mult pe cei de departe decat pe cei de aproape. In situatia aceasta ar trebui sa recunoastem ca dragostea noastra este mai curand una teoretica, decat una aplicata. Sau, chiar ipocrita!

Putem face ceva si de la distanta pentru cei in necazuri si in nevoi… Din perspectiva noastra crestineasca, cel care este martor, chiar si prin intermediul televizorului, al unor astfel de evenimente poate sa se roage lui Dumnezeu. Rugaciunea este mult mai mult decat o compasiune pasiva. Sa se aseze in genunchi, sa-si aprinda candela, sa-si aprinda lumanarea si sa spuna lui Dumnezeu: Doamne, eu nu pot sa ajung acolo, dar Tu poti sa ajungi, Te rog pe Tine, prin sfintii Tai, prin ingerii Tai si prin Maica Domnului, fa ceva!” Cred ca gestul acesta, crestineste vorbind, ar fi o iesire din inertia nefaptuirii, a compasiuni si a solidaritatii pasive, ar fi o iesire mult folositoare.

R.Radulescu: De ce v-am pus aceasta intrebare? M-am gandit ca, in Evanghelii si in limba romana, cel caruia poti sa-i vii in ajutor, se cheama aproapele nostru. Ii mai spunem si semenul nostru, dar parca aproapele este mai „aproape”. M-am gandit chiar si la distanta fizica dintre cel care are nevoie de ajutorul meu si mine. Va intreb: care este, in limba greaca, termenul pe care il foloseste Evanghelia pentru aproapele, pentru cel cu care eu vin in contact si chiar pot sa fac ceva pentru el?

Pr. Coman: Atat textul original cat si versiunea romaneasca vorbesc despre aproapele cu sensul propriu, adica cel de langa tine. In limba greaca termenul este plision. Si nu este deloc intamplator. Evangheliile nu folosesc termenul semenul nostru, pentru ca este mult mai general si mai abstract. Discursul Mantuitorului este extrem de aplicat. Se adreseaza direct ascultatorului sau cititorului si-l invita la lucruri foarte concrete. As dori sa retinem acest lucru. Mantuitorul vorbeste cu tot dinadinsul despre cel de langa noi si ne cere pe acesta sa-l avem in vedere inainte de orice. De cele mai multe ori, pe cel de langa noi, cu nevoile sau necazurile lui, poate mai mici decat cele pe care le vedem la televizor, nu ne este la indemana a-l ajuta. Spre el ne cheama, de fapt, Mantuitorul Hristos sa luam aminte, spre cel de langa noi, nu spre cel de la distanta, pe care nu-l putem ajuta.

Cel de langa noi reprezinta provocarea imediata a relatiei, a mediului in care suntem chemati sa ne producem, a spatiului in care suntem chemati sa implinim poruncile lui Dumnezeu. Paradoxal, in zona relatiei cu aproapele, gasim foarte multe justificari de a nu fi solidari, de a nu arata prea multa compasiune, de a nu arata prea multa dragoste si ajutor. De ce? Pentru ca cel de langa noi, de foarte multe ori ne irita, ne deranjeaza, are chiar revendicari la adresa noastra, are si nedreptatiri. In fapt, omul cand este aproape de noi, ne si deranjeaza. El ne este foarte drag cand este departe, pentru ca nu ne cere mare lucru sau daca ne cere, neputand noi sa-l ajutam, compasiunea, cu care am inceput discutia, pare a fi suficienta.

De aceea Mantuitorul Hristos se lupta, in primul rand, in Evanghelia Sa cu ipocrizia. Este foarte clar in porunca Sa: „Sa iubesti pe aproapele tau…!” Esti chemat sa-i iubesti pe cei de langa tine, incepand cu sotul, cu sotia, cu copiii, cu tata, cu mama, cu vecinii, cu colegii si dupa aceea pe cei de la distanta, daca iti mai ramane suficienta forta.

R. Radulescu: Putem spune ca cel cazut intre talhari i-a dat peste cap planurile samarineanului, care s-a gandit ca trebuie sa intervina sa-l ajute pe respectivul om si, probabil, a renuntat la treburile pe care le avea in ziua aceea. Nu s-a intamplat lucrul acesta in cazul celorlalti doi, care au trecut indiferenti pe langa cel cazut. Este posibil ca amandoi sa fi avut in plan niste treburi, sa-si implineasca niste sarcini in ziua aceea. Samarineanul si-a lasat treburile sale deoparte si a intervenit, nu doar aruncand ceva, sau spunandu-i o vorba, ci l-a luat pe omul acela si s-a ocupat de el aproape o zi intreaga. De aici putem intelege ca in a face bine este nevoie nu de un simplu gest reactiv, ci de putina creativitate, sa te gandesti de ce are nevoie omul, in primul rand, si cum sa faci binele, pentru ca a face binele nu este chiar asa usor, se pare.

Pr. Coman: Este in discutie aici si o scara axiologica, a ierarhiei valorilor. Mantuitorul Hristos vorbeste despre prima porunca si despre cea de-a doua: „Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau si pe aproapele tau, ca pe tine insuti!Aceasta ar fi prioritar pentru toata lumea. Tot ceea ce alcatuieste viata noastra de fiecare zi, grijile noastre, profesiunea noastra, proiectele noastre materiale, se subsumeaza acestei porunci, acestor doua porunci in care se recapituleaza toate celelalte.

Asa cum spuneati, binele nu se poate face fara jertfa. Jertfa ce inseamna? Inseamna sa renunti la interesul tau imediat pentru a te preocupa de celalalt. Adica intri in sfera interesului altcuiva. Intr-o situatie ca aceea din parabola noastra, tu nu ai un interes personal, dar aproapele tau are nevoie vitala de ajutorul cuiva. Atunci, tu renunti la interesul tau si te indrepti spre celalalt. Daca se face acest gest, desigur in libertate, el se cheama jertfa, sacrificiu, iar sacrificiul este temelia filozofiei noastre de a trai, a crestinilor, filozofie care este recapitulata in Sfanta Cruce. Crucea inseamna sacrificiu de sine, inseamna jertfa. La jertfa ne cheama Mantuitorul Hristos, iar binele, intr-adevar, cere intotdeauna sacrificiu. Nu putem face un bine cuiva fara sacrificiu.

R. Radulescu: Vreau sa va supun atentiei o problema pusa in Evanghelia Samarineanului milostiv. Asistam acum la o Campanie anti-cersit, in societatea noastra romaneasca, si am observat ca se exploateaza oarecum o frustrare pe care am putea-o avea noi cei care luam contact cu anumiti cersetori pe strada, afland ca ei ar castiga foarte mult intr-o zi, mult mai mult decat niste oameni care muncesc. De aici concluzia ca nu s-ar cadea sa mai raspundem sau sa mai fim milostivi fata de o mana intinsa la o intersectie sau in alta parte. Cum sa reactionam sau ce atitudine sa avem din punct de vedere crestinesc, din punctul de vedere al autenticului vietii crestine, in fata acestor provocari pe care le fac unii cersetori pe strada sau oriunde?

Pr. Coman: In traditia noastra bisericeasca, exista indemnul ca sa asude banul in mana ta pana cand il dai, adica se invoca un discernamant foarte serios atunci cand faci actul de milostenie. Putem spune, in principiu, ca este binevenita Campania de eliminare a unui rau social, ca cel al institutionalizarii cersitului. Sigur ca ea presupune riscuri. Ii afecteaza si pe cersetorii neinstitutionalizati sau neexploatati. Dar, personal, consider ca sacrificiul este sufìcient de mic, pentru a extirpa un rau atat de mare. Faptul ca unii semeni ai nostri cu neputinte, cu handicap, sunt exploatati de catre si in interesul unor semeni ai lor, pentru castig personal, este un lucru reprobabil. De aceea, spuneam, personal sunt de acord cu aceasta Campanie. Nu stiu daca si Sfanta noastra Biserica este de acord. Paralel cu acest lucru, eu recomand credinciosilor mei la biserica, celor care se spovedesc la mine, tinerilor cu care ma intalnesc pentru a ne sfatui, sa-si sporeasca atentia pentru a depista pe cei cu adevarat nevoiasi din jurul lor:

Luati aminte, le spun, ca oamenii care au nevoie de voi, de ajutorul vostru, sunt de cele mai multe ori in jurul vostru, trimisi de Dumnezeu. Vi-i scoate Dumnezeu in cale. Fiti sufìcient de viglienti ca la acestia sa reactionati. Cei cu adevarat nevoiasi sunt de obicei foarte rusinosi, sunt bine crescuti, au un bun simt exagerat, si sufera fantastic de mult. Sa luam aminte la vecinii nostri, la oamenii cu multi copii pe care ii putem descoperi. Sunt langa noi aceia care au nevoie de ajutorul nostru. Se ingrijeste Dumnezeu sa-i trimita, acolo unde este suflet generos gata sa ajute”.

(din: Pr. Constantin Coman, “Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor”, Editura Bizantina, Bucuresti, 2010)

***

PS Sebastian Pascanu, Episcopul Slatinei si Romanatilor:

SAMARINEANUL MILOSTIV, SAU DESPRE IUBIREA APROAPELUI:

“Sa ne pese de celalalt, sa ne doara durerea lui!”

“Dreptmaritori crestini,

Evanghelia care s-a citit astazi la Sfanta Liturghie arata ca intr-o zi a venit la Iisus un invatator de lege care, cu gand viclean „ispitindu-L”, L-a intrebat:

Invatatorule, ce sa fac sa mostenesc viata de veci?“.

De cate ori nu ne punem si noi aceasta intrebare? Ce ar trebui, oare, sa facem, ca sa fim fericiti atat pe pamant, dar mai ales in vecii vecilor? Iata o intrebare cat se poate de buna, pusa insa cu gand rau!… De aceea Hristos nu i-a dat niciun raspuns, ci l-a pus sa-si raspunda singur. Doar era invatator de lege!… Lua cuvantul in sinagoga si ii invata pe conationalii sai tainele si poruncile lui Dumnezeu… Cum adica, tocmai el sa nu stie? Tocmai el sa aiba semne de intrebare cu privire la mijloacele ori calea de a mosteni viata de veci? De aceea l-a si intrebat la randu-I: Ce este scris in Lege? Cum citesti? Si acela a trebuit sa spuna, fiind nevoit sa recunoasca faptul ca stia foarte bine raspunsul:

Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si din tot sufletul tau, din toata puterea ta si din tot cugetul tau, iar pe aproapele tau ca pe tine insuti… Drept ai raspuns; fa aceasta si vei fi viu!“,

i-a replicat Iisus.

Totusi, invatatorul de lege s-a simtit nemultumit, daca nu umilit de faptul ca Domnul nu i-a acordat destula atentie si „l-a expediat” atat de usor. El a avut un gand anume, probabil acela de a-L prinde pe Iisus in cuvant, iar Iisus se arata atat de „expeditiv”, va fi gandit rabinul? De aceea, zice, „voind sa se indrepteze pe sine“, adica sa se indreptateasca, aratand ca totusi merita mai multa atentie, a mai pus si urmatoarea intrebare:Dar cine este aproapele meu?Ar fi trebuit sa-i raspunda Hristos: Cum, nu stii!? Tu esti invatator de lege si nu sti cine este aproapele tau? Tu care iei cuvantul in public si inveti pe oameni, Ma intrebi pe Mine cine este aproapele tau? Hristos insa nu i-a reprosat acestea, ci a folosit prilejul de a largi notiunea de «aproapele» care la evrei ajunsese sa fie limitata strict la conationalii lor. Astfel, a rostit minunata parabola a Samarineanului milostiv, pilda ce poate fi interpretata diacronic, dar mai ales trebuie asumata de fiecare dintre noi sincronic.

Diacronic, cel care cobora de la Ierusalim la Ierihon este omul in general, alungat din paradis pentru neascultare pe pamant, cazut si ranit de pacate. Caci, cine altcineva credeti ca sunt talharii, daca nu vrajmasii nostri, vazuti si nevazuti, care prin rautatile si ispitirile lor ne aduc de atatea ori in starea celui „abia viu”? Au trecut insa, pe rand, pe langa omul cazut, preotul si levitul, adica Legea si proorocii Vechiului Testament, si cu totii s-au aratat neputinciosi sa-l ridice pe om din pacat! De aceea a trebuit sa vina „Samarineanul milostiv”, adica Mesia Hristos, Care S-a aplecat cu deosebire asupra celui ranit, i-a ingrijit ranile cu untdelemn si vin – simbol al Sfintelor Taine ce folosesc drept materie untdelemnul si vinul -, l-a pus pe asinul Sau si l-a dus la o casa de oaspeti. Ei bine, spun Sfintii Parinti ca asezarea pe asinul Sau inseamna luarea asupra Sa a pacatelor lumii; asumarea in trupul Sau a „boldului pacatului”, iar casa de oaspeti este „biserica”, unde Insusi l-a ingrijit. Plecand de pe pamant, a incredintat doi dinari, adica Vechiul si Noul Testament gazdei, care nu este altcineva decat „noul preot”, ce se bucura de aceasta data de increderea Sa ca poate purta grija de cel ranit pana la cea de-a doua venire a Sa. Aceasta este interpretarea istorica sau, cum am spus, diacronica.

Revenind la zilele noastre si la noi insa, trebuie sa incercam si o actualizare sau o intelegere sincronica a celor spuse, pentru ca asa si-a si incheiat Hristos pilda de astazi: “Du-te si fa si tu asemenea!” Asemenea cui? Asemenea „Aproapelui” celui cazut intre talhari; asemenea lui Hristos!

Dragii mei,

Indemnul acesta ne obliga pe noi toti sa-L urmam pe Domnul in ceea ce priveste atitudinea fata de cei din jurul nostru, de la compasiune si sprijin concret, pana la jertfa. El a patimit pentru noi ocari, batai si moarte. De aceea, datori suntem si noi, daca nu este nevoie sa patimim aceleasi, oricum sa „ne dam viata pentru El” intr-altfel, punandu-ne-o in slujba Lui; facand din viata noastra o viata bineplacuta Lui, chiar daca lumea de astazi si tentatiile ei ne indeamna mai degraba spre moduri de a ne cheltui viata in distractii in timp ce Biserica ne cheama la infranare si chiar asceza; ne indeamna la destrabalare, in vreme ce Biserica ne cere curatie trupeasca si sufleteasca; ne indeamna la mancare si bautura peste masura, in timp ce Biserica ne vorbeste de post si cumpatare! Iata cum trebuie sa ne dam viata pentru Hristos!

Du-te si fa si tu asemenea!” inseamna sa dovedim si noi mila si intelegere fata de aproapele nostru: fata de cel cazut intre „talharii” vietii acesteia, fata de vaduva cazuta prada singuratatii, fata de orfanul urgisit de soarta, fata de bolnavul cazut prada suferintei, fata de cel intemnitat cazut prada faradelegii – catre toti acestia ne trimite Sfanta Evanghelie: Du-te si fa si tu asemenea!Apleaca-ti genunchiul tau langa cel care sufera sau patimeste, fie de boala, fie de singuratate, fie de lipsa unui sfat ori a unui cuvant bun! Daca esti sarac si nu poti ajuta material pe aproapele tau, da-i macar cuvantul tau bun! Arata-i cat a patimit Hristos! Imbarbateaza-l in singuratatea ori suferinta lui si vei fi si tu „samarineanul milostiv”.

Du-te si fa si tu asemenea!” inseamna sa ne pese de celalalt; sa ne doara de durerea lui, pentru ca se intampla, de multe ori, sa traim fara sa ne gandim ca, poate, langa noi, vecinul sau strainul sufera de foame! De aceea, in ceea ce ne priveste, am cerut preotilor in mod expres sa monitorizeze atent cazurile sociale din parohii, caci nu ne este ingaduit sa sufere cineva langa necunoasterea ori nepasarea noastra. Nu ii este ingaduit niciunui crestin ca, stiind ca alaturi isi duce cu greu zilele un batran ori un bolnav singur, sa nu caute zilnic prilej potrivit sa-i slujeasca. Iata la ce ne indeamna evanghelia de azi: „Du-te si fa si tu asemenea!” si nu te preface, cum s-a prefacut invatatorul de lege de astazi ca nu cunoaste cine este aproapele lui si ca nu stie ce trebuie sa faca pentru a mosteni viata de veci! Predica in fiecare sambata in sinagoga si se prefacea ca nu stie acestea. Oare nu ne prefacem si noi uneori ca nu cunoastem acestea, sau ca nu stim ca langa noi patimesc adeseori tot felul de oameni „talhariti” intr-un fel sau altul de nedreptatile vietii? De cate ori nu vedem in jurul nostru oameni cara se mai prefac si astazi ca nu stiu prea multe despre Dumnezeu ori ca nu stiu cine este aproapele lor sau ce datorie morala si crestineasca au fata de acesta?

Fac unii milostenie pentru cei adormiti ai lor, dand de pomana rudelor, prietenilor si cam atat!… Aceasta insa nu este milostenie, ci schimb de bunuri! Cautati cand faceti milostenie pentru cei adormiti sa aduceti bucurie vaduvei, saracului si orfanului! La aceia sa ajunga blidul dumneavoastra de mancare, caci aceea este pomana! Faceti mila cu cei care merita mila! Iata, voi spune si aceasta: nu va lasati exploatati de cei care va cer ajutorul fara sa-l merite; care pot munci, dar se complac in cersetorie! Nici aceea nu este pomana, ci incurajare a lipsei de dorinta de a-si castiga in mod cinstit hrana.

Iata cate putem invata din evanghelia de astazi! Pe de o parte ca, pentru a mosteni viata de veci trebuie sa-L iubiti pe Dumnezeu din toata inima, din tot sufletul, din toata puterea si din tot cugetul – o impatrita iubire, asadar – iar pe de alta, caci nu ajunge doar aceasta, sa-l iubim si pe aproapele ca pe noi insine. Asa cum te iubesti pe tine insuti si iti pasa de tine! Pui deoparte banuti pentru zile negre; te hranesti cand iti este foame si iti potolesti setea pe arsita; iti imbraci si iti ingrijesti trupul ca sa fie sanatos si curat si celelalte lucruri trebuincioase firii – la fel trebuie ne preocupe si soarta aproapelui nostru!

Asadar, ce indemn mai practic vreti decat: du-te si fa si tu asemenea!

Macar de am lua cu totii in serios indemnul Evangheliei si ne-am stradui la o asa atitudine, iubind atat pe Dumnezeu din toata fiinta noastra, dar si iubindu-ne aproapele cu masura cu care ne iubim pe noi insine, Amin!”

(din: †  Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, Predici la Duminicile de peste an, Slatina, 2011)

Pentru aceasta Duminica, mai puteti citi:

***


Categorii

Egoismul, voia proprie, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Constantin Coman, PS Sebastian, Samarineanul Milostiv, Talcuiri ale textelor scripturistice

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

31 Commentarii la “SAMARINEANUL MILOSTIV – Predici si talcuiri. Cine este aproapele nostru, pe cine sa ajutam si cum? INTRE INDIFERENTA, IPOCRIZIE SI JERTFA

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: “NU-ȚI ȚINE RĂNILE INIMII DOAR PENTRU TINE!”/ “Binecuvântată fie neputința mea!” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate