SAPTAMANA ALBA, saptamana a treia a Triodului. PREGATIREA PENTRU SFANTUL SI MARELE POST

24-02-2014 Sublinieri

saptamana-alba-18447237

Saptamana a treia

Cele trei duminici ale Triodului ne-au pus inainte trei pe­rechi de fapte: trei primejdii, care ne pandesc pe calea mantuirii si trei fapte bune, care ne scapa de ele si fara de care nu se poate porni la lucrarea de launtrica innoire.

Prima pereche: mandria – smerenia. Mandria, inceputul si izvorul a toata rautatea, impotrivire lui Dumnezeu si cadere im­preuna cu Lucifer; smerenia – tamaduire a raului si inceput a toata virtutea, pogorare de sine si inaltare impreuna cu Hristos. Despre cunoasterea de sine, fiica a smereniei, pe care si paganii o socoteau cea mai mare intelepciune, Sfantul Isaac Sirul zice:

Cel ce si-a cunoscut pacatele sale este mai mare decat cel ce invie mortii” si „e mai mare lucru sa te vezi pe tine, decat sa vezi ingeri”.

Prima pereche: indicatoare la rascrucea de pe ca­lea mantuirii a celor doua directii opuse – cerul si iadul, viata vesnica si moartea vesnica.

A doua pereche: deznadejdea – increderea in milostivirea dumnezeiasca. Experienta neputintei proprii in fata raului din noi poate duce la deznadejde; omul singur nu poate birui. Dar omul nu este singur. Mantuitorul ne incredinteaza ca este cu noi in toate zilele pana la sfarsitul veacurilor (Matei 28, 20). Incredintarea acestei fagaduinte dumnezeiesti este izvor de putere, intarire si scapare.

„Cei ce nadajduiesc in Domnul se aseamana muntelui celui sfant, caci nicidecum nu se clatesc de bantuielile lui veliar”; cel ce nadajduieste in Domnul, vrajmasilor este infricosat; acela nu se va spaimanta la judecata (Antifoanele duminicale), caci Dumnezeu nu rusineaza niciodata pe cei ce-si pun nadejdea intr-Insul”.

A treia pereche: nepasarea – ravna de mantuire. Increde­rea nesabuita in milostivirea lui Dumnezeu duce la nepasare, care este una din proptelele tuturor pacatelor. Stapanul a incre­dintat slugilor talantii nu numai ca sa se foloseasca de ei, ci ca sa-i valorifice si sa-i inmulteasca.

Imparatia lui Dumnezeu se ia cu sila si numai silitorii o capata”.

Sfintenia vietii si faptele dra­gostei de aproapele sunt datoriile cele mai de seama ale omului.

Cu aceasta, au fost trasate liniile principale ale pregatirii pentru Sfantul si Marele Post. Saptamana a treia desavarseste in amanunt aceasta icoana.

Trupul este si el angajat in aceasta pregatire. Astfel, hrana este usurata prin inlaturarea carnii – pentru mireni – iar mier­curi si vineri, desi dezlegare, masa este o data pe zi pentru a ne obisnui cu infranarea specifica postului. Tot in aceste zile, la slujbele bisericesti se adauga rugaciunea Sf. Efrem cu metanii si Liturghie nu se savarseste, ca o pregatire pentru atmosfera de pocainta a postului.

Pregatirea duhovniceasca se adanceste si implineste. Canoanele – tripesnite de la utreniile zilnice, precum si stihoavnele de la vecernie si utrenie staruie asupra insemnatatii postu­lui si a celorlalte fapte bune unite cu el.

„In toata vremea postul este de folos celor ce-L iubesc pe Dansul. Ca nici supararile dracilor nu indraznesc asupra celui ce posteste si inca si pazitorii vietii noastre, ingerii, mai cu deadinsul stau pe langa cei ce se curata cu postul(Stih. utreniei de luni).

Sa primim postul cu dragoste… sa lasam dulcea impatimire a trupului si sa crestem darurile sufletului; sa patimim impreuna ca niste robi ai lui Hristos, ca sa ne preaslavim im­preuna ca niste fii ai lui Dumnezeu” (Idem, marti).

„De bucate postind, suflete al meu, si de pofte necuratindu-te, in desert le lauzi cu nemancarea; ca de nu ti se va face tie pricina de in­dreptare, vei fi ca un mincinos si urat de Dumnezeu si te vei asemana railor draci, care niciodata nu mananca“. (Idem, miercuri).

„Sosit-a buna podoaba a infranarii, care goneste ne­gura cea draceasca; a sosit cinstea postului, aducand tamaduire patimilor celor sufletesti…” (Idem, joi).

Saptamana se incheie cu pomenirea de sambata a tuturor cuviosilor si a cuvioaselor care au stralucit in cugetarea lui Dum­nezeu si bine au vietuit cu temere de Dumnezeu si intru multe nevointe, ca prin aceasta sa ne faca mai plecati si mai gata la ne­vointe, avand vietile lor ca o icoana de povatuire si dobandind de la ei ajutor si intarire in luptele cele sufletesti. Sfintii Parinti au asezat aici pomenirea lor pentru ca sa ne indemne, prin pilda lor, spre sporirea bunatatilor, spre intr-armare barbateasca si vi­tejeasca asupra poftelor si asupra dracilor si invatandu-ne ca, de vom face si noi asemenea lor cu osardie, nimic nu ne va impie­dica si pe noi sa implinim ceea ce au implinit ei si sa ne invred­nicim de aceeasi cinste, ca si ei au avut aceeasi fire ca si noi (Sinaxar).

Slava de la laudele utreniei este o icoana a acestei praznuiri:

Cuviosilor parinti, in tot pamantul a iesit vestea faptelor voas­tre, prin care in cer ati aflat plata ostenelilor voastre; risipit-ati taberele demonilor, ajuns-ati la cetele ingerilor, a caror viata fara prihana ati ravnit; si acum indraznire avand catre Domnul, cereti pace sufletelor noastre”.

Indeosebi insa, Slava de la ve­cernie ne dezvaluie minunat calea pe care au urmat-o ei in viata lor de sfintire:

„Sufletul cel dupa chipul lui Dumnezeu ferindu-l nevatamat si mintea prin pustnicie punand-o stapana peste patimile cele pierzatoare, v-ati urcat cat s-a putut la cea dupa asemanare. Ca vitejeste silindu-va firea, v-ati nevoit sa supuneti pe cel mai rau celui mai bun si trupul sa-l faceti rob Duhului. Pen­tru aceasta, sihastrilor, v-ati aratat inaltime locuitorilor pustiei, celor ce bine se nevoiesc ajutor, indrumatori ai virtutilor prea adevarati. Si acum, Preacuviosilor, sfaramandu-se oglinzile, curat vedeti in ceruri pe Sfanta Treime; rugandu-va fara mijlocire pentru cei ce cu credinta si cu dragoste va cinstesc pe voi”.

Nu se poate o teologhisire mai adanca si mai deplina decat aceasta, asupra innoirii omului trupesc in cel duhovnicesc. Chipul si asemanarea sunt punctul de plecare si tinta de atins in viata duhovniceasca. Chipul il primim de-a gata prin nastere si Sf. Botez; asemanarea o cucerim prin harul lui Dumnezeu, cu staruintele voii libere si faptele bune ce le facem. Chipul este proiectul, asemanarea – realizarea lui; chipul este samanta, ase­manarea – rodul. Ca rodul sa fie bun si samanta trebuie sa fie de buna calitate, sanatoasa. Noi primim bune semintele duhului care ne duc la desavarsire, dar le vatamam cu faptele noastre si ele nu mai pot creste normal. De aceea, trebuie sa le readucem la starea de insanatosire. De aceea zice: „Chipul pazindu-l nevatamat”. Deci, trebuie pazit chipul nevatamat, sau daca s-a vatamat, trebuie insanatosit; numai asa cresterea este normala si duce spre asemanare. Iar starea nevatamata a chipului este min­tea luminata de cunostinta voii lui Dumnezeu si voia libera si hotarata de-a implini poruncile Lui. Pacatul si patimile, insa, vatama chipul: intuneca mintea si slabesc voia, abatandu-le din calea lor fireasca. Cum se pastreaza chipul nevatamat o spune cantarea: Punand mintea stapana peste patimile cele pierza­toare de suflet”; caci mintii ii revine rolul, dupa dumnezeiasca randuiala de a stapani si conduce celelalte puteri sufletesti. Prin aceasta chipul se insanatoseste si revine la starea sa fireasca, si deci se poate incepe urcusul, pe cat este cu putinta omului. Iar acest urcus se face „silind barbateste firea” si „pe trup facandu-l rob duhului” adica supunand pe cel mai rau celui mai bun.

“Asemanarea” cu Dumnezeu o realizeaza omul intreg: trup si suflet; deci si trupul trebuie sa se induhovniceasca, sa se subtieze, pentru a fi strabatut de duh, pentru a se face unealta du­hului. Nevointele cele mai multe ale Parintilor: postul, prive­gherea de toata noaptea, lacrimile nesecate, rabdarea lipsurilor si a necazurilor si ostenelile de tot felul si toata necontenita silire a firii, tocmai aceasta urmaresc: strunirea trupului, omorarea por­nirilor patimase din trup, adica omorarea mortii din om. Ele sunt moartea cea facatoare de viata, care intareste firea, pun randuiala in viata launtrica si ne fac tot mai asemanatori cu Dumnezeu. „De ce iti omori asa trupul?” intreaba un frate pe un mult nevo­itor sihastru. „Ca sa nu ma omoare el pe mine” ii raspunde ba­tranul. Prin aceasta insa, Parintii s-au facut „pilda de fapta buna” si povatuitori celor ce bine calatoresc si s-au invrednicit a do­bandi bunatatile cele vesnice si a vedea nemijlocit Sfanta Treime. Pomenirea Parintilor nevoitori ne atrage atentia asupra acestei indoite lucrari de innoire a omului: sufleteasca si trupeasca. Pe langa virtutile sufletesti trebuie adaugate si virtutile trupesti; sau, mai bine zis, ele trebuie sa mearga impreuna, caci amandoua si impreuna lucreaza la cresterea omului duhovnicesc.

Stiinta medicala confirma pe deplin trebuinta si folosul strunirii trupului. Nimeni nu s-a imbolnavit din pricina postului, pe cand necumpatarea si lacomia aduc dupa ele un nesfarsit cortegiu de boli. Postul si regimul cumpatat intra in cura de insanatosire a trupurilor si este tot mai recomandat si celor sa­natosi. Diferitele „regimuri” alimentare: vegetarian, de crudi­tati, de dezintoxicare s.a., ce sunt altceva, daca nu niste variante ale postului trupesc. E un lucru cunoscut de cand lumea ca imbuibarea aduce somnolenta; ca oamenii care muncesc mult cu mintea nu sunt mancaciosi, ca, in genere, omul consuma mai mult decat are nevoie organismul. Supraalimentarea impreuna cu sedentarismul si suprasolicitarea (cei trei S), macina mai mult decat orice vitalitatea omului din vremea noastra. Iar pos­tul aduce sanatate trupeasca si limpezeste mintea.

Cu acestea, pregatirea pentru nevointa sfantului post se apropie de sfarsit. O intreaga armatura duhovniceasca ne-a fost pusa la indemana pentru intr-armarea sufletului si trupului. In aceasta saptamana am facut si unele exercitii cu ea. Apoi am va­zut stralucita ceata a tuturor atletilor, care au purtat aceasta ar­mura, au luptat si s-au incununat cu ea. Slujba utreniei de sam­bata pomeneste pe rand pe toti comandantii acestei slavite osti, de ingeri pamantesti si oameni ceresti, care ne-au iesit inainte pentru a ne intari in lupta cea buna a duhovnicestilor nevointe si a ne invata mestesugul luptei, caci numai cine se lupta dupa lege, acela se incununeaza”.

(din: Protosinghel Petroniu Tanase, “Usile pocaintei. Meditatii duhovnicesti la vremea Triodului”, Editura Doxologia, Iasi, 2012)

Legaturi:


Categorii

Cum sa tinem post?, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Petroniu Tanase, Triodul si Postul cel Mare

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “SAPTAMANA ALBA, saptamana a treia a Triodului. PREGATIREA PENTRU SFANTUL SI MARELE POST

  1. “Cand poti zambi,de ce nu o faci?
    Cand poti vorbi,de ce sa taci?
    De ce in loc sa razi,tu plangi?
    Cand e sa stai,de ce tu fugi?
    De ce disperi.cand poti spera?
    De ce sa pleci cand mai poti sta?
    De ce urasti,cand poti iubi?
    Cand esti chemat,de ce nu vii?
    De ce sa cazi,cand poti zbura?
    De ce urasti,cand poti ierta?”

    “Imi pare asa ciudat
    C-avem atata vreme pentru ura,
    cand viata nu-i decat o picatura
    Intre acest moment si celalalt.
    Si e neinteles de trist
    Ca nu privim la cer mai des,
    Ca nu culegem flori,ca nu iubim,
    Noi,care atat de repede murim.
    Opreste-te o clipa omule,
    Din goana ta nebuna
    Si uitat-te in jurul tau,
    Sa vezi ca viata poate fi mai buna.
    Sa sti ca multa vreme n-ai,
    In asta lume sa traiesti.
    Si vei lasa in urma tot,
    Asa-ca-nvata sa iubesti.
    IEri ne-am nascut,
    AZi am trait,
    Iar MAine nemurirea,
    Pe toti in veci ne va uni,
    Dar vom iuta TRAIREA!”

    (M. Filo.)

    “Cand omul a dobandit credinta,actioneaza Dumnezeu pentru el.”-Sf.Ignatie B.-

  2. “1-Cei ce nu se tem de Dumnezeu,nu vor fi fericiti niciodata.
    2-Lucrul savarsit Duminica,nu imbogateste niciodata,ci aduce pagube.
    3-Averea castigata nedrept n-aduce roade,aduce necazuri.
    4-Milostenia n-a saracit pe nimeni,iar zgarcenia aduce pagube sufletesti si trupesti.
    5-Rugaciunea nu pagubeste pe nimeni,ea aduce pace,liniste si rabdare.
    6-Copilul razvratit si petrecaret n-a fost niciodata fericit.
    7-Dragostea de Dumnezeu nu strica nimanui,ii aduce omului dragostea,curajul,neteama de necazuri si lipsuri.
    8-Daca omul se va apropia de Dumnezeu,nu vor mai fi sinucideri,iar inchisorile ar disparea.
    9-Incotrooooo???Lumea aceasta fara de Dumnezeu???”

    (M.N.)

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate