PS BENEDICT BISTRIȚEANUL: “Să facem poteci între noi. Lucrați până este ziuă!”. ÎMPĂRĂȚIA – ca ÎMBRĂȚIȘARE LA SÂNUL PĂRINTESC vs. IADUL ca PRĂPASTIE A ÎNSINGURĂRII (video, text)

6-11-2021 Sublinieri

PS Benedict Bistrițeanul: „Să facem poteci între noi” | Duminica a 22-a după Rusalii

Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit în Duminica a 22-a după Rusalii (a bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr), 31 octombrie 2021, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Ciceu-Corabia, Protopopiatul Beclean.

„Evanghelia pe care tocmai am ascultat-o ne relateaza o parabola, o povestire pe care Domnul o adreseaza ascultatorilor Lui de atunci si de mai tarziu. Si subliniez acest termen, povestire, pentru ca intrucatva ceea ce se intampla atunci poate fi asemanat cu ceea ce fac parintii fata de copiii lor, incearca sa le spuna cate ceva despre realitati mai complicate pe care ei nu sunt in stare sa le inteleaga in acel moment, facand apel la o povestire, la o naratiune, care nu da raspunsuri gratuite – adica nu iti da totul de-a gata pentru ca nu poti sa primesti totul de-a gata, ci te conduce si pe tine, cel care asculti, in subiectul naratiunii, in asa fel incat tu sa tragi niste concluzii, fie ele si limitate, fie ele si incomplete, pentru ca tu, ca un copil ce esti, nu poti intelege cele ale oamenilor mari. Si zic ca putem face aceasta comparatie pentru ca noi, cei mari, de data aceasta, suntem copii. Suntem copii intr-ale credintei, intr-ale Evangheliei, intru cele pe care ni le adreseaza Domnul fata de viata aceasta, dar mai ales de viata viitoare. Pentru ca suntem atat de mici si deopotriva atat de preocupati de „jucariile” noastre acestea din lume, Domnul nu ne poate spune pe de-a dreptul cum sta cu Imparatia Lui, cu viata de dincolo. Si atunci ne invita intr-o naratiune, intr-o povestire ca cea pe care am auzit-o.

Este simpla naratiunea si luata din viata de zi cu zi. Toti avem de-a face cu acest peisaj, nu? Un om foarte bogat dar care pare sa fie foarte indiferent la ce se intampla in jurul sau – referindu-ma la cei mai putini importanti pentru el – si un om sarac si pe deasupra foarte bolnav, parasit de toti. Asa iti da impresia, cel putin prima parte a Evangheliei. E asadar un exemplu din viata zinica si poate fi asociat oricarei perioade istorice la care ne referim. Bogatie si indiferenta fata de cei simpli; saracie si boala si parasire pe de cealalta parte. Aceasta e prima secventa pe care ne-o prezinta Evanghelia.

Si apoi vine cea de-a doua secventa, in care saracul Lazar se bucura de data aceasta in sanul lui Avraam iar bogatul, care nu are nume, se vede ca sufera foarte tare. Vedeti, ceea ce are nume in aceasta lume se poate intampla ca in Imparatia lui Dumnezeu sa nu aiba nume. Lazar, desi Evanghelistul ii da numele, cu siguranta era cunoscut de putini in jurul sau cu nume, probabil era unul dintre cersetori, unul dintre cei suferinzi care erau si in vremea aceea, insa inaintea lui Dumnezeu se vede ca el capata prioritate.

Acum sunt multe informatiile pe care am putea sa le luam din aceasta descriere, insa eu ma voi opri asupra a doua detalii care mi se par foarte sugestive, importante pentru viata noastra, in legatura cu ceea ce traim noi aici si cu ceea ce ne pregateste Dumnezeu dincolo.

Se spune despre saracul Lazar ca a murit – e o realitate obsteasca, pentru toata lumea, moartea, si a fost dus in sanul lui Avraam. Va marturisesc ca mereu cand e vorba de san ma impresioneaza si mi se pare ca este o descriere foarte puternica. Ce inseamna san? La ce ne trimite gandul? Ne trimite gandul la un parinti, la nastere, la momentul in care Dumnezeu ne-a adus pe aceasta lume. In al doilea rand, cand vine vorba de sani, de brate, ne trimite la orice perioada din viata noastra cand trecem prin dificultati. Cred ca oricine are nevoie de o imbratisare. Si copii fiind, dar nu numai in calitate de copii, ci ca si copii de parinti pana la urma, indiferent ce varsta am avea, tare bine stim ce inseamna sa fii imbratisat si cum problemele tale, suferintele tale, nu se dizolva pur si simplu, dar se injumatatesc sau capata alta semnificatie atunci cand cineva te imbratiseaza, cand te strange la san. Mi-as dori ca toti sa fi avut macar o data aceasta experienta. Daca as fi optimist as zice ca toti au avut-o macar o data. Si totusi, din nefericire, cred ca sunt unii care nu au beneficiat de aveasta imbratisare, strangere la san. Si, in al treilea rand, cand vine vorba de san, ne gandim la starea de fericire pe care ne-o pregateste Domnul. Pentru ca sanul presupune intimitate, presupune dragoste si, mai mult decat orice, presupune paternitate si ni-L descopera pe Dumnezeu ca parinte. In Evanghelie este prezentat Avraam pentru ca asa se si numeste, sanul lui Avraam, dar el este numit parintele credintei, parintele celor credinciosi. Si vedeti ca asa i se adreseaza si bogatul nemilostiv: „parinte Avraame”.

Adica dragostea lui Dumnezeu este cea care descrie viata in Imparatia pe care El ne-o pregateste. Si dragostea desavarsita este cea sub chipul parintelui. Parintele este cel care iubeste maxim in aceasta lume si toti cei care suntem copii – sau am fost copii – nu vrem sa ramanem acolo in stadiul de copii si sa beneficiem doar de dragoste, ci noi insine sa ne simtim frati si, la vreme, noi insine sa devenim parinti, pentru ca, inca o data zic, dragostea desavarsita este cea a unui parinte care este capabil oricand sa isi dea viata pentru copilul sau.

Si vedeti, faptul ca Domnul ne descrie Imparatia Lui sub chipul intoarcerii in sanul parintelui, se vadeste si in experienta noastra, zic la indemana. Si cred ca multi ati avut aceasta implicare directa in plecarea cuiva din aceasta lume si, paradoxal, si daca are 70 de ani sau 80 de ani sau mai mult cand pleaca din aceasta lume, in momentele dinainte de a pleca din aceasta lume ii cheama pe mama si pe tata. In felul acesta intrucatva si vadeste ceea ce spuneam adineauri ca dragostea prin care noi venim in lume, dar si dragostea prin care noi plecam din aceasta lume sau pe care ne-o promite Dumnezeu in Imparatia Lui, se desfasoara sub acest chip al parintelui. Si am acest exemplu foarte prezent in mintea mea gandindu-ma la Preasfintitul Episcop Vasile Somesanul. Cu putin timp inainte de a pleca la Domnul privea spre fotografia parintilor sai si ii pomenea pe parintii sai. Si nu este o experienta singulara, sunt multe experiente de tipul acesta. Asadar, primul lucru pe care am vrut sa il accentuez este acesta: Domnul ne pregateste Imparatia Lui ca san de parinte, ca brate parintesti.

Al doilea aspect care se vede ca tine mai mult de noi de data aceasta. Lazar se bucura de sanul parintesc, bogatul nemilostiv traieste suferinta si cere ajutor, si ii cere mila parintelui Avraam, sa il trimita tocmai pe Lazar pe care el il neglijase o viata intreaga, sa il trimita sa ii inmoaie suferinta cu putina apa din arderea pe care el o traia acolo in singuratatea lui, pentru ca iadul este singuratate, nu este altceva. Si Avraam ii raspunde: Nu se poate trece dintr-o parte in alta. Si de ce? Pentru ca s-a intarit prapastia. Cum se intareste aceasta prapastie sau cine a facut aceasta prapastie? Nu a facut-o Dumnezeu, e primul lucru pe care putem sa il spunem. Omul a facut-o, omul o face atunci cand in aceasta lume nu face poteci intre case, cand nu face poteci intre vecini, cand nu face drumuri, cand nu pregateste drumul inspre celalalt. Ati auzit si aceasta expresie: ziduri intre vii. Noi, in aceasta lume, prin atitudinea noastra, prin insingurarea noastra, prin egoismul nostru, prin fricile noastre de celalalt si mai stiu eu prin ce sentimente, nu numai ca nu facem drumul liber intre noi ci intrerupem aceste poteci. Si eu imi aduc aminte din copilarie, intre vecinii nostri nici macar nu aveam gard si oricum daca era gard era o portita deschisa tot timpul. Nici macar nu era usa incuiata si nu ne temeam de nimeni. Si vecinii intrau in casa si noi intram la vecini. Se si spune ca sfarsitul lumii se va intampla atunci cand nu mai exista carari intre noi, intre oamenii dintr-o comunitate, intre oamenii dintr-o tara si cred ca acest lucru este vizibil cel mai tare in zilele noastre. Intrerupem aceste poteci, ne separam. Confortul, frica, egoismul, toate celelalte contribuie la aceasta atitudine, sa intrerupem orice comunicare. Si zic lucrul acesta mai ales la oras pentru ca imi inchipui ca la dumneavoastra aici lucrurile se intampla inca mult mai bine, dar cred ca pana la urma si la sat s-au schimbat lucrurile, nu mai sunt cele care au fost altadata. Ne temem de celalalt, ne e frica de celalalt, nu stiu din ce motive. Dar, ca sa revin, aceasta prapastie nu o face Dumnezeu, ci noi o facem, in aceasta lume. Cand mergem la Dumnezeu nu se intampla altceva decat Domnul ne confirma ceea ce noi am trait o viata intreaga. Daca am trait impotriva celorlalti sau cu indiferenta fata de ceilalti, starea pe care ne-o pregatim dincolo este una de insingurare si sa nu uitam lucrul acesta: iadul este experienta singuratatii.

Si tocmai de aceea vedeti, si noi zicem acest lucru, ca cea mai grea suferinta in aceasta lume nici boala macar nu este, ci este singuratatea, cand nu mai e cine sa ne calce pragul. Asadar, Domnul nu face altceva dincolo decat sa ne confirme starea in care noi am trait o viata intreaga. De aceea, viata nu este altceva decat o scoala in care ne straduim sa invatam sa iubim. Sa investim in dragoste si nu avem de pierdut niciodata! Cel care daruieste si se daruieste este un castigator permanent, si aici, pe pamant, dar mai ales in Imparatia lui Dumnezeu. Si da, sa nu uitam lucrul acesta: ceea ce noi facem aici, temporar, se vede ca are efecte vesnice. Si e mare Dumnezeu pentru ca pentru ceva foarte putin pe care noi putem sa il facem in lumea aceasta, putem sa primim fericirea dragostei, a imbratisarii parintesti, o vesnicie intreaga.

Si mai subliniez inca un aspect care cred ca este o cheie de lectura intr-o lumina optimista a Evangheliei de astazi pentru noi, pentru ca Evanghelia nu se adreseaza celor care deja au trecut dincolo, ci se adreseaza noua, celor care, vremelnic, am mai ramas aici. Dintr-odata, bogatul nostru, care o viata intreaga a trait in indiferenta, se vede ca afla in inima sa putina mila, putina dragoste, pentru ca ii zice lui Avraam: Parinte Avraame, daca eu nu pot sa trec dincolo si Lazar nu poate sa vina la mine, macar ai grija de fratii mei, spune-le ceva, fa-le ceva ca sa nu vina si ei in acelasi loc de suferinta ca si mine. As zice ca este semn de optimism, pentru ca, intr-un fel, socotesc ca este o chemare, ca si o ultima chemare pe care Domnul ne-o face noua: ca inca mai e timp, ca inca mai putem face ceva, oricat de impietriti am fi mai e semn si pentru noi, mai e semn de pocainta, mai e semn de intoarcere. Si cand se vede acest semn de intoarcere? Cand incepe sa ne pese si de ceilalti, cand intelegem ca nici macar in Imparatia lui Dumnezeu nu mergem de unii singuri. Dumnezeu o sa ne intrebe de sotul nostru, de sotia noastra, de copiii nostri, de vecinii nostri, de cei de langa noi. Nu intram de unii singuri. Si mai e ceva: Dumnezeu va lua in calcul fiecare gest al nostru care poate sa reprezinte un semn al dragostei pe care noi l-am facut pe acest pamant.

Este vestita intamplarea aceea pe care ne-o relateaza marele romancier Dostoievski, in Fratii Karamazov. A murit o femeie si nu a fost prea buna in aceasta viata si nici milostiva. Si la judecata au cautat cei de-aproape ai lui Dumnezeu sa gaseasca semn de mila in inima ei si nu prea au aflat, dar totusi ceva au aflat: candva daduse de pomana o ceapa. Si i-au cerut lui Dumnezeu sa-i lase sa o scoata pe femeie din suferinta. Si cum? Sa se foloseasca de ceapa pe care ea a dat-o de pomana la un moment dat. Ceea ce s-a si intamplat. Au luat ceapa, verde cum era, femeia s-a prins de bulbul cepei si ei au inceput sa traga de cozile cepei ca sa o scoata din iad. Numai ca, in timp ce femeia isi dorea sa iasa din iad, altii s-au prins de picioare si de maini ca sa se scape deodata cu ea. Dar ea si acolo si-a continuat modul de existenta pe care l-a avut pe pamant. Si care era aceasta? Era foarte preocupata de ea insasi si a inceput sa dea din maini si din picioare ca sa scape de cei care se prinsesera de ea si sa iasa singura. Si in timp ce dadea din maini si din picioare – ne si putem inchipui ce s-a intramplat – s-a rupt coada cepei si a ramas si ea acolo.

Intelegem de aici ca Domnul ne face loc in Imparatia Lui impreuna cu ceilalti, pentru ca, daca am zis ca iadul inseamna insingurare, singuratate, tristete, cum am fi sa stam intr-un rai, sa zicem asa, dar de unii singuri? Cred ca si de-acum am intelege ca nu ar fi fericire, pentru ca n-am putea sa stam avandu-i in minte pe cei pe care ii iubim sau i-am avut in jurul nostru – pentru ca, de la o vreme, oricat am fi de rai, oricat am fi de indiferenti, ceva se mai poate schimba. Semn al Evangheliei in partea finala, cand pana si acest bogat nemilostiv si indiferent a inceput sa se preocupe de fratii sai – ce-i drept, nu de altii straini -, dar oricum era semn de mila in inima lui.

Dar, deopotriva, Evanghelia de astazi este si un semn de alarma. In ce sens? Ca Domnul intra in logica lui si zice: nu, nu, au pe Moise si pe prooroci, au Scriptura, au tot ce trebuie, ca sa invete sa traiasca si sa mosteneasca Imparatia Cerurilor. Si el continua: nu, nu, ca daca cineva se va duce si le va spune, se vor schimba si fratii mei. Si atunci primeste raspuns: Nici daca cineva ar invia din morti, unii ca acestia nu vor crede. Bineinteles ca era vorba de Invierea Domnului Hristos. Si asa s-a si intamplat: nici daca Hristos a inviat din morti nu toti au crezut. Sau sunt inca multi care nu cred – sau suntem inca multi cei care nu credem cu toata fiinta noastra. Pentru ca daca am crede ca El ne pregateste o Imparatie – cu toate ca moartea e atat de evidenta – cred ca ne-am trai si viata putin altfel.

Si ramanem aici si concluzionam: Evanghelia de astazi este o chemare pentru noi – este o chemare si un semn luminos ca inca mai avem timp: lucrati pana este ziua, ca se face noapte, iar noaptea nu mai putem lucra! Lucrati pana este ziua! Si cum sa lucram? Sa facem poteci intre noi. Amin!”

 

Legături:

NEVOIA DE A FI CAUTAT si IUBIT DE DUMNEZEU si DORUL DUPA INTALNIREA CU HRISTOS. PS Benedict: “Cand mai este omul dispus sa dea atat de mult? Cand se simte iubit foarte tare. Si cand cineva simte dragostea nu mai are nevoie de nimic” (VIDEO, TEXT)

IMBRATISAREA LUI DUMNEZEU. PS Benedict Bistriteanul: CRUCEA – declaratia de dragoste a lui Dumnezeu pentru noi. IZOLARE, FRICA, DEZBINARE vs. SLUJIRE SI PARTICIPARE LA SUFERINTA APROAPELUI (video + text)

“Nu te teme, Domnul este cu tine! CU NOI ESTE DUMNEZEU…” – Preasfintitul BENEDICT: Cuvinte de intarire catre “Biserica de acasa” despre VREMEA TREZVIEI, VREMEA ALEGERII, MANGAIEREA IMBRATISARII LUI DUMNEZEU si AJUTORUL IN SUFERINTA AL MAICII DOMNULUI: „Singurul loc unde nu te cuprinde frica este în brațele lui Hristos. Depărtându-ne de El, fricile nasc pui și se transformă în panici. Să nu uităm asta!”

PS BENEDICT BISTRITEANUL la Soborul Sfintilor Arhangheli: “Cand APROAPELE devine DEPARTE este semn al stapanirii celui rau. Pentru ca APROAPELE ESTE MANTUIREA NOASTRA si, daca are nevoie de ajutorul nostru, NU FUGIM DE EL, ci ii dam o mana de ajutor”. OARE PANDEMIA SAU MASS-MEDIA NE POT DESPARTI DE HRISTOS? (video, text)

 

***

VLADICA BARTOLOMEU DESPRE TARELE OMULUI CONTEMPORAN: instrainarea prin Internet si TV, paranoia egocentrista, lingusirea si senzualitatea. “Cand va fi sfarsitul lumii?”

SATANA II VANEAZA PE CEI IZOLATI

“Toţi ne gîndim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii”

PARINTELE CALCIU DESPRE SINGURATATE SI UNIREA INTRU BISERICA

PARINTELE RAFAIL NOICA – predica exceptionala de la Bucuresti despre IMPLINIREA PORUNCILOR si pentru TAMADUIREA DEZNADEJDII (audio si text): “Fiecare om, astazi, este o incarcatura de dureri si de deznadejdi”

 

***

PS DAMASCHIN LUCHIAN, cu realism si sensibilitate, despre CREDINȚĂ și NECREDINȚĂ, NĂDEJDE și DEZNĂDEJDE, DRAGOSTE și TRĂDARE: “Dacă Dumnezeu are încredere în mine, hai să dau şi eu încredere semenului meu. ÎN FAȚA UNUI OM DEZNĂDĂJDUIT NU VENIȚI CU RETORICĂ, ÎMBRĂȚIȘAȚI-L!” (video, text)

Eli, Eli, lama sabahtani? – Trairile Mantuitorului Iisus Hristos pe Cruce. SINGURATATE, PARASIRE, INCREDINTARE, MOARTE PENTRU NOI. “Dumnezeu are nevoie de tine, de mine, de noi toti, pentru ca, prin prezenta noastra, oamenii sa simta prezenta lui Dumnezeu”. Cuvinte cu putere multa (VIDEO, TEXT)

OMUL ARE NEVOIE DE OM! CULTIVAȚI, VĂ ROG, PRIETENIILE DUHOVNICEȘTI! – Cuvinte calde de la PS MACARIE și PS DAMASCHIN (video, text): “Raiul îl dobândim laolaltă, frate cu frate şi soră cu soră, semen cu semen, în comuniune de iubire. Să fim cu toţii prieteni ai celui care suferă! NU-I BINE SĂ FIE OMUL SINGUR”

“RAIUL NU SE DOBÂNDEȘTE DECÂT ÎMPREUNĂ”. PREASFINȚITUL MACARIE – cuvinte puternice și dătătoare de NĂDEJDE pentru traversarea acestor vremuri bulversante: “Dacă ar fi bună această criză pandemică ar fi tocmai ieşirea din convenţionalism, formalism şi manierism în slujirea noastră. Iată, a venit vremea comunicării directe, inimă către inimă” (VIDEO, TEXT)

PS MACARIE despre DUREREA ATROCE A SINGURĂTĂȚII celor uitați și abandonați de oameni (AUDIO, TEXT). “Stăpânitorii umanității căzute caută SĂ PROFITE de căderea umană, de BOALĂ, de MOARTE, de FRICĂ”

DUMNEZEU VREA SA LUCREZE PRIN OM. “Noi toti suntem una. Suntem facuti unii pentru ceilalti, nu suntem insule, ne mantuim sau ne pierdem impreuna”. EGOISMUL CARE RASTIGNESTE sau.. DE CE SUNTEM RESPONSABILI PENTRU TOTI? Preasfintitul Macarie: “Noi suntem legați unii de alții într-o REȚEA NEVĂZUTĂ, dar adevărată și lucrătoare. TOT CEEA CE FACEM ÎI INFLUENȚEAZĂ PE CEILALȚI”

“SĂ LUCRĂM LA DRAGOSTEA DINTRE NOI!”- Preasfințitul MACARIE al Europei de Nord: “Gândim și ne comportăm ca omul postmodern egocentric. Ca și cum am fi PE CONT PROPRIU. FIECARE CU TREABA LUI. Chiar și atunci când suntem în biserică, uităm faptul că suntem mădulare ale Trupului lui Hristos…. NU NE MAI SUSȚINEM, SUNTEM VICTIME UȘOARE PENTRU DIAVOL”

“Unde sunt dragostea și unitatea dintre noi? Mai știm noi să ne ascultăm unul pe altul?” Părintele episcop MACARIE despre IADUL LIPSEI DE IUBIRE în care trăim și noi, creștinii, contaminați de DUHUL LUMII. “Mulți vorbesc astăzi de toleranță, de acceptare, de deschidere, de diversitate, însă toate acestea sunt false, ipocrite”. IUBIREA-HRISTOS ESTE RĂSPUNSUL LA TOATE ÎNTREBĂRILE (conferința de la București VIDEO + TEXT)

NADEJDEA – LUMINA LUI DUMNEZEU DIN MIJLOCUL INTUNERICULUI LUMII CARE L-A ALUNGAT DIN “CETATE”. Interviu cu Vladica Macarie in “Familia ortodoxa”: “Prin faptul că îl strângi pe om la inima ta îi arăţi că, de fapt, HRISTOS ÎNSUȘI ÎL ÎMBRĂȚIȘEAZĂ ȘI ÎL ȚINE LA INIMA SA IUBITOARE…”

 

***

“Faceţi lucrarea lui Dumnezeu cât este ziuă, faceţi CÂT ÎNCĂ SE MAI POATE, căci VINE NOAPTEA, VINE UN SFÂRȘIT, când nimeni nu mai poate să lucreze…” – Predica-avertisment a PS DAMASCHIN LUCHIAN la Duminica orbului din naștere (VIDEO, TEXT)

LUCRATI IN SLUJBA DOMNULUI CAT TIMP ESTE ZIUA, căci “vine noaptea, cand nimeni nu mai poate sa lucreze”!


Categorii

Bogatul nemilostiv si saracul Lazar, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, PS Benedict Bistriteanul, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate