“SCOALA-TE SI UMBLA!” De ce trebuie sa pretuim totusi… sanatatea? CUM SE TRATEAZA SI SE VINDECA DE BOLI CREDINCIOSII ORTODOCSI?

15-03-2012 Sublinieri

DE LA ASISTENTA MEDICALA LA TAINELE, SLUJBELE, RUGACIUNILE SI OBIECTELE SFINTITE ALE BISERICII

CUM SA NE RUGAM CAND SUNTEM BOLNAVI, NOI SAU FRATII NOSTRI?

Cititi si:

tamaduire prin mijloacele bisericii

Medicamente duhovnicesti

Iata, te-ai facut sanatos; de acum sa nu mai

 pacatuiesti, ca sa nu ti se intample ceva mai rau!

(Ioan 5,14)

Biblia pleaca de la premiza ca

sanatatea si buna tarie este mai buna decat tot aurul, si trupul sanatos si cu putere, decat avutia nenumarata. Nu este mai buna avutia decat sanatatea trupului si nu este bu­curie mai mare decat bucuria inimii. Mai buna este moartea decat viata amara sau decat boala neconteni­ta (Sirah 30,15-17).

Fiule! In boala ta nu fi nebagator de seama; ci te roaga Domnului si El te va tamadui, povatuieste in­teleptul biblic. Departeaza pacatul si intinde maini­le spre faptele drepte si de tot pacatul curateste inima ta… Şi doctorului da-i loc, ca si pe el l-a facut Domnul si sa nu se departeze de la tine, ca si de el ai trebuin­ta. .. Cel ce pacatuieste impotriva Ziditorului sau, sa cada in mainile doctorului (Sirah 38, 9-10,12,15).

Sfanta Scriptura ne orienteaza in primul rand sa ne ingrijim inainte de a ne imbolnavi, iar in al doilea rand ca in boala sa nu dam dovada de ne­pasare (v. Sirah 18,19; 38, 9). Dupa cum vedem, exista doua cai paralele, dar nu alternative, de terapie duhovniceasca: profilaxia activa a boli­lor si lupta cu ele. In procesul terapeutic, principalul este harul dumnezeiesc; totusi, nu trebuie neglijata nici asistenta medicala.

Sfintii Parinti nu ne cheama sa ne raportam la boala in mod pasiv sau anxios-ipohondru. Smerenia crestina presupune un efort launtric incordat al sufletului si nu exclude asistenta medicala. Nevointa rabdarii fara cartire a unor suferinte gre­le nu le sta in puteri oamenilor obisnuiti ca noi. Chiar si pentru cei profund credinciosi este mai intelept totusi sa se trateze defaimandu-se pe sine pentru putinatatea credintei decat sa respinga cu mandrie tratamentul, ispitindu-L pe Dumnezeu si cerand de la El savarsirea unei minuni vadite.

„Putem si sa nu ne tratam, asteptand vinde­carea de la Dumnezeu”, arata Sfantul Teofan Zavoratul, „insa aceasta este o mare indrazneala. Putem sa nu ne tratam, ca sa ne exersam in rab­dare, in incredintarea in voia lui Dumnezeu, in­sa acesta este un lucru foarte inalt, si atunci fie­care «oh!» ni se va socoti intru vina, pentru ca unei asemenea alegeri i se potriveste doar bucu­ria recunoscatoare”.

Dupa parerea Sfantului Nectarie din Eghina, sa­natatea sta la baza ascezei corecte.

„M-a amarat boala ta, ii scrie el unei fiice duhovnicesti. Ai racit din pricina umezelii din chilia ta, fiindca din pri­cina mijloacelor materiale modeste nu ai putut s-o renovezi. Dar nu puteai sa-mi scrii? Ti-as fi trimis bani… Nu trebuie sa mai ingheti, sa-ti mai pui in primejdie viata… Boala impiedica cresterea du­hovniceasca a celor ce n-au ajuns la desavarsi­re. Aveti nevoie de sanatate pentru lucrarea du­hovniceasca (sublinierea ne apartine – n.a., K.Z.). Cel ce iese la lupta nefiind desavarsit va fi doborat, sa stiti asta, daca nu este sanatos, pentru ca ii va lip­si taria morala care ii intareste pe cei desavarsiti. Pentru cei nedesavarsiti, sanatatea este ca un car ce il poarta pe luptator spre incheierea biruitoa­re a luptei. Iata de ce va sfatuiesc sa fiti chibzuite, sa stiti masura in toate si sa fugiti de excese... P, impreuna cu A., sa te duca la doctor, ca sa verifici daca boala n-a lasat urme. Trebuie sa asculti de prescriptiile medicale. Daca vei fi bine sanatoasa, vei putea creste duhovniceste; in caz contrar, stra­daniile voastre se vor dovedi zadarnice“.

Astfel, cand Biserica le propune celor sufe­rinzi mijloace duhovnicesti de tratament, asta nu are loc in dauna metodelor medicale traditionale. Printre aceste mijloace duhovnicesti se afla credinta si pocainta, Tainele bisericesti, slujbele, obiectele sfintite, rugaciunea, metodele ascetice de lupta cu patimile. Vom spune cateva cuvinte despre fiecare dintre ele.

 1. Credinta si pocainta

Fata de boala, omul poate incerca un senti­ment de vinovatie si un sentiment de responsa­bilitate. Deosebirea consta aici in aceea ca primul impovareaza launtric, provoaca depresie, ipo­hondrie, „disecarea” propriului suflet, „cadere cu duhul”. Pe cand sentimentul responsabilitatii e productiv. El tinteste spre indreptarea propriilor greseli, mai ales in pragul mortii si al jude­catii lui Dumnezeu. El este lucrare a constiintei, care indeamna la pocainta.

Lupta cu pacatul, inclusiv cu emotiile negati­ve, comportamentul asocial si obisnuintele dau­natoare e, in esenta, lupta pentru un mod cu ade­varat sanatos de viata. Ea nu substituie deloc ma­surile profilactico-terapeutice si sanitar-igienice traditionale, ci, dimpotriva, le umple de continut si atitudine crestineasca fata de bolnav. Propovaduirea pocaintei de catre Biserica este educatie sa­nitara duhovniceasca, igiena duhovniceasca, un­de locul de frunte este dat credintei si constiintei.

Despre felul in care trebuie sa credem si sa ne pocaim stim din scrierile Sfintilor Parinti, nevoi­torilor Ortodoxiei si autorilor ortodocsi contem­porani. De aceea, ne vom opri doar asupra cator­va aspecte medico-psihologice ale fenomenului pocaintei.

Pentru a ne vindeca, trebuie sa constienti­zam nevoia de Doctorul Dumnezeiesc, sa consti­entizam propria pacatosenie, sa ne eliberam de amagirea de sine orgolioasa. Hristos este Docto­rul tuturor neputintelor noastre. El asteapta sa ne adresam Lui si, atunci cand asta se intampla, iarta pacatele si daruieste puterea de a le birui de acum inainte. Pocainta adevarata se zamis­leste in adancul inimii. Tocmai acolo apar rusinea pentru propriile ganduri, simtaminte, fapte, dezgustul fata de gesturile noastre urate, fata de mizeria noastra morala.

Sufletul se spala nu cu apa obisnuita, ci cu la­crimi, cu rugaciuni, cu milostenii, cu posturi… Din nemarginita milostivire dumnezeiasca, asa ne curatim de pacatele savarsite. Pocainta isi afla implinirea in Taina Marturisirii. Domnul Insusi, in prezenta preotului sau episcopului – marto­rul pocaintei -, ia asupra Sa pacatele noastre, le iarta, ne impaca si ne uneste cu Biserica, ne reda harul dumnezeiesc pe care l-am pierdut. Vinde­cand sufletul, Taina Spovedaniei ajuta la vinde­carea trupului, intrucat multe boli sunt urmari ale modului pacatos de viata (v. cap. 4-6).

Sa recunoastem, deci, cata dreptate avea Cu­viosul Varsanufie cel Mare si sa urmam intelep­tului sau sfat:

„De tine depinde sa fii nepasator sau sa traiesti necurat (pacatos – n.a.) si sa cazi in boli pana ce te vei pune in randuiala cuvenita. De altfel, prin pocainta poti scapa de bolile care vin asupra ta ca pedeapsa”.

Staretul Paisie Aghioritul invata:

„Pocainta si spovedania – iata de ce e nevoie astazi. Sfatul pe care il dau totdeauna oamenilor: pocaiti-va si spovediti-va, ca diavolul sa ramana lipsit de drepturi, iar voi incetati sa va mai supuneti in­rauririlor dracesti dinafara. Ca oamenii sa inte­leaga si sa se pocaiasca, le trebuie o zguduire… inca nu ne-am dat seama ca prin pocainta poate fi schimbata hotararea lui Dumnezeu (sublini­erea ne apartine – n.a., K.Z.). Faptul ca omul are asemenea putere nu e o gluma. Faci raul? Dumne­zeu iti da una dupa ceafa. Spui: «Am pacatuit»? Dumnezeu isi schimba mania in milostivire si iti da binecuvantarea Sa”.

Pocainta sincera, nu de forma, indreapta cele savarsite – insa deja in planul launtric. Cand ne dam seama de puterea ucigatoare a pacatului si de nevrednicia noastra, cand rusinea si nadejdea biciuiesc sufletul, atunci se pogoara in inima ha­rul dumnezeiesc. Acesta ne smulge din robia diavolului, literalmente ne elibereaza de lanturile pa­catului si sterge urmele lui. Ea face greselile noas­tre in fata lui Dumnezeu „ca si cum n-ar fi fost”.

Pacatul il mutileaza pe om, iar harul il vin­deca. Şi daca boala noastra sau a altcuiva a rezul­tat din calcarea legii lui Dumnezeu, dupa inla­turarea cauzelor duhovnicesti dispar adeseori si urmarile lor fizice. Boala nu mai este utila pentru mantuirea sufletului, si atunci omul e izbavit de ea. Sa ne amintim celebra replica: „Maurul si-a facut datoria, maurul poate sa plece”.

Pocainta nu duce insa neaparat la vindecare, in primul rand, lucrul acesta nu este totdeauna dupa planul lui Dumnezeu, iar in al doilea rand, credinta si ravna noastra sunt adeseori slabe. Caruia dintre noi ii va spune Domnul cuvinte­le adresate femeii ce suferea de hemoragie: Cre­dinta ta te-a mantuit; mergi in pace si fii sanatoasa de boala ta (Marcu 5, 34)?

Potrivit nimeritei expresii a ieromonahului Anatolii Berestov, „Ortodoxia nu-i pastila”. Este important sa subliniem ca pocainta nu e un mijloc de autovindecare cum sunt compresele cu mustar si cu alcool. Este un proces pe de-a-ntregul duhovnicesc, dat noua spre mantuire, pen­tru refacerea integritatii fiintei umane (duh, su­flet si trup), ce a fost fragmentata de pacat. Po­cainta reface legatura cu Dumnezeu, pe care am pierdut-o, si cheama asupra noastra harul de viata facator al Sfantului Duh. Harul vindeca si transfigureaza natura omului. Iar armonia din­tre duh, suflet si trup alcatuieste baza sanatatii si bunastarii acestora.

Pentru pocainta adevarata, Pronia dumne­zeiasca poate ameliora manifestarile clinice ale bolii: poate rari acutizarile ei, atenua crizele du­reroase, inlatura complicatiile posibile sau de­ja existente, efectele secundare ale preparate­lor medicamentoase si manevrelor medicale s.a.m.d. Pe bolnavii credinciosi Domnul ii spriji­na in lucrarea bunei credinte si in osteneli ce par peste puterile lor. El le intareste rabdarea si da putere in suferinte, alunga lasitatea si panica, ii ajuta sa se mobilizeze si sa se orienteze corect cu privire la ceea ce trebuie sa faca (alegerea medi­cului, metodele de tratament, cautarea medica­mentelor s.a.m.d.).

In viata Fericitei Starete Matrona din Mosco­va este descris un episod unic si totodata destul de obisnuit pentru ortodocsi. O femeie suferinda de cancer s-a rugat cu ravna ca Sfanta insasi „sa asiste la operatie si sa faca totul cu mana ei”. Interventia chirurgicala s-a incheiat cu succes, si chirurgul care a operat a rostit remarcabilele cuvinte:

Operatia a mers usor, n-am obosit, parca cineva mi-ar fi dat tot ce trebuia si m-ar fi ajutat. Aveam in maini o mare usurinta, desi am 70 de ani… Cand ii operam pe altii, curgea transpira­tia pe mine, pe cand aici nici pomeneala”.

Fiecare poate sa traga singur concluziile…

2. Puterea tamaduitoare a Tainelor bisericesti

O deosebita putere harica poseda Tainele Bi­sericii Ortodoxe. Apostolul Pavel s-a vindecat de orbirea duhovniceasca si trupeasca atunci cand Sfantul Anania i-a binevestit despre Hristos si l-a pregatit de botez. Şi indata au cazut de pe ochii lui ca niste solzi, si a vazut iarasi; si, sculandu-se, a fost botezat (Fapte 9,18). Marele Cneaz Vladimir, cel deopotriva cu Apostolii, s-a vindecat si el de or­birea ochilor duhovnicesti si a celor fizici in scal­datoarea botezului.

O minunata putere vindecatoare este pre­zenta in Taina Maslului. Propovaduind pocain­ta, ucenicii lui Hristos scoteau multi demoni si un­geau cu untdelemn pe multi bolnavi si ii vindecau (Marcu 6,13). Apostolul Iacov aminteste:

Este ci­neva bolnav intre voi? Sa cheme preotii Bisericii si sa se roage pentru el, ungandu-l cu untdelemn, in nu­mele Domnului. Şi rugaciunea credintei va mantui pe cel bolnav si Domnul il va ridica, si de va fi facut pacate se vor ierta lui (Iacov 5,14-15).

Din citatele biblice de mai sus si din toata prac­tica liturgica a Bisericii se vede ca la maslu se recurgea in vederea insanatosirii. Nu este vorba de o „ungere dinainte de moarte”, ca la catolici.

Nucleul acestui ritual sacru este reprezen­tat de pocainta noastra. Ca raspuns la ea, Dom­nul revarsa darul iertarii pacatelor si al vinde­carii trupesti. De aceea, inainte de a ne apropia de Dumnezeu pentru a cere vindecare trebuie sa ne judecam pe noi insine cu severitate, fara partinire, si sa renuntam la tot ce este rau. Potrivit Cuviosului Ambrozie de la Optina, prin aceas­ta Taina se iarta chiar si pacatele uitate, pe care omul in mod neintentionat, din uitare, nu le-a marturisit la duhovnic.

Potrivit mitropolitului Antonie al Surojului,

din rugaciunile slujbei maslului se vede limpe­de ca asteptam vindecarea sufletului, care, da­ca va da Dumnezeu, se va revarsa in trup aducandu-i tamaduire”.

Nu este corect sa recurgem la Taina doar pentru a primi sanatatea trupeas­ca. Trebuie sa-l ajutam pe om sa-si redobandeas­ca integritatea trupului, sufletului si duhului. Şi poate ca dupa maslu el ne va spune: „Ma simt atat de schimbat, de transfigurat, ca deja nu-mi mai pasa daca traiesc sau mor, daca voi primi sau nu vindecarea fizica…”

Memoria omeneasca recunoscatoare pastrea­za cu grija numeroase minuni care au avut loc cu bolnavi fara speranta in timpul maslului sau du­pa acesta. Vom aminti doar unul dintre cazurile cele mai caracteristice de vindecare neasteptata. Despre acesta ne relateaza cunoscutul protoiereu moscovit Konstantin Rovinskii, fiu duhovnicesc al Staretului Alexie Meciov, care a slujit in biserica de spital cu hramul icoanei Maicii Dom­nului de la Iviron, de pe langa comunitatea su­rorilor de caritate.

In spital a fost adus un barbat de 40 de ani. Acesta raspandea un miros de descompunere, intrucat ca urmare a trombozei unei vene de pe piciorul drept facuse cangrena. Seara, bolnavul l-a chemat pe parintele Konstantin ca sa-l spove­deasca si sa-l impartaseasca cu Sfintele Taine, iar operatia a fost programata pentru a doua zi. Din punctul de vedere al chirurgiei, operatia a de­curs cu succes: piciorul a fost amputat ceva mai sus de genunchi.

Parintele Konstantin l-a vizitat pe bolnav si l-a gasit intr-o dispozitie sufleteasca buna, plin de nadejde intr-o grabnica insanatosire. Intre al­tele, el i-a istorisit ca fusese credincios din copi­larie, dar in ultimii 15 ani neglijase indeplinirea datoriilor crestinesti, devenise cu totul nepasa­tor fata de religie si nu se mai impartasise de 12 ani. Era vorba de o „nesimtire impietrita“, fiind­ca in sufletul sau continua sa creada. S-a aratat recunoscator ca a fost convins sa se impartaseas­ca, desi nu se considera pregatit si sovaia.

Dupa cateva zile, parintele Konstantin l-a ga­sit pe bolnav posomorat si necomunicativ, in­treband ce s-a intamplat, a auzit raspunsul: „E de rau cu mine, numai ca sa nu-i spuneti sotiei: cangrena s-a raspandit mai sus de locul unde a fost taiat piciorul; maine trebuie sa merg iarasi la operatie”. Bolnavul s-a spovedit si s-a impartasit pentru a doua oara, si operatia s-a incheiat din nou cu bine – insa cand preotul l-a vizitat iarasi, suferindul, palid, cu ochii sticlind, acoperit de sudoare rece, tulburat, a rostit: „Acum s-a des­coperit: cangrena progreseaza, sunt pierdut”.

Ca raspuns la consolarea ca piciorul poate fi taiat si mai sus, el a observat resemnat: „Nu-i nimic de facut; piciorul a fost taiat atat de sus, ca nu se poate opera mai departe. O sa mor de cangrena…”

Atunci, parintele Konstantin i-a vorbit bolna­vului despre puterea Tainei Maslului, despre in­semnatatea credintei in Taina, si muribundul a dorit sa-si foloseasca ultima sansa.

„Ne-am ru­gat amandoi din suflet si ne-am pus toata na­dejdea in Dumnezeu, isi aminteste preotul. Du­pa cateva zile, s-a petrecut un caz rar in practica medicala: cangrena a incetat sa mai progreseze, s-a format linia de demarcatie sub forma unei cicatrici purpurii, dincolo de care putreziciunea nu s-a intins. Bolnavului i s-a curatat piciorul, fiind inlaturate tesuturile moarte, totul a fost dez­infectat cu iod si cusut. Dupa o saptamana, a fost declarat complet vindecat de cangrena si a fost trecut pe lista de externari”.

In ajunul externarii, parintele Konstantin a trecut iarasi pe la bolnav si l-a gasit in lacrimi. „De ce mai plangeti, a intrebat pastorul de su­flete, cand Domnul v-a miluit?” „Plang ca 12 ani n-am avut fericirea sa-L iubesc pe Mantuitorul”, a raspuns bolnavul.

In momentul cand devenise inevitabila o moarte chinuitoare, omul a facut experienta milostivirii dumnezeiesti, a cunoscut practic bucu­ria duhovniceasca a impartasirii cu El prin ru­gaciune si a inteles ca Domnul este Dragostea si Atotiertarea insasi! Izbavit de moarte, se tanguia fierbinte ca s-a lipsit atat de lunga vreme de iubi­rea si recunostinta catre Mantuitorul. „Fraze ca cea pe care a rostit-o bolnavul nu poti «compu­ne». Ea a tasnit din inima, dand marturie despre inaltimea trairilor lui si profunzimea caintei lui”, incheie parintele Konstantin.

O insemnatate netrecatoare in lucrarea vindecarii are si Taina Euharistiei (Impartasaniei). Daca pocainta ne curata de intinaciunea pacatu­lui, impartasirea cu Trupul si Sangele Domnu­lui da viata vesnica si impiedica duhul viclean, alungat prin pocainta, sa se intoarca. In rugaciu­nile de dupa impartasanie se arata nu o data ca impartasirea „nu spre judecata sau spre osanda” aduce sanatate sufletului si trupului, luminea­za gandurile, stinge vapaia patimilor pacatoase, apara de ispitele venite din partea acestei lumi, a trupului si a diavolului.

Randuiala pregatirii pentru impartasirea cu Sfintele Taine si momentul in care se face aceas­ta sunt stabilite sub indrumarea duhovnicului, si trebuie sa ne straduim, cu binecuvantarea lui, sa respectam regulile si programul respectiv.

Iata numai doua exemple ale nepatrunsei puteri tamaduitoare a Tainei Euharistiei, culese din via­ta Sfantului Ioan Maximovici, arhiepiscopul Shanghaiului, iar mai apoi al orasului San Francisco. Prima relatare da marturie elocventa despre faptul ca impartasania pazeste de boala, iar cea de-a doua – despre faptul ca ea vindeca nemijlocit.

1. In Shanghai, o femeie a fost muscata de un caine turbat. Suferinda ori a refuzat sa i se faca injectii impotriva turbarii, ori n-a indeplinit cu exactitate instructiunile medicilor. Fapt este ca boala a progresat treptat, ajungand intr-o forma grava. Vladica Ioan s-a grabit cu Sfintele Daruri la muribunda si a impartasit-o. In momentul ace­la a avut loc insa o criza convulsiva, si bolnava a scuipat Sfanta Impartasanie impreuna cu spuma si cu saliva. Atunci, Vladica s-a lasat in genunchi, a adunat cu buzele de pe jos Sfanta Particica si a inghitit-o. Sora medicala, care observa totul, a in­cercat sa-l impiedice, strigand: „Ce faceti, Preasfintite? Turbarea este o boala molipsitoare!” La care Sfantul a raspuns linistit, cu credinta nestra­mutata: Nu se va intampla nimic: acestea sunt Sfintele Daruri!” Şi, intr-adevar, desi riscul molipsirii era mare, Vladica a refuzat cu buna stiinta tratamentul corespunzator. Din mila lui Dumne­zeu, el a trait mai bine de 20 de ani dupa aceea. Nu ni se spune daca bolnava a supravietuit.

Episodul [acesta] este o minunata replica da­ta scepticilor. Sub pretextul igienei, acestora le es­te sila sa sarute mana preotului, sfintele icoane si moaste, pe care le-au sarutat alti oameni, ori sa se impartaseasca din aceeasi lingurita cu altii. Ca sa folosim limbajul contemporan, harul dumne­zeiesc are actiune antimicrobiana si stopeaza pa­na si raspandirea bolilor deosebit de periculoase. Altminteri, de-a lungul tuturor veacurilor sale de existenta, Biserica ar fi fost primul focar de boli infectioase si dermatologice transmise pe doua cai: aeriana (prin stranut, picaturi de saliva s.a.m.d.) si domestica (prin atingere, sarut s.a.m.d.).

Totodata, nu trebuie sa-L ispitim pe Dumne­zeu, pentru ca totul trebuie sa se faca cu cuviinta si dupa randuiala (I Corinteni 14, 40). Lucrurile sfin­te trebuie pastrate curate, raclele cu moaste, cru­cile, imbracamintile icoanelor si celelalte obiec­te de cult trebuie sterse periodic. Daca omul stie ca sufera de o boala periculoasa si transmisibila, este dator sa previna preotul si sa procedeze asa cum ii spune acesta – de pilda, sa sarute ultimul crucea si sa se impartaseasca cu Darurile pentru bolnavi in afara bisericii (la spital, acasa).

2. „In Shanghai, in 1945, isi amintea o oareca­re Anna Petrovna, am fost ranita in timpul razboiului, si eram pe moarte in spitalul francez. Ştiam ca mor, si am rugat sa i se transmita Vladicai sa vina si sa ma impartaseasca. Era 10 sau 11 seara, afara era furtuna. Ma chinuiam groaz­nic. Eu tipam sa-l cheme pe Vladica, la care me­dicii si surorile imi spuneau ca asa ceva este de neconceput, intrucat e timp de razboi si spitalul este inchis cu desavarsire pe timp de noapte, asa ca trebuie asteptat pana dimineata. Eu nu vo­iam sa aud nimic si continuam sa tip: «Vladica, vino! Vladica, vino!» Şi nimeni nu-mi putea indeplini dorinta de a-l instiinta. Deodata, pe fur­tuna aceea, vad: in usa salonului apare Vladica, ud tot, si vine la mine. Intrucat aceasta aparitie a lui era de domeniul miraculosului, am inceput sa-l pipai ca sa vad daca este viu, si l-am intre­bat: «Nu cumva este duhul dumneavoastra?» El, zambind lin, mi-a zis: «[Sunt] viu», si m-a impartasit. In momentul acela m-am cufundat in somn si am dormit 18 ore. Impreuna cu mine in salon era inca o pacienta. Şi ea l-a vazut pe Vladica atunci cand m-a impartasit. Dupa ce m-am trezit, m-am sim­tit sanatoasa, si spuneam ca asta e pentru ca a ve­nit Vladica si m-a impartasit. Nu m-au crezut in­sa, ziceau ca Vladica pur si simplu nu avea cum sa intre in spitalul inchis intr-o asemenea noap­te. Am intrebat-o pe colega de salon, si aceasta a confirmat ca Vladica a fost acolo, dar nici atunci nu ne-au crezut. Faptele vorbesc insa: sunt vie si ma simt bine. Intre timp, sora care nu ma cre­zuse mi-a aranjat asternutul si a descoperit, par­ca spre confirmarea adevarului spuselor mele, ca sub perna fusese pusa o bancnota de 20 de dolari! Vladica stia ca eram datoare spitalului cu o suma considerabila si ca sunt in nevoie, si i-a pus acolo. Mai tarziu avea sa confirme ca el i-a pus sub per­na, intr-adevar. De atunci m-am facut bine”.

Daca omul se impartaseste nu spre judecata sau spre osanda, se savarsesc adevarate minuni. Despre una dintre ele da marturie mitropolitul Antonie al Surojului. In anul 1939, cand inca nu fusese hirotonit intru preot, lucra in calitate de chirurg intr-o tabara de odihna pentru copii. A venit la consult o fetita, plangandu-se de febra, dureri si senzatie de greutate in picior. Nu inca­pea indoiala: flebita (inflamatie a venelor) a piciorului. Cel de-al doilea medic al taberei a con­firmat diagnosticul.

„Am sunat un medic din spitalul oraselului invecinat, care a fost de aceeasi parere, continua Vladica Antonie. Inainte de a pleca la spital, feti­ta s-a spovedit si s-a impartasit cu Sfintele Taine. Am dus-o peste araturi, intr-un automobil mic, si a fost zgaltaita in asa hal, incat putea sa aiba nu doar flebita, ci si complicatii. Am ajuns la spital. Acelasi medic a examinat-o, s-a intors spre mine si a zis: «Şi dumneavoastra aveti preten­tia ca sunteti medic? Nu vedeti ca fetita n-are ni­mic?!» Şi ne-a trimis acasa. Fetita s-a indreptat spre Dumnezeu, si-a curatit sufletul prin pocain­ta, a primit Sfintele Taine spre tamaduirea sufle­tului si a trupului, si a fost vindecata”.

In rugaciunile de multumire de dupa Sfanta Impartasanie cerem ca Ziditorul sa treaca, prin Sfintele Daruri, in toate madularele trupului, in pantece, in inima, sa arda „spinii” tuturor pacatelor, sa lumineze cele cinci organe de simt. Ur­mand Sfantului Simeon Metafrast, ne rugam ca prin puterea impartasaniei „tot lucrul rau, toata patima” sa fuga de noi ca de foc.

3. Lucrarea tamaduitoare a slujbelor

Intr-o scrisoare catre unul din fiii sai duhov­nicesti, Sfantul Teofan Zavoratul scrie:

„Dumne­zeu ia aminte la rugaciune atunci cand oamenii se roaga cu sufletul indurerat.slujba biserica Daca nimeni nu suspina din suflet, slujba o sa «scartaie», iar ru­gaciune adevarata pentru suferind nu va fi. La fel si cu Proscomidia, la fel si cu Liturghia. Totul ramane pe credinta si nadejdea dumneavoastra, al caror semn sunt slujbele pe care le platiti. Dar dumneavoastra mergeti la slujbe? Daca nu, cre­dinta va este muta… Ati platit sa se faca slujba, dar dupa ce ati dat bani ca sa se roage altii, v-ati socotit scapat de orice grija... Celor care fac sluj­ba nici nu le trece prin cap vreodata sa-i doara sufletul inaintea Domnului pentru toti cei pe care-i pomenesc… Dealtfel, de unde atata putere sa-i doara sufletul pentru toti?

Altceva este atunci cand mergeti si dumnea­voastra la slujba cand este pomenita bolnava… Atunci, durerea va e purtata de rugaciunea Bise­ricii si se inalta mai degraba la Tronul lui Dumne­zeu … si face indurerata insasi rugaciunea Bisericii, chiar daca pe cei care slujesc nu-i doare… Vedeti, asadar, unde e puterea!.. Mergeti la slujbe chiar dumneavoastra, si indurerati-va cu inima pentru bolnava. Şi va iesi ce trebuie. In biserica la Litur­ghie sa va indurerati in vremea Proscomidiei… si mai ales atunci cand dupa Pe Tine Te laudam… se canta cantarea Maicii Domnului: Cuvine-se cu ade­varat… Atunci sunt pomeniti din nou, dupa savar­sirea jertfei nesangeroase, mortii si viii…

Pomenirea la Liturghie este mai puternica de­cat cea doar la Proscomidie, pentru ca exprima in masura cea mai puternica faptul ca imparta­siti durerea bolnavei, iar prin aceasta exprima in masura cea mai puternica credinta si nadejdea ca Domnul nu va va lasa cu ajutorul Sau…”

Totusi, nu trebuie sa deznadajduim atunci cand nu putem transmite la altar pomelnicul cu numele celor apropiati. Daca in spatele acestui gest se afla intentii cu adevarat serioase, nu indiferenta, lene sau interes meschin, rugaciunea va fi neaparat ascultata. Şi iata de ce. Scotand particele din prescura la inceputul Liturghiei, pre­otul citeste numele din pomelnice, iar incheind Liturghia pune in potir, impreuna cu rascumpa­ratorul Sange al lui Hristos, particelele acestea, spunand: „Spala, Doamne, pacatele celor ce s-au pomenit aici, cu Cinstitul Tau Sange, pentru ru­gaciunile sfintilor Tai”.

rugaciune preot altar „Preotul nu spune: «cei pe care i-am pome­nit eu», ci «cei ce s-au pomenit» in general”, pre­cizeaza diaconul Andrei Kuraev. Rugaciunile sfintilor” nu sunt aici doar rugaciunile celor pe care ne-am obisnuit sa-i vedem in icoane, ci este vorba si de rugaciunile celor ce stau cu noi in bi­serica si care s-au impartasit cu Trupul si Sange­le lui Hristos la Liturghia aceasta (caci inainte de impartasire preotul a proclamat, doar: „Sfintele – sfintilor”, adica Sfantul Trup si Sfantul Sange ale lui Hristos se dau doar celor ce se apropie cu vrednicie, dupa ce si-au marturisit pacatele si s-au curatit). Dupa cum vedem, preotul nu se roaga pentru aproapele nostru in locul nostru, ci impreuna cu noi. Şi ca atare, daca nu poti sa dai la biserica jertfa baneasca impreuna cu pomelni­cul, nu inseamna deloc ca nu poti inalta jertfa de rugaciune a inimii catre Dumnezeu. Spovedeste-te, impartaseste-te si roaga-te pentru aproape­le tau, si aceasta rugaciune va avea o insemnata­te cu nimic mai prejos decat rugaciunea pe care o face preotul pentru el in altar dupa pomelnicul pe carei l-ai dat”.

Asadar scoaterea particelelor la Proscomidie si, in general, pomenirea pentru sanatate la Liturghie si la alte slujbe au o puternica lucra­re vindecatoare. De asemenea, foarte benefica pentru bolnavi este rugaciunea inaintea sfintelor icoane si moaste.

Cu minuni autentice s-au proslavit icoanele multor bineplacuti ai lui Dumnezeu, in primul rand ale Maicii Domnului. Astfel, harul lucrator prin icoana Maicii Domnului din Kazan a vinde­cat multe cazuri de orbire, iar icoana „Potirul ne­secat” – de alcoolism. In planul acesta, continutul troparului icoanei Maicii Domnului de la Iviron este aplicabil practic la orice reprezentare sfintita a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu:

De la sfanta icoana ta, Stapana de Dumnezeu Nascatoare, vindecari si tamaduiri se dau cu imbelsugare celor ce cu credinta si cu dragoste vin la ea: asa si neputinta mea cercetandu-o, si sufletul meu il miluieste, ceea ce esti buna, si trupul tamaduieste-l cu harul tau, Preacurata.

Aparatoarea osardnica a neamului crestinesc a cunoscut ea insasi toate greutatile vietii pa­mantesti, si ia aminte la fiecare lacrima, la fieca­re tanguire adresata ei. Este aproape si de cei ce pier in pacate, si de cei plini de ravna pentru via­ta duhovniceasca. Bucurandu-se si multumind Maicii Domnului, Biserica ii inalta lauda:

Marimu-te pe tine, Preasfanta Fecioara, Prunca de Dumnezeu aleasa, si cinstim sfanta icoana ta, prin care izvorasti tamaduiri celor ce alearga la tine cu credinta.

Slujbele ortodoxe, insasi atmosfera si podoaba bisericii, cantarile bisericesti, sunetul clopotelor umplu de har si de bucurie sufletele celor care se roaga, le misca. Ca sa ne exprimam in limbaj me­dical, multi sunt eliberati de stres si de tensiunea emotionala. Adeseori, dupa slujba oamenii simt un aflux de putere si vioiciune, ca si cum ar fi intinerit sau ar fi renascut. Acest fenomen duhov­nicesc poate fi numit „terapia prin biserica”.

4. Vindecarea prin lucruri sfintite

Pe langa Tainele si slujbele Bisericii Ortodoxe, un enorm efect terapeutic poseda substantele si obiectele materiale sfintite prin har. Iata numai trei exemple din Biblie.

Era ingropat un om. Prin purtarea de grija dumnezeiasca, trupul lui s-a atins de oasele Prorocului Elisei, si indata cel raposat a inviat si s-a sculat pe picioarele sale (IV Regi 13, 21). In Ierusa­lim, la Poarta oilor, se afla o scaldatoare, alaturi de care zaceau o multime de suferinzi. Toti aces­tia asteptau

miscarea apei, caci un inger al Domnu­lui se cobora la vreme in scaldatoare si tulbura apa si cine intra intai, dupa tulburarea apei, se facea sa­natos, de orice boala era tinut (Ioan 5, 3-4).

Iar in Faptele Apostolilor se subliniaza:

Se puneau stergare sau sorturi purtate de Pavel, si bolile se departau de ei, iar duhurile cele rele ieseau din ei (Fapte 19,14).

Intreaga experienta a spiritualitatii ortodoxe demonstreaza insusirile vindecatoare ale artosului, prescurilor, anafurei, agheasmei mici si mai ales mari. Cu agheasma sunt stropite medicamentele. Agheasma mare este luata pe sto­macul gol, insa in situatii exceptionale si criti­ce aceasta regula nu mai este obligatorie. Exista, de asemenea, traditia evlavioasa a scaldatului la copca dupa sfintirea apelor de Botezul Domnu­lui, precum si in izvoarele naturale ce s-au des­chis cu rugaciunile bineplacutilor lui Dumnezeu ori au fost sfintite de catre ei.

Partea bolnava a corpului se stropeste perio­dic cu agheasma, se pecetluieste cu semnul cru­cii, se unge tot sub forma semnului crucii cu unt­delemn sfintit la maslu sau din candele ce ard inaintea icoanelor facatoare de minuni, moas­telor, la Mormantul Domnului. E bine ca pe lo­cul bolnav sa se lipeasca nisip sau pamant de pe mormintele dreptilor, in saculeti de panza.

In calitate de confirmare a celor spuse vom ci­ta cuvintele unei credincioase din regiunea Tiumen, care in noiembrie 1996 a facut un pelerinaj la mormantul Fericitei Matrona si s-a rugat cu lacrimi, cerand ajutor. Daca aceasta istorisire ar fi fost supusa prelucrarii literare, ar fi disparut caracterul ei simplu si direct, dovada a sinceri­tatii povestitoarei. Ca atare, vom reda spusele ei exact asa cum au fost:

Primul lucru de care am rugat-o pe Matrona – aveam sub bratul drept o alunita care atarna si acolo o rana, totul se inro­sise si ma durea. Am rugat-o sa ma ajute, ca doar cu mana dreapta trebuie sa ma rog. Şi am uns numai de doua ori cu untdelemnul pe care l-am luat de la mormant, si dupa o zi totul a disparut, ca si cum n-ar fi fost nimic.

In al doilea rand, aveam tiroida tare marita, gu­sa. Mi-era frica sa merg la doctori. Toti imi ziceau ca trebuie sa fac operatie. Gusa ma sufoca deja, tot timpul aveam un nod in gat, nu puteam sa innod sub barbie basmaua. Am rugat-o pe Matrona sa ma vindece de gusa, ca sa pot sa-mi pun basmaua si s-o innod cand merg la biserica. Am uns cu untdelemn gusa, nu m-a mai sufocat, si am ui­tat de ea. A trecut o luna. Am cumparat o galeata de cartofi, am ajuns acasa si mi-a trecut deodata prin cap: «Hei, n-am stat deloc sa ma odihnesc, si totusi nu ma mai inabus». M-am uitat in oglinda – nu mai aveam nici urma de gusa.

Din mai anul trecut ma supara o durere pe la ficat, simteam o umflatura tare intr-o parte. Inauntru ma ardea, faceam febra, si tot la doua-trei zile crizele se repetau, o saptamana am zacut. Ei, si cand am adus nisip si untdelemn de la Matro­na, am inceput sa stropesc nisipul cu agheasma, cum m-au invatat, si sa-l beau[1]. Cand a inceput criza, am baut apa, m-am uns pe partea aceea cu untdelemn si m-am stropit cu agheasma. Şi m-am culcat, am dormit bustean. Cat am dormit nu stiu, dar cand m-am trezit nu mai aveam febra, nici nu ma mai ardea. Ce m-am usurat! Şi pe urma am mai avut crize de doua ori, dar deja usoare; tot asa, am baut agheasma si m-am frecat cu untde­lemn, si acum nici nu se mai cunoaste ca ma du­rea acolo. Acum am cu mine mereu nisip…”.

5. Rugaciunea pentru sanatate

rugaciune pentru cel bolnavCand binecredinciosul rege iudeu Ezechia s-a imbolnavit si era in pericol de moarte, Prorocul Isaia i-a prezis: Pune randuiala in casa ta, ca nu vei mai trai, ci vei muri (Isaia 38,1). Auzind o sentin­ta atat de aspra si irevocabila, de suparare regele

s-a intors cu fata la perete si s-a rugat Domnului… si a izbucnit Iezechia in hohote de plans. Şi a fost cuvan­tul Domnului catre Isaia, zicand: „Du-te si spune lui Iezechia: Asa graieste Domnul Dumnezeul lui David, tatal tau: Ascultat-am rugaciunea ta, vazut-am lacrimile tale, iata, voi adauga la viata ta inca cinci­sprezece ani” (Isaia 38, 2-5).

Rugaciunea lui Ezechia este un exemplu si o lectie datatoare de nadejde pentru noi toti. Nu este pacat sa ne rugam ca sa ne facem sanatosi. Trebuie sa adaugam insa: „daca vrei, Doamne!” Şi El fie va tamadui, fie va mangaia, oricat de in­tristatoare ar fi situatia.

Un real si puternic ajutor terapeutic il da che­marea cu evlavie a numelui Mantuitorului – ruga­ciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul (pa­catoasa)” (v. Marcu 16, 17). Credinta de viata facatoare in numele Lui a intarit talpile si genunchii celui olog din pantecele mamei sale, caruia Apos­tolul Petru i-a poruncit: in numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, scoala-te si umbla! (v. Fapte 3,16).

„A chema necontenit numele lui Dumnezeu, invata Cuviosul Varsanufie cel Mare, e doctorie care omoara nu numai patimile, ci si insasi lucrarea lor. Doctorul da leacul sau pune plasture­le potrivit pe rana celui in suferinta, si leacul sau plasturele lucreaza (au efect), iar bolnavul nici nu stie cum se intampla asta: si numele lui Dum­nezeu, fiind chemat, omoara toate patimile, ma­car ca noi nu stim cum se face aceasta”.

Cuviosul Varsanufie sfatuia sa se faca mai des rugaciunea urmatoare:

„Stapane Iisuse! Acopera-ma si ajuta neputintei mele”.

Alte exemple de scurte rugaciuni pentru sanatate:

Miluieste-ma, Doamne, ca neputincios sunt; vindeca-ma, Doamne, ca s-au tulburat oasele mele (Psalmul 6, 2).

„Doamne Iisuse Hristoase, pe robul Tau (nume­le) cel ce zace si patimeste iarta-l si vindeca-l, ca Tu esti Cela ce ai purtat neputintele si bolile neamului nostru si toate le poti, ca un Multmilostiv.”

„Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, cu atotputernica mijlocirea ta roaga-L pe Fiul Tau si Dumnezeul meu pentru tamaduirea robului Sau (numele).”

„Toti sfintii si ingerii Domnului, rugati-va lui Dumnezeu pentru robul Sau cel bolnav (numele).”

Exista imprejurari cand e mai potrivit sa ce­rem nu insanatosirea, ci usurarea suferintelor, iertarea pacatelor, sfarsit pasnic si linistit, ca su­fletului sa i se daruiasca imparatia cerurilor. Iata o rugaciune scurta in acest sens:

„Doamne Iisuse Hristoase, milostiv fii mie in ceasul mortii. Cerceteaza-ma atunci, ca sa nu ma tem de ceasul acela, ci sa trec lin de dansul”.

Asu­pra muribundului se citeste din Molitfelnic „Ca­nonul de rugaciune la despartirea sufletului de trup”. Trebuie sa strigam fierbinte catre Preasfan­ta Nascatoare de Dumnezeu, ingerul pazitor si puterile ceresti care vor intampina sufletul dupa iesirea lui din trup. Este folositor sa ne adresam si altor bineplacuti ai lui Dumnezeu (in primul rand celui al carui nume il poarta muribundul), si de asemenea sa ne rugam pentru rudele si apropiatii lui adormiti in Domnul. Acestia asteapta sa-l intal­neasca si vor mijloci pentru el din cealalta lume.

Ne putem ruga si cu alte cuvinte, numai sa fie „din inima”. Sfintii sunt alaturi de noi. Nu degea­ba in slujba Prorocului Ilie se spune ca el nu se departeaza niciodata de Tronul lui Dumnezeu, si totusi mijloceste totdeauna pentru orice bolnav.

Protoiereul Konstantin Rovinskii si alti preoti recomanda rugaciunea de comun acord. Ea se intemeiaza pe cuvintele Mantuitorului:

Daca doi dintre voi se vor invoi pe pamant in privinta unui lu­cru pe care il vor cere, se va da lor de catre Tatal Meu, Care este in ceruri: ca unde sunt doi sau trei, adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor (Ma­tei 18,19-20).

In primele secole ale erei noastre, modul acesta de rugaciune avea o larga raspandire. Nu degea­ba intr-o rugaciune de taina de la Liturghie pre­otul il roaga pe Hristos sa primeasca rugaciunile de obste ale Bisericii cu bunavointa cu care a fa­gaduit ca va primi cererile a doi sau trei crestini. Amintim aici ca rugaciunea intregii Biserici l-a izbavit in chip minunat din lanturi pe Apostolul Pe­tru, care era inchis in temnita (v. Fapte 12,3-17).

De obicei, parintele Konstantin citea urmatoa­rea rugaciune:

„Doamne Dumnezeul nostru, Iisuse Hristoase! Tu cu preacurata gura Ta ai zis: „da­ca doi dintre voi se vor invoi pe pamant in privin­ta unui lucru pe care il vor cere, se va da lor de catre Tatal Meu, Care este in ceruri: ca unde sunt doi sau trei, adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor”. Nemincinoase sunt cuvintele Tale, Doamne, milostivirea Ta neasemuita si iu­birii Tale de oameni nu este capat. Rogu-Te, dar, Dumnezeul nostru, daruieste-ne noua (numele), care ne-am invoit sa Te rugam pentru (obiectul rugaciunii); insa nu cum voim noi, ci cum Tu voiesti, Doamne. Fie in toate voia Ta. Amin”.

Rugaciunea de acest fel se rosteste de comun acord cu unul sau cativa oameni. Pentru asta trebuie, in primul rand, sa cerem binecuvantarea duhovnicului. In al doilea rand, trebuie formulat exact scopul cererii – vindecarea cuiva de o boa­la, sau binecuvantare pentru operatie, sau putere si barbatie pentru a indura suferintele s.a.m.d. In al treilea rand, trebuie neaparat sa ne rugam lui Dumnezeu, in cursul rastimpului dinainte stabi­lit, de un anumit numar de ori pe zi (se poate si o singura data). Credinciosii care au convenit sa faca asta se pot afla in locuri diferite – distan­ta dintre ei nu joaca nici un rol. Importante sunt sinceritatea si increderea in Domnul.

O forma aparte de comunicare prin rugaciune cu Dumnezeu este reprezentata de citirea unor locuri alese din Sfanta Scriptura. Este greu de supraevaluat insemnatatea duhovnicesc-morala si medico-psihologica a textelor revelate de Dumnezeu. Astfel, Psaltirea alunga de la om du­hurile viclene – sursele trandavirii, intristarii, slavei desarte (vanitatii) si celorlalte patimi. Citi­rea in fiecare zi a Evangheliei (macar cate un ca­pitol) ne ajuta sa scapam de vicii si satura sufle­tul cu cuvantul lui Dumnezeu, prin care va trai omul (v. Matei 4, 4).

[…]

O mare parte din subcapitolul urmator, despre Post ca mijloc de tamaduire a fost reprodus in postarea:

 

CONTINUAREA cu finalul capitolului:

[…]

Asadar am descris pe scurt cateva mijloace duhovnicesti de tratament al bolilor trupesti, psihice si duhovnicesti. Repetam: toate „medi­camentele” de mai sus sunt orientate spre lupta cu pacatul si, prin urmare, cu acele boli care sunt legate in mod direct sau indirect de el. Medica­mentele duhovnicesti nu inlatura in nici un caz masurile medicale traditionale, ci, dimpotriva, le cresc eficacitatea. In acest plan, Biserica si medicina merg mana in mana, luptandu-se impreuna pentru viata si sanatatea omului.

La fel ca preparatele medicamentoase, si me­todele bisericesti de tratament isi au indicatiile si contraindicatiile lor. Medicamentele duhovni­cesti ne vor fi „spre judecata si spre osanda” da­ca vor fi aplicate mecanic, fara evlavie, credin­ta si pocainta. Mai mult: in urma impartasirii cu nevrednicie, fara cuvenita pregatire, multi dintre voi – avertizeaza amenintator Apostolul Pavel – sunt neputinciosi si bolnavi si multi au murit (I Corinteni 11, 30). Asa ca medicamentele duhovni­cesti sunt o sabie cu doua taisuri!

Putem sa turnam pe noi o galeata de agheas­ma si sa nu dobandim nimic in afara de frustra­re, dezamagire sau mustrari de constiinta. Nu trebuie nici sa-L socotim pe Dumnezeu datorni­cul nostru pentru ca ne-am dat putin osteneala spre propria noastra mantuire si vindecare. Nu avem dreptul si posibilitatea sa-I „smulgem” ce­va. Deci, sa ne straduim sa induplecam milosti­virea Lui. Iar pentru asta trebuie, potrivit expre­siei unui pastor contemporan, sa nu ne impotri­vim atat de tare Proniei, de vreme ce nu suntem in stare s-o ajutam. Atunci se va si implini faga­duinta lui Hristos:

Cereti si vi se va da; cautati si veti afla; bateti si vi se va deschide. Deci, daca voi, rai fiind, stiti sa dati daruri bune fiilor vostri, cu cat mai mult Tatal vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El? (Matei 7, 7 si 11).

Ce anume inseamna in mod concret cele bune, nu noua ni se cuvine sa hotaram. Adeseori, ele intrec sau, dimpotriva, nu satisfac asteptarile si pretentiile noastre omenesti. Sa ne mangaiem in­sa: Pronia nu se insala niciodata.

Mitropolitul Antonie al Surojului ne atrage atentia asupra faptului ca Hristos nu ii vinde­ca pe toti si pe fiecare. Unii se insanatoseau, pe cand altii, potrivit necredintei lor, ramaneau lip­siti de ajutorul de Sus. Pentru a primi lucrarea harului spre tamaduirea sufletului si a trupului, trebuie sa ne deschidem lui Dumnezeu. Nu vin­decarii, ci anume lui Dumnezeu!

Sa meditam la intrebarea pe care Domnul Iisus Hristos i-a pus-o omului grav bolnav de la Scaldatoarea oilor: vrei sa fii sanatos? (Ioan 5, 6). Aparent, la ce bun sa mai intrebe? Si asa era lim­pede. Cine va refuza sa-si redobandeasca pute­rea sufocata de catre boala? Cine se va da in la­turi sa scape de povara nesuferita? De fapt, sen­sul intrebarii este insa mult mai profund.

Vindecarea inseamna mai mult decat… vinde­carea. Nu este vorba doar de imbunatatirea felu­lui cum ne simtim. Prin boli, de multe ori Dom­nul il invata pe om, il cearta si-l pedepseste. In asemenea cazuri, vindecarea arata ca omul re­spectiv a trecut „examenul”. Iar pentru a da acest „examen” trebuie sa ne pregatim: sa renuntam la modul de viata dinainte, care ne-a adus intr-o stare jalnica.

Dar daca pentru noi principalul este sa sca­pam de povara bolii si sa evitam moartea? Da­ca insetam sa ne intoarcem iarasi la caile noas­tre vechi? Atunci dorinta noastra contravine planului lui Dumnezeu pentru noi. Si atunci, ne va ajuta oare Domnul?

A gasi iesirea dintr-o boala serioasa inseam­na, intai de toate, a trage concluzia corecta din propria viata. Iar daca viclenim, tragem de timp sau refuzam sa intelegem ceea ce trebuie, doar noi suntem de vina. Boala este inca in noi, si inca nu suntem gata sa ne izbavim de ea.

Raspunsul afirmativ la intrebarea: „Vrei sa fii sanatos?” inseamna urmatoarele. In primul rand, recunoastem ca vrem s-o rupem cu via­ta noastra pacatoasa si sa dobandim o viata no­ua in Dumnezeu. Iar in al doilea rand fagadu­im ca ne vom stradui sa indreptatim increderea ce ne-a fost acordata, ca nu vom abuza de darul lui Dumnezeu, ca vom sluji lui Dumnezeu si oa­menilor. Din punct de vedere duhovnicesc, a fi vindecat inseamna a deveni intreg, a reface in­tegritatea propriei personalitati si integritatea propriei naturi. In felul acesta se cuvine sa in­telegem cuvintele lui Hristos: am facut un om in­treg sanatos (Ioan 7, 23). Iata de ce, dupa ce l-a vindecat pe cel care zacea la Scaldatoarea oilor, Hristos il avertizeaza indata: te-ai facut sanatos; de acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu ti se intample ceva mai rau (Ioan 5,14).

Acestea nu sunt deloc consideratii abstracte. Noul Testament descrie o situatie de viata destul de tipica. Episodul evanghelic ne da un anumit al­goritm duhovnicesc si ne relateaza cum procedea­za Domnul de obicei cu bolnavii. Ca atare, exem­plul suferindului care a primit vindecarea cu 2000 de ani in urma il priveste pe fiecare bolnav.

Si acum ii intreaba Domnul pe suferinzi daca vor sa fie sanatosi. Foarte rar Dumnezeu face as­ta venind la om sau trimitand un vestitor al Sau. In imensa majoritate a cazurilor, lucrul acesta are loc in chip nevazut de noi. Pronia dumne­zeiasca se face cunoscuta prin intamplari apar­te, de insemnatate hotaratoare, prin rugaciune, prin intuitie, prin luminarea launtrica, prin discutiile cu preotul, prin spovedanie, printr-o con­vorbire sau o lectura pe o tema duhovniceasca. Nu putem insira toate mijloacele, deoarece cai­le Domnului, dupa cum se stie, sunt nepatrun­se. Oricum, intr-un fel sau altul, Dumnezeu pu­ne si acum aceeasi intrebare ca paraliticului de la Scaldatoarea oilor.

Ce-I vom raspunde lui Dumnezeu? Suntem in stare sa primim vindecarea?


[1] Dupa toate aparentele, este vorba de o interpretare naiva data de poporul simplu regulilor de intrebuintare a lucrurilor sfintite (n.a.).

(din: Konstantin V. Zorin,Scoala-te si umbla: Pasi spre insanatosire”, Editura Sophia, Bucuresti, 2009)

Legaturi:

Există o ciudată ispită – de dreapta, conform Părintelui Cleopa – aş numi-o ispita credinţei considerată ca panaceu totalitar al grijilor şi înlocuitor general al virtuţilor omeneşti, care-i o împătrită ipostază a trufiei combinată cu naivitatea:

  • a) convingerea că prin credinţă scăpăm de boli, că nu se poate să mai fim bolnavi; sau, dacă ne îmbolnăvim, că nu avem nevoie de medici şi medicamente, de vreme ce ne putem oricînd tămădui prin rugăciuni.

Convingerea aceasta care aduce întrucîtva cu observaţia făcută de Gide lui Maritain (Il chemi pe Hristos la telefon), e tot una cu ispitirea lui Dumnezeu prin exigenţa unei minuni. Cel care o încearcă se pune în situaţia reclamantului care în loc de a se adresa tribunalului competent de gradul întîi ar trece de-a dreptul la calea extraordinară a recursului.

E totodată lipsă de modestie; medicii şi medicamentele sunt şi ele de la Dumnezeu, iar credinciosul care se îmbolnăveşte întocmai ca toată lumea se vindecă întocmai ca toată lumea, nu altfelcu ajutorul medicilor şi al medicamentelor (fireşte, dacă îi este dat să se tămăduiască).

Dumnezeu desigur face minuni, dar cînd binevoieşte – şi istoria bisericii ne arată că nu sunt nici foarte dese şi nici obţinute prin somaţii. […]

Sfîntul apostol Pavel a rămas cu vechea lui boală (de ochi?) şi după dobîndirea harului: „Datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz“.

(Ce face, atunci, credinciosul? Se roagă pentru ca Dumnezeu să-l ajute şi să binecuvînteze tratamentul.)

De acelasi autor:


Categorii

Crestinul in lume, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Konstantin V. Zorin, Minuni si convertiri, Razboiul nevazut, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), Sfantul Maslu, Spovedanie si Impartasanie (Sfintele Taine), Vindecarea Slabanogului (Paraliticului) de la Vitezda

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

36 Commentarii la ““SCOALA-TE SI UMBLA!” De ce trebuie sa pretuim totusi… sanatatea? CUM SE TRATEAZA SI SE VINDECA DE BOLI CREDINCIOSII ORTODOCSI?

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: Predici audio la Duminica slabanogului de la scaldatoarea Betezda: “DOAMNE, NU AM OM!”/ IPS Augustin de Florina: “ALEGE SI IA! SI OMENIREA ALEGE FOCUL” | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: DR. DAN CIOATA (Timisoara) – CHIRURGUL CARE CAUTA INIMA DUHOVNICEASCA sau Medicina ca misiune mantuitoare | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: Cuviosul EUSEBIU GIANNAKAKIS, “in mijlocul durerii, la capataiul celor suferinzi”, despre PUTEREA MINUNATA A SFINTELOR TAINE ALE SPOVEDANIEI SI IMPARTASANIEI in viata celor bolnavi: “Slava Tie, Doamne! Binecuvantate sunt lacrimile pocain
  4. Pingback: “Daca puterile sunt pe sfarsite…” K. V. ZORIN despre INCALCAREA LEGILOR DUHOVNICESTI si AVERTISMENTELE LUI DUMNEZEU: “Nicio situatie nu vine intamplator. Cand neplacerile se repeta, si pe deasupra cu o constanta de invidiat, inseam
  5. Pingback: Staretul Efrem Filotheitul: “DACA ATI STI CAT DE MULT CER AJUTOR CEI ADORMITI…”. Importanta extraordinara a POMENIRII LA PROSCOMIDIE pentru cei plecati dintre noi | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: Vindecarea slăbănogului: VOIEȘTI SĂ TE FACI SĂNĂTOS? | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate