Ganduri pentru Postul Mare (a treia saptamana): PAZESTE-TI INIMA DE INVIDIE!
SFANTUL NICOLAE VELIMIROVICI:
„Fie ca inima ta să nu pizmuiască pre cei păcătoşi, mai bine fii mereu în frica Domnului.” /Pilde 23:17/
1. Eşti om botezat, adică curăţit de necurăţia dintru început şi plivit de buruiana cea străveche. Necurăţia cea dintru început şi buruiana cea străveche au izvorât din păcatul cel dintru început şi străvechi al strămoşilor. Oare preţuieşti cum se cuvine mila şi prea-marele dar ce ţi s’a dat prin botez?
2. Dintr’o cocină murdară, botezul a făcut din tine Biserică. Aşadar, ce invidie poţi avea oare în inimă faţă de cei ce preschimbă iarăşi o dumnezeiască Biserică în cocină murdară? Inima ta să nu invidieze pe cei păcătoşi.
3. Sau dacă cuiva i se curăţă, luminează, tămâiază şi împodobeşte casa; şi acesta, în loc să ţină casa sa în astfel de rânduială, ia lopata şi aruncă peste uşi şi ferestre toată necurăţia – îl vei invidia, oare, sau îl vei plânge?
4. Însuşi Domnul Dumnezeu a curăţit prin botez pe tot omul botezat. Frica ar trebui să te cuprindă în faţa acestui gând, frica lui Dumnezeu, care a venit pentru a spăla, lumina, renaşte şi mântui pe oameni.
5. Precum curg lacrimile din pricina unei mari tristeţi, dar şi din pricina unei mari bucurii, aşa şi frica îl cuprinde pe om din pricina unei mari răutăţi, dar şi din pricina unei mari jertfe. Dumnezeu S’a arătat în Hristos ca o slugă pentru a curăţi casa ta, pentru a preschimba cocina în Biserica din inima ta. Oare nu te cuprinde frica de atâta smerenie a Împăratului Împăraţilor? Şi oare nu te cuprinde frica când vezi pe omul botezat când păcătuieşte? Cu adevărat, nu este ceva mai nebunesc decât a invidia pe păcătos. Nebunie e şi a-l invidia pe cel drept, mare nebunie – dar a-l invidia pe păcătos e cel mai nebunesc lucru.
6. Ce este păcătosul? Este un sinucigaş inconştient. Este un om ca orice om, care îşi doreşte viaţa, însă neîncetat agoniseşte moarte întru sine. Sau: este un om care îşi doreşte sănătate, dar neîncetat ia otravă. Oare îl vei invidia?
7. Dacă îl invidiezi pe păcătos, care aleargă după umbrele trecătoare ale acestei lumi, îi eşti tovarăş în nebunie. El este nebun pentru că vrea să prindă ceea ce nu poate cuprinde, iar tu pentru că, cu invidia, îţi otrăveşti inima. Dacă îţi pare rău pentru el şi îl îndrepţi, îi faci bine şi ţie şi lui, îţi întăreşti inima ta, iar pe a lui o vindeci.
8. O legendă pomeneşte de doi vecini bogaţi. Unul pătimea din pricina iubirii de arginţi, iar celălalt din invidie pentru primul. Amândoi au murit în aceeaşi zi. Prietenii lor s’au sfădit care dintre cei doi era mai bun. Ca să sfârşească cearta, ei s’au hotărât să deschidă cele două trupuri şi să scoată inimile celor doi – şi după inimă să-i preţuiască. La cel iubitor de arginţi au găsit o piatră în loc de inimă, iar la cel invidios au găsit un şarpe în loc de inimă. Şarpele a sărit şi s’a ascuns sub acea piatră. O, fratele meu, inima ta să nu-i invidieze pe cei păcătoşi! Invidia este un şarpe care se hrăneşte cu inima ta.
9. În această a treia săptămână a Postului Mare, lărgeşte-ţi inima, ca să iasă toată invidia. Ştii cum le grăieşte Corinthenilor preaînţeleptul Pavel: Gura noastră s’a deschis către voi, Corintheni, inima noastră s’a lărgit. /II Cor. 6:11/ Unde este invidie, gura se strânge şi nu vrea să grăiască aproapelui, iar inima se strânge, se contractă şi se împuţinează.
10. Gândeşte-te, oare cu câte mii s’ar împuţina răutăţile din patria ta dacă ar pieri invidia dintre oameni? Şi cât s’ar împuţina certurile şi iubirea de sine? Şi cât s’ar împuţina răscoalele şi războaiele şi vărsările de sânge şi urâciunea? – Doar de nu ar fi invidia!
11. Ai grijă să nu te înşeli. Invidia nu se înfăţişează sub numele ei adevărat. Curvia se ascunde sub numele dragostei, iubirea de arginţi sub numele chiverniselii, jocurile de noroc sub numele divertismentului, beţia sub numele iubirii de prieteni, iar invidia sub numele dreptăţii şi egalităţii. Şi în tine însuţi invidia se înfăţişează ca o revoltă împotriva nedreptăţii şi inegalităţii.
O, fiul meu, ai grijă să nu te înşeli. Tot tâlharul ce vine la uşă strigă: Eu sânt binefăcătorul şi prietenul tău. Păzeşte-te să nu te înşele glăsuirea lui şi nu deschide uşa ta.
Sfantul Nicolae Velimirovici, Inima in Marele Post, Ed. Predania
***
Atitudini: Despre invidie — predica a lui Ioan Vladuca
Ne-am gandit noi vreodata ca invidia este pacat impotriva Sfantului Duh? Al doilea aspect: au intaratat poporul si, navalind asupra-i, l-au rapit si l-au dus in sinedriu. Si au pus martori mincinosi care sa-l acuze pe nedrept. Exact asa au facut si Domnului nostru Iisus Hristos, precum este scris: Iar cei care au prins pe Iisus, L-au dus la Caiafa arhiereul, unde erau adunati carturarii si batranii… Iar arhiereii, batranii si tot sinedriul cautau marturie mincinoasa impotriva lui Iisus, ca sa-L omoare (Mt 26: 57–59). Si arhiereii si batranii au atatat multimile ca sa ceara pe Baraba, iar pe Iisus sa-L piarda (Mt. 27: 20). Asa se comporta cel ce invidiaza: nu se multumeste numai cu invidia launtrica, ci ii intarata si pe altii impotriva persoanei respective si o paraste pe aceasta la stapanitori, care au puterea sa o pedepseasca. De ce procedeaza invidiosul in felul acesta? Din doua motive: In primul rand, fiindca el nu are putere sa pedepseasca, neavand autoritate asupra persoanei respective. In al doilea rand, din viclenie, pentru ca ceilalti sa aiba impresia ca nu el a dat pedeapsa, ci conducatorul. De multe ori in istoria lumii, imparatii erau inconjurati de astfel de oameni cu cugete viclene, care le castigau increderea si care conduceau din umbra. (…)
Iar ei, strigand cu glas mare, si-au astupat urechile si au navalit asupra lui. Asa face invidiosul si maniosul cand aude adevarul. Isi astupa urechile si navaleste asupra celui care doreste sa-l ajute. Al saselea aspect: scotandu-l afara din cetate, il bateau cu pietre. Aceasta este reactia celor care invidiaza si urasc pe aproapele: nesuferind sa-l vada fericit, isi doresc sa scape de el, sa-l indeparteze, sa-l scoata afara. Iar de la ura pana la ucidere nu mai este decat un pas. De fapt, ura este un fel de ucidere. Fiindca asa spune Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, in Prima Epistola Soborniceasca: Oricine uraste pe fratele sau este ucigas de oameni si stiti ca orice ucigas de oameni nu are viata vesnica.
(…)
Sa luam aminte la noi insine, ca nu cumva sa aruncam si noi cu pietre in aproapele nostru!
Fiindca piatra este si vorba aspra; piatra este si clevetirea; piatra este si defaimarea; piatra este si dispretul; piatra este si privirea dusmanoasa; piatra este si nemilostivirea; piatra este si indiferenta; piatra este si judecarea aproapelui. Sa respectam cu frica si cu dragoste porunca Domnului, care zice: Nu judecati, ca sa nu fiti judecati (Mt. 7: 1). Sa nu aruncam in aproapele nostru cu piatra judecarii, chiar daca l-am vedea cazand in pacate grele.
Fiindca fariseii au adus la Domnul pe o femeie prinsa in desfranare si au zis Lui: Invatatorule, aceasta femeie a fost prinsa in desfranare, iar Moise ne-a poruncit in Lege ca pe unele ca acestea sa le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici? Iar Domnul nu le-a zis: Aplicati Legea! Ci le-a zis altceva: Cel fara de pacat dintre voi sa arunce cel dintai piatra asupra ei. Iar ei, auzind aceasta si mustrati fiind de cuget, plecau unul cate unul, incepand de la cei mai batrani. Si a ramas Iisus singur si femeia, stand in mijloc. Si Domnul i-a zis: Femeie, unde sunt parasii tai? Nu te-a osandit niciunul? Iar ea a zis: Niciunul, Doamne. Si Iisus i-a zis: Nu te osandesc nici eu. Mergi; de-acum sa nu mai pacatuiesti!
Iar daca Fiul lui Dumnezeu – Care are toata puterea in Cer si pe pamant – nu a osandit-o si nu a judecat-o pe aceasta, cine suntem noi sa judecam pe aproapele nostru? Si daca vrem sa ne comportam duhovniceste, atunci, cu dragoste frateasca sa acoperim pacatul aproapelui nostru si sa luam acel pacat asupra noastra, facand pocainta si primind canon de la duhovnic, ca si cum am fi pacatuit noi insine. Asa invatam din Pateric, unde scrie ca doi frati de manastire au mers impreuna la targ ca sa-si vanda lucrul mainilor lor. Iar unul din ei a cazut in desfranare. Dupa aceea, aflandu-l pe el celalalt frate, i-a zis: „Eu nu mai vin cu tine, fiindca am cazut in desfranare”. Si celalalt frate, avand dragoste adevarata si voind sa-l izbaveasca din ghearele deznadejdii, i-a zis ca si el a cazut in acelasi pacat si ca este bine sa se intoarca impreuna si cu osardie sa se pocaiasca, pentru ca Dumnezeu este milostiv si-i va ierta pe ei. Si au mers impreuna la duhovnicul lor, marturisindu-si impreuna caderea. Iar duhovnicul le-a dat canon de pocainta, nestiind ca unul din ei nu cazuse in pacat. Si amandoi, cu dragoste primind canonul, se rugau lui Dumnezeu unul pentru altul. Vazand Dumnezeu dragostea fratelui care nu cazuse, si osteneala sa pentru aproapele lui, peste putine zile, i-a iertat aceluia pacatul. Si l-a instiintat Dumnezeu pe duhovnic ca pentru multa dragoste a fratelui ce n-a gresit, s-a iertat pacatul celui ce-a gresit. Fiindca nu s-a dus sa-l parasca la duhovnic; nu a zis: Parinte, iata ce-a facut cutare frate!… Nici nu a parat pe ocolite, zicand: Parinte, m-am tulburat, tare m-am smintit de fratele cutare ca a cazut in asa pacat greu! Nicidecum nu a zis unele ca acestea, ci cu adevarata dragoste a tainuit pacatul fratelui si chiar l-a luat asupra lui, primind canon.
Fiindca aceasta este dragostea cea adevarata, ca sa-si puna cineva sufletul pentru mantuirea fratelui sau. Sa ne rugam si noi sa dobandim o astfel de dragoste, ca sa fim in comuniune cu Sfintii, in vecii vecilor. Amin.
Invidia, aceasta patima care se naste in sufletul omului inca din pruncie, poate, creste nevazuta si , intr-o imprejurare sau alta a vietii, iese la suprafata. Atunci cand vezi uraciunea ei, te ingozesti! Urâciunea patimilor apare numai atunci cand incepe lupta cu ele, atunci li se arata fata hidoasa, atunci puterile intunericului se arata, in parte, asa cum sunt si abia atunci realizezi ca iadul exista. Eu, din pacate, sufar de aceasta patima, am descoperit-o in urma unei spovedanii mai amanuntite si cand am vazut cum sunt am cazut in deznadejde. Sigur, este usor de spus ca trebuie sa faci acatiste, rugaciuni etc, dar cand vezi ca ea nu pleaca sau mai rau se arata, te apuca disperarea si vesnicia ti se infatiseaza in fata ochilor. Problema acestei patimi , sau ma rog, una dintre probleme, e faptul ca nu tine de ratiune, adica n-o poti controla cu mintea. Cum spunea si Denisa; “vreau sa lupt, sunt constienta ca nu este bine, dar este peste putinta mea”. Ati vazut vreodata cum vi se misca un deget sau va tremura un picior fara ca voi sa declansati miscarea? Este, o patima pe care nu poti s-o controlezi. Nu exista anumite persoane asupra carora sa ti se manifeste aceasta patima, ea vine pur si simplu si tu stai neputincios si cu o durere adanca in tine, neputand face nimic. Te rogi: Doamne, te rog, nu ma lasa, ia aceasta patima de la mine, nu o vreau, dar uite ca nu se intampla nimic. Cateodata, e drept, simti cum te acopera harul lui Dumnezeu si versi lacrimi pt patima ta, atunci te simti linistit si te incearca smerenia, adica te simti mic si Il lasi pe Dumnezeu sa lucreze. Numai ca iata, cateva momente dupa aceasta stare, patima revine si tu, dezarmat, iarasi deznadajduiesti. Cineva spunea ca toata viata este o lupta cu patimile, dar intrebarea pe care mi-o pun e urmatoarea: bine, ma lupt cum pot cu aceasta patima, dar daca mor fara s-o pot invinge, cum ma voi prezenta inaintea lui Hristos? Ce-I voi spune?