Ganduri pentru Postul Mare (a treia saptamana): PAZESTE-TI INIMA DE INVIDIE!
SFANTUL NICOLAE VELIMIROVICI:
„Fie ca inima ta să nu pizmuiască pre cei păcătoşi, mai bine fii mereu în frica Domnului.” /Pilde 23:17/
1. Eşti om botezat, adică curăţit de necurăţia dintru început şi plivit de buruiana cea străveche. Necurăţia cea dintru început şi buruiana cea străveche au izvorât din păcatul cel dintru început şi străvechi al strămoşilor. Oare preţuieşti cum se cuvine mila şi prea-marele dar ce ţi s’a dat prin botez?
2. Dintr’o cocină murdară, botezul a făcut din tine Biserică. Aşadar, ce invidie poţi avea oare în inimă faţă de cei ce preschimbă iarăşi o dumnezeiască Biserică în cocină murdară? Inima ta să nu invidieze pe cei păcătoşi.
3. Sau dacă cuiva i se curăţă, luminează, tămâiază şi împodobeşte casa; şi acesta, în loc să ţină casa sa în astfel de rânduială, ia lopata şi aruncă peste uşi şi ferestre toată necurăţia – îl vei invidia, oare, sau îl vei plânge?
4. Însuşi Domnul Dumnezeu a curăţit prin botez pe tot omul botezat. Frica ar trebui să te cuprindă în faţa acestui gând, frica lui Dumnezeu, care a venit pentru a spăla, lumina, renaşte şi mântui pe oameni.
5. Precum curg lacrimile din pricina unei mari tristeţi, dar şi din pricina unei mari bucurii, aşa şi frica îl cuprinde pe om din pricina unei mari răutăţi, dar şi din pricina unei mari jertfe. Dumnezeu S’a arătat în Hristos ca o slugă pentru a curăţi casa ta, pentru a preschimba cocina în Biserica din inima ta. Oare nu te cuprinde frica de atâta smerenie a Împăratului Împăraţilor? Şi oare nu te cuprinde frica când vezi pe omul botezat când păcătuieşte? Cu adevărat, nu este ceva mai nebunesc decât a invidia pe păcătos. Nebunie e şi a-l invidia pe cel drept, mare nebunie – dar a-l invidia pe păcătos e cel mai nebunesc lucru.
6. Ce este păcătosul? Este un sinucigaş inconştient. Este un om ca orice om, care îşi doreşte viaţa, însă neîncetat agoniseşte moarte întru sine. Sau: este un om care îşi doreşte sănătate, dar neîncetat ia otravă. Oare îl vei invidia?
7. Dacă îl invidiezi pe păcătos, care aleargă după umbrele trecătoare ale acestei lumi, îi eşti tovarăş în nebunie. El este nebun pentru că vrea să prindă ceea ce nu poate cuprinde, iar tu pentru că, cu invidia, îţi otrăveşti inima. Dacă îţi pare rău pentru el şi îl îndrepţi, îi faci bine şi ţie şi lui, îţi întăreşti inima ta, iar pe a lui o vindeci.
8. O legendă pomeneşte de doi vecini bogaţi. Unul pătimea din pricina iubirii de arginţi, iar celălalt din invidie pentru primul. Amândoi au murit în aceeaşi zi. Prietenii lor s’au sfădit care dintre cei doi era mai bun. Ca să sfârşească cearta, ei s’au hotărât să deschidă cele două trupuri şi să scoată inimile celor doi – şi după inimă să-i preţuiască. La cel iubitor de arginţi au găsit o piatră în loc de inimă, iar la cel invidios au găsit un şarpe în loc de inimă. Şarpele a sărit şi s’a ascuns sub acea piatră. O, fratele meu, inima ta să nu-i invidieze pe cei păcătoşi! Invidia este un şarpe care se hrăneşte cu inima ta.
9. În această a treia săptămână a Postului Mare, lărgeşte-ţi inima, ca să iasă toată invidia. Ştii cum le grăieşte Corinthenilor preaînţeleptul Pavel: Gura noastră s’a deschis către voi, Corintheni, inima noastră s’a lărgit. /II Cor. 6:11/ Unde este invidie, gura se strânge şi nu vrea să grăiască aproapelui, iar inima se strânge, se contractă şi se împuţinează.
10. Gândeşte-te, oare cu câte mii s’ar împuţina răutăţile din patria ta dacă ar pieri invidia dintre oameni? Şi cât s’ar împuţina certurile şi iubirea de sine? Şi cât s’ar împuţina răscoalele şi războaiele şi vărsările de sânge şi urâciunea? – Doar de nu ar fi invidia!
11. Ai grijă să nu te înşeli. Invidia nu se înfăţişează sub numele ei adevărat. Curvia se ascunde sub numele dragostei, iubirea de arginţi sub numele chiverniselii, jocurile de noroc sub numele divertismentului, beţia sub numele iubirii de prieteni, iar invidia sub numele dreptăţii şi egalităţii. Şi în tine însuţi invidia se înfăţişează ca o revoltă împotriva nedreptăţii şi inegalităţii.
O, fiul meu, ai grijă să nu te înşeli. Tot tâlharul ce vine la uşă strigă: Eu sânt binefăcătorul şi prietenul tău. Păzeşte-te să nu te înşele glăsuirea lui şi nu deschide uşa ta.
Sfantul Nicolae Velimirovici, Inima in Marele Post, Ed. Predania
***
Atitudini: Despre invidie — predica a lui Ioan Vladuca
Ne-am gandit noi vreodata ca invidia este pacat impotriva Sfantului Duh? Al doilea aspect: au intaratat poporul si, navalind asupra-i, l-au rapit si l-au dus in sinedriu. Si au pus martori mincinosi care sa-l acuze pe nedrept. Exact asa au facut si Domnului nostru Iisus Hristos, precum este scris: Iar cei care au prins pe Iisus, L-au dus la Caiafa arhiereul, unde erau adunati carturarii si batranii… Iar arhiereii, batranii si tot sinedriul cautau marturie mincinoasa impotriva lui Iisus, ca sa-L omoare (Mt 26: 57–59). Si arhiereii si batranii au atatat multimile ca sa ceara pe Baraba, iar pe Iisus sa-L piarda (Mt. 27: 20). Asa se comporta cel ce invidiaza: nu se multumeste numai cu invidia launtrica, ci ii intarata si pe altii impotriva persoanei respective si o paraste pe aceasta la stapanitori, care au puterea sa o pedepseasca. De ce procedeaza invidiosul in felul acesta? Din doua motive: In primul rand, fiindca el nu are putere sa pedepseasca, neavand autoritate asupra persoanei respective. In al doilea rand, din viclenie, pentru ca ceilalti sa aiba impresia ca nu el a dat pedeapsa, ci conducatorul. De multe ori in istoria lumii, imparatii erau inconjurati de astfel de oameni cu cugete viclene, care le castigau increderea si care conduceau din umbra. (…)
Iar ei, strigand cu glas mare, si-au astupat urechile si au navalit asupra lui. Asa face invidiosul si maniosul cand aude adevarul. Isi astupa urechile si navaleste asupra celui care doreste sa-l ajute. Al saselea aspect: scotandu-l afara din cetate, il bateau cu pietre. Aceasta este reactia celor care invidiaza si urasc pe aproapele: nesuferind sa-l vada fericit, isi doresc sa scape de el, sa-l indeparteze, sa-l scoata afara. Iar de la ura pana la ucidere nu mai este decat un pas. De fapt, ura este un fel de ucidere. Fiindca asa spune Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, in Prima Epistola Soborniceasca: Oricine uraste pe fratele sau este ucigas de oameni si stiti ca orice ucigas de oameni nu are viata vesnica.
(…)
Sa luam aminte la noi insine, ca nu cumva sa aruncam si noi cu pietre in aproapele nostru!
Fiindca piatra este si vorba aspra; piatra este si clevetirea; piatra este si defaimarea; piatra este si dispretul; piatra este si privirea dusmanoasa; piatra este si nemilostivirea; piatra este si indiferenta; piatra este si judecarea aproapelui. Sa respectam cu frica si cu dragoste porunca Domnului, care zice: Nu judecati, ca sa nu fiti judecati (Mt. 7: 1). Sa nu aruncam in aproapele nostru cu piatra judecarii, chiar daca l-am vedea cazand in pacate grele.
Fiindca fariseii au adus la Domnul pe o femeie prinsa in desfranare si au zis Lui: Invatatorule, aceasta femeie a fost prinsa in desfranare, iar Moise ne-a poruncit in Lege ca pe unele ca acestea sa le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici? Iar Domnul nu le-a zis: Aplicati Legea! Ci le-a zis altceva: Cel fara de pacat dintre voi sa arunce cel dintai piatra asupra ei. Iar ei, auzind aceasta si mustrati fiind de cuget, plecau unul cate unul, incepand de la cei mai batrani. Si a ramas Iisus singur si femeia, stand in mijloc. Si Domnul i-a zis: Femeie, unde sunt parasii tai? Nu te-a osandit niciunul? Iar ea a zis: Niciunul, Doamne. Si Iisus i-a zis: Nu te osandesc nici eu. Mergi; de-acum sa nu mai pacatuiesti!
Iar daca Fiul lui Dumnezeu – Care are toata puterea in Cer si pe pamant – nu a osandit-o si nu a judecat-o pe aceasta, cine suntem noi sa judecam pe aproapele nostru? Si daca vrem sa ne comportam duhovniceste, atunci, cu dragoste frateasca sa acoperim pacatul aproapelui nostru si sa luam acel pacat asupra noastra, facand pocainta si primind canon de la duhovnic, ca si cum am fi pacatuit noi insine. Asa invatam din Pateric, unde scrie ca doi frati de manastire au mers impreuna la targ ca sa-si vanda lucrul mainilor lor. Iar unul din ei a cazut in desfranare. Dupa aceea, aflandu-l pe el celalalt frate, i-a zis: „Eu nu mai vin cu tine, fiindca am cazut in desfranare”. Si celalalt frate, avand dragoste adevarata si voind sa-l izbaveasca din ghearele deznadejdii, i-a zis ca si el a cazut in acelasi pacat si ca este bine sa se intoarca impreuna si cu osardie sa se pocaiasca, pentru ca Dumnezeu este milostiv si-i va ierta pe ei. Si au mers impreuna la duhovnicul lor, marturisindu-si impreuna caderea. Iar duhovnicul le-a dat canon de pocainta, nestiind ca unul din ei nu cazuse in pacat. Si amandoi, cu dragoste primind canonul, se rugau lui Dumnezeu unul pentru altul. Vazand Dumnezeu dragostea fratelui care nu cazuse, si osteneala sa pentru aproapele lui, peste putine zile, i-a iertat aceluia pacatul. Si l-a instiintat Dumnezeu pe duhovnic ca pentru multa dragoste a fratelui ce n-a gresit, s-a iertat pacatul celui ce-a gresit. Fiindca nu s-a dus sa-l parasca la duhovnic; nu a zis: Parinte, iata ce-a facut cutare frate!… Nici nu a parat pe ocolite, zicand: Parinte, m-am tulburat, tare m-am smintit de fratele cutare ca a cazut in asa pacat greu! Nicidecum nu a zis unele ca acestea, ci cu adevarata dragoste a tainuit pacatul fratelui si chiar l-a luat asupra lui, primind canon.
Fiindca aceasta este dragostea cea adevarata, ca sa-si puna cineva sufletul pentru mantuirea fratelui sau. Sa ne rugam si noi sa dobandim o astfel de dragoste, ca sa fim in comuniune cu Sfintii, in vecii vecilor. Amin.
Doneaza pentru filmul "Scrum"
ok dar cum lupti cu nenorocita asta de patima?
te duci te spovedesti, spui ca am simtit invidie si parintele te intreaba “pui inceput bun?”si tu zici din tot sufletu “cu ajutorul Domnului, da!”‘
si pleci….si se creeaza iar o situatie si iar isi scoate capul acest balaur al invidiei…si ce faci atunci ??? cum sa-i rupi capul?
Si PArintele Arsenia Boca spunea ca doar ridicam sabia dar nu si taiem patima….
asta este o patima f urata pe care o constat la mine dar nu stiu sa lupt impotriva ei…pt ca atunci cand ma cuprinde ma domina, iese din inima…eu nu vreau dar ea iese…
este ceva care nu depinde de vointa mea…pur si simplu simt invidie!
“nu mai invidiati, nu mai fiti invidiosi”, ok….dar cum sa fac asta?
Sf. Ioan Iacob Hozevitul
——————————
CÂTEVA STIHURI PENTRU NĂRAVURI
——————————
(adică păcate)
Năravurile din mândrie
Şi din iubirea de avut,
Din pizmă şi din rea mânie
Acestea sunt mai de temut.
Căci dânsele atrag în suflet
Săgeţile lui Veliar,
Lipsindu-ne de pocăinţă
Şi de dumnezeiescul dar!
Năravurile celelalte
Ne vatămă şi ele foarte,
Dar sufletul le lecueşte,
Căci ranele nu sunt de moarte.
Din trândăvie, desfrânare
Şi lăcomie la mâncări
Îţi vii mai repede în fire
Căci ai în inimă mustrări.
Pe când la cele dinainte
Năravuri, zise “boiereşti”,
Se întunecă săraca minte
Şi foarte greu te pocăieşti.
Deci suflete al meu smerite,
Năravul ce ascundem noi
Va fi vădit atunci din zapis
La judecata cea de-apoi!
Să-l reclamăm noi singuri astăzi
Cerând pedeapsă pentru el,
Căci de-l lăsăm, atunci “pârâtul”
La cer va ridica “Apel”!
—————————————————-
POGORĂMÂNTUL LUI IOSAF DUHOVNICUL DE LA SFÂNTUL SAVA
PE MALUL IORDANULUI
—————————————————-
Într-o zi de primăvară
Jos în luncă la Iordan
Se plimba un om cu barbă
În costum european.
Se ştia că-n vremea veche
Lunca după sărbători,
Totdeauna era plină
De streini Închinători.
Câte unul mai în vârstă
Când era a se scălda,
– Ca să fie mai în voie –
De la cârd se retrăgea.
Pentru asta şi streinul
Despre care am pomenit,
Cu plimbarea lui răsleaţă
Nu da loc de bănuit.
Dar un cuvios Duhovnic
Care-n preajmă se afla
Bănuia ceva la dânsul
După felul cum umbla:
Mersul nu era plimbare,
Chipul lui neliniştit,
Se vedea după mişcare
Omul desnădăjduit.
S-a apropiat de dânsul
Cu blândeţe şi i-a zis:
“Fiule, pentru scăldare
Locul nu este deschis!
Vino mai la deal oleacă
Unde malul e mai jos,
Locul unde eşti se surpă,
Poate fi primejdios!”
– Lasă-mă, Părinte-n pace!
A răspuns el necăjit,
Îi mai trebuie scăldare
Unui suflet osândit?
“Fiule, îi zice iarăşi
Omul cel duhovnicesc,
Nu te ruşina de mine,
Eu sunt doctor sufletesc!
Dacă ai ceva pe suflet
Spune, nu ţinea mocnit,
Eu de asta sunt duhovnic,
Să alin pe cel scârbit!”
Chipul blând şi vocea caldă
A cinstitului bătrân
I-au făcut încurajare
Spovedindu-se puţin:
Vai de capul meu, părinte,
Sunt un om nenorocit,
Nu mai este pentru mine
Cale pentru mântuit!
Sunt canonisit din ţară
Ca să nu mă-npărtăşesc
Până ce voi fi aproape
Gata să mă săvârşesc.
Scârba asta nu mă lasă
Nici decum să mă alin
Şi la Locurile Sfinte
Asta m-a făcut să vin.
Auzeam vorbind pe unii
Că făcându-mă “Hagiu”,
Deslegării de păcate
Vrednic aş putea să fiu.
Dar venind în Palestina
Toţi duhovnicii mi-au zis
Că nu este pogorâre
(După cum se află scris).
Mers-am şi la Patriarhul,
Poate el m-ar deslega,
Dar mi-a spus acelaşi lucru
Şi Prea Fericirea Sa.
Când îi văd pe toţi “Hagii”
Că se-mpărtăşesc mereu,
Mă socot că eu sunt singur
Lepădat de Dumnezeu.
Pentru asta am în minte
Să-mi fac seamă în Iordan
Căci de-acuma pentru mine
Nu mai este alt liman!
Auzind bătrânul asta
A văzut că-i disperat;
Apucându-l deci de mână
Leacul următor i-a dat:
“Mâine fac eu Leturghie
Vreau să te împărtăşesc,
Iar păcatul tău de moarte
Eu de-acum îl ispăşesc!
A simţit în clipa ceeia
Omul desnădăjduit
Că s-a uşurat la suflet,
Chipul i s-a veselit.
Îi părea că răsărise
Soarele abia atunci
Şi o mână nevăzută
Îl scăpase de la munci.
Lăcrimând de bucurie,
În genunchi el a căzut
Şi i-a sărutat sandalii
Încărcaţi atunci de lut!
“Întunericul din suflet
Astăzi mi l-ai risipit,
Să-ţi rămâie (zice omul)
Numele blagoslovit!
Pentr mine Iadul gata,
Astăzi aştepta deschis,
Iar Sfinţia ta, Părinte,
Calea morţii mi-ai închis!”
Au rămas în noaptea ceea
Împreună priveghind
Şi făcând la ziuă slujbă,
Pe hagiu el l-a grijit!
@denisa: Lupta cu patimile este o lupta cu noi insine, si o astfel de lupta dureaza mult, chiar toata viata noastra, sigur, fiind la mijloc si o crestere duhovniceasca. Sau, ca sa spun altfel, nasterea de sus este un proces indelung si insotit de dureri tot timpul, dincolo de prima stare de convertire, cand harul este cu tine (zic tine la modul general) chiar daca se intampla sa ai pacate sau patimi care ar fi mortale, altfel, pentru un om deja duhovnicesc. Este o prea-minunata pedagogie a Domnului… Asadar, dupa harul incepatorului, incet-incet (tot din pedagogia Domnului) esti lasat sa iti descoperi singur patimile care au crescut in inima. Abia acum incepe viata duhovniceasca in sensul real, adica incepe lupta cu patimile, care consta, de fapt, intr-o continua necrutare fata de sine, adica intr-o continua dispozitie de a iti recunoaste pornirile patimase ale inimii, de a le opri din dezvoltarea lor si de a cauta sa te supraveghezi din ce in ce mai atent. Necrutarea de sine inseamna aici sa te vezi pe tine, iara si iara, asa cum esti. Poate te-ai gandit ca esti mai bun, mai destept si mai moral decat esti de fapt… necrutarea de sine vine si iti arata ca esti rau, prost si depravat. 🙂 Si nu pentru ca ti-o ca spui asa, formal, ci pentru ca vezi aceste miscari ale inimii bolnave, ale inimii omului vechi, ca vezi cu adevarat, dovedit si matematic demonstrat ca chiar asta esti, nu altul. Sa pretindem ca ar fi cazul ca aceste patimi sa ne lase si sa nu mai avem de-a face cu omul vechi este o asteptare nerealista. Toata viata vom duce aceasta lupta, si doar prin indelunga staruinta se smulg patimile din inima, si cu durere, caci daca ne doare cand ne scoatem o masea stricata, care are radacini infectate si pline de puroi, cu atat mai mult ne va durea sa scoatem patimile acestea din carnea inimii, cu tot cu puroi si infectie. Am muri pe loc daca nu am avea anestezicul, adica harul dumnezeiesc. Este o lectie de smerire, altfel n-am cunoaste smerenia (si nu o cunoastem), daca ne-am trezi fara de patima dintr-o data, fara sa fi trecut prin lupta de zi cu zi cu ele. Am pierde totul atunci, pentru ca suntem nerecunoscatori si degrab’varsatori de mandrie…
Multumesc frumos. Si mie imi place cartea, imi plac scrierile Sfantului Nicolae.
Ce poate fi mai de folos in Post decat un sfat? Si nu oricare.. acela de a ne pazi….INIMA.
“O, Doamne, nadejdea mea in deznadejde!
O, Doamne, taria mea in neputinta!”
Multumesc, frati admini.
Si alte solutii ale Sf. Nikolai V(car pur si simplu te secera…)(trad. neofic.)
http://www.youtube.com/watch?v=sCy2Fnm4nVI&feature=player_embedded#
Sti tu copile
De ce cerul se inchide
Cand campiei ii e sete de ploaie si
De ce cerul se dechide
Cand nu o doreste?
Pt ca natura si-a intors fata
De la pacatele omului
Si si-a abandonat ordinea fireasca…
Sti tu copile
De ce pamantul produce din belsug primavara
Si da mai nimic vara?
Pt ca fiicele pamantului
Si-au urat rodul pantecelui lor
Si l-au ucis cand inca era imbobocit…
Sti tu copile
De ce s-au uscat raurile
Si de ce roadele pamantului
Nu mai au dulceata pe care o aveau?
Pt pacatele omului
A carei infirmitate
A invadat intreaga natura…
Sti tu copile
De ce o natiune victorioasa
Sufera insa infrangeri din propria discordie
Si mananca paine udata de lacrimi si ura?
Pt ca a cucerit un inamic (din afara) insetat de sange
Dar nu a reusit sa-si stapaneasca proprii inamici (interiori)…
Sti tu copile cum poate o mama
Sa-i dea copilului ei de mancare
Fara sa-l si hraneasca?
Pt ca nerostind un cantec de dragoste catre el
Rosteste unul de ura pt. aproapele…
Sti tu copile
De ce oamenii au devanit uraciosi
Si au pierdut frumusetea stramosilor lor?
Pt ca au izgonit imaginea Domnului din ei
Ce contura imaginea (catre) sufletului
Si a ramas masca…
Sti tu copile
De ce bolile si epidemiile grave
S-au inmultit?
Pt ca omul a inceput sa priveasca sanatatea
Ca pe ceva ce i se cuvine
Si nu ca pe un dar de la Dumnezeu…
Sti tu copile
De ce oamenii se lupta pt terirorii
Si nu le e rusine
Sa se numeasca (pune pe acelasi nivel) cu cartitele?
Pt ca lumea si-a facut radacina in inima lor
Si ochii vad numai prin ce creste din inima
Si pt ca, copilul meu
Pacatele lor i-au facut prea slabanogi
Sa se mai lupte pt vesnicie…
Dar nu plange copile
Domnul va reveni in curand
Si totul se va intrepta.
@Denisa
Poate te ajuta ce gadesc eu.Primnul pas la tine este facut pentru ca iti dai seama ca ai o problema si doresti sa o rezolvi.Sentimentul asta de care spui tu,iti face rau sufletului.E o patima ca si mandria,tristetea si toate celelalte, care fac sa plece harul.Prin patimi noi -caci toti oamenii au cate ceva,nu doar tu-aducem jertfa celui rau,in loc sa aducem lui Dumnezeu.E ca un val pus peste minte,ce intuneca intelepciunea.Din ce scrii tu, ai marturisit si nu ai scapat.Atnci in rugaciunile tale catre Dumnezeu,roaga-L sa te ajute.Daca il vei ruga,iti va scoate El in cale o solutie.Iti doresc discernamant si dreapta socotela.Nu slabi puterea ta sufleteasca.Doamne ajuta!
Daca te-ai spovedit si ai fost din nou incercata de acelasi sentiment,sa stii ca esti pusa din nou la o alta incercare…Esti testata in credinta ta inca o data.Inseamna ca mai ai de lucru.Poate in rugaciune,nu stiu exact, dar in trairea religioasa sigur.Imi cer iertare,e doar o parere.Doamne ajuta-ne pe noi toti copii tai!
…mai vreau doar sa dau un citat din,,Rostul patimilor”:,,Patimile trebuie transformate in trepte ale cresterii duhovnicesti spre desavarsire.”
va multumesc pt sfaturi!
Doamne ajuta!
Si totusi, unoeri chiar esti nedreptatit… Atunci mi se pare de-a dreptul imposibil sa nu urli (macar si numai launtric) impotriva nedreptatii si imposibil sa nu simti invidie. Constati ca desi ai luptat pentru un scop, in final nu reusesti sa-l atingi pentru ca nu esti fiica / iubita / sotia cuiva, ci altcineva este (de multi ori un altcineva deloc mai pregatit). Si tot efortul, toata energia canalizata pentru atingerea acelui obiectiv se naruiesc zdrodindu-te cu un zgomot asurzitor. Este posibil ca in cele mai multe cazuri invidia sa se ascunda in spatele clamarii “dreptatii si egalitatii”, cum spunea Parintele, dar cu siguranta nu intotdeauna…
Da, stiu, inseamna ca Dumnezeu a avut un alt plan…dar asta, cred, e o alta discutie…
Asa este, nedreptatea exista in mod real si doare cumplit, dar trebuie sa invatam sa o infruntam crestineste, chiar daca este greu, chiar daca initial reactionam dupa firea noastra cazuta. Invidia oricum nu se justifica. Durerea da. Invidia in astfel de cazuri e semn ca in acele dorinte ale noastre, indreptatite lumeste poate, se ascundea si o patima, o ravna nu pentru Dumnezeu, o ambitie egoista, o parere de sine… Prin urmare esecul e semn bun, inseamna ca Dumnezeu vrea sa ne invete si sa ne dea ceva mai bun decat un succes lumesc efemer, care ar risca sa ne piarda. Esecul e sansa de a ne vedea asa cum suntem si de a ne smeri. Sa nu acceptam gandurile “justificate” ale logicii omenesti, oricata “dreptate” ne-ar da, ci sa avem curajul intrarii in logica duhovniceasca, pentru a nu pierde aceasta ocazie, aceasta “sansa” ce ni se da pentru pocainta, pentru a pune inceput bun! Dumnezeu sa ne ajute pe toti!
cineva mi-a spus ca pentru a lupta impotriva invidiei(si a mandriei, pentru ca de acolo vine si invidia) trebuie sa te consideri ultimul dintre oameni, cel mai pacatos, cel mai nemernic dintre toti, sa te gandesti ca toti sunt mai buni decat tine…daca incerci sa gandesti asa, n-o sa mai privesti cu invidie la ceilalti, ci cu smerenie si dragoste. sigur ca e nevoie de timp, dar trebuie sa dam vointa ca sa luam putere.
parintele Arsenie Boca spunea ca daca avem smerenie si dragoste, ne vom mantui. si tot parintele spunea ca daca ar fi vrut Dumnezeu sa fim altfel, am fi fost…deci suntem asa cum a vrut El sa fim, la fel cum sunt si fratii si surorile noastre, asa ca nu ar trebui sa ne dorim ce are aproapele. sigur ca e greu, dar…Dumnezeu sa ne ajute sa invingem si patima asta!
Of! Of! Si e simt invidia si mult am invidiat.N-am stiut ca patima aceasta se ascunde in asa-zisa “dreptate”,pentru ca mereu am suferit de ceea ce eu am crezut ca este nedreptate.Mereu mi s-a parut ca cei mai lenesi si chiar deloc inzestrati,au primit de la viata totul pe tava…de multe ori fara sa miste un deget…la mine totul a venit cu muuuuuuuuulta osteneala;pentru orice lucru cat de mic am platit cu varf si indesat.Nimic pe gratis,nimic favorizat,nimic venit asa drept”cadou”.Si mereu m-am revoltat,ca om are s-a ostenit pentru orice in viata sa,pe altii…mai ales pe cei carora viata lor a fost asa un drum lin,cum spune si Eccleziasticul(daca nu ma insel)” Vreme este sa te nasti,vreme sa mori…vreme sa faci copii,vreme sa te bucuri ,vreme sa plangi”.Ei bine,nu.In cazul meu,repet,pentru orice lucru banal si firesc pentru multi,am varsat multe lacrimi,am obtinut greu,greu de tot,epuizant aproape si cu multa rugaciune.Si nu era vorba de lucruri care “nu-mi erau de folos duhovnicesc”…erau lucruri care intrau in firescul si necesarul minim pentru supravietuire.Si,da am simtit ca mi se urca sangele in cap vazand cum ceea ce pentru multi era o banalitate,la mine s-a dovedit a fi piatra de moara.
E taaaaare,greu sa nu te simti nedreptatit.De aici si pana la revolta si la deznadejde e foarte putin…chiar la hula.Stiu ca mare dusman mai este si “mila de sine”.Cunosc.Cred ca si mila de sine are un mare rol in patima asta.Imi cunosc neputintele,limitele,dar cunosc si ce ar trebui sa fac sau ce au facut si sfintii,pe aceeasi cale ingusta.Eu am ajuns la un conflict mare interior; pe de o parte imi vad bubele,pe de alta parte,desi le spovedesc,nu ma vad cu nimic imbunatatita; la o adica,la primul val,cad din nou.Si citesc la sfinti ca daca vin astfel de ganduri,de patimi asupra ta,cheama numele lui Iisus si indata arzi patima ce te lupta.Am facut si eu asa si nimic.Dar nimic.Si ce e de facut? Cum sa te lupti? Vezi ca la Psalmist” ca acolo unde in varf ajung oamenii de nimic,nelegiuirea misuna pretutindeni” si te vezi azvarlit din serviciul pentru care ti-ai stors creierii atatia ani de scoala,pentru a fi adus un pilos.Cum sa nu te revolti?
Dupa ce am scris Denisei,cautam ceva pentru care as putea sa fiu invidioasa.Am gasit ceva.Si ma gandeam ca asa a vrut Domnul,ca persoana aceea sa aiba ceva ce eu nu pot avea.Dar ce nu putem depasi, sunt ca niste mici examene care le picam.Si ne intalnim iar si iar cu aceeasi situatie pana poate ca vom stii cum sa o luam ca sa nu ne afecteze.Totul are un scop pe lumea asta.Chiar si patimile.Pentru cei ce stiu sa aleaga,se apropie de Dumnezeu.Chiar si nedreptatile inadmisibile, asa cum inteleg ca a patit Alla.Am aflat la un moment dat despre cineva apropiat ca suferea din pricina unei rude.Cel ce suferea nu a vrut sa se planga…Doar uneori, delicat intelegeam ca are totusi o problema care il chinuia si nu putea depasi.Intre timp a inceput sa se duca din ce in ce mai des la biserica.Am inteles (a fost concluzia mea in gandurile mele) ca dupa ani de zile fara sa vrea cel ce il chinuia l-a “aruncat” in bratele bisericii.Acum desi se intalnesc,priveste altfel totul si nu mai se simte chinuit.Putea sa se certe,sa barfeasca,sa tipe.Acum e un adevarat crestin traitor.Desigur are altele,caci nu cred ca am venit pe pamant doar sa ne plimbam.Avem fiecare ceva de invatat,are fiecare menirea lui.Conteaza mult ce alegem.
Pt. Denisa,
De ce invidiem? Poate pt ca noi credem ca altii sunt mai buni, mai frumosi, mai binecuvantati decat noi. Prin urmare, suntem nemultumiti ca viata, Dumnezeu nu ne-a facut mai altfel decat suntem. Poate gandim ca daca am fi avut acel serviciu, acea suma de bani etc. am fi fost fericiti. E ca si cum am judeca ordinea divina, ca si cum noi am sti ce e mai bine pt noi. Toate lucrurile din viata noastra sunt intr-o ordine, iar noi putem porni de la a intelege ceea ce avem, ceea ce suntem. Fiecare are calitati unice prin care poate contribui in aceasta lume. Deci, ne-ar ajuta sa ne recunoastem acele calitati, daruri, sa ne bucuram de ele si sa le impartasim celorlalti. Daca emitem ganduri negative fata de ceilalti, se vor intoarce tot catre noi si aceasta este un motiv sa avem grija ce gandim. Pe mine acest lucru ma motiveaza. Devenim mai responsabili de ceea ce gandim. Astfel si reactia celorlati va fi in acord cu noi. Vrem sa fim fericiti, buni? Putem practica bunatatea in orice clipa, e o alternativa la gandurile de invidie, un exercitiu. Din moment ce stiu ca atrag ceea ce gandesc, am grija la ceea ce gandesc. Ce transmit lumii, oamenilor? Invidia mea, rautatea mea, judecata mea? Ce-ar fi sa cred intr-o lume in care eu ma perfectionez si evoluez de la aceste sentimente? Ce-ar fi daca in loc de o vorba aspra as tacea??? Ce-ar fi daca in loc de un gand rau, as zice ceva de genul, Faca-se voia Ta, Doamne sau Dumnezeu stie mai bine decat mine ce e bine?
In concluzie, exista solutii. Depinde de alegerea fiecaruia.
,,Sa ma cred mai pacatos de cit toti”?-as vrea eu,dar cum sa ma cred? cind vad astazi tot felul de satanisti,drogati,…s.m.d.
Mai bine ma duc cu gindul,in pestera Sf.Teodora de la Sihla,sau A Sf.Ioan Iacob,s.a.si atunci,nu i-mi mai vine sa ridic macar ochii din pamint.
Caci eu vreau sa traiesc,pentru Imparatia Cerurilor si nu pentru iad.
Da-iertati!era vorba despre invidie,dar am vazut undeva asta,,sa te crezi mai pacatos decit toti”.
Din cite am mai auzit,sau citit,invidia este atunci cind i-ti pare rau de fericirea, bunastarea sau de binele altuia (aproapelui).si,punerea ei (a invidiei)in lucrare,atunci cind,cu cuvintul sau cu fapta,lupti pentru raul celui pe care il invidiezi.
Dar atunci cind,ma mihnesc ca cei de’aproape ai mei nu vor sa mearga pe calea cea dreapta,si ma port mai aspru,caci nu pot sa ma prefac.si asta-i tot invidie?-nu mai inteleg nimic.am impresia ca astazi se cam amesteca toate.
@ Marieta:
Nu, asta insa poate ascunde si putina mandrie sau alte patimi ascunse. Sa ne mahnim, sa ne indureram, dar nu sa ii batem la cap sau sa vrem sa ii indreptam cu forta (in afara celor mici).