SFANTA SI MAREA MIERCURI A VANZARII MANTUITORULUI. Sfantul Teofan ne indeamna sa mutam gandul de la pacatul lui Iuda la serpii cuibariti in noi insine
Patimile Mantuitorului – Iuda primind argintii
Sfantul Teofan Zavoratul – predica in Miercurea Mare:
IUDA SI NOI
Pe ziua de astazi – iata, prin altele, ce amintire amara: mai-marii iudeilor s-au adunat in casa lui Caiafa si chibzuiau cum sa-L prinda prin viclenie pe Domnul Iisus si sa-L dea mortii. Atunci, nefiind rugat de nimeni, a venit la ei unul din cei doisprezece, Iuda Iscarioteanul, si a zis: “Ce voiti sa imi dati, si eu Il voi da pe El voua?” Ei i-au dat treizeci de arginti. Cand am citit locul acesta din Scriptura, sufletul meu s-a umplut de nemultumire – si asupra mai-marilor iudei, si asupra lui Iuda. Ce aveau in vedere acesti mai-mari, de au atras asupra lor si a poporului vina si pedeapsa pentru uciderea de Dumnezeu? Si cum a putut sa se hotarasca la asa o fapta Iuda, care intotdeauna era asa de apropiat de Domnul si asa limpede vazuse intiparita in El plinatatea Dumnezeirii? Dupa aceea, gandul meu s-a mutat la caracterul tradarii lui Iuda; si in timp ce cugetam la lucrul acesta, din constiinta au inceput sa rasara una dupa alta propriile mele fapte, foarte asemanatoare cu fapta lui Iuda. Cu cat ma gandeam mai mult, cu atat semanau mai tare. Atunci, in locul nemultumirii impotriva lui Iuda, a inceput sa renasca temerea pentru mine insumi, si glasul launtric mi-a grait: “Lasa-l tu pe Iuda, intoarce-ti mai degraba luarea-aminte asupra ta si ingrijeste-te sa scapi de soarta lui amara”. Cu acest indemn, fratilor, ma infatisez si eu voua. Aveam de gand sa va infatisez cat de neagra este tradarea lui Iuda. Acum, insa, zic: sa-l lasam pe Iuda. Sa cercetam mai bine faptele noastre, ca sa curatim din viata noastra tot ce poarta vreo trasatura a caracterului lui Iuda – si prin aceasta sa scapam de pedeapsa cereasca ce a cazut asupra lui.
Lucrul cel mai izbitor la Iuda este faptul ca in vremea petrecerii lui alaturi de Domnul el era, in ce priveste viata sa, intocmai cu toti Apostolii. Impreuna cu ei mancase, bause, umblase, petrecuse noptile, impreuna cu ei ascultase invataturile si vazuse minunile Domnului, impreuna cu ei rabdase toate nevoile, chiar si umblase propovaduind Evanghelia, si poate ca facuse minuni cu numele Domnului; nici Apostolii, nici ceilalti nu vazusera in el ceva aparte. Si totusi, la sfarsit vedeti ce a iesit? De unde aceasta roada? Fireste, dinlauntru, din suflet. Si iata, vedeti, inauntrul sufletului se parguise ceea ce in toata vremea dinainte nu se vadise afara prin niciun semn. Oare stia insusi Iuda ca in inima sa incalzea un asemenea sarpe, care in cele din urma avea sa-l piarda? Dupa obiceiul pe care-l are vrasmasul nostru de a ascunde legaturile in care il incurca pe pacatos, el tainuieste de constiinta patima de capetenie prin felurite lucruri frumoase de mana a doua, si numai atunci cand se bizuie pe pierzania neindoielnica a omului da drumul nenorocirii asupra lui cu toata incrancenarea lui neinfranata. Se poate, judecand dupa toate faptele, ca Iuda sa nu fi vazut uratenia patimii sale si sa nu se fi crezut cu nimic mai rau decat ceilalti Apostoli. Si a cazut, cumva de parca nu ar fi prevazut lucrul acesta.
Avand aceasta in gand, fratilor, sa ne intoarcem luarea-aminte la noi insine si sa cercetam cu asprime cele mai tainice miscari ale inimii noastre, fara a ne opri la infatisarea cuviincioasa dinafara. Pe dinafara, ia uitati-va, cu ce suntem rai? Si totusi, poate ca in jurul inimii noastre se incolaceste un sarpe care e gata sa ne dea pierzarii – si ne va da indata ce se va ivi prilejul. Va amintesc cugetarea Sfantului Macarie Egipteanul, care graieste:
“Nu te lauda cu niciun fel de fapte si cu niciun fel de nevointa. Dar daca te-ai pogorat chiar pana in adancul inimii tale si ai ucis sarpele cuibarit acolo, ce otraveste cu veninul sau toate cele prin care se vadeste viata ta, atunci sa dai multumita Domnului”.
Prin aceasta el avea in vedere fie pacatul care traieste in noi, fie patima de capetenie a fiecaruia, in care se preschimba acel pacat. Si iata asupra carui lucru sa va intoarceti mai cu seama luarea-aminte atunci cand va cercetati pe voi insiva. Cautati patima voastra de capetenie. Pe ea s-o dati in vileag, pe ea s-o aruncati afara.
“Nu cere de la tine Domnul post”, spunea un alt Batran, “cand patimesti de lacomie: da-I simplitatea milosteniei. Nu cere de la tine Domnul fapte vestite si slavite daca esti molipsit de parerea de sine: da-I smerenie si defaimare de sine. Asa si in toate celelalte privinte”.
Domnul vrea ca noi sa dam in vileag in noi insine si sa fagaduim a birui mai ales patima care ne biruie mai mult, si sa stralucim mai ales in virtutea potrivnica patimii ce ne biruie. Daca vei face asta, toate celelalte virtuti vor veni in randuiala de lupta si cu putere, iar patimile vor slabi, fiindca ele se tin de obicei in jurul patimii noastre de capetenie.
Dar sa ne intoarcem la Iuda. Asa purta el ghimpele in inima lui. S-a ivit prilejul, patima a dat in clocot. Vrajmasul l-a apucat pe el, sarmanul, de aceasta patima, a incetosat mintea si constiinta lui si l-a dus ca pe un orb sau ca pe un rob legat – la inceput la faradelege, apoi si la pierzania deznadajduirii. Si acest lucru nu s-ar fi intamplat, daca si-ar fi descoperit inaintea Domnului patima sa. Doctorul sufletelor ar fi tamaduit indata boala sufletului sau- si Iuda ar fi fost mantuit. Acelasi lucru se va intampla si cu noi daca nu vom descoperi parintelui duhovnicesc patima noastra. Acum ea sta potolita; dar, mai apoi, numi sa se iveasca prilejul si indata va urma caderea. Iar daca ne vom descoperi patima, ne vom strapunge, vom lua hotararea de a nu ne lasa infranti si vom cere ajutor de la Domnul, fara indoiala ca o sa rezistam: fiindca mai mare este Cel ce este intru voi decat cel ce este in lume (I In 4,4). Prin harul Sau, Domnul va ucide in clipa dezlegarii patima si va pune samanta virtutii potrivnice ei. Atunci n-ai decat sa adaugi o mica osteneala si, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu te vei mai tavali in patimile de ocara si vei incepe sa privesti cu fata descoperita si catre Domnul, si catre Sfinti, si catre toti crestinii.
Inca putina vreme si Domnul va veni la voi, si va face la voi cina impreuna cu voi. Pregatiti-va! Aruncati din inima tot ce este potrivnic Domnului, stergeti tot praful prin suspinari din inima, spalati orice pata prin lacrimile strapungerii, asa incat Domnul, intrand in voi, sa afle casa sufletului vostru dereticata, asternuta, curata. Sa nu fie intre voi vreunii asemenea lui Iuda. Si Iuda, ca si ceilalti Apostoli, deopotriva auzise: “Dupa doua zile Pastile vor fi”. Apostolii s-au apropiat de Domnul si au zis: “Unde voiesti sa-Ti pregatim sa mananci Pastile?” Iuda, insa, ce a facut? A mers si L-a vandut pe Domnul. Iar la cina tot a mers, alaturi de ceilalti. Nu cumva si intre voi se vor afla maine unii ca acestia? O, sa nu fie! Inca mai este vreme. Mergeti; si fiecare, dupa masura puterilor sale, sa sarguiasca a se arata vrednic a-L primi pe Domnul prin Sfintele Sale Taine. Dati-va seama de ce sunteti vinovati, plangeti si spuneti: “Nu vom mai face, Doamne! Ajuta-ne sa tinem piept de acum inainte”. Acesta este cel mai insemnat lucru pe care il doreste Domnul – iar nepasatori sa nu se afle intre voi. Sa nu fie nici vreunii dintre cei care, fara a se lepada de patima lor, nu numai ca nu au hotararea sa se infraneze de la lucrurile ei, ci nici nu sunt straini de indulcirea cu ele si aplecarea spre ele. Unul ca aceasta e intocmai ca Iuda: cu trupul la Cina, iar cu inima in uneltiri tradatoare. Si unuia ca acesta, cand dupa impartasirea cu Tainele lui Hristos va saruta potirul, oare Domnul nu-I va grai inconstiinta lui: “Cu sarutare vinzi pe Fiul Omului?”
Domnul si Mantuitorul nostru, Preacurata Maica a Domnului si Sfintii toti sa ne ajute a ne impartasi spre iertarea pacatelor si viata vesnica! Amin!
(din: Sfantul Teofan Zavoratul, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2009)
Un cuvant foarte nimerit si pentru aceasta perioada liturgica speciala, a Saptamanii Mari, pentru a intelege cum revine in actualitatea Bisericii tradarea lui Iuda, precum si viclenia apostata si ucigasa a fariseilor si carturarilor.
- Parintele Rafail Noica: “VOIA MEA PROPRIE ESTE IADUL!” – despre incercarile Mantuitorului de a-l salva pe Iuda si impotriva intelegerii gresite a vanzarii acestuia ca “predestinare”
- Din “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”: CUM INCEPE INSELAREA SAU CUM… ORICARE DINTRE NOI IL POATE VINDE PE HRISTOS (Parerea de sine)
***
- Sfantul Teofan Zavoratul NE AJUTA SA NE SPOVEDIM AUTENTIC SI LUCRATOR
- MILUIESTE-MA, DUMNEZEULE, MILUIESTE-MA … Omilii ale Sf. Teofan Zavoratul in Miercurea Curata despre ce inseamna sa facem pocainta si cum sa ne pregatim cum se cuvine pentru Sfanta Impartasanie?
- Sfantul Teofan Zavoratul: Intrarea inauntru si cercetarea celor de acolo
- Sfantul Teofan Zavoratul despre LUPTA MAI SUBTILA CU PATIMILE (fragment)
- PRIVESTE MAI DES IN INIMA TA, COBOARA-TE IN ADANCUL EI!
- Sfantul Varsanufie de la Optina ne impartaseste din tainele esentiale ale luptei pentru mantuire
Vrajmasul ne invidiaza cand vede ca avem intre noi comuniune in sinceritate si dragoste in Hristos si incearca sa semene vrajmasie si dihonie deoarece uraste binele. De aceea va spun: vrajmasul nu va lasa in pace aceste legaturi de sinceritate si simplitate pe care le aveti intre voi ca parintii fata de copii. De multe ori a izbutit sa desparta si pe sfinti. Cu toate acestea, va spun: daca vom incerca sa pastram totdeauna intre noi simplitatea si sinceritatea si daca ne descoperim gandurile, nu va putea face nimic. Hotararea de a ne descoperi de bunavoie gandurile unul altuia va distruge rautatea lui.
Altceva este marturisirea [spovedania] si altceva descoperirea gandurilor. Sfintii Parinti spun ca atunci cand nu avem la cine sa ne marturisim, putem alege un frate de acelasi suflet cu noi, caruia sa-i descoperim gandurile. Cu alte cuvinte, gandurile noastre le putem spovedi (adica spune) si omului care n-are preotie (ca sa ne dea sfat), dar nu si pacatele noastre ca sa ne dea iertare.
Pacatul nemarturisit lucreaza devastator in om si-i duce sufletul la moarte.
***
Doneaza pentru filmul "Scrum"
http://www.trilulilu.ro/Orthodox/44e35aa9400136
PREDICĂ LA SFÂNTA ŞI MAREA MIERCURI – „CÂNTAREA CARE NI SE POTRIVEŞTE TUTUROR…” (DENIA DE MARŢI SEARA)
Care sa fi fost patima de capetenie a lui Iuda, cea care la adus in stare sa comita o fapta atat de josnica. A fost patriotismul exacerbat, cel care la facut sa creada ca el sufera din adancul inimi sale pentru poporul asuprit de stapinirea Romana. Intr-un cuvant Iuda era mai patriot decat patriotii . Cand la intalnit pe Iisus inima lui a tresarit de bucurie, vedea in Iisus un eliberator al poporului, un calauzitor spre pacea si bunastarea neamului evreiesc . De aceia la urmat si sa pus sa il slujeasca cu mare devotament punandusi in Iisus toate sperantele.
Si totusi ce sa intamplat cu Iuda de s-a intors impotriva celui pe care a ales sa-l jluseasca. Sa intamplat urmatorul lucru, intr-o zi Iuda a realizat ca Iisus nu a venit sa ii elibereze de Romani, cum el dorea sa se intample. Iuda ca multii semeni de ai lui doreau o solutie politica de forta impotriva imperiului Roman, si atunci cand a inteles ca acest lucru nu este posibil dupa voia lui, o mare dazamagire a avut loc in inima lui. A trecut brusc de la bucurie la dezamagire si la revolta tacuta impotriva celui pe care il slujise cu devotament. Atunci in mintea lui a hotarat s-al tradeze pe cel pe care el credea ca la tradat pe el. Aceasta este patima de capetenie a lui Iuda, dorinta oarba in caile gasite de mintea s-a chiar daca la prima vedere par nobile.
Nu a tinut ca Iisus a venit sa faca voia Tatalui ceresc si nu voia omului. De multe ori ma intreb , oare noi nu facem la fel ca Iuda, oare nu dorintele noastre sunt de neclintit si nimic nu le poate schimba ?. De cate ori nu am avut sperante desarte lumesti si am fost dezamagiti si am avut ganduri dintre cele mai negre ? Daca ne privim in oglinda oare il putem vedea pe Iuda din noi ?.
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/09/01/din-viata-si-lucrarile-parintelui-serafim-rose-parerea-de-sine/
E ziua neagră a vânzarii,
A compromisului, trădării
Și faptelor justificate
De raţiune, (prin păcate).
E ziua cea întunecată,
În timp, în fapte repetată
Pe faţa sau în chip ascuns
Prin care-l vindem pe Iisus.
E ziua cea de început.
Când primul Iuda l’a vândut.
Dar iudă’am fost și sunt și eu
Când mă opun lui Dumnezeu.
Când “eu-l” meu e mai persus
De Adevărul lui Iisus,
Prin ce susţin, prin ce trăiesc
Prin scopul care-l urmăresc.
Și eu sunt Iuda vânzatorul
Fiindcă îmi vând Mantuitorul
Când fac cu răul compromis
Prin gand, prin faptă și prin scris.
E ziua care îmi arată
Și gând și faptă vinovată
Spre’a nu privi în jurul meu
Că iudă-am fost și sunt și eu.
De cate ori mi s-a cerut,
(Prin interese), am vândut
Și când am fost ameninţat,
O știu prea bine, c’am trădat.
Când cinstea mi-a cerut vânzare
Nu ma durut atât de tare
Și-n compromis m-am împacat
(Să nu par foarte vinovat).
Ca să-mi arăt deșteptăciunea
Am susţinut ce spune lumea
Cultura mândră ori știinţa
Lovind și anulând credinţa.
Ca sa câștig un loc mai sus
Am mai vandut din…Iisus.
Și n-a părut a fi prea greu
Să vand “puţin” din…Dumnezeu.
Astăzi vanzarea în credinţă
Ne’artă și ce consecinţă
Și ce foloase a adus
Vânzarea Domnului Iisus.
Un pas,un un fapt nelegiuit
Provoacă’un rău de neoprit
Cu consecinţe’n veșnicie
În schisme sau în erezie,
În ură și în răzbunare
În fală’n descralizare
În cuget mândru, nesupus
Prin care-l vindem pe Iisus.
Faptele-mi spun mereu, mereu
Caci precum Iuda,fac si eu.
Ca sunt la fel de vinovat
Făcând același grav păcat.
Acum când totul s-a făcut
Când Domnul e deja vandut,
Când fapta’și arată puterea
Fă Doamne sa-mi traiesc durerea,
Sa vin zdrobit să-ţi cer iertare
Milostivire și-n durare
Ca știu că nu mai pot opri
Ce-ai început a suferi.
Ca suntem ca Iuda cu totii prin fiecare pacat, si mai cu seama prin cele ce se gasesc in inimile noastre, nu incape indoiala, repet, nu incape indoiala. Dar o data ce realizam ca am pacatuit sa nu alegem drumul (lung) al deznadejdii, ci sa alegem rugaciunea plina de nadejde in Domnul. Toate aceste pacate au darul de a ne face a-L cauta cat mai mult pe Domnul si de a ne alipi cu totul de El.
…si cum imi pot da seama care patima domina? ca eu le vad pe toate…
cum s-o vadesc daca ea sta ascunsa…
@denisa:
Trebuie sa fie ceva care predomina, fie si temporar. Iar parintii ne spun sa ne concentram asupra patimilor pe rand, in functie de cat de tare se manifesta. Pacatul care iti este cel mai aproape, acela este si cel mai primejdios. Treptat, cu rabdare, in timp, se vor vadi ele… Dar daca a le taia din manifestari este, sa zicem, partea usoara, a scoate radacinile lor este lucru greu, si aici trebuie cea mai mare staruinta si rabdare.
@denisa
Imi spun si eu parerea, fiindca intotdeuna am crezut ca sfatuirea intre frati este foarte importanta in crestinism, si noi nu o practicam intotdeauna, ci ramanem reci intre noi.
Pacatul dominant la om cred ca este mandria/orgoliul, de aici isi trag seva toate celelalte pacate.
Omul se teme ca nu va fi “apreciat”, ca va fi exclus din societate (adica din lume), daca nu va urma cele ale ei, si de aici isi hraneste instinctele carnale si intelectuale cu cele ale lumii.
Daca ajungem, si singurul drum sigur mi se pare rugaciunea cu pocainta sincera, sa ne infrangem orgoliul, adica Eul, adica voia proprie, atunci vom fi pe Cale si incet incet vom putea sa lucram asupra fiecarei patimi si prin rugaciune cu ajutorul lui Dumnezeu, sa o extirpam.
In momentul cand pornim la rugaciune cu inima indurerata pentru starea pacatoasa in care ne aflam, adica constienti de slabiciunea si rautatea noastra, atunci Hristos ne trage din pacat…
Fara El nu putem noi sa ne despatimim oricat efort fizic sau psihic am face. Totul vine de la El, daca Il lasam sa intre in inima noastra.
Dar daca noi avem in suflete lumea cu toate ale ei, El nu va putea intra…
MIERCUREA UNGERII JERTFELNICE
Astazi imi place mai mult sa ma gandesc la Maria si la mirul ei decat la Iuda si la argintii lui.
Parintele Nicolae Steinhardt: cand vedem o suferinta, un om patimind (…) datoria noastra nu este sa modificam legile si sistemele sociale ci sa il ajutam pe acel om in acea suferinta.
Sa luam aminte, noi cei care ne scandalizam de ceea ce fac guvernantii cu batranii si bolnavii nostri, dar care nu am deschis usa vecinului de apartament sau nu am fost in vizita la un bolnav de ani de zile.
Nu ne dam la o parte de la a semna tot felul de petitii si a face tot felul de mitinguri, cand cel de aproape are nevoie de o farfurie cu ciorba si o vorba buna.
Legile nu le putem schimba, dar sa mangaiem pe cel in nevoie ne este la indemana. Cum de alegem totusi ceea ce este greu? Din bravada? Pentru ca este la vedere in ochii tuturor?
@ Ioana:
admin,
Oh,da! Nu numai ca alegem sa il urmam pe Baraba, unii dintre noi, vrem sa fim Baraba 🙁 , capitani, lideri, etc.
Numai ca Domnul nu asa ne invata, mai ales in zilele acestea.
Iertati!
Si dumneavoastra, si cititorilor va doresc ceea ce imi doresc si mie: sa fim ca Maria de astazi, sa ungem pe Domnul cu mirul faptelor bune, dar mai ales, sa Ii spalam picioarele cu lacrimile noastre de pocainta.
Astazi toata lumea vorbeste despre mandrie, a devenit cumva desuet. Si totusi mandria este ceva destul de actual si asa va fi in toate veacurile. Mandria ar putea fi asemuita cu o buruiana, care are o radacina care se numeste patima, iar din ea cresc mai multe tulpini pe care le numim pacate. Lupta cu pacatele poate fi mai usoara s-au mai grea, uneori cum spunea si admin, rupem tulpina dar radacina ramane si va rodi o alta tulpina. Dupa cum vedem raul se afla in radacina acolo unde exista patima de la care pornesc toate relele de sub soare.
Dupa parerea mea, cea mai de capatai patima este senzualitatea. Ea perverteste toate simturile si creaza iluzi peste iluzi, ne face sa ne credem, ca meritam totul, ca tot timpul cineva comploteaza impotriva noastra, ne da acel duh de nihilism prin negam totul ce nu este in acord cu dorintele noastre. Si atunci ne mai miram cum asa buruina rodeste mandrie peste tot.
Toata lumea stie ca diavolul a cazut din mandrie, dar inainte de a se mandri oare nu a fost gelozia urmata de imaginatie. Uneori ma intreb daca diavolul nu este cel mai senzual dintre toti. In senzualitatea sa nu i-a servit lui EVA indoiala si imaginatia, pervertindui prin simturi constinta.
P.S. Am scris cele de mai sus in dorinta de a aprofunda tehnologia mandriei, stiu ca este impropriu spus, dar am considerat ca ar fi destul de util de aratat cauzele care duc la acest pacat capital. Cunoscand cauzele ne va fi mai usor in a localiza pacatul mandriei. Sper sa nu fi gresit cu ceva.
@ gheorghita7
Nu cred ca diavolul are cum sa fie senzual, in sensul propriu al cuvantului, din simplul motiv ca este duh.
Tu spui: “inainte de a se mandri oare nu a fost gelozia urmata de imaginatie”.
Pai gelozia sau invidia ce este ? Nu este tot mandrie ?
Nu voi mai face, Doamne! Ajuta-ma sa tin piept de acum inainte !
@ Lucian
O fi diavolul duh dar asta nu inseamnă ca n-are și el simțuri ca și noi, ca să fie scutit de senzualitate.
Poate ar fi trebuit sa spun: “inainte de a se mandri oare nu a fost INVIDIA urmata de imaginație”.
Cred ca atat gelozia cat și invidia sunt mai degraba PORNIRI decat mandrie, acuma depinde de om ce stare va da acestori porniri sufletesti. Pot fi invidios s-au gelos și in sensul bun al cuvantului. Ii invidiez pe cei ce sunt mai ravnosi cu cele sfinte decat mine . Dumnezeu spune că este un Dumnezeu gelos, deci gelozia apare ca un atribut divin. Cum spuneam anterior depinde de om cum da sens acestor porniri, le transformă in mandrie, pizmă, ură, sau le transformă in mobilizare, exemplu, luare aminte, invatatură etc.
Acuma frate Lucian, eu nu sunt teolog și s-ar putea să gresesc in cea ce am scris. Am citit și eu in dreapta și in stanga ce am gasit pe net, dar am căutat sa invaț din cele scrise de sfinții parinți și de la preoții profesori.