Sfantul Ioan Carpatiul – CUVINTE DE INTARIRE IN LUPTA NEVAZUTA SI DE VINDECARE A IMPUTINARII CU DUHUL (1)

“De se va rascula in cugetul tau roiul gandurilor urate si slabind vei fi biruit, sa stii ca te-ai despartit pentru o vreme de harul dumnezeiesc. De aceea ai si fost dat pe mana caderii tale, dupa o dreapta judecata. Drept aceea lupta sa nu fii lipsit niciodata de har, din nepurtarea de grija, nici pentru o clipa.

Iar de vei putea sa te ridici din alunecare si sa treci peste zidul gandurilor patimase si peste atacurile intinate necontenite, aduse de marea dibacie a vrajmasilor, sa nu uiti de harul dat tie de sus. Caci zice Apostolul:

‘‘Nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care e cu mine”, a lucrat o astfel de biruinta si m-a ridicat din gandurile intinate ce s-au sculat asupra mea, si m-a izbavit de barbatul nedrept, adica de diavolul, si de omul cel vechi. Pentru aceasta, usurat de aripa Duhului si slobozit de povara trupului, am putut zbura deasupra dracilor ce umbla sa vaneze si sa prinda mintea omeneasca cu patima placerii, pe care i-o arata, atragand-o cu sila spre ea. Cel ce m-a scos prin urmare din Egipt, adica din lumea pierzatoare de suflet, Acesta este cel ce, luptand pentru mine cu brat ascuns, a biruit pe Amalec si mi-a dat nadejdea ca Domnul va zdrobi de la fata noastra si celelalte neamuri ale patimilor necuvioase. Acesta este Dumnezeul nostru, care ne va da intelepciune si putere (caci cine sunt aceia care, luand intelepciune, nu au luat si puterea Duhului, spre a birui pe vrajmasi?), ”acesta va inalta capul tau peste vrajmasii tai si-ti va da tie aripi ca de porumb si, zburand, te vei odihni la Dumnezeu”. Pune-va Domnul ”arc de arama in bratele tale”, aratandu-te tare, ager si viguros impotriva vrajmasului si impiedicand sub tine pe toti cei ce-ti stau impotriva. Pune deci in socoteala Domnului harul curatiei, multumindu-I ca nu te-a inchis in mainile voilor trupului tau, ale sangelui si ale duhurilor stricacioase si necurate, care le intarata pe acestea, ci te-a intarit pe tine cu dreapta Lui. Zideste-i jertfelnic ca Moise dupa ce a pus pe fuga pe Amalec. ”Pentru aceasta marturisi-ma-voi tie, Doamne, si numele Tau voi canta”, marind puterile Tale, ca ai izbavit de stricaciune viata mea si m-ai rapit din cursele si sagetaturile rautatii viclene, invechite si cu multe fete.

*

Dracii cei vicleni invioreaza, innoiesc, inalta si inmultesc in noi patimile spurcate. Iar meditarile cuvantului dumnezeiesc, si mai ales cele ce se fac cu varsare de lacrimi, omoara patimile si le risipesc, chiar daca sunt vechi, si fac sa inceteze treptat lucrarile lor pacatoase, stricatoare de suflet si de trup. Numai noi sa nu ne lenevim de a starui pe langa Domnul prin rugaciune si prin nadejde neslabita si neinfricata.

*

Cand, sarguindu-te pentru virtutea postirii, nu o poti dobandi din pricina neputintei, si cu inima zdrobita te intorci cu multumire catre Purtatorul de grija si Judecatorul tuturor, insusi faptul de a multumi milostivirii lui Dumnezeu ti se va pune la socoteala, numai sa te arati pururi umilit inaintea Domnului si sa nu te inalti fata de nici un om.

*

Stiind vrajmasul ca rugaciunea ne este noua aparatoare, iar lui vatamatoare, si silindu-se sa ne desfaca de ea, ne impinge la pofta stiintelor elinesti, de la care ne-am departat, si ne indeamna sa ne ocupam cu ele. Sa nu ascultam de el, ca nu cumva, departandu-ne de la legile plugariei noastre, sa culegem, in loc de smochini si struguri, spini si maracini. ”Caci intelepciunea lumii acesteia s-a socotit nebunie la Dumnezeu”.

*

Ai Scriptura marturie ca cineva, chiar patimas fiind, daca crede cu toata inima si cu smerenie, primeste harul nepatimirii. Caci zice: ”Astazi vei fi cu mine in rai”; ”Credinta ta te-a mantuit, mergi in pace”, in pacea preafericitei nepatimiri, si celelalte de felul acesta; sau: ”Toamna se coc strugurii”; sau: ”Fie voua dupa credinta voastra”.

*

Cand, urand patimile, suntem tulburati si mai tare de gandurile nerusinate ale dracilor, sa ne sprijinim si mai mult pe credinta in Domnul si sa ne facem si mai intarita nadejdea in bunurile vesnice fagaduite, de care se silesc vrajmasii sa ne lipseasca si sa ne instraineze, din pizma. Caci daca n-ar fi foarte mari acele bunuri, n-ar arde dracii de o atat de mare pizma impotriva noastra si nu ne-ar sageta asa de des cu ganduri intinate, crezand ca isi vor satura furia lor si ne vor impinge la deznadejde, prin supararea multa si cu anevoie de purtat.

*

Dracii se silesc sa spurce pe nevoitor, prin naluciri rusinoase si prin scurgerea samantei, cele mai adeseori in vremea praznicelor si a sfintelor slujbe, si mai ales cand vrea cineva sa se apropie de masa cea de taina. Dar nici prin aceasta nu vor rani sau slabi pe cel obisnuit sa poarte toate cu rabdare si cu vitejie. ”Deci sa nu se laude impotriva noastra cei strambi ca cei drepti”.

*

Vrajmasii se razbuna pe purtarea si ravna ta, palmuindu-ti sufletul cu incercari felurite si negraite. Dar din necazurile multe si nespuse ti se impleteste cununa; si ”intru neputinte se desavarseste puterea lui Hristos”; si in starile triste ale sufletului obisnuieste sa infloreasca harul Duhului. ”Ca a rasarit celor drepti lumina in intuneric’‘. Sa tinem numai indraznirea si lauda nadejdii tare pana la sfarsit.

*

Nimic nu obisnuieste sa piarda asa de mult virtutea, ca luarea ei in ras, batjocura si vorbaria desarta. Dar iarasi nimic nu innoieste asa de mult sufletul invechit si nu il face sa se apropie de Dumnezeu, ca frica de Dumnezeu, atentia cea buna, cugetarea neincetata la cuvintele lui Dumnezeu, inarmarea cu rugaciunea si urmarirea castigului din privegheri.

*

Se intampla uneori, ca inmultindu-se ispitele, omul sa se departeze de la scaunul de-a dreapta, chiar daca e sarguitor, adica sa iasa din randuiala lui, ”toata intelepciunea si tot mestesugul lui fiind inghitit”, cum zice Scriptura. Aceasta, ca sa nu ne incredem in noi insine si sa nu se laude Israel, zicand: ”Mana mea m-a izbavit pe mine”. Dar nadajduieste ca vei fi asezat iarasi in starea frumoasa de mai inainte, fiind alungat si cazand de la tine cel viclean, prin porunca dumnezeiasca. Caci acesta ne atata sa privim si sa auzim toate cu patima si ne impinge spre pacat. Invaluindu-ne mintea ca intr-o ceata groasa, el face si trupul sa simta o greutate si o povara negraita. Iar ratiunea cea fireasca, ce e simpla si neprefacuta, asemenea copiilor de curand nascuti, o face complicata si foarte experta in tot felul de pacate, otravind-o si scotand-o din firea ei prin aplecarea in doua parti.

*

Nu numai aproape de sfarsitul lumii va grai diavolul cuvinte impotriva Celui Preainalt, cum zice Domnul, ci si acum se intampla uneori ca trimite prin gandurile noastre huliri grele catre cer si graieste ocari impotriva Celui Preainalt, a fapturilor Lui si sfintelor lui Hristos Taine.Dar noi, stand pe piatra cunostintei, nu ne tulburam de acestea, nici nu ne miram de indrazneala blestematului, ci, staruind in credinta si in rugaciune fierbinte si impartasindu-ne de ajutorul de sus, alungam pe vrajmas.

*

Cand sufletul iese din trup vrajmasul da navala asupra lui, razboindu-l si ocarandu-l cu indrazneala si facandu-se paras amarnic si infricosat al lui pentru cele ce a gresit. Dar atunci se poate vedea cum sufletul iubitor de Dumnezeu si prea credincios, chiar daca a fost mai-nainte ranit adeseori de pacate, nu se sperie de navalirile si amenintarile aceluia, ci se intareste si mai mult intru Domnul si zboara plin de bucurie, incurajat de Sfintele puteri care il conduc, si imprejmuit ca de un zid de luminile credintei, strigand si el cu multa indrazneala diavolului viclean:

Ce este tie si noua, instrainatule de Dumnezeu? Ce este tie si noua, fugarule din ceruri si sluga vicleana? Nu ai stapanirea peste noi, caci Hristos, Fiul lui Dumnezeu, are stapanirea peste noi si peste toti. Lui i-am pacatuit, Lui ii vom raspunde, avand zalog al milostivirii lui fata de noi si al mantuirii noastre cinstita Lui cruce. Iar tu fugi departe de noi, pierzatorule. Caci nimic nu este tie si slugilor lui Hristos.

Zicand acestea sufletul cu indrazneala, diavolul intoarce spatele, tanguindu-se cu glas mare, neputand sa stea impotriva numelui lui Hristos. Iar sufletul aflandu-se deasupra, zboara asupra vrajmasului, palmuindu-l, ca pasarea numita oxypterix (repede zburatoare) pe corb. Dupa aceasta e dus cu veselie de dumnezeiestii Ingeri la locurile hotarate lui, potrivit cu starea lui.

*

Chiar si o ispita mica, daca e ingaduita, impiedica pe cel ce se sarguieste in inaintare. Sa te incredinteze despre aceasta echeneida, pestisorul cel atat de mic, care opreste numai cu atingerea o incarcatura foarte mare, impiedicand-o sa inainteze. Si adu-ti aminte de cel ce zice: ”Eu, Pavel (cel atat de mare), am vrut sa viu o data si inca o data la voi, dar ne-a impiedicat Satana”. Dar sa nu te tulburi pentru aceasta, ci lupta-te mai departe prin rabdare si vei avea parte de har.

*

Poate fi cineva foarte bogat in virtuti, dar daca din nepasare se abate de la ceea ce se cuvine, se ridica asupra lui fiii rasariturilor rele de la Amalec si mai ales de la Madiam, puterea cea iubitoare de curvie, impreuna cu camilele lor, adica cu amintirile patimase, carora nu este numar, si nimicesc toate roadele pamantului, adica ale faptuirii si ale deprinderii celei prea bune. Atunci saraceste Israel si se imputineaza cu sufletul si se vede silit sa strige catre Domnul. Iar din cer ce trimite gand bun, care imita pe Ghedeon prin multa credinta si smerita cugetare. ”Caci mia mea, zice, este cea mai smerita in Manase”, ca sa lupt impotriva atator multimi cu trei sute de oameni slabi si sa dobandesc in chip minunat biruinta impotriva vrajmasilor, cu ajutorul harului.

*

Nu vei putea sa calci peste aspida si vasilisc, si celelalte, daca nu vei primi de la Dumnezeu, prin multa rugaciune, Ingeri aparatori, care sa te ridice cu mainile lor si sa te faca sa fii mai presus de cugetul trupesc.

(va urma)

(extrase din Filocalia, vol. 4)