SFANTUL IOAN CEL CU INIMA SI CU GURA DE AUR, PARINTELE NOSTRU VESNIC VIU – Cuvinte dulci ca mierea Raiului si puternice ca focul Duhului despre RUGACIUNE si despre NESPUSA MILOSTIVIRE A LUI DUMNEZEU FATA DE PACATOSII CARE SE SMERESC. Ce sa faci daca simti ca “n-ai nici un pic de indraznire inaintea lui Dumnezeu”?/ SLUJBA PRIVEGHERII – VIDEO (Putna, București)

13-11-2017 Sublinieri

Vedeti si:

***

“Să nu încetăm dar să facem rugăciuni pentru ei. Mare armă e rugăciunea, vistierie neîmpuţinată, bogăţie niciodată cheltuită, liman neînvălurat, pricină de linişte! Rădăcină, izvor şi mamă a mii şi mii de bunătăţi este rugăciunea! Este mai puternică şi decât puterea împărătească. De multe ori, când cel care are fruntea încununată cu coroană este cuprins de friguri, când zace la pat şi se umflă, stau în jurul lui doctori, îngrijitori, generali, dar nu-i pot ostoi boala care-i ameninţă viaţa nici ştiinţa doctorilor, nici venirea prietenilor, nici slujirea slugilor, nici risipa de doctorii, nici scumpetea facerii doctoriilor, nici belşugul de bani, într-un cuvânt, nimic din cele omeneşti, dar dacă vine cineva care are îndrăznire către Dumnezeu şi numai se atinge de trupul lui şi face rugăciune curată pentru el, a izgonit toată boala. Şi ceea ce n-a putut bogăţia, mulţimea slujitorilor, ştiinţa doctorilor şi mărirea împărătească, poate de multe ori rugăciunea unui sărac, a unuia care n-are de nici unele.

Când zic rugăciune, nu înţeleg rugăciunea aceasta de formă şi plină de trândăveală, ci rugăciunea aceea făcută cu stăruinţă, făcută cu suflet îndurerat şi cu mintea adunată. Aceasta e rugăciunea aceea care se urcă la cer. Şi după cum apele nu se ridică în sus atâta vreme cât stau pe un şes întins şi au multă lărgime, dar când mâinile meşterilor le adună la un loc şi le apasă de jos, atunci apele înghesuite ţâşnesc în sus mai iute decât săgeata; tot astfel şi mintea omenească, atâta vreme cât e tihnită şi fără nici o grijă, este împrăştiată şi risipită; dar când necazurile şi grijile vieţii o înghesuie de jos şi o apasă bine, atunci trimite spre înălţime rugăciuni curate şi stăruitoare. Şi ca să cunoşti că mai cu seamă acele rugăciuni sunt ascultate de Dumnezeu, care sunt făcute cu sufletul apăsat şi necăjit, ascultă ce spune Profetul: „Către Domnul când m-am necăjit am strigat şi m-a auzit .

Să ne încălzim dar cugetul, să ne apăsam sufletul cu amintirea păcatelor; să ni-l apăsam nu ca să ni-l chinuim, ci ca să-l facem să fim auziţi, să-l facem să privegheze şi să fie treaz, ca să atingă înseşi cerurile. Nimic nu izgoneşte atât de mult trândăveală şi nepăsarea ca durerea şi necazul, când adună din toate părţile mintea şi o întorc spre ea însăşi. Cel ce se necăjeşte aşa şi se roagă aşa va putea face să se sălăşluiască în sufletul său, odată cu rugăciunea, şi multă bucurie. Şi după cum adunarea mare de nori întunecă la început văzduhul, dar, după ce norii îşi scutură toată ploaia, văzduhul ajunge mai liniştit şi mai frumos, tot aşa şi tristeţea: atâta vreme cât se învârte înlăuntrul nostru, ne întunecă mintea; dar când se împrăştie şi iese afară prin cuvintele rugăciunii şi prin lacrimile care însoţesc rugăciunea, atunci vine în suflet mare bucurie, căci ajutorul lui Dumnezeu se lasă ca o rază peste mintea celui ce se roagă.

Dar ce dezvinovăţire zadarnică aduc cei mai mulţi?

–  Nu mai am un pic de îndrăznire înaintea lui Dumnezeu, spun ei. Atât îmi este ruşine de mine şi de faptele mele, că nici nu pot deschide gura!

– Satanică e evlavia aceasta! (De fapt), acestea sunt pricini ca să duci mai departe o viată plină de păcate. Diavolul vrea să-ţi închidă uşile ducerii tale la Dumnezeu!

Spui că n-ai nici un pic de îndrăznire înaintea lui Dumnezeu? Mare îţi este îndrăznirea, mare îţi este folosul să crezi că n-ai îndrăznire, după cum e cea mai mare neruşinare şi osândă să crezi că ai îndrăznire. Chiar de-ai avea multe fapte bune, chiar dacă nu te-ai simţi cu nimic pe cuget, dar dacă socoţi că ai îndrăznire înaintea lui Dumnezeu, ai pierdut tot folosul rugăciunii! Dimpotrivă, de-ai avea pe cuget mii şi mii de poveri de păcate, dar dacă eşti convins că eşti cel din urmă dintre toţi, vei avea mare îndrăznire înaintea lui Dumnezeu.

Nu-i smerenie să te socoteşti păcătos, când eşti păcătos; smerenie este să nu te socoteşti mare lucru, când ştii că ai făcut fapte multe şi mari. Atunci eşti smerit, când eşti cum zice Pavel, când poţi să spui: „Nu mă ştiu cu nimic pe cuget”, şi totuşi să adaugi: „dar nu mă îndreptăţesc cu asta”; şi iarăşi: Iisus a venit să mântuiască pe păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu” .

Să ai smerenie înseamnă să fii înalt cu faptele bune, dar să te socoteşti, cu mintea, mic. Dumnezeu, din pricina nespusei Lui iubiri de oameni, primeşte şi Se apropie nu numai de cei ce se smeresc, ci şi de cei care-şi spun, cu inima zdrobită, păcatele lor. Este milostiv şi binevoitor cu unii ca aceştia.

Şi ca să vezi ce lucru bun este să nu te socoteşti lucru mare, închipuieşte-ţi două trăsuri: înjugă la una dreptatea şi mândria, iar la alta, păcatul şi smerenia; vei vedea că trăsura la care-i înjugat păcatul o va lua înaintea dreptăţii nu din pricina puterii păcatului, ci din pricina tăriei smereniei cu care e înjugat; trăsura cealaltă însă rămâne în urmă nu din pricina slăbiciunii dreptăţii, ci din pricina poverii şi a greutăţii mândriei. După cum smerenia, din pricina covârşitoarei ei înălţimi, biruie greutatea păcatului şi ajunge de se urcă la cer, tot astfel şi mândria, din pricina poverii şi a greutăţii ei, are puterea să biruie şi uşurătatea dreptăţii şi o trage lesne în jos.

Adu-ţi aminte de fariseu şi de vameş, şi vei vedea că împerecherea aceea e mai iute decât aceasta. A împerecheat fariseul dreptatea cu mândria, grăind aşa: „Mulţumescu-Ţi, Dumnezeule, că nu sunt ca ceilalţi oameni răpitori, lacomi, nici ca acest vameş!”  . O, ce nebunie! nu i-a săturat mândria toată firea omenească, ci a ocărât nebuneşte şi pe vameşul de alături. Ce a făcut vameşul? N-a răspuns la ocări cu ocări, nu s-a amărât din pricina învinuirii, ci a primit cele spuse cu judecată. Şi i-au fost lui: săgeata duşmanului doctorie şi vindecare, ocara laudă, iar învinuirea cunună. Atât de mare bun este smerenia, atât de mare câştig! Face să nu te usture batjocurile altora, face să nu te sălbăticească să ocărăşti pe aproapele. Poţi culege şi de pe urma celor ce te ocărăsc un bine mare şi însemnat, aşa cum a cules vameşul. După ce a primit ocările şi a pus jos păcatele, spunând: „Milostiv fii mie, păcătosului!”, s-a coborât mai îndreptat decât acela, cuvintele au biruit faptele, vorbele au învins lucrurile. Fariseul a pus înainte dreptatea, postul şi zeciuiala; vameşul a spus numai cuvinte, dar a pus jos cu vorba toate păcatele lui. Că Dumnezeu nu i-a ascultat numai vorbele, ci a văzut şi inima cu care le spunea; şi găsindu-i smerit şi zdrobit sufletul, l-a miluit şi S-a arătat bun.

Spun aceste cuvinte nu ca să păcătuim, ci ca să ne smerim. Dacă vameşul, un om de cea mai de jos speţă de răutate, nu pentru că s-a umilit, ci numai pentru că s-a arătat cu judecată, pentru că şi-a spus păcatele şi a mărturisit ce era, a atras din partea lui Dumnezeu o atât de mare bunăvoinţă, cât ajutor nu vor atrage cei care săvârşesc mari fapte bune, dar se socotesc pe ei o nimica?

De aceea vă îndemn, mă rog şi mă cucernicesc, mărturisiţi-vă des lui Dumnezeu! Nu te duc să fii privelişte celor împreună robi ai tăi, nici nu te silesc să-ti descoperi oamenilor păcatele tale! Desfă-ţi cugetul înaintea lui Dumnezeu! Arată-i Lui rănile şi de la El cere leacurile! Arată-le Celui ce nu te ocărăşte, ci te vindecă! Chiar de taci tu. El îţi ştie toate păcatele! Spune-le ca să câştigi! Spune-le ca, lăsând aici jos toate păcatele, să pleci dincolo curat şi slobod de păcate, să scapi de darea aceea în vileag de nesuferit din ziua judecăţii.

Cei trei tineri erau în cuptor şi şi-au dat sufletul pentru mărturisirea Stăpânului. Cu toate acestea, după atâtea şi atâtea fapte mari, spun: „Nu putem deschide gura noastră! Ruşine şi ocară am ajuns robilor Tăi şi celor ce Te cinstesc pe Tine”  .

– Dar pentru ce atunci deschideţi gura?

– Tocmai ca să spunem, răspund ei, că nu putem deschide gura, pentru ca astfel să atragem asupra noastră pe Stăpânul.

Puterea rugăciunii a stins tăria focului, a înfrânt furia leilor, a pus capăt războaielor, i-a alungat pe demoni, a deschis porţile cerului, a sfărâmat legăturile morţii, a izgonit bolile, a îndepărtat necazurile, a întărit oraşe ce se clătinau; rugăciunea a pus capăt bătăilor lui Dumnezeu, vicleniilor omeneşti, într-un cuvânt, tuturor nenorocirilor. Dar nu numesc rugăciune aceea care este rostită numai cu gura, ci rugăciunea care se înalţă din adâncul sufletului. După cum copacii care au înfipte adânc în pământ rădăcinile nu se clintesc din loc, nici nu sunt smulşi, de i-ar izbi atacul a mii şi mii de vânturi, pentru că rădăcinile lor sunt înţepenite bine în adâncul pământului, tot astfel şi rugăciunile care se înaltă de jos, din adâncul inimii, fiind bine înrădăcinate, se îndreaptă spre înălţimi şi nu sunt doborâte de nici un atac al gândului. De aceea şi Profetul spune: „Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne!”  .

Nu vă grăiesc acestea ca să mă lăudaţi numai, ci ca să-mi arătaţi lauda voastră şi prin fapte. Dacă atunci când spui oamenilor necazurile tale şi le istoriseşti nenorocirile ce te-au cuprins îţi uşurezi sufletul îndurerat, ca şi cum te-ai alina prin cuvânt, cu mult mai mult, de vei împărtăşi Stăpânului patimile sufletului tău, vei căpăta mare uşurare şi multă mângâiere. De multe ori omul, când te aude plângându-te şi văitându-te, se îngreunează, te respinge şi te alungă; Dumnezeu însă nu-i aşa; te primeşte, te trage la El! Să-I spui de dimineaţă până seara necazurile tale! Atunci mai cu seamă te iubeşte şi-ti ascultă rugăciunile! Asta a vrut să arate Hristos când a spus: „Veniţi la Mine toţi cei împovăraţi şi osteniţi, şi Eu vă voi odihni. Ne cheamă! Să-L ascultăm! Ne trage la El! Să nu fugim! Chiar de-am avea mii şi mii de păcate! Atunci mai mult să alergăm la El. Că pe unii ca aceştia îi cheamă! „N-am venit să chem pe cei drepţi ci pe cei păcătoşi la pocăinţă”  .

În aceste cuvinte vorbeşte de cei împovăraţi, de cei obosiţi, de cei osteniţi de greutatea păcatelor. Este doar numit Dumnezeul a toată mângâierea şi Părintele îndurărilor. Pentru că acesta e lucrul Lui de totdeauna: să mângâie şi să aducă uşurare celor îndureraţi şi necăjiţi, de-ar avea mii şi mii de păcate. Numai să ne dăm Lui, numai să alergăm la El şi să nu ne depărtăm, şi vom cunoaşte prin noi înşine adevărul spuselor acestora şi nimic din cele ce sunt nu va putea să ne supere dacă ne rugăm stăruitor şi aşa cum trebuie. Prin rugăciune vom îndepărta cu uşurinţă orice necaz ar veni peste noi. Şi ce este de mirare că puterea rugăciunii pune capăt necazurilor omeneşti, când ea stinge păcatele şi le şterge cu uşurinţă?

Aşadar, ca să ducem la capăt cu uşurinţă viaţa aceasta şi să îndepărtăm toate păcatele cu câte ne-am acoperit şi să stăm cu îndrăznire înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, să ne pregătim necontenit această doctorie, rugăciunea, alcătuind-o din lacrimi, din venire cu regularitate la biserică şi din stăruinţă. Făcând aşa, ne vom bucura de sănătate deplină şi vom dobândi şi bunătăţile cele viitoare, pe care facă Dumnezeu ca noi toţi să le dobândim cu harul şi iubirea de oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos, cu Care Tatălui slava, împreună cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.

(din: Sfantul Ioan Gura de Aur, Cuvantari impotriva anomeilor. Catre iudei, Editura I.B.M.O.R.)


Din cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur:


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), Sfantul Ioan Gura de Aur, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “SFANTUL IOAN CEL CU INIMA SI CU GURA DE AUR, PARINTELE NOSTRU VESNIC VIU – Cuvinte dulci ca mierea Raiului si puternice ca focul Duhului despre RUGACIUNE si despre NESPUSA MILOSTIVIRE A LUI DUMNEZEU FATA DE PACATOSII CARE SE SMERESC. Ce sa faci daca simti ca “n-ai nici un pic de indraznire inaintea lui Dumnezeu”?/ SLUJBA PRIVEGHERII – VIDEO (Putna, București)

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate