SUFLETUL – MIREASA LUI HRISTOS. “Dumnezeu pandeste fiecare miscare a inimilor noastre impietrite… Orice clipa poate sa ne fie ultima; de ce sa mai amanam atunci pocainta?!”

26-06-2012 Sublinieri

lumina rugaciunii

Sufletul trebuie sa fie o mireasa a lui Hristos

“Lumea aceasta este arena imensa pe care alearga sufletele ca sa castige cununa Imparatiei Ceresti.

Precum ochiul calauzeste trupul ca sa nu cada in vreo prapastie, tot asa sufletul care este imbracat cu trupul trebuie sa-l calauzeasca pe acesta, sa-l apere de caderea in abisul pacatului. Sufletul, ca un ochi nevazut, sa indeparteze trupul de la vederea celor rele, de la auzirea celor rele, de la vorbirea celor desarte, de la faptele cele rele si patimase. Sufletul este puterea care opreste trupul de la tot ce este rau si stricat, de la toate desertaciunile lumii acesteia. Sufletul pazeste inima sa nu-si dea frau liber dorintelor ei, stapaneste intreg trupul cu mare atentie si, strigandu-L neincetat pe Dumnezeu, singurul lui sprijin si ajutor, se va putea infrana de la orice pofta lumeasca. Şi cu adevarat Dumnezeu il va ajuta pe acela care se indeparteaza de la toate placerile lumii, de la toate grijile lumesti, de la toate gandurile cele desarte. Pe acest suflet Domnul il pazeste neatins in plin tumult al veacului acestuia nelegiuit. Astfel va parcurge el veacul lumii acesteia, intorcand fata de la orice tentatie laturalnica, privind mereu spre Dumnezeu. Cine umbla insa fara atentie, cu trandavie, cu frivolitate, acela se va rataci, se va murdari in noroiul lumii acesteia. Iar in ziua judecatii va sta mut, in imposibilitate de aparare, caci cu buna stiinta si din rea-vointa nu s-a straduit sa traiasca cum trebuie, dupa poruncile lui Dumnezeu, infranandu-si poftele.

Numai pe cel care „cu frica si cu cutremur” isi cauta mantuirea il scapa si il pazeste Domnul. Ca si cele cinci fecioare neintelepte care nu-L asteptau decat pe Domnul in fiecare clipa si care, totusi, nu si-au pregatit untdelemnul necesar in candelele lor, iar la sfarsit a fost prea tarziu sa-l mai caute, tot astfel oamenii care isi tarasc mintea mereu pe pamant, inchipuindu-si ca totusi apartin lui Dumnezeu, se insala amarnic. Ei se impodobesc cu aparentele evlaviei, dar nu s-au nascut de sus, pentru ca nu au bucuria in ei. Numai cei care cauta ceea ce este strain firii, sfintenia Duhului, si toata mintea si inima lor se lipeste necontenit de Domnul, pe care-L asteapta din clipa in clipa, ca fecioarele cele intelepte, gata pregatite, doar acestia primesc harul bucu­riei si sunt primiti de Mirele Ceresc. Sufletele ce nu s-au dezlipit de duhul lumii, chiar daca prin vorbe evlavioase si prin credinta fatarnica vor sa para neprihanite, nu primesc harul de sus – nu sunt miresele Mirelui. Sufletul trebuie sa fie o mireasa a Domnului; dar cum va fi el mireasa, cand inca iubeste lumea, gandeste ca lumea si alearga in adunarile lumii acesteia?! Numai cel care fuge de lume si se preda lui Dumnezeu, in tacere si singuratate, nestiut de nimeni si neauzit de nimeni, ascuns de ochii lumii, doar acela devine mireasa a lui Hristos!

Din pricina neascultarii lui Adam, tot omul a primit in firea lui ceva strain de el, care totusi, prin obisnuinta si scurgerea vremii, i-a devenit o a doua natura. Acum insa trebuie scos din nou afara acest lucru strain, care a patruns in firea oamenilor, dar care nu a fost creat de Dumnezeu. Trebuie sa revenim la curatenia si sfintenia de la inceput, cand omul a fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.

Daca nu cerem neincetat, cu lacrimi si cu staruinta, aceasta revenire la prima noastra nevinovatie, daca nu ne luptam sa castigam aceasta din nou, suntem pe veci pierduti, iar Imparatia niciodata nu ne va apartine.

Dumnezeu Cel infinit, care este Duh, S-a facut totusi trup, S-a golit de Sine, Şi-a dat o forma in timp si spatiu pentru a putea sa Se uneasca cu fapturile vazute, cu sufletele sfintilor si ale ingerilor, pentru ca acestea sa participe la viata dumnezeiasca. Toate fiintele deci au un trup, dupa felul firii lor – trupul de carne, trupul sufletului, trupul ingerului, trupul demonului. Desi sunt foarte subtile, totusi, sunt trupuri spiritualizate sau materializate. Tot astfel, sufletul are ochiul lui cu care vede, urechea cu care aude, limba cu care vorbeste, mana cu care munceste. Cu aceste membre ale lui nevazute, sufletul se amesteca cu trupul vazut, material, si-l face pe acesta sa actioneze dupa vointa lui Dumnezeu. Asa S-a coborat in trup Dumnezeu, asa si sufletul nostru traieste in trup. Prin Duhul Lui, Dumnezeu a creat lumea vazuta din nefiinta, si tot El Se face pe Sine Insusi trup omenesc, Se umileste si coboara in mijlocul fapturilor Lui, pentru a putea fi vazut, auzit si pipait de acestea! Sufletele curate il simt pe Dumnezeu, se bucura prin experienta directa de prezenta Lui, care este uneori „foc mistuitor” ce arde orice patima, alteori este pace si liniste neinchipuita, care invioreaza si umple de placere sufletele sfintilor. El poate totul, dupa cum doreste; toate ii sunt Lui usoare, pe toate le preface pentru sufletele care-L iubesc si care-L cauta. Cel care se straduieste traieste cu adevarat o experienta proprie de nespus, simte bunurile ceresti inca de pe acum, o bogatie si o bucurie nesfarsita!…

Domnul Se preface si in mancare si in bautura – cum spunea Iisus despre trupul Lui si sangele Lui, ce devin hrana pentru cei ce vor trai in vesnicie, hrana materiala ce umple sufletele de bucurie. Iisus este painea sufletelor noastre, izvorul de apa vie ce ne umple de vesnicie cu El. Domnul a fost vazut, simtit si auzit de toti Sfintii Parinti, incepand cu Avraam, Isaac si Iacov, cu Noe, Daniil, David, Solomon, Isaia si Moise. Fiecaruia i S-a facut Dumnezeu vazut, asa precum a voit, pentru a-i reinvia, a-i mantui si a-i aduce la adevarata cunostinta. Pentru cei ce-L iubesc toate le face Domnul, in toate Se preface. Caci sufletul cu adevarat credincios primeste acea putere de sus a Duhului, focul cel ceresc al vietii nemuritoare. Acest suflet se desprinde de lume, se elibereaza pe sine de toate legaturile pamantesti. Cum se curateste aurul topit in foc, tot astfel si sufletul se leapada de toate prin multe osteneli si prin lupte grele. Ajunge sa se lepede de insasi viata sa, si nu-si mai gaseste odihna decat in iubirea de Dumnezeu. Un astfel de suflet Domnul Insusi il indeparteaza de tot ce-i este drag. Domnul este gelos pe sufletul acesta, pe care il doreste numai si numai pentru Sine. Precum barbatul care se uneste cu sotia sa se desparte de parinti, tot astfel cei care s-au invrednicit a fi partasi ai Duhului Sfant se desfac de orice alta dragoste pamanteasca pentru a se putea uni liber cu Dumnezeu. Ei sunt coplesiti de dorul pentru Dumnezeu. La El este tot sufletul lor, toata mintea lor, toate gandurile lor, toate dorintele lor!

Sufletul mistuit de un astfel de dor arunca de la sine toate greutatile, toate piedicile ce-l retin inca legat de pamant. Raniti de aceasta dragoste, sufletele cele curate se sfintesc cu totul, nemaitemandu-se de nici o rusinare in ziua infricosatei Judecati!

Dumnezeu asteapta cu rabdare convertirea si pocainta tuturor. El este gata sa ne ridice, sa ne sprijine, sa inflacareze avantul nostru, sa intareasca vointa noastra cea slaba, El singur lucreaza desavarsirea noastra numai si numai daca noi o dorim si o cautam. Sa nu mai amanam deci nici o zi pocainta noastra, fiindca orice amanare atrage dupa sine o ispasire in plus, o suferinta in plus. Nu stim ceasul cand ne va suna despartirea de trup si prezentarea in fata Judecatorului. Orice clipa poate sa ne fie ultima; de ce sa mai amanam atunci?! Sa ne predam deci Domnului, sa taiem voile si placerile noastre trupesti, sa renuntam pentru Hristos si Evanghelia Lui la toate bucuriile atat de trecatoare ale acestei lumi. Pe El si numai pe El sa-L iubim, sa-L dorim, sa-L cautam. Nimic altceva nu merita osteneala! Sa nu fie deci prea tarziu atunci cand ne vom da seama de acest mare adevar. Şi cata mila a avut si are inca Dumnezeu de noi! Cate indemnuri, cate apeluri nesfarsite nu ne-a adresat El in decursul veacurilor! Profetii, parintii, proorocii si chiar El Insusi au venit sa ne cheme, sa ne scape din condamnarea cea vesnica pe care am mostenit-o de la Adam. Iar noi, ca niste nesimtitori, ramanem mereu indiferenti la toate chemarile dumnezeiesti. Dumnezeu pandeste fiecare miscare a inimilor noastre impietrite. Ne-a lasat libertatea, nu vrea sa ne constranga la pocainta. De ce nesocotim indelunga Lui rabdare si bunatate?!

Dumnezeu este plin de iubire, de mila si de rabdare, dar este si un Dumnezeu drept. Poporul lui Israel de cate ori nu s-a abatut? Totusi, El nu i-a parasit pentru totdeauna, ci mereu i-a pedepsit, spre folosul lor, voind sa inmoaie impietrirea inimilor lor prin suferintele si necazurile pe care li le-a trimis. Mereu i-a indemnat, le-a trimis prooroci, i-a rabdat, pana cand acestia au pus mana pe Insusi Fiul Lui, pe Mesia pe care Il asteptau si pe care nu L-au cunoscut. In urma acestei mari faradelegi, Israel a umplut paharul faradelegilor lui si Dumnezeu nu i-a mai rabdat, i-a parasit si Duhul Sfant a plecat de la ei in clipa sfasierii catapetesmei templului, cand Iisus Isi dadea duhul pe Cruce. Israel a fost predat neamurilor iar Ierusalimul distrus piatra cu piatra si poporul evreu blestemat a fost alungat printre popoare pentru groaznica lui faradelege – el, care avea tablele Legii Sfinte, pe care o nesocotise din pricina impietririi si indiferentei lui.

Tot astfel si acum Dumnezeu ne asteapta, ne cheama, ne trimite semne, oameni alesi, si „mare bucurie se face in Ceruri pentru un suflet intors“. Cel care insa sta linistit, asteptand ca de la Dumnezeu sa vina pocainta, acela Il dispretuieste pe Domnul, este nepasator la cuvintele Lui, face crima peste crima, umpland masura faradelegilor lui si… vai!, va veni ceasul cand va fi lepadat si parasit cu totul de rabdarea lui Dumnezeu!…

Asa s-a petrecut cu Sodoma si Gomora, care, nepocaindu-se, s-au ticalosit de tot. Pe vecie au pierit, caci s-a revarsat paharul faradelegilor lor.

Tot asa a fost pe vremea lui Noe cand, nepo­caindu-se, tot pamantul a fost inecat de ape, de dreptatea lui Dumnezeu si tot astfel se va intampla si la sfarsitul veacurilor, cum spune Hristos.

La fel si egiptenii: cu toate calamitatile trimise asupra lor, nu s-au pocait si in cele din urma au pierit cu totul, inghititi de valurile marii.

Şi de la Israel s-a luat preotia si cultul, iar Biserica crestina a luat locul Templului din vechime, caci Dumnezeu a parasit poporul evreu, care nu L-a recunoscut pe Mesia cel asteptat. Repede deci sa ne pocaim, caci altfel nepasarea ne va creste din zi in zi mai mult, iar pacatele se vor aduna din ce in ce mai multe si vom atrage mania lui Dumnezeu. Hristos ne-a prevenit doar:

Daca n-as fi venit si nu le-as fi spus, pacat n-ar avea…!

Sa nu deznadajduim, oricat de pacatosi am fi – ar fi cel mai mare rau, ca Iuda care si-a pierdut sufletul din disperare -, ci ca fiul cel risipitor sa ne intoarcem la Dumnezeu. Greutatea si neputinta in a ne pocai sunt indemnuri de la cel rau, care nu voieste sa-si scape victimele din gheare. Sa cerem insa ajutorul lui Dumnezeu; El va vedea dorinta noastra sincera de indreptare si ne va trimite sprijinul sau. Iisus a vindecat atatia bolnavi si schilozi, a inviat mortii… Cum nu va invia El oare si sufletele celor ce doresc sa iasa din pacat?! Pentru acestia a venit doar, pentru pacatosi, sa-i salveze, dar trebuie ca si ei sa doreasca aceasta.

Daca El a tamaduit trupurile, cum oare nu va vindeca si sufletele celor ce-I cer aceasta?! Sufletul este nemuritor, nu putrezeste niciodata, nu se pierde niciodata, ci doar este doborat de nestiinta, de lene, de lipsa, de frica.

Cereti si vi se va da“, spune Domnul. „Tatal Ceresc va darui Duhul Sfant celor ce-L roaga, fie si numai pentru staruinta lor“.

Deci neincetat, fara sfiala, cu incredere, sa cerem de la Tatal pe Duhul Sfant, sa ne curateasca. El este datatorul de viata, Mangaietorul sufletelor noastre. Acest dar ceresc vine cu siguranta in cei ce se lupta sa se descatuseze de lume si de toate ale lumii si care-si cauta bucuria numai la Dumnezeu. Aceste suflete sporesc neincetat in bine, nefacand nici un pact cu raul si deci netulburand pe Duhul Sfant cu nimic. Acest suflet se mantuieste si se alatura sfintilor al caror model l-au urmat, traind in aceasta lume de desertaciune”.

(din: POCAINTA sau INTOARCEREA LA DUMNEZEU. Extrase din Omiliile duhovnicesti ale Sfantului Macarie Egipteanul, Editura Bizantina, Bucuresti)

Legaturi:


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Razboiul nevazut, Sfantul Macarie Egipteanul

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

29 Commentarii la “SUFLETUL – MIREASA LUI HRISTOS. “Dumnezeu pandeste fiecare miscare a inimilor noastre impietrite… Orice clipa poate sa ne fie ultima; de ce sa mai amanam atunci pocainta?!”

  1. OMILIA A IV-A Se cuvine ca creştinii să străbată cu luare aminte şi cu grijă drumul (din) stadionul acestei lumi, ca să obţină de la Dumnezeu şi de la îngeri laude cereşti
    (…)
    2.Trupul are povăţuitor ochiul şi dacă acesta vede (bine) îl conduce pe drumul cel bun. Să presupunem că cineva străbate nişte locuri stufoase şi năpădite de spini şi mlaştini. Printre ele se înalţă limbi de foc, săbii înfipte (cu limba în sus), se deschid prăpăstii şi se află multă apă. Cel care este sprinten şi atent, şi are ochiul povăţuitor, trece cu multă prudenţă, prin acele locuri rele,ferindu-şi din toate părţile haina, cu mîinile şi cu picioarele, ca să nu fie ruptă de tufe şi de spini, să nu fie murdărită de noroi, nici tăiată de sabie. Acelaşi ochi — care este lumina trupului — îl păzeşte pe acesta ca să nu se prăbuşească în prăpăstii, să nu fie înghiţit de ape, sau să fie de vreun rău vătămat. Prin urmare, cel ce trece astfel de locuri, repede şi cu prudenţă, ţinîndu-şi strîns veşmîntul, fiind călăuzit de ochiul său pe drumul cel bun, se păzeşte pe sine nevătămat şi-şi păstrează haina fără a fi ruptă şi nearsă. Iar dacă prin aceleaşi locuri trece un alt om, neatent, (cu pas) molatec şi leneş, fluturîndu-şi haina încoace şi încolo, fie că o sfîşie pe aceasta prin tufe şi prin mărăcini, fie că o arde — pentru că n-o ţine strîns lîngă el — fie că o taie în săbiile care ii sînt înfipte în preajmă, fie că o murdăreşte în noroi, într-un cuvînt, îşi strică numaidecit haina cea nouă şi frumoasă, din cauza neatenţiei, a moliciunii şi a lenei sale. Iar dacă, în continuare nu este atent (şi nu dă ascultare) ochiului, el însuşi cade în prăpastie, sau în ape şi se îneacă.

    3.In acelaşi chip (trebuie) să se poarte şi sufletul, care poartă învelişul trupului, întocmai ca pe o haină frumoasă. Folosindu-se de puterea judecăţii, care conduce atît sufletul, cît şi trupul, să treacă printre tufele şi spinii acestei vieţi, prin noroi, prin foc şi peste prăpăstii, adică prin poftele, dezmierdările şi necuviinţele acestui veac. Este dator ca, de pretutindeni, cu bărbăţie, sîrguinţa şi luare aminte să se păzească şi să se protejeze pe sine însuşi şi haina trupului, ca nu cumva să se sfîşie de tufele şi mărăcinii lumii acesteia, — adică de grijile, preocupările, îndeletnicirile pămînteşti — şi de focul poftei să nu fie arsă. Sufletul astfel îmbrăcat, abate ochiul ca să nu vadă pe cele rele, întoarce urechea ca să nu audă clevetirea, fereşte limba ca să nu grăiască cele deşarte,opreşte mîinile şi picioarele de la săvîrşirea faptelor rele. El dispune de voinţa pentru a întoarce şi a împiedica mădularele trupului de priveliştele cele rele, de la auzirea cuvintelor celor necuviincioase şi de la îndeletnicirile lumeşti şi viclene.

    4.(In acelaşi timp) sufletul se fereşte pe sine de visările cele rele, îşi păzeşte inima şi împiedică cugetul să hălăduiască prin lume. Nevoindu-se şi sîrguindu-se, şi oprind din toate părţile şi cu luare aminte mădularele trupului de la răutăţi, sufletul păzeşte nespintecată, nearsă, neîntinată şi bună haina trupului şi se păzeşte şi pe sine prin puterea de a cunoaşte, de a înţelege şi de a discerne, şi mai ales datorită puterii lui Dumnezeu. Deci, îndepărtîndu-se pe cît poate de orice poftă lumească şi ajutat fiind şi de Domnul, este păzit cu adevărat de relele pe care le-am pomenit. Pentru că, atunci cînd Domnul vede pe cineva ferindu-se cu zel de desfătările vieţii, de grijile materiale, de legăturile pămînteşti şi de cugetele cele zadarnice, îi dă harul Său, care păzeşte nevătămat acest suflet încît el parcurge bine acest veac al răutăţii. Şi astfel (acest suflet) dobîndeşte laudele lui Dumnezeu şi ale îngerilor, pentru că a păstrat bine haina sufletului şi pe sine însuşi, respingînd, pecît i-a fost cu putinţă orice poftă a acestei lumi, că ajutat fiind de Dumnezeu, a străbătut cu bine calea din stadionul lumii acesteia.”

  2. (…)
    15. Iţi spun, însă, ţie că (un astfel de suflet) chiar şi pe fraţii cei prea iubiţi (de el), pe care-i are înaintea ochilor, dacă-1 împiedică de la acea dragoste, îi îndepărtează, să zic aşa — de la sine. Că întru aceasta constă viaţa şi odihna Lui, în comuniunea tainică şi de negrăit cu «împăratul ceresc» (Matei 19, 5 ; Efes. 5, 31). (într-adevăr), dragostea (izvorîtă din) comuniunea trupească desparte (pe om) de tată, de mamă şi de fraţi, toţi aceştia se fac, ca şi străini pentru cugetul lui, iar dacă îi iubeşte, ca pe nişte străini îi iubeşte. Toată dragostea lui către soţia lui se îndreaptă, dupăcum zice (Apostolul) : «De aceea va lăsa omul pe tatăl şi pe mama sa şi se va uni cu soţia sa şi vor fi amîndoi un singur trup» (Efes. 5, 31). Or, dacă dragostea cea trupească dezleagă pe oricare altă dragoste, cu atît mai mult aceia care s-au învrednicit să se împărtăşească, cu adevărat, de Duhul cel Sfînt, ceresc şi iubit se vor dezlega de orice dragoste lumească. Copleşiţi de dorinţa cerească de a se uni cu El, toate celelalte li se vor părea de prisos. De aceea, pe El îl doresc, la El se gîndesc, după poruncile Lui trăiesc, cu El se întreţin mereu cugetele lor, stăpîniţi de o dragoste divină şi cerească şi de un dor duhovnicesc.

    16. Drept aceea, iubiţi fraţi, pentru că astfel de bunuri ne stau înainte şi pentru că astfel de făgăduinţe ne-au fost făcute de către Domnul, să îndepărtăm de la noi toate piedicile şi să renunţăm la toată dragostea cea lumească şi numai către acel bun să îndreptăm căutarea şi dorinţa noastră, ca să putem dobîndi acea negrăită iubire a Duhului, spre care, fericitul Pavel ne-a îndemnat a ne osîrdui, zicînd :«Căutaţi dragostea» (I Cor. 1, 41). In felul acesta vom putea schimba învîrtoşarea(inimii) noastre şi ne vom învrednici să stăm de-a dreapta Celui Preainalt, să ne apropiem de liniştea şi odihna cea spirituală, copleşiţi de dragostea Duhului celui divin. Pentru că Domnul, iubind mult pe oameni, Se milostiveşte, atunci cînd ne întoarcem cu totul la El şi ne eliberăm de toate (puterile) cele potrivnice. Că deşi noi — din pricina multei noastre neştiinţe, a lipsei de maturitate şi a deprinderii cu răutatea — ne îndepărtăm de viaţă, ne punem multe piedici şi nu vrem să ne pocăim cu adevărat, El se milostiveşte de noi, fiind îndelung-răbdător, atunci cînd ne întoarcem şi, venind El, şi omul nostru cel lăuntric îl luminăm, pentru ca să nu se ruşineze feţele noastre în ziua judecăţii.”

  3. (…)
    27. Deci, prin toate acestea ne-a îndemnat să cerem de la El fără sfială şi neîncetat darul harului Său. Pentru că El a venit pentru ca pe cei păcătoşi să-i întoarcă la El şi să vindece pe cei ce cred într-nsul. (Se cuvine) dar, ca noi să ne depărtăm de deprinderile cele rele pe cît ne este cu putinţă; să urîm lucrurile cele deşarte şi înşelăciunile lumii, să ne întoarcem de la cugetele cele viclene şi să ne alipim totdeauna şi pe cît ne este cu putinţă de El. Iar El este gata să ne dea ajutorul Lui. Este milostiv şi dătător de viaţă, vindecă dureri care nu se vindecă şi dă mîntuire celor ce-L cheamă şi se întorc la El ; celor care — de bună voie şi pe cît le este cu putinţă — se leapădă de toată dragostea lumească şi-şi abat cugetul de la cele pămînteşti, celor care se alipesc de El cu dor fierbinte. Dar numai sufletul care pe toate le socoteşte de prisos, care nu-şi găseşte odihna întru nimic din cele lumeşti, care aşteaptă să guste şi să se odihnească în liniştea bunătăţii Sale, numai acela se învredniceşte de ajutorul Său. Sufletul care arată o astfel de credinţă dobîndeşte daru lceresc; dorinţa lui îi este împlinită, cu prisosinţă, prin har; el slujeşte împăcat şi de voie Duhului Sfînt, sporeşte zilnic în bine, stăruie pe calea dreptăţii, rămîne neînduplecat şi fără nici o legătură cu cel rău şi nu întristează cu nimic harul. (Un astfel de suflet) se învredniceşte de mîntuirea veşnică, împreună cu toţi sfinţii; al căror tovarăş şi însoţitor s-a făcut prin imitaţie, în lume, Amin.

  4. “Iisus a vindecat atatia bolnavi si schilozi, a inviat mortii… Cum nu va invia El oare si sufletele celor ce doresc sa iasa din pacat?! Pentru acestia a venit doar, pentru pacatosi, sa-i salveze, dar trebuie ca si ei sa doreasca aceasta.”

    – a vindecat si vindeca pana la sfarsitul veacurilor bolnavi, schiopi, invie INCA! din morti pe multi/multe….NUMAI sa i se ceara potrivit cu ceea ce a spus prin “bateti si vi se va deschide, cautati si veti afla..” pentru ca cine cere, ia…samd;

    – ce ne facem cu urechile astupate la cantarile liturgice de parca ar fi prevazute (nevazut, de cel care imprastie neghina alaturi de graul curat) cu supape de inchidere ermetica peste urechi cand este vorba despre Scriptura, Sf.Traditie, iar in ceea ce priveste Slava datorata lui Dumnezeu si Sf.Taine…multi si le fac siesi TAINE de ‘napatruns’ pentru a nu avea raspuns la Judecata (pe care o intuiesc si o CRED multi dintre ei) – urechea interna a sufletului stricand/alterand echilibrul sufletului siluindu-i inclinarea balantei spre lumesc, iar – duhovnicesc – insetandu-l si subtiindu-l ca panza de paianjen prin FOAMEA indelungata de Biserica si de Cuvantul lui Dumnezeu;

    – ce ne facem cu orbii in cele duhovnicesti, ‘alergiile’ la tot ce inseamna Biserica si preoti, mancarimea talpilor spre calea maaare si larga pe care alearga majoritatea in pas alergator…

    Ne rugam pentru ei, ca EL – prin stiuta Lui iubire de oameni – sa mai salveze ce se mai poate!

    “Daca El a tamaduit trupurile, cum oare nu va vindeca si sufletele celor ce-I cer aceasta?! Sufletul este nemuritor, nu putrezeste niciodata, nu se pierde niciodata, ci doar este doborat de nestiinta, de lene, de lipsa, de frica.”

    – daca s-ar realiza nemurirea sufletului in marea majoritate a timpului – adica constant – cred ca am umbla toti in varf de degete, atingandu-ne cu infrigurare si cu recunostinta de ceea ce ne-a oferit Dumnezeu si ar fi pentru toti – o pregustare a Raiului datorita delicatetii purtarilor fata de noi insine si fata de aproapele…dar, omul nu-si mai pune problema asa, pentru ca a vazut/vede ca-i merge ‘bine’ fiind loc de ‘mai bine’; si, chiar daca se strange surubul are o vorba romanul din zilele noastre: “fereasca Dumnezeu de mai rau”, sau “asta este, ce sa-i faci?!” linistindu-si astfel, si constiinta, si stomacul….

    Am ajuns la concluzia ca suntem atipici si total imprevizibili in atitudine sau ca reactie de raspuns in situatii limita, fata de altii, de alte natii…uneori imi creeaza senzatia bizara de ireal si absurd…poate asa si suntem perceputi de ceilalti, nu stiu!

    Poate fi vorba de o neputinta si auto-limitare venita dintr-o auto-cenzurare capatata in timp – datorita experientei de viata nefaste – fiecare vazandu-si strict de propriul patratel; nu este de neinlaturat ca pricina egoismul si voia proprie altfel nu-mi explic cum de este atrofiata vointa si reactia de raspuns asa…brusc! taman cand ar fi trebuit sa se intervina ferm, nu cu o vointa lesinata sau atenuata…

  5. Ce mai comentariu …Magda 🙂 .Ma inclin cu respect . Ma aflu si eu printre cei atrofiati si lenesi ,care vegeteaza si se lasa prada ispitelor ,amagindu-si gandurile si motivandu-si faptele si viciile ..Mi-e greu sa mai intru si in biserica ,iar de fiecare cand vreau sa fiu mai aproape de biserica …apar alte si alte ganduri ,alte ispite ,tot mai asediat in patimi si sufocat de materialitatea din jur …si sufletul ramane pe ultimul loc ,constient fiind.

  6. Pingback: Sfantul Macarie Egipteanul despre RAZBOIUL SI PACEA CRESTINILOR. “Fericirea vesnica sta ascunsa in suferinta trecatoare rabdata cu umilinta si nadejde” -
  7. Pingback: SPICUIND SI TALCUIND FILE DE “EVERGHETINOS” SPRE FOLOSUL CELOR DE AZI, CU PROFESORUL ION PATRULESCU – conferinta Timisoara, 2008 (partea a II-a) -
  8. Pingback: SMOCHINUL NERODITOR si DUMNEZEUL FLAMAND dupa iubirea noastra -
  9. Pingback: SFANTA SI MAREA MARTI. Pilda celor 10 fecioare si pilda talantilor. Cuvant despre cantarea: Iata, Mirele… -
  10. Pingback: LUCRATI IN SLUJBA DOMNULUI CAT TIMP ESTE ZIUA, căci “vine noaptea, cand nimeni nu mai poate sa lucreze” -
  11. Pingback: CUM SE PASTREAZA SI CUM SE ALUNGA DUHUL SFANT? -
  12. Pingback: Intre NUNTIREA INIMII CU HRISTOS si IUBIRILE NOASTRE NELEGIUITE: Talcuirea Sfantului Nicolae Velimirovici la Evanghelia nuntii fiului de imparat -
  13. Pingback: †19 ianuarie – SFANTUL MARCU AL EFESULUI, stalpul prigonit al dreptei-slaviri si cugetul Ortodoxiei. SFANTUL MACARIE CEL MARE (EGIPTEANUL) -
  14. Pingback: SCOALA ORTODOXIEI PENTRU INCEPATORI. Staretul Ilarion de la Troekurovo: “Grabiti-va sa va lasati de fumat. Va rog, nu faceti datorii! TREBUIE SA VA INSTRAINATI DE SMINTELILE LUMII. Sa nu stati niciodata degeaba” -
  15. Pingback: Sfantul Iona de la Kiev: CE SA FACEM CA SA DOBANDIM MANTUIREA? In cine sau in ce ne punem increderea? -
  16. Pingback: Predici (audio si text) ale Pr. Ciprian Negreanu la DUMINICA TUTUROR SFINTILOR. Ce sau cine sunt SFINTII, de fapt? Ce MARTURISIRE se cere oricarui crestin in fata oamenilor si impotriva duhului lumii -
  17. Pingback: CUVIOASA PARASCHEVA, sfanta care ne invata CAND SI CUM TREBUIE SA SLUJIM SI SA NE DARUIM LUI DUMNEZEU. Predici audio ale Ierom. Irineu si Pr. Ciprian Negreanu (Cluj): pilda celor 10 fecioare si INSELAREA AMANARII -
  18. Pingback: “DUMNEZEU CERE LA MASURA FIECARUIA. Mai mult decat a face ceva, lui Dumnezeu Ii place SA VREI! Sa incerci! Vrea sa te gaseasca in aceasta osteneala“ – PREDICI AUDIO pentru noi, cei chemati la Cina sau la Nunta Fiului -
  19. Pingback: HAINA DE NUNTA | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: Stareta Macrina Vassopoulos: “MAICA DOMNULUI VREA SA-I VORBIM, SA-I SPUNEM UNA SI ALTA… Si Hristos vrea sa strigam la El, vrea sa-L chemam. El este Cel iubit si vrea ca toata dragostea noastra sa I-o dam Lui” | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: Predica audio a parintelui Ioanichie Balan la DUMINICA CELOR 10 LEPROSI si pentru SF. MACARIE EGIPTEANUL. Cum ne vindecam de lepra pacatului? | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: Din Omiliile duhovnicesti ale SFANTULUI MACARIE EGIPTEANUL despre INDELUNGA-RABDARE SI MILA LUI DUMNEZEU care asteapta intoarcerea noastra deplina la El: Ce s-a întîmplat cu LOCUITORII SODOMEI? | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: Din Omiliile duhovnicesti ale SFANTULUI MACARIE EGIPTEANUL despre INDELUNGA-RABDARE SI MILA LUI DUMNEZEU care asteapta intoarcerea noastra deplina la El: Ce s-a intamplat cu LOCUITORII SODOMEI? | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: OCHII LUI DUMNEZEU. Motivele pentru care nu ne sunt ascultate intotdeauna rugaciunile si pentru care AVEM NEVOIE de dureri si necazuri ca sa (re)descoperim adevarul vietii noastre. DRAGOSTEA RANITA A LUI HRISTOS PE CARE O IGNORAM SI CARE CAUTA SA SE ODIHN
  25. Pingback: “In noaptea aceasta voi cere sufletul tau”. PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu la BOGATUL CARUIA I-A RODIT TARINA. In ce ne “investim” viata? | Cuvântul Ortodox
  26. Pingback: Omilia duhovniceasca a Sf. Macarie cel Mare despre SLAVA CRESTINILOR – IMBRACAREA IN DUHUL SFANT INCA DE AICI, ca arvuna a vietii de dupa inviere. CUM ESTE INCERCATA IUBIREA DE DUMNEZEU A CELOR CREDINCIOSI si care este PRETUL AGONISIRII IMPARATIEI V
  27. Pingback: “…chiar dacă inima lui nu vrea…” – SFÂNTUL MACARIE EGIPTEANUL despre CURSA SUBTILĂ A AUTO-MULȚUMIRII DUHOVNICEȘTI, despre necesitatea SILIRII DE SINE în împlinirea poruncilor lăuntrice și a STĂRUINȚEI ÎN RUGĂCIUN
  28. Pingback: “…SĂ NU RĂMÂNEM AFARĂ DIN CĂMARA LUI HRISTOS!”. Suntem pregătiți de Nuntă? Îl mai așteptăm pe Mire sau L-am înșelat deja cu dragostea lumii? Cine sunt cei “NEBUNI ȘI ORBI” mustrați de Iisus? NUNTA E “PE B
  29. Pingback: STRIGATUL LUI HRISTOS – MIRELE INDRAGOSTIT DE OM si RASPUNSUL “CALDICEL”-INDIFERENT AL MIRESEI. “Sufletul ce face? Curveste, sarmanul. Noi ne lipim cu inima de cele moarte si Il inlocuim pe Dumnezeu… Ce poate sa fie mai durer
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune în Postul Nașterii Domnului

Carti

Articole recomandate

Articole Recomandate

Carti recomandate