TRAIM UN CEAS DE URGENTA
Scurt rezumat al unui cuvant exceptional primit, acum cateva zile, de la un parinte de la o manastire din Moldova:
1. Noi nu mai asteptam o personalitate, un conducator, un program, un partid. Paganii asteapta acest lucru, necredinciosii, noi nu.
2. Dumnezeu nu vrea o personalitate de acest fel, mareata, care sa vina sa rezolve lucrurile si crizele. El vrea un popor. Iar acest popor nu mai este unul de tip national. Nu mai conteaza acum ca esti sarb, rus, roman. Poporul lui Dumnezeu este tot cel ce crede in el – ortodox.
3. Nu mai avem timp de formare duhovniceasca, de educatie metodica, pe o perioada indelungata. Traim un ceas de urgenta!
4. Sa ramaneti in locurile in care va gasiti. Sa va pregatiti, urmeaza evenimente hotaratoare, iar crestinii care se pregatesc vor primi un har deosebit in acele timpuri.
PS: Cuvantul ne-a amintit si de aceste fraze aproape profetice ale Fericitului nostru martir Mircea Vulcanescu:
“Nu trebuie sa ne inselam. Vremea ce vine nu e o vreme de triumf pentru crestinism. Cum n-a fost nici cea care pleaca. Ci ca tot veacul, vremea ce vine e o vreme de-ncercare. O vreme-n care se vor numara oile de capre, insa nu se vor desparti cum nici graul de neghina! S-a schimbat numai sensul ispitelor! Puterile celor ce intra in acest apocalips sunt numarate. Nimic mai primejdios decat sa intri-n el naiv si fara sa stii ce te asteapta!“
(va recomandam din suflet sa cititi intregul cuvant, pentru ca este deosebit de important si de actual, desi este scris in perioada interbelica: Mircea Vulcanescu – Crestinul in lumea moderna).
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Cuvant profund. Da Doamne sa-l traim!
Da, din pacate, desi suntem in apogeul crizei Bisericii noastre si riscul de schisma, dupa multe semnale primite, este foarte mare, desi se intampla atatea si atatea lucruri de o gravitate inimaginabila, putini constientizeaza si multi tratam aceste momente daca nu cu indiferenta, in orice caz cu o vinovata superficialitate. Inca ne permitem sa nu luam in serios… si sa ne pierdem timpul si energiile in totul felul de fleacuri, de pasiuni personale, de proiecte total defazate. Ori evadam in lumile fantasy, ori visam la tot felul de utopii si traim mirajul reinvierii neamului (cand suntem in pragul disolutiei lui totale, ca si a credintei, in primul rand), ori ne distram (elitist, savurand jazz-ul sau mai popular privind la Campionatul European de fotbal), ori… multe altele, in orice caz numai ce trebuie nu. Ca si in vremea caderii Constantinopolului, cand se zice ca se discuta pasionat despre sexul ingerilor. Si acum tara (Biserica) arde, iar noi tot ne pieptanam si ne “coafam” patimile 🙁
Stiu ca ne veti socoti pesimisti, prapastiosi si patetici, ba inca si plini de trufie si de rautate impotriva fratilor, dar simtim ca evenimentele grave ce vor urma (chiar si in cazul unui deznodamant nu foarte rau pe 8-9 iulie) ne vor prinde si pe noi, cei din frontul ‘antiecumenist’ tot nepregatiti, dezbinati, prinsi in tot felul de alte lucruri “importante”, iar nu priveghind si rugandu-ne. Si atunci, cum sa nu ne paraseasca Duhul Sfant, vorba parintelui Proclu? Nu ecumenistii vor fi atunci principalii vinovati, ci somnul nostru adanc 🙁
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/05/09/tragedia-este-cu-putinta/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/05/24/de-ce-a-cazut-constantinopolul/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/05/22/a-cui-este-vina-pentru-toate-nenorocirile-care-ni-se-vor-intampla/
exista si o raza de speranta in ceea ce spuneti… anume ca, fie si in viforul ce va veni, prin mila Domnului (nu vrednicia noastra) unii dintre noi ne vom regasi, chiar si intr-o forma de ‘credinta readusa in catacombe’. nimic din meritul nostru nu ne va uni, ci purtarea de grija a Pastorului Care nu-si va lasa ‘turma mica’!
si ma tem ca nu-i niciunul dintre noi, astia ‘antiecumenisti’ (desi nu suntem ‘anti-‘ nimic in fond, tinem doar la credinta dreapta) nu poate fi 100% sigur ca el va fi facut alegerile bune. sa nu ne laudam in nimic, fratilor, ci sa ne temem ca Sf Petru care se intreba temator, tocmai el ce asa mult iubea pe Domnul, de nu va fi cel are Il a vinde. si cum s-a bucurat sa afle ca nu-i el ‘vanzatorul’, semetia l-a prabusit in ipostaza de ‘cel care s-a lepadat’… dar pt dragostea lui, Domnul l-a ridicat din cadere. noi insa e bine a nu ne iluziona ca avem dragostea lui Petru fata de Domnul in noi! sa fim mereu tematori in fata nevredniciei noastre, iar cand scapam de vreo ispita, sa nu punem asta pe seama virturii noastre, ci sa dam slava Celui Care ne-a scapat!
lucurile se vor incalci intr-atata, iar atatia lupi rapitori vor fi, incat nu ratiunea noastra ne va face sa ne recunoastem unii pe altii (rationamente de genul ‘ah, il stiu pe cutare, marturiseam impreuna, el nu poate fi ecumenist’), ci exclusiv Duhul Sfant. om cu om nu se va mai recunoaste (ca in inchisorile comuniste, unde rea nu a fost atata teroarea calailor, ci turnatoria), insa prin Pronia divina, om duhovnicesc cu om duhovnicesc e imposibil sa nu se recunoasca!
cat despre cum se dobandeste Duhul Sfant (ca sa ne calauzeasca intru cele bune), nadajduiesc ca din ce in ce mai multi cititori ai acestui site isi dau bine seama… darurile Lui nu se obtin citind carti, nu vorbind despre credinta, nu asistand la conferinte, nu teologhisind de capul nostru… ci prin Sf Liturghie, Sf Impartasanie, Sf Spovedanie – sa ne bucuram de toate acestea pana le avem ‘intacte’. caci, sub o forma sau alta, le vom avea pana la sfarsitul lumii, ca nu ne va lasa Hristos fara adevarati slujitori ai Lui. doar ca e posibil sa fie o vreme de confuzie, cum sigur a mai fost si pe vremea ereticului Arie, si a iconoclastilor… intr-unele feluri va fi ‘mai rau ca atunci’, in altele va fi ‘mai usor’ (caci noi avem din ce experiente precedente sa fi invatat ceva!)…
totusi, a nu se speria nimeni de cuvinte precum ‘scindare’, ‘schisma’, ‘tragedie’, ‘prigoana’ etc, ca doar suntem ortodocsi, nu sectanti milenaristi! exista un ‘risc’ de asa ceva, insa nu este un risc mai mare decat riscul de care trebuie sa se teama fiecare din noi, de moartea proprie! aceasta sa nu ne prinda nepocaiti, de altceva nu avem a ne teme! cine nu se mai teme de moartea proprie (nu in sens de om lumesc iresponsabil, ci care s-a pregatit duhovniceste pt orice), nu are a se teme de nimic!
Eu personal multumesc, frate MunteanUK, pentru cuvintele de mai sus!
Adaug doar atat: sa ne ajute Dumnezeu SA INVATAM din experientele si proorocirile sfintilor si parintilor, nu doar sa le admiram, sa ne extaziem in fata lor, dar sa ramana in afara noastra! Mie de asta mi-e teama-ca nu profit acum, cat inca se mai poate, de timpul liber, de accesul la slujbele si Tainele Bisericii, la carti ajutatoare.
Cred ca e nevoie sa ne mai “zdruncine” cineva, chiar daca poate parea exagerat, ca sa iesim din obisnuintele noastre. Nu-mi explic cum, chiar si cand plec la Spovedanie, cu sufletul intristat de anumite pacate, in asteptarea parintelui ajung sa mai vorbesc cu alti credinciosi, uneori chiar mai glumim, parca am si uitat ca nu de placere am venit la Biserica! O fi si uitarea un mecanism de autoaparare… sau o fi doar superficialitate?
Doamne, ajuta!
multumesc de gandurile bune, sora in Domnul Mihaela, iar daca ale mele or fi fost bune de ceva, apoi nu am ajuns la ele din carti citite, nici dupa ‘merite’, nici dupa ‘nevointe’, ci din diferite imprejurari smeritoare prin care m-a purtat grija Domnului fata de mine. ca una e sa citesti vorbele celor insuflati de Duhul Sfant incantat, extaziat anumite lucruri (caci si mintea se bucura de ‘placeri intelectuale’, ca trupul, nu?) si alta e sa le citesti atunci cand nu nevrednicia proprie, ci planul mantuirii ce-l are Domnul pt fiecare dintre noi (dar care nu Si-l implineste cu forta, ci numai cu voia noastra libera!) te-a pus in starea de a le pricepe si altfel… duhovniceste, nu strict dpvd intelectual.
de-abia cand ajungi sa traiesti cu adevarat Sf Liturghie, sa incerci a face tot ce poti pt a-ti fi Sf Spoved cat mai curata si cand primesti cu frica Sf Impartasanie (caci si o frica exagerata de ‘nevrednicia’ noastra de la diavolul vine, doar-doar ne-o tine departe de Domnul nostru) pricepi multe lucruri altfel, intri putin cate putin in adancul lucrurilor. si asta nu te face sa te simti mai bun in nimic, ba dimpotriva – ca dc Domnul ne-ar descoperi ce jalnici suntem, de la bun inceput, cati am mai lua calea Bisericii si nu a deznadejdii?
cat despre superficialitate/mecanism de autoaparare nu cred ca poate fi vreunul dintre noi sincer cu sine insusi care sa nu recunoasca ca are nenumarate astfel de momente. niciun om induhovnicit, la care alearga mii de ucenici, nu va cuteza sa pretinda ca lui ‘nu-i fuge mintea la desertaciuni’, asadar cum am putea indrazni noi?! toti le avem, iar ca arma impotriva lor eu nu vad decat ‘sa nu ne placa de ele’, sa ne recunoastem Domnului neputinta fata de ele, sa ne rugam sa ne ajute a ne concentra mereu. important este ca, in clipa in care chiar Ii spunem Domnului ceva, la Sf Spovedanie, sa fim siguri de noi insine ca nu am ascuns nimic intentionat, iar de cele ce (iarasi sincer!) le-am uitat, sa le spunem data viitoare, dar sa nu le lasam…
si sa ne rugam sa ne pazeasca de ‘superficialitate’ cat mai simplu, cat mai firesc, fara a incerca nici ‘tehnici de autocontrol’, ca ratacirile yoghinilor (ca multi or fi mai ‘concentrati’ decat parintii duhovnicesti, dar ce folos dc puterea lor stim de la cine vine?!), nici prin ‘tehnici de rugaciune’ peste puterile noastre sau fara stiinta Pr duhovnicesc. sa ne rugam pur si simplu, cu ‘Doamne ajuta!’, asa cum ne vine un oftat, un suspin…
sper sa nu o fi luat nicaieri pe aratura cu sfaturile mele… pe care nici nu mi le-a cerut cineva, nici nu pot avea valoare ‘in sine’, caci fiecare credincios are problemele lui, duhovnicul lui, iar Domnul are solutiile pt a mantui fiecare suflet. de aici si un pericol, ca unii sa creada ca in mii si mii de carti, unde exista miii si mii de ‘solutii’, la mii si mii de probleme duhovnicesti, vei gasi leac pt orice boala. nu-i deloc asa…
in Ortodoxie, leacul functioneaza dupa dragostea cu care bolnavul il primeste de la Pr sau. dc ai dragoste, fie leacul cat de ‘neiscusit’ o fi, Domnul te poate vindeca pt credinta ta, indiferent de slabiciunile omenesti ale duhovnicului. dar dc nu ai putintica dragoste macar, sufletul tau va ramane de piatra si nu va primi cel mai iscusit leac… ca nu e vorba de a nu primi cuvintele duhovnicului, ci a nu primi purtarea de grija a lui Hristos!
ietare, asa ma mai apuca pe mine, sa-mi dau cu parerea, doar o ‘tribuna’ (loc de exprimare) sa-mi dai, iar eu incep sa spun… doar Domnul stie cate bune si cate rele. El sa aiba mila si de mine, si de toti cei care intra pe acest site, si de toata lumea asta mare, in care atatia nu stiu de dragostea Lui!
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/09/27/ce-avem-noi-de-facut-astazi-pentru-a-ne-mantui-si-pentru-a-ne-pregati-de-incercarile-ce-vor-veni/#more-1197
Ei!Frate MunteanUK:
– nu-i asa cum spui “….de aici si un pericol, ca unii sa creada ca in mii si mii de carti, unde exista miii si mii de ’solutii’, la mii si mii de probleme duhovnicesti, vei gasi leac pt orice boala. nu-i deloc asa…” – insusi site-ul asta plin de invataturi duhovnicesti, ca si orice carte incaputa pe mana primita ori din propria biblioteca te trezeste, te dumireste…Sf.Parinti incercati cum mult inaintea noastra si trecuti prin tot felul de ispite au stiut/stiu boala si leacul potrivit – asta fiind si motivul pentru care, prin scrierile lor ne atentioneza! De pilda – desfranarea iti vine din imbuibarea pantecului, din judecarea aproapelui, dar si din propria ispitire prin ‘indulcirea’ cu filme ori carti de un anumit gen, iar daca sunt eliminate astea doua din ciuda si rautatea celui rau…;
Duhovnicul – intre noi fie vorba – te ajuta in mod special la spovedanie, se roaga pentru tine, te cumineca de esti vrednic cunoscandu-ti asezarea sufleteasca, dar de ‘povesti’ sau lamuriri duhovnicesti nu are timp! Datoria ta este sa cunosti, sa te documentezi si sa vii – cel mult – scurt si la obiect cu intrebari;
draga sora in Domnul, dc as fi pretins cumva ca toate cele enumerate n-ar folosi deloc, apoi, nici nu as mai sta pe acest site, nu? 🙂 ideea mea era ca nu functioneaza ‘de sine statatoare’. sunt foarte bune citite, dar raman ‘apa de ploaie’ sau o ‘desfatare la nivel intelectual’, dc omul nu este pus intr-o stare cat de cat pregatita a le recepta sufleteste, de traiul in Biserica.
si eu sunt cu totul de acord ca Sf Spovedanie nu trebuie sa fie prilej de
‘sporovaieli pe teme duhovnicesti’, ba chiar nici de ‘predat lectii’ cam cum se face la scoala. evident ca, pt a veni ‘scurt si la obiect cu intrebari’, trebuie sa stii ce sa intrebi, sa te ‘documentezi’ inainte, inspectandu-ti mai intai cotloanele sufletului, apoi si carti folositoare.
astfel, doar voiam sa atrag atentia ca, chiar si citind mii de carti, nimeni sa nu incerce a-si admninistra singur ‘leacurile’, fara un Pr duhovnicesc. pt ca de foarte multe ori, chiar si cand te-ai lamurit foarte bine ce-ti trebuie, chiar si cand sti din zeci de surse convergente care anume este boala ta si leacul potrivit tie, chiar cand stii ca atatia sfinti au aplicat cele ce-ti lipsesc tie (deci e o cale ‘sigura’, nu vreo ‘solutie’ rasarita in mintea ta razvratita), se intampla sa ca pur si simplu sa nu ai putere sa faci cele ce se cuvin, sa nu fi in stare…
…atunci, te duci si primesti cumva ‘cuvant cu putere multa’ de la duhovnicul tau, si te ajuta Dumnezeu si iti reuseste sa te vindeci. dar asta tot de dragostea ce o ai pt Pr tau si pt Hristos depinde. numai dragostea si ascultarea mantuiesc, nimic ce tine de intelepciune in sens lumesc, ci doar de felul in care ‘te intelepteste’ dragostea! de pilda, dc iti auzi duhovnicul ca-ti da vreun sfat despre care tu oricum citisei si-l primesti cu ganduri de judecata, de genul ‘pai asta am citit si eu, asta stiam si eu, ce mare lucru imi spune Pr meu?’ – zadarnic te-ai mai dus!
in schimb, cand primesti ceva de care stiai cu o imensa dragoste, cu bucurie ca ti le-a spus toate el, duhovnicul, iar prin acest slujitor al Sau, Insusi Hristos, este cu totul altceva. pur si simplu ti se deschid ochii sufletesti, pur si simplu capeti si puterea de a urma un sfat, care, citit singur, ‘te misca’ doar la nivel intelectual – iti spuneai in sine ‘stiu ce sa fac’, insa prapastia de la gand la fapta ramanea mare.
si tot asa cum nu cred ca exista uncenic pe lume care sa nu fi primit vreun sfat despre care ‘stia si el’, tot asa am convingerea, din experienta proprie, ca dc esti foarte atent, chiar si cand il auzi pe duhovnic spunadu-ti un asemenea lucru ‘stiut’, cumva-cumva iti lumineaza un detaliu de care nu erai constient sau te umpli tainic (nici nu esti constient in acele clipe, nu e nimic ‘paranormal’ si ‘perceptibil’ cum ar cere sa simta multi rataciti din toate vremurile) de o putere de la Duhul Sfant, incat sa faci ceea ce se cuvine sa faci, ceea ce e drept sa faci, ceea ce ti-e de folos propriei mantuiri sa faci.
este o ‘luminare’, o limpezire a propriilor ganduri si totul in conditii de liber arbitru absolut. Domnul ‘te atrage’ inspre cele ce se cuvine sa faci, dar alegi tu liber sa faci, nu te El ‘leaga’ cu nimic.
de aceea, neiscusita mea parere (vezi de ce nu e bine sa spunem nimic neintrebati?! 🙂 se referea doar la faptul ca sfaturile duhovnicesti din carti sau online nu trebuie absolutizate, ci incluse in ceva mai larg si atotcuprinzator, traiul in viata adevarata a Bisericii. pt ca si atunci cand le citim, nu cele citite in sine (biblioteca, netul, cartile etc) ‘ne dumiresc sau ne trezesc’, ci Domnul o face! si ne dumireste exact in masura in care noi suntem deschisi catre El sau cum ne este de folos in acea clipa pt mantuirea noastra! Domnul sa ne lumineze pe toti!
Fratilor,
Modul cum lucreaza Duhul Sfant cu fiecare este oarecum diferit.Citirea cartilor in cazul meu,a avut o influienta extraordinara,a fost o comunicare cu sfintii care le-au scris.
Se stie ca prin rugaciune vorbesti cu Dumnezeu,iar prin cititul cartilor vorbeste Dumnezeu cu noi.Ne ofera o multitudine de modele prin care ne putem regasi si pe care sa incercam sa-i imitam.Cititul cartilor reprezinta o etapa de formare spirituala pe care duhovnicul nu o poate inlocui cu aceeasi eficienta, pentru ca timpul nu permite asa ceva.
Orice om care isi pune intrebari existentiale, este o personalitate complexa care nu se multumeste doar cu niste sfaturi directe(uneori insuficient argumentate)ci doreste raspunsuri bazate pe experiente diferite ale sfintilor parinti.In momentul in care terenul este pregatit,prin cititul cartilor,orice sfat al duhovnicului este perceput corect si vorbim aceeasi limba.
Cititul cartilor reprezinta si un mod de a mentine mintea ancorata mai mult timp catre Dumnezeu si lucrarile Sfintilor parinti,asta in situatia in care mintea nu este ocupata cu Rugaciunea mintii.
Ca urmare,cititul cartilor si indrumarea duhovnicului sunt doua activitati complementare,care se completeaza reciproc si care sunt extrem de necesare in formarea spirituala.
Iertati pentru indrazneala,dar in cazul meu, aceasta metoda este cea mai eficienta.
Doamne ajuta-ne,sa trecem cu bine prin incercarile care vin si mai ales sa avem pregatirea sprirituala necesara.
Cuviosul Nichita Stithatul: Infranarea, citirea, rugaciunea neincetata si umilinta.