ZAHEU SI PUTEREA IUBIRII CARE CHEAMA LA POCAINTA: “Domnul nu intoarce spatele nimanui”
Va recomandam si:
- Astazi in casa ta trebuie sa raman! (fragmente din omiliile Sf. Ioan Maximovici si Sf. Nicolae Velimirovici)
- DUMINICA LUI ZAHEU VAMESUL: “Zaheu n-a tinut seama de parerea multimii si a luat asupra sa rusinea” (Cuviosul Sofronie)
***
Sfantul Luca al Crimeei – CUVANT IN DUMINICA LUI ZAHEU
I. Setea de innoire duhovniceasca
Iisus, intrand, trecea prin Ierìhon. Si iata, un barbat cu numele Zaheu, si acesta era mai-marele vamesilor si era bogat; si cauta sa vada cine este Iisus, dar nu putea de multime, fìindca era mic de statura. Si alergand inainte, s-a suit intr-un sicomor ca sa Il vada, caci pe acolo avea sa treaca (Luca 19, 1-4).
“Vamesi se numeau strangatorii impozitelor. Ei puteau dobandi bani pe cale nedreapta la stransul impozitelor, si o faceau. Erau cruzi si lacomi, jefuiau poporul, iar acesta ii ura. Insusi cuvantul „vames” ajunsese pentru popor totuna cu “pacatos”.
Zaheu era mai-marele vamesilor, si asupra lui apasa si mai greu ura poporului decat asupra vamesilor de rand – dar iata ca omul acesta pacatos s-a aprins de dorinta de a-L vedea pe Domnul Iisus Hristos, despre Care auzise atat de multe. Cand Domnul a trecut pe langa pomul unde sedea Zaheu, S-a oprit deodata si a grait: Zaheu, coboara mai repede din pom si mergi acasa, fìindca astazi trebuie sa vin la tine!
Pentru ce Domnul, trecand printr-o multime uriasa de popor, Si-a intors dintr-o data luarea-aminte asupra lui Zaheu? Pentru ce l-a chemat pe nume? Fiindca Domnul, Atoatestiutor fiind, cunostea nu doar numele lui Zaheu, ci si inima lui, si dorintele lui.
Dar ce s-a intamplat in sufletul lui Zaheu? Cum se simt oamenii care, asemenea lui, traiesc in nedreptate, de Dumnezeu nu se tem si nu se rusineaza de nimeni (v. Luca 18, 2)? Sufletul lor pacatos nu cunoaste odihna nici ziua nici noaptea. Cat de greu este pentru ei sa indure dispretul si ura poporului! Propria constiinta le roade fara incetare, ca un vierme crunt, inima – dar patima banilor inabusa totul. „N-au decat sa ne dispretuiasca, spun ei, in schimb suntem bogati. Avem de toate”.
Credeti ca e usoara o viata ca aceasta? Nu, ci e foarte grea. Greu este a inabusi mereu glasul constiintei. Greu este sa duci povara urii si dispretul oamenilor. Asa era si cu sufletul nefericitului Zaheu. Dar de ce dorea el atat de tare sa Il vada pe Domnul Iisus Hristos, de ce s-a suit in smochin ca sa-L priveasca macar din departare? Din simpla curiozitate? Nu: el simtea si stia cat de Mare si Sfant este Domnul Iisus Hristos. Auzise despre extraordinarele Lui minuni, despre redarea vazului orbilor, despre invierea mortilor, si sufletul lui pacatos tresalta.
Nu simpla curiozitate il atrasese, ci dorea tare de a privi macar la Cel mai sfant decat toti sfintii, la Cel atat de potrivnic intunecarii si nedreptatii propriului lui suflet. Constiinta lui pacatoasa era miscata ca niciodata. Nazuia sa-L vada pe Prorocul cel minunat, asemenea Caruia lumea inca nu cunoscuse, si in inima sa gandea: „Dar eu, pacatosul, voi ramane incurcat si pe mai departe in viata aceasta ticaloasa, pentru care oamenii ma urasc si ma dispretuiesc?”
Domnul stia ce cotitura avusese loc in sufletul lui pacatos, stia ca acest suflet nu este greu de mantuit. Tocmai de aceea S-a si hotarat sa mearga in casa lui Zaheu.
Zaheu s-a dat jos repede din pom si a fugit acasa pentru a-L primi pe Domnul Iisus Hristos. Dupa aceea, cutremurat de vizita lui Hristos, a stat inaintea Lui si, lepadand indata si cu hotarare lacomia sa de bani, a zis:
Iata, jumatate din averea mea, Doamne, o dau saracìlor, si daca am napastuit pe cineva cu ceva, intorc impatrit (Luca 19, 8).
Iata ce pilda de adanca pocainta; iata cum a cutremurat sufletul acestui om pacatos cercetarea dumnezeiasca! Tocmai la el, un pacatos atat de ticalos, dispretuit de oameni, sa vina Insusi Domnul Iisus Hristos?! Dar Domnul ce a raspuns? Astazi s-a facut mantuire casei acesteia, caci si acesta este fiu al lui Avraam (Luca 19, 9).
Asadar Zaheu, om pacatos, manat de nevoia simtita launtric a renasterii duhovnicesti, a inceput sa caute intalnirea cu Hristos – si aceasta intalnire a avut loc, aducand mantuire casei lui. Sfanta Biserica ne indeamna sa-L cautam pe Domnul urmand pilda lui Zaheu, sa inviem in sufletul nostru frica de Dumnezeu dandu-ne seama de pacatosenia noastra si de nevoia pocaintei si innoirii.
Dar noi, spuneti-mi, oare putine pacate avem? Oare nu suntem toti datori sa ne pocaim din toata inima, ca si Zaheu, si, asemenea lui, sa ne platim datoriile fata de cei pe care i-am necajit? Sa ne fìe pilda intotdeauna aceasta intoarcere la credinta a mai-marelui vamesilor! Sa ne straduim si noi, cand ne va cerceta Domnul in chip nevazut, sa Il primim asa cum L-a primit Zaheu si sa ne invrednicim de aceleasi cuvinte pe care le-a auzit el! Amin.
II. Hristos ne cheama la pocainta
Sfanta Biserica ne cheama astazi sa patrundem in talcul istorisirii evanghelice despre Zaheu. As vrea sa va atrag luarea-aminte asupra urmatoarelor ei momente.
Cand Domnul Iisus Hristos, trecand pe langa Zaheu, S-a oprit si l-a chemat pe nume ca pe un prieten, ca pe un cunoscut vechi: Zahee, coboara-te degraba, caci astazi in casa ta trebuie sa raman (Luca 19, 5), ce vifor a cutremurat pe neasteptate inima pacatosului vames? „In casa mea vrea sa vina acest Sfant al sfìntilor, acest Facator de minuni? Asadar nu Ii este scarba de mine?” Totul s-a rasturnat deodata in inima lui: a devenit dintr-o data alt om.
„De ce, veti intreba, s-a petrecut in el o astfel de schimbare?”Deoarece cuvantul lui Dumnezeu e viu si lucrator si mai ascutit decat orice sabie cu doua taisuri, si patrunde pana la despartitura... dintre incheieturi si madulare (Evrei 4, 12), intr-un anume fel el taie omul in doua dintr-o data, schimband totul in el. Puterea chemarii Domnului, puterea dragostei dumnezeiesti e nesfarsit de mare. Ea a pricinuit o astfel de intorsatura nu doar in sufletul lui Zaheu, ci si in sufletul unui alt vames – Levi, ce mai apoi a devenit Sfantul Apostol si Evanghelist Matei.
Si acum, cand citim sau cand auzim cuvintele lui Dumnezeu ce sunt intiparite in Evanghelie, ele pricinuiesc acelasi cutremur in sufletele noastre.
Stim din Vietile Sfìntilor ca multi dintre ei au apucat-o pe calea nevointei datorita simplului fapt ca au ascultat in biserica spusele lui Hristos: Daca vrea cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie (Matei 16, 24), sau cuvintele graite carturarului ce cauta desavarsirea: Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta, da-o saracilor (Matei 19, 21), sau cuvintele despre faptul ca El trebuie iubit mai mult decat tatal si mama, decat fratii si surorile, chiar decat propria viata (v. Matei 10, 37). Cuvintele acestea ale Domnului au lucrat cu atata putere asupra sufletelor lor, incat s-au hotarat deodata sa lase totul, sa vanda totul si sa imparta la saraci, sa-si paraseasca familia, sa isi ia crucea si sa urmeze lui Hristos. Asa s-a intamplat cu Sfìntii Antonie cel Mare, Macarie Egipteanul, ce au plecat in pustia salbatica a Egiptului, precum si cu multi altii.
Iata, asadar, ce putere are cuvantul lui Dumnezeu – dar care este taina acestei puteri? De ce are cuvantul lui Dumnezeu o lucrare atat de puternica asupra oamenilor? De ce l-au cutremurat atat de mult pe Zaheu cuvintele simple ale Mantuitorului? Fiindca in cuvintele acestea, care i-au fost graite lui, dar ne privesc pe toti, se simtea nemarginita dragoste dumnezeiasca a Mantuitorului nostru, se simtea ca pe noi, pacatosii, ticalosii, calcatorii legii dumnezeiesti, Hristos nu ne leapada, ci li este mila de noi, ne iubeste si ne cheama pe calea mantuirii.
Iar fariseii, care se socoteau pe sine drepti si dascali ai lui Israel, ii urau si ii dispretuiau pe acei nefericiti, ii infìerau cu vorbe rele, nu voiau sa aiba de-a face in nici un fel cu ei, socotindu-i necurati si nevrednici.
Hristos insa nu a facut asa. Cand a intrat in casa lui Zaheu, care L-a primit cu bucurie, acolo au venit de asemenea multi vamesi, multi pacatosi multe desfranate, si au sezut cu El la masa. Fariseii si carturarii, vazand aceasta, erau nemultumiti si carteau impotriva Domnului.
Alta data, intr-o situatie asemanatoare, El le-a raspuns celor care isi puneau nadejdea numai in rugaciunile lor fatarnice, facute de ochii lumii la raspantii, si care sperau sa dobandeasca prin aceasta mantuirea: Mergand, invatati-va ce inseamna: Mila voiesc, iar nu jertfa; ca n-am venit sa chem pe drepti, ci pe pacatosi la pocainta (Matei 9, 13).
A fost o vreme cand era nevoie de jertfe, fiindca acestea erau preinchipuire a singurei Jertfe adevarate, a Jertfei pe Cruce de pe Golgota – dar dupa ce s-a savarsit aceasta infricosata si ultima Jertfa, vechile jertfe au incetat si a venit o era noua, era milostivirii si a dragostei, pe care a adus-o pe pamant Domnul Iisus Hristos.
El vrea de la noi bunatate, milostivire fata de oamenii nefericiti, slabi, fata de cei cazuti si dispretuiti, chiar si fata de cei pe care s-ar parea ca avem depline drepturi de a-i socoti lepadati: fata de hoti, de banditi, de curve, de ucigasi.„Cum asa, veti intreba, suntem datori sa-i iubim si pe astia?” Da, tocmai cu ei trebuie sa fim mai atenti, tocmai fata de ei trebuie sa avem cat mai mult tact in cuvinte, fiindca sunt grav bolnavi cu duhul.
Nu-i asa ca fata de trupul bolnav avem mai multa grija si gingasie decat atunci cand este sanatos? Ei bine, sa stiti ca si acesti nefericiti, pe care noi ii socotim niste lepadati, au si ei inima omeneasca, ii mustra constiinta, se chinuie. Le este greu sa duca povara lepadarii, dispretului si blestemului obstesc.
Stiu din experienta cat de usor este sa misti o asemenea inima nelegiuita. Credeti-ma, pana si criminalul cel mai inrait se cutremura in inima sa cand aude nu vorba rea a osandirii, ci vorbe de respect si de dragoste. Sufletul lui poate fi renascut printr-o vorba buna, daca aratam respect pentru demnitatea lui de om cazuta atat de jos; astfel putem savarsi in el o intorsatura asemenea celei pe care a savarsit-o Domnul in inima vamesului Zaheu – si el va merge dupa voi, va incepe sa va slujeasca, va va rasplati cu un adanc devotament pentru faptul ca nu il blestemati, ca nu il osanditi, pentru vorba voastra buna, cu care nu era deloc obisnuit.
Asadar sa nu ne semetim asupra nimanui, sa ne aducem aminte totdeauna de pacatele noastre si sa iubim pe toti semenii nostri, pana la unul, fìindca nu stim cum este inima lor inaintea lui Dumnezeu. Vietile Sfintilor ne arata ca au fost talhari care au savarsit multime de omoruri, iar dupa aceea, sub inraurirea harului lui Dumnezeu, au incetat deodata, si-au coborat mainile insangerate si au intrat cu capul plecat in manastire, unde s-au pocait ani multi, asa cum noi nu stim sa ne pocaim — iar Domnul a primit pocainta lor si i-a indreptat cu desavarsire, in asa fel ca au primit chiar darul facerii de minuni. Si atunci cum vom cuteza noi sa ne semetim asupra celor care se vor pocai, poate, si vor primi de la Atotputernicul Dumnezeu iertarea tuturor pacatelor? Caci numai pocainta adanca ne curateste inaintea lui Dumnezeu.
Vamesi, talhari si desfranate au ascultat chemarea lui Hristos la pocainta si I-au adus jertfa inimile lor infrante. Domnul a mantuit nu numai pe Zaheu, ci si pe curva ce I-a spalat picioarele cu lacrimi, le-a sters cu parul ei si a varsat peste el mir de mult pret (v. Luca 7, 38); a mantuit si pe talharul rastignit alaturi de El pe cruce, care a zis: Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni intru imparatia Tal Domnul i-a raspuns: Astazi vei fi cu Mine in Rai (Luca 23, 42-43).
Domnul a venit sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut (Luca 19, 10) — nu doar pe cei pierduti care-L inconjurau in timpul vietii Sale pamantesti, ci si pe cei din vremurile urmatoare, printre care ne numaram si noi. El sta la usa inimii fiecaruia dintre noi, si bate, si cere cu smerenie sa-L lasam inauntru. Se opreste langa fiecare dintre noi, ne cheama pe nume, si ne cheama la pocainta, si ne mantuieste.
Nici in vremea de astazi nu sunt putini pacatosi asemenea lui Zaheu, dar unii dintre ei, spre deosebire de acesta, nu se hotarasc nici macar sa priveasca la Crucea lui Hristos, nu se hotarasc sa intre in biserica, socotindu-se pierduti, gata osanditi, crezand ca nimeni nu-i va mai mantui si ca Hristos le-a intors spatele. Credeti ca e adevarat? Nu, nicidecum! Domnul nu intoarce spatele nimanui. El a zis: Pe cel care vine la Mine nu-l voi scoate afara (Ioan 6, 37). Eu sunt Pastorul cel bun, Pastorul cel bun sufletul Sau Il pune pentru oile Sale (Ioan 10, 11).
Pentru noi toti, oile cele bolnave si raioase, Domnul a pus sufletul Sau pe Crucea de pe Golgota. La Sfantul Proroc Iezechiel citim: Eu voi paste oile Mele si le voi odihni pe ele, zice Domnul Dumnezeu. Pe cea pierduta o voi cauta, si pe cea ratacita o voi intoarce, si pe cea zdrobita o voi intari, si pe cea tare o voi pazi, si le voi paste pe ele cu judecata (Iezechiel 34, 15-16). Iata ce spune din partea Domnului Prorocul Isaia: Au doara va uita femeia pe pruncul sau, sau nu ii va fi mila de fiii pantecelui sau? Ca de va si uita femeia pe acestia, Eu nu te voi uita pe tine, zice Domnul (Isaia 49, 15). Atat de mare este iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Chiar daca omul va fi plin de tot pacatul si va face tot ce ii inchide intrarea in Imparatia cerurilor, chiar daca un mare nevoitor va deveni preacurvar si ucigas, tot nu trebuie sa deznadajduiasca. Chiar daca va ajunge cineva la treapta cea mai de pe urma a faradelegii, iar apoi se hotaraste sa se intoarca pe calea virtutii, Domnul si pe unul ca acesta il primeste, si de unul ca acesta Ii este mila, si il vindeca, si il intareste, si Se bucura de mantuirea lui ca un Pastor bun, ca un Parinte iubitor. El nu leapada niciodata pocainta lipsita de fatarnicie.
Deci sa ne amintim intotdeauna de aceasta si sa nazuim spre Domnul cu toata inima! Amin”.
(din: Sfantul Luca al Crimeei, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2010)
***
Pregatirea pentru Postul Pastelui:
1. Dorinta (Duminica lui Zaheu)
“Cu mult inainte de inceputul propriu-zis al Postului, Biserica face cunoscuta apropierea acestuia si ne invita sa pasim in perioada de pregatire de dinainte de Post.
Este o trasatura caracteristica a traditiei liturgice ortodoxe aceea ca fiecare sarbatoare sau perioada importanta – Paste, Craciun, Postul Pastelui, etc. – este anuntata si “pregatita” inainte. De ce? Din cauza unei profunde cunoasteri psihologice a firii omenesti de catre Biserica. Cunoscand superficialitatea si inspaimantatoarea laicizare a vietii noastre, Biserica cunoaste neputinta noastra de a ne schimba rapid, de a trece brusc de la o stare duhovniceasca sau intelectuala la alta. Astfel, cu mult inainte ca ostenelile Postului sa inceapa, Biserica ne atrage atentia asupra seriozitatii acestora si ne invita sa reflectam asupra semnificatiei lor. Inainte de a putea “practica” Postul, ni se da talcul sau.
Aceasta pregatire include cinci Duminici consecutive ce preced Postul. Fiecare din aceste Duminici – prin pericopele sale biblice specifice – este dedicata unor aspecte fundamentale ale pocaintei. Prima instiintare referitoare la Post este facuta in Duminica in care se citeste pericopa evnaghelica despre Zaheu (Luca XIX, 1-10).
Aceasta este istoria unui om care era prea mic de statura pentru a-L vedea pe Iisus, dar care dorea atat de mult sa-L Vada incat s-a urcat intr-un copac. Iisus a raspuns dorintei acestuia si a mers in casa lui. Astfel, tema acestei prime vestiri este dorinta. Omul urmeaza dorintei sale. Se poate spune chiar ca omul este dorinta, iar acest adevar psihologic fundamental despre firea omeneasca este marturisit de Evanghelie: „Unde este comoara ta”, spune Hristos, „acolo este şi inima ta”. O dorinţă puternică înfrânge limitările fireşti ale omului; când cu pasiune doreşte ceva, realizează lucruri pe care „firesc” nu le poate săvârşi. Fiind „scund” el se biruie şi se transcende pe sine. Singura problemă este totuşi dacă noi ne dorim lucrurile bune, dacă puterea dorinţei din noi este orientată către scopuri bune sau dacă —în cuvintele unui ateu existenţialist, Jean Paul Sartre — omul este o „mistuire zadarnică“.
Zaheu şi-a dorit „lucrul bun”, el a dorit să vadă şi să se apropie de Hristos. El este primul simbol al pocăinţei, pentru că pocăinţa începe ca o redescoperire a naturii profunde a tuturor dorinţelor; dorinţa după Dumnezeu şi după dreptatea Lui, după viaţa adevărată. Zaheu este „scund” — neînsemnat, păcătos şi mărginit — totuşi dorinţa lui a biruit peste toate acestea. El a „forţat” atenţia lui Hristos; L-a adus pe Hristos în casa lui.
Aceasta este deci prima vestire, prima invitaţie: sa constientizam ceea ce avem cel mai profund si adevarat in noi, sa constientizam setea şi foamea pentru Absolutul care este in noi, chiar dacă îl ştim sau nu. Atunci când ne abatem de la acest Absolut şi îl părăsim, dorinţele noastre ne transformă într-o „mistuire zadarnică”. Şi dacă dorim îndeajuns de profund, îndeajuns de puternic, Hristos va răspunde”.
(din: pr. Alexander Schmemann, “Postul cel Mare“, Editura Doris, Bucuresti, 1998)
Legaturi:
- Sfintii Isaac si Efrem Sirul (28 ianuarie): ESTE NADEJDE: HRISTOS!
- Nu poate sa fie adevar fara dragoste si nu poate sa fie dragoste fara adevar! Poate sa nu te copleseasca dragostea lui Hristos? – CUVANT AL PR. MIHAI ALDEA
- CUVANT DE INCURAJARE DE LA UN “ARHANGHEL” DUHOVNICESC, PARINTELE RAFAIL NOICA (Essex, 31 oct. 2010): “Dumnezeu n-a parasit pe nimeni, niciodata!”
- Parintele Rafail Noica despre “dogma” neclintita: DUMNEZEU ESTE DRAGOSTE
- Sfantul Ioan Carpatiul – cuvinte de intarire in lupta nevazuta (3): “DUMNEZEU NU DEZNADAJDUIESTE DE MANTUIREA NOASTRA”
- Cuvant de nadejde celor fara de nadejde de la Sf. Ioan Iacob Hozevitul
- Sf. Ioan Iacob: Nadejdea celui cazut si pricinile deznadejdii
- Leacul folosit de a nu ne supara de greselile si neputintele noastre – Sf. Nicodim Aghioritul
- Parintele Rafail Noica: NU-I NEVOIE SA DEZNADAJDUIM!
- “Nu e pacat care sa tina piept pocaintei. Pentru ce sa intarziem?”
42 Commentarii la “ZAHEU SI PUTEREA IUBIRII CARE CHEAMA LA POCAINTA: “Domnul nu intoarce spatele nimanui””
VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>