“CORUPTUL” ZAHEU, “ETICHETELE” OAMENILOR si ALEGEREA EXPUNERII LA BATJOCURA LUMII de dragul lui Iisus. “Dumnezeu, cand noi decidem sa ne schimbam viata in mod radical, nu cu jumatati de masura, vine in casa noastra, vine in inima noastra si sta aproape de noi. Dumnezeu nu gandeste ca noi!”
Pr. Adrian Cazacu:
Duminica lui Zaheu Vemeșul sau cum să te faci de râs cu folos
Zaheu nu este oricine. Este mai marele vameșilor din Ierihon, unul dintre cele mai vechi orașe ale lumii. Despre vameși nu se puteau spune lucruri bune: percepeau impozite și taxe pentru administrația romană, erau oameni „fără mamă și fără tată”, pentru care banul era mai important ca omenia, nu se dădeau în lături de la abuzuri și de la furturi. Ei bine, Zaheu era mai marele acestor oameni, urâți și temuți de toată lumea.
În contradicție cu poziția lui socială, Zaheu era mic de statură, fapt ce îi aducea, fără îndoială, multe neplăceri. Oamenii nu-i spuneau în față, dar pe la spate râdeau pe înfundate și făceau glume pe seama lui. Toate acestea până într-o zi.
Este anunțată venirea lui Iisus în Ierihon și lumea se îmbulzește să-l întâmpine, să-l vadă, să-l atingă. Se știu despre el tot felul de lucruri: că este învățător, că este profet, că este om al lui Dumnezeu și mai ales că este făcător de minuni. Acestea din urmă îi atrag mai cu seamă. Zaheu este și el curios, vrea să-l vadă pe acest om, să-l asculte și, eventual, să fie martorul unei minuni. Până aici nimic special, numai că el este mic de statură și, în îmbulzeală, nu prea are cum să ajungă în rândurile din față, indiferent ce-ar face și indiferent cine ar fi. Așa că alege o soluție extremă. Se va urca în sicomorul de la marginea drumului pe unde avea să treacă Iisus. Vă puteți închipui ridicolul aparent al situației. Mai marele vameșilor, cel de care se temeau toți, țopăie și se căznește să se urce în copac, ca să-l vadă de ineditul vizitator. Câți vor fi râs de el, câte glume se vor fi spus, câți îl vor fi luat peste picior nu vom ști niciodată, nici nu contează. Cert este că omul acesta a ales soluția extremă a umilirii propriei persoane, ca să-l vadă pe Iisus. Nimic mai mult, doar să-l vadă.
Urmarea Evangheliei este de o simplitate teribilă. Zaheu îl vede pe Iisus și Iisus îl vede pe Zaheu. Mai mult decât atât, îl strigă pe nume, de față cu toți ceilalți. Numai că, spre deosebire de aceștia, nu râde de el, ci îl îndeamnă să meargă degrabă acasă pentru că îl va vizita. Mulțimea s-a scandalizat, poate că mulți vor fi comentat despre preferințele acestui profet care se dă și el tot cu cei bogați, însă Iisus tace. Cel puțin așa ne indică Evanghelia. Iisus nu a spus nimic mulțimii.
Nu ni se spune nimic nici despre pregătirile lui Zaheu, nici despre bucuria sa. Trezit cu toată mulțimea la ușă, vameșul nu știe ce să facă. Mulți îl acuză, alții îl acuză și pe Iisus că a venit să „găzduiască la om păcătos”. Și atunci Zaheu reacționează: îi anunță că își va împărți averea săracilor și că va despăgubi împătrit pe toți cei pe care i-a nedreptățit. De această dată nimeni nu mai are ce să spună, astfel că Iisus poate concluziona: „astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci și acesta este fiu al lui Avraam”. Nu vorbește nimic despre darul generos, nici despre angajamentul de a face despăgubiri substanțiale, ci pur și simplu spune că Zaheu și casa lui, familia lui au dreptul la mântuire, ca unii ce sunt „fii ai lui Avraam”, altfel spus, credincioși și nu necredincioși.
Sunt două aspecte esențiale ce trebuie punctate în aceste câteva cuvinte: mai întâi, Zaheu dobândește mântuirea nu pentru darurile pe care le face, ci pentru smerenia sa, pentru faptul că a preferat să fie batjocorit de ceilalți, numai să-l vadă pe Iisus; într-adevăr, trebuie multă tărie să alegi o astfel de cale, mai ales atunci când te afli într-o poziție socială atât de înaltă. Nu funcția l-a ridicat pe Zaheu, ci smerenia și ramurile unui sicomor.
În al doilea rând, numai Dumnezeu este cel ce poate hotărî asupra vieții unui om, dacă este păcătos sau credincios. Măsura omului nu este aceeași cu măsura dreptății și iubirii Dumnezeiești și acolo unde omul scuipă, Hristos sărută, acolo unde omul dă cu pietre, Hristos mângâie, acolo unde omul condamnă, Hristos izbăvește. Mântuirea nu se cumpără, ci se dobândește cu smerenie, cu părere de rău și cu încercarea de a repara tot răul făcut.
Finalul Evangheliei nu lasă loc de interpretări. Pentru a pune capăt vociferărilor mulțimii, Iisus adaugă: „Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut”. Nu doar Zaheu a căutat, ci și Iisus a venit să caute și l-a ales pe el, pe mai marele vameșilor, cel mai pierdut dintre toți locuitorii Ierihonului. L-a aflat, l-a tratat cu dragoste și l-a vindecat.
***
Episcopia Hușilor:
PS Ignatie: „Noi îi etichetăm pe cei din jur în funcţie de frustrările ce ne locuiesc. Dumnezeu se uită la inima omului!”
[…]
„Vameşul era tipologia omului corupt, a celui care cere întotdeauna mai mult decât este stabilit, pune mâna în buzunarul omului şi se îmbogăţeşte pe nedrept. Hristos are o întâlnire cu un asemenea om corupt, un om reprobabil din punct de vedere moral, chiar dacă din punct de vedere social, ca vizibilitate socială, vameşii ocupau un loc de frunte, fiind respectaţi de toţi, dar nu iubiţi.
Hristos se întâlneşte cu un astfel de om şi îi schimbă radical viaţa. Judecata noastră diferă atât de mult de judecata lui Dumnezeu! Noi avem tendinţa de a-l menţine pe semenul nostru, cel puţin din punct de vedere mental, acolo unde credem noi că ar trebui să stea. Dacă ni se spune despre cineva că este păcătos, sau că este un om în care nu poti avea încredere, noi vom rămâne la acea percepţie despre el, chiar dacă, într-un anume moment al vieţii, el se poate schimba.”
[…]
„Dumnezeu, când noi decidem să ne schimbăm viaţa în mod radical, nu cu jumătăţi de măsură, vine în casa noastră, vine în inima noastră şi stă aproape de noi. Dumnezeu nu gândeşte ca noi!
Urcarea lui Zaheu în copăcel, pentru a-L vedea pe Dumnezeu nu înseamnă altceva din punct de vedere duhovnicesc, decât că el a decis să se smulgă din marasmul şi mocirla păcatului, să se ridice deasupra pentru a-L putea vedea pe Domnul. Când Hristos a intrat în casa lui Zaheu, a început spovedania acestuia şi cu ea, schimbarea.”
[…]
„Noi îi etichetăm pe cei din jur în funcţie de ceea ce este în sufletul nostru, în funcţie de frustrările ce ne locuiesc. Dumnezeu se uită la inima omului! Suntem foarte necruţători, judecăm foarte aspru! Hristos întotdeauna se bucură de întoarcerea celui păcătos şi stă în preajma lui când acesta decide să se întoarcă. (…)
Dumnezeu, când vede că noi ne schimbăm, că luăm această decizie în forul nostru lăuntric, în faţa propriei noastre conştiinţe, vine întotdeauna şi intră în casa inimii noastre şi aduce bucurie. (…)
Întotdeauna, indiferent câte lucruri auzim despre cineva, primul gând al nostru să fie: „Doamne, schimbă-l pe acest om! Fereşte-mă să-l judec, să pun o etichetă pe el!”
Dumnezeu ne-a chemat să ne rugăm pentru cei care duc o viaţă reprobabilă! Să avem fermitate în faţa păcatului dar, în acelaşi timp, dacă eşti un creştin adevărat, te vei ruga pentru el, impulsul tău lăuntric va fi să îi ceri lui Dumnezeu să îl schimbe, să îi dea gând de îndreptare. Îl vei ajuta dacă te vei ruga pentru el! Harul rugăciunii tale va merge în inima acelui om, va lucra!”
[…]
Va mai recomandam:
ZAHEU SI PUTEREA IUBIRII CARE CHEAMA LA POCAINTA: “Domnul nu intoarce spatele nimanui”
Din lectiile lui Zaheu pentru noi: CANONUL NEDREPTATII, MILA si CAUTAREA RAVNITOARE A LUI DUMNEZEU
ZAHEU VAMESUL. Predicile PS Sebastian si IPS Bartolomeu Anania (audio)
3 Commentarii la ““CORUPTUL” ZAHEU, “ETICHETELE” OAMENILOR si ALEGEREA EXPUNERII LA BATJOCURA LUMII de dragul lui Iisus. “Dumnezeu, cand noi decidem sa ne schimbam viata in mod radical, nu cu jumatati de masura, vine in casa noastra, vine in inima noastra si sta aproape de noi. Dumnezeu nu gandeste ca noi!””