Sfintii Trei Mari Dascali ai lumii si Ierarhi: Vasile, Grigorie si Ioan: Taina prieteniei sau ZIDUL INTARIT AL UNIMII IN HRISTOS versus “taina dezbinarii”

29-01-2011 Sublinieri

Ii praznuim astazi pe cei Trei Mari Dascali si Ierarhi ai Bisericii, Sfintii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur, care prin descoperire cereasca au aratat crestinilor ce se galceveau pentru a dovedi intaietatea vreunuia dintre ei, legatura invesnicita a dragostei lor intru Domnul.

Prietenia duhovniceasca – despre care toti acesti 3 luminatori ai lumii cu “razele dumnezeiestilor invataturi” ne-au lasat cuvantari “de miere curgatoare se imputineaza astazi din ce in ce, pe masura racirii dragostei multora, iar slabiciunea legaturilor dintre noi ne face pe fiecare in parte, si pe toti la un loc, mult mai vulnerabili in fata atacurilor inversunate ale celui care se asemana cu un “leu racnind” care cauta sa ne inghita…

In vremuri de restriste, cand ar fi mai mare nevoie decat oricand in istoria Bisericii “sa strangem randurile” in duhul dragostei fratesti si sa implinim Taina Unimii (Unitatii) in Hristos si in Biserica la care am fost chemati, tocmai acum si patimile noastre, stimulate de asaltul dracesc dezlantuit asupra lumii, ne tradeaza mai abitir si il dezleaga pe Satana – Calomniatorul sufletelor noastre, Marele Diversionist si cel-care-desparte (dia-bolos) sa realizeze cu noi, probabil intr-o masura fara precedent in istorie, “taina dezbinarii” intre prieteni, intre frati. Cel mai adesea din motive de nimic. Taina dezbinarii face parte integranta din procesul “tainei faradelegii” care se lucreaza tot mai precipitat, sub ochii nostri – “larg inchisi” – in lume, pana la venirea Fiului Pierzarii. Iar Duhul Sfant ne-a aratat de mult ca… dusmania si ura de frati sunt semnul sfarsitului si ca… “daca nu biruim vrajba si tulburarea se va intampla o nenorocire”.

Nu ne mai suferim si nu ne mai rabdam unii pe altii, nu mai avem ochi sa ne vedem si omenie sa ne mai raspundem unii altora. Ne izolam in turnuri de fildes ca sa ne protejam de “taina aproapelui” devenit lepros, ciumat, strain cazut intre talhari, nevrednic de privirea preotului si a levitului… Ne gasim in permanenta noua insine indreptatiri sofisticate, stim sa scoatem rapid de sub maneca ratiunii celei cu nume mincinos o multime de teorii ultra-para-meta… duhovnicesti ca sa ne justificam refuzul de a iubi, refuzul de a rabda, refuzul de a asculta, refuzul de a vedea dincolo de aparente, refuzul de… a ne lucra duhovniceste unii prin altii.

La prima ispita, la prima banuiala, la prima barfa, la prima cearta, la prima “tulburare”, crestinul de astazi este invatat sa dea bir cu fugitii, iar nu s-o infrunte barbateste, ci sa se refugieze narcisist in patutul cald al auto-compatimirii si al clevetirii. Acolo unde, desigur, el va avea intotdeauna dreptate si fratele sau niciodata…

Candva, crestinii stiau sa certe iubindu-se. Se certau si iarasi se impacau. Se contraziceau ori se tachinau – fara sa se raneasca sau sa se raceasca – poate si pana la moarte, dar isi vorbeau, tot pana la moarte, cu aceeasi iubire, pretuindu-se unul pe celalalt ca pe un mare dar. COMUNICAU. SE MUSTRAU SPRE INDREPTARE. Nu taceau pasiv-agresiv, precum noi, lasand a se cultiva, intre timp, in ambele sensuri, resentimente, suspiciuni, ganduri potrivnice devenite certitudini.

Ei intelegeau prietenia cea in Hristos ca o Taina sfanta, care se pazeste si se intretine cu frica si evlavie de toate asalturile diavolesti, ca orice alt dar ceresc, pentru care se lucreaza si se lupta neincetat, care merita orice picatura de sudoare, orice jertfa a odihnei si a linistii proprii. Ne lipseste acum si constiinta ca prietenia duhovniceasca este o Taina a impreuna-cresterii, dar si o putere ecleziala vanata de cel-rau cu maxima inversunare, si ca ea nu se pastreaza de la sine, ca trebuie sa se verifice si sa se caleasca prin incercari, prin focul ispitelor.

Pentru ca SATANA II VANEAZA PE CEI IZOLATI. Inclusiv pe cei izolati in propriul grup inchis ermetic, elitist, siesi suficient. Dar piedicile si ispitele spre destramare se asuma, se iau in piept, nu pot speria pe cei care stiu pretul iubirii fratesti. Prietenia este un dar care cere lupta, cere nevointa, care este incompatibil cu egoismul si este ucis de iubirea de placeri, de confort si de comoditate, fie ea si mascata de inselarea “linistirii”.

Prietenia ne ajuta sa facem si un obligatoriu “exercitiu” de fidelitate duhovniceasca, bine stiind ca cel care nu este credincios in cele mici – fata de prietenul sau binefacatorul sau – nu poate ramane pana la capat credincios nici lui Hristos, Cel care Se identifica tainic tocmai cu fratele “cel mic“, pe care l-am parasit si l-am condamnat, gasindu-l nevrednic de a-i mai arunca vreo vorba buna de la… inaltimea maiestatii noastre.

Spunea Parintele Staniloae:

Raspunzand nevoii noastre, El a aratat in mod limpede ca, pentru a fi slujitori unii altora, avem nevoie unii de altii. Nu este de ajuns sa slujim in mod exterior, trebuie sa ne daruim pe noi insine. Acest fapt este temeiul jertfirii de sine, temeiul iubirii. Doar astfel crestem, pentru ca avem comuniune in mod real. Nu suntem chemati sa slujim asa cum achitam o datorie. Trebuie sa existe iubirea ca radacina: sa vezi taina celuilalt, sa vezi in el fiinta neconditionata. Aceasta este taina extraordinara, negraita: sa iubim, sa ne adancim spiritual unul in altul, sa fim atenti la ce inseamna celalalt care are nevoie de mine. Sa fim atenti asa cum este Dumnezeu, sa fim atenti fata de el ca fata de o fiinta transparenta pentru Dumnezeu.

Astazi, in “era comunicarii”, ortodocsii ajung sa comunice mai putin si mai prost ca oricand si, mai ales, sa nu rateze sansa de a fi ei insisi cei care marcheaza… inaugurarea erei “anti-comuniunii”. Biserica ne cheama la suprema partasie, cea de-viata-facatoare, in vreme ce noi ne sarguim din greu sa colaboram la lucrarea des-partasirii, a instrainarii celei de moarte lucratoare. Iar acesta este numai primul pas catre devenirea intru Iuda si Cain, catre tradarea, vanzarea si uciderea fratelui devenit intai instrument de folosit, apoi strain, iar la urma dusman.

Astazi avem la indemana, “gratie” tehnologiilor ultra-avansate, toate mijloacele de comunicare posibile, dar ce folos? Nu mai avem nimic a ne spune: dragostea dintre noi a murit. In numele unor deziderate si a unor mize mult mai inalte si mai importante, avem “binecuvantarea” sa devenim reci, duri, agresivi si taiosi cu aproapele nostru. Avem “binecuvantarea” sa destramam intr-o clipa ceea ce Dumnezeu a zidit si a intarit cu timp, cu efort, cu jertfa, cu scump Sangele Sau. Cand Apostolii si Parinti ne cheama “sa ne largim inimile”, noi ne luam “binecuvantarea” sa devenim cat mai impietriti si mai “stramtorati” la inima. Sa nu ne lasam deranjati de durerea fratelui nostru, sa ne inchidem urechile la strigatul sau la plansul lui. Nu avem vreme de pierdut pentru altii; liniste! noi acum ne rugam… Sa nu trebuiasca sa-i auzim dojana facuta cu dragoste, sa nu ne “tulbure” cu nicio alta parere, cu niciun alt gand care ne-ar putea problematiza catusi de putin propria autosuficienta.

Ce este mai tragic e cand ajungem sa ducem indreptatirea pana acolo incat, spre pierzarea noastra, cerem si primim “binecuvantarea” sa ne pecetluim, prosteste, cearta pentru vesnicie, iar nu sa cautam impacarea si bunavoirea. Sa nu cumva sa pierdem ocazia de a semna si noi prezent in “condica” Dezbinatorului 🙁 .

Evanghelia spunea:

Luati aminte la voi insiva. De-ti va gresi fratele tau, dojeneste-l si daca se va pocai, iarta-l.

Si chiar daca iti va gresi de sapte ori intr-o zi si de sapte ori se va intoarce catre tine, zicand: Ma caiesc, iarta-l.

Si inca, aceeasi Evanghelie, “reglementa” si mai concret:

De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău.

Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul.

Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş.

… iar noi, fara sa ne mai preocupam “sa castigam pe fratele” nostru, sa-l iertam, sa-l ajutam, sarim direct la ultimul pas, si cel mai de evitat, transformandu-ne prietenii, fara nicio alta sansa, fara drept de apel, peste noapte, in “pagani si vamesi”. Eventual ne linistim constiintele amagindu-ne ca vom compensa refuzul de a-i vorbi cu “rugaciune pentru el”. Ca si cum rugaciunea corecta nu ar trebui sa rodeasca dragoste si sa conduca la comunicare, ca si cum faptul ca ne rugam (daca o facem!) ar putea sa ne dea dispensa de la lucrarea si prin trup a faptelor celor fratesti sau ca si cum, precum in ereziile gnostice sau precum in pietismele individualiste si idealiste, am gandi despre noi ca suntem numai suflete si ca cele omenesti nu mai au deja ce cauta in comuniunea noastra…  Asta in vreme ce Apostolul ne invata, cu glas mare:

Ce folos, fratii mei, daca zice cineva ca are credinta, iar fapte nu are? Oare credinta poate sa-l mantuiasca?

Daca un frate sau o sora sunt goi si lipsiti de hrana cea de toate zilele

Si cineva dintre voi le-ar zice: Mergeti in pace! Incalziti-va si va saturati, dar nu le dati cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul?

Iata ce ne spune si Cuviosul Paisie Aghioritul:

Dar pentru ca rugăciunea să se facă în chip corect, trebuie să te doară pentru ceilalţi. Pentru că tipicul multor creştini din vremea noastră este să nu dorească să se mâhnească... (…)

Adevărata rugăciune începe de la durere, nu este plăcere, “nirvana”. Dar ce fel de durere este? Omul se chinuieşte în sensul cel bun. Il doare, geme, suferă atunci când face rugăciune pentru orice. Ştiţi ce în­seamnă a suferi? Da, suferă, pentru că participă la du­rerea generală a lumii sau a unui om în particular.

Iata insa cum descria Sf. Ioan Gura de Aur intarirea duhovniceasca pe care si-o daruiesc prietenii adevarati:

Care zid este atat de puternic si atat de intarit prin legatura perfecta a pietrelor trainice din care e construit, incat sa reziste atacurilor vrajmasilor ca ceata celor cari se iubesc – unii pe altii si cari sunt stransi intr-o singură unire? Atacurile diavolului le resping; si pe bună dreptate. Caci cei cari se oranduiesc in ordine de lupta contra diavolului sunt de neinvins; de uneltirile lui isi inalta trofeele stralucitoare ale dragostei. Sunt ca si o liră. După cum coardele lirei sunt multe, dar dau o singura melodie si scot o cantare placuta, tot astfel si cei cari sunt stransi intr-un gand dau drumul cantării melodioase a dragostei. Nimic nu poate sa fie mai dulce decat dragostea!

Sa ravnim la masura dragostei duhovnicesti descrise de acesti sfinti, apropiindu-ne de prietenii nostri intru Hristos, care, cu toate posibilele lor slabiciuni si greseli, ne pot fi dreptar zilnic, mangaiere in necazuri, sprijin in vreme de ispita si intremare din cadere…

Poate ne va ajuta sa ne reamintim si ultimele cuvinte ale Parintelui Staniloae, dinainte de moarte:

“Vorbim despre Tine, Doamne… Cu vointa… Plini de har si de adevar… Hai… Hai… Hai!… Plini de har si de adevar… Hai… hai… hai… Hai sa ne trezim … Hai sa ne sculam… Hai sa vorbim… Haide, Doamne… Hai… Hai… Hai… Hai sa vorbim…

(…)

CITITI MAI DEPARTE LA: Sfintii Trei Ierarhi si prietenia duhovniceasca

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

***

***

 


Categorii

1. SPECIAL, Meditatii duhovnicesti, Prietenia, Sfantul Grigorie Teologul (de Nazianz), Sfantul Ioan Gura de Aur, Sfantul Vasile cel Mare, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Sfintii Trei Ierarhi

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

42 Commentarii la “Sfintii Trei Mari Dascali ai lumii si Ierarhi: Vasile, Grigorie si Ioan: Taina prieteniei sau ZIDUL INTARIT AL UNIMII IN HRISTOS versus “taina dezbinarii”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: CUVINTE DE INVATATURA SI DE TAMADUIRE SUFLETEASCA la sarbatoarea SFINTILOR TREI IERARHI de la IPS Teofan, Arhim. Nichifor Horia si pr. Constantin Sturzu (VIDEO, AUDIO): “Sa nu facem cluburi exclusiviste si zazanie in Biserica” | Cuvântul Orto
  2. Pingback: DUMNEZEU VREA SĂ LUCREZE PRIN OM. “Noi toți suntem una. Suntem făcuți unii pentru ceilalți, nu suntem “insule”, ne mântuim sau ne pierdem împreună”. EGOISMUL CARE RĂSTIGNEȘTE sau.. DE CE SUNTEM RESPONSABILI PENTRU TOȚI?
  3. Pingback: DUMNEZEU VREA SĂ LUCREZE PRIN OM. “Noi toți suntem una. Suntem făcuți unii pentru ceilalți, nu suntem insule, ne mântuim sau ne pierdem împreună”. EGOISMUL CARE RĂSTIGNEȘTE sau.. DE CE SUNTEM RESPONSABILI PENTRU TOȚI? Preasfințitul
  4. Pingback: PRIETENII PARALITICULUI. Înalta chemare de a ne fi BRANCARDIERI DUHOVNICEȘTI unii altora, aducând bucurie în Cer: “Suntem chemaţi a fi prezenţa lui Dumnezeu în această lume, mădularele trupului Fiului Său” | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: Protos. Hrisostom (Măn. Putna): “CĂDEREA A VENIT PRIN ÎNSINGURARE. Toate problemele din ziua de astăzi sunt de aici, sunt bazate pe acestă însingurare și IZOLARE… DUMNEZEU NU NE VA LĂSA NICIODATĂ SINGURI, însă nici noi să nu-L lăs
  6. Pingback: “Unde sunt dragostea și unitatea dintre noi? Mai știm noi să ne ascultăm unul pe altul?” Părintele episcop MACARIE despre IADUL LIPSEI DE IUBIRE în care trăim și noi, creștinii, contaminați de DUHUL LUMII. “Mulți vorbesc astă
  7. Pingback: “Tu cu mine esti!” – DEZBINAREA, NEIUBIREA, INDIFERENȚA, SUCCESUL DE-UNUL-SINGUR, ILUZIA UNUI “ALT BINE” vs. DARUL DRAGOSTEI și al UNIMII ÎN BISERICĂ – TRUPUL LUI HRISTOS. Predica Părintelui Dosoftei de la Putna la
  8. Pingback: “NU ESTE UN RAU MAI MARE CA CEARTA, LUPTA SI DEZBINAREA IN BISERICA. Nu este un rau mai mare ca taierea in mai multe bucati a hainei Bisericii. Nu ne sunt oare de ajuns celelalte erezii, de ne mai imbucatatim si noi pe noi insine?” – SFI
  9. Pingback: CUVANTUL PARINTELUI EPISCOP MACARIE la sarbatoarea SFINTILOR TREI IERARHI despre LIMITELE SI SCOPUL FOLOSIRII NOILE TEHNOLOGII PENTRU MISIUNE, despre FILANTROPIA IDEOLOGIZATA si TEOLOGIA (NE)DESPARTITA DE VIATA DUHOVNICEASCA: “Pentru noi comunicarea
  10. Pingback: SFINTIII TREI IERARHI IN VIATA NOASTRA – “Hai sa ii bucuram pe Sfintii Trei Ierarhi, nu fiind doar iubitori, ci si implinitori ai cuvintelor lor!”. Predici video ale PS DAMASCHIN DORNEANUL si PS IGNATIE | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: “Nu am om!” – SINGURATATEA, IZOLAREA, INDIFERENTA DE NEIERTAT vs. MENIREA BISERICII ca Trup tainic al lui Hristos: “FIECARE CADE SINGUR, dar ne mantuim in comunitatea Bisericii”; “Toti ne ingrijim numai pentru noi insin
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate