ÎPS NEOFIT DE MORFOU și CRUCEA CALOMNIEI. Lumina opaițului mărturisirii adevărului despre acele “fapte care ard sufletul si trupul”. CUM A TRAVERSAT MITROPOLITUL PRIGOANA DECLANȘATĂ ÎMPOTRIVA SA: “Vă rog, frații mei, să faceți și voi așa! Și eu am făcut asta în aceste 40 de zile. I-am spus: HRISTOASE, SINGUR NU POT să ridic această încercare, cu Tine însă pot!”
Fragmente din omilia/conferinta “Aprinzand opaitul sfintilor” – dialog duhovnicesc cu Mitropolitul Neofit de Morfou, partea a VI-a, 26 noiembrie 2019
– traducere de E.P. in exclusivitate pentru Cuvantul Ortodox –
Din aceeasi conferinta, va invitam sa vedeti si urmatorul fragment:
***
“(…) In aceste luni in care am lipsit, am avut aceasta situatie tensionata si nu pot sa nu ma refer la toata aceasta reactie care s-a iscat impotriva unor pareri pe care le-am exprimat aici, “aprinzand opaitul sfintilor” impreuna, pentru ca acestea nu erau doar parerile mele, ci cuvintele sfintilor pe care i-am cunoscut, mai ales ale sfintilor Porfirie, Paisie si Iacov.
Opaitul, asa cum stiti, este un instrument care poate sa ne dea putina lumina. De altfel, asta mi-a si prezis odata sfantul Parinte Iacov [Tsalikis, (1920-1991), starețul Sfintei Mănăstirii Cuviosului David din Evvia, canonizat recent], ca vei fi cand vei trece de 50 ani, ca lumina unui opait. Acum, cata lumina scoate un opait? Stiti si voi. Se pare ca unii nu vor sa fie aprinsa nici macar atata lumina. Cateodata, un opait nu face doar o mica luminita, ci focul sau poate sa dea nastere la un intreg parjol. (…) Cam asta am patit noi aici, am aprins o mica lumina care s-a transformat in foc si a dat nastere unui incendiu ce a ajuns pana in America si Australia. [Mitropolitul se refera la scandalul urias iscat anul trecut de afirmatiile sale despre homosexualitate – n.n.]
Acum, fiecare are dreptul sa spuna ceea ce simte, dar avem si noi, ortodocsii, dreptul la informare, la catehizare a poporului si avem raspunderea, mai ales episcopii, sa dam raspunsuri poporului nostru, nu din cele ce credem noi ci din ceea ce am aflat de la sfinti. Glasurile autentice ale Cuvantului, ale lui Hristos au fost, sunt si vor fi mereu in viata ortodoxa, sfintii nostri, atat cei din vechime, cat si cei contemporani cu noi. Nici noi nu am facut altceva decat sa ne exprimam pe teme care, atat pentru cei mai in varsta cat si cei mai tineri, sunt arzatoare. Si nu ma refer aici la lucruri din perspectiva unor ideologii, ci mai ales la fapte care ard sufletul si trupul. Nu putem sa spunem ca acestea sunt lucruri din dormitorul omului si duhovnicul nu are ce cauta acolo. Adica, oare, cum ar fi ca Biserica sa nu intre in bucataria omului, acolo unde este mancarea cu care ne hranim? Si totusi, vine Biserica si ne zice: de pe 15 noiembrie pana pe 25 decembrie nu vom manca carne si lactate si este permis pestele, in traditia Bisericii Ciprului pana la Sfantul Spiridon, iar in traditia din Grecia pana la Sfantul Dionisie. Si asa crestinul intelege ca daca Biserica a pus aceasta ascultare, inseamna ca ea este terapeutica si poate vindeca si sufletul si trupul. Acestea nu se despart, trupul si sufletul, ele se despart doar la moarte. (…) Moartea este despartirea sufletului de trup. Atata timp cat aceste stihii sunt unite, atunci Biserica, in calitate de maica si ca Trup al Domnului nostru, Iisus Hristos, se ingrijeste sa ii pazeasca pe fiii Sai, pe cei care sunt botezati si miruiti. De ce? Pentru ca Dumnezeul nostru are o dorinta minunata, El vrea sa impartaseasca cu noi viata Sa, vrea sa ne impartaseasca din sfintenia Sa. Aceasta este viata Dumnezeului Treimic. El vrea sa ne miluiasca, vrea aceasta mai mult decat ne-o dorim noi. Vrea sa dea substanta vietii noastre. Asadar, toate aspectele vietii noastre, fie ca se desfasoara in bucatarie sau in sufragerie si se refera la televizor, internet sau oaspetii nostri, fie se desfasoara in dormitorul nostru si sunt despre relatiile noastre sau somnul nostru, Biserica, prin experienta sfintilor, cunoaste ce este folositor sufletului nostru nemuritor, dar si trupului nostru, ca sa nu se imbolnaveasca. Asadar, sfintii, de mii de ani, de la profetii din Vechiul Testament pana in zilele noastre, sfintii contemporani pe care, o parte din ei, dupa cum stiti, i-am cunoscut, se refera la tot ce reprezinta existenta umana in intregul ei, trup si suflet.
Sa spun si urmatorul lucru: Biserica noastra, in deciziile ei sinodale, s-a referit si la aspecte care reprezinta latura noastra intima. Stiti ca primul sinod apostolic a vorbit despre postul de miercuri si vineri, atat de important este acesta. Asadar, nu putem sa nu ne ocupam si de alte momente din viata omului, chiar si cele foarte personale. Noi nu am spus ceva din parerea noastra, ci cuvant din gandirea unor mari sfinti contemporani, Sfintii Porfirie, Paisie si Iacov. Se pare ca noua ordine mondiala nu vrea sa se auda cuvantul sfintilor, cuvantul lui Hristos. De ce? Deoarece doresc sa creeze un om fara Dumnezeu. Un om care sa nu aiba ca viziune si asteptare de viata, sfintenia. E cu putinta asa ceva? S-a vazut asta in acest zgomot care a durat de pe 26 iulie pana pe 9 septembrie, adica 40 de zile.
M-a intrebat ieri un jurnalist caruia i-am dat un scurt interviu: cum de ati acceptat sa vorbiti cu mine, cu atat mai mult ca ziarul meu v-a facut razboi? I-am raspuns: Pentru ca am vazut in ochii tai ca ai un gram de nebunie. Si temele acestea provocatoare au nevoie de jurnalisti cu o doza de nebunie. Mi-a pus o intrebare esentiala, dar careia nu i-am raspuns totusi complet. In aceeasi zi, un prieten vechi de pe vremea cand eram in Larnaca, si care acum este in Germania impreuna cu sotia sa, mi-a trimis un mesaj minunat care ar fi reprezentat cel mai bun raspuns la aceasta intrebare. (…) Jurnalistul m-a intrebat: cum ati facut fata in sufletul dvs. celor 40 de zile de razboi pe care vi le-au facut mass media, ziarele, televiziunile, jurnalistii, partidele, scrisorile primite, oamenii apropiati, tacerea unor frati de-ai sfintiei voastre din Sinod, clerici, cum ati facut fata?
I-am raspuns, nu stiu daca va prezenta raspunsul meu: Cand i-am vazut pe procurori, trei oameni cu bun simt, intrand unde ma aflam, cu respect fata de sfintenia lui Hristos in persoana unui episcop, sa imi spuna ca trebuie sa ia si declaratia mea, am gandit in primul rand ca in acel ceas voi da marturie despre credinta mea, despre ceea ce cred eu. Daca ceea ce cred eu, dupa legea statului si a “Europei” este incriminant, atunci sa merg la inchisoare. Nu as fi primul care ar face inchisoare pentru credinta sa. Dar, noi trebuie sa ne incredintam legii lui Dumnezeu, cu atat mai mult atunci cand aceasta intra in conflict cu legea oamenilor. Legea lui Dumnezeu spune ca nici o femeie sa nu faca avort, legea cetatii, a Europei o ingaduie in anumite conditii. Niciodata un duhovnic nu poate sa spuna unei femei: mergi si avorteaza. Si atunci cand acest lucru totusi se intampla, duhovnicul are obligatia sa o asculte pe femeie, sa o ajute sa se pocaiasca, sa se impace cu ea insasi si sa comunice cu propriul copil pe care nu l-a nascut. Astea nu i le va spune nici un psiholog sau psihiatru. Nici noi nu suntem aici ca sa incarcam omul cu vinovatie, dimpotriva, duhovnicul este singurul care poate sa usureze sufletul de vinovatie.
I-am spus jurnalistului: cand i-am vazut pe anchetatori sa intre, am zambit si acestia m-au intrebat de ce am facut asta. Si le-am raspuns: deoarece vad cum se aplica legea duhovniceasca asupra mea. Din cauza diplomei in Drept pe care o am, am fost insarcinat de multe ori de catre Sinod sa anchetez diferite probleme ale unor preoti, arhierei sau laici si acum a venit si randul meu. Sa fiu anchetat in loc de a fi anchetator. Si trebuie sa Ii multumesc lui Dumnezeu si sa Ii dau slava ca se intampla acest lucru din cauza unor situatii legate de credinta. Nu stiu cat de mult au inteles, parea ca au inteles. Si am completat, ca vad mila lui Dumnezeu in tot acest “zgomot” care s-a iscat timp de 40 de zile. (…) Mi-am spus: Ah, Neofite, a venit vremea sa platesti, pentru ca ceva datorii oi fi strans si tu ca om, ai ranit si tu pe cineva, pe cineva ai fi facut si tu sa se intristeze cu tonul tau sever, sa se teama in timpul vreunei anchete sau sa se rusineze, pe cineva oi fi facut sa se simta vinovat. Acum a venit si ceasul tau ca sa te superi, sa te ingrijorezi, sa te amarasti. Pentru ca ai amarat pe altul, fie cu stiinta, fie cu nestiinta. Nu stii altii cum au reactionat si ce psihologie au sau ce sensibilitati au. Toate acestea sunt pe datorie si bunul nostru Dumnezeu Se ingrijeste in timpul vietii noastre ca pe oamenii pe care vrea sa ii mantuiasca – si pe toti oamenii vrea sa ii mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina – sa le dea sansa sa se pocaiasca si pentru cele nestiute, nu doar pt cele stiute. Cu siguranta, cu acest temperament pe care il am, impetuos, intempestiv si cateodata chiar dur, pe cineva probabil ca am ranit. Si a venit ora in care s-a strans datoria, s-a strans si a trebuit sa platesc si eu. Macar sa fi platit in cele 40 de zile. Eu sunt gata pentru inca 40 de zile… (…) Cam asta am spus anchetatorilor. Si le multumesc si lor, si judecatorului, si jurnalistilor si celor care au vorbit si celor care au tacut. Dar, ca sa fim sinceri, cand vine ceasul calomniei este un moment amar.
In toti acesti ani in care sunt episcop am avut diferite incercari mai mici sau mai mari, dar o asemenea cruce a calomniei, la acest nivel, a fost pentru prima oara. Alti ierarhi au trecut prin aceasta incercare mult mai devreme. Eu recunosc ca Dumnezeu, vazand ca eu sunt putin rabdator, nu a ingaduit aceasta cruce in tineretea mea. Acum insa a venit si momentul meu.
De obicei, oamenii azi, pentru ca vor sa aiba exemple, cand vad un episcop, un preot sa fie prigonit de sistem, fie cel politic sau bisericesc, vor sa creada ca acesta este un nou Sfant Nectarie, este un marturisitor. Exista nevoia de un nou sfant, un nou Nectarie. Iata cata nevoie avem de un sfant de dimensiunea Sfantului Nectarie! Dar e usor sa devenim ca sfantul Nectarie? Nici sa nu ne gandim la asa ceva nu trebuie. Este pacat, este ipocrizie si fariseism. (…) Imi trimite acest prieten despre care v-am spus mai devreme un mesaj pe care l-am citit de curand si care m-a suprins foarte mult, ca sa ma mangaie pentru orice amar si suparare pe care le-am simtit in inima ca om si ca sa nu ma dau drept Sfantul Nectarie. (…) Am zis sa vi-l citesc si voua. Cine stie in ce carte a sfantului este scris, sa ne spuna si noua.
Dupa cum stiti, Sfantul Nectarie nu a fost prigonit nici de jurnalisti, nici de televiziuni, nici de homosexuali, nici de eterosexuali. A fost respins chiar de oamenii din Biserica, de fratii sai. L-au inlaturat intr-o zi chiar Patriarhul si episcopii sai din Alexandria pentru ca s-au temut ca va ajunge el insusi patriarh. Si sfantul si-a strans lucrusoarele, s-a urcat pe un vapor, a ajuns in Pireu si a fost nevoit sa bata la toate usile ministerului Educatiei si Cultelor din Grecia, usile mitropolitilor ca sa ii dea dreptul sa fie un simplu preot, din episcop, candidat la Patriarhat, s-a rugat sa i se dea dreptul sa poata sluji si sa poata predica intr-o biserica. Si cei mai multi il alungau pentru ca faima sa rezultata in urma calomniei ajunsese pana in Atena. Si nu il voia nimeni si l-au trimit in niste satucuri din sudul Eviei. Si acolo, pe cine credeti ca a intalnit si l-a avut drept psalt? Chiar pe tatal sfantului Porfirie, care pentru o anumita perioada a devenit psaltul sfantului Nectarie.
Cand pleca din Alexandria, a scris in jurnalul sau urmatoarele – cuvintele indureratului si ponegritului Sfant Nectarie:
“Inca imi amintesc ce simteam si ce gandeam cand eram pe vapor, lasand in urma mea Alexandria pe care o pierdusem, intr-o noapte de sfarsit de iulie, 1890. Vreau sa traiesc usor, vreau sa iert trecand peste orice logica, peste orice amaraciune. Hristoase, lasa-ma sa ma impartasesc din iubirea Ta de neinteles pentru oameni. Eu nu pot, Tu insa poti sa rapesti sufletul meu si sa il invii. In mainile Tale ma incredintez.”
Ascultati, rugaciunea unui sfant! Vreau sa iert, sa am sufletul usor, departe de orice logica (omeneasca) si interpretare. Dar isi cunoaste propria slabiciune, ca este om. Si este in natura firii omenesti sa se amarasca. Si unde vom alerga cand vine ceasul durerii si cand ne simtim nedreptatiti? La iubirea neinteleasa (“nebuna”/”absurda”) a lui Hristos pentru oameni. Ce frumos spune! Cu adevarat, acest Dumnezeu pe Care Il respingem, nu Il ascultam, mereu facem greseli, pacate si….“mila Ta Doamne, ma va urma in toate zilele vietii mele”. Si El sa iti spuna: vino, iubite Neofite, nu conteaza daca ai facut greseli, daca ai ratat tinta, ti-ai distrus viata, ca esti toxicoman, ca esti homosexual, divortat, ca esti curvar, mincinos, hot, pe Mine asta nu Ma opreste sa te iubesc, vino la Mine! Acesta este Hristos! Aceasta este iubirea sa “nebuna”/”absurda” pentru om. Pe care a inteles-o foarte, foarte bine Sfantul Nectarie. Si cand el insusi a fost ranit, cand el insusi a simtit in sufletul sau nedreptatea, a cazut la pieptul lui Hristos si I-a zis: te rog sa ma ajuti, asta nu o pot duce singur! Si va rog, fratii mei, sa faceti si voi asa! Si eu am facut asta in aceste 40 de zile. I-am spus: Hristoase, singur nu pot sa ridic aceasta incercare, cu Tine insa pot! Trimite si vreo 10 sfinti cu care am petrecut in toti acesti ani, ca sa le trecem impreuna. Si a trimis. Dar trebuie sa cerem, al nostru este a cere. Sa ingenunchem. Tu poti, ii zici lui Hristos, poti sa invii sufletul meu. Si atunci ajungi sa simti o bucurie neinteleasa, si inainte de a fi bucurie, simti o pace adanca. Si zici in sinea ta: Cum e cu putinta ca afara sa fie razboi si eu sa simt pace in sufletul meu? De unde vine aceasta? Pacea Ta, da-o noua!
Asa ca v-am spus ceva ce, azi, mie, maine, poate voua, poimaine altora li se poate intampla. Crestinul nu trebuie sa se teama de prigoana si nedreptate. “Daca pe mine m-au prigonit mai intai, si pe voi va vor prigoni.” Daca suntem intr-adevar crestini, trebuie sa traim cele ale lui Hristos. Iar Hristos, in afara de rastignire, a avut parte si de batjocura, si de batai si de prigoana. Deci, fara sa zicem cuvinte mari, Sfantul Nectarie ne arata drumul. Si ii multumim acestui mare sfant care ne-a daruit in ceasurile amare si grele, un exemplu de viata.
Asta am avut de spus si… “ma iertati”, cum ar spune si Sfantul Iacov care m-a mangaiat in aceste zile, dar simt ca aveam o datorie fata de domniile voastre care participati la aceste sinaxe duhovnicesti si fata de cei care ne urmaresc din toata lumea, si care mi-au stat aproape si mi-au trimis scrisori din Australia pana in America. Am primit peste 5.000 de scrisori de la credinciosi.
Si sa va mai spun ceva. Cele mai emotionante scrisori le-am primit de la tineri care se lupta cu aceasta patima a homosexualitatii. Unul mi-a spus ca ii pot citi scrisoarea public cu urmatoarea ocazie, cand voi considera ca este un moment potrivit, fara sa ii spun numele. Si imi trimit numele lor ca sa le pomenesc la Sfanta Liturghie pentru lupta pe care o dau cu patima lor. Deci noi nu respingem nici un om, si nici nu avem un discurs al urii. Dimpotriva, toate acestea le facem ca pe o punte a iubirii lui Hristos fata de toti oamenii, indiferent de patimile lor. Daca unul are patima homosexualitatii, eu de o mie de ori v-am spus ca am patima maniei, altii au patima invidiei, altul a crimei, altul a curviei, altul a lacomiei, care este o patima grea, dar Biserica noastra ne vrea luptatori, ne vrea rugatori, sa fim in pocainta. Si acolo unde se termina puterile noastre, Sfantul Nectarie a spus-o mai devreme: vino, Hristoase, singur eu nu pot. Ia cu tine 10 sfintii si vino sa ma ajuti!
(VA URMA)
Legaturi:
Am citit aceste cuvinte cu ochii în lacrimi… Și nici nu știu dacă pot fi citite altfel… Cu lacrimi de compătimire și înțelegere față de nedreptățile pe care au trebuit să le îndure sfinții, cum a fost cazul Sfântului Ierarh Nectarie, Sfântului Ierarh Luca al Crimeii, dar și ierarhii zilelor noastre, cum este cazul ÎPS Neofit, ÎPS Serafim de Pireu și a altor ierarhi pe care numai Bunul Dumnezeu și Măicuța Domnului, împreună cu toți Sfinții îi întăresc în lupta lor cu duhurile necurate de sub cer. Desigur cu ochii în lacrimi și pentru sărmanii semenii noștri care se luptă cu această teribilă patimă a homosexualității și dintre care unii au găsit puterea de a-i scrie ÎPS Neofit… Iată ce Dumnezeu Minunat avem și cum lucrează El asupra sufletelor noastre atunci când ne recunoaștem neputințele noastre și Îi cerem ajutorul !!! Cum să nu-ți țâșnească din ochi lacrimi de recunoștință față de Dumnezeu și Măicuța Domnului, pentru că nu ne lasă niciodată să ducem o cruce peste puterile noastre ? Și, iată prin străduința și jertfa tăcută a fraților admini și a lui E.P. aceste lucruri pe care le lucrează Bunul Dumnezeu prin Sfinții Săi, prin ierarhii Săi, prin oamenii Săi aleși, ajung la cunoștința noastră și ne dau putere și curaj pentru a putea înfrunta evenimentele viitoare cu încredere în marea Milă a Bunului Dumnezeu. Oare este puțin lucru ? Cu siguranță nu !!! Slavă Ție Doamne pentru toate !!! Și nu ne lăsa pe noi cei ce nădăjduim întru Tine…
Iertare și Doamne ajută tuturor !!!