SFANTUL NECTARIE si RABDAREA NEDREPTATILOR. PS Benedict Bistriteanul despre modul a lupta cu IMPUTINAREA DE SUFLET: “Cand stii ca lipseste din tine aceasta putere, sa nu te sperii, sa Ii ceri ajutorul Domnului. Te pui inaintea Lui si zici: DOAMNE, NU POT, nu ma pricep, nu sunt in stare, nu stiu ce sa fac, sunt slab!’ CAND ESTI SLAB, CERI AJUTORUL” (video, text)

PS Benedict Bistrițeanul: „Sfântul Nectarie, prietenia cu virtutea și răbdarea nedreptăților”

Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit în ziua cinstirii Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Eghina, luni, 9 noiembrie 2020, la paraclisul Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Ierarh Nectarie” din Cluj-Napoca, cu prilejul hramului:

FERICIȚI CEI PRIGONIȚI PENTRU DREPTATE…

Transcrierea unui fragment:

“[…]

Cea de-a doua coordonata, si mai vadita, care socotesc ca i-a adus har din belsug este rabdarea in suferinte. Aceasta coordonata vine totalmente in inversul mentalitatii lumii, in general – lumii de astazi, in mod special si a noastra. E tare greu sa suporti calomniile, sa suporti jignirile, sa suporti rautatile, sa suporti toate celelalte atitudini negative care vin din partea celor din partea celor din afara si sa suporti pana la urma necazurile si durerile in general – dar acum ne referim, vorbind de biografia Sfantului [Nectarie de Eghina], la atitudinea celor din jurul tau. Insa se vede ca in viata sa – si in general confirmandu-se aceasta linie ascetica -: cel care rabda in fata necazurilor  – si zic acum mai ales in fata necazurilor provocate de ceilalti – primeste har din belsug. Si nu numai cel care rabda, ci cel care rabda cu intelegere si daca poate sa si iubeasca – sau chiar daca nu poate, harul ii va da puterea sa iubeasca, dar oricum se straduieste sa rabde nedreptatile fara sa isi faca cel insusi dreptate. Tendinta noastra astazi este aceasta: atunci cand cineva ne nedreptateste sa ne spunem opinia, sa ne spunem cuvantul, zicem noi sa soatem la iveala adevarul, sa ne facem noi dreptate. Numai ca ascetic vorbind, si in viata Sfantului se confirma lucrul acesta, si evanghelic deopotriva, cine isi face el dreptate, nu mai primeste dreptatea, adica mangaierea, din partea lui Dumnezeu. Nu mai primeste harul asa cum il primesc ceilalti care sunt capabili si reusesc sa suporte calomniile si rautatile pe care cei din afara ar putea sa i le aduca.

S-a citit la Evanghelie adineauri tocmai fragmentul evanghelic care ne prezinta Fericirile. Si Fericirile nu sunt altceva decat un soi de prezentare a evolutiei vietii duhovnicesti. Varstele vietii spirituale, in care noi incepem de la o smerenie – de la smerenie atat cat putem noi sa oferim lui Dumnezeu, “Fericiti cei saraci cu duhul” – si ajungem la sfarsit, pe ultima treapta, tocmai la aceasta realitate pe care am evidentiat-o aici, a rabda in fata prigonirilor si nedreptatilor celorlalti. “Fericiti cei prigoniti pentru dreptate“, este ultima si apoi se si completeaza, “…ca acelora este Imparatia Cerurilor“. Nici mai mult nici mai putin. Celelalte pana acum promit ceva in schimb, dar mult mai putin decat Imparatia. Dar aici, ultima zice: “Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este Imparatia cerurilor”, si continua: “Fericiti veti fi cand din pricina Mea va vor ocara si va vor prigoni, mintind vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra”.

E ultima stare pe care ne-o prezinta Fericirile, insemnand calitatea superioara fata de oricare dintre celelalte lucrari pe care noi le-am putea savarsi. „Fericiti cei prigoniti pentru dreptate”. Si de ce insist atat de mult pornind de la biografia Sfantului Nectarie? Ne este la indemana, nu vreau sa insist, dar de cand a fost in Patriarhia Alexandriei, ales acolo in slujire si apoi pe la seminarul din Atena si apoi chiar si in manastirea din Eghina a fost mereu si mereu prigonit pe nedrept, bineinteles, dar nu si-a facut el insusi dreptate, dimpotriva, a suportat ofensele, calomniile nu usoare, ci dintre cele mai grele. Si nu e putin lucru sa fii inlaturat din scaunul mitropolitan pentru rautati si uneltiri omenesti. Dar le-a primit pe toate si le-a pus in grija lui Dumnezeu pentru ca a intuit ca dreptatea adevarata, Imparatia lui Dumnezeu, se da celor care sufera in rabdare si lasa pe Dumnezeu sa intervina atunci cand El simte ca este nevoie.

De altfel, in Sinaxarul de astazi ni se prezinta Sfantul Nectarie sub chipul unor trei calitati evidente care intr-un fel confirma aceasta stare a lui inaintea lui Dumnezeu, capacitatea de a rabda in fata calomniilor si rautatilor celorlalti. Este vorba de smerenie: i se spune „omul smereniei”. As traduce aceasta smerenie in limbajul nostru mai actualizat, mai la indemana, drept „a da intaietate celuilalt”, a avea aceasta putere de a da intaietate celuilalt, sa te faci tu mai mic pentru ca celalalt sa creasca, sa sporeasca, sa iasa in evidenta, daca este cazul. Mai mult decat atat sau in consecinta, smerenia presupune slujire. Suntem chemati sa ne slujim unii altora, pentru ca asa cum ar zice parintele Sofronie Saharov, aproapele nostru este viata noastra si de la aproapele nostru ne vine mantuirea.

O a doua calitate prin care el se caracterizeaza este rabdarea, de care am si pomenit, si as explica iarasi in limbajul nostru mai simplu, cum am traduce aceasta rabdare. Mai intai constiinta caracterului temporar al vietii, adica sa intelegi ca viata si momentul pe care il traiesti acum, chiar si cu nedreptati vadite, nu inseamna totul si ca poate sa vina mangaierea lui Dumnezeu dupa, aici dar mai ales dincolo. Dar si aici. Sa intelegi ca viata [pamanteasca] este un segment din acest dar al lui Dumnezeu pe care noi il numim viata. Rabdarea mai presupune si increderea cat se poate de multa in Dumnezeu, daca nu totala – as zice. Si apoi in consecinta, a lasa lucrurile in seama lui Dumnezeu, a nu cauta tu sa iti faci dreptate, sa iesi in evidenta chiar si in sensul acesta, sa scoti adevarul tau asa cum il simti tu.

Si cea de a treia calitate pe care o evidentiaza Sinaxarul este blandetea, care nu se confunda cu o stare de moliciune sau lipsa de atitudine – nu era vorba de asa ceva in persoana Sfantului Nectarie – ci in sensul ascetic, in sensul patristic, blandetea inseamna a sta nemiscat in slava si in ocara. Daca cineva te lauda sa nu te ridici prea mult ca sa nu ametesti si sa cazi, iar daca cineva te jigneste, te nedreptateste, sa nu deznadajduiesti nici in aceasta situatie, binestiind ca noi stam inaintea lui Dumnezeu cu toate ale noastre, cu bune si cu rele. Un om are si bune dar are si rele, dar atunci cand sta cu sinceritate in fata lui Dumnezeu, sta asa cum este el si nu se teme pentru ca stie ca Dumnezeu este Parintele care iubeste.

Concluzia pe aceasta linie, pornind de la biografia sa, este cam aceasta: suntem chemati intr-un fel, desi foarte greu, omeneste imposibil, trebuie sa recunoastem acest lucru, dar suntem chemati totusi sa suferim nedreptatea in tacere, dar cu incredere in Dumnezeu, in rugaciune, si, in felul acesta, Dumnezeu varsa har peste noi mai mult decat ne putem noi inchipui. Si ce insemna harul, si mai vadit si mai explicat in aceste circumstante? Inseamna simtamantul Imparatiei inauntrul nostru care se manifesta ca bucurie, ca pace, ca si caldura, ca dragoste fata de El si fata de lumea pe care El a zidit-o.

Dar vreau sa fac si aceasta observatie care, intr-un fel, vrea sa aduca acest mesaj mai [aproape de] ceea ce suntem noi. Va marturisesc ca de fiecare data cand aud Psalmii 140, 141 la Vecernie: Doamne, strigat-am catre Tine, auzi-ma!, ma marcheaza un verset care ma exprima pe mine, ne exprima pe noi in ceea ce suntem. Zice la un moment dat Proorocul David: “cand lipsea dintru mine duhul meu, Tu ai cunoscut cararile mele“. Ce inseamna sa lipseasca duhul din mine? Sa lipseasca aceasta putere de a rezista in fata dificultatilor, a nedreptatilor, de a rezista in fata a ceea ce Dumnezeu ingaduie in viata noastra.

Dar este un cuvant de incurajare in sensul ca, desi eu traiesc aceasta putinatate a duhului, adica nu ma descurc, nu stiu ce sa fac, cu atat mai mult cand mi se intampla o nedreptate, ca Domnul spune sa iert si sa iubesc si eu nu sunt in stare, nu pot sa fac lucrul acesta, ce ma fac? Si zice Proorocul David: cand esti constient de asa ceva, cand stii ca lipseste din tine aceasta putere, cand esti putin la suflet – cum se spune si in vorbirea noastra – atunci Domnul cunoaste cararile noastre. Sa nu te sperii, sa Ii ceri ajutorul! Te pui inaintea Lui si zici: Doamne, nu pot, nu ma pricep, nu sunt in stare, nu stiu ce sa fac, sunt slab! Si asta inseamna ca Domnul vine si din slab ce esti te face puternic, pentru ca asa si zice Sfantul Pavel: “cand sunt slab, atunci sunt tare“. De ce? Pentru ca atunci cand esti slab, ceri ajutorul. Cand esti tare nu stii sa ceri ajutorul. Cand esti slab, ceri ajutorul si, de aceea, se vede ca aceasta stare o ingaduie Dumnezeu ca sa ne faca mai adevarati, in legatura cu El, dar si in relatie unii cu altii. Cand suntem puternici nu stim sa cerem ajutorul, nu stim sa relationam unii cu ceilalti.

Concluzia este ca suntem chemati sa traim aceasta stare de putinatate a sufletului cu Dumnezeu. Nedreptatea, suferinta sa nu le traim de unii singuri, pentru ca atuncci, pe langa faptul ca nu le putem purta, nici nu isi gasesc sensul, devin niste realitati absurde pe care nu le intelegem si care nu ne ajuta in mod evident.

Si as incheia cu un cuvant tare frumos de la Sfantul Apostol Pavel, din Epistola catre Romani, cap. 8, incepand cu versetul 35. Ma incurajeaza pe mine si cred ca va incurajeaza si pe dumneavoastra in situatia pe care noi o traversam, si in general:

“Cine ne va desparti pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul? Sau stramtorarea sau prigoana sau foametea, sau lipsa de imbracaminte sau primejdia, sau sabia? Căci sunt incredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru“.

Amin!”

Legaturi: