Parintele Epifanie Theodoropulos (+10 nov.): SISTEMELE SOCIALE SI CRESTINISMUL. CE FEL DE “REVOLUTIONAR” A FOST HRISTOS?

10-11-2010 Sublinieri

Sistemele sociale şi Creştinismul

Oricâte sisteme s’ar încerca, dacă inima omului nu se schimbă, răul va găsi modalităţi să acţioneze. Când oamenii se vor naşte din nou în Hristos, vor găsi ei înşişi acele sisteme sociale mai drepte”.

*

Capitalism, Comunism şi Creştinism

– Gheronda, se zice că regimul comunist ar fi unul din duşmanii Creştinismului. Legat de aceasta, mi-a venit în minte următorul gând: Dar capitalismul este prietenul nostru?

– Arhimandritul Epifanie/ Nu. Capitalismul este şi el duşmanul Creştinismului. Departe de mine să mă fac apărătorul capitalismului, care şi acesta este atheu, întrucât are banul ca Dumnezeu şi banca drept biserică, după cum spunea Giovanni Papini. Dumnezeu nu se regăseşte, din păcate, în nici unul din sistemele politice, economice şi sociale. Peste tot întâlneşti exploatare, peste tot scandaluri şi abuz de putere! Chiar dacă toţi se dau în vânt, chipurile, pentru a sluji săracului popor! Câte crime au avut loc pentru „interesele poporului”, pentru principii precum democraţia şi libertatea! Amândouă sânt, aşadar, duşmane ale Creştinismului. Amândouă sânt sisteme atheiste şi de neîmpăcat cu Creştinismul.

Există însă între capitalism şi comunism o diferenţă aparte. Capitalismul vrăjmăşeşte şi el Biserica, o războieşte, o subminează sau, în cel mai bun caz, o foloseşte în interesul său. Aduceţi-vă aminte lozinca ipocrită a dictaturii: „Ellada, Grecilor Creştini!” El nu pune însă lacăt pe poarta Bisericii. Comunismul, în schimb, aşaază lacăt pe poarta Bisericii, închide şi dărâmă biserici – spre deosebire de capitalism, care nu face aşa ceva. Ştiţi vreo ţară capitalistă în care să nu fie bisericile deschise? Nu există. El duşmăneşte Creştinismul şi Biserica, însă lasă poarta deschisă. Putem să intrăm, să ne rugăm şi să cerem harul lui Dumnezeu prin Taine. Aceasta este singura deosebire între cele două. În ce priveşte celelalte aspecte, amândouă rămân nişte sisteme antihristice şi atheiste. Când vorbim de ţări capitaliste, înţelegem ţări care au democraţie. Se poate întâmpla să fie şi regimuri necomuniste, de dreapta, care să prigonească Biserica când este dictatură. Însă acestea sânt cazuri singulare. Oficial Biserica nu este prigonită, adică nu are loc o prigoană oficială instituţionalizată împotriva Bisericii. Mi-a spus cineva de stânga, care era însă credincios:

„Da, ăsta-i adevărul, în privinţa aceasta capitaliştii sânt mai deştepţi decât comuniştii. Dintr’un motiv sau altul, este o realitate că ei nu pun lacăt pe biserici. Le lasă libere, în timp ce ceilalţi le închid.”

Accentuez, totuşi, că amândouă regimurile sânt duşmane faţă de Creştinism, atheiste şi antihristice. Pe de-o parte, comunismul consideră omul drept un mecanism care produce unelte, iar pe de alta capitalismul îndumnezeieşte banii, iar omul nu este altceva decât o unitate de producţie şi consum. În esenţă, se pleacă de la acelaşi fundament. Bine a spus cineva că cele două, comunismul şi capitalismul, sânt de fapt aceeaşi fiară cu două capete şi că, indiferent de care vei fi înghiţit, în acelaşi stomac vei ajunge!

Problema este în altă parte

– Gheronda, mulţi dintre întemeietorii diferitelor sisteme sociale susţin că, dacă vor ajunge la putere, vor desfiinţa inegalitatea socială. Putem spera că
acest lucru se va întâmpla cândva?

– Arhimandritul Epifanie/ Feluritele regimuri, sisteme politice şi filosofice trec cu vederea răul înnăscut care se găseşte în om: stricarea şi strâmbarea firii omeneşti în urma neascultării protopărinţilor.

După căderea lui Adam, firea omenească s’a îmbolnăvit. Sistemele de guvernământ trec cu vederea tocmai acest lucru. Ele se gândesc:

„Dacă vom concepe legi bune, atunci şi oamenii vor trăi liniştiţi, în pace, vor avea aceleaşi bunuri ş.a.m.d.”

Îşi închipuie că, dacă vor alcătui legi bune, se vor schimba şi oamenii! Nu spune nimeni să nu avem legi bune şi drepte. Să avem! Însă oamenii nu se schimbă cu nişte legi bune. Nu este cu putinţă aşa ceva! Alta-i problema; ea se găseşte în sufletul fiecăruia. Un exemplu simplu: unul este risipitor, iar altul zgârcit. Dă-le amândurora aceiaşi bani. A doua zi, unul va fi fără nici o leţcaie, iar celălalt a dobândit bani în plus. Sistemele de guvernământ nu iau în seamă stricăciunea firii omeneşti. De aceea spun ceea ce spun.

Fericitul întru pomenire Alivizátos, profesor de drept penal, ne-a spus odată:

„Dacă eu vă dau acum fiecăruia dintre voi o monedă, unii, chiar înainte să se încheie cursul şi să ieşim din clasă, o vor obţine cumva de la ceilalţi. Aceştia sânt «deştepţii». Ei vă vor zice: «Ştii, am nevoie de banul tău, dă-mi-l cu împrumut. Ţi-l înapoiez mâine». Şi, înainte să ieşiţi din clasă, au pus mâna pe el. Alţii vă vor lua banul după ce ieşiţi din clasă. Câţiva vă veţi duce să-l depuneţi la bancă, iar o parte dintre voi îl veţi înmulţi prin muncă.”

În care regim au toţi în mod egal? Există vreun regim sau vreun sistem de guvernământ care a izbutit să realizeze o egalitate desăvârşită, încât toţi să aibă aceleaşi lucruri? Nici nu s’a izbutit aşa, nici nu se va putea izbuti, oricare ar fi sistemul politic!

Scopul sistemului de guvernământ

– Nu ar trebui ca sistemul de guvernământ să se îngrijească de înlăturarea inechităţilor sociale?

– Arhimandritul Epifanie/ Sigur că trebuie. Însă, după cum am spus, cei ce guvernează nu pot realiza egalitatea de bunuri economice. Acest lucru este în realitate imposibil. Ceea ce poate şi trebuie să urmărească este un singur lucru: să nu existe oameni cărora să le lipsească cele de neapărată trebuinţă. Acesta trebuie să fie scopul lor. Salariul oamenilor, bunurile la care au acces, veniturile lor, în general, să fie îndeajuns pentru a face faţă nevoilor personale.

Însă, orice-ar face şi orice mijloc ar folosi, nu vor putea realiza performanţa ca oamenii să aibă exact aceleaşi bunuri materiale. Este cu neputinţă! Şi, dacă am da acum tuturor în mod egal, în ziua următoare nu vor mai avea toţi la fel. Unul le va risipi în stânga şi dreapta, iar altul va spune:

„Nu! Le voi păstra şi le voi înmulţi, pentru că mâine trebuie să fac cutare sau cutare.”

Fericitul Spíros Melas, academicianul şi cronicarul, scria într’una din cronicile sale inteligente despre cineva care a câştigat cândva la loterie lozul cel mare, punând mâna pe o sumă uriaşă de bani. Reporterii s’au grăbit, ca de obicei, să-i ia un interviu (era tânăr şi necăsătorit) şi l-au întrebat:

„Aveţi acum de gând, când aţi dobândit atâţia bani, să vă căsătoriţi?”

El a răspuns:

„A, nu! Nu vreau ca soţia să-mi toace banii!”

Iar Melas a adăugat:

„Asta, altfel spus, înseamnă că în viaţa lui nu va fi doar o femeie care să-i irosească banii, ci mai multe”.

Dacă se căsătorea, îi cheltuia soţia, dar îi rămânea şi lui ceva… Aşadar, întrucât oamenii se deosebesc unii de alţii, cum este cu putinţă să realizăm o egalitate între ei, chiar dacă statul ar prevede aceleaşi salarii la toţi? Principial, aşa ceva nu ar fi drept, întrucât nu au toţi aceleaşi capacităţi, nici aceleaşi nevoi. Cum poate lua cineva cu doi copii acelaşi salariu ca altul care are zece? Unul care are casă, la fel cu altul care nu are? Să presupunem, însă, că statul le-ar egaliza pe toate – toţi să aibă case, aceleaşi bunuri, acelaşi salariu. Ar putea oare să-şi păstreze toţi aceeaşi situaţie economică, întrucât unii îşi administrează mai bine, iar alţii mai rău bunurile pe care le deţin?

Proprietatea comună şi socialismul real

– Arhimandritul Epifanie/ Proprietatea în comun pe care o făgăduieşte socialismul de acum este, de fapt, o înşelăciune. Aruncaţi o privire la vestita nomenclatură socialistă, adică la conducătorii acestor partide, pentru a vedea cum o duc ei şi cum o duce poporul. Tito, în Iugoslavia – de bună seamă, avusese loc şi acolo o revoluţie pentru realizarea egalităţii sociale, pentru ca toţi să deţină aceleaşi lucruri şi să nu mai existe săraci – avea unsprezece palate personale. Oare constructorii sau funcţionarii publici deţineau şi ei aşa ceva, sau poate muncitorii? Când vorbim de palate, ar trebui să vă gândiţi la terenuri de câteva mii de metri pătraţi, cu adevărate castele în mijloc. Un palat la munte, altul în oraş, altul pe litoral şi altul în pădure, pentru a merge la vânătoare. În ce priveşte celelalte bunuri, se poate vorbi, totuşi, de proprietate publică şi poporul, în general, o duce bine. Şi în regimurile de dreapta, şi în cele de stânga, când lipseşte Dumnezeu, nu există nimic, nici măcar bunăstare materială! Pentru că şi acolo se găsesc întotdeauna descurcăreţi şi hrăpăreţi care reuşesc să aibă mai mult decât masa poporului – indiferent de regim. Egalitatea n’o putem dobândi decât în Hristos. Deci să nu recurgem la vorbe mari. Sistemele de guvernământ n’au reuşit să stabilească nici o egalitate la modul desăvârşit – nici economică, nici socială, nici de orice alt fel.

Ce este comunismul?

– Poate fi cineva comunist şi să creadă în Dumnezeu?

– Arhimandritul Epifanie/ Un comunist autentic nu poate crede în Dumnezeu. Comunismul presupune trei lucruri: este un sistem social şi economic, reprezintă un partid politic şi are o anumită viziune asupra lumii, întemeiată pe materie. El susţine că Dumnezeu nu există şi că materia este fundamentul lumii.

Acesta este comunismul, cel puţin din punct de vedere teoretic. A fi comunist înseamnă să aparţii unui partid care este atheu. Dacă comunismul ar fi însemnat doar egalitate şi dreptate, am fi fost toţi comunişti. Dacă comunismul era doar un sistem social, se mai putea discuta; putea fi mai bun decât celelalte. Să cercetăm şi să vedem ce regim este de preferat din punct de vedere social şi economic. Cel ce susţine: „Eu sânt comunist, însă cred în Hristos,” este un comunist „eretic.”

El adoptă din comunism doar câteva elemente care îi convin, însă nu are nici un motiv să le preia de acolo, întrucât ele se regăsesc în Creştinism. Despre comunism s’a spus foarte bine că tot ce este nou în el nu este bun şi tot este bun nu este de fapt nou. Un comunist i-a spus cândva fericitului Părinte Ioil (Ianakopulos):

„Părinte, nu există deosebire între comunism şi Creştinism. Amândouă doresc egalitatea, fraternitatea şi dreptatea.”

„Este totuşi o mică deosebire,” i-a răspuns Părintele Ioil, „Creştinul îi spune aproapelui său: «De ce tu să ai şi acesta să nu aibă? Dă-i, aşadar, şi lui». Comunistul îi spune tovarăşului său: «De ce acesta să aibă şi tu să nu ai? Ia, aşadar, de la el». Ai înţeles deosebirea?”

De ce trebuie să fiu comunist pentru egalitate, iubire şi dreptate, când acestea au fost propovăduite de Prorocul Isaía cu mult înainte de comunism, la şapte sute de ani înainte de Hristos? Căci spune el:

„Dreptate învăţaţi, cei ce locuiţi pre pământ.” /Is. 26:9/

Este nevoie să mă înveţe acest lucru comunismul, care acceptă doar existenţa materiei? Dumnezeu ne-a învăţat deja acestea, prin Moisì şi prin proroci.

Creştinismul are totul

– Arhimandritul Epifanie/ Deuteronomul conţine o învăţătură socială care ar trebui să ne facă pe noi, oamenii moderni, chiar şi pe cei Creştini, să ne ruşinăm. Cât de rupţi de realitate sântem! Deschideţi Deuteronomul din Vechiul Testament. Veţi da peste nişte învăţături greu de închipuit pentru acea vreme, cu vreo 1.500 de ani înainte de Hristos. Nu mai este nevoie să spunem: „Sântem comunişti!” Ne este de ajuns să spunem: „Sântem Creştini.”

În Creştinism avem totul, şi dragoste şi dreptate şi pace – totul. „Pace!,” strigă unii. Însă Domnul păcii este Hristos. „Domn al păcii” îl numeşte Isaía. Hristos este Cel ce dă adevărata pace, cea lăuntrică. Şi când avem pace lăuntrică, de ce să ne războim cu aproapele?Dacă nu avem pace lăuntrică, ne vom război unii cu alţii chiar de nu este război. Ne vom certa cu soţiile, cu copiii noştri, cu socrii, cu nurorile. Vom avea un război lăuntric cu sinele nostru, care nu are pace când zace în păcat.

Să avem în vedere mai întâi de toate dobândirea păcii lăuntrice, şi apoi va veni şi cea de dinafară. Noi încercăm mai cu seamă să întemeiem o pace exterioară şi sântem nepăsători la cea interioară. Strigăm după libertate. La ce ne este de folos pacea exterioară, dacă sântem robi patimilor?

Nu spun aceasta pentru că aş fi împotriva libertăţii politice, dar aici este vorba de altceva. Şi libertatea politică, cea de dinafară, este un dar de la Dumnezeu, iar cel ce ne lipseşte de ea se pune de-a curmezişul voii lui Dumnezeu. Ea este un bun, şi trebuie să ne-o dorim. Dar şi dacă sântem lipsiţi de ea din pricini pe care doar El le ştie, nu ne vom pierde sufletul. Şi aflaţi sub robie putem să împlinim poruncile Sale şi să mergem în Împărăţia Sa. Însă dacă ne supunem robiei patimilor, atunci ne pierdem sufletul – pierdem totul. Sfântul Cósma Etolul spunea:

„Aveţi nevoie de suflet şi de Hristos. Pe acestea două, nimeni nu vi le poate lua, doar dacă nu le daţi de bunăvoie.”

În schimb, unii care deţin puterea lumească în mâinile lor şi se folosesc de forţă ne pot lipsi de libertatea exterioară. Fie că sânt ai noştri, fie că sânt nişte duşmani din afară. Şi la Turci am fost cândva robi, şi la Italo-Germani; astăzi o parte din fraţii noştri sânt robi în Albania şi Cipru.

Libertatea exterioară nu depinde întotdeauna de noi; putem s’o dorim, s’o cerem şi s’o căutăm; însă nu este cu putinţă s’o avem mereu. Stă însă cu totul la îndemâna noastră să dobândim libertatea fiilor lui Dumnezeu, libertatea faţă de patimi. Pe aceasta s’o avem în vedere mai întâi de toate, şi celelalte libertăţi vin după aceea. (…)

Învăţătura socială din Deuteronom

– Gheronda, v’aţi referit mai devreme la învăţătura socială cuprinsă în Deuteronom. Ne puteţi da câteva elemente?

– Arhimandritul Epifanie/ Sânt multe. Mă voi referi la cele mai caracteristice.

„Iar de va fi întru tine cineva sărac dintre fraţii tăi în vreo cetate din cetăţile tale, în pământul carele dă ţie Domnul Dumnezeul tău, să nu învârtoşezi inima ta, nici să închizi mâna ta de către fratele tău cel lipsit. Deschizând să deschizi mâinile tale lui, şi împrumutând să împrumuţi pre el, oricât îi va trebui şi orice îi va lipsi. Ia aminte de tine însuţi să nu cugeţi cu vicleşug în inima ta, zicând: Se apropie anul al şaptelea, anul iertării, şi să cauţi cu ochi rău asupra fratelui tău celui lipsit şi să nu dai lui, că el va strigă împrotiva ta către Domnul, şi va fi întru tine păcat mare.” /Deut. 15:7-9/

„Dând să dai lui, şi împrumutând să împrumutezi pre el cât cere şi dupre cum are trebuinţă, şi să nu te mâhneşti cu inima ta când dai lui, că pentru aceasta te va binecuvânta Domnul Dumnezeul tău întru toate lucrurile şi întru toate, oriunde vei pune mâna ta. Că nu va lipsi sărac din pământul tău, pentru aceea eu poruncesc ţie să faci lucrul acesta şi zic: Deschizând deschide mâna ta fratelui tău celui sărac şi celui lipsit, carele este în pământul tău. Iar de se va vinde ţie fratele tău Evreu sau Evreică, şase ani va sluji ţie, şi în al şaptelea îl vei lăsa slobod dela tine. Şi când vei slobozi pre el dela tine, să nu-l slobozi deşert. Dând să dai lui de cheltuială din oile tale şi din grâul tău şi din vinul tău, dupre cum au binecuvântat pre tine Domnul Dumnezeul tău, să dai lui. Şiţi adu aminte că ai fost rob în pământul Eghípetului, şi te-au izbăvit de acolo Domnul Dumnezeul tău; pentru aceea poruncesc ţie să faci cuvântul acesta.” /Deut. 15:10-15/

„Judecători şi scriitori pune-ţi ţie în toate cetăţile tale, carile Domnul Dumnezeul tău dă ţie în fiecare neam din neamurile tale, ca să judece poporul cu judecată dreaptă. Să nu abată judecata, nici să cunoască faţa, nici să ia daruri, că darurile orbesc ochii înţelepţilor şi strică cuvintele drepţilor. Drept să urmezi ce este drept, ca să trăiţi şi, intrând, să moşteniţi pământul carele dă ţie Domnul Dumnezeul tău.” /Deut. 16:18-20/

Nu ştiu dacă legislaţia modernă, normele instituite prin Dreptul Penal sânt superioare celor a lui Moisì, apărute cu 3500 de ani înainte! (…)

Am exemplificat aici în parte, ca să vedeţi câte lucruri ne-a învăţat Dumnezeu cu aproape 1500 de ani înainte de Hristos în privinţe ce ţin de dreptatea şi egalitatea socială, de dreptul comun, de dreapta folosire a proprietăţii. Nu i-am aşteptat, aşadar, pe cei din timpurile mai noi să vină să ne înveţe aceste lucruri! Dacă punem în aplicare cele ce ţin de dreptatea socială, pe care le porunceşte Vechiul Legământ, ne este cu totul îndeajuns. Dacă legislaţiile statelor ar adopta ca temelie lucrurile despre care vorbesc Vechiul şi Noul Legământ, poate că nu ar fi fost nevoie de alte legi.

Revoluţia socială

– Când Domnul a răsturnat mesele negustorilor şi schimbătorilor de bani din Templul lui Solomon, nu s’a constituit într’un fapt revoluţionar, într’o lovitură nemaivăzută împotriva ordinii regimului de atunci?

– Arhimandritul Epifanie/ Este o ispită a epocii noastre încercarea de a-l înfăţişa pe Domnul drept un revoluţionar social. Duhul revoluţionar ţine şi de-o modă. Are o mare trecere, şi, din păcate, mulţi propovăduitori ai Evangheliei cad pradă acestei ispite.

Domnul este revoluţionar, însă nu în sensul în care vor unii să ni-L înfăţişeze. El nu a dorit să îndrepte sistemele sociale sau politice, ci să schimbe inima oamenilor. O astfel de revoluţie a intenţionat să facă. Oricâte sisteme s’ar schimba, dacă inima omului nu se schimbă, răul va găsi căi prin care să lucreze. Când oamenii se nasc din nou în Hristos, atunci vor găsi ei înşişi sistemele sociale mai drepte care se cer. Se poate vorbi cu adevărat de sisteme mai bune sau mai drepte, nu tăgăduiesc acest lucru; esenţa lucrurilor este însă ca inima omului să ajungă să se schimbe.

Da, Domnul a dorit să lovească stăpânirea din vremea Sa. Însă despre ce stăpânire este vorba? Nu despre cea al cărturarilor şi Fariseilor care, o dată schimbată, ar fi fost urmată de o alta mai mult sau mai puţin diferită. Hristos a vrut să zdrobească cea mai mare, mai puternică şi mai redutabilă stăpânire – cea a păcatului. Păcatul are expresii sau manifestări dincolo de toate tipurile de regim sau de sistem. Pe acesta a vrut să-l desfiinţeze Hristos, pe cel mai vechi şi mai înfricoşător regim! Toate stăpânirile îşi au începutul într’un anumit moment. Stăpânirea păcatului îşi are originea în clipa în care Adam şi Eva au căzut. Pe aceasta a vrut Hristos să-o desfiinţeze, o dată pentru totdeauna, nu stăpânirea Romanilor sau a Fariseilor sau oricare alta.

A avut loc Revoluţia Franceză, s’a prăbuşit regimul Ludovicilor, a venit apoi Robespierre care a instituit un regim de teroare, a urmat Napoleon cu regimul său propriu… Altfel spus:

„Coase, descoase, numai să te afli-n treabă!”

Regimul păcatului se cuibăreşte în sufletul nostru şi se manifestă în orice situaţie sau sistem. Domnul, lovind păcatul, a realizat o adevărată revoluţie. El ne cere şi nouă să devenim revoluţionari adevăraţi împotriva propriului sine, împotriva păcatului, a regimului acestuia, ce s’a înscăunat în sufletul lui Adam şi Eva. Este ceea ce noi toţi purtăm ca moştenire, dar dobândim şi prin păcatele făcute cu voia noastră. Când sufletul omului se curăţeşte şi se sfinţeşte, atunci se pot instaura în lume şi cele mai rele sisteme. Să lăsăm, aşadar, cele legate de revoluţia socială, pe care ar fi vrut, chipurile, să o facă Hristos. Când păcatul va fi desfiinţat şi Hristos o să vieţuiască în inima noastră, atunci şi nedreptatea va fi desfiinţată, şi exploatarea omului de către om, şi iubirea de bani sau de slavă deşartă, şi multe altele...

Cum se raportează la om?

– Gheronda, sistemele sociale tratează omul ca o unitate de producţie sau, în cel mai bun caz, ca pe o unitate socială. În contrast cu această înţelegere, Biserica abordează omul ca pe ceva unic, lucru care o deosebeşte de orice instituţie omenească.

– Arhimandritul Epifanie/ Biserica spune în slujbele sale din Săptămâna Patimilor că „nici toată lumea nu este de un preţ cu sufletul. /Troparul 4, cântarea a 9-a din Sfânta şi Marea Miercuri/ Tot universul material nu are, adică, valoarea unui suflet omenesc, pentru care Hristos s’a făcut om şi a murit pe cruce – chiar dacă sufletul acesta e al unui prunc sau al unui bătrân olog şi ţintuit la pat. Nu trebuie să fie sufletul unui înţelept, al unui om de ştiinţă, al unui ofiţer de rang înalt sau al oricărui alt ins important. Sufletul unui bătrân olog sau sufletul unui prunc are o valoare nepreţuită în ochii Lui Dumnezeu. Pentru acest suflet, Hristos s’a făcut om!

Înfăptuirea Evangheliei

– Arhimandritul Epifanie/ Să încercăm să înfăptuim cele spuse în Evanghelie:

„Cel ce are două haine să dea celui ce nu are.” /Lc. 3:11/

Avem porunca Domnului, de a-l iubi pe aproapele nostru precum ne iubim pe noi înşine /Mat. 19:19/. Când cineva are lucruri care îi prisosesc, să le dea celor ce nu au. Dacă are două haine, să dea celui ce nu are nici una. Dacă acela are deja una, bineînţeles, poţi să ţi le păstrezi şi tu pe cele două. Însă dacă acela nu are nici una şi este gol, iar tu ai două, să-i dai una. Nu avem nevoie, prin urmare, de tot felul de „-isme” (capitalism, comunism ş.a.m.d.) Ne ajunge Hristos şi Biserica Lui.

Parintele Epifanie Theodoropulos, TOATĂ VIAŢA NOASTRĂ LUI
HRISTOS DUMNEZEU SĂ O DĂM, Ed. Predania

Legaturi:


Categorii

Crestinul in lume, Mari duhovnici, preoti si invatatori, Parintele Epifanie Teodoropulos, Razboiul nevazut, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

15 Commentarii la “Parintele Epifanie Theodoropulos (+10 nov.): SISTEMELE SOCIALE SI CRESTINISMUL. CE FEL DE “REVOLUTIONAR” A FOST HRISTOS?

  1. Un mare parinte, inteleptit de Duhul Sfant pe calea cea imparateasca, combatand in mod egal cele doua extreme: ecumenismul si zelotismul (vechiului calendar).

  2. Parintele Epifanie era acel parinte cu inima fara iesiri. Uitasem unde am citit asta.

  3. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfaturi si raspunsuri importante de la FERICITUL PARINTE EPIFANIE DESPRE POST
  4. Pingback: Război întru Cuvânt » Fericitul Parinte Epifanie Teodoropoulos despre PSIHANALIZA, BOLI PSIHICE, DEMONIZARE, MEDICAMENTE SI MEDICI
  5. Pingback: Război întru Cuvânt » Mitropolitul Hierotheos Vlachos despre cel mai grav pericol: SECULARISMUL IN BISERICA, o FALSIFICARE A DUHULUI ADEVARAT si calea catre esec si deznadejde
  6. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Vladica Ierotheos Vlachos despre cauzele crizei actuale: PARASIREA PORUNCILOR LUI HRISTOS DE CATRE CRESTINI SI RASPANDIREA UNOR IDEOLOGII INUMANE, FEROCE.
  7. Pingback: PARINTELE EPIFANIE TEODOROPULOS (1930-1989): "Cum sa nu fiu mahnit? Problemele Bisericii si ale fiilor mei duhovnicesti ma frang".
  8. Pingback: SFANTUL IUSTIN POPOVICI DESPRE EREZIA INFAILIBILITATII PAPALE SI UMANISMELE ANTI-UMANE: Nu-l dati mortii pe pacatos din pricina pacatului! -
  9. Pingback: CRESTINUL, POLITICA SI DATORIA DEMASCARII RAULUI/ “Ce vom face in vacanta?”/ Staretul Efrem Vatopedinul: Sf. Ioan Gura de Aur si VIATA DE FAMILIE/ Stefan cel Mare: OM AL EVANGHELIEI (recomandari duhovnicesti) - Razboi întru Cuvânt - Recomand
  10. Pingback: SEMNELE SFARSITULUI LUMII (II) – Emanciparea femeilor, egalitarismul socialist si utopiile sangeroase ale “RAIULUI PE PAMANT” -
  11. Pingback: MIRCEA VULCANESCU, FILOSOFUL MARTURISITOR, APARAND PREDANIA ORTODOXA: Restituiri de mare actualitate, scrieri apologetice si polemice INEDITE (I) -
  12. Pingback: Fericitul Martir Mircea Vulcanescu, restituiri inedite (II): NOI SUNTEM ORTODOCSI, STATUL ROMAN NU POATE FI NEUTRU. Dar si despre riscul transformarii Bisericii in ANEXA POLITICA -
  13. Pingback: SFATURI PRIVITOARE LA VIATA DE FAMILIE de la Parintele Epifanie Teodoropulos: “Daca Dumnezeu nu da copii, stie ceva… Dumnezeu a incredintat parintilor educatia copiilor LUI“ -
  14. Pingback: RAVNA PENTRU CASA LUI DUMNEZEU – Alte CRAMPEIE DIN VIATA si invatatura Fericitului Parinte grec EPIFANIE -
  15. Pingback: “Vedeti sa nu defaimati pre vreunul dintr’acesti mai mici…” – ARHIM. SOFRONIE IMPOTRIVA RELATIVISMULUI DOGMATIC, a ECUMENISMULUI si a IMPLICARII BISERICII IN ACTIUNI SOCIALE REVOLUTIONARE: “Nu avem dreptul a savarsi act
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate