PARINTELE ARSENIE BOCA (†28 nov. 1989) SI CHEMARILE LUI DUMNEZEU (“Cele sapte surle”) pe… Cararea Imparatiei: “Mai tare si mai duios de cum a chemat Iisus pe oameni, nu-i poate chema nimeni de pe lume”

27-11-2010 Sublinieri

“Calea cea mai lungă pe pămant e de la urechi la inimă, incat ani de zile nu ajung ca să-i dai de capăt”.

Mai puteti citi/asculta de/despre parintele Arsenie Boca si:

***

CELE SAPTE SURLE (fragmente)

“Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri şi Dumnezeu se roagă de om să-şi schimbe purtările. Socotiţi acum, care de cine să asculte mai intai?”

” (…) Impărăţia vieţii veşnice s-a propovăduit şi e deschisă; pe impărat Il cunoaştem şi iubirea I-o ştim; supuşii insă tare greu s-adună ca să fie una, de aceea trebuie răsunet de surle, după grosimea de ureche la care au ajuns supuşii Impărăţiei.

N-ar trebui decat să-L recunoaştem toţi pe Dumnezeu ca Tată şi că noi toţi Ii suntem fii şi, potrivit cu această cunoştinţă, să ne oranduim viaţa. Pană nu recunoaştem că avem indoită fire şi indoită viaţă: una pămantească şi alta cerească fără de sfarşit şi incepand de aici, pană atunci tot pe afară ne ţinem de rostul la care vrea Dumnezeu să ne ridice. (…) Căci noi suntem pieritori cu firea pămantească, dar nemuritori cu firea cerească; veşnicia noastră insă de noi atarnă unde s-o petrecem.

Ne-a adus Dumnezeu din nefiinţă la fiinţă, dar să ne mantuiască nu poate fară noi. Drept aceea, in tot felul ne cheamă ca să-l cunoaştem ca Tată şi pe noi intreolaltă ca fraţi şi fii ai aceluiaşi Părinte. O cunoştinţă sigură despre acestea – iar credinţa ajută şi duce la această siguranţă – inclină inima, sau dragostea, ca să implinim cu toată voia porunca cea mare a iubirii, in care se rezumă toată strădania lui Dumnezeu.

Căci firul iubirii ridică fiii spre cerescul Tată, şi pogoară pe Tatăl, Fiul şi Duhul in fii. Iar pe fii Dumnezeul iubirii ii leagă intreolaltă ca să fie una, ceea ce cand se implineşte, minunează lumea, şi o sileşte să cunoască pe Dumnezeu, din fii, căci fiii uniţi in iubire trăiesc in El şi arată in lume capătul pămantesc al Impărăţiei cereşti. Aceasta e pe scurt voia Tatălui şi rugăciunea Fiului, să prindă şi societatea omenească in aceeaşi iubire Treimică.

La această trăire a vieţii veşnice, cu incepere de aici, Dumnezeu isi cheamă copiii prin mai multe graiuri, prin mai multe surle. Iată cateva dintre ele:

  1. Chemarea lăuntrică a conştiinţei;
  2. Chemarea din afară a cuvatului;
  3. Chemarea prin necazurile vieţii;
  4. Chemarea prin necazurile morţii;
  5. Chemarea prin semnele mai presus de fire;
  6. Chemarea prin chinurile de pe urmă de la Antihrist;
  7. Chemarea la Judecată.

GLASUL CONŞTIINŢEI

E un grai tăcut, o chemare lină, pe care o auzi sau inţelegi că vine dinlăuntru, dar totuşi de dincolo de tine, de la Dumnezeu. Insuşi cuvatul con-ştiinţă insemnează a şti impreună, la fel. Iar cei ce ştiu impreună, la fel, sunt Dumnezeu şi omul. Prin urmare cugetul sau conştiinţa e ochiul cu care vede Dumnezeu pe om şi acelaşi ochi cu care vede omul pe Dumnezeu. Cum Il văd aşa mă vede – aşa simt că mă vede – vedere deodată dinspre două părţi.

Patimile, reaua voinţă şi peste tot păcatele, dar mai ales nebăgarea in seamă a acestui glas, ingrămădesc nişte văluri peste ochiul acesta, nişte solzi, care-i sting graiul, incat abia se mai aude. Atunci şi Dumnezeu se stinge din ochiul nostru incat ne pare că nici nu mai este Dumnezeu. Prin păcatele noastre, capătul omenesc al conştiinţei noastre s-a imbolnăvit. Inţelegem prin urmare, cum se face că s-a intunecat Dumnezeu aşa de tare in ochii păcătoşilor, incat aceştia ajung de bună credinţă in răutatea necredinţei care i-a cuprins şi li se pare că abia acum au ajuns la “adevăr”.

Glasul conştiinţei insă, fiind şi capătul lui Dumnezeu din fiii Săi, prin firea Sa, nu va putea fi inăbuşit mereu, toată vremea vieţii noastre pămanteşti. Odată şi odată incepe să strige la noi, punandu-ne inaintea lui Dumnezeu şi inaintea noastră de toate fărădelegile făcute; iar dacă nu ne impăcăm cu paraşul acesta, cată vreme suntem cu el pe cale, drumeţi prin viaţa aceasta, avem cuvantul lui Dumnezeu, că El va asculta para şi-i va da dreptate, şi ne va băga in chinurile iadului.

Sunt oameni care s-au invechit in rele – nevrand să ştie de Dumnezeu – şi, mai către capătul zilelor, cand indărătnicia firii s-a mai stins, s-au pomenit cu o răbufnire năpraznică a conştiinţei bolnave, rupand toate zăgazurile fărădelegilor şi azvarlindu-le pe toate in faţa lor, incat şi somnul le-a fugit, iar la unii le-a fugit şi mintea. Căci cu adevărat a fugit mintea omului care o viaţă intreagă nu face altceva decat să stingă glasul conştiinţei. De aceea nu vrea Dumnezeu să ieşi din viaţa aceasta, fără să ştii şi tu că ţi-ai omorat sfătuitorul cel mai bun, ce-l aveai la indemană pretutindeni, şi nu te lasă să pleci fără să vezi, incă de aici, unde te vei duce. Aşa sunt tocmite lucrurile, ca odată să vadă fiecare, vrand-nevrand, ceea ce trebuia, prin credinţă, să vadă totdeauna.

CHEMAREA CUVANTULUI ŞI TĂCEREA TRASĂ LA RĂSPUNDERE

Larma vieţii şi gălăgia grijilor deşarte strigă oamenilor in urechi nevoile lor pămanteşti, mai tare decat le strigă glasul conştiinţei trebuinţele lor veşnice. Oamenii abia mai aud cele de dincolo şi li se par departe: surzenia tot mai mult se intăreşte şi chemarea lină nu se mai aude.

Dar Dumnezeu, milostivul, ca să nu-i piardă in fărădelegile lor, le randuieşte şi chemare dinafară, prin glasul slujitorilor Săi. Prin preoţi nu te cheamă omul, ca să-ţi pui nădejdea in om, ci te cheamă Domnul ca să-ţi strămuţi viaţa ta de om. Incă de demult i-a chemat Domnul pe oameni prin preoţi şi leviţi, prin lege şi prooroci, adică prin conştiinţe mai curate, care nu strambau chemarea lui Dumnezeu. Iar la plinirea vremii a venit la noi oamenii, Insuşi Dumnezeu-Fiul sau Dumnezeu-Cuvantul.

Cine a chemat pe oameni mai duios decat Iisus, ca să-L cunoască pe Dumnezeu ca Tată, iar pe ei inşişi ca fii şi fraţi ai Săi?

Iisus, e drept, chema şi cu glasul dinafară, dar nimeni, niciodată, n-a grăit mai tainic, mai de-a dreptul conştiinţei chemarea Tatălui către fiii Săi, ca El. Căci Iisus ardea de mila lor, ca un Dumnezeu.

El a propovăduit, binevestindu-ne, Impărăţia Cerurilor şi, prin slăvită a Sa inviere, biruinţa asupra morţii, vestea şi descoperirea celei mai mari bucurii de pe pămant. Ucenicii Săi de atunci şi din toate vremile, au propovăduit pe Impăratul Cerurilor, induplecand pe oameni să se adune cu felul de viaţă in ţara de obarşie şi la masa Impăratului.

Noi, slujitorii Săi, nu purtăm preoţia noastră, sau preoţia legii vechi, ci purtăm şi propovăduim preoţia Impărătească a lui Iisus Hristos. Deci nu chemăm pe oameni cu chemare de om, ci Dumnezeu preamilostivul işi cheamă copiii, prin graiul omenesc al slugilor Sale văzute. Nu ne propovăduim pe noi, ci Dumnezeu Se propovăduieşte prin noi, singurul care are dreptul să Se propovăduiască pe Sine, fiind in stare să ne mantuiască. Iată pe cine urmăm, ascultand preoţii cu conştiinţe luminate. Nu e graiul omului, ci voia lui Dumnezeu care strigă către oameni, din sfinţi, o chemare mai tare.

Pe sfinţi nu-i ştim, dar pe cei datori cu cuvantul ii ştim. Răspunderea lor e limpede şi tăcerea fără apărare. Dar, cum a zis oarecine: calea cea mai lungă pe pămant e de la urechi la inimă, incat ani de zile nu ajung ca să-i dai de capăt.

De aceea, fiindcă ochiul conştiinţei şi-a mai pierdut vederea şi nici urechea nu inţelege chemarea cuvantului ce-şi are obarşia de dincolo de vorbe, Dumnezeu milostivul, ca să nu piardă pe oameni, le randuieşte o chemare mai tare.


CHEMAREA CARE USTURĂ

Mai tare şi mai duios de cum a chemat Iisus pe oameni, nu-i poate chema nimeni de pe lume. Necazurile vieţii insă, iau pe oameni mai aspru dintr-o altă parte, silindu-i să-L caute pe Dumnezeu. Necazurile nu sunt fapta lui Dumnezeu, ci urmarea greşelilor noastre, urmare pe care ingăduie Dumnezeu s-o gustăm spre inţelepţirea noastră.

Am mai putea adăuga că, greşind omul cu toată voia sa, intră sub altă stăpanire unde i se fură şi-şi pierde multe insuşiri sufleteşti – şi de cele mai multe ori libertatea conştiinţei – bunuri fără de care se simte in multe chinuri. Preţuieşti un lucru cand nu-l mai ai.

Sunt două feluri de necazuri. Necazurile pentru păcate şi necazurile pentru Evanghelie. Aci vorbim numai despre necazurile vieţii de pe urma păcatelor, şi care, prin usturimea lor, au darul să fie crezute de cel ce trece prin ele. Iar omului care vrea să iasă din ele nu-i rămane altă cale, decat să-şi indrepte purtările după voia lui Dumnezeu. Deci

cand iţi va veni vreo incercare pe neaşteptate nu invinovăţi pe cel prin care ţi-a venit, ci intreabă-te pentru ce a venit? Si vei afla răspuns. Deoarece fie prin acela, fie prin altul trebuie să bei amărăciunea judecăţii lui Dumnezeu” [Sf. Maxim Mărturisitorul].

Pe pricina suferinţei iată un schimb de cuvinte intre Dumnezeu şi om:

Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri şi Dumnezeu se roagă de om să-şi schimbe purtările. Socotiţi acum, care de cine să asculte mai intai?

Chemarea aceasta mai aspră o face droaia de necazuri şi nenorociri, stramtorări şi năpaste, vrajbe intre oameni, bătaie intre părinţi şi copii, războaie şi vărsare de sange, pagube, beteşuguri, seceta şi foametea, şi tot felul de pustiiri, ce nu s-au mai pomenit: toate, urmări şi plată indesată pentru purtare şi pentru lipsa de minte, că oamenii nu vor să inţeleagă la ce imblăteală de necazuri ii duce iubirea de păcate.

Iar precum că necazurile vieţii sunt un grai mai aspru al lui Dumnezeu cand s-au scris acestea, dar răman mereu dovada că noi silim pe Dumnezeu să ne bată:

Levitic 26:

3.Dacă veţi umbla după legile Mele şi de veţi păzi poruncile Mele şi le veţi implini,

4.Vă voi da ploaie la vreme, pămantul işi va da roadele sale şi pomii roadele lor.

5.Treieratul vostru va ajunge pană la culesul viilor, culesul viilor va ajunge pană la semănat; veţi manca painea voastră cu mulţumire şi veţi trăi in pămantul vostru fară primejdie.

6.Voi trimite pace pe pămantul vostru şi nimeni nu vă va tulbura; voi alunga fiarele rele din pămantul vostru şi sabia nu va trece prin pămantul vostru.

7.Veţi alunga pe vrăjmaşii voştri şi vor cădea ucişi inaintea voastră.

8.Cinci din voi vor birui o sută, şi o sută din voi vor prigoni zece mii, şi vor cădea vrăjmaşii voştri de sabie inaintea voastră.

9.Căuta-voi spre voi şi vă voi binecuvanta; roditori vă voi face, vă voi inmulţi şi voi fi statornic in legămantul Meu cu voi.

10.Veţi manca roadele vechi de anii trecuţi şi veţi da la o parte pe cele vechi, pentru a face loc celor noi.

11.Voi aşeza locaşul Meu in mijlocul vostru şi sufletul Meu nu se va scarbi de voi.

12.Voi umbla printre voi, voi fi Dumnezeul vostru şi voi veţi fi poporul Meu.

13.Iar dacă nu Mă veţi asculta şi nu veţi implini aceste porunci ale Mele;

14.De veţi dispreţui aşezămintele Mele şi de se va scarbi sufletul vostru de legile Mele, aşa incat să nu impliniţi toate poruncile Mele, călcand legămantul Meu,

15.Atunci şi Eu am să Mă port cu voi aşa: voi trimite asupra voastră groaza, lungoarea,

frigurile,de care vi se vor secătui ochii şi vi se va istovi sufletul. Veţi semăna seminţele voastre in zadar şi vrăjmaşii voştri vi le vor manca.

16.Indrepta-voi faţa Mea asupra voastră şi veţi cădea inaintea vrăjmaşilor voştri; ei vor domni peste voi şi veţi fugi, cand nimeni nu vă va prigoni.

17.Dacă nici după toate acestea nu Mă veţi asculta, atunci inşeptit voi mări pedeapsa pentru păcatele voastre.

19.Voi frange indărătnicia voastră cea mandră şi cerul vostru il voi face ca fierul, iar pămantul vostru ca arama.

20.In zadar vă veţi cheltui puterile voastre că pămantul vostru nu-şi va da roadele sale, nici pomii din ţara voastră nu-şi vor da poamele lor.

21.Dacă insă, şi după toate acestea, veţi umbla impotriva Mea şi nu veţi vrea să Mă ascultaţi, atunci inşeptit voi adăuga lovituri pentru păcatele voastre.

22.Voi trimite fiarele campului asupra voastră, care vă vor lipsi de copii; vor prăpădi vitele voastre, şi pe voi aşa vă voi impuţina, incat se vor pustii drumurile voastre.

23.Şi dacă nici după acestea nu vă veţi indrepta, ci vă veţi purta impotriva Mea,

24.Atunci şi Eu voi veni cu urgie asupra voastră şi vă voi lovi şi Eu inşeptit pentru păcatele voastre:

25.Voi aduce asupra voastră sabie răzbunătoare ca să răzbune legămantul Meu. Iar dacă vă veţi ascunde in oraşele voastre, voi trimite molimă asupra voastră şi veţi fi daţi in mainile vrăjmaşului.

26.Painea care intăreşte o voi lua de la voi; zece femei vor coace paine pentru voi intr-un cuptor, şi vor da painea voastră cu cantarul, şi veţi manca şi nu vă veţi sătura.

27.Dacă insă nici după acestea nu Mă veţi asculta şi veţi călca impotriva Mea,

28.Atunci şi Eu cu urgie voi veni asupra voastră şi vă voi pedepsi inşeptit pentru păcatele voastre:

29.Veţi manca carne de om: trupurile feciorilor şi fetelor voastre veţi manca.

30.Dărama-voi inălţimile voastre şi voi strica stalpii voştri şi voi imprăştia oraşele voastre sub dăramăturile idolilor voştri, şi se va scarbi sufletul Meu de voi.

31.Oraşele voastre le voi preface in ruină, voi pustii locaşurile voastre cele sfinte, şi nu voi mirosi mireasma jertfelor voastre.

32.Pustii-voi pămantul vostru, cat să se mire de el vrăjmaşii voştri, care se vor aşeza intransul;

33.Iar pe voi vă voi risipi printre popoare; in urma voastră imi voi ridica sabia, şi vă fi pămantul vostru pustiu şi oraşele voastre dăramate.

34.Celor ce vor rămane din voi le voi trimite in inimi frica in pămanturile vrăjmaşilor lor, pană şi freamătul frunzei ce se clatină il va pune pe fugă, şi vor fugi ca de sabie, cand nimeni nu-i va prigoni.

35.Se vor călca unul pe altul, ca cei ce fug de sabie, cand nimeni nu-i va urmări, şi nu veţi avea putere să vă impotriviţi vrăjmaşilor voştri.

36.Veţi pieri printre popoare şi vă va inghiţi pămantul vrăjmaşilor voştri.

37.Iar cei ce vor rămane din voi se vor usca pentru păcatele lor in pămanturile vrăjmaşilor voştri şi se vor usca şi pentru păcatele părinţilor lor.

38.Atunci işi vor mărturisi fărădelegile lor şi fărădelegile părinţilor lor, cum au săvarşit ei nelegiuiri impotriva Mea şi au mers impotriva Mea,

39.Pentru care şi Eu am venit cu urgie asupra lor şi i-am dus in pămantul vrăjmaşilor lor; atunci se va supune inima lor cea netăiată imprejur şi atunci se vor căi ei pentru nelegiuirile lor.

40.(Atunci) Şi Eu imi voi aduce aminte de legămantul Meu cu părinţii lor, şi de pămant imi voi aduce aminte.

In loc de orice altă talcuire, spunem că vremea noastră le vede cu ochii pe toate acestea şi oamenii tot nu se indreaptă. E o mare durere că poporul nu pricepe, iar păstorii nu le citesc măcar Scriptura, ca să nu greşească, invrăjbindu-se cu dreptatea dumnezeiască. Nu e chip de-a scăpa de pedeapsă, luptandu-te cu ea, ci numai şi numai cu schimbarea vieţii.

RĂSPUNSUL POPORULUI

Iată acum şi pocăinţa poporului, luminat de povăţuitorii săi, reintorşi cu toţii din aspra invăţătură a robiei, care a fost in stare să schimbe, de la Dumnezeu, mersul lucrurilor.

Neemia 9:

1.In ziua de douăzeci şi patru a acestei luni s-au adunat toţi fiii lui Israil, imbrăcaţi in sac şi cu capetele presărate cu cenuşă, ca să postească.

2.Şi osebindu-se cei ce erau din neamul lui Israil de toţi cei de alt neam, au venit de şi-au mărturisit păcatele lor şi fărădelegile părinţilor lor.

3.Şi, după ce s-au aşezat la locurile lor, li s-a citit din Cartea Legii Domnului Dumnezeului Lor un pătrar de zi, iar alt pătrar de zi şi-au mărturisit păcatele lor şi s-au inchinat Domnului Dumnezeului lor.

Atunci un cărturar inţelepţit de cele păţite şi bun cunoscător al legii care atarnă peste fărădelege, face lui Dumnezeu această minunată mărturisire a păcatelor părinteşti, inaintea poporului.

 

7. Doamne Dumnezeule, …

14.Tu le-ai arătat odihna Ta cea sfantă.

15.Tu le-ai dat din inălţimea Cerului paine cand au flămanzit şi le-ai scos apă din piatră cand au insetat.

16.Dar părinţii noştri s-au indărătnicit şi şi-au invartoşat cerbicia lor; n-au ascultat poruncile Tale, nici s-au supus, şi au uitat minunile ce ai făcut pentru ei.

17.Invartoşatu-şi-au cerbicia lor şi  in răzvrătirea lor şi-au ales o căpetenie, ca să se intoarcă in robia lor; dar Tu fiind Dumnezeu, care iubeşti a ierta, zăbavnic la manie şi bogat in milă şi in indurări, nu i-ai părăsit,

18.Chiar cand şi-au facut un viţel turnat şi au zis: “Iată Dumnezeul tău, care te-a scos din Egipt”, şi s-au pornit cu hulire mare impotriva Ta,

19.In nemărginita Ta milostivire nu i-ai părăsit in pustiu şi stalpul de nor n-a contenit a-i călăuzi peste zi in calea lor, nici stalpul de foc de a le lumina noaptea  drumul ce aveau de făcut.

20.Trimisu-le-ai Duhul Tău cel bun, ca să-i inţelepţească, n-ai lipsit gura lor de mana Ta, şi setea le-ai stampărat-o cu apă.

21.Vreme de patruzeci de ani i-ai hrănit in pustie şi nimic nu le-a lipsit, hainele lor nu s-au invechit, nici incălţămintele lor nu s-au rupt.

22. Datu-le-ai lor regate şi popoare…

23.Şi s-au făcut ei stăpani peste cetăţi tari şi peste pămantul roditor, peste case pline de toate bunătăţile, peste fantani săpate in piatră, vii, măslinişuri şi pomi roditori din belşug; şi au mancat şi s-au săturat şi s-au ingrăşat şi au trăit in desfătări prin bunătatea Ta.

24.Dar ei s-au ridicat şi s-au răzvrătit impotriva Ta; au aruncat legea Ta la spate; pe proorocii Tăi, care-i indemnau să se intoarcă la Tine i-au omorat, şi ţi-au adus hulire mare.

27.Atunci Tu i-ai dat in mainile vrăjmaşilor lor care i-au apăsat. Dar, in vremea necazului lor,

Au strigat către Tine şi Tu i-ai auzit din inălţimea cerurilor, şi in mila Ta cea mare le-ai trimis izbăvitor ca să-i izbăvească din mainile vrăjmaşilor lor.

28.Iar dacă s-au odihnit, iarăşi au inceput să facă rele inaintea Ta. Atunci Tu i-ai dat din nou in mana vrăjmaşilor lor, ca să-i stăpanească. Şi ei din nou au strigat către Tine, şi Tu i-ai auzit din inălţimea cerurilor şi, in mila Ta cea mare, i-ai izbăvit de multe ori.

29.I-ai povăţuit să se intoarcă la legea Ta, dar ei s-au indărătnicit şi n-au ascultat poruncile Tale şi au păcătuit impotriva poruncilor Tale, care dau viaţă celui ce le implineşte, şi şi-au indarjit spinarea lor şi cerbicia lor şi-au invartoşat-o, şi nu s-au supus.

30.Tu insă, aşteptand intoarcerea lor, i-ai ingăduit mulţi ani şi le-ai deşteptat luarea aminte. Prin Duhul Tău şi prin proorocii Tăi, dar ei nu şi-au plecat urechea. Atunci i-ai dat pe mana neamurilor străine.

31.Dar, in mila Ta cea mare, nu i-ai starpit, nici nu i-ai părăsit, căci Tu eşti un Dumnezeu milos şi indurat.

32. Şi acum, Dumnezeul nostru, Dumnezeul cel mare, puternic şi infricoşat, cel ce ţii legămantul Tău şi faci milă, care nu socoteşti ca puţin lucru suferinţele ce am indurat noi, regii noştri, căpeteniile noastre, preoţii noştri şi tot poporul Tău, din vremea regilor Asiriei, pană in ziua aceasta.

33. Tu eşti drept in toate cate ne-au ajuns, căci Tu ai fost credincios, dar noi am făcut rele.

34. Regii noştri, căpeteniile noastre, preoţii noştri şi părinţii noştri n-au păzit legea Ta, şi n-au luat aminte nici la poruncile Tale nici la indemnurile ce le-ai dat.

35.Ca au fost in regatul lor, in mijlocul binefacerilor Tale, intr-o ţară largă şi roditoare, pe care le-ai dat-o Tu, ei nu ţi-au slujit Ţie, nici nu s-au intors de la faptele lor cele urate.

36.Şi astăzi, iată, suntem robi şi Ţara ce Tu ai dat-o părinţilor noştri ca să se bucure de roadele, ei şi de bunătăţile ei,

37.Ea işi inmulţeşte astăzi roadele pentru regii, cărora ne-ai supus pentru păcatele noastre. Aceia domnesc peste trupurile noastre şi peste vitele noastre după bunul lor plac, şi noi ne aflăm in mare necaz.

38.Pentru toate acestea facem legămant, pe care noi inşine, cu iscălitură, şi căpeteniile, leviţii şi preoţii noştri, il intăresc cu pecetea.

Astfel fagăduiră, cu jurămant, să se poarte după legea lui Dumnezeu.

Nestatornicia firii omeneşti, cu trecerea de vreme, cu venirea pe lume a altor randuri de oameni, făcu să pălească, ba chiar să se şi stingă această lumină a suferinţei, aprinsă de urgiile istoriei. De aceea năpăstuirea vremilor se dezlănţuie cam in fiecare rand de oameni.


CEASUL PRIMEJDIEI

Mulţime de oameni insă nici grijă n-au de cuvintele chemării acesteia, oricat le-ar vedea cu ochii şi ar trece prin ele. Dacă nici după asprimea unor atare chemări, care ustură pielea vieţii, oamenii totuşi nu se intorc spre Dumnezeu, viaţa incepe să fie in primejdie: incep necazurile morţii, surlele chemării a patra.

Viaţa o avem de la Dumnezeu: prin El trăim, ne mişcăm şi suntem. Adică Dumnezeu este izvorul, susţinătorul şi rostul sau destinul vieţii noastre. Dacă mergem aşa, potrivit acestora, avem viaţa asigurată de Dumnezeu, temelia ei; dacă nu urmăm aşa, ci incalcim viaţa noastră in toate fărădelegile şi spurcăciunile, care indrăcesc şi sufletul şi trupul şi o ducem aşa vreme indelungată, atunci Dumnezeu se desface din viaţa noastră. Totuşi nu se desface indată după greşeala noastră, ci rabdă o vreme rătăcirea omului, a fiului Său mai mic, in tot chipul chemandu-l.

Iar moartea o avem de la ucigaşul. Deci, cand oamenii se leagă cu totul de voile dracilor, le este in primejdie viaţa şi primejduiesc şi pe alţii. Iar de se leagă ca robii cu inima de lumea aceasta şi de voile trupului cele impotriva firii, mintea li se strambă, incat nu mai deosebeşte adevărul de rătăcire; atunci Dumnezeu se-ntunecă din mintea, din inima şi din voinţa lor şi ajung că nu vor să mai ştie de Dumnezeu şi aşa vine osanda la moarte, aşa vine prăpădul in vremea fiecărui rand de oameni. Intai e moartea sufletească a ateismului, a necredinţei, pe urmă se arată şi moartea din afară a trupului, după vrednicie şi spre inţelepţirea multora.

La inceput oamenii trăiau mai mult.

“Toate zilele lui Matusalem au fost 969 de ani, apoi a murit”.

Cu trecerea de vreme inmulţindu-se oamenii pe pămint s-a inmulţit şi stricăciunea desfranării. Şi a zis Dumnezeu:

“Nu va mai rămane Duhul Meu pururea in oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup; deci zilele lor (pe pămant) să mai fie 120 ani”.

Iar după trecere de vreme şi inmulţirea fărădelegii intre oameni, David zicea:

“Toate zilele vieţii noastre sunt 70 de ani, iar pentru cei mai in putere 80 de ani; iar ce este mai mult decat aceştia, nu-i decat osteneală şi durere”.

Aşa era in vremuri de demult; astăzi mulţimea bolilor şi desimea războaielor mult a mai scurtat viaţa oamenilor. Acestea insă implinesc din ingăduinţa lui Dumnezeu, pedeapsa cea asupra păcatelor.

Noi nu mai suntem sub impărăţia legii vechi, ci in impărăţia harului caştigat nouă de Mantuitorul Hristos ca să ne mantuim; dar dacă nepriceputul de om se ţine impotriva lui Hristos, de dragul fărădelegilor, cade din har sub lege, şi aşa atarnă asupra lui pedeapsa cu moarte năprasnică, ce se implineşte prin războaie şi nenorociri, intocmai cum scrie la lege:

1.Cel ce bate pe tată sau pe mamă să fie omorat.

2.Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, acela să fie omorat

3.Cine nu ascultă de preoţi, unul ca acela să moară.

4.Ziua de odihnă cel ce o va intina, va fi omorat

5.Pe vrăjitori să nu-i lăsaţi să trăiască

6.Tot cel ce se impreună cu dobitoc să fie omorat.

7.La nici o văduvă şi la nici un orfan să nu le faceţi rău! Iar de le veţi face şi vor striga către Mine, voi auzi plangerea lor, şi se va aprinde mânia Mea şi vă voi ucide cu sabia, şi vor fi femeile voastre văduve şi copiii voştri orfani.

8.Sabia s-a făcut ca să piardă pe cei necredincioşi.

9.Tot cel ce va munci in ziua odihnei va fi omorat.

10. Cel ce scoate sabia, de sabie va pieri. (Dar ucigaşii pruncilor, ce atarnă peste ei?)

11. Cei ce se impărtăşesc cu nevrednicie, furand Sfanta Impărtăşanie, incă se fac vinovaţi de moarte. Despre ei zice Sf. Pavel: Mulţi dintre voi sunt slabi şi bolnavi şi o bună parte mor”.

Primul care a furat Sfanta Impărtăşanie a fost Iuda, fiul pierzării, care s-a spanzurat, a căzut din spanzurătoare de şi-a spart capul, a crăpat in două şi i s-au vărsat toate măruntaiele, luand astfel plata fărădelegii sale.

Deci, săvarşind oricare dintre acestea, nu facem altceva decat intoarcem ceasul unei primejdii neaşteptate, pe care nu alţii, ci noi ne-am starnit-o in cale.

Iată ce fel de lucruri trebuie să scoatem din noi şi dintre noi, că acestea aduc ceasul primejdiei de moarte şi sabia atarnă nevăzut asupra vieţii. Iar dacă, in loc de indreptare pentru care ne dă Dumnezeu oarecare vreme de răgaz, noi totuşi ne indărătnicim cu mintea impotriva voinţei lui Dumnezeu, se intamplă că, plinind măsura fărădelegilor, cade sabia şi se inplintă in capul care nu mai are minte.

CE URMĂREŞTE DUMNEZEU

Pană la judecata din urmă, mantuirea se poate dobandi oriunde, şi pe cimpuri de bătaie; şi se poate dobandi şi din iad; şi se poate pierde oriunde, şi in mănăstiri, şi in ceata sfinţilor Apostoli, şi s-a pierdut şi in Rai. Talharul, răstignit pentru faptele sale, a sărit de pe cruce in Rai şi Lucifer ca fulgerul a căzut din Ceruri. Orbul din naştere căpătă vederea şi a văzut pe Dumnezeu şi a vorbit cu El, iar fariseii templului o pierdeau zicand că-i păcătos şi are drac. Cereau semn şi umblau să omoare pe Lazăr, cel inviat a patra zi din morţi. Orbia răutăţii, stand de-a pururi impotriva Adevărului, nu are leac, dar are pedeapsă. Inima infrantă şi smerită insă, Dumnezeu nu o va urgisi. De aceea infruntand mandria, a zis că vameşii şi păcătoasele vor lua-o inaintea “drepţilor”, in Impărăţia Cerurilor, şi că se face bucurie in Ceruri pentru un păcătos ce se intoarce.

Această intoarcere urmăreşte Dumnezeu să ne-o caştige, insă nu poate, dacă nu ne invoim şi noi. De aceea ne poartă pe tot felul de căi şi ne cheamă cu tot felul de surle şi, dacă trebuie, ne grăieşte şi cu tunul.

Ceea ce urmăreşte Dumnezeu in tot chipul e mantuirea sau intoarcerea noastră duhovnicească spre El şi Acasă, chiar dacă mai rămanem şi in viaţa aceasta. Oamenii insă legaţi in neştiinţă, scurţi la minte şi slabi in credinţă urmăresc viaţa pămantească şi toată mahnirea lor e pentru trupuri.

Cat ţine forma aceasta de viaţă oamenii vor fi amestecaţi: cei din Noul Testament, fiii harului, cu cei din Vechiul Testament pe care numai frica legii ii mai ţine in randuială şi oamenii fără nici un testament, oamenii fărădelegii şi ai neoranduielii fără leac, fiii celui rău.

“Acela care iubeşte lucrurile bune şi frumoase tinde de bună voie spre harul indumnezeirii, fiind călăuzit de Providenţă prin raţiunile inţelepciunii. Iar acela ce nu-i indrăgostit de acestea e tras de la păcat impotriva voii lui – şi lucrul acesta il face Judecata cea dreaptă, prin diferite moduri de pedepse. Cel dintai, adică iubitorul de Dumnezeu e indumnezeit prin Providenţă, cel de al doilea, adică iubitorul de materie e oprit de Judecată să ajungă la osandă”. [Sfantul Maxim Marturisitorul]

Toată răzbaterea cu nepriceperea poporului aceasta este, că, in ingustimea vederii lui, stăruie să vadă şi să susţină viaţa aceasta ca pe un scop in sine şi suficientă sie insăşi. Nu vrea să zică “muntelui” lumii acesteia ridică-te din cale şi te aruncă in mare, ca să-şi deschidă vederea impărăţiei spiritului. Şi n-ar trebui credinţă decat ca un bob de mac.

Rar să găseşti un om care să dea sens religios morţii, adică s-o aştepte cu bucurie ca pe-o izbăvire sigură din impărăţia păcatului. Cuvintele sfantului ne invaţă:

“Pentru greşeala dintai s-a furişat in trup legea păcatului care este plăcerea simţurilor, iar pentru aceasta s-a hotărat moartea trupului, randuită spre desfiinţarea legii păcatului. Cel ce ştie că moartea s-a ivit din pricina păcatului, spre desfiinţarea lui, se bucură pururea in sufletul lui cand vede cum e stinsă legea păcatului si trupul său, prin diferitele stramtorări, ca să primească in duh fericita viaţă viitoare. Căci ştie că nu se poate ajunge la aceea de nu e golită mai inainte din trup, ca dintr-un vas, incă din viaţa aceasta, legea păcatului, susţinută prin inclinarea voinţei spre el”.

“Cel ce nu primeşte intamplările care il depărtează de patimi, acela fuge de ceea ce nu trebuie să fugă”.

Drept aceea, pană nu vom ajunge de aceeaşi părere cu Dumnezeu despre viaţa noastră pămantească, precum şi despre cealaltă, de pe celălalt tăram, nu vom avea linişte in suflet, nici unii cu alţii şi nici sănătate in trup şi nici in oranduirea omenească.

Trebuie să ne plecăm inţelepciunii atotştiutoare a lui Dumnezeu, care, in tot ce face, urmăreşte inţelepţirea noastră, ori pricepem, ori nu pricepem aceasta. Cand ne plecăm capul şi vrem şi noi ce-a vrut Dumnezeu, in clipa aceea căpătăm liniştea sufletului, orice ar fi dat peste zilele noastre. Căci El e Stăpanul vieţii şi al morţii, de El ascultă zidirea şi de El se teme iadul, şi din porunca lui ascultă dracii de Satana lor.

“Toţi locuitorii pămantului sunt o nimica inaintea lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pămantului, şi nimeni nu poate să stea impotriva maniei Lui, nici să-i zică: “Ce faci?”

Cand a vrut să mantuiască pe Adam şi cu toţi drepţii, din iad i-a scos şi poate să scoată din ghearele morţii pe oricine vrea. De aceea au şi zis Părinţii, mangaind pe oameni: “Că păcătos ca un drac de-ai fi, nu deznădăjdui de puterea lui Dumnezeu”, fiindcă oricine, care in primejdie de moarte fiind va chema numele lui Dumnezeu, işi va mantui sufletul căci in ce-l va fi aflat moartea in aceea va fi in veci. Iată de ce, neştiindu-ne sfarşitul, suntem datori a ne afla mereu in pocăinţă ca intr-insa să fim socotiţi in veci.

Dumnezeu ne caută, ne cheamă, ne strigă, dar dacă nu vrem să inţelegem, incepe să ne urmărească cu primejdii şi năpaste”.

(urmarea AICI)

(din: Parintele Arsenie Boca, “Cararea Imparatiei”, Episcopia Ortodoxa Romana a Aradului, Deva, 2006)

Legaturi:

***


Categorii

1. SPECIAL, Ce este pacatul?, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Arsenie Boca, Pocainta

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

51 Commentarii la “PARINTELE ARSENIE BOCA (†28 nov. 1989) SI CHEMARILE LUI DUMNEZEU (“Cele sapte surle”) pe… Cararea Imparatiei: “Mai tare si mai duios de cum a chemat Iisus pe oameni, nu-i poate chema nimeni de pe lume”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: PARINTELE ARSENIE BOCA continua sa faca MINUNI SI DE DINCOLO DE MOARTE… -
  2. Pingback: PARINTELE ARSENIE – LUMINA PENTRU NEAMUL SAU, IN INTUNERICUL VREMURILOR VITREGE. Misionar al dreptei-credinte in fata greco-catolicilor: “Intoarceti-va acasa, la ortodoxie, si asa tot neamul prinde putere pentru ziua ce vine” -
  3. Pingback: Parintele Arsenie Boca despre POST, SPOVEDANIE, RUGACIUNEA MAICII DOMNULUI si LUPTA CU DIAVOLUL. Care este CEA MAI MARE MINUNE? -
  4. Pingback: JUDECATA SI GHEENA CONSTIINTEI: “Frate, bea sangele meu”. VA VENI ZIUA RASPLATIRII CELOR NEDREPTI SI VICLENI, cand “se va arata fatarnicia care parea a fi fapta buna, zavistia care parea ravna, viclesugul care parea prietesug” si &
  5. Pingback: CADEREA CETATII SFINTE: Predici ale Parintelui Simeon Kraiopoulos despre SENSUL DUHOVNICESC AL CUCERIRII CONSTANTINOPOLULUI: “Cu Dumnezeu nu este de gluma! Sa nu ne astupam urechile, fratii mei!” -
  6. Pingback: VINDECAREA SLUGII SUTASULUI – paganul care “a stiut de durerea aproapelui”, care si-a ascultat CONSTIINTA, implinind “legea firii” si il bucura pe Dumnezeu cu SMERENIA CREDINTEI sale. PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu -
  7. Pingback: Predici (audio si text) ale Pr. Ciprian Negreanu la DUMINICA TUTUROR SFINTILOR. Ce sau cine sunt SFINTII, de fapt? Ce MARTURISIRE se cere oricarui crestin in fata oamenilor si impotriva duhului lumii? -
  8. Pingback: “SLUGA VICLEANA…” – Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu la DATORNICUL NEMILOSTIV: Conditiile mantuirii: RECUNOASTEREA SINCERA A PACATELOR NOASTRE SI IERTAREA APROAPELUI -
  9. Pingback: SA FIM ATENTI LA CHEMARILE LUI DUMNEZEU DIN VIATA NOASTRA! Predica (si audio) a parintelui NICHIFOR HORIA la Evanghelia tanarului bogat (2014) -
  10. Pingback: Predici si talcuiri audio la PESCUIREA MINUNATA aplicate la realitatile vietii noastre (PARINTII IOANICHIE BALAN si CIPRIAN NEGREANU): “Aceasta e smerenia lui Dumnezeu: ca Se coboara pana si la cele mai mici!” -
  11. Pingback: CUVIOASA PARASCHEVA, sfanta care ne invata CAND SI CUM TREBUIE SA SLUJIM SI SA NE DARUIM LUI DUMNEZEU. Predici audio ale Ierom. Irineu si Pr. Ciprian Negreanu (Cluj): pilda celor 10 fecioare si INSELAREA AMANARII -
  12. Pingback: PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu la PILDA SEMANATORULUI despre importanta esentiala a ATENTIEI LA TINE INSUTI, a TREZVIEI NEINCETATE: “Orice stare pe loc si nepasare fata de suflet este de fapt o cadere, o coborare”. LUCRAREA LUI DUMNEZE
  13. Pingback: RODUL RABDARII SI AL NADEJDII. De ce Dumnezeu pare uneori neinduplecat si intarzie sa ne implineasca rugaciunile? -
  14. Pingback: PARINTELE ARSENIE BOCA – 25 de ani de la plecarea in Vesnicie a marelui mijlocitor si luminator al neamului. DARURILE si CRUCEA PARINTELUI ARSENIE. Cand un neam isi tradeaza rostul, sa se gateasca de pedeapsa! -
  15. Pingback: PARINTELE ARSENIE BOCA – CUVINTE DUHOVNICESTI ANTOLOGICE, de mare forta si folos mantuitor: “Nu te ruga de Mine sa le dau pacea, roaga-te de oameni sa-si schimbe purtarile, daca vor sa mai vada pacea pe pamant“ -
  16. Pingback: CUM SE APROPIE DUMNEZEU DE INIMILE NOASTRE SI CUM II RASPUNDEM NOI? “Credem mai mult cuvantului lui Hristos sau cuvantului lumii acesteia, care pe toate le rastalmaceste? SA NU PLECAM DIN BISERICA SI SA AVEM O ALTA VIATA, PARALELA”. Predica au
  17. Pingback: “Daca puterile sunt pe sfarsite…” K. V. ZORIN despre INCALCAREA LEGILOR DUHOVNICESTI si AVERTISMENTELE LUI DUMNEZEU: “Nicio situatie nu vine intamplator. Cand neplacerile se repeta, si pe deasupra cu o constanta de invidiat, inseam
  18. Pingback: Predici audio la INVIEREA FIICEI LUI IAIR si SFANTUL NECTARIE TAMADUITORUL. Invidia prigonitoare – “umbra privirii lui Cain peste lume” | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: PARINTELE ARSENIE – LUMINA PENTRU NEAMUL SAU, IN INTUNERICUL VREMURILOR VITREGE. Misionar al dreptei-credinte in fata greco-catolicilor: “Intoarceti-va acasa, la ortodoxie, si asa tot neamul prinde putere pentru ziua ce vine” | Cuvântul
  20. Pingback: “Este epoca vieţii ticăloase… Popoarele nu se pocăiesc. Noi cărbuni aprinşi sunt pregătiţi pentru omenirea care are inima împietrită…”/ PACAT, IMPATIMIRE sau MENTALITATE STRICATA: pentru ce ne mustra mai mult Dumnezeu? | C
  21. Pingback: OCHII LUI DUMNEZEU. Motivele pentru care nu ne sunt ascultate intotdeauna rugaciunile si pentru care AVEM NEVOIE de dureri si necazuri ca sa (re)descoperim adevarul vietii noastre. DRAGOSTEA RANITA A LUI HRISTOS PE CARE O IGNORAM SI CARE CAUTA SA SE ODIHN
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate