JUDECATA SI GHEENA CONSTIINTEI: “Frate, bea sangele meu”. VA VENI ZIUA RASPLATIRII CELOR NEDREPTI SI VICLENI, cand “se va arata fatarnicia care parea a fi fapta buna, zavistia care parea ravna, viclesugul care parea prietesug” si “se va dovedi amagitor acela caruia ne inchinam ca unui sfant”

24-03-2014 Sublinieri

μοναχός σταυρός

Cuvant la Duminica a III-a a Sfantului Post

„Oricine se va rusina de Mine si de cuvintele Mele intru acest neam preacurvar si pacatos, si Fiul omenesc Se va rusina de el, cand va veni intru slava Parintelui Sau, dimpreuna cu sfintii ingeri”. (Marcu, cap.XX)

Cugetul omului face pâre si hotarari si dreptatea lui Dumnezeu face judecata si rasplatirea

O, judecata! O, suflete! In acest chip am strigat cu suspinuri si cu lacrimi cand am gandit la cuvantul venirii celei de-a doua a lui Hristos. Si cum sa nu ma tulbur? Cum sa nu ma infricosez, cand voi socoti ca va veni ceasul in care din mormantul meu voi auzi glasul unei trambite, si acesta va fi glasul lui Dumnezeu, care ma cheama la judecata, ca voi invia fiind imbracat cu trupul meu cel dintai, ca voi tine o carte in care va fi insusi cugetul meu, acolo vor fi scrise cu amanuntul si cate am facut si cate am gandit, si cate am zis in toata calea vietii mele. […]

deutera_parousia - a doua venire

Partea I         

Fara indoiala, unul dintre adevarurile dreptslavitoarei noas­tre credinte este ca va fi a doua venire a Domnului Hristos, cand va veni sa judece viii si mortii. In Scriptura cea veche proorocii si in cea noua evanghelistii, graiesc cu mare indraz­neala, iar in cuvintele lor sfintii dascali cu mare cutremur.

In viata aceasta lumea este plina de nedreptati, multi rai se indestuleaza si se slavesc si multi buni sunt lipsiti si se pe­depsesc. Cand Dumnezeu este drept, deci in cealalta viata se cade sa se faca o judecata dreapta si rasplatire dreapta, cei rai sa ia pedeapsa ce li se cade si cei buni plata ce li se cuvine.

„Cei ce au facut bine intru invierea vietii, iar cei ce au facut rele intru invierea osandirii”.

Aceasta este pricina pentru care in viata aceasta Dumnezeu nici pe toti cei rai ii pedepseste, nici pe toti cei buni ii daruieste, ca sa stim ca aceasta are sa o faca in judecata cea viitoare, in viata cealalta. Lumea este tot rataci­re, cati oameni buni in ochii lumii par a fi rai, pentru o sloboda si fara de rautate simplitate? Si cati oameni rai in ochii lumii par a fi buni, pentru vicleana si amagitoarea fatarnicie? Si iarasi, ce pricinuiesc sila si viclesugurile oamenilor? Cati tirani impara­tesc, cati nevinovati se chinuiesc?

Macar ca Dumnezeu ca o raza a dreptatii Lui, si pe multi pacatosi a pedepsit, ca pe Faraon si pe Antioh, si pe multi nevinovati a mantuit, ca pe Iosif si pe Suzana. Cu toate acestea, cei mai multi pacatosi in toata viata lor s-au bucurat de cinste si de slava si cei mai multi nevino­vati au murit cu necinste si ocara. Insa Dumnezeu este drept si trebuie odata, intr-o judecata a toata lumea, sa arate care a fost adevarata rautate si care a fost adevarata bunatate, si sa stralu­ceasca adevarul lucrurilor. In acest chip socotesc mai cu deosebire dintre dascalii Rasaritului pe Hrisostom, iar dintre cei ai Apusului pe Augustin, (Cuvantul al III-lea la bogatul si la sa­racul Lazar). Pentru ca sa se arate dreptatea lui Dumnezeu, se cade sa se faca o judecata viitoare si sa stam toti inaintea acelui infricosator judet, sa fim judecati toti, fiecare pentru cele ce a facut, bune sau rele, o spune lamurit Pavel.

“Ca noi toti se cade a ne arata inaintea judecatii lui Hristos, pentru ca sa ia fiecare cate a facut, sau bune sau rele”.

O, judecata, o, suflete! In ziua cea mare sunt toate infricosatoare, precum mai ina­inte le-am talcuit, insa mie doua mi se arata a fi cele mai infri­cosatoare: una, cugetul omului, cel care face para si hotararea, si cealalta dreptatea lui Dumnezeu, care face judecata si rasplatirea.

O, judecata, o, suflete! Sa incepem de la cea dintai. Nu este alt lucru mai urat decat pacatul. Omul insusi care are pof­ta sa faca pacatul n-are ochi sa-l vada, il face, dar se sileste cat poate sa-l ascunda. Cand este silit fara voia lui sa vadeasca pacatul lui in judecati, rabda chinuri si tace. Cand merge cu voia lui ca sa-l spuna la marturisire, sau il schimba cu meste­sug, sau il acopera cu pricinuirea.Pricina este ca de au putut fireste sa-l faca, nu pot moraliceste sa-l vada. Cu adevarat, cugetul este oglinda, de care si cu voie si fara voie se cade sa se rusineze omul.

Femeia cand naste pruncul are dureri, dar dupa ce-l naste are bucurie. In ce priveste sufletul dimpotriva. Cand face pacatul are bucurie, dar dupa ce-l face se intristeaza, si durerea aceasta nu este altceva decat impungere a cugetului. Taca din afara gura cat va vrea, cugetul dinlauntru il paraste. Si parile cugetului sunt cel mai greu chin al sufletului. Consta, imparatul Constantinopolei (povesteste cronicul lui, Gheorghe Chedrin) pentru prepusul imparatiei, care nu pofteste sa aiba sotie nici pe umbra, a silit pe fratele lui cel mai mic Theodosie sa paraseasca curtile imparatesti si sa mearga sa se hirotoneasca diacon. S-a hirotonit, dar aceasta n-a fost destul. Dupa putine zile a poruncit si l-a omorat; s-a facut un al doilea Cain, ucigas de frate si fur de cele sfinte. A socotit savarsind nele­giuirea ca va vietui fara frica si fara primejdie, imparatind fara fratele lui, dar in acea noapte, in acel adanc intuneric cand tiranul vrea sa inchida ochii spre somn, iata ca ii sta inainte fratele Theodosie cel junghiat cu nedreptate, fiind imbracat cu sfantul vesmant al diaconiei si tinand in mana un pahar plin cu sangele lui cald, din care inca iesea abur.

„Frate, bea, i-a zis cu glas infricosat, eu sunt fratele tau Theodosie, pe care l-ai injunghiat, acesta este sangele meu pentru care ai insetosat, bea si satura-ti insetosarea cea poftitoare de sange; frate, bea».

La o vedere ca aceasta si la niste cuvinte ca acestea, ticalosul imparat s-a cutremurat, s-a infricosat si a ramas ca mort. Se scoala din pat, paraseste somnul si trece in celalta parte a palatului, se racoreste putin, si iarasi se culca. Din nou i se arata nalucirea aceea cu paharul si cu cuvintele: „Frate, bea”. In toate zilele era urmarit de aceeasi imagine. In fiecare ceas, cum venea somnul, venea si fratele ca sa-i infricoseze inima. „Frate, bea!”. Voia sa iasa afara pe campuri, prin gradini, la vanatoare, doar isi va mantui sufletul scarbit de acea infricosatoare vede­re, dar si acolo nalucirea il urmarea si il ingrozea, si ii dadea sa bea din paharul aducator de moarte. „Frate, bea”.

Se hotaraste sa plece de la Constantinopol si sa treaca pe mare in Sicilia, ca doar isi va schimba norocul schimbandu-si locul. In zadar se ostenea, chinul il urmarea, caci tinea in cugetul lui pricina chinului.  Pretutindeni il insoteste umbra  cea intunecoasa. „Frate, bea!” Dar aceasta pana cand? Pana cand prin dreapta ingaduinta a lui Dumnezeu, dupa putini ani de viata chinuita, s-a sinucis si asa a implinit osanda band paharul acel amar – „frate, bea”. Ticaloase Consta, nenorocite imparat! Ceea ce te-a infricosat era vreun om inarmat, viu, ci un mort, un chip fara de stat, o umbra, o nalucire, ci cu adevarat pacatul pe care l-ai facut, a carui vedere este atat de inspaimantatoare. A facut pa­catul, dar nu poate sa-l vada. Cugetul este cel care paraste, si para cugetului este de nesuferit – “frate, bea”.

In viata cugetul este un paras ascuns, caci ascuns este si pacatul. Parele cugetului nu le aude altcineva afara de cel care a gresit. Dar in ziua judecatii, cugetul care este atunci parasul este de fata. Atunci si pacatul este de fata, iar parele le aude cel ce a gresit, le aud si ingerii, le aud si toti oamenii si toti dracii. Noi atunci, cu ochii deschisi, vom vedea nu in vis sau ca nalu­cire, ci vom vedea cu adevarat pe omul acela pe care sau cu mai­nile noastre, sau cu sfatul nostru l-am omorat. Il vom vedea tinand in mana paharul plin de sangele lui si zicand: „Frate, bea”.

Fiara mancatoare de sange, tu m-ai omorat! Iar tu sau cu darurile tale ai imblanzit pe judecatori, sau cu minciunile tale ai amagit dreptatea, si moartea a ramas fara rasplatire. Copiii mei cei saraci au ramas nechivernisiti, femeia mea vaduva, rudele mele intristate, in zadar m-au plans pana acum.

last_judgement_largeDar  inaintea  dumnezeiestii  dreptati,  inaintea unui Dumnezeu judecator vom vedea pe cel sarac pe care l-am asu­prit strigand:

„Bogatule fara de sat, boierule nedrept, negutatorule lacom, eu iti plateam in toata viata mea si nici odinioara n-am luat inapoi inscrisul. Eu argateam ca un rob si toate ostenelile, toate rodurile, tot venitul meu s-a dat ca sa platesc datoria, dar datoria mea inca traieste, numele meu inca este scris in catastiful tau. Dobanzi si datorii au mancat toata avutia mea. Copiii mei argatesc, femeia mea slujeste pe la straini, casa mea s-a stins, eu am ramas gol, de sangele meu ai insetosat? Bea, dar, sangele meu. Bea, frate”

Atunci vom vedea pe Iisus Hristos cel adevarat cu sfantul pahar al Preacuratelor Taine sa ne mustre pe noi, pe arhierei si pe preoti, zicandu-ne:

„Furule de cele sfinte preote, tu ai indraznit de atatea ori a sluji, dar n-ai socotit nicicand intai a te marturisi, tu ai apucat Sfintele Sfintelor mele cu mainile necurate, tu te-ai impartasit din tai­nele mele cu buze spurcate, tu sedeai in targ si paraseai slujba bisericii, tu purtai grija pentru casa ta si uitai Sfantul Altar, tu ai cumparat si ai vandut darul Meu, tu ai calcat sangele Meu, bea dar, frate, bea.”

Atunci vom vedea pruncii cei mici, pe care maici cu inima impietrita i-au omorat inca fiind in pantecele lor, a se tangui cu amare lacrimi si a zice:

„O, ucigatoarelor de prunci maici, voi sau de scumpete ca sa nu ne hraniti, sau ca sa acoperiti faptele necinstei voastre, ne-ati dat indoita moarte, caci ne-ati lipsit si de lumina vietii, si de lumina dumnezeiestii slave. Blestemata fie mana care a adus buruiana aducatoare de moarte, blestemata gura care a dat sfatul cel fara de mila, blestemata socotinta voastra care ne-a omorat inaintea nasterii. Ve­deti curatul si nevinovatul sange cu care ati spurcat pamantul. Maicilor, beti!”

Si gandul nostru, care nu sta niciodata nelucrator, in toa­ta calea vietii noastre, cate a cugetat? Si limba noastra, care nu inceteaza vreodata, cate a vorbit? Si vrerea noastra, care este asa de lesne spre cele rele, cate a facut? Atunce toate cate am gresit cu limba, pana si in cuvantul cel zadarnic, cate am gresit cu mintea pana in cele mai mici ganduri, fiecare cu toate imprejurarile in care s-au facut, se vor arata inaintea ochilor nostri si inaintea a toata lumea, caci vom vedea toate deodata (o marturiseste Marele Vasile in cuvantul pentru pocainta) ca si cand ar fi faptele noastre de fata, si aratate inaintea fetei cugetului nostru, fiecare dupa felul cum s-au zis si dupa felul cum s-au facut. O, ce vedere fioroasa!

Atunci se va arata fatarnicia care parea a fi fapta buna, zavistia care parea ravna, viclesugul care parea prietesug, clevetirea care parea indreptare. Aflatu-s-a o scrisoare mincinoasa? Atunci se va arata condeiul care a scris-o. Pierdutu-s-a un vas sfant al Bisericii? Atunci se va infatisa mana care l-a furat. Facutu-s-a vreo clevetire sau vreo asuprire? Atunci se va arata gura care a tocmit-o. S-a amagit acea fecioara simpla, se ascunde vinovatul si se osandeste nevinovatul? Atunci se va cunoaste tatal cel adevarat al copilului. Se va dovedi amagitor acela caruia ne inchinam ca unui sfant? Se va dovedi curvar cel ce socoteam a fi indreptare intregii intelepciuni, se va descoperi ca un lup cel ce se socotea ca oaie, se va arata ca Iuda iubitor de argint si vanzator cela ce se socotea ca un apostol, se va dovedi ca un viclean Isav acela ce se socotea ca este Iacov cel bun.

O, si ce rusine! Vom vedea cu adevarat toate faptele noastre cu ale lor chipuri, fiecare precum s-au zis si s-au facut. Amar mie, eu asud cu sudoare rece, ma tulbur tot de rusine, cand merg sa arat pacatul meu duhovnicului, care stiu ca-l tine ascuns, sunt incredintat ca nu-l va vadi, ca nu ma pedepseste, ci ma iarta. Sa arat apoi pacatul meu inaintea tuturor ingerilor, sa se scarbeasca de mine toti sfintii, sa se lepede de mine inaintea tuturor cetelor dracesti, si sa rada de mine? O, ce rusine! O, ce tulburare! Dar simt insusi cugetul meu mustrandu-ma; o, ce chin! Aceste pacate mari si  infricosatoare (voi zice eu insumi) sunt toate ale mele, nu pot sa le ascund, aceasta este ziua descoperirii.

Dumnezeu mi-a dat in viata aceasta o lesne mijlocire ca sa iau iertare, numai cu un cuvant pe care l-as fi spus: „am gresit”. Si numai cu cuvant pe care mi l-ar fi spus duhovnicul, „iarta-se tie pacatele tale”, eu as fi fost iertat; dar nu am facut-o. Mi-au spus-o fata dascalii, pe ascuns duhovnicii, si am trait atatia ani si am avut vreme dar n-am facut-o. Am oare vreun raspuns? Nu-mi erau suficiente rautatile mele. Mai sunt si cele straine? Vroia unul sa faca marturie mincinoasa, sau altul sa ucida si eu l-am indemnat. Se ascundea cat era cu putinta sarmana fecioara, cinstita femeie, dar eu cu amagire sau cu sila am tras-o spre curvie. Nu stia inca vreo rautate tanarul acela si cuvintele mele si impreunarile mele i-au stricat firea, inveninandu-i auzul.

Am fost preot si am covarsit pe mireni cu sminteala, am fost insurat si tineam acea curva inaintea ochilor femeii mele, am fost tata si m-am facut feciorilor mei dascal de cele rele, am fost intre oameni pilda de pierzare, si oare nu puteam sa ma osandesc singur, fara a trage cu sfatul meu, cu urmarea mea si cu sminteala mea si pe altii in munca? Oare am vreun cuvant de indreptare? Ma pocaiesc, dar nu-mi foloseste [doar in momentul Judecatii, n.n.]. A trecut vremea iertaciunii, aceasta este vremea rasplatirii. Asadar ce am a face? Ma parasc eu insumi pe mine si ma osandesc singur, Dumnezeule!

Nu mai este trebuincioasa judecata Ta, ma osan­deste cugetul meu, voi merge cu voia mea sa ma ascund in iad, ca sa nu mai vad pacatele mele; primeste-ma o munca, caci raiul nu este pentru mine. Zic si ma cutremur. Asa paraste, asa hotaraste parasul si judecatorul nostru, cugetul. Nu este, zice dumnezeiescul Hrisostom, la Lazar si la bogatul, nu este judecator asa de priveghetor precum cugetul nostru. Dupa ce a facut in tine insuti cugetul tau para si hotararea, trebuie sa faca judecata si rasplatire dreptatea lui Dumnezeu.

O, jude­cata! O, suflete!

[…]

image002Zice dumnezeiescul Hrisostom:

„Nesuferita este gheena si munca aceea, insa de va socoti cineva o mie de gheene nu va zice deplin. Cat amar va fi sa vada intorcandu-se Fata cea blanda si Ochiul cel bland nesuferind a se uita catre noi. Dar pentru ce numai urgie fara de mila? Pentru ca atunci este judecata si rasplatire, si de o veti socoti bine, aceasta este imprejurarea cea mai infricosatoare a venirii a doua a lui Hristos“.

In doua chi­puri judeca Dumnezeu pe pacatosi: in aceasta viata, pentru ca pacatul poate sa se curateasca cu pocainta. Dumnezeu judeca pe cel pacatos precum judeca judecatorul pe cel vinovat. Dar il cearta precum cearta tatal pe fiu, adica nu cu toata urgia lui.

„Si nu va aprinde toata mania lui” (zice proorocul) il judeca cu o masura a urgiei lui, incat sa se intelepteasca cu rana si sa se intoarca cu invatatura, dupa cum zice Grigorie Teologul:

„Ranindu-se sa se intelepteasca si invatandu-se sa se intoarca catre Dumnezeu“.

Asa dreptatea Lui aici face judecata si indelungire de manie, este judecator drept, indelung-rabdator.

Apoi, in cealalta viata, cand pacatul nu se mai curata cu pocainta (de vreme ce atunci nu mai este vreme de pocainta), judeca pe cel pacatos ca pe un vinovat, si totodata il socoteste ca pe un vrajmas. Ca unui vinovat ii face judecata si ca unui vrajmas ii face rasplatire. In viata aceasta este si Dumnezeu judecator, si Dumnezeu Tata, iar Dincolo este si Dumnezeu judecator si Dumnezeu rasplatitor.

Dar oare ce fel de rasplatire va face Dumnezeu? Un imparat al Scitiei l-a omorat pe insusi fiul sau, care printr-o greseala a calcat legea lui. Si indata a po­runcit ca sabia aceea cu care a fost taiat capul fiului sa se spanzure in divanul sau cand facea judecata. Cand iesea din palat, unul dintre ofiteri era insarcinat sa o tina ridicata inaintea lui, ca sa o vada si sa se teama tot norodul, cu aceasta voind a zice:

„O, voi cei ce sunteti sub stapanirea mea, vedeti aceasta sabie si cunoasteti pe cine aveti imparat. Eu fac rasplatire legii cal­cate; nu am partinit nici fiului meu. La aceasta sabie care este uda de sangele fiului meu sa se uite fiecare vinovat si sa soco­teasca binisor ce fel de dreptate va gasi de la unul care, vrand a fi judecator a uitat a fi tata. Cel intrupat Fiul lui Dumnezeu a purtat pacatul oamenilor si S-a facut pentru noi blestem, pre­cum zice Apostolul, Parintele Lui cel ceresc L-a hotarat sa moara sus pe cruce.”

infricosatoarea-judecata1Cand va sedea pe scaunul cel inalt, ca sa judece viii si mortii, inaintea scaunului o sa va arate si aceasta Cruce.

“Atunci se va arata semnul Fiului omenesc”, si oare pentru ce?

Ca sa vada cei pacatosi si sa se cutremure si cu adevarat se vor cutremura.

Si vor plange toate neamurile paman­tului cand vor auzi pe Dumnezeu si Tatal sa le spuna:

„Ne­multumitorilor! Viata Fiului Meu, care era mai de mult pret decat toate vietile ingerilor si ale oamenilor, am dat-o la moarte. Sangele Fiului meu, care era cel mai scump mergator al raiului, l-am varsat in tot pamant.Dragostea catre Fiul Meu era mai ferbinte decat toate vapaile Serafimilor, si am para­sit-o. Nu am avut lucru mai de pret, nici mai iubit decat pe Fiul Meu Cel unul nascut, si L-am jertfit sus pe aceasta Cruce; si aceasta nu ajunge sa va faca sa cunoasteti uraciunea pe care o am impotriva pacatului? Si cu pacatul iesiti inaintea ochilor mei. La Crucea aceasta vad moartea Fiului Meu, si la voi vad pricina mortii Lui. M-ati indemnat sa omor pe Fiul Meu pen­tru pacatele voastre, ma indeamna acum Fiul Meu sa fac ras­platire mortii Lui. Sunt Judecator, sunt si Tata, ca un judecator judec si ca un tata se cade sa fac rasplatire.

[…]”

Socotiti ca dreptatea lui Dumnezeu judeca pacatele voastre si dragostea lui Dumnezeu rasplateste moartea Fiului Sau, in acest chip bate razboi impotriva voastra dreptatea si dragostea lui Dumnezeu. Si se face voua judecata dimpreuna si rasplatire, si iarasi masurati dragostea aceea pe care o are catre Fiul Sau care este nehotarata, masurati uraciunea pe care o are catre pacat, care l-a indemnat sa jertfeasca pe acest iubit Fiu al Sau, si aceasta este nemarginita, si din asemenea dra­goste si din asemenea uraciune masurati ce fel va sa fie acea judecata si rasplatire. Amar si oare cine poate sa socoteasca? O, judecata! O, suflete!

Partea a II-a

Proorocul Daniil, la capitolul al saptelea, si de Dumnezeu cuvantatorul Ioan la capitolul al douazecilea al Apocalipsului zic ca in ziua judecatii se vor deschide cartile. Acestea sunt cartile in care este scris cate am facut in toata viata noastra. Si mi se pare ca vor fi doua: intr-una sunt cate rele am facut, adica pacatele noastre, in cealalta cate bunatati am facut, adica virtutile noastre.

Intai se deschide aceea care cuprinde pacatele noastre. Pe o parte a cartii este scris pacatul pe care l-am facut, cu toate imprejurarile persoanei, timpul, locul si celelalte, si de va fi semnat pe cealalta parte ca de pacatul acela ne-am marturisit, ne-am pocait, ne-am facut datoria ce ni se cadea, cu rugaciuni, cu post, cu milostenii, dupa canonul dat de duhovnic. Atunci dreptatea lui Dumnezeu nu ne cere socoteala pentru acel pa­cat caci, desi este scrisa datoria, este insemnata si plata. Pentru aceasta, cand vom face in aceasta viata o marturisire deplina, sa nu ne temem de judecata cea viitoare. Asa ne mangaie man­gaierea pacatosilor dumnezeiescul Hrisostom.

„Cand vom putea spala pacatele noastre in aceasta viata prin marturisire, vom merge acolo curati de toate pacatele”.

Totul era ca martu­risirea pe care am facut-o sa fie buna; stiind ca noi ne martu­risim dupa obicei, dar nu cu umilinta. Pocainta noastra sa fie adevarata, stiind ca cele ce le marturisim o data le marturisim si la anul, si inca altele mai mari si mai rele, ceea ce este o dovada ca doar le spunem duhovnicului, dar nu le parasim. Si de este asa, vai de noi, caci atunci la judecata cea viitoare datoria noastra va fi deschisa si pacatul nostru neplatit, si vom da seama si pentru pacatul facut, si pentru marturisirea pacatului pe care nu am facut-o bine.

Cealalta carte cuprinde bunatatile pe care le-am facut, adica faptele noastre cele bune. De ne-ar fi facut Dumnezeu acest mare dar, dome_2ndcomingla cea de-a doua aratare, sa nu ne judece pen­tru pacatele noastre, ci sa le ierte, sa ne judece numai pentru faptele noastre cele bune, oare socotiti ca ne-am fi aflat vred­nici de rai si sa auzim glasul cel fericit:

“Veniti, binecuvantatii Parintelui Meu, de mosteniti imparatia ce s-a gatit voua”?

Eu socotesc cu totul dimpotriva, adica Dumnezeu mai vartos ne va osandi pentru cele ce ne par a fi fapte bune. Si sa vedem care sunt faptele cele bune pe care le-am facut: am mers du­minica la Sfanta Liturghie? Am mers, dar mai mult din obicei decat pentru evlavie; am mers, dar cand preotul se ruga si facea Dumnezeiasca Liturghie, noi vorbeam intre noi pentru pricini lumesti. Aceasta oare este fapta buna? Facut-am vreo rugaciune? Adevarat, dar cand se rugau buzele noastre, unde umbla mintea noastra? Si oare este aceea rugaciune, a canta un ceas intreg o samoglasnica si a inghiti intr-un minut toata Psal­tirea? Oare este aceasta vreo virtute? Am facut milostenie, dar cata? Foarte putina; si pentru ce? Mai vartos ca sa avem lauda de la oameni, decat de la Dumnezeu; si aceasta este fapta bu­na?

Postim si socotim a fi cea mai mare fapta buna a noastra, dar atunci cand postim mai mult, atunci mai mult ne imbatam. Facem infranare de peste si de carne, dar nu facem infranare si de patimi. Nu mancam bucate de dulce, dar inghitim intreg pe vecinul. Sihastrii nostri se pazesc nu cumva sa indulceasca bu­ruienile pe care le mananca cu putintel untdelemn, dar de se mandresc pentru aceasta si pentru celelalte nevointe ale lor, aceasta mai este fapta buna? Cu niste fapte ca acestea voim sa castigam raiul? Sa aratam numai o fapta buna curata, sa fie fara amestec de rautate, sa aratam macar un singur bine desa­varsit. Din patruzeci sau din cincizeci sau din saizeci de ani ce am trait, sa aratam o zi, un ceas pe care l-am putut darui tot lui Dumnezeu. Oare unde este o zi si un ceas ca acesta? Si de nu avem noi alte fapte decat acestea ce ni se par noua a fi fapte bune, vai de noi la cea de-a doua venire a lui Hristos! O, ju­decata! O, suflete!

(din: Cuvinte folositoare si de suflet mantuitoare ale Sf. Efrem Sirul si ale altor Sfinti Parinti, Ed. Bizantina, 2004)

eik2-12s

Legaturi:

***

***

***

***

***


Categorii

Ce este pacatul?, Duminica Infricosatoarei Judecati, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Pocainta

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

16 Commentarii la “JUDECATA SI GHEENA CONSTIINTEI: “Frate, bea sangele meu”. VA VENI ZIUA RASPLATIRII CELOR NEDREPTI SI VICLENI, cand “se va arata fatarnicia care parea a fi fapta buna, zavistia care parea ravna, viclesugul care parea prietesug” si “se va dovedi amagitor acela caruia ne inchinam ca unui sfant”

  1. Ce frumoase sunt icoanele din acest articol !! De unde le-ati ales ? Minunat!

  2. Pingback: VINDECAREA SLUGII SUTASULUI – paganul care “a stiut de durerea aproapelui”, care si-a ascultat CONSTIINTA, implinind “legea firii” si il bucura pe Dumnezeu cu SMERENIA CREDINTEI sale. PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu -
  3. Pingback: ZIUA CAND SE TERMINA PIESA DE TEATRU, SE ARUNCA MASTILE SI SE ARATA ADEVARUL DESPRE FIECARE: “Nu‑mi judeca dupa cele dinafara ale omului, ci dupa cele dinauntru…”. CINE ESTE OM si cine lup, leu sau naparca? -
  4. Pingback: FATARNICIA – cel mai urat pacat in ochii lui Dumnezeu. “SA NU JUDECAM CU DOUA MASURI”, acuzand cu asprime neputintele altora, iar pentru ale noastre gasind indreptatiri! “DEPENDENTA DE A JUDECA” si PATIMA PLACERII DE A LOVI I
  5. Pingback: FATARNICIA – cel mai urat pacat in ochii lui Dumnezeu. “SA NU JUDECAM CU DOUA MASURI”, acuzand cu asprime neputintele altora, iar pentru ale noastre gasind indreptatiri! “DEPENDENTA DE A JUDECA” si PATIMA PLACERII DE A LOVI I
  6. Pingback: “SLUGA VICLEANA…” – Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu la DATORNICUL NEMILOSTIV: Conditiile mantuirii: RECUNOASTEREA SINCERA A PACATELOR SI IERTAREA APROAPELUI. Plus: Predica Arhim. Mihail Stanciu (2014) | Cuvântul Orto
  7. Pingback: PREDICI AUDIO la Duminica tuturor sfintilor: TRAIREA CUVANTULUI LUI DUMNEZEU IN ADEVAR SI IUBIRE in fata vuietului de minciuni ale Amagitorului: “A zis Dumnezeu sa nu curvesti? Dar oare nu vezi ca toata lumea face aceasta?”. DE CE ALEGEM TULBU
  8. Pingback: LUPUL CU CHIP DE MIEL si… CEI DUPA CHIPUL SAU: “Pe cand la exterior par neprimejdiosi, in interior te rod prin rautatea lor, prin invidie, ura si osandire” | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: “ORICINE URASTE PE FRATELE SAU ESTE UCIGAS. In iad merg mai ales cei care au in sufletul lor ura si rautate”. Arhim. Vasilios Bacoianis despre IERTARE si MARTURISIRE, TINEREA DE MINTE A RAULUI si APOSTAZIE | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: “LAZARII VEACULUI ACESTUIA” si IADUL CONSTIINTEI. Predici audio ale Pr. Ciprian Negreanu la PILDA BOGATULUI NEMILOSTIV SI A SARACULUI LAZAR | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: PSIHOLOGIA DUHOVNICEASCA A PACATULUI “MIC” SI A PATIMILOR ASCUNSE IN INIMA, care au nevoie doar de un “bun prilej” pentru a rodi alegeri grave ireversibile. Viata noastra ca FUGA PERMANENTA DE CONSTIINTA si ASCUNDERE DE GLASUL LUI
  12. Pingback: INFRICOSATOAREA JUDECATA. Ce “carti” se vor deschide in ceasul CELUI MAI MARE EVENIMENT AL ISTORIEI si cum se impaca IUBIREA LUI DUMNEZEU cu “FLUVIUL DE FOC” al iadului, zugravit si in frescele manastirilor noastre? | Cuvântul Ort
  13. Pingback: Martiriul Sfantului Stefan: ADEVARUL ESTE MEREU UCIS CU PIETRE… | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: Mare este caderea omului! Oamenii au devenit mai primejdiosi decat dracii… ARMA CLEVETIRII MINCINOASE. Pana unde merge acceptarea calomniilor? | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: CEL CE FACE NEDREPTATE ISI VA LUA PLATA NEDREPTATII… | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: PREDICĂ DE LA MĂNĂSTIREA OPTINA DESPRE ÎNFRICOŞATA JUDECATĂ: “Trăim ca şi cum niciodată nu vom muri. Ca într-o hipnoză, parcă suntem ameţiţi” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate