DUMINICA TUTUROR SFINTILOR. Predica Sfantului Ignatie Briancianinov despre MARTURISIREA SI PRIGONIREA CRESTINULUI IN LUME

10-06-2012 Sublinieri

Cuvânt de invăţătură in Duminica Tuturor Sfinţilor, cea dintâi după Cincizecime

Semnul aleşilor lui Dumnezeu

Deci, tot cela ce Ma va marturisi pre Mine inaintea oamenilor, si Eu il voi marturisi pre el inaintea Tatălui Meu, Carele este in ceruri. Iar cela ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de dansul inaintea Tatalui Meu, Carele este in ceruri (Mt. 10, 32-33).

Asta a grăit Domnul ucenicilor Săi, care stăteau atunci inaintea feţei Lui; asta a zis Atoatevăzătorul Domn, Care priveşte viitorul indepărtat ca pe cele de faţă – le-a zis tuturor ucenicilor Săi, fără deosebire de vreme si de loc; asta ne-a zis Domnul şi nouă, celor ce stăm aici, in biserica Lui, care ne-am inscris in numărul ucenicilor Lui prin Sfântul Botez. Fulgerul aleargă cu repeziciune de la un capăt la celălalt al cerului: şi hotărârea Domnului ne-a ajuns după optsprezece veacuri, vestită nouă astăzi prin Evanghelie in toată puterea şi limpezimea sa. Ucenici ai Domnului nu sunt cei care doar se numesc creştini, după numele Lui, nici cei care doar au luat asupra lor fagăduinţele slujirii Lui. Ucenici sunt cei ce Îl mărturisesc in chip lucrător ca Domn al lor, care îl mărturisesc  in chip lucrător ca Stăpân cu drepturi depline asupra lor si ca Impărat Veşnic, urmând invăţăturii Lui ca invăţăturii Domnului lor, implinind poruncile Lui ca pe poruncile Domnului lor. Mărturisirea trebuie săvârşită cu mintea, cu inima, prin cuvânt, prin faptă, intreaga viaţă. Ruşinea, sfiala, sovăiala sunt de neîngăduit  in mărturisire.

Mărturisirea cere lepădare de sine hotărâtă. Ea trebuie să fie solemnă.  Ea trebuie să fie împlinită ca in faţa intregii lumi, inaintea sfinţilor ingeri si inaintea ingerilor căzuţi, inaintea ochilor pământului şi ai cerului. Priveală ne-am facut si  lumii şi ingerilor şi oamenilor (I Cor. 4, 9), spune despre sine şi despre ceilalţi Lui —  sfinţi apostoli Sfântul Apostol Pavel. Apostolii nu s-au ruşinat şi nu le-a fost  frică să il mărturisească pe Dumnezeu-Omul, Cel omorât cu moarte de ocara, Cel osândit de judecata bisericească şi lumească, nu s-au ruşinat şi nu le-a  fost frică să Il mărturisească inaintea judecăţii bisericeşti şi lumeşti, inaintea cea mai puternicilor şi a inţelepţilor pământului, inaintea tiranilor şi a chinuitorilor, inaintea chinurilor şi caznelor, inaintea morţii silnice. Acelaşi fel de mărturisire au adus prinos Domnului sfinţii mucenici, care au adăpat toată intinderea  pământului cu sângele lor, care au făcut să răsune tot pământul de sfânta mărturisire a adevăratei cunoştinţe de Dumnezeu şi cinstiri a lui Dumnezeu. L-au mărturisit pe Domnul, prin nevăzută mucenicie şi statornică lepădare de sine credinţă, de-a lungul intregii vieţi, cuvioşii monahi: ei au slujit drept legătură a pământului cu cerul, a ingerilor cu oamenii, fiind ai cerului in vremea petrecerii lor  pe pământ, intrând incă din vremea petrecerii lor pe pământ in impărtăşire  cu ingerii şi in cetele lor. L-au mărturisit pe Domnul prin dispreţuirea şi prin călcarea principiilor lumeşti acei bineplăcuţi ai lui Dumnezeu care s-au nevoit in mijlocul lumii, despre care pe drept am putea lega cuvintele Evangheliei:  Ei in lume sunt, dar din lume nu sunt (In. 17, 11, 16).

Mărturisirea Domnului, insoţită de hotărâta şi deplina lepădare de lume şi de sine, a fost semnul  tuturor sfinţilor.  Cine mărturiseşte pe Domnul, in vremea pribegiei sale pământeşti, cu mărturisirea pe care a poruncit-o Domnul, cine dovedeşte prin viaţa sa că Il mărturiseşte neabătut drept Domn şi Dumnezeu al său, despre acela mărturiseşte Domnul că este ucenic al Său, apropiat al Său — II mărturiseşte nu doar  in faţa lumii intregi, ci şi in faţa lui Dumnezeu-Tatăl. Mărturisirea omului către Dumnezeu-Fiul inaintea lui Dumnezeu-Tatăl este aducerea acelui om in cea mai strânsă unire cu Dumnezeu (In. 14, 20). Mărturisirea de Dumnezeu rânduită, lui Dumnezeu plăcută, a lui Dumnezeu de către om este semnul alegerii acelui om de către Dumnezeu. Cuprinderea in rândul celor aleşi este rodul bunei indreptări a voii omeneşti.

Mărturisirea slăbănoagă, cu două inţelesuri, nu e primită, e lepădată ca ne-trebuincioasă, ca nevrednică de Dumnezeu. Nu este de ajuns mărturisirea in adâncul sufietului: este neapărată nevoie de mărturisirea cu gura şi cu cuvântul. Nu este de ajuns mărturisirea cu cuvântul: este neapărată nevoie de mărturisirea cu faptele şi cu viaţa.

Ca’ cine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele intru acest neam preacurvar şi păcatos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el când va veni intru slava Tatălui Sau cu sfinţii ingeri (Mc. 8, 38).

Trebuie nu numai să mărturisim pe Domnul, nu doar să recunoaştem Dumnezeirea si stăpânirea Lui – trebuie să mărturisim invăţătura Lui, trebuie să mărturisim poruncile Lui. Implinirea lor impotriva obiceiurilor imbrăţişate îndeobşte in societatea omenească este mărturisirea Domnului si a cuvintelor Lui inaintea oamenilor.

Societatea omenească este numită ,,păcătoasă si „preacurvară”, fiindcă ea, in cea mai mare parte, s-a aplecat către viaţa păcătoasă, a vândut si a schimbat dragostea către Dumnezeu cu dragostea către păcat. Obiceiurile care domnesc  in lume, ce au insemnătatea unei legi mai presus de toate legile, sunt potrivnice, vrăjmaşe vieţuirii bineplăcute lui Dumnezeu. Vieţuirea bineplăcută  lui Dumnezeu este obiect de ură şi de batjocuri pentru lumea trufaşă. Pentru a scăpa de ura lumii, de prigoanele si de săgeţile ei, inima slabă, neintărită in credinţă, se pleacă spre a face pe placul oamenilor, trădează Invăţătura Domnului, iese din numărul celor aleşi. Domnul îi intăreşte pe ucenicii Săi in credincioşia faţă de El şi faţă de invăţătura Lui, intăreşte printr-un cuvânt infricoşător, printr-o hotărâre infricoşătoare, rostită la bună vreme.

Deci, tot cela ce Mă va mărturisi pre Mine inaintea oamenilor, si Eu îl voi mărturisi pre el inaintea Tatălui Meu, Carele este in ceruri. Iar cela ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda si  Eu de dânsul inaintea Tată lui Meu, Carele este in ceruri.

Atârnarea de societatea omenească este mai slabă decât atârnarea de familie. Mai lesne e să scapi de supunerea faţă de cerinţele societăţii decât să scapi de supunerea faţă de cerinţele familiei. Cerinţelor familiei le vine in ajutor legea firească, şi când cerinţele acestea impreună-glăsuiesc cu legea lui Dumnezeu, le ajută insăşi legea lui Dumnezeu. Slujitorul lui Hristos este adeseori aruncat in nedumerire de cerinţele care se bat cap in cap, neştiind a cărei  implinire trebuie socotită drept bineplăcută lui Dumnezeu. Domnul, Care a prevăzut nedumerirea aceasta, o dezleagă in chip cât se poate de mulţumitor. El a împlinit inţelesul cuvintelor sus-arătate prin cele ce urmează:

Cel ce iubeşte pre tată sau pre mamă mai mult decăt pre Mine, nu este Mie vrednic, si cel ce iubeşte pre fiu sau pre fiică mai mult decât pre Mine, nu este Mie vrednic (Mt. 10, 37).

„Cel care dă  intâietate voii părinţilor sau a oricăror rudenii după trup in faţa voii Mele, cel care dă intâietate felului lor de a gândi si cugetării lor in faţa invăţăturii Mele, cel care le face lor pe plac mai mult decât Mie, acela nu este vrednic de Mine”.

Greutăţile şi piedicile ce se ridică inaintea mărturisirii lui Hristos lucrând asupra creştinului dinafară au puţină insemnătate faţă de greutăţile si de piedicile pe care el le află inlăuntrul său. Păcatul, trăind în minte, inimă, trup, este de-a dreptul potrivnic mărturisirii lui Hristos, mărturisirii prin implinirea poruncilor Lui; păcatul lucrează cu indărătnicie impotriva acestei  impliniri. Insuşi binele firesc, vătămat fiind de către păcat, ingreunează mărturisirea, străduindu-se din răsputeri să bage in această mărturisire, să amestece cu ea mărturisirea valorilor Firii căzute. Prin această amestecare se nimiceşte mărturisirea lui Hristos, pe seama Firii căzute este pusă o cădere nedeplină, I se răpeşte insemnătatea lui Hristos, insemnătate care, fiind atotdesăvârşită, nu suferă amestecare si cere inţelegerea hotărâtoarei vătămări a firii de către cădere (Gal. 5, 4; 2, 16, 21).

A te feri de societatea omenească, de rude, e cu putinţă: dar unde poţi să fugi de tine insuţi? Unde să te ascunzi de firea ta? Cum să te izbăveşti de ea? Pentru a ne slobozi de firea căzută, Domnul porunceşte să răstignim această fire, adică să ne Iepădăm de raţiunea ei si de voia ei, să pironim lucrările minţii şi imboldurile inimii de poruncile Evangheliei. Astfel, cari sunt ai lui Hristos şi-au răstignit trupul impreună cu patimile si cu poftele (Gal. 5, 24). Ei au răstignit cugetarea trupească şi voia firii căzute, pe care se intemeiază şi se zidesc imboldurile păcătoase ale sufletului si ale trupului, viaţa păcătoasă. In acest chip, lumea a fost răstignită pentru Apostol, iar Apostolul pentru lume (Gal. 6, 14).

Sfântul David se ruga lui Dumnezeu să îi dea putere ca să fie in stare de asemenea răstignire: „Patrunde cu frica Ta cărnurile mele (Ps. 118, 120), altfel spus cugetarea mea trupească şi voia mea, ca ele să rămână in nelucrare”!  “Pune robului Tau cuvântul Tău intru frica Ta (Ps. 118, 38), „ca să mă călăuzesc fără abatere in lucrarea mea cea văzută şi nevăzută numai după cuvântul Tău”. Cine va omori firea sa căzută cu sabia invăţăturii lui Hristos, care va pierde sufletul sau pentru Mine şi pentru Evanghelie, a zis Domnul, acela îl va afla, acela il va mântui (Mt. 10, 39; Mc. 8, 35). Dimpotrivă: cine va face după socotinţele  si după imboldurile firii căzute, socotindu-le (in chip greşit) drept bune, cela ce şi-a aflat sufletul sau, îl va pierde.

Cela ce nu a luat crucea sa, care n-a pus asupra sa jugul poruncilor Mele si să vie după Mine intru lepădare de sine, ci va urma luişi, nu este Mie vrednic (Mt. 10, 38, 39).

Voind a lămuri in chipul cel mai indestulător cu putinţă soarta aleşilor lui Dumnezeu în timp şi in veşnicie, Sfânta Biserică a rânduit astăzi să se citească, după infricoşata, nepărtinitoarea, hotărâtoarea judecată ieşită din gura lui Dumnezeu, pe care am auzit-o, răspunsul Domnului la intrebarea Sfântului Apostol Petru. Atunci răspunzând Petru, a zis Lui: „Iată, noi am lasat toate si  am urmat Tie: oare ce va fi nouă?” (Mt. 19, 27). Domnul a fagăduit o cinstire deosebită celor doisprezece apostoli. Dumnezeu-Omul este singurul Impărat Veşnic al lui Israil, adică Impăratul tuturor creştinilor, acestui Israil duhovnicesc,  ce trebuie să se alcătuiască din toate popoarele pământului si să sălăşluiască pământul fagăduinţei — cerul: apostolii Dumnezeu-Omului, prin mijlocirea căruia au fost supuse Dumnezeu-Omului toate popoarele, au devenit in chip firesc căpetenii si judecători ai acestui nou Israil, acestui popor veşnic, ceresc. După ce le-a arătat apostolilor însemnătatea lor in starea celei de-a doua naşteri (Mt. 19, 28) omenesti, Domnul a  adăugat:

Şi tot cel ce a lăsat case, sau fati, sau surori, sau tata, sau mama, sau femeie, sau feciori, sau holde (Mt. 19, 29) pentru Mine si pentru Evanghelie (Mc. 10, 29), insutit va lua în vremea aceasta, intru prigonire, si în veacul cel viitor viaţă veşnică (Mc. 10, 30; cf. Mt. 19, 29).

Prigonire este numită viaţa pământească. Ea e surghiun, fiindcă oamenii au fost aruncaţi pe pământ si supuşi pribegiei pătimitoare pe el pentru călcarea poruncii dumnezeieşti. Ea este loc si vreme de surghiun pentru următorii lui Hristos, fiindcă in ea domneşte stăpânitorul acestei lumi, in ea precumpăneşte stăpânirea păcatului, vrăjmaşă următorilor lui Hristos, care îi prigoneşte fără încetare cu prigoană necontenită, inverşunată. Ei sunt supuşi chinuirii in fel şi chip de către păcat atât înlăuntrul lor, cât  si in afară: cu răutate incrâncenată si viclenie de necrezut lucrează impotriva lor duhurile căzute, ce insetează  de pierzarea lor; lucrează  impotriva lor cu pornire cei mai mulţi dintre oameni, care s-au inrobit de bună voie duhurilor căzute şi care le slujesc drept unealtă oarbă, nefericită; lucrează impotriva lor propriile patimi şi impătimiri.

Tocmai in acest surghiun vremelnic vor primi următorii lui Hristos insutit faţă de ceea ce au părăsit pentru Hristos şi pentru invăţătura Lui. Ei vor primi in chip simţit harul Atotsfântului Duh. Faţă de mângâierea pe care o aduce harul dumnezeiesc, nimicnicie sunt toate bucuriile, toate plăcerile acestei lumi; faţă de bogăţia duhovnicească, faţă de slava duhovnicească, nimicnicie sunt toate bogăţiile lumii, toată slava ei; desfatările păcătoase şi trupeşti sunt  in ochii sfinţilor lui Dumnezeu spurcăciuni scârboase, pline de amărăciune ucigătoare; starea celor slăviţi si bogaţi ai acestei lumi este asemenea mormintelor văruite, care pe dinafară strălucesc, insă pe dinlăuntru sunt pline de stricăciune si de putoare — insuşiri nedespărţite de orice hoit. Pe bună dreptate, „hoit” trebuie numit sufletul lovit de moartea veşnică, care e despărţirea de Hristos. Toate bunătăţile si intâietăţile pământeşti il părăsesc pe om, rămân pe pământ atunci când omul, potrivit legii cu neputinţă de ocolit si neinduplecate a morţii, va părăsi pământul, se va muta în veşnicie fără putinţă de intoarcere. Harul dumnezeiesc  urmează altă rânduială: el insoţeşte pe tărâmul de dincolo de mormânt pe cel ce l-a agonisit aici. Indată ce omul aruncă de pe sine, ca pe nişte obezi, trupul,[atunci] harul, ca şi cum ar fi fost strâmtorat până atunci de trup, se desfăşoară larg si cu măreţie. El slujeşte drept chezăşie şi mărturie pentru alesul lui Dumnezeu. Când acesta se infăţişează la judecata, ce iI aşteaptă pe fiecare om după moartea sa, arătând mărturia sa si zălogul său, atunci, potrivit lor, ca urmare logică a lor, i se dau in cer bogăţii, frumuseţi, plăceri duhovniceşti, veşnice, negrăite şi fără margini. In veacul cel viitor el va moşteni viaţa veşnică, a zis Domnul — viaţă atât de imbelşugată şi de aleasă incât omul trupesc, care  in judecătile despre cele necunoscute lui se intemeiază pe concepţiile sale despre cele pe care le cunoaşte, nu poate să-şi alcătuiască despre ea nici o concepţie prin mijlocirea propriei cugetări. Fie ca şi nouă să ni se dăruiască, pentru mărturisirea neabătută a Domnului, a moşteni  această viaţă, care este gătită pentru noi toţi de către neurmata, nemărginita milă a Domnului, Celui ce ne-a răscumpărat pe noi prin Sine. Amin”.

(din: Sfantul Ignatie Briancianinov, Predici, Editura Sophia, Bucuresti, 2008)

Legaturi si alte predici la Duminica tuturor sfintilor:

***

***


Categorii

Ce este pacatul?, Duminica Tuturor Sfintilor, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Marturisirea Bisericii, Sfantul Ignatie Briancianinov

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

39 Commentarii la “DUMINICA TUTUROR SFINTILOR. Predica Sfantului Ignatie Briancianinov despre MARTURISIREA SI PRIGONIREA CRESTINULUI IN LUME

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: ARMELE SI PUTERILE SFINTILOR – “EROII DUHULUI”: “Dacă eşti doar puternic, eşti în primejdie să tai capete fără discernământ şi să-i răneşti pe ceilalţi. Ai nevoie de Crucea Iubirii şi a Răbdării, dar şi de Sabia D
  2. Pingback: “Ce neam de hiene nemernice suntem, popor omorâtor de Dumnezeu care a răstignit pe Domnul slavei?” LUPTA NEBUNĂ SI TRAGICĂ A OMULUI PENTRU A-ȘI OMORÎ IZVORUL VIEȚII. Pastorala PS Sebastian la Înviere: “DUMNEZEU DERANJEAZĂ pentru
  3. Pingback: UMBLAREA PE MARE. Predici audio de la Putna si Sihastria Putnei: AVEM NEVOIE DE CURAJ SI DE CONSECVENTA “PANA LA CAPAT” in urmarirea tintei noastre duhovnicesti. SA INDRAZNIM SA MERGEM PE APA IN LUME, URMANDU-L PE HRISTOS. Sa nu renuntam atunc
  4. Pingback: “Iată de ce suntem noi fericiţi…” – CRUCIULIŢA ȘI AJUTORUL NEVĂZUT AL MAICII DOMNULUI. “Maica Domnului mijlocește si veghează pentru fiecare” | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: RESPONSABILITATEA MARTURISIRII NE-RUSINATE A CREDINTEI in vremurile noastre de “CRISTOFOBIE SI ANTICRESTINISM”, in care noile ideologii cauta SA DINAMITEZE FAMILIA si VALORILE: “Nu mi-e rusine de Hristosul meu, nu mi-e rusine de Biserica
  6. Pingback: PROVOCAREA INCONFORTABILĂ A SFINȚENIEI… NU DUPĂ GÂNDUL NOSTRU, în omiliile Arhim. Varnava Iankos: “Orice se sprijină pe puterea noastră, pe virtutea noastră, este o mare înşelare, care susţine moartea duhovnicească” | Cuvânt
  7. Pingback: Părintele Tudor Ciocan: MĂRTURISIREA ADEVĂRULUI DOARE – ȘI PE CEILALȚI, ȘI PE NOI – dar trebuie asumată până la capăt: “Trebuie să stăm în Adevăr orice ar fi, ORICE AR SPUNE OAMENII, dar cu adâncă smerenie” | Cuvân
  8. Pingback: SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR despre MĂRTURISIREA LUI HRISTOS și DUȘMĂNIA CASNICĂ: “Nu totdeauna înțelegerea este un lucru bun, pentru că și hoții se înțeleg între ei. Nu numai prietenii, nici numai cetăţenii se vor ridica unii împotriv
  9. Pingback: Duminica Tuturor Sfinților (hramul Mănăstirii Antim) | MĂRTURIE CREȘTIN-ORTODOXĂ
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate