PARINTELE DAMASCHIN LUCHIAN – invataturi de baza despre TAINA SPOVEDANIEI, ROLUL DUHOVNICULUI si CONDITIILE AFLARII VOII LUI DUMNEZEU (video)

9-10-2013 Sublinieri

(sursa interviului video: Doxologia)

“- Părinte, vă rugăm să ne spuneţi de ce avem nevoie de Taina Sfintei Spovedanii.

– Sufletul nostru este rănit de păcat, de patimi, prin lucrarea diavolului, care încearcă prin orice mijloc să-l despartă pe om de Dumnezeu. Şi cel care este dornic de a-şi schimba viaţa şi nu se mulţumeşte în a sta în această stare de depărtare de Dumnezeu, de complacere în păcat, deci este sincer cu el însuşi şi îşi pune la un moment dat întrebarea “ce-i cu mine? ce fac cu viața mea?”, atunci ia această hotărâre de a se îndrepta şi vede că nu poate scăpa altfel de păcat şi că vindecarea nu vine din altă parte decât prin lucrarea Bisericii. Iar lucrarea Bisericii de vindecare a sufletului rănit de păcat este prin Taina Sfintei Spovedanii și prin taina Sfântului Maslu, într-o anumită măsură; dar mai ales prin Taina Sfintei Spovedanii. Ea este lăsată de Dumnezeu, voită de Dumnezeu, rânduită de Dumnezeu, tocmai pentru a lucra în Biserica Sa cea sfântă curăţarea sufletului omenesc, curăţirea hainei pe care omul n-a mai păstrat-o curată, aşa cum a primit-o la Sfântul Botez.

Asta pe de o parte. Iar pe de altă parte, prin legătura pe care ucenicul o stabileşte cu părintele său duhovnicesc, el este sigur atunci când cere spovedanie3cuvânt de la Dumnezeu pentru a-i afla voia Sa. Există în scrierile de spiritualitate ortodoxă mai multe modalităţi pe care părinţii le-au recunoscut și le-au recomandat în a fi urmate pentru a afla voia lui Dumnezeu. Cea mai simplă, lipsită de primejdii, este de a căuta voia lui Dumnezeu prin altcineva, şi anume prin părintele duhovnicesc – al tău, de cele mai multe ori, deşi avem exemple în viaţa părinţilor Bisericii de căutarea a voii lui Dumnezeu și printr-un alt părinte decât părintele său duhovnicesc. Cineva care, într-adevăr, a avut o problemă deosebită, uneori a mers la sute de km depărtare, tocmai pentru a afla un singur cuvânt, decisiv pentru viaţa sa. Dar, în mod obişnuit, în mod uzual, noi aflăm voia lui Dumnezeu, în duh de rugăciune, prin părintele nostru duhovnicesc.

– După cum aţi spus, în Taina Spovedaniei avem nevoie de un părinte duhovnicesc. Cum îl alegem pe acesta, sau cum ştim că el este omul care poate să ne ducă pe calea cea bună?

– Există în spiritualitatea ortodoxă, să spunem aşa, mai de şcoală, rânduite câteva criterii după care poate fi căutat părintele duhovnicesc. Nu m-aş referi propriu-zis la ele, ca să nu intrăm într-o zonă dintr-aceasta academică, profesională. Aş zice că părintele duhovnicesc se caută prin rugăciune. Și mai lucrează Dumnezeu şi ne descoperă în viaţa noastră oameni de care ne ataşăm şi care pot fi povăţuitorii noştri. În viaţa monahală, de pildă, dar putem să şi extindem ideea, Sfântul Ioan Scărarul spunea că:

Tu, frate, să ai ochi critic – între ghilimele – înainte de a intra în mănăstire. Vezi, cercetează, compară, întreabă, toate în duh de rugăciune. Şi după ce ţi-ai ales părintele duhovnicesc, încrede-te în el, fă ascultare de el, pentru că el îţi este părintele de Dumnezeu rânduit.

Sigur, sunt și cazuri în care alegerea noastră este greşită și atunci avem nevoie, la un moment dat, – deşi nu recomandăm atât de uşor să se facă – să se schimbe părintele duhovnicesc. Sunt și cazuri în care părintele duhovnicesc se schimbă din motive independente de voinţa noastră: el este trimis în altă parte sau noi suntem plecaţi în altă parte şi atunci nu se mai poate stabili o legătură constantă, firească, cu cel pe care ni l-am ales la un moment dat a fi părinte duhovnicesc, şi atunci din nou ne căutăm un alt părinte duhovnicesc.

Eu cred că dacă ne rugăm lui Dumnezeu să mi-l descopere pe părintele meu duhovnicesc, atunci Dumnezeu ne va asculta rugăciunea şi-l vom găsi pe cel care ni se potriveşte, nu numaidecât prin asemănare cu starea sufletului nostru, ci care se potriveşte aşa cum Dumnezeu ştie, sau, ca să o iau altfel, se va potrivi ca medic pentru starea sufletului nostru.

– Pentru a merge pe această cale a mântuirii, pe calea cea bună, este nevoie de o relaţie permanentă cu duhovnicul, pentru că el ne descoperă voia lui Dumnezeu. dar vedem că o parte dintre oameni vin doar la spovedanie, din post în post, şi apoi îşi văd de treburile lor. Cum poate fi transformată această relaţie dintre duhovnic şi ucenic într-o stare permanentă?

– Este foarte adevărat ceea ce spuneţi, şi anume că mai ales în parohiile mari credinciosul se întâlneşte cu părintele lui doar la scaunul spovedaniei, şi mai ales în posturi. O relaţie durabilă dintre ucenic și părintele duhovnicesc se construieşte în timp, se construieşte cu răbdare, prin dragoste și încredere reciprocă. Şi atunci este nevoie de întâlnire faţă către faţă, pe de o parte, şi de întâlnire duh către duh, pe de altă parte.

Faţă către faţă poate să se întâmple această întâlnire în diverse forme: două vorbe schimbate atunci când se termină Sfânta Liturghie, sau la o cateheză, sau două vorbe la sfârşitul unei alte Taine la care a participat o persoană care nu făcea parte dintre „actorii principali” ai Tainei, la un colţ de drum, într-un magazin, și aşa mai departe. Acum, eu ca ucenic pot să apelez la părintele meu duhovnicesc şi să-i cer sfatul prin diverse forme, chiar dacă sunt la o distanţă anume; am telefon mobil, am e-mail, or mai fi si altele, nu prea le mai ştiu eu, şi aşa mai departe. Dar dincolo de aceste modalităţi de a permanentiza legătura aceasta, este una mai profundă, care ţine de lucrarea noastră particulară, şi a părintelui duhovnicesc, şi a ucenicului. Liantul şi fermentul legăturii dintre părintele duhovnicesc şi ucenic este rugăciunea: a părintelui pentru ucenicii săi şi a ucenicului pentru părintele său.

Există chiar variante alcătuite de Părinţii noştri, Părinţii Bisericii, variante de rugăciune pentru părintele duhovnicesc şi pentru ucenic. Dar dacă nu le avem la îndemână putem folosi oricare altă rugăciune, putem folosi șiragul de metanii pentru a ne ruga, noi, ca părinţi duhovniceşti, pentru ucenici, şi noi, ca ucenici, pentru părinţii noştri duhovniceşti.

– Poate sa fie un duhovnic bun, sau un îndrumător, nu mă refer numai la preoţi, cineva care nu a fost un ucenic bun?

– Este o lege de aur a Bisericii, şi anume: nu poate fi un îndrumător bun cel care n-a trecut mai întâi prin perioada de ucenicie. Avem multe exemple din viaţa Bisericii prin care vedem că, într-un fel, duhul duhovniciei se imprimă în ucenic, se transmite, se continuă, se aprofundează şi rodeşte în ucenici. Să privim numai în spaţiul românesc: ne aducem aminte de părintele Cleopa Ilie, care a fost ucenic al unui părinte mai puţin cunoscut, părintele Ioanichie Moroi; iar după părintele Cleopa Ilie, deşi un timp au fost împreună, l-am avut pe părintele Ioanichie Bălan. Îl cunoaştem acum din scrierile sale, pe cuviosul Sofronie Saharov. El a fost ucenic, nu pentru o lungă perioadă de timp, într-adevăr, al Sfântului Siluan Athonitul. Iar acum, părintele Sofronie Saharov a lăsat în urma sa nu doar scrieri, nu doar cuvinte, ci a lăsat ceva mult mai valoros: oameni în care e imprimat duhul său. Amintiţi-vă de conferinţele părintelui Rafail; de câte ori n-a folosit, pe parcursul expozeului său, expresia: „Părintele Sofronie spunea aşa…”, „După părerea părintelui Sofronie…”. La fel, părintele Zaharia Zaharou, a fost în Moldova şi anul trecut, sau acum trei ani, și la fel, toate comunicările sale sunt imprimate de duhul și de cuvintele părintelui Sofronie. Nu dintr-un mimetism, nu dintr-o copiere, ci dintr-o fidelitate faţă de părintele duhovnicesc, ale cărui cuvinte au rodit mai întâi în el, și pe care, bineînţeles, adaptate la cei cărora le vorbeşte, sunt transmise mai departe. Este o înflorire și este o lege nescrisă a Bisericii această transmitere a voii lui Dumnezeu prin părinte către ucenic şi a continuității duhului paternal către ucenic, care devine, la rândul său, părinte duhovnicesc, şi îl transmite mai departe.

– Părinte, vă rugăm să ne spuneţi cum trebuie să înţelegem Taina Spovedaniei. Este ea doar un act premergător Sfintei Împărtăşanii? Un părinte al Bisericii spunea că trebuie să fie spovedanie cât de deasă, iar împărtăşanie, când se poate, când nu sunt impedimente.

– Iar pornim de la un lucru foarte concret. În urmă cu 10-20 de ani în urmă, oamenii erau obişnuiţi că trebuie să se împărtăşească în cele patru posturi. Şi pentru a te împărtăşi în cele patru posturi, sau cum se zicea, măcar o dată în an, în Postul Paştilor, trebuiau să se spovedească înainte. Şi de aceea înţelegeau spovedania ca act premergător primirii Sfintei Împărtăşanii. Este, cred, momentul – dar ne aflăm deja la o situare în timp când deja s-a lucrat pe direcţia aceasta – este momentul să repoziţionăm Taina Sfintei Spovedanii şi să-i acordăm locul ei, pe care Dumnezeu îl vrea, adică lucrarea de vindecare a sufletului, fie că este urmată, fie că nu este urmată, în mod obligatoriu, a doua zi sau după două-trei zile, de Taina Sfintei Împărtăşanii.

Şi aş mai zice aici un lucru la care ţin foarte mult: se mai întâmplă câteodată ca cineva care vede că în lupta cu păcatul cam eşuează, să amâne Taina, nu doar a Sfintei Împărtăşanii, din proprie iniţiativă, ci însăşi Taina Mărturisirii sau Taina Spovedaniei, pe considerentul că dacă tot nu mă pot lăsa de păcat, ce rost are să mă mai duc să mă spovedesc? În scrierile Părinţilor găsim şi ideea aceasta foarte importantă, care trebuie subliniată: prin Taina Spovedaniei sau Taina Mărturisirii se primeşte nu numai iertarea de păcate, ci şi harul de a nu mai săvârşi păcatul. Adică nu trebuie să aşteptăm să fim curaţi, să fim imaculaţi, şi apoi vin să mă spovedesc, pe considerentul că după aceea o să mă împărtăşesc. Nu! În starea în care sunt, în acea stare trebuie să mă duc să mă spovedesc pentru a primi iertare şi ajutor în lupta cu păcatul şi apoi, în chip firesc, va veni și Taina Sfintei Împărtăşanii, la momentul rânduit de părintele duhovnicesc.

– Părinte, am întâlnit la unii credincioşi mentalitatea că nu mă duc să mă spovedesc la preot, că este şi el om, sau mă duc să mă spovedesc doar la preot… În Taina aceasta a Spovedaniei este doar preotul şi credinciosul sau mai intervine şi Altcineva? Cine este, de fapt, cel care dă dezlegarea păcatelor, cel care primeşte mărturisirea?

Confession_1 Cu ochii noştri trupeşti îl vedem pe părintele duhovnicesc sau părintele îl vede pe ucenicul său duhovnicesc. Cu ochii inimii noastre, cu ochii sufletului nostru, trebuie să vedem şi unul, şi celălalt. Şi este foarte important şi unul şi celălalt să vadă pe Cel Care cu adevărat este, cum îl numim în slujbele Bisericii, doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, Cel prin Care se iartă păcatele. Ucenicul este, într-un fel, avertizat, sau este pus în gardă asupra acestui adevăr. În rânduiala slujbei Sfintei Spovedanii se zice:

Iată, fiule, Hristos stă în chip nevăzut primind mărturisirea ta cea cu umilință; deci nu te ruşina de mine

şi celelalte cuvinte. Deci ucenicul este pregătit a înţelege că nu mie te spovedeşti, ci lui Dumnezeu, şi de aceea este bine ca părintele duhovnicesc să înlesnească chiar prin poziţionare fizică acest adevăr, adică să nu stea, poate numaidecât, cu faţa la el, cu ochii spre el, ci părintele trebuie să stea cumva într-o parte, într-un mod discret, iar ucenicul, cel care se spovedeşte, să fie cu ochii îndreptaţi spre icoana Mântuitorului sau spre Cruce, cu Răstignirea Mântuitorului.

Dar şi părintele trebuie să fie conştient de acest adevăr, si anume că el nu este decât o unealtă, un instrument în mâna lui Dumnezeu, de la Care a primit puterea de a lega şi de a dezlega păcatele, şi că nu el, prin puterea lui, este cel care dă iertare de păcate şi care vindecă oamenii, sufletele oamenilor. Şi această stare de recunoaştere a neputinţei şi de smerenie, şi a ucenicului, şi – aici poate e nevoie de mai mult – din partea duhovnicului, atrage cu prisosinţa harul lui Dumnezeu în lucrarea de vindecare a sufletului bolnav de păcate.

– Părinte, vă rugăm să ne spuneţi dacă este important ca duhovnicul să şi-l asume pe ucenic.

Se creează în chip firesc o legătură între părintele duhovnicesc şi ucenicul duhovnicesc. Părintele Dumitru Stăniloae spune că în inima duhovnicului a intrat deja ucenicul şi la Înfricoşătoarea Judecată se va vedea această întrepătrundere a duhului dintre părintele duhovnicesc şi ucenicul duhovnicesc. Şi pentru o anumită etapă şi într-o anumită proporţie este benefică această apropiere sufletească între părintele duhovnicesc şi ucenicul duhovnicesc, însă şi aici e nevoie de grijă de a nu aluneca în exagerări, pentru că se poate produce o apropiere emoţională, sentimentală, uneori chiar nevrotică între părintele duhovnicesc şi ucenicul duhovnicesc şi aici este datoria părintelui duhovnicesc de a aşeza lucrurile la locul lor și de a nu lăsa să se ajungă la exagerări.

Într-una din expunerile sfinţiei voastre aţi spus că duhovnicul este un nimfagog. Vă rugăm să ne spuneţi ce înseamnă acest lucru. Care este scopul duhovnicului?

– Este o expresie venită pe filieră grecească. În Bucovina, cel care conduce mireasa la Sfântul Altar, unde se întâlneşte cu mirele, este numit vornicel sau vătăjel sau cavaler de onoare. Dacă sufletul nostru este mireasa care trebuie să se întâlnească cu Mirele-Hristos, atunci părintele duhovnicesc este nimfagogul, cel care ia acest suflet şi îl duce și îl înfăţişează Mirelui-Hristos. Şi este important ca noi, ca şi părinţi duhovniceşti, să înțelegem acest rol şi să nu uzurpăm și din prieteni ai Mirelui, să folosim expresia care se referea la Sf. Ioan Botezătorul, să devenim uzurpatorii, înlocuitorii Mirelui, cu referire la precedenta întrebare. Adică, dacă vreţi, ucenicul trebuie să fie luat de mână de către părintele duhovnicesc și dus să se întâlnească cu Cel cu Care, într-adevăr, trebuie să se întâlnească pentru veşnicie. Este călăuzitorul pentru unirea aceasta duhovnicească.

Dacă drumul ucenicului se opreşte la părintele duhovnicesc, este o problemă. Şi de multe ori, iarăşi zic, ţine de abilitatea şi de puterea duhovnicească a părintelui, să nu lase să se întâmple aceasta, ci totdeauna să trimită mai sus, să ţintească mai sus. Acolo este ţinta, scopul nostru. De aceea, când un părinte hirotonit primeşte Sfântul Trup în mână, el este pus cu faţa spre credincioşi şi credincioşii cu faţa spre el și spre Mântuitorul pe Care Îl ţine în faţă; și el, ca părinte pentru viitoarea parohie, are în faţă trupul Domnului, dar și credincioşii care sunt în biserică în timpul hirotoniei – și să spunem că reprezintă într-un fel parohia sa, deși nu întotdeauna se întâmplă hirotonia în parohia pe care o va păstori respectivul părinte – dar şi credincioşii ar trebui să se uite nu la părinte, cum arată el sau cât este de emoţionat, ci ar trebui să se uite la Sfântul Trup al Domnului nostru Iisus Hristos, pe are Îl ţine în palme.

– Ştim, după cum ne-aţi spus, că ţinta către care merge ucenicul este Mântuitorul Iisus Hristos. Cum găseşte duhovnicul voia lui Dumnezeu pentru ucenicul său?

– Când Proorocul Ilie era la muntele Horeb, întâi a fost vânt, a fost vijelie, au fost tunete, şi nu s-a arătat în ele Dumnezeu. Ne zice în Cartea Regilor că Dumnezeu S-a arătat în adiere de vânt lin. Şi este nevoie de o subţirime a sufletului părintelui, care se lucrează în viaţa lui de nevoinţă, de apropiere de Dumnezeu, pentru a sesiza această adiere de vânt lin în care se descoperă voia lui Dumnezeu. Şi atunci când 1ucenicul vine prin rugăciune să descopere voia lui Dumnezeu prin părintele său duhovnicesc, tot prin rugăciune şi părintele trebuie să ceară cuvânt de la Dumnezeu pentru ucenicul său. Dacă vreţi, într-un fel urechea părintelui trebuie să fie pe de-o parte aplecată spre durerea, spre problema, spre păcatul ucenicului, şi, în acelaşi timp, urechea sa să fie ascuţită, îndreptată spre glasul, spre voia lui Dumnezeu pentru cel pe care îl spovedeşte.

Este o lucrare foarte adâncă și foarte sensibilă și foarte delicată aceasta de aflare a voii lui Dumnezeu şi numai prin rugăciune sinceră, curată, şi prin eliberare de orice gând şi judecată proprie se poate descoperi cu adevărat voia lui Dumnezeu. Într-adevăr, părinţii cei mari au, să spunem, credit că ne pot exprima voia lui Dumnezeu. Dar dacă ucenicul lucrează în a afla voia lui Dumnezeu cu sinceritate, prin rugăciune, cred că Dumnezeu uneori poate să-Şi descopere voia şi prin cineva care poate nu este la înălţimea aceea care l-ar recomanda ca Dumnezeu să-i descopere. Dar nu pentru el, nu pentru mine, ca părinte, ci pentru cel care are nevoie într-adevăr de cuvânt de la Dumnezeu, Dumnezeu poate să lucreze. Ştim noi din Sfânta Scriptură că a mai lucrat chiar și prin măgari! 🙂

– Părinte, vă rugăm să ne spuneţi care este raportul dintre duhovnicie şi psihologie. Pentru că constatăm de multe ori în Taina Spovedaniei că omul vine ca să stea de vorbă cu preotul duhovnic, nu neapărat să-şi mărturisească păcatele.

– Da, ar mai trebui să mai stăm cam tot pe atâta de vorbă şi încă pe atât ca să putem vorbi și despre această temă, acest raport între duhovnicie și psihologie. Voi încerca, totuşi, să spun câteva idei. Mai ales în ultima perioadă, oamenii de ştiinţă care s-au ocupat de domeniul psihologiei în mod sincer şi onest au ajuns la foarte multe concluzii, multe descoperiri privind puterile sufletului, pe care într-un mod nu academic, nu utilizând categorii ştiinţifice, le-au descoperit cu mult mai mult înainte Părinţii Bisericii. O maică apropiată sufletului nostru, care s-a ocupat de această problematică, atunci când îl citea, de pildă, pe Sfântul Isaac Sirul, spunea: „Vai, uite ce bine se potriveşte asta la inteligenţa emoţională!” sau „Uite ce bine se potriveşte asta la inteligenţa relaţională!”. Deci Părinţii Bisericii, prin puterea lui Dumnezeu și prin lucrarea de povăţuire și de atenţie asupra lor înşişi, au descoperit de multă vreme modul cum afectează păcatul puterile sufletului. Psihologia ne poate ajuta în a vedea cauzele relelor sufleteşti, nu întotdeauna pe toate şi nu întotdeauna ultimele cauze, ne poate ajuta să vedem interacţiunea dintre anumite stări sufleteşti, intercondiţionalitatea, însă psihologia niciodată nu poate să ierte păcatul. Poate ajuta la vindecarea simptomelor păcatului, dar nu poate aduce vindecarea în profunzime. Numai prin Taina Spovedaniei se obţine iertarea de păcate.

desen_spovedanieŞi acum am mai zis eu aşa: dacă am fi ca părintele Paisie Olaru sau ca şi cuviosul Paisie Aghioritul, atunci n-am mai avea nevoie de descoperiri din domeniul acesta, al psihologiei. Dar dacă nu suntem! Atunci ar trebui să ne mai smerim cugetul şi să folosim cu discernământ şi cu atenţie descoperiri ale oamenilor din psihologie oneşti şi să le folosim, iarăşi zic, cu atenţie, fără a exagera, şi nu chiar cu toată lumea, pentru a putea ajuta anumite persoane, inclusiv utilizând și aceste metode. Deci nu sunt obligatorii și pot fi folosite cu anumite persoane. Şi mai este un pericol, de data aceasta din partea ucenicului: dacă psihologizează prea mult spovedania, adică nu ţinteşte prea mult păcatul, nu-l identifică şi nu-l numeşte, ci se transformă spovedania, aşa cum aţi amintit, mai mult într-o discuţie, într-o descriere a stărilor sale sufleteşti şi iarăși, cum am amintit, nu este ţintită rădăcina păcatului care a stat la baza acestor stări sufleteşti.

– Părinte, aşa cum ştim din experienţă, că atunci când ne apucăm să facem curăţenie într-o casă, durează foarte mult timp. În legătură cu curăţenia sufletului, dacă nu ne-am mărturisit total la o primă spovedanie, se poate face această curățenie a sufletului treptat, să zicem într-o lună, într-un an, până când avem conştiinţa deplină a păcatelor noastre, sau suntem condiţionaţi ca la fiecare spovedanie să mărturisim tot, complet?

– Cuviosul Paisie Aghioritul spune că Dumnezeu, în înţelepciunea Sa cea negrăită, nici nu ne descoperă toate păcatele din start, dintru început sau din momentul în care ne apropiem mai mult de Biserică, de cele sfinte, tocmai pentru că s-ar putea să deznădăjduim văzând mulţimea păcatelor noastre, ci descoperă în timp. Dacă suntem sinceri, vom spunem la actuala spovedanie cele pe care le ştim, le cunosc, le-am făcut, le-am identificat, uneori chiar și cu ajutorul părintelui, iar la următoarea spovedanie le voi spune și pe celelalte pe care le-am făcut în intervalul care a trecut sau, poate, pe care mi le-am amintit mai înainte. Ştiu părinţi duhovniceşti care chiar recomandă:

“Dacă-ţi mai aduci aminte de ceva, nu te tulbura. Vei spune la următoarea spovedanie!”

Şi se descoperă în timp, aşa cum am amintit, rănile ascunse ale sufletului nostru, și Dumnezeu le descoperă concomitent cu puterea noastră duhovnicească de a ni le asuma şi de a lucra la vindecarea lor. Deci, cred că dacă suntem sinceri cu noi înşine, lucrarea aceasta a duhovniciei lucrează în mod firesc nişte etape de curăţire a sufletului. Oricum, păcate facem până la moarte și avem nevoie de Sfânta Spovedanie până atunci, dar se mai decantează lucrurile şi în timp, dacă sporim în apropierea de Dumnezeu, atunci gravitatea lor sau frecvenţa lor scade considerabil.

arhim._damaschin_luchian_miclauseni_2

Legaturi:

***

***


Categorii

Parintele Damaschin Luchian, Pocainta, Preotie (pentru preoti), Psihologie si psihoterapie duhovniceasca, Spovedanie si Impartasanie (Sfintele Taine), Taina Spovedaniei, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

14 Commentarii la “PARINTELE DAMASCHIN LUCHIAN – invataturi de baza despre TAINA SPOVEDANIEI, ROLUL DUHOVNICULUI si CONDITIILE AFLARII VOII LUI DUMNEZEU (video)

  1. Doamne ajută,
    Cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos
    Şi al Maicii Sale
    S-a elaborat o listă de argumente care probează că
    Hristos a înviat cu adevărat!

    ARGUMENTE CĂ HRISTOS A ÎNVIAT
    http://binevestitorul.wordpress.com/2013/10/08/argumente-ale-invierii-lui-hristos/

    P.S. Sugestiile de la fraţi sunt binevenite.

  2. Daca suntem sinceri cu noi insine. Fara aceasta nimic nu poate nici duhovnicul, nici chiar Dumnezeu.

  3. Pingback: “Harisma discernamantului in calauzirea duhovniceasca ortodoxa”: DUHOVNIC ISCUSIT, POCAINTA, MILA si CANON INTELEPT -
  4. Pingback: Parintele Dumitru Staniloae – studiu putin cunoscut, dar esential: MARTURISIREA PACATELOR SI POCAINTA IN ISTORIA BISERICII. Spovedania si lupta cu pacatul – conditiile IMPARTASIRII CU SFINTELE TAINE si primirii milei lui Dumnezeu -
  5. Pingback: Cuvinte de invatatura catre tineri de la duhovnicii manastirii Putna: SPOVEDANIA CA VARSARE A INIMII CATRE DUMNEZEUL CARUIA I-AM INSELAT IUBIREA; DUHOVNICUL CA PRIETEN AL MIRELUI/ Parintele staret Melchisedec: Ramaneti in tara, iubiti-va neamul, scuturati
  6. Pingback: Cuvinte de invatatura catre tineri de la duhovnicii manastirii Putna: SPOVEDANIA CA VARSARE A INIMII CATRE DUMNEZEUL CARUIA I-AM INSELAT IUBIREA; DUHOVNICUL CA PRIETEN AL MIRELUI/ Parintele staret Melchisedec: Ramaneti in tara, iubiti-va neamul, scuturati
  7. Pingback: Conferinta de la Bucuresti (Facultatea de Drept) a MITROPOLITULUI IEROTHEOS: “Dumnezeu nu-Si impartaseste darurile celor care ‘dorm’, celor care nu lucreaza… SA NU DEZNADAJDUITI NICIODATA!” (video, audio, text) -
  8. Pingback: VLAD BOTEZ: Sa sustinem tinerii saraci din satele României!/ CELE TREI FRICI ALE DRACILOR si CELE TREI ARME DE NEBIRUIT ALE CRESTINULUI/ Cum sa (nu) ne rugam? De ce fugim de liniste? ISPITA DE A FI MEREU PREA OCUPATI/ Relatia duhovnic-ucenic si POSIBILEL
  9. Pingback: SARUT MANA, PARINTE! -
  10. Pingback: Taina sfintei marturisiri. DARUL, BUCURIA SI PUTEREA DUMNEZEIASCA A POCAINTEI | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: TAINA POCAINTEI MARTURISITE intre intelegerea ei duhovniceasca autentica si formele “deviate” de intelegere si practicare | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: SFANTUL SILUAN despre PĂSTORI si DUHOVNICI si despre CAUTAREA VOII LUI DUMNEZEU. “Toate pacatele si greselile mele au venit pentru ca in ceasul ispitei si nevoilor n-am chemat pe Domnul. MARE PUTERE AU RUGACIUNILE UNUI DUHOVNIC. Daca omul nu spune
  13. Pingback: PARINTELE ZAHARIA DE LA ESSEX despre infricosata lucrare, suferinta si jertfa a PREOTIEI traite in adevar, despre MANGAIERE SI MUSTRARE LA SPOVEDANIE, despre DEPASIREA NEPUTINTEI DE A NE RUGA, INFRUNTAREA MORTII si multe altele | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: Pr. John Chryssavgis despre ABUZUL DE AUTORITATE DUHOVNICEASCA, pericolul idolatriei clericale si FOLOSIREA “ASCULTARII NECONDITIONATE” ca mjloc pentru DEGHIZAREA AMBITIILOR DE IMPUNERE A VOINTEI PROPRII asupra altora: “Cel care amesteca
  15. Pingback: PARINTELE AMFILOHIE BRANZA – interviu in “Familia Ortodoxa”: “Daca de mii de ori te tranteste diavolul intr-un anumit pacat, tu de mii de ori vrei sa te ridici! Mai reduceti zgomotul, mai retrageti-va din agitatie…” | C
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate