DEMONIZATII DIN GADARA. Predici (si audio) despre nebunia draceasca a MANDRIEI AROGANTE si a RAUTATII si despre REFUZUL prezentei LUI HRISTOS in noi: “Cu cat este omul mai rau decat porcii!”

28-07-2013 Sublinieri

δαιμονιζομενοι1

Despre nebunie

Predica intâi a Sfantului Iustin Popovici la Duminica a cincea după Cincizecime (1965)

De unde sunt oamenii nebuni in această lume, de unde vine nebunia in această lume? De la diavol.

Cine vindecă de această straşnică nebunie? Numai Domnul Care a devenit om, Domnul Iisus Hristos. Iată Buna-Vestire de astăzi, iată Evanghelia de astăzi.

Aţi auzit ce s-a petrecut in ţinutul Gadarenilor atunci când Domnul a pus piciorul pe meleagurile lor. Doi demonizaţi, doi oameni in care intraseră diavoli, L-au intâlnit şi au strigat:

Ai venit aici mai inainte de vreme ca să ne chinuieşti? (Matei 8, 28-29)

şi, mai departe, aţi auzit cum Domnul a izgonit diavolii din aceşti oameni şi cum ei şi-au revenit din nebunia lor, din posedarea lor diavolească. Ce este diavolul? Diavolul este demenţa desăvârşită, nebunia desăvârşită, căci diavolul este luptător impotriva lui Dumnezeu. Se scoală impotriva lui Dumnezeu, se luptă cu Dumnezeu – iată, acesta este diavolul.

ADin Arhanghel devine diavol. Nu vreau Adevărul dumnezeiesc veşnic, vreau să fiu independent de Dumnezeu, independent de Adevărul Său, independent de Dreptatea Sa, independent de Legile Sale! Iată, diavolul nu este nimic altceva decât in intregime nelegiuire, in intregime independenţă de Dumnezeu, şi aceasta inseamnă independenţă de Dreptate, independenţă de Adevărul dumnezeiesc, independenţă de Veşnicie, de toate bunătăţile dumnezeieşti. In diavol totul este contrar: ceea ce este cel mai de seamă în viaţă şi in lume – şi acesta este Dumnezeu ceea ce este cel mai important, el a proclamat ca cel mai puţin important. A proclamat Dreptatea dumnezeiască ca nedreptate şi Adevărul dumnezeiesc ca minciună; Bunătatea dumnezeiască a proclamat-o ca rău; a dat la o parte tot ceea ce este dumnezeiesc şi prin aceasta a devenit diavol. Vai, tot aşa şi noi, oamenii din această lume, mica făptură omenească, atunci când incepem să respingem tot ceea este dumnezeiesc, ne umplem treptat de energii diavoleşti, treptat omul se transformă in demon.

Iată pilda din Sfânta Evanghelie de astăzi. Diavolul îi stăpânea in aşa măsură pe cei doi oameni, incât ei nu erau in stare să gândească drept şi firesc, normal, nici să simtă, nici să lucreze.

Nimeni nu indrăznea să treacă pe calea aceea (Matei 8, 28),

unde erau ei. Au trăit in morminte, infricoşători, cumpliţi pentru toţi care îi intâlneau, plini de energii demonice.

Frate, fiecare luptător impotriva lui Dumnezeu se află de fapt intr-o călătorie către aceasta, către demenţă, către nebunie. Astfel, diavolul s-a făcut din Arhanghel demon. Cum a devenit din cel dintâi inger al lui Dumnezeu, diavol? Cu mândria s-a înălţat cel dintai Arhanghel al lui Dumnezeu, purtătorul de lumină, ca să-L poată substitui pe Dumnezeu, ca să ocupe locul lui Dumnezeu (Isaia 14, 12-15); şi când aceste gânduri au impărăţit intru el, au stăpânit fiinţa sa, el s-a prăvălit din inalţimile Cereşti in adâncul iadului. Intru el totul s-a dat peste cap, totul şi el a devenit duh intunecat al răului, duhul negru al morţii, stăpânul iadului intunecat şi groaznic. Dacă omul urmează aceeaşi cale, aceasta conduce la acea nebunie, la acea ieşire din minţi.

Când in om, in sufletul său, dă buzna mândria, şi când ea incepe să se manifeste in forţă, atunci se intâmplă ceva cumplit in sufletul omului mândru şi arogant, atunci el se desparte de Dumnezeu, stă  impotriva lui Dumnezeu şi treptat innebuneşte, treptat devine nebun. Se spune în Sfânta Evanghelie:

Zicând că sunt inţelepti, s-au făcut nebuni (Romani 1, 22).

Zicând că sunt intelepti, au ajuns nebuni… Aceasta este important pentru toţi oamenii, pentru fiecare dintre noi. Prin faptul că ai inceput să te socoteşti inţelept în această lume, să nu-L recunoşti pe Dumnezeu, o, tu eşti deja nebun. Priveşte la tine, priveşte la sufletul tău ce se intâmplă cu tine? Priveşte cum intunericul se strecoară intru tine, cum noaptea dă buzna intru tine. Si tu începi să trăieşti o altă viaţă, nu vrei nimic dumnezeiesc, nu ai nevoie de Dumnezeu:

„Pot şi fără Dumnezeu, am minte, am inimă, nu am nevoie de Hristos!”

Dar ce vei face, omule, atunci când diavolul va intra intru tine?

 Dumnezeu a venit in această lume, Dumnezeu S-a făcut om pentru că diavolul era in lume şi numai Dumnezeu este mai puternic decât el. Omul era rob diavolului. Atunci când Domnul Hristos a venit această lume vedem din Evanghelia de astăzi impotriva Sa s-au ridicat toţi oamenii, s-au ridicat toţi nebunii, s-au ridicat toţi infumuraţii, şi impreună cu ei s-au ridicat şi toţi demonii. Aţi auzit astăzi cum au strigat diavolii din cei doi oameni la Domnul Hristos:

De ce ai venit ca să ne chinuieşti? (Matei 8, 29)

De ce ai venit aici, ce cauţi pe pământ, ce cauţi printre oameni? Noi suntem stăpâniii lor. Dar, neputincioşi inaintea Sa, tot ei Îl roagă pe Mântuitorul Hristos: Dacă ne scoti afară, trimite-ne “in turma de porci” (Matei 8, 31), trimite-ne în ei. Diavolilor, de unde atâta neputinţă in voi? Voi puteţi face minuni. Nimeni nu indrăznea să treacă pe acea cale unde se aflau ei. Iar voi il rugaţi pe Iisus din Nazaret.

Si Mântuitorul le-a zis: Duceti-vă. Iar ieşind, s-au dus in turma de porci. Si iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm in mare şi a pierit in apă. (Matei 8, 32)

Fraţii mei, cât de cumplită este osândirea [din] această intâmplare pentru noi, oamenii. Ceea ce s-a intâmplat cu porcii, SAMSUNG DIGITAL CAMERAaceasta este pentru noi mica infricoşătoare judecată. Iată porcii nu au putut să suporte diavolii şi răutatea lor şi imediat s-au aruncat mare, in apă, s-au inecat, n-au putut să indure diavolii in ei. Dar oamenii? Oamenii prin toate păcatele, prin toate patimile, de fapt îl cuprind pe diavol în ei si imprejurul lor. Cu cât este omul mai rău decât porcii! Insultă este pentru porc să-i spui că este om, dar nu este insultă pentru om să-i spui că este porc. Nu am inventat eu aceasta! Aceasta spune Evanghelia de astăzi! Porcii s-au arătat a fi mai presus decât oamenii, căci nu au putut să suporte diavolii in ei, iar oamenii ani şi ani trăiesc în mâini diavoleşti, petrec in fălcile diavoieşti şi se consideră fericiţi, consideră că acesta este raiul lor. Ce demenţă! Ce nebunie! Omul omul este fără indoială mult mai necurat decât orice porc.

Iată dovada. Cine a făcut să intre diavolul in această lume, cine a făcut să intre moartea în această lume? Omul! Omul, prin păcatele sale, căci intrând păcatul in această lume a făcut să intre moartea, a făcut să intre boala, a făcut să intre toată grozăvia şi a făcut să intre diavolul in această lume. Oare nu este omul mai rău decât porcii? Nu numai decât porcii, decât toate făpturile care vieţuiesc in această lume. Da, este ingrozitor să fii om fără Hristos, este ingrozitor să fii om în această lume fără Dumnezeu. Atunci omul devine de bunăvoie diavol. Există vreo nebunie mai mare decât aceasta?

Fiecare păcat, fraţii şi surorile mele, este o mică nebunie, fiecare patimă este o mică nebunie. Priveşte-te pe tine la mânie. Ce este mânia? Când te mânii, aceasta este o mică nebunie. Priveşte-te cum arăţi atunci. Si ce să spunem despre invidie? O, invidia este o astfel de nebunie a sufletului… Da, invidia il trădează şi pe Hristos Dumnezeu, căci se spune în Evanghelie că evreii L-au predat la moarte pe Domnul Hristos din invidie (Matei 27, 18).

Zici: Evenimentul din Evanghelia care s-a citit astăzi, s-a petrecut cu două mii de ani în urmă. Aceasta s-a intâmplat atunci, ce legătură are cu noi? Socoteşti că nu are. Are. Iată că aceleaşi evenimente evanghelice se petrec şi astăzi in Serbia. Pe pământul sârbesc astăzi se tămăduiesc demonizaţii, se tămăduiesc oamenii nebuni. Iată Sfânta Mănăstire Ostrog. Câţi oameni se tămăduiesc şi astăzi, aşa cum Domnul i-a tămăduit pe cei din Evanghelie.

Este aceeaşi putere pe care Domnul a lăsat-o Bisericii Sale  şi aceeaşi putere iese din El şi astăzi şi-i tămăduieşte pe oameni de orice nebunie. Sârbule, să nu uiţi aceasta. Mergi la Sfântul Ostrog şi priveşte cu ochii tăi ce se intâmplă acolo. Mergi la Sfântul Prohor Pcinschi să vezi cum îi aduc pe nebunii demonizaţi şi după o săptămână de zile pleacă sănătoşi şi teferi. Mergi la Sfântul Ioanichie, din Devici (Kosovo), şi acolo vei vedea cum sunt aduşi oameni demonizaţi, şi ei, după o săptămână de zile, la moaştele Sfântului Ioanichie, sau pentru rugăciunile monahilor şi preoţilor, se tămăduiesc.

Omule, ţie, in fiecare zi şi in fiecare noapte Domnul îţi oferă Impărăţia Cerurilor. Aceasta este patria ta veşnică. Ia aminte cum trăieşti, ia aminte pentru ce trăieşti pe pământ. Tu eşti o fiinţă nemuritoare. Dumnezeu te-a creat pentru nemurire. Pentru aceasta a venit El in această lume, pentru aceasta a dăruit Evanghelia Sa, pentru aceasta a intemeiat Biserica Sa şi ne-a dăruit in ea toate mijloacele de a ne izbăvi de orice păcat, de orice moarte, de orice diavol.

Da, El, Dumnezeu, a venit această lume ca noi să ne izbăvim de toate acestea, ca să ne dăruiască Viaţa veşnică. Lui, numai Lui, Singurului Adevăratului Dumnezeu în toate lumile, fie cinstea şi slava şi din partea noastră, a celor mici şi neinsemnaţi de pe pământul sârbesc. Amin”.

(din: Cuviosul Iustin de Celie, Cuvinte despre vesnicie – predici alese, Editura Egumenita, 2013)

***

Predică (audio) la Putna in Duminica a V-a după Rusalii a PS MARC NEMTEANUL, 8 iulie 2012:

“Preacuvioase părinte stareţ, preacucernici părinţi, dragi surori şi fraţi în Hristos,

În Evanghelia pe care am ascultat-o astăzi am trăit întâlnirea dintre Mântuitorul Hristos şi apostolii Săi şi cei doi demonizaţi din ţinutul Gadarenilor. Ţinutul Gadarenilor se află pe celălalt ţărm al Ţării Galileiilor, pe partea cealaltă a Capernaumului. Mântuitorul împreună cu apostolii Săi tocmai trecuseră lacul, liniştiseră furtuna, şi ajung la ţărm, în acest teritoriu care era păgân, şi acolo îi întâlnesc pe cei doi demonizaţi. Am ascultat acest lucru în Evanghelia de la Sfântul Apostol Matei. Sfântul Apostol Marcu ne dă mai multe detalii privitoare la unul dintre cei doi demonizaţi. Sfântul VindecDemonizatilorDecaniMarcu ne spune că unul dintre aceşti doi oameni care erau pradă demonilor se grăbeşte şi cade la picioarele Domnului. Amândoi Evangheliştii sunt de acord şi ne spun că demonizaţii Îl recunosc pe Hristos şi spun:

Ce ai cu noi, Fiul lui Dumnezeu Cel din slăvi?

Iată ceva foarte tulburător. Diavolii sunt cei care recunosc divinitatea Mântuitorului. De ce este tulburător? Pentru că și noi spunem Cred întru Unul Dumnezeu Tatăl Atotţiitorul. Asta înseamnă că şi demonii cred în Dumnezeu.

O învăţătură în acest sens ne dă cuviosul Sofronie, un ucenic al Sfântului Siluan Athonitul. El ne spune:

A crede în Dumnezeu e un lucru, a-L cunoaște pe Dumnezeu e cu totul alt lucru.

Bineînțeles, demonii cred în Dumnezeu, ştiu că este atotputernic, însă demonii nu-L cunosc pe Dumnezeu. Însă voia lui Dumnezeu și planul lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi este să-L cunoaştem. Şi nu vorbim aici despre o cunoaştere raţională, intelectuală, sau o cunoaștere din afară. Suntem chemaţi să fim locaşurile în care se sălăşluieşte Dumnezeu, suntem toţi chemaţi să-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze în noi, şi lucrul acesta este imposibil diavolului.

Dar această recunoaștere pe care diavolul o face lui Dumnezeu trebuie să ne pună pe gânduri. Şi noi înşine spunem că Hristos este Fiul lui Dumnezeu Cel viu. Dar spunem noi lucrul ăsta din toată fiinţa, cu toată inima sau doar cu buzele? Suntem cu adevărat în stare să-L cunoaştem pe Dumnezeu? În stare suntem, dar chiar vrem lucrul ăsta?

A-L cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă o cunoaştere intimă, lăuntrică. Ştim că mulţi părinţi şi multe maici întru Domnul au avut această experiență, L-au cunoscut pe Dumnezeu aşa cum este El. Cunoaşterea Lui nu este rezervată unei elite. Planul lui Dumnezeu, pronia lui Dumnezeu ne invită pe toţi să-L cunoaştem. Diferenţa dintre cei care L-au cunoscut, cei care au văzut lumina necreată şi noi este că cei care au văzut această Lumină şi-au închinat toată viaţa lui Dumnezeu. Şi că noi tot amânăm această întâlnire cu Dumnezeu pentru că este o întâlnire tulburătoare şi ne este oarecum frică. Spunem: “Nu acum, nu acum… Mai târziu…” Această amânare continuă ne conduce spre moartea duhovnicească.

Prea puţin contează ce am făcut în trecut; astăzi, acum suntem chemaţi să-L cunoaştem pe Dumnezeu. Şi pentru a putea să fim în stare să-L primim pe Dumnezeu, Biserica ne pune la dispoziție mai multe mijloace la care diavolii nu au acces, dar cărora nouă ne sunt dăruite.

Primul este pocăinţa. Pocăinţa înseamnă să considerăm că am pierdut prea mult timp până acum şi că de acum vrem să-I dăm toată viaţa noastră lui Dumnezeu, aşa cum spunem la Liturghie:

Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Asta înseamnă că trebuie să aprindem cumva în noi această intimitate cu Dumnezeu, mai ales prin rugăciune. Noi nu suntem chemaţi să ne rugăm numai dimineaţa și seara. Sfântul Apostol Pavel ne spune să ne rugăm neîncetat. Rugăciunea e un mod de viață! Toată viaţa noastră e o rugăciune! Toată viaţa noastră este o chemare către Dumnezeu. Să nu credem cumva, fiindcă ne-am rugat dimineaţa câteva minute și seara câteva minte, că I-am dat lui Dumnezeu cei I se cuvenea și gata. Încă o dată: toată viaţa noastră trebuie închinată lui Dumnezeu în rugăciune.

Ceea ce, la fel, este la îndemâna noastră, este citirea Sfintelor Scripturi în fiecare zi. Este cuvântul lui 27351Dumnezeu, este Dumnezeu Însuşi, Hristos, prezent în Scripturi. De aceea, în timpul Liturghiei ieşim cu Evanghelia într-un mod atât de evlavios, pentru că Evanghelia este prima icoană, în ea este prezent Hristos.

Întâlnirea cu Domnul Hristos în Scriptură trebuie să aibă loc în fiecare zi. Nu este o obligaţie, ci o necesitate; avem nevoie de acest lucru. Cu cât citim mai mult Scripturile, cu atât se deschide mai mult inima noastră. Evanghelia este un mijloc care ni s-a dat ca să-L cunoaştem pe Dumnezeu cât mai bine, cât mai intim. Poate ne simţim câteodată striviţi de poruncile lui Hristos și ne gândim că asta e prea greu pentru noi. Şi e adevărat, câteodată ne putem simţi striviţi pentru că în porunci este prezent Însuşi Dumnezeu. Şi sunt cu mult deasupra noastră. Dar, cum spunem în slujba tunderii în monahism, acest lucru este posibil cu ajutorul lui Dumnezeu. Ar trebui să ne întoarcem spre noi înșine, să vedem care este starea noastră duhovnicească, care sunt legăturile, lanţurile care ne ţin prizonieri, aşa cum îi ţineau prizonieri demonii pe cei doi din ţinutul Gadarenilor. Şi trebuie ca dorinţa noastră de a ne elibera de aceste lanţuri să întâlnească voia lui Dumnezeu.

Alt exemplu pe care ni-l dau aceşti doi demonizaţi care au fost vindecaţi de către Dumnezeu este că, la cererea lui Dumnezeu, ei înşişi devin apostoli. Atunci când oamenii din ţinutul Gadarenilor Îl roagă pe Hristos să plece pentru că îi înfricoşase, cei doi oameni care fuseseră vindecaţi voiau să-L urmeze pe Hristos și să traverseze lacul, însă Hristos le-a spus:

Rămâneţi aici şi daţi mărturie de tot binele pe care vi l-a făcut Dumnezeu.

Şi asta este ceea ce trebuie să facem fiecare dintre noi. Toţi suntem apostoli, acolo unde suntem, și trebuie să dăm mărturie de lucrarea pe care Dumnezeu o împlineşte cu fiecare dintre noi.

Sunt două atitudini pe care trebuie să le împlinim în acelaşi timp: pe de o parte, cunoaşterea lui Dumnezeu, şi pe cealaltă parte deschiderea, misiunea către lume. A fi propovăduitor fără să-L cunoaștem pe Dumnezeu ne face să spunem cuvinte goale, care n-au niciun rost. Iar a-L cunoaşte pe Dumnezeu, dar a nu-L face cunoscut prin propovăduire celorlalţi, fraţilor şi surorilor noastre, e ca și cum am avea o comoară pe care o ţinem ascunsă într-un cufăr. Ceea ce Hristos ne-a spus este:

Ceea ce aţi primit în dar, în dar să daţi.

Fie ca Dumnezeu să ne ajute să facem acest pas către El, să-L cunoaştem cât mai profund. A Lui să fie slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.

***

Predica Parintelui Bogdan Racu (Iasi) rostita la Manastirea Putna in Duminica a V-a dupa Rusalii (17 iulie 2011) despre limitarea puterii celui-rau si lucrarea ispitelor:

SA PUNEM OPRIRE LUCRARII RAULUI IN NOI!

ISPITELE VIN CA DUMNEZEU SA NE ARATE ASA CUM SUNTEM, DE FAPT!

“Cuvioşi părinţi şi fraţi, iubiţi fraţi şi surori întru Domnul,

În duminica a cincea după momentul în care am serbat întemeierea văzută a Bisericii creştine, adică în duminica a cincea după pogorârea Duhului Sfânt, după Rusalii, Biserica ne pune înainte un cuvânt al lui Hristos care ne mărturiseşte despre modul în care Domnul, mergând împreună cu ucenicii în Gadara, a vindecat doi demonizaţi.

Fragmentul acesta din Evanghelie este în continuarea celui din Evanghelia duminicii trecute, El este istorisit, aşadar, de Matei, în capitolul 8, începând cu versetul 28 şi până la sfârşitul capitolului, la Marcu, şi, cu o mică deosebire, la Luca. Deosebirea constă în aceea că ţinutul Gadarenilor şi cel al Gherghesenilor erau apropiate unul de altul, Evangheliştii Matei și Marcu vorbind despre minunea petrecută în Gadara, iar Evanghelistul Luca despre vindecarea unui demonizat în ţinutul Gherghesenior. Însă, în esenţă, minunea aceasta este aceeaşi, chiar dacă se vorbește la Matei de doi demonizați, iar la Marcu şi Luca de unul singur.

Hristos, mergând împreună cu ucenicii, ajunge într-un loc în care oamenii nu mai aveau curaj să mai treacă, căci acolo doi semeni de-ai lor, care-şi pierduseră propria stăpânire de sine şi erau stăpâniţi de cei rău, înfricoşau pe toţi ceilalţi cu lucrurile grozave pe care le făceau. Și spune Evanghelistul Marcu:

au încercat cei din cetate să-i lege cu lanţuri, dar nicio legătură pusă asupra lor, omenească, nu putea să-i ţină.

Şi trecând, aşadar, Mântuitorul în ţinutul Gadarenilor,

L-au întâmpinat – deci au venit în întâmpinarea Lui – doi demonizaţi care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea.

Deci cei doi demonizaţi, deşi nu mai aveau stăpânire asupra trupului lor, asupra minţii lor, asupra personalităţii lor, totuşi Evanghelia ni-i prezintă ca mergând în întâmpinarea lui Hristos. Şi nu doar din curiozitatea de a vedea un om pe cale, de vreme ce de atâta timp nu mai văzuseră un semen de-al lor care să treacă prin acea parte a cetăţii, ci iată au început să strige şi să zică:

Ce ai Tu cu noi, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?

Deci nu doar că se apropie de Hristos, dar recunosc în El pe Fiul lui Dumnezeu. Nu atât cei doi demonizaţi, pentru că Evanghelia nu ne prezintă în această primă parte vreun cuvânt de-al lor, ci diavolii, cei mulţi la număr, legiunea care pusese stăpânire pe aceste două fiinţe ale lui Dumnezeu. Diavolul I se adresează Stăpânului lumii acesteia, a celei nevăzute și a celei văzute, întrebându-L:

De ce ai venit mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?

Aşadar, el ştie că este o vreme în care i s-a dat puterea de a lucra în lumea aceasta. După cum și omul ştie că este o vreme în care i s-a dat posibilitatea de a lucra în lumea aceasta. Şi vremea aceasta se termină o dată cu viaţa fiecăruia dintre noi, iar pentru lume, o dată cu sfârșitul lumii și cu venirea Judecăţii. Şi la această Judecată făcea trimitere duhul cel rău şi spune că până atunci el sperase că va avea libertate în a pune stăpânire pe lumea cea văzută, pe creaţia lui Dumnezeu. Și Îl întreabă pe Hristos:

De ce ai venit mai înainte de acea vreme ca să ne chinuieşti?

La un moment dat, dacă ne aducem aminte din Evanghelie, vin slujitorii și întreabă pe stăpân:

Ce să facem cu grâul în care neghina s-a înmulţit? Să mergem să plivim neghina?

Şi atunci li se spune:

Nu, ci lăsaţi până la vremea secerişului.

Deci până la acea vreme voia să lucreze în cei doi şi, prin ei, în semenii lor, duhul cel rău. Însă Hristos vine înainte de vreme pentru a pune limită lucrării răului în lume. Şi, dacă vă aduceţi aminte, şi încercaţi să pătrundeţi mai adânc, să pătrundem mai adânc, rugăciunile de dinaintea Sfintei Împărtăşanii. Vom vedea că este o rugăciune, a patra ca număr, rugăciune izvorâtă din trăirea unui sfânt al Bisericii, Sfântul Simeon Metafrastul, care arată că şi pentru noi există aceeaşi posibilitate, şi anume de a pune stavilă lucrării celui rău. Şi spune:

Mai înainte de a veni vremea şi a fi înaintea Sfântului Tău Jertfelnic, Doamne, aduc înaintea Ta toate păcatele mele şi Te rog să mă slobozeşti de toată lucrarea celui rău.

Și rugăciunea aceasta, una din cele lungi de dinaintea Sfintei Împărtăşanii, arată cum păcatul pune stăpânire asupra noastră şi ne face să fim asemenea celor doi demonizaţi. Iar Hristos, care în Evanghelie ne arată acest lucru, vine şi în viaţa noastră duhovnicească să arate că este o vreme în care înainte de vreme se pune oprire lucrării celui rău. Şi recunosc, aşadar, diavolii, cei care au fost creaţi de Dumnezeu, recunosc în Hristos pe Stăpânul lor, pe Fiul lui Dumnezeu.

Şi spune în continuare Evanghelia, nelăsându-ne pe noi să înţelegem dacă Hristos le-a răspuns sau nu, că departe de ei era o turmă mare de porci păscând. Iar demonii Îl rugau, zicând:

Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci. Și El le-a zis: Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Și iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă.

Hristos nu stă, aşadar, la discuţie cu cel rău. Şi cel rău ştie lucrul acesta, pentru că el nu doar cunoştea Persoana lui Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, ci cunoştea şi lucrarea lui Hristos. El ştia de ce a venit Hristos în acel loc, de ce Hristos S-a întâlnit cu doi oameni asupra cărora ei puseseră stăpânire. Pentru că Hristos Cel iubitor de oameni, Cel milostiv, venise ca să-i slobozească pe aceştia de tirania celui rău, sub care, de bună seamă, ei intraseră prin libertatea pe care ei o dăduseră celui rău să lucreze în viaţa lor.

Spun Sfinţii Părinţi şi Părinţii care au ostenit în pustie că diavolul nu face decât să ne dea nouă fire de aţă sau de cânepă, din care noi, mai apoi, împletim funii prin care ne legăm pe noi înşine, prin modul că noi, luând ispita şi lucrând-o în viaţa noastră, ajungem la patimă şi ajungem să fim stăpâniţi de cel rău. De aceea, ştiind că Hristos venise să elibereze pe om de sub tirania diavolului, aceştia Îl roagă pe Hristos să le dea voie să lucreze asupra naturii. Văzându-se îngrădit în lucrarea sa asupra omului, diavolul Îl roagă pe Dumnezeu să-l lase să lucreze asupra naturii înconjurătoare.

Şi aici, din nou ni se arată în Evanghelie nu doar că Hristos îl eliberează pe om înainte de a sosi vremea judecăţii, ci limitează puterea celui rău, încât Sfântul Ioan Gură de Aur, cel care tâlcuieşte acest text al Evangheliei de astăzi, dar care scrie sau care ţine și mai multe cuvântări separate, publicate și astăzi în limba română, despre puterea mărginită a diavolului, arată că diavolul nu poate lucra nici măcar asupra porcilor dacă Hristos nu-i dă această îngăduinţă.

Și ne aminteşte Sfântul Ioan de un episod similar, în care, în Vechiul Testament, diavolul vine la Dumnezeu și Îl roagă să-l lase să lucreze asupra porcilor, asupra animalelor, asupra familiei dreptului Iov. Şi Dumnezeu îi dă îngăduinţa, cu o singură limită:

Dar de sufletul lui să nu te atingi!

Deci Evanghelia nu numai că ne arată că Hristos vine în întâmpinarea noastră, atunci când suntem stăpâniți de puterea celui rău, mai înainte de judecata noastră pentru faptele pe care le facem, ci ne arată că Hristos limitează în aşa măsură puterea celui rău, încât nici măcar asupra naturii el nu-și poate exercita răutatea sa, dorinţa sa de a îndepărta creaţia de Creator.

Şi spune mai apoi Evanghelia că păzitorii turmei de porci, cea care s-a aruncat în mare, au fugit și s-au dus în cetate și au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii. Adică ei s-au dus şi au spus că cei care îngroziseră atât de mult până atunci îşi recăpătaseră stăpânirea de sine, cei care erau stăpâniţi de demoni, încât nici cu lanţuri nu puteau fi ţinuţi, erau acum într-un dialog, pe care nu-l putem vedea acum aici, erau într-un dialog cu Dumnezeu, cu Fiul lui Dumnezeu. Şi ce reţine omul din ceea ce i se istorisește? Sau ce reţin paznicii în momentul în care li se istoriseşte? Reţin doar paguba! Sau păruta pagubă pe care o au ei, în toată această întâmplare. Şi anume că pagubă mare s-a făcut pentru cetate, pentru că turma de porci pe care o aveau s-a înecat în mare.

Şi se întreabă Sfinţii Părinţi în momentul în care zăbovesc cu mintea şi cu trăirea supra acestei Evanghelii: de ce a rânduit Dumnezeu acest lucru, ca porcii aceştia să se înece în mare? Şi ne arată totodată cei care tâlcuiesc Evanghelia că cei care vin din cetate nu sunt revoltaţi împotriva Mântuitorului, Care a lăsat ca diavolii să pătrundă în porci. De ce nu sunt revoltaţi? Pentru că ei ştiau că greşesc. Legea Vechiului Testament, legea lui Moise, nu le dădea voie nu numai să consume carne de porc, ci nici să comercializeze carne de porc.

Şi ei, cunoscându-și greşeala, nu au putut să-i reproșeze lui Hristos, ca Cel care a venit să împlinească Legea şi Proorocii, nimic. Dar au făcut altceva: L-au rugat stăruitor să iasă din hotarele cetăţii lor. De ce? Pentru că, prin lucrarea lui Hristos asupra celor doi demonizaţi, s-a vădit faptul că ei, locuitorii cetăţii din Gadara, nu respectau legea Vechiului Testament. Și probabil că aceasta era doar una din multele abateri pe care o aveau ei de la legea lui Moise. Şi au simţit ei că prezenţa lui Hristos e cea care face ca nici măcar un gând, d-apoi cuvânt sau faptă, să rămână nedescoperit de la faţa lui Dumnezeu.

De aceea, de multe ori și noi, astăzi, preferăm să-L rugăm pe Hristos, preferăm să-i rugăm pe cei care lucrează în numele lui Hristos, să se îndepărteze de viaţa noastră, ca să nu ne vădească cu toate lipsurile cu toate scăderile noastre. Pentru că noi trăim într-o lume care pune accentul pe imaginea pe care o ai tu în faţa aproapelui tău, pe imaginea pe care o ai tu, poate, în faţa ta, dar denaturată şi altfel decât ceea ce eşti tu atunci când te vezi pe tine însuţi în faţa lui Dumnezeu. De aceea spun Sfinţii Părinţi că ispitele pe care le îngăduie Dumnezeu asupra noastră nu vin ca să ne slăbească pe noi, ci vin ca să ne arate aşa cum suntem. Noi ne rugăm deseori ca Dumnezeu să nu îngăduie ispitele în viaţa noastră, aşa cum cei de acum Îl rugau pe Dumnezeu să nu îngăduie prezenţa Lui în cetatea lor.

Şi spune Hristos, nu în fragmentul Evanghelie citite astăzi, ci la Marcu, că, după ce diavolul a tăcut, aceştia L-au rugat pe Hristos să se îndepărteze de ei, cum o făcuse diavolul la început, când a spus:

Doamne, nu veni să ne chinui!

Oamenii au preluat lucrarea celui rău. Şi I-au spus:

Doamne, depărtează-Te de cetatea noastră, nu ne chinui! Deja avem o pagubă însemnată, dar de care nu ne putem plânge, pentru că ştim că noi am lucrat împotriva legii și s-a vădit nedreptatea noastră. Dar nu ne chinui pentru a vădi şi mai multe nedreptăţi care s-au sălășluit în sufletul nostru.

Și atunci vorbește cel care până atunci se aflase sub stăpânirea celui rău și se spune în Evanghelia după Marcu că

Hristos, întrând în corabie, cel demonizat Îl ruga ca să-l ia cu El. Iisus însă nu l-a lăsat, ci i-a zis: Mergi în casa ta, la ai tăi, și spune-le câte ţi-a făcut ţie Domnul şi cum te-a miluit.

Deci Hristos îi spune acestuia:

Du-te în casa ta. Nu-ţi este ţie de folos și nu este de folos celor din jurul tău să mergi cu Mine.

Pentru că în momentul în care vor stărui asupra întâlnirii cu Hristos, chiar dacă acum au reacţionat aşa, în timp, văzându-te pe tine, auzind mărturia ta, îşi vor da seama cât este de bun şi de frumos să locuieşti în prezenţa lui Hristos, să trăieşti în prezenţa lui Hristos, să ai toate gândurile tale în prezenţa lui Hristos.

Noi, pentru că nu vrem să avem toate gândurile în prezenţa lui Hristos, sau pe Hristos prezent în gândul nostru, pentru că nu vrem să avem cuvântul de binecuvântare al lui Hristos către cel de aproape al nostru, faptele bineplăcute lui Hristos, de multe ori procedăm ca cei din Evanghelia de astăzi.

De aceea Hristos nu vrea de la noi astăzi şi nicicând ca noi să venim și să vizionăm cu ochii minţii una din minunile pe care le-a făcut El, ci vrea ca noi să participăm la minunile pe care le face El, pentru că minunile acestea nu le face doar asupra celor de atunci, ci minunea pe care vrea Hristos s-o săvârşească astăzi este minunea lucrării Sale în sufletul nostru, pentru a ne dovedi nouă de câte ori şi când am încălcat Legea lui Hristos și cum ne putem apropia de Hristos, și pentru a face din noi nu oameni care spun: Doamne, depărtează-Te de sufletul nostru, de cetatea noastră, de viaţa noastră, ci oameni care Îl cheamă pe Hristos prin rugăciune neîncetată în mănăstire sau în lume în viaţa lor, în cuvântul lor, în gândul lor. De aceea Biserica ne pregăteşte in fiecare moment pentru a primi cuvântul Evangheliei, pentru a primi minunea lui Dumnezeu în viaţa noastră.

În cursul săptămânii trecute aţi văzut că Biserica ne pregăteşte pentru Evanghelia aceasta. Și în Evangheliile care s-au citit în zilele de peste săptămână, la Liturghie, Hristos Domnul ne-a adus în faţă imaginea aceasta a modului în care diavolul vine să lucreze în viaţa noastră.

Și într-una din Evanghelii s-a istorisit cum, aflând sufletul măturat, curățat, diavolul venind să locuiască într-un loc în care îi era familiar să stea, într-un suflet în care îi era familiar să lucreze, văzând curăţenie făcută, prin post, prin rugăciune, s-a dus şi a adus alte şapte duhuri. O altă Evanghelie ne spune că Mântuitorul Iisus Hristos, trimiţând la misiune pe ucenicii Săi, şi întâmpinându-i după ce aceştia au propovăduit în numele Său, temperează bucuria ucenicilor în lucrarea lor cu cel rău şi le spune:

Nu vă bucuraţi că duhurile se pleacă vouă!

sau

Nu vă bucuraţi că aţi curăţit casa, ci bucuraţi-vă că numele voastre sunt înscrise în ceruri

Aşadar, nu este o biruinţă a omului când şi-a curăţit casa sufletului său şi când diavolul, cel care era obişnuit până atunci să lucreze în gândul său, să lucreze în fapta sa, vine şi găseşte situaţia altfel și se duce și aduce mai multe duhuri. Sensul este că diavolul nu trebuie să găsească casa curată, măturată, ci trebuie să-L găsească pe Hristos în casa curată şi măturată! De aceea spune Hristos: nu vă bucuraţi de biruinţa voastră asupra duhului celui necurat, ci treceţi de la starea aceasta acelor doi demonizaţi, care nu mai aveau nici puterea să vorbească ei, ci vorbea diavolul folosindu-se de graiul lor, la starea aceea pe care o prezintă Sfântul Apostol Pavel când spune: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Nu mă rog eu, ci Hristos se roagă în mine. Nu vorbesc eu, ci gândul cel adus la Hristos este cel pe care i-l prezint fratelui meu în cuvânt și în faptă. De aceea Evanghelia de astăzi vine să ne atenţioneze pe noi că lupta noastră este aceea de a înscrie în ceruri numele noastre, de a-I pregăti în suflet casă lui Hristos, de a-I lăsa loc lui Hristos să lucreze în viaţa noastră şi astfel să restrângem puterea celui rău în viaţa noastră.

Acum, acesta este mesajul. Însă, pentru ca să înţelegem acest mesaj, viaţa Bisericii ne arată că trebuie o frământare a sufletului nostru. Părinţii pustiei se luptau cu duhurile acestea rele. Și prin post, prin rugăciune, prin Crucea lui Hristos, şi, mai ales, prin smerenie, biruiau orice ispită. Şi vorbind ei cu diavolul, unuia din părinţii pustiei Egiptului diavolul îi spune cum îl poate birui omul pe cel rău. Diavolul îi spune:

De postit, postesc mai mult ca tine – nu mănânc niciodată. De cunoscut cuvântul lui Dumnezeu, îl ştiu mai bine ca tine, pentru că atât în parte istorică a Evangheliei, eu am fost prezent în fiecare moment, de la începutul lumii şi până astăzi, cât am auzit cuvântul din gura Sa. Și îngerii, asemeni mie, care vi l-au transmis vouă, mi l-au făcut cunoscut. Şi eu, ca înger l-am cunoscut. Dar prin ce mă biruiţi voi pe mine? – adică prin ce-l biruiește omul pe cel rău – Prin smerenia gândurilor și a faptelor omului.

Şi Evanghelia de astăzi ne duce imediat cu gândul, când vorbim de smerenie, la ceea ce am încercat să punem în viaţa noastră săptămâna trecută. Şi anume când sutaşul, dintr-o smerenie, adică dintr-o cunoaştere a locului său, vine şi spune: Doamne, Tu eşti stăpân. Tu eşti stăpânul meu. Și eu am experienţa aceasta de a avea sub mine, sub stăpânirea mea, alţi oameni. Şi de aceea Tu numai cu cuvântul zi și se va face lucrarea Ta în viaţa mea, în viaţa slujitorului meu, în viaţa comunităţii din care sunt eu.

Şi cu gândul acesta omul poate birui ispita de orice clipă. Un ucenic, odinioară, l-a întâmpinat pe părintele său duhovnicesc şi l-a întrebat:

– Cum pot ca în viaţa mea să nu mai fie nicio ispită, în viaţa mea să fie linişte, în viaţa mea să fie tot timpul gândul cel bun?

Şi atunci părintele, uitându-se la dânsul, îi zice:

– Du-te afară şi opreşte vântul!

Şi el a rămas foarte surprins:

– Cum să opresc eu vântul? Nu pot.

– Atunci nu poţi opri nici în viaţa duhovnicească momeala sau ispita celui rău. Dar poţi s-o biruieşti!

Pentru că spun Sfinţii Părinţi şi Sfântul Ioan Gură de Aur, cel de care am amintit, că diavolul nu poate forţa voia noastră, ci el încearcă să pătrundă în viaţa noastră prin viclenie. De aceea, de multe ori când spunem Şi ne izbăveşte pe noi de cel rău, de cel care lucrează răutatea, mai spunem Şi ne izbăveşte de cel viclean, de cel care, prin vicleşug, încearcă să biruie voia noastră.

De aceea, iubiţi fraţi şi surori întru Domnul, să primim Evanghelia aceasta ca pe o lucrare a lui Dumnezeu în viaţa noastră. Să primim Evanghelia aceasta ca pe o încurajare în lupta noastră cu lucrarea celui rău. Şi să conştientizăm prin Evanghelia aceasta că nimic nu poate birui voia cea liberă a omului. Prin voia sa omul se mântuieşte, prin voia sa omul Îi spune lui Dumnezeu: Depărtează-Te de mine! Depărtează-Te de locul în care muncesc eu, de locul familiei mele, de locul în care vieţuiesc eu în fiecare zi!

De aceea să-L rugăm pe Hristos să lucreze în viaţa noastră, să-L rugăm pe Hristos ca noi cât mai des să fim alături de El şi să se vădească toate neputinţele noastre. Nu pentru a ne face de ruşine, ci pentru a şti unde avem de lucrat în viaţa fiecăruia dintre noi. Pentru că rușinea aceasta pe care o simţim bunăoară la spovedanie, este rușinea cea mântuitoare. Există şi o altă rușine, pe care ne-o dă cel rău, pentru a nu mărturisi păcatele, însă aceea este ruşinea care păgubeşte sufletul.

De aceea, să nu lăsăm mintea noastră să vorbească cu Dumnezeu în sensul de a căuta argumente pentru trăirea noastră păcătoasă. Ci să lăsăm mintea noastră să asculte de Dumnezeu. Să fie o convorbire în sensul de ascultare, aceea a fricii de Dumnezeu. Pentru că în momentul în care Dumnezeu a vorbit cu Petru, Petru I-a zis:

Doamne, eu toată noaptea, împreună cu ceilalţi apostoli cu care mă aflu, am căutat să pescuiesc. Şi am încercat în stânga, în dreapta, pentru a prinde peşte, şi nici măcar unul nu am prins. Dar pentru că Tu zici să arunc mreaja în partea dreaptă a corabiei, după ce eu m-am ostenit o noapte întreagă fără rezultat, atunci pentru cuvântul Tău eu fac aceasta!

Atunci și noi, conştientizând că toate cele ce la oameni sunt cu neputinţă, la Dumnezeu sunt cu putinţă, să avem în rugăciunea noastră gândul acesta:

“Doamne, Tu îmi ceri să-l iert pe fratele meu. Dar eu nu pot”

sau

„Doamne, Tu-mi ceri să fac ascultarea aceasta, dar eu nu pot. Dar pentru cuvântul Tău eu voi face lucrul acesta!”

De aceea, să-L rugăm pe Hristos să ne ajute să lucrăm în viaţa noastră mântuirea, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.

VindecareaDemonizatuluiSihastriaPutnei2

Alte predici pentru Duminica de astazi si legaturi:

*


Categorii

Ce este pacatul?, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Invidia, rautatea, Mandria, trufia, Mari duhovnici, preoti si invatatori, Preot Bogdan Racu, PS Marc Nemteanul, Razboiul nevazut, Sfantul Iustin Popovici, Talcuiri ale textelor scripturistice, Vindecarea celor doi demonizati din Gadara

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

27 Commentarii la “DEMONIZATII DIN GADARA. Predici (si audio) despre nebunia draceasca a MANDRIEI AROGANTE si a RAUTATII si despre REFUZUL prezentei LUI HRISTOS in noi: “Cu cat este omul mai rau decat porcii!”

  1. Pingback: GADARENII DE AZI. Bebelusul regal, casatoriile homosexuale si teoriile satanice ale “identitatii de gen”. NE-AM OBISNUIT CU RAUL? Pr. Vasile Mihoc despre LUPTA LUMII DEMONIZATE CU TINERII SI COPIII (video) - Recomandari
  2. Mi se pare interesant acel “mai inainte de vreme” din “Ai venit mai inainte de vreme sa ne chinuiesti”. Ce o insemna ? Mai inainte de ce vreme sau in ce vreme il asteptau de fapt ?

  3. @ Lucian:

    Mai inainte de Judecata si osanda vesnica, finala, nu?

  4. Din ce am mai citit si eu,se pare ca intoarcerea in iad a ingerilor cazuti,constituie un plus de suferinta.Pana la Judecata finala,iesirea din abisul in care se afla le este ingaduita,de aceea ei au voit sa prelungeasca pe cat pot ramanerea pe pamant.Asa s-ar explica cererea lor de a le fi ingaduita intrarea in porci.Vedem ca mila Domnului se intinde asupra tuturor fapturilor ,chiar si asupra acestor ingeri cazuti,ingaduindu-le.Apoi se constata ca fortele raului primejduiesc existenta tuturor fapturilor si produc o rupere de echilibru atat in om cat si in intreaga creatie,in cazul de fata inecand porcii.Din aceasta actiune se vede clar ca scopul duhurilor rele este prabusirea omului si a lumii in haos.
    Dintr-o alta carte despre demoni si lucrarile lor,am mai citit ca in doua cazuri il stapaneste diavolul pe om:atunci cand chiar omul ii ingaduie cu voia sa ,sau cand ii este ingaduit acest drept de Insusi Dumnezeu.
    In primul caz,intrarea duhului rau in om se face de obicei metodic si treptat in cei care se inrobesc cu voia lor in patimi,oricat de mici ar fi.
    Desi pe dinafara nu se observa aceasta,par a fi liberi,dar sufletul lor se afla sub stapanirea ticaloasa a diavolului:”Fiindca ceea ce te biruieste,aceea te stapaneste”,spune Sf.Apostol Petru.
    In al doilea caz,stapanirea omului de catre demoni cu ingaduinta lui Dumnezeu,contribuie totdeauna la mantuirea sufletului omului sau a celor apropiati lui.Si imi amintesc aici de povetile Cuv.Paisie care ne spun ca s-au vindecat demonizati doar pentru dragostea celor care ii ingrijea.L-au imbratisat si diavolul a plecat.Cunosc si eu un asemenea caz,de aceea am pomenit de acest fapt.Cu regret,nu pot sa spun mai multe.Dar tot din cele vazute se poate face diferenta intre bolnavii psihic si cei demonizati.Cei demonizati au mintea limpede atat timp cat nu-i chinuie diavolul,pe cat cei bolnavi (desi si aceasta s-ar parea a fi o forma),au o viziune bolnava in permanenta.Chiar si din manifestari sunt diferiti.Cei demonizati se tarasc pe jos,fac spume la gura,scrasnesc din dinti,rostesc vorbe scarboase si blasfemii,miscarile fiind a duhurilor rele;iar cei bolnavi psihic,fac nebunii.
    Cred si sunt convinsa ca toate bolile provin din pacatele personale cat si din cele mostenite.
    Sfantul Grigorie Palama ,la Evanghelia de azi,da urmatoarea explicatie:
    “Diavolul pune stapanire pe creier,care se afla in partea de sus a trupului,si de acolo comanda tot trupul”
    Cum ii infruntam :
    Este necesar sa pastram harul Duhului Sfant pe care l am primit la botez.Prin pastrarea lui,consta toata lupta noastra duhovniceaca.Aceasta este cea mai tare arma,care darama toate gandurile rele si trufia.Duhurile rele se tem tare de harul Sfantului Duh,si mai ales atunci cand acesta se revarsa din belsug,prin curatia noastra si rugaciune nerisipita.
    Apoi,este nevoie de indrazneala si credinta ca Dumnezeu ne va ajuta negresit
    Alte arme impotriva diavolului mai sunt:dragostea(de care am amintit),nadejdea,rugaciunea,rabdarea necazurilor,smerita cugetare,discernamantul,studierea Cuvantului Lui Dumnezeu,participarea la slujbe,la Sfantul Maslu,Sfanta Impartasanie,ungerea cu mir sfintit,aghiazma,nafura si toate celelalte pe care le mai stim,
    dar cea mai de temut este arma nebiruita a Sfintei Cruci care-l face pe diavol sa tremure si bineanteles,pocainta.

    Iertati ca m am intins cu lucruri stiute dar nu trebuie sa ne fie teama cu atatea arme pe care ni le a lasat Bunul Dumnezeu impotriva acestui viclean si mincinos diavol.
    Bnul Dumnezeu sa ne daruiasca pocainta adevarata!!!
    Doamne ajuta!

  5. Pingback: vindecarea celor doi demonizati din tinutul Gadarei | albastru de...
  6. @ Andrei:

    E “doar” un ticalos, nu un demonizat.

  7. Pingback: LUPTA DIAVOLULUI CU NOI SI ANTIDOTUL OTRAVII DUHURILOR NECURATE. Dezbinatorul raceste dragostea, distruge unirea si ne stapaneste prin mandrie. CUM REZISTAM ASMUTIRII DEMONILOR? (Recomandari ortodoxe) - Recomandari
  8. Pingback: Predici audio la Duminica slabanogului din Capernaum: RUGACIUNEA PENTRU CELALALT ARE MARE PUTERE, IUBIREA DE APROAPE DESCHIDE ORICE POARTA! -
  9. Pingback: ZIUA SFINTILOR BRANCOVENI. Predica puternica (audio+text) de la PUTNA despre globalizare, distrugerea radacinilor si provocarea sfintilor români. “CAT COSTA UN SUFLET IN ZIUA DE AZI? NE VINDEM CREDINTA SI TARA PE CATIVA EURO” -
  10. Pingback: GADARENII DE AZI. Bebelusul regal, casatoriile homosexuale si teoriile satanice ale “identitatii de gen”. NE-AM OBISNUIT CU RAUL? Pr. Vasile Mihoc despre LUPTA LUMII DEMONIZATE CU TINERII SI COPIII (video) - Recomandari
  11. Pingback: LUPTA DIAVOLULUI CU NOI SI ANTIDOTUL OTRAVII DUHURILOR NECURATE. Dezbinatorul raceste dragostea, distruge unirea si ne stapaneste prin mandrie. CUM REZISTAM ASMUTIRII DEMONILOR? (Recomandari ortodoxe) - Recomandari
  12. Pingback: LUCRAREA DEMONILOR IN SUFLETELE NOASTRE. Forme de manifestare a indracirii si CUM PUTEM LUPTA CU INFLUENTELE DIAVOLESTI -
  13. Pingback: INVATATURI FUNDAMENTALE PENTRU MANTUIREA SUFLETULUI (I) -
  14. Pingback: PREDICI LA DUMINICA A II-A DIN POSTUL MARE (a Sfantului Grigorie Palama): “FUNIA” BUNATATII LUI DUMNEZEU CARE NE IARTA PACATELE: “Te conjur din partea lui Dumnezeu celui viu, frate crestine, nu lasa sa se rupa funia!” -
  15. Pingback: Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu la DUMINICA VINDECARII DEMONIZATILOR DIN GADARA (a cincea dupa Rusalii): AI CUI FII SUNTEM, AL CUI CHIP PURTAM si ce stapan cerem si chemam prin FAPTELE vietii noastre? -
  16. Pingback: PREDICA VIDEO si alte multe CUVINTE ACTUALE la TAIEREA CAPULUI SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL: “Ceva trebuie sa fac cu omul asta, imi spune adevarul si eu nu suport adevarul… Si asa suntem si noi! Daca vrei sa suporti adevarul, trebuie sa-ti schim
  17. Pingback: “Tot darul de Sus ni-l insusim neaparat prin suferinta”. PARINTELE SOFRONIE despre BUCURIA DE A FI BIRUIT DE DUMNEZEU. De ce Dumnezeu ingaduie incercarea parasirii Sale, a “pogorarii in intuneric” si a atacurilor infuriate ale Ispi
  18. Pingback: GADARENII DE AZI. Bebelusul regal, casatoriile homosexuale si teoriile satanice ale “identitatii de gen”. NE-AM OBISNUIT CU RAUL? Pr. Vasile Mihoc despre LUPTA LUMII DEMONIZATE CU TINERII SI COPIII (video) | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: CUM DESCHIDEM USILE SUFLETULUI PENTRU INTRAREA DEMONILOR SI CUM PENTRU PRIMIREA LUI DUMNEZEU? Predici (audio + text) ale Parintilor IOANICHIE BALAN si NICHIFOR HORIA la VINDECAREA INDRACITILOR GADARENI. Pacatele si vrajitoriile aduc demonizarea si bantuir
  20. Pingback: CUM DESCHIDEM USILE SUFLETULUI PENTRU INTRAREA DEMONILOR SI CUM PENTRU PRIMIREA LUI DUMNEZEU? Pacatele si vrajitoriile aduc demonizarea si bantuirea caselor de duhuri necurate. FUGA OAMENILOR DE DUMNEZEU, DE SFINTENIE, TEAMA DE SCHIMBARE: “Dar eu nu
  21. Pingback: “Mai, frati români, noi n-am iesit inca din PAGANISMUL nostru, care se manifesta astazi prin VRAJITORII la nesfarsit, prin BLESTEME la nesfarsit!” | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu in DUMINICA POTOLIRII FURTUNII. Dumnezeu ingaduie furtunile incercarilor ca sa ne smereasca si sa ne izbaveasca de marea inselare a increderii in propriile fapte: “UNDE ESTE SMERENIA, ACOLO VINE DUMNEZEU”
  23. Pingback: Cea mai insemnata PROVOCARE a Evangheliei: SA AM O RELATIE PERSONALA, COTIDIANA, CU HRISTOS: “Mantuitorul nu vine sa vorbeasca cu o masa de oameni, cu o turma mare de oameni. Vrea sa vorbeasca cu fiecare dintre noi, personal”. CUVANT AL PR. CL
  24. Pingback: Cuvant al Protos. Hrisostom de la Putna: “DIAVOLUL LUCREAZA INSELAREA PRIN OAMENI, incercand sa provoace GROAZA si, mai ales, DEZBINARE, RAZVRATIRE. Prezenta lui Dumnezeu PROVOACA, iar lumea reactioneaza prin VRAJMASIE fata de slujitorii Lui…
  25. Pingback: DEMONIZAREA LUMII la ora asaltului final. ORTODOXIA – ULTIMA REDUTĂ DE REZISTENȚĂ, CARE TREBUIE ANIHILATĂ. Oameni, porci și demoni. MĂRTURISIREA ÎMPOTRIVA RĂULUI, neliniștea rece a sufletului și CONDIȚIA PĂCII LUI HRISTOS | Cuvântul Ort
  26. Pingback: Nu există lepădare DE FORMĂ și credință doar “în suflet”. Părintele GHEORGHE HOLBEA despre PUTEREA CREDINȚEI MĂRTURISITE vs. IUBIREA LANȚURILOR CARE NE ȚIN LEGAȚI. “Lumea aceasta în care trăim vrea să-l alunge din nou pe
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate