CUM DESCHIDEM USILE SUFLETULUI PENTRU INTRAREA DEMONILOR SI CUM PENTRU PRIMIREA LUI DUMNEZEU? Pacatele si vrajitoriile aduc demonizarea si bantuirea caselor de duhuri necurate. FUGA OAMENILOR DE DUMNEZEU, DE SFINTENIE, TEAMA DE SCHIMBARE: “Dar eu nu vreau sa fiu ca sfintii…”

5-07-2015 Sublinieri

Predici (audio + text) ale Parintilor IOANICHIE BALAN si NICHIFOR HORIA la VINDECAREA INDRACITILOR GADARENI:

vindecarea demonizatilor din gadara

“Aşa cum şi noi, din păcate, mulți ne mărturisim creştini, venim la biserică, dar minţim, nedreptăţim pe ceilalţi, dăm mită ca să avem nişte înlesniri şi ne pretăm la atâtea lucruri care ştim că sunt compromisuri faţă de ceea ce credem. Şi ajungem, dacă nu trăim potrivit cu ceea ce credem, să pervertim chiar ceea ce credem şi să gândim dupa cum trăim, să gândim <<şmechereşte>>… Felul omenesc de a-şi pune nădejdea şi siguranţa în mica lui afacere, în mica lui înţelepciune omenească de a-şi chivernisi cele nu doar de trăit decent, ci de prisosit, felul acesta era stingherit acum de prezenţa Mântuitorului, care vădea păcatul de dreptate/de vieţuire dreaptă, adevărul de minciună…”

***

Cuvant al Parintelui Ioanichie Balan la Duminica a 5-a dupa Rusalii (a vindecarii indracitilor din Gadara) – 1997:

“Unde nu intră păcatul, nu intră nici diavolul”

AUDIO:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

“Iubiţi credincioşi,

În Evanghelie ni se spune cum Mântuitorul a scos demonii din doi oameni îndrăciţi, fiind în Galileea Mântuitorul, unde este un lac destul de mare. Trecând cu corabia pe partea opusă, este o regiune care se cheamă Gadara sau Gherghesa, sunt nişte localităţi micuţe, şi după acele localităţi este pământul gherghesenilor sau al gadarenilor. Şi, mergând Domnul în partea opusă, peste lac, peste Marea Galileei, iată îi ies înainte doi oameni îndrăciţi. Şi foarte important e ce vreau să vă spun. Nu grăiau ei, ci demonii prin gura lor, aşa cum se întâmplă la persoanele pe care le vedeţi astăzi care au duh necurat; nu vorbeşte omul, ci demonul care s-a încuibat în trupul lui. Nu în suflet, că demonul nu poate intra în sufletul omului, niciun demon, numai în trup pentru anumite păcate ale lui, ale părinţilor lui, ale bunicilor lui, până la al patrulea neam.

Şi strigă diavolii din acei oameni:

Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul Dumnezeului Celui viu? Ai venit aici să ne chinuieşti?

Deci ce I-au zis demonii? Să nu îi chinuiască. De nimic nu se tem diavolii decât numai de chinurile cele veşnice. De aceea spun Sfinţii Părinţi că diavolii nu stau în iad, decât o mică parte; ei stau în văzduh. De aceea sunt atâtea crime, nenorociri, desfrânării, urgii, păcate, războaie – pentru că sunt atâtea miliarde, cine ştie câţi or fi, de diavoli între cer şi pământ. Este plin văzduhul de duhuri necurate. Ei fug de iad, numai noi nu ne prea temem de iad. Şi pe unii îi aţâţă, pe împăraţi îi pornesc la războaie, pe cei care guvernează ţări îi fac atei, pe alţii îi pun să chinuiască pământul, oamenii, fel de fel, aşa cum citim în istorie. Foarte bine ar fi, după Sfânta Evanghelie, să mai citiţi istoria lumii și a neamului românesc, să vedeţi câte necazuri au fost. În toate au fost implicați demonii, cei care nevăzuţi stau în văzduh şi aşteaptă Judecata de Apoi şi sufletele celor care mor nepregătiţi ca să-i prindă şi să-i tragă în adânc, acolo unde se vor chinui în veci diavolii. Ăsta e scopul lor: stau în văzduh să vâneze sufletele oamenilor. Toţi Sfinţii Părinţi spun la fel: sufletul, când se înalţă, are nevoie de multă rugăciune, pentru că nenumărate cete de demoni îi ies înainte, iar îngeri sunt doar îngerul său păzitor şi alţi câţiva, depinde de faptele lui.

VindecareaDemonizatuluiSihastriaPutnei2Şi trecând pe acolo, deci, I-au zis:

Ce ai cu noi, Fiul Dumnezeului Celui viu? Ai venit să ne chinuieşti pe noi mai înainte de vreme?

Foarte important ce au spus ei. Credeţi că diavolii nu sunt teologi? Ne întrec pe noi, pe toţi, că sunt îngeri. Ai venit să ne chinuieşti pe noi înainte de vreme, adică înainte de sfârşitul lumii? Domnul n-a spus nimic. Tot ei au spus:

Dacă vrei să ne scoţi din aceşti oameni…

– ei s-au gândit, pentru că ei foarte mult doresc să intre în oameni, dar nu intră fără îngăduinţa lui Dumnezeu. Să nu creadă cineva că dacă cineva e demonizat, Dumnezeu n-a ştiut. A îngăduit Dumnezeu pentru nişte păcate din familia aceea. Sau pentru cine ştie ce vrăjitorii s-or fi făcut acolo. Şi zic ei mai departe:

Dacă vrei să ieşim, dă-ne voie să intrăm într-o turmă de porci.

Ni se spune că turma avea cam ca la două mii de porci, păşteau acolo. Şi Domnul a zis atât, doar un singur cuvânt:

Duceţi-vă!

Ce învăţăm de aici? Că nici demonul nu intră în om fără voia lui Dumnezeu, nici nu iese din om fără porunca lui Dumnezeu. Aţi văzut ce au zis? Dă-ne voie să intrăm în porci. Dacă în porci cere diavolul voie să intre, apăi în om poate el intra fără voia lui Dumnezeu?

Sunt atâtea suflete muşcate de demon. Să ne întrebăm de ce. Numai pentru păcatele noastre. Şi să ne silim să fim cât mai curaţi de păcate, mai cu seamă de cele de moarte, ca nu cumva demonul să găsească uşa inimii noastre deschisă, să ne găsească nepregătiți sau prin cârciumi sau în desfrânări sau în ce mai sunt acum, pe care le ştiţi poate mai bine ca noi, pentru că atunci vor intra, când vor găsi uşile deschise. Deci Hristos le spune: Duceţi-vă în porci. Şi au intrat în porci. Deci câţi demoni erau în doi oameni, dacă au intrat în două mii de porci! Toţi porcii, când au intrat în ei, s-au aruncat în mare, că acolo Marea Galileei este alăturea, ca de pe un mal înalt s-au aruncat și au murit. Credeţi că au murit diavolii? Nu, că ei sunt îngeri. Au făcut pagubă, au făcut tulburare şi s-au dus în alte părţi, în locuri pustii şi fără apă, spun Sfinţii Părinţi.

Şi au auzit cei din sat, de departe, că s-au înecat porcii şi că vine un oarecare Învăţător, Iisus Hristos, cu nişte ucenici, și că vor să vină la ei în sat. Şi au ieşit înaintea Domnului şi au făcut un păcat de moarte: Te rugăm, nu mai merge în cetatea noastră, întoarce-Te înapoi. Nu din răutate, ci din frică. <Dacă vine şi la noi – ei erau păgâni – şi o da de demoni și la noi o să ne trimită cu tot cu demoni în lacul acela, în mare!> Şi s-a întors Domnul. Vedeţi? Nu-ţi face silă niciodată Hristos, nu intră în casă dacă nu-L chemi sau dacă ţii “uşa” încuiată – în sensul sufletesc vorbesc, nu material – sau dacă eşti nepregătit sau dacă din tinereţe nu te-ai mai spovedit sau dacă faci vrăji sau te duci la alţii să-ţi ghicească sau dacă stai la beţii sau te uiţi la filme de desfrânare cum sunt acum – şi să vezi ce-o să fie de mâine încolo! – atunci să ştii că demonul nu mai iese din casa ta. Intră și nu mai iese. Şi Dumnezeu nu-l alungă, pentru că tu singur i-ai pregătit terenul şi cuibarul lui.

Unde intră demonul? Acolo unde este beţie, acolo unde este desfrâu, în casa în care se ucid copii mulţi, în casa în care Se huleşte Dumnezeu, în casa în care se fac toate fărădelegile şi trăiesc oamenii în ceartă și în ură şi în hoţii. Acolo intră el. Nu intră în casa în care creştinul este smerit, unde mama se roagă, unde bunica face mătănii, unde copilaşii fac închinăciuni şi sărută sfintele icoane, unde toţi sunt spovediţi, unde se ţine cele patru Sfinte Posturi, unde oamenii se roagă, mai ales din Sfânta Psaltire, care-i arde pe diavoli, niciodată nu intră diavolii acolo. Şi de aici învăţăm să ne ferim, să nu ne fie uşa şi casa pustie, ca să intre diavolii şi păcatul în ea. Că unde nu intră păcatul, nu intră nici diavolul. Iar în casa unde domină păcatul, adică desfrâul, beţia, uciderea de copii – chiar dacă ai făcut-o când erai tânără, totul se plăteşte, totul se pune la cântar, o parte aici, în trup şi cea mai mare parte dincolo, după ce pleci de aici. Totul se pune la cântar. Să nu credeţi că vrem să vă speriem, dar vai de noi să nu vă spunem adevărul, că ne temem de Sfânta Cruce, să spunem minciuni în faţa Sfântului Altar. Totul se va socoti.

Deci în casa unde este rânduială și se face spovedanie regulată și se face aghiasmă cât mai des, măcar de două ori pe an, unde nu se înjură, unde oamenii nu beau, totu-i cu măsură, unde se nasc copii, nu se avortează, nu se ucid, acolo este Dumnezeu. Acolo este Maica Domnului, acolo sunt sfinţii, acolo domină Sfânta Cruce, acolo nu pot intra diavolii niciodată. Să nu credeţi că în casele unde se roagă oamenii veţi întâlni un caz din acela. Iar acolo unde stăpâneşte desfrâul şi filmele cele de desfrânare care acum ucid tineretul, în special, ca să nu zic că şi bătrânii sunt afectaţi, în casele unde stăpânesc alcoolismul şi înjurăturile și alergarea după averi şi minciunile și procesele nu se mai termină cu vecina, cu mama, cu sora, cu fratele… Nu-i mai bine să ne împăcăm frate cu frate şi vecin cu vecin, ca să trăim, decât să ne mâncăm și să murim în veci în iad, şi el și tu?

Deci, alegeţi, fraţi iubiţi. Vom scăpa de demoni în măsura în care vom ţine cele patru Sfinte Posturi, în măsura în care vom fi regulat spovediţi, în măsura în care ne vom ţine de Sfânta Cruce, vom citi regulat cât mai mult la Sfânta Psaltire, nu vom chema ajutorul demonilor, vom respinge pe vrăjitoare, care lucrează direct cu satana, şi atunci Dumnezeu va fi El în casa noastră. iar demonul va fugi în locuri pustii şi fără de apă […]”.

***

Cuvinte ale Parintelui Nichifor Horia (Man. Sfintii Trei Ierarhi, Iasi) la Duminica a V-a dupa Rusalii (a vindecarii demonizatilor gadareni):

2015:

CASELE BANTUITE SI OAMENII POSEDATI DE DIAVOL SUNT O REALITATE

***

2013:

ALEGEREA REA A OMULUI POATE LUCRA MAI DEPARTE IN NEAMUL SĂU

Transcriere partiala:

“[…] Vedem că cel bolnav psihic, de multe ori, nu are putere să discearnă clar între bine şi rău. De multe ori, el însuşi alege cele ale răului şi săvârşeşte lucruri înspăimântătoare. Dar, spre deosebire de acesta, cel îndrăcit… – și îndrăciţi sunt şi în zilele noastre şi eu însumi am văzut, și poate și dintre dumneavoastră – vedem adeseori puteri înfricoşate, puteri care nu sunt ale omului, oameni prin gura cărora se aud sunete care nu sunt fireşti omului, de animale felurite, oameni care, apropiindu-se de cele sfinte, gem şi se înfricoşează şi se îndepărtează fugind sau lovind, oameni care, fiind chiar legaţi cu lanţurile, scap, au puteri neobișnuite. Iată, spre deosebire de cel fără discernământ, în acei oameni este o putere şi o prezenţă nu doar înfricoşătoare, ci mai presus de om. Omul însuşi care trăieşte acestea este chinuit, pentru că nu mai are control asupra lui însuşi, o altă prezenţă lucrează în el, dar, pe de altă parte, și cei din jur sunt înfricoşaţi.

Spre deosebire de timpurile în care Mântuitorul a făcut aceste minuni, noi înţelegem mult mai mult decât oamenii de atunci. Lepra, pentru noi, astăzi, nu mai este o boală înfricoşătoare. Înfricoşător este cancerul. Când auzim că cineva drag sau vreun vecin s-a îmbolnăvit de asemenea boală, de multe ori ceva în noi se întristează şi compătimeşte cu acel om, cu atât mai mult dacă este din familia noastră. Lepra, ciuma, tuberculoza, toate aceste boli infecţioase, până la descoperirea antibioticelor, au fost înspăimântătoare şi parte din ele, precum ciuma şi lepra, făceau într-adevăr ravagii între oameni și erau de spaimă tuturor celor care aveau asemenea bolnavi în mijlocul lor. Astăzi înţelegem mult mai multe şi Dumnezeu a descoperit oamenilor această înţelepciune, să înţeleagă mult mai multe din aceasta. Dar, rămâne, totuşi, neînțeles pentru noi, cei de astăzi, cum a putut fi vindecat în acel timp omul de lepră, cum a putut, într-adevăr, Mântuitorul să liniştească furtuna mării şi multe alte minuni. Şi mai de neînțeles rămâne această lucrare a duhurilor necurate în lume. Învârtoşaţi cum suntem aproape că nu mai credem lucrurile acestea. Omului modern i se par de râs, i se par isprăvi ale Evului Mediu, ale neştiinţei, ale unei superstiţii, neînțelegând că aceasta este o realitate asupra căreia nu are nici cel mai mic control şi pe care nici măcar nu o înțelege minimal.

Iată dar că sunt puteri care stăpânesc pe om și aceste puteri nu spontan, nu întâmplător asupresc pe om şi au putere asupra lui. Vedem că şi în zilele noastre, dacă se întâmplă, bunăoară, ca cineva să facă vrăji, să aibă apropieri de cultul satanic sau lucruri mai mari decât acestea, acea casă devine ulterior casă bântuită, casă înfricoşătoare, în care cei care vin, nu ştiu de ce asemenea puteri, precum în cei îndrăciţi, se manifestă în chip înspăimântător: mută lucrurile din casă, înfricoşează pe oameni. Pentru că diavolul înfricoşează într-adevăr şi înspăimântă cu păruta lui putere. Spunem păruta lui putere, pentru că vedem că nici măcar asupra porcilor diavolul nu avea putere să intre fără ca Mântuitorul Însuşi să îngăduiască aceasta.

Iată că Evanghelia de astăzi nu ne spune care fusese cauza îndrăcirii celor doi. Vedem că într-o asemenea casă bântuită de multe ori cauza este alegerea rea a omului. Sunt vrăjitoare care nu pot muri până nu dau mai departe cu legământ această putere drăcească şi însăşi moartea lor este înfricoşătoare şi înspăimântătoare. Oameni care au locuit la sat sau în comune și au avut vrăjitoare în comună, au trăit ei înşişi asemenea lucruri care îi depăşeau şi au văzut moartea vrăjitoarelor sau a rudeniilor lor, înfricoșătoare. Puteri de neînţeles pentru ei. Dar acolo era o alegere a omului, numai că această alegere rea şi greşită a omului lucrează ulterior în neamul lui şi au de suferit nevinovaţi fii sau nepoţi sau copii, care nici măcar nu ştiu de ce poartă aceste blesteme, aceste răutăţi. Aşa cum spuneam, casa în care s-au făcut vrăji sau culturi satanice poartă această frică, această înfricoşare ulterior, peste timp, încât cei ce se mută acolo, oameni nevinovaţi, oameni care n-au fost părtaşi la asemenea alegeri, au de purtat această groază a puterii duhurilor celor necurate. […]”

***

FUGA DE PREZENTA STINGHERITOARE A LUI DUMNEZEU SI PAZA MINTII PRIN RUGACIUNILE SCURTE DE TOATA ZIUA

2010:

“În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Iubiţi credincioşi,

În Evanghelia de astăzi s-a citit minunea tămăduirii de către Mântuitorul a doi îndrăciţi din ţinutul Gadarei. Părea că întâmplător trece pe acolo Domnul, dar cu bună ştiinţă se apropia de acel ţinut, care era bântuit de o frică, în primul rând pentru locuitorii acelui ţinut, pentru că în cimitirul acela doi îndrăciţi înspăimântau pe cei ce treceau pe acolo, locuind în morminte, neavând o viaţă asemenea celorlalţi oameni, ei înşişi fiind înfricoşaţi. Nu întâmplător a trecut Domnul pe acolo, pentru că, precum spune Sf. Apostol Pavel, toată puterea diavolului a înăbuşit-o şi a oprit-o din viaţa omului. Şi acum, în mod vădit arăta oamenilor și, prin minunile acestea, şi nouă astăzi puterea deplină a acestor duhuri ale răutăţii pe care de multe ori noi nici măcar nu ştim să le identificăm, nu ştim să înțelegem lucrarea lor în lume sau chiar în sufletele noastre.

Domnul i-a tămăduit, vedem, pe toţi îndrăciții pe care i-a întâlnit în cale şi acolo unde ei nu se manifestau în mod văditde exemplu, în cazul femeii gârbove tămăduite în zi de sâmbătă, încât s-au scandalizat cei care au văzut aceasta, pentru că sâmbătă de obicei nu se lucra. Şi Domnul îi ceartă, spunând: Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, şi nu-l duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iată de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta, în ziua sâmbetei? Boala ei nu avea, deci, o cauză organică, nu era cauzată de bătrâneţe sau de o artroză, ci era o lucrare a diavolului, care a avut putere asupra trupului ei.

Astăzi vedem că aceşti îndrăciţi erau robiţi de puterea diavolului nu doar în trupul lor, ci chiar și în sufletul lor, pentru că apare această dedublare şi această frică pe care o are cel demonizat când vede că nu se mai poate manifesta, nu mai poate avea putere asupra trupului lui, asupra gândului lui, conform voinţei sale. Pentru că diavolul este cel ce, de multe ori, vorbeşte prin om, cel ce îi dă puteri pe care el însuşi nu le are, sfărâmând, precum spune Evanghelia de astăzi, lanţurile, sau sărind mult mai mult decât ar putea în chip firesc sau fel de fel de asemenea puteri.

Evanghelia de astăzi nu ne spune dacă cei doi îndrăciţi sufereau pentru nişte păcate, pentru nişte vinovăţii ale lor, nici Domnul vedem că, odată ce-i vindecă, nu le spune nimic pe linia aceasta… Ştim astăzi că, de cele mai multe ori, îndrăcirea apare, cel puţin la creştini, atunci când viețuirea sau nepăsarea faţă de minunea credinţei, faţă de harul primit, atrage această pedeapsă. Dar sunt și cazuri, şi au fost nu puţine, când îndrăcirea a fost îngăduită de Dumnezeu pentru oameni puternici, pentru oameni care s-au sfinţit prin lupta pe care au avut-o de purtat ei înşişi cu această putere demonică, nu uşoară, nu puţină. Pentru că diavolul a fost cel care a primit putere dumnezeiască, aceeaşi putere pe care în bine o avea, slujind lui Dumnezeu, vedem că acum o pune în slujba răului, a pizmei, a tuturor răutăţilor cu care robeşte şi dezbină pe oameni, îi înverşunează.

Iată că de data această, îndrăciţii, când s-a apropiat Hristos, vorbesc, însă nu ei, ci diavolul, prin gura lor:

Ce ai cu noi, Iisuse, ai venit mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?

Diavolul, care se bucura de dragostea şi de cunoaşterea lui Dumnezeu, şi dragostea aceasta îi era mângâiere, precum sfinţii se bucură şi în întâlnirea cu Domnul au această dulceaţă, dulceaţă care biruieşte orice poftă omenească, până la nişte nevoi elementare de somn şi de hrană, deci diavolul, care simţise această dulceaţă, din căderea mândriei ajunge că nu mai suportă apropierea de Dumnezeu, pentru că această apropiere îi aminteşte de pacea pe care a pierdut-o, de dulceaţa pe care a cunoscut-o şi nu o mai are şi de neputinţa lui de a reveni, prin smerenie, de acolo de unde a căzut prin mândrie. Și, de aceea, fuga de Dumnezeu este cea pe care o manifestă de câte ori, într-un fel sau altul, Dumnezeu Se apropie acolo unde diavolul pare că are putere şi fuga de Dumnezeu caută să o insufle şi oamenilor, înstrăinându-i de Dumnezeu, făcându-i să nu înţeleagă lucrarea lui Dumnezeu în viaţa lor, purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi, mai ales, că sensul vieţii lor este de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, de a înţelege că sfârşitul nu înseamnă trecerea în nefiinţă – cum greşit se scrie de multe ori prin ziare -, ci înseamnă trecerea la Dumnezeu, răspunsul pe care omul îl are de dat la chemarea pe care i-a făcut-o Dumnezeu: ă moştenească Împărăţia Cerurilor.

Această fugă a diavolului o vedem atunci când îndrăciţi din zilele noastre, şi nu puţini, vin în biserici sau în mănăstiri, căutând mângâiere sau dezlegare sau rudeniile lor îi aduc. Vedem cât de violent, cât de agresiv reacţionează atunci când se ating de sfintele moaşte sau când preotul cu Crucea sau cu Evanghelia se apropie de ei şi ţipă, de multe ori cu glas de fiară. Sau vestesc lucruri pe care nu au cum să le ştie oamenii. Iată că şi acum diavolii, prin gura celor doi nefericiţi îndrăciţi strigă către Mântuitorul şi Îi spun Acestuia, ştiind că vor fi scoşi din acei oameni:

De vrei să ne scoţi din aceştia, lasă-ne să intrăm în porci.

Şi Mântuitorul i-a slobozit în turma de porci. De ce? Pe de o parte, ca să înţelegem că nici asupra porcilor diavolul nu are putere. Şi omul care s-a legat de Dumnezeu, omul care s-a legat de Iisus, care păstrează harul Botezului şi păzeşte poruncile Lui, este sub această putere dumnezeiască şi diavolul nu poate lucra în inima lui şi în sufletul lui, atât timp cât omul ştie ce înseamnă să fie creştin, ştie cine este Hristos şi cum să-I slujească.

Iată că Dumnezeu îngăduie, pe de o parte, ca să înţelegem purtarea Lui de grijă, aşa cum ne vesteşte, până şi pentru o vrabie, căci ne spune:

“Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Şi nici una dintre ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu. Ci şi perii capului vostru, toţi sunt număraţi. Nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii”.

Aşadar, Dumnezeu arată că diavolul nici asupra porcilor nu ar fi avut putere. Şi a îngăduit, în acelaşi timp, aceasta, pentru că cei ce locuiau în Gadara, evrei, prin creşterea porcilor încălcau porunca Legii de a nu creşte, mânca, oferi altora, nici măcar străinilor, aceste animale necurate în Lege; ei, totuşi, făceau aceasta în pofida Legii, în chip comercial, aşa cum şi noi, din păcate, mulți ne mărturisim creştini, venim la biserică, dar minţim, nedreptăţim pe ceilalţi, dăm mită ca să avem nişte înlesniri şi ne pretăm la atâtea lucruri care ştim că sunt compromisuri faţă de ceea ce credem. Şi ajungem, dacă nu trăim potrivit cu ceea ce credem, să pervertim chiar ceea ce credem şi să gândim dupa cum trăim, să gândim “şmechereşte”, să gândim în spiritul acesta al afacerilor, precum vedem că gândeau locuitorii Gadarei, care n-au putut să înţeleagă puterea minunii ce se întâmplase atunci, la ei…

Iată că primind această îngăduinţă, diavolii au intrat în turma de porci şi îndată turma de porci, în întregimea ei, s-a aruncat în mare, vădind răutatea diavolului până la capăt. Și cei doi îndrăciţi, vindecaţi, cu mintea întreagă, înţelegând de ce anume fuseseră sloboziţi, ce putere străină fusese asupra lor, se pleacă la picioarele Mântuitorului.

Dar nu acelaşi lucru se întâmplă cu locuitorii cetăţii, care, aflând cele întâmplate, vine şi Îl roagă să plece din ţinutul lor, ceea ce Domnul a şi făcut. De ce? Pentru că felul omenesc de a-şi pune nădejdea şi siguranţa în mica lui afacere, în mica lui înţelepciune omenească de a-şi chivernisi cele nu doar de trăit decent, ci de prisosit, felul acesta era stingherit acum de prezenţa Mântuitorului, care vădea păcatul de dreptate/de vieţuire dreaptă, adevărul de minciună. Şi s-au temut că prezenţa Mântuitorului ar putea şi ar trebui să lucreze în ei această schimbare, schimbare care însemna însăşi sfinţenia vieţii.

Şi vedem şi astăzi că, dacă spunem cuiva: <Îţi închipui că Sfânta Paraschiva ar umbla cum umbli tu, cu buricul gol sau ar dansa în felul acesta sau ar fuma?>, omul se leapădă şi spune: <dar ce, vrei să fiu Sfânta Paraschiva? Eu nu vreau să fiu Sfânta Paraschiva!> Şi o întreb: <Dar ce, îţi închipui că Sfânta Paraschiva a fost vreo nefericită sau că este vreo nefericită?>. Omul fuge de sfinţenie şi caută să fugă în felul acesta de Însuși Dumnezeu, neştiind că ceea ce vrea Dumnezeu să ofere este însăşi fericirea Sa şi pacea Sa şi că în toate poftele şi orgoliile acestei lumi sufletul se fărâmiţează şi se tulbură, neputând să afle nici pacea, nici fericirea pe care o caută. Dar, chiar şi atunci când drept am înţeles lucrarea lui Dumnezeu în lume şi ştim ce căutăm pe pământ, chiar şi atunci diavolul caută să tulbure inima omului şi a celor ce vrem să împlinim cu dinadinsul în fiecare clipă, cuvântul Lui, şi să făptuim cele după voia Lui.

Şi de aceea, pentru că mintea noastră nu poate să stea fără lucrare şi gândul îndeamnă mintea fie spre o grijă, fie spre o poftă, fie spre un lucru binecuvântat, dar poate nu la timpul potrivit, pentru aceasta a primit și am fost învăţaţi să ne rugăm cu rugăciuni scurte, precum Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă! sau Doamne Iisuse Hristoase, curăţeşte-mă! sau luminează-mi mintea!, rugăciuni scurte pe care, dacă le spunem neîncetat, nu doar când suntem în biserică, nu doar când ne facem pravila, dimineaţa şi seara, rugăciuni scurte, care sunt ca o poartă asupra acestor gânduri şi rugăciune, pe care, dacă o lucrează omul, poate identifica aceste gânduri viclene. Și poate să nu le mai lase, precum nişte viruşi, să intre în mintea noastră. Pentru că, odată intrate acolo, distrug şi pervertesc gândurile şi faptele noastre. Şi de aceea de trebuinţă este să învăţăm să nu ne lăsăm gândul a zburda şi a-şi imagina chiar cele părute bune, ci să învăţăm să ne silim a spune cât mai des această rugăciune scurtă în care chemăm pe Hristos în inima noastră. Nu precum gadarenii, care L-au izgonit din cetatea lor, ci chemându-L în sufletul nostru să lucreze, să ne slobozească de toată minciuna şi de tot întunericul de care suntem cuprinşi, de toată patima şi neputinţa de a vedem limpede cum să lucrăm cuvântul Lui.

Să plecăm cu acest gând de a disciplina mintea, de a o face lucrătoare a acestei rugăciuni şi a acestei sfinte chemări, pentru ca Domnul să lucreze în inima noastră ceea ce a lucrat în cetate, vindecare şi tămăduire şi izgonirea diavolului. Să izgonească Dumnezeu toată lucrarea diavolească, toată minciuna din inima şi din mintea noastră, să ne curăţească şi să ne vădească deplin vindecaţi de pofta şi de trufia acestei lumi, pentru ca bucurându-ne, vindecaţi fiind, să-L slăvim pe Dumnezeu, să-L mărturisim şi celorlalţi şi să putem spune, precum Psalmistul: Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul!

Iubirea şi adevărul lui Dumnezeu să ne vindece, să ne călăuzească şi să ne facă pe noi înşişi lucrători ai acestei vindecări şi ai acestei iubiri în lume. Dumnezeu să ne ajute!”

demonizat-11

Pentru aceasta Duminica va mai recomandam:

 

***

Legaturi:

***


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Ioanichie Balan, Parintele Nichifor Horia, Razboiul nevazut, Vindecarea celor doi demonizati din Gadara

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

14 Commentarii la “CUM DESCHIDEM USILE SUFLETULUI PENTRU INTRAREA DEMONILOR SI CUM PENTRU PRIMIREA LUI DUMNEZEU? Pacatele si vrajitoriile aduc demonizarea si bantuirea caselor de duhuri necurate. FUGA OAMENILOR DE DUMNEZEU, DE SFINTENIE, TEAMA DE SCHIMBARE: “Dar eu nu vreau sa fiu ca sfintii…”

  1. Sunt puţin derutată… Locuitorii Gadarei erau evrei sau păgâni?
    În predica de mai sus se menţionează faptul că locuitorii din Gadara erau evrei (“Şi a îngăduit, în acelaşi timp, aceasta, pentru că cei ce locuiau în Gadara, evrei, prin creşterea porcilor încălcau porunca Legii de a nu creşte, mânca, oferi altora, nici măcar străinilor, aceste animale necurate în Lege; ei, totuşi, făceau aceasta…”), iar într-o altă predică ( http://www.cuvantul-ortodox.ro/2014/07/13/predici-audio-pr-ciprian-negreanu-cluj-duminica-vindecarii-demonizatilor-gadara-fiii-diavolului-chipul-celui-rau/) se spune că erau păgâni… (“Aşadar, Mântuitorul trece din ţinutul Capernaumului, oraşul Său, pe partea cealaltă a Mării Tiberiadei, într-o zonă în care erau sate păgâne, Gadara şi Ghergerseni, sate care nu erau ale iudeilor, ci erau păgâne, fapt dovedit şi prin faptul că creşteau porci – iudeii nu creşteau.”)
    Vă rog să nu luaţi în nume de rău acest comentariu…

  2. Pingback: LUPUL CU CHIP DE MIEL si… CEI DUPA CHIPUL SAU: “Pe cand la exterior par neprimejdiosi, in interior te rod prin rautatea lor, prin invidie, ura si osandire” | Cuvântul Ortodox
  3. @ Andreea:

    Fara sa vrem sa facem ca rabinul, pare ca amandoi parintii au dreptate. Iata cum explica Parintele Cleopa:

    Dar dreptatea lui Dumnezeu a ingaduit paguba pe care au suferit-o stapanii porcilor si fiindca in cetatea gherghesenilor locuiau alaturi de pagani si evrei, care, desi nu aveau aceeasi credinta cu paganii cu care traiau impreuna, nu numai ca hraneau porcii pentru negotul lor, dar si mancau din carnurile lor, calcand prin aceasta legea lui Moise. Si ce spune dumnezeiasca Evanghelie? Au iesit toti locuitorii cetatii, cu mic cu mare, de la batran si pana la copil, caci ii cuprinsese spaima.

  4. Am înţeles acum.. Ştiam că nu poate exista o contradicţie şi că voi primi o lămurire. Vă mulțumesc 🙂

  5. @ Andreea:

    Uneori pot exista si contradictii, si mici greseli omenesti, inadvertente (neesentiale), insa cel mai important este sa luam invatatura de esenta a predicilor si a Evangheliilor.

    Am actualizat cu completarea (importanta!) a transcrierii ultimei predici a Arhim. Nichifor.

  6. Pingback: “Mai, frati români, noi n-am iesit inca din PAGANISMUL nostru, care se manifesta astazi prin VRAJITORII la nesfarsit, prin BLESTEME la nesfarsit!” | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: CE PUTEM FACE PENTRU COPIII SI TINERII ucisi sufleteste de duhul inselator al vremurilor in care “pacatul s-a inmultit mai mult ca niciodata”? PARINTII CRESTINI – INTRE ALIPIREA DE DUHUL LUMII si PLANSUL VADUVEI | Cuvântul Ortodox
  8. Pingback: RAZBOIUL NECONTENIT CU “STAPANITORUL ACESTEI LUMI”: “De partea cui sunt, intr-adevar: a lui Hristos ori a diavolului?” | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: Patriarhul Daniel critica OCULTISMUL CONTEMPORAN, raspandirea ASTROLOGIEI, MISTICILOR si TEHNICILOR ORIENTALE si curentele “NOILOR PSIHOLOGII” SPIRITUALISTE centrate pe “realizarea sinelui”: “Magia şi vrăjitoria au ajuns s
  10. Pingback: Cea mai insemnata PROVOCARE a Evangheliei: SA AM O RELATIE PERSONALA, COTIDIANA, CU HRISTOS: “Mantuitorul nu vine sa vorbeasca cu o masa de oameni, cu o turma mare de oameni. Vrea sa vorbeasca cu fiecare dintre noi, personal”. CUVANT AL PR. CL
  11. Pingback: Cuvant al Protos. Hrisostom de la Putna: “DIAVOLUL LUCREAZA INSELAREA PRIN OAMENI, incercand sa provoace GROAZA si, mai ales, DEZBINARE, RAZVRATIRE. Prezenta lui Dumnezeu PROVOACA, iar lumea reactioneaza prin VRAJMASIE fata de slujitorii Lui…
  12. Pingback: DEMONIZAREA LUMII la ora asaltului final. ORTODOXIA – ULTIMA REDUTĂ DE REZISTENȚĂ, CARE TREBUIE ANIHILATĂ. Oameni, porci și demoni. MĂRTURISIREA ÎMPOTRIVA RĂULUI, neliniștea rece a sufletului și CONDIȚIA PĂCII LUI HRISTOS | Cuvântul Ort
  13. Pingback: “SA INTELEGEM ORTODOX EVENIMENTELE care se intampla. SA VA RUGATI NU DOAR PENTRU GRECIA, ci pentru toate tarile despre care veti auzi ca vor trece prin propriile lor incercari in urmatoarele saptamani si luni – si vor fi multe acestea”.
  14. Pingback: PS IGNATIE, Episcop de Huși, despre PREZENȚA INCOMODĂ A LUI HRISTOS și tendința omului de a-și confecționa propriul “dumnezeu” convenabil (VIDEO) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate