PARINTI SI COPII (I): Arhim. Simeon Kraiopoulos despre FERMITATE, RABDARE SI CONSECVENTA IN EDUCATIA COPIILOR. De ce parintii buni NU trebuie sa cedeze capriciilor celor mici?

29-12-2012 Sublinieri

Cu fermitate, nu cu indaratnicie

Tema noastra este cum pot adultii sa-i incurajeze si sa-i ajute pe ceilalti, indeosebi pe copii, ca sa conlucreze, sa colaboreze cu ei”.

Sa vedem un exemplu:

Ionut, de cinci ani, si mama sa au mers cu masina la gara ca sa-l ia pe tatal sau. Era foarte frig, dar Ionut a deschis geamul masinii. Mama i-a spus:

– Deindata ce inchizi geamul, vom pleca.

Ionut astepta. Mama, insa, statea netulburata. Atunci Ionut spuse:

– Voi inchide geamul, deindata ce porneste masina.
Mama nu spuse nimic, dar continua sa astepte. Ionut spuse din nou:

– Perfect, voi inchide geamul, deindata ce pui cheia in contact.

Mama sa continua sa astepte, fara sa spuna un cuvant.

Atitudinea ei arata cat este de hotarata. In cele din urma Ionut a inchis geamul, iar mama sa a pornit masina, a zambit si a zis.

Nu-i asa ca este minunat soarele care se reflecta pe zapada? Uite cum straluceste, parc-ar fi mii de diamante pe zapada!

Nu stiu cati dintre noi, mame sau tati, ar fi reactionat asa, daca am fi fost in fata unei astfel de situatii?! Cel mai obisnuit, in astfel de situatii este ca cel aflat la volan sa dea porunca: „inchide geamul!” Daca copilul este ascultator si inchide geamul, cu siguranta va ramane cu sentimentul ca i s-a impus ceva si ca a fost restrictionata libertatea sa. Va ramane cu sentimentul ca ceva nu a fost in ordine cu mama lui, fara ca lucrurile sa se lamureasca inlauntrul sau.

In exemplul pe care l-am citat, copilul a deschis geamul masinii si, pentru ca afara era frig, mama i-a spus sa-l inchida. Copilul a vrut, totusi, sa faca precum vroia el si nu a inchis geamul. Mama, de cealalta parte, a observat ca ceea ce vrea copilul nu este bine. Problema era cum sa-l faca pe copil sa inteleaga ca nu este bine ce face, si sa-l convinga sa faca ce trebuie, fara sa se simta ofensat, dar si fara sa declanseze inlauntrul sau vreo reactie adversa si impotrivire. De aici incolo, lucrurile merg bine.

Mama ia o decizie si ramane statornica in hotararea ei. Tocmai in acest punct nu reusesc adultii, atunci cand vad fermitate in indaratnicia copilului, cedeaza ei. Nu fac bine. Atunci cand parintele ia o hotarare, daca a studiat-o, a gandit-o si este logica, trebuie sa ramana ferm in hotararea sa, asa cum a facut mama din exemplul nostru. Adica desi copilul a incercat sa o santajeze, mama a aratat prin atitudinea sa ferma, ca trebuie sa inchida geamul, ca sa porneasca masina.

Hotararea mamei l-a determinat sa cedeze putin, dar numai putin. Mama a ramas statornica in hotararea sa, dar nu l-a certat, nu i-a spus: „Lasa asta, inchide fereastra, pentru ca ne grabim!”. S-a comportat firesc. Ştia ca este o chestiune de secunde ca sa inchida geamul. A procedat ca si cum s-ar fi retras in sine, cum spune autorul, si ar fi uitat de copil. Fara sa declanseze un conflict, baiatul a inchis geamul si mama a pornit la drum. Sfarsitul are simbolistica lui. Cand s-a inchis geamul,  mama nu a rabufnit, asa cum ar face orice mama: „Ai vazut ca l-ai inchis!” Ar fi fost ca si cum ar fi spus: „Ai vazut ca te-am invins?” Daca se poarta cineva asa cu copilul, acesta se razvrateste, nu pentru ca vrea razboi cu cei mari, ci pentru ca vrea sa-si certifice propria existenta. La aceasta varsta copilul reactioneaza inca instinctiv. Cand este ignorata si oprimata existenta si personalitatea sa, copilul are sentimentul ca se pierde, ca se clatina si atunci reactioneaza instinctiv. Mama nu i-a spus: „Ai vazut? Ai insistat, ai insistat, dar tot ca mine a fost!” Din contra, cand totul s-a terminat, a zambit copilului si, delicat si inteligent, i-a distras atentia la zapada de afara.

Aceasta atitudine pare sa fie una foarte simpla, dar de fapt nu este. O astfel de situatie poate fi intalnita, nu numai in relatiile cu copii, ci si cu oameni mari. In general nu luam aminte la cuvinte, la modul cum ne exprimam, iar comportamentul general este o consecinta a starii noastre launtrice nelibere, lipsita de dragoste, lipsita de respect pentru celalalt, mare sau mic.

Sa se simta copilul liber sa mearga de partea adevarului

Francisc, de unsprezece ani, si-a pierdut cu ceva timp in urma tatal. Locuia cu mama sa, undeva in provincie si in fiecare sambata venea cu ea in oras, pentru lectii de muzica. La un moment dat si-a dorit sa schimbe ziua de sambata cu cea de miercuri, ca sa poata juca in echipa de fotbal. Numai ca miercuri dupa amiaza mama obisnuia sa se intalneasca cu prietenele, de aceea ii era greu sa accepte cu bucurie propunerea baiatului. S-a creat, astfel, o situatie fara iesire, si fiecare se considera nedreptatit de celalalt. Mama ne-a cerut parerea.

Mama a mers la un specialist in consilierea familiei ca sa-i ceara sfatul in legatura cu fiul ei in aceasta situatie, iar specialistul l-a invitat, mai intai, pe baiat, ca sa vada ce gandeste, ce vrea de la mama sa si de ce s-a creat acest blocaj.

Francisc a prezentat pozitia sa, pe care o si intelegem, fara insa sa fim de acord cu ea. Specialistul spune ca nici daca mama i-ar fi spus „Nu ti-e rusine!? Nu-ti este mila de mama ta?”, n-ar fi castigat nimic. Iar el, o a treia persoana, ar fi avut sansa sa-l preseze pe copil sa asculte de spusele mamei lui. Nu a facut-o, insa, pentru ca asta i-ar fi intarit sentimentul ca este nedreptatit si ar fi deteriorat si mai mult relatiile cu mama sa.

Este posibil ca, in cele din urma, sa fi ascultat si sa se fi conformat, inlauntrul sau ramanand insa nemultumirea ca a fost nedreptatit, iar relatia cu mama, in profunzime, nu ar fi mers deloc cum trebuie mai departe.

Francisc nu era prea sigur. Simtea ca mama lui nu ar fi cedat. Era foarte indaratnica. Aceasta era parerea baiatului. Este surprinzator cati copii spun ca parintii lor sunt indaratnici, in timp ce parintii cred ca numai copiii sunt astfel. Fiind asigurat ca mama sa ar ceda pana la urma, dintr-o data Francisc a manifestat incertitudine. Nu era sigur ca trebuie insistat ca mama lui sa cedeze.

– De ce nu? Foloasele tale de la echipa de fotbal sunt mai mari decat ale mamei, ii spuse specialistul.

– Nu, spuse ganditor baiatul. Nu este adevarat. De cand a murit tata, aceste prietene ale ei sunt foarte importante pentru mama. N-ar fi bine pentru ea sa piarda aceste intalniri.

Baiatul ceruse, pe de o parte, ziua de joi, ca sa fie liber sambata, dar in strafundul sau a inteles ca nu era bine ce face. Iar cand specialistul i-a spus ca va insista la mama sa faca schimbul pentru ca e in avantajul lui, baiatul a raspuns: „Nu, nu este adevarat!”, intrucat el are mai mult de castigat, insa mama sa are de pierdut din acest schimb de zile.

Mai mult sau mai putin, baiatul, desi era inca mic, a inteles ca mama sa, pentru ca si-a pierdut sotul, era trista si avea nevoie de compasiune si de compania prietenelor. Era de folos si compania copilului, dar avea nevoie si de compania unor oameni mari. Copilul simte aceasta si nu accepta schimbul.

Specialistul il intreaba:

– Bine, atunci ce trebuie sa se intample?

 – Cred, spuse baiatul, ca trebuie sa lasam lucrurile asa cum sunt.

Asadar, copilul intelege ca gandise numai superficial cererea sa.

 Cand vrem sa impunem parerea noastra…

Autorul exemplelor concluzioneaza: De ce a depus armele Francisc? Deindata ce a vazut ca explicatiile pe care le-a invocat si drepturile sale au gasit intelegere si respect – deindata ce specialistul l-a ascultat cu atentie, cu dragoste, i-a aratat intelegere, aproape fiind de partea lui -, a incetat sa mai aiba sentimentul ca ceilalti isi impun vointa lor si s-a simtit liber sa examineze situatia in ansamblul ei. Oricine poate pierde masura logicii sale, atunci cand simte ca ceilalti se impun. Nu putem castiga conlucrarea cu cineva, atunci cand incercam sa-i impunem vointa noastra.

Sa ne intoarcem la realitatea noastra. Daca fiecare-si face o analiza a sinelui de astazi inainte – daca nu cumva face efortul sa cerceteze si trecutul -, va descoperi ca, de multe ori are tendinta sa-si impuna vointa, nu numai in fata celor mici, ci si a celor mari. Desigur, este posibil sa fie corecta parerea noastra, este posibil sa avem dreptate, iar celalalt sa nu aiba. Problema nu este cine are dreptate si cine nu are, ci faptul ca nu trebuie, nici chiar atunci cand avem dreptate, sa ne impunem parerea si sa-l obligam pe celalalt sa o accepte, mai ales cand este vorba despre copii mici.

Cand impunem copilului mic parerea noastra, vointa noastra, este ca si cum i-am nega propria existenta, propria personalitate, iar copilul reactioneaza ca atare.

Şi oamenii mari se impotrivesc, opun rezistenta cand li se impune o parere, din dorinta de a-si pastra integra personalitatea.

Datorita reactiei, mintea omului se intuneca, se tulbura, opune rezistenta, iar sinele nu poate gandi logic, nu se simte liber sa gandeasca ce este corect si sa cedeze.

Cand il respectam pe celalalt, cu siguranta ii aratam intelegere, ii aratam dispozitie pentru dialog, ii oferim sansa pentru perspectiva sa. Pentru o clipa vom renunta la parerea noastra, vom considera ca nu avem dreptate si vom reconsidera parerea celuilalt.

Daca gandim asa, celalalt se va simti liber, va intelege adevarul si-l va accepta. Daca va fi nevoie sa renunte, va renunta si nu va ramane cu sentimentul ca l-am invins noi, ci ca a fost invins de adevar sau ca a avut curajul sa mearga de partea adevarului.

Gasesc, oare, copiii modalitatea de a-i acapara pe parinti?

Adultii, in special parintii, nu trebuie sa dea atentie lucrurilor marunte, si de cele mai multe ori ei nu exceleaza la acest capitol. Nu inteleg cand trebuie sa alerge dupa copil, cand trebuie sa-l ajute, cand trebuie sa raspunda unei dorinte de-a lui, etc. Copilul poate sa strige, poate sa planga, poate sa isi doreasca ceva, si asa mai departe, dar nu inseamna ca de fiecare data este bine ca parintii sa raspunda dorintelor lui. Nu este vorba numai de timp pierdut, dar este si in detrimentul copilului, care se obisnuieste sa traiasca asa. Se obisnuieste sa se inchida intre zidurile dorintelor sale si nu ramane deschis experientei celor mari, in general, si a parintilor in special, iar personalitatea lui nu se dezvolta.

Cum se invata rau copilul si cum devine lenes

Sa dam un exemplu:

Intreaga familie a ramas peste noapte in casa de vacanta. Tatal s-a dus la pescuit, iar mama era ocupata in bucatarie. Fata, de doi ani, statea la usa de la intrare.

– Mama! striga ea.

– Da, iubita mea, ce este? intreba mama.

– Mama! striga din nou fetita.

– Da, iubita mea! Ce se intampla?

Mama se duse spre fetita

– Ce este? Plimbare? Imediat.

Mama se intoarse in bucatarie. Fetita ramase la intrare cu nasul lipit de geam, asa cum stau copiii si privesc cand vor sa iasa afara.

– Mama!

– Da, raspunse mama din nou.

– Acelasi lucru s-a repetat de trei ori. Cand copilul a strigat a patra oara, mama a mers direct la ea

– Bine, draga mea, mergem sa facem o plimbare. Numai ca trebuie sa pregatesc si cina.

Vorbindu-i, a luat-o de mana coborand scarile ca sa mearga la plimbare.

Cat de inceata este actiunea mamei aici! Un copil de doi ani sta cu nasul lipit de geam si o striga pe mama, in loc sa mearga la ea in bucatarie ca sa-i spuna ce vrea. Este clar ca asa era obisnuita. Iar tactica nepotrivita a mamei se vede numaidecat: de fiecare data cand copilul striga, ii raspunde: „Poftim! Ce vrei?”, pana cand merge la fetita. Normal era sa mearga fetita la mama. In cele din urma mama cedeaza dorintei fetitei si pleaca la plimbare cu ea.

Sunt atitudini des intalnite, din cate cunosc eu. Nu numai mamelor li se intampla, ci si tatilor si educatorilor. In loc sa-i faca bine copilului, ii fac rau. Nu numai ca se invata rau copilul, iar parintii devin servitori ai copiilor, ci raul este mult mai mare si mai profund.

Copilul din exemplul citat este cu siguranta un copil nefericit. Nu a reusit sa-si gaseasca locul in familie, iar sufletul lui tanjeste dupa afectiune si simte nevoia sa atraga neincetat atentia mamei, ca sa nu simta golul din suflet.

Desi copilul este in casa parintilor, vorbeste cu ei, mananca, doarme impreuna cu noi, nu de putine ori are sentimentul ca se afla intr-un hau, se simte pierdut, cand atitudinea parintilor fata de el nu este corespunzatoare. Mai ales cand nu este ajutat sa-si preia locul pe care-l ocupa in familie. Fetita din citatul nostru se simte in siguranta, este linistita, doar atunci cand o preocupa pe mama sa, strigandu-i: „imi lipseste cutare lucru, mi s-a intamplat cutare lucru, etc”, astfel incat sa o determine sa lase totul balta si sa alerge din bucatarie, ca sa vada ce doreste fetita ei, in cazul de fata, sa lase mancarea neterminata si sa o duca la plimbare.

Fetita aceasta este nefericita, iar mama, in loc sa o ajute sa iasa din aceasta stare, in loc sa o ajute sa umple golul pe care-l simte inlauntrul ei, sa puna ceva solid sub picioarele sale, o impinge mai degraba spre nefericire si spre hau, prin atitudinea pe care o adopta.

O alta consecinta grava care se petrece este aceea ca fetita devine lenesa. Nu cauta sa faca ceva interesant, care sa-i umple existenta si sufletul. Nu cauta bucurie in alta parte. O cheama pe mama langa ea, tocmai pentru ca mama se repede sa raspunda la fiecare strigat al fetitei, alearga la ea sa-i implineasca dorinta pe care o are. Nu lasa spatiu fetei sa gandeasca si altceva. Tot ceea ce a invatat pana acum fetita este sa aiba mama alaturi de ea. Ea pe mama se sprijina existenta ei, dar cu o certitudine eronata.

Atentie la atasament!

Mama a dat nastere unei astfel de relatii cu copilul sau, ca sa nu-l faca niciodata sa sufere. Nu trebuia sa cedeze deindata ce copilul striga. Sigur ca uneori se poate intampla ceva grav si atunci mama trebuie sa ii sara in ajutor copilului, nu trebuie sa astepte sa vina copilul in astfel de cazuri.

In exemplul nostru, unde copilul doar striga, mama nu trebuia sa alerge sa vada ce doreste, ci numai sa dea semne de viata: „Aici sunt! Am treaba in bucatarie si nu pot lasa mancarea pe foc!” Cu putinele cuvinte pe care le-ar fi spus, copilul ar fi inteles ca este ocupata si nu poate veni, chiar daca el asa vroia. La a doua invitatie a copilului mama trebui sa se faca ca nu aude. La fel si la a treia si la a patra chemare. Este posibil sa inceapa sa bata din picioare. Daca mama simte ca nu se intampla nimic, iar atitudinea copilului se datoreaza faptului ca nu reuseste sa o aduca langa el, ca nu a cedat slabiciunii lui, nu trebuie sa se nelinisteasca.

Daca mama va ramane statornica in hotararea pe care o ia, copilul va intelege ca in acel moment nu poate veni si nici nu este posibil sa mearga la plimbare. Daca ar fi dorit sa mearga la plimbare, mama i-ar fi raspuns: „Acum nu pot, am treaba. Trebuie sa pregatesc mancarea. O sa vina timpul si pentru plimbare”. Prin urmare, mama trebuie sa ramana statornica in hotararea pe care o ia. Fara intampinarea imediata a mamei, fetita va cauta sa-si umple golul in alta parte. Este posibil chiar in acel moment sa-si aminteasca de o jucarie care-i place si sa mearga sa se joace, sau de o carte cu imagini, pe care tocmai a cumparat-o, sau sa-si aduca aminte de fratior si sa-l caute sa se joace cu el.

In acest fel copilul nu se invata rau. Se obisnuieste cu faptul ca nu este el stapanul casei, iar ceilalti servitorii lui si ca toate cate-si doreste se petrec la timpul lor, nicidecum deindata ce-si doreste. Prin urmare, se obisnuieste sa asculte si sa participe la ordinea din familie. Dar cel mai important este ca nu se ataseaza, de o maniera bolnavicioasa, de mama, ca aceasta nu-i este servitoare, lucru in care sa-si gaseasca satisfactia, sa-si umple golul pe care-l simte.

Asa incepe copilul sa inteleaga, din experienta sa, ca-si poate petrece timpul si altfel, si astfel va creste si se va maturiza.

„Nu pot!” „Ba poti!”

Chiar si printre adulti sunt persoane care, in sinea lor, din diferite motive, inca sunt copii: se prostesc, se subestimeaza, nu indraznesc sa actioneze, n-au invatat sa se poarte. Este necesar ca acela care-i coordoneaza pe copii si joaca un rol in viata lor, uneori sa-i lase neajutorati ca sa-si incerce propriile puteri, propria minte. Sa incerce sa se descurce singuri. Atat omul mare, cat si copilul va intelege ca poate sa faca unele lucruri pe care, pana mai ieri, credea ca nu poate sa le faca, pentru ca nu a fost ajutat pe masura.

Eu personal ma confrunt adeseori cu aceasta problema. Vin la spovedit, le spun cum sa faca si-mi spun ca nu pot. Daca aude cineva acest „nu pot”, sa nu-l ia in seama, pentru ca in spatele acestui „nu pot” exista o dimensiune bolnavicioasa, o atitudine nesanatoasa a sufletului. Trebuie sa i se spuna: „bine, nu poti, dar incearca si vei vedea ca poti”. Iar apoi, facand, descopera ca reuseste ceea ce credea ca nu poate.

Cei mai multi suntem saraci, foarte saraci, in ce priveste bagajul duhovnicesc! Suntem saraci, tocmai pentru ca ne-am invatat sa ne sprijinim pe o persoana, ne agatam de ea. Fara sa miscam noi ceva, vrem sa se deschida sufletul ca sa se umple de harul lui Dumnezeu.

Cine se calugareste cunoaste ca monahismul nu este o gluma. Ştie ca va fi razboi, ca va fi fara incetare in linia intai. Va avea alaturi duhovnicul, va avea alaturi batranii care-l vor indruma, dar nu se va sprijini niciodata pe spatele altora. In zilele noastre, lucrurile stau foarte rau. Sunt oameni care incearca sa traiasca duhovniceste, vin la duhovnic, se marturisesc, dar vor sa se sprijine pe spatele altora, iar dansii sa nu miste nici un deget. Virtutea barbatiei nu mai caracterizeaza generatia noastra si nici a tinerilor nostri.

Daca se intampla oamenilor mari sa se sprijine intr-un mod bolnavicios pe altii, imaginati-va cat de mult se intampla copiilor aceasta, si cat de vinovati sunt pentru aceasta, mai ales parintii. De aceea este nevoie sa nu se dea atentie dorintelor si obiceiurilor rele ale copiilor.

Ca duhovnic, vad adesea suflete care plang in fata mea, dar tanguirea lor este o manifestare bolnavicioasa si nu „asuda urechea mea”, daca imi permiteti expresia.

Cand copilul descopera punctul slab al parintilor

Un alt exemplu:

O prietena a mamei a venit dupa amiaza la o cafea. in timp ce stateau de vorba, Maria, cea mai mica dintre cei trei copii ai familiei, a intrat alergand si plangandu-se de nedreptatea pe care i-a facut-o prietena ei. Mama a adaugat:

– Poate ca nu s-a simtit prea bine in dupa-amiaza aceasta prietena ta.

Mama i-a explicat ca este posibil sa nu se fi simtit prea bine prietena ei, si de aceea a nedreptatit-o.

Maria a intrebat:

– De ce, mama?

Mama a incercat, fara sa reuseasca, sa-i spuna de ce. De fiecare data cand termina raspunsul, copilul intreba din nou „de ce”. In cele din urma mama rugat-o pe Maria sa se intoarca la joaca, ca sa se poata ocupa si dansa de prietena ei. Maria a iesit afara, dar a revenit deindata cu alte „de ce-uri”. Intreaga durata a vizitei prietenei a trecut asa. La sfarsit mama i-a spus prietenei:

Asa alege sa-mi atraga atentia, ori de cate ori am un musafir.

In aceasta situatie, cand mama a vazut ca fetita este dispusa sa o acapareze, sa-i atraga atentia asupra sa, nu a reactionat cum trebuie. Trebuia sa-i spuna: „Copila mea, in clipa aceasta este la noi doamna X si avem ceva de discutat. Ce preferi, sa mergi sa te joci cu prietenele tale sau sa mergi in camera ta?” Astfel, l-ar fi ajutat pe copil sa inteleaga – daca ar fi ramas ferma pe pozitie – ca mama o trimite la joaca sau in camera. Nu incape discutie sa se preocupe de „de ce-urile” copilului, in timpul discutiei cu prietena sa.

Din pacate nu a procedat asa, si nici alte mame nu procedeaza asa in situatii asemanatoare. Cel mult, daca intinde coarda, il cearta pe copil sau eventual il ating dupa ce musafirul pleaca. Acestea, insa, nu sunt atitudini corecte.

Multi copii se poarta astfel, indiferent daca este vorba de mama sau tata. Imi vine in minte un copil care, pentru ca stia punctul slab al parintilor, avea curajul sa le manance timpul, sa faca nereguli, pana cand ajungea sa manance bataie si sa planga. Acelasi copil asculta de unchii lui, care locuiau in aceeasi casa era atent si respecta tot ce-i spuneau. Şi nu de nevoie, ci pentru ca intelegea cu cine are de-a face. Ii consideram prostuti pe copii, dar sunt mai inteligenti decat credem noi.

Asadar copilul intelege cu cine are de-a face de fiecare data. Ştie cine este tatal lui si se poarta de asa maniera, pentru ca stie ca va birui. Pe unchii lui ii cunoaste de asemenea. Copilul, chiar daca mintea lui nu poate sa faca rationamente si sa traga concluzii, inconstient, as spune, instinctiv si intuitiv, intelege ca ceea ce face cu tatal nu-i merge cu unchii, intelege ca tactica pe care o aplica parintilor, comportamentul pe care-l are fata de parinti, nu este tolerat si de unchi si nu-i este permis sa se poarte la fel. Tocmai atitudinea si personalitatea unchiului il fac pe copil sa inteleaga ca trebuie sa vorbeasca si sa se comporte corect.

Personalitatea parintilor joaca un rol important in dezvoltarea fireasca a copilului

Sala aceasta are patru pereti, care ne dau sentimentul ca ne aflam intr-un loc inchis, in care suntem in siguranta. Am vazut cum reactioneaza copilul: inainteaza pana cand da de perete. Se simte in siguranta atunci cand il gaseste. Daca nu gaseste peretele si simte haul in jurul sau, nu poate avea sentimentul de siguranta. Noi, care ne aflam in aceasta sala inchisa, avem sentimentul ca ne aflam intr-un loc inchis. Daca ne aflam sub cerul liber, din contra, vom avea senzatia ca ne aflam in gol.

Cand parintele, cu personalitatea lui, cu toata pregatirea si cu toata stiinta lui, adopta o atitudine corecta fata de copil, atunci in jurul copilului si inlauntrul lui se creeaza tocmai acesti pereti, care-l fac sa se simta in siguranta. Un parinte, prin atitudinea sa, prin cuvintele sale, prin manifestarile sale, prin personalitatea sa, poate sa alunge dinlauntrul copilului anumite forte potrivnice, distrugatoare.

In existenta copilului unele lucruri sunt extraordinare; adica pot determina intreaga alcatuire psihica a lui. Nu sunt atat obiective, cat sunt subiective. Adica sunt precum fumul. Sa ne imaginam sala aceasta plina de fum. Daca gasim o modalitate sa aerisim, deschizand in acelasi timp toate ferestrele, intr-o clipa fumul iese si sala se curata.

Cand parintii il lasa pe copil sa faca ce vrea, cand nu se poarta corect fata de el, cand copilul nu simte ca are parinti cu personalitate care sa se impuna in fata lui, este ca si cum existenta lui s-ar umple de fum, ca si cum existenta lui s-ar umple de situatii extraordinare, care-l dau complet peste cap. Prin urmare, nu se poate dezvolta corect, nu poate creste normal, astfel incat sa poata avea atitudinea potrivita si sa poata ocupa locul pe care trebuie sa-l ocupe in familie si in societate.

Cand, insa, parintii, prin personalitatea lor reusesc sa inlature acest fum, copilul devine alt om. Nu pentru ca a facut ceva cu sine, nici pentru ca parintii au facut mai mult decat alti parinti. Ci pur si simplu pentru ca prezenta unui parinte bun l-a ajutat pe copil sa se salveze de unele forte potrivnice sau de stari care se nasc inlauntrul sau, asemenea fumului.

In exemplul nostru, mama a fost aceea care l-a obisnuit pe copil sa vina de nenumarate ori sa intrebe „de ce?”. Fiti atenti, cei care aveti copii. Oare, atunci cand vin si intreaba la nesfarsit „de ce?”, vor sa se informeze, vor sa invete ceva sau au descoperit o modalitate prin care sa-i preocupe permanent pe parinti?

Problema nu este ca-i retin pe parinti de la treburile lor sau ca se invata sa intrebe mereu. Problema este ca se dezvolta bolnavicios, personalitatea lor se atrofiaza si nu devin oameni normali.

Sa luam aminte si sa ne straduim sa nu dam prea multa importanta dorintelor si obiceiurilor rele ale copiilor.

 (Din: Arhim. Simeon Kraiopoulos, Parinti si Copii, volumul II, Editura Bizantina, 2005)

Legaturi:


Categorii

Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, Crestinul in lume, Educatia crestina/ Copiii in Biserica, Psihologie si psihoterapie duhovniceasca, Viata de familie

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

21 Commentarii la “PARINTI SI COPII (I): Arhim. Simeon Kraiopoulos despre FERMITATE, RABDARE SI CONSECVENTA IN EDUCATIA COPIILOR. De ce parintii buni NU trebuie sa cedeze capriciilor celor mici?

  1. Asta e o chimuiala de a ne descurca fara Dumnezeu! Nu vezi decat un singur copil prin exemplele alea de acolo si-ti bati capul cel fara Dumnezeu ce sa-i faci. Pai, sa-i faci vreo cinci-sase fratiori si sa vezi ce copii minunati o sa ai, fara nazuri si fara printi si printese. Oare stramosii nostri faceau consiliere familiala? Cum le dadeau putin dintisorii ii puneau la treaba, nu parazitau pana la 25-30 ani!

  2. Pingback: Predica audio impresionanta la DUMINICA DUPA NASTEREA DOMNULUI a Parintelui Damaschin de la Sihastria Putnei (FUGA IN EGIPT). MESAJ CRUCIAL PENTRU PARINTI: “Ia pruncul si fugi, scapa-l de lumea pacatului, de Irozii de azi!” -
  3. Pingback: PARINTI SI COPII (II): Despre rasfat sau slabiciunea si mila nepotrivite fata de copiii nostri. PARINTII TREBUIE SA INVETE LECTIA SANATOASA A LUI NU -
  4. Pingback: Parintele Simeon Kraiopoulos despre sensul uitat al Botezului. SUNTEM CONSTIENTI DE RASPUNDEREA NOASTRA FATA DE TAINA SFANTULUI BOTEZ? -
  5. Pingback: BOTEZUL LUCRATOR IN VIATA NOASTRA. Ce fel de parinti suntem? Ce fel de CRESTINI suntem? Copilul este mai mult influentat de VIATA noastra decat de VORBELE noastre -
  6. Pingback: "JURNALUL UNUI PUSTI" - bestseller-ul contra-educatiei sau cum ne pervertim singuri copiii, de dragul "emanciparii" si patimii de "a fi in randul lumii" - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  7. Pingback: Predici ale Fericitului Filotei Zervakos la SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL -
  8. Pingback: Sfantul Teofan Zavoratul: Cum incepe viata crestina in SFANTA TAINA A BOTEZULUI -
  9. Pingback: Sf. Teofan Zavoratul: PARINTII AU DATORIA SA AJUTE COPILUL IN LUPTA CU PATIMILE PRINTR-O EDUCATIE ATENTA -
  10. Pingback: Sfinti si mari duhovnici despre EDUCAREA COPIILOR IN SPIRIT CRESTIN: “In educatia copiilor, mai intai de toate tre­buie sa ne educam pe noi insine. Caldura din familie educa mult mai bine decat orice cuvinte” -
  11. Pingback: Cum sa educam copiii in duhul credintei ortodoxe? (II) – ALTE SFATURI FUNDAMENTALE PENTRU PARINTI DE LA SFINTI PARINTI SI DUHOVNICI -
  12. Pingback: Probleme si dificultati in educarea copiilor: COPILUL INCAPATANAT, RASFATAT, GROSOLAN, CARE VORBESTE URAT etc. Cum luptam cu obiceiurile proaste de comportament ale copilului? -
  13. Pingback: Probleme si dificultati in educarea copiilor: COPILUL INCAPATANAT, OBRAZNIC, GROSOLAN, CARE VORBESTE URAT etc. Cum luptam cu obiceiurile proaste de comportament ale copilului? -
  14. Daca copilul vine si intreaba mereu “De ce?” fireste ca nu doreste de fapt sa asculte raspunsul, ci manifestarea lui ascunde o nevoie pe care el o are: poate nevoia de a simti ca mama il iubeste acordindu-i timpul sau si atentia sa, cu prioritate fata de ceilalti oameni, poate la joaca i s-a intimplat ceva care l-a marcat si are nevoie de dragostea mamei ca sa treaca peste.
    Sa ignoram copilul in aceasta situatie nu este cea mai buna solutie. Mesajul transmis in text este de fapt “acum nu am timp de tine, pentru mine esti neimportant, chiar daca ai o problema, nu ma intereseaza, ci ma intereseaza ce acest strain imi povesteste. Il prefer pe acest strain inaintea ta.”
    Trebuie gasita calea prin care copilul se simte iubit si astfel de “De ce-uri” nu vor mai exista, in momentul in care copilul este convins de iubirea mamei, nu va avea nevoie mereu si mereu sa si-o confirme.
    Daca il trimite in camera lui, problema se adinceste si copilul se va simti in continuare ignorat si neiubit si va face la fel si data viitoare: va cersi iubire asa cum el o percepe.
    Din ce observ in text, autorul incearca sa sublinieze un conflict intre copii si parinti, in care parintii trebuie sa fie vigilenti in fata vicleniilor copiilor.

    Eu am un copilas si in fiecare zi ma uimesc ce faptura minunata a creat Dumnezeu si cit este de perfect din nastere si cum eu il modelez, gresit uneori, si ii imprim diverse comportamente. Exclam deseori, ca in psalmul 138:

    13. Că Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele.
    14. Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată

  15. Imi amintesc cum eram copil si am fost atinsa in mînă de o gorneta cu ac in virf, se jucau baietii din cartier si m-au nimerit. Stateam sub fereastra noastra si o strigam pe mama sa imi dea vata cu spirt, ma ustura, curgea si un pic de singe, dar cel mai mult probabil ca aveam nevoie sa imi arate ca durerea mea e importanta pentru ea.

    Mama a iesit intr-un final si mi-a zis ca are musafiri(si probabil sa astept, sau ca nu are timp, sau ce mi-o fi zis). Imi amintesc cum m-am simtit atunci, neiubita nici macar de mama mea. Daca nici mama nu te iubeste, atunci cine te poate iubi? Trebuie ca esti un om de nimic daca nici mama ta nu te iubeste..
    Si am avut o familie normala, iar mama mea este o mama minunata, o femeie smerita si in ani, a devenit si un crestin traitor. Ea sigur nu isi aminteste ce am povestit eu acum, dar eu imi amintesc, si asta cred ca spune multe despre “metodele sanatoase de crestere a copiilor”

  16. Pingback: EDUCATIA ORTODOXA si LUMEA CONTEMPORANA. Cum sa imunizam copiii pentru intrarea in “minunata lume noua”, anti-crestina, de astazi? -
  17. Pingback: Sfantul CUVIOS PORFIRIE cel nou – DIVERSE INVATATURI DUHOVNICESTI: “Parintii care nu se preocupa de educatia duhovniceasca a copiilor fauresc IUDE sau CRIMINALI. Nu esti parinte doar daca nasti“ | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: Cand copilul nu asculta… CATASTROFA NOILOR CURENTE DE “EDUCATIE LIBERALA”, ANTI-AUTORITARA. Repudierea respectului si construirea micilor tirani. INCOTRO DUCE DUHUL TRUFIEI SI AL NEASCULTARII IN EDUCATIA COPIILOR? | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: Sfantul CUVIOS PORFIRIE cel nou – DIVERSE INVATATURI DUHOVNICESTI: “Parintii care nu se preocupa de educatia duhovniceasca a copiilor fauresc IUDE sau CRIMINALI. Nu esti parinte doar daca nasti” | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: “ADULTESCENTII” – generatiile “EU”, fuga de responsabilitate, EXACERBAREA NARCISISMULUI si ASASINAREA EMPATIEI. Ce au de facut PARINTII pentru a nu produce niste viitori adulti IRESPONSABILI si EGOISTI? | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: GENERATIA "EU" - COPIII MILENIULUI TREI si greselile de educatie ale parintilor
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate