“NU EXISTA ARME MAI PUTERNICE DECAT LACRIMILE CELOR CARE SE POCAIESC. Nimic nu este mai puternic decat omul care-si recunoaste pacatul, decat omul care se simte nevrednic sa se roage… si totusi se roaga”
Vremea pocăinţei
de Maria Mourza
Nu există alt mod
să mut munţii
care-mi închid drumul,
decât sentimentul că
este şi responsabilitatea mea
în ceea ce priveşte
drumul fără ieşire.
pentru a sfărâma pietrele imense
decât sentimentul că greşesc.
Nu există alt mod
pentru a întâmpina necazul ce va să vină,
decât sentimentul adânc
că am greşit Domnului meu
şi că sufăr pe bună dreptate.
A crede că m-am suit pe Cruce
şi nu m-au urcat alţii,
a lua asupră-mi motivul necazului meu,
a mărturisi păcatul meu,
are înăuntru nădejdea puternică a
vindecării mele.
Aşa cum s-a întâmplat cu tâlharul,
ce era răstignit de-a dreapta lui Hristos!
A trece însă cu vederea propria responsabilitate,
a mă susţine cu îngâmfare
şi a mă pune numai cu Tine
nu mă lasă să mă mântuiesc.
Îmi frânge în două drumul mântuirii.
Aşa cum s-a întâmplat cu tâlharul
ce era răstignit de-a stânga lui Hristos!
Vezi,
aceleaşi păcate le facem amândoi,
însă sunt înfăptuite sub o altă morală.
Unul se smereşte:
recunoaşte şi-şi mărturiseşte vina
şi, datorită acestui lucru, îşi poate curaţi privirea.
Incepe să vadă
cele pe care nu le vedea până în acel ceas:
Adevăratul Chip al lui Hristos!
Pe Dumnezeu îl recunoaşte ca împărat
şi cere să-l învrednicească de împărăţia Lui!
Celălalt nu se smereşte.
Rămâne în nepocăinţa lui.
Se joacă cu îngâmfare cu Hristos,
şi de aceea se întunecă,
îngâmfarea lui anulează vederea şi-l conduce la pierzanie,
fiindcă îngâmfarea nu este element al naturii noastre.
Element al naturii noastre este pocăinţa,
recunoaşterea greşelii,
aşa cum s-a întâmplat cu David.
A cere milă,
aşa cum s-a întâmplat cu vameşul.
Nevoia de a cere iertare,
aşa cum s-a întâmplat cu Cuvioasa Maria
Egipteanca.
Nevoia de a restaura tot ce am stricat,
precum s-a întâmplat cu Zaheu.
Nevoia de a mă întoarce acasă la mine,
de a iubi din nou şi de a fi iubit iarăşi,
aşa cum s-a întâmplat cu fiul risipitor.
Aşa cum se întâmplă cu atâţia păcătoşi
care în fiecare zi umplu Raiul!
Nu există arme mai puternice
decât lacrimile celor care se pocăiesc.
Nu există mod mai sigur
ca să permită cele nepermise până atunci,
decât comportamentul smerit al celor care se
pocăiesc.
Nu există rugăciune mai mare decât răbdarea,
decât rugăciunea cu lacrimi a celor care se pocăiesc.
Tradiţia Bisericii spune că,
atunci când îl înmormântau pe un oarecare,
pe singurul şi cel mai iubit fiu al unei
mame văduve, pe acolo s-a întâmplat să treacă
o femeie renumită pentru păcatele ei
care, în faţa priveliştii dureroase,
nu a suportat şi, ridicându-şi ochii la cer,
a scos un strigăt de disperare:
„Nu pentru mine, cea care sunt scufundată
în nămol,
nu pentru mine, cea care păcătuiesc nenumărat,
ci pentru această mamă care se sfâşie de durere,
pentru această mamă care s-a îndoit de durere,
Hristoase al meu, fă-Ţi milă
şi adu-i copilul înapoi!”.
Iar copilul mort a înviat!
Nimic nu este mai puternic
decât omul care-şi recunoaşte păcatul!
Nimic nu este mai puternic
decât omul care-şi arată păcatul,
pentru a se expune pe sine.
Nimic nu există mai puternic
decât omul care se simte nevrednic să se roage,
şi totuşi se roagă.
Care se simte nevrednic să fie auzit,
şi de aceea este auzit!
Care se simte nevrednic pentru a găsi milă,
şi de aceea găseşte!
Hristos stă aplecat deasupra lui!
Stă aplecat deasupra acestuia,
care s-a pocăit şi plânge pocăit.
Aşa cum s-a întâmplat cu Petru.
Numai acestuia i-a dat de veste personal
imediat după învierea Lui:
„Ziceţi-le ucenicilor şi lui Petru”.
Numai acestuia
care plângea amarnic.
Aşa cum s-a întâmplat cu păcătoasa,
care era condamnată la moarte:
nu şi-a ridicat deloc ochii Lui asupra ei.
Acesta, care i-a dăruit viaţă şi iertare,
Acesta, care avea tot dreptul să o cerceteze,
S-a uitat în jos şi a desenat în ţărână!
Eu niciodată n-am să te condamn.
Mergi şi să nu mai păcătuieşti.
Nu-l îngrozeşte pe omul
care este iubirea împărătească a lui Hristos,
Cel care nu este interesat de păcatul nostru,
ci de pocăinţa noastră!
Iubirea părintească a lui Hristos,
Care ştie că vom scăpa de chinurile noastre,
imediat ce vom accepta că
şi noi am contribuit la venirea lor.
Aşa cum s-a întâmplat cu cei trei tineri.
Au intrat în cuptor recunoscând că sunt vinovaţi
şi că suferă pe bună dreptate:
Am păcătuit, am făcut fărădelegi, am nedreptăţit,
şi ne-ai dat pe noi în mâinile oamenilor celor
fără de lege şi ne~am micşorat, Stăpâne,
mai mult decât toate neamurile
şi astăzi suntem smeriţi peste tot pământul
pentru păcatele noastre.
Sentimentul de păcătoşenie al meu
anulează însuşirile focului.
îngâmfarea mea, însă, le întăreşte.
Cei care se aflau dimprejurul cuptorului au ars:
s-a împrăştiat focul pe deasupra cuptorului
şi i-a aprins pe toţi cei care s-au aflat acolo.
Cei care s-au aflat în cuptor s-au salvat:
focul nu le-a stăpânit trupurile,
şi nici focul nu le-a atins pe acestea,
nici mirosul de fum nu le-a putut atinge hainele,
şi mireasmă de foc nu era la acestea.
Crede-mă,
tu, cel căruia îţi este cu neputinţă să crezi,
tot ceea ce mintea ta nu voieşte să accepte,
că vine o vreme
când focul te va răcori în loc să te ardă.
Crede-mă,
există un mod de a răsturna
natura firească a lucrurilor!
Există un mod în care să putem să scăpăm
de cuptor,
să mergem în munţi,
să mergem pe mări
şi să călcăm pe apa acestora:
Sfânta smerenie: am greşit!
Sfântul sentiment: sufăr pe bună dreptate.
Sfânta pocăinţă: doresc să mă îndrept.
Cererea milei:
eu, ca om, am păcătuit,
Tu, ca Dumnezeu, miluieşte-mă!
Ca un Tată iubitor,
ca un împărat milostiv.
Crede-mă,
întinderea şi seriozitatea unui necaz
depinde de modul în care îl gestionăm.
Mântuirea noastră sau pierzania noastră
nu depinde
de cât am păcătuit,
ci depinde dacă ne-am pocăit.
Toate problemele se rezolvă
imediat ce fiecare dintre noi
îşi ia în primire responsabilitatea pe care o are.
Toate motivele despărţirii noastre,
crede-mă,
se anulează
imediat ce fiecare dintre noi vede cât de
mult a greşit.
Toată ura se împrăştie
şi toate chinurile se sfârşesc,
crede-mă,
imediat ce ne smerim!
Imediat ce recunoaştem că am greşit,
că am păcătuit,
că am păcătuit în faţa ta
şi în faţa Acestuia care ne-a iubit până la moarte!
Cu pocăinţa se vindecă omul.
Cu pocăinţa se salvează omul.
Cu pocăinţa trăieşte iubirea lui Dumnezeu
şi dobândeşte experienţa prezenţei Lui.
La ceasul când se găseşte în foc,
la ceasul când flăcările îl împrejmuiesc,
descoperă că nu este singur.
Descoperă că mai există un Altul lângă el.
Aşa cum s-a întâmplat cu cei trei tineri:
Nu trei bărbaţi am aruncat în foc?
Trei am aruncat în cuptor,
şi acum vedem patru.
Iată că văd patru bărbaţi în mijlocul focului.
Iar cel de-al patrulea
se aseamănă cu Fiul lui Dumnezeul
Fiul lui Dumnezeu!
Hristos, Cel mai mare Părinte, Se află lângă noi.
Ne caută în locurile celor pocăiţi.
Daca eu nu sunt acolo, unde să mă găsească?
Hristos, Cel mai mare Părinte, este aici!
In cuptoarele noastre,
in întunecimile noastre, în temniţele noastre,
in drumurile noastre fără ieşire, în viaţă şi
în moarte!
Dacă nu-L vedem,
este pentru că nu ne pocăim.
Crede-mă,
vederea noastră,
auzul nostru,
posibilitatea noastră de a-L mirosi pe Hristos
depinde de pocăinţa noastră.
Măsurile sunt în funcţie de:
Pe cât mă pocăiesc, pe atât de mult văd;
pe cat mă pocăiesc, pe atât de mult mărturisesc
păcatul meu!
Şi pe cât îl mărturisesc, pe atât de mult îl şi şterg de la mine!
Mi-l șterge Hristos!
Păcatul ne desparte, ne face bucăţi.
Pocăinţa ne uneşte,
ne face una.
Pe mine, pe tine
Şi pe toţi cu Hristos.
Te pocăieşti şi găseşti milă.
Mă pocăiesc şi găsesc milă.
Crede-mă,
dacă pot să fac ceva pentru tine,
dacă pot să fac ceva pentru mine,
în faţa lui Dumnezeu,
este acela de a mă pocăi.
Legaturi:
- MIERCUREA MARE. Femeia pacatoasa si Iuda, ucenicul vanzator: PUTEREA POCAINTEI SI RISCUL PERMANENT AL CADERII SI TRADARII LUI HRISTOS
- CAMARA TA, MANTUITORULE…. Femeia pacatoasa care a spalat cu lacrimi picioarele lui Iisus – pilda luminoasa de POCAINTA si de INCREDERE in adancul indurarilor Domnului: FARA DEZNADEJDE!
- MARIA SI IUDA
***
- IUBIREA DOMNULUI, “FARA REPROSURI”: Domnul si astazi ne spala picioarele si continua sa bata la usa inimii noastre, desi o gaseste inchisa…
- Meditatie zguduitoare la Pilda Fiului Risipitor a Arhim. Andrei Coroian: CHEMAREA BRATELOR PARINTESTI ALE CELUI RASTIGNIT SI CHINUIT DE PACATELE NOASTRE…
- FIUL RISIPITOR. IUBIREA LUI DUMNEZEU si TAINA POCAINTEI. Predici strapungatoare de inima si pline de putere ale Staretului Efrem Filotheitul
- Sf. Ioan Gura-de-Aur – SE POATE DRAGOSTE MAI MARE CA ACEASTA? DAR SE POATE SI NEPASARE MAI SALBATICA?
- Duminica Fiului Risipitor si descoperirea marii taine: CUM NE IUBESTE DUMNEZEUL NOSTRU? (predica exceptionala a Sf. Nicolae Velimirovici)
- “INVREDNICESTE-MA, DOAMNE, SA TE BUCUR SI EU CU INTOARCEREA MEA!”. Cand uitam ca suntem fii risipitori sau uitam cum ne iubeste si ne asteapta Tatal… ISPITELE CRESTINULUI – INTRE OBRAZNICIE SI DEZNADEJDE
- SFANTUL SILUAN ATHONITUL da marturie vie despre IUBIREA MILOSTIVA a lui Dumnezeu pentru CEI PACATOSI
- PACAT, LUPTA SI RIDICARE. “Chipul slavei Tale celei negrăite sunt, deşi port rănile păcatelor”. SCRISORI DE DRAGOSTE… DUMNEZEIASCA, CUVINTE DE TREZIRE SI DE INCURAJARE DE LA UN SFANT AL ZILELOR NOASTRE: “Tu să nu te tulburi de inevitabilele căderi şi să nu te descurajezi. Nimic nu se face dintr‑odată”
- CUVIOSUL NIKON VOROBIOV: “Dumnezeu Iubire ESTE, nu doar ARE iubire. Cea mai mică întoarcere spre Domnul, cea mai mică hotărâre de a merge către El stârnesc deja bucurie în cer, ajutor şi iertarea fărădelegilor”
- DIN SCRISORILE STARETULUI NIKON VOROBIOV DESPRE FRANGEREA INIMII si CONDITIILE IERTARII PACATELOR: “Vremii noastre i‑a fost dată o singura nevointa: sa ne recunoastem pacatele si neputinta, sa ne pocaim pentru ele si sa rabdam fara cartire…”. PREGATIREA PENTRU IESIREA DIN ACEASTA VIATA
- “Niciodata sa nu-ti pierzi nadejdea mantuirii, ci sa strigi catre Dumnezeu si sa plangi. DUMNEZEU NICIODATA NU TRECE CU VEDEREA UN SUFLET CARE VREA SA SE MANTUIASCA SI SA SE POCAIASCA, ORICAT DE MULT S-AR RANI IN LUPTA!”
- Din Omiliile duhovnicesti ale SFANTULUI MACARIE EGIPTEANUL despre INDELUNGA-RABDARE SI MILA LUI DUMNEZEU care asteapta intoarcerea noastra deplina la El: Ce s-a intamplat cu LOCUITORII SODOMEI?
10 Commentarii la ““NU EXISTA ARME MAI PUTERNICE DECAT LACRIMILE CELOR CARE SE POCAIESC. Nimic nu este mai puternic decat omul care-si recunoaste pacatul, decat omul care se simte nevrednic sa se roage… si totusi se roaga””