FEMEILE PURTĂTOARE DE IUBIRE sunt devotate până la capăt și nu părăsesc pe Cel rămas singur și batjocorit. GLASUL LUI DUMNEZEU NE CHEAMĂ PE NUME, IAR DRAGOSTEA LUI NE ÎNVIAZĂ. Însuflarea și curajul de a urma lui Hristos primite din AȘTEPTAREA VIE A ÎMPĂRĂȚIEI SALE (Predica video a PS Ignatie Trif și omilia Arhim. Zaharia Zaharou)

23-04-2018 Sublinieri

Cuvânt de învățătură al Preasfințitului Ignatie, episcopul Hușilor, rostit în Parohia „Sfântul Apostol Toma” din cartierul clujean Mărăști, Protopopiatul Cluj II, în Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor), 22 aprilie 2018:

 

[…] Duminica de astazi este numita Duminica Mironositelor sau a femeilor purtatoare de mir. In general, cand auzim aceasta sintagma, de femei “purtatoare de mir”, ne gandim ca aceste femei mentionate de sfintii evanghelisti, aveau drept “profesie” sau “specializare” faptul de a se ocupa cu ungerea celor morti – ca si cum ar fi fost preocuparea lor ca atunci cand cineva moare, ele sa unga cu miresme, cu mirodenii trupul celui plecat in lumea de dincolo. Ne inselam! Nu pentru acest lucru sunt ele numite mironosite, ci pentru ca ele purtau un altfel de mir in inima lor. Ele doar Il iubeau pe Hristos. Nu aveau drept indeletnicire aceasta ungere cu mirodenii a mortilor, ci ele, femeile mironosite, am putea spune mult mai frumos: erau purtatoare de mirul dragostei lui Hristos. Si fiind purtatoare de aceasta iubire extraordinara, curajoasa, frumoasa  dupa Hristos, Biserica a gasit de cuviinta sa le dedice imediat dupa sarbatoarea aceasta mare a Invierii lui Hristos, duminica de astazi, numita Duminica Mironositelor. De ce le-am numit pe femeile mironosite – femeile purtatoare de iubire? Sunt cateva lucruri minunate pe care noi le invatam prin atitudinea pe care au avut-o fata de Domnul. In general, noi cand vorbim despre aceasta duminica, punem in valoare ceea ce inseamna darul acesta minunat si binecuvantat care este femeia. Cateodata mai avem si tendinta aceasta pacatoasa, zic eu, de a intra in curentul ideologiilor vremurilor de astazi si sa incercam, sa demonstram superioritatea femeii fata de barbat, asa cum reiese din Evanghelia duminicii de astazi, facand un transfer si scotand in evidenta curajul acestor femei, barbatia lor, dragostea lor s.a.m.d. Intr-un fel, cadem si noi in aceasta capcana de a dovedi cu orice pret ca femeia este superioara barbatului si prin faptul ca ele au primit primele vestea Invierii:Bucurati-va!”. Poate fi un pic de adevar aici, dar nu citit in cheia asta.

Femeile mironosite cred ca ne ofera alte lucruri minunate. In primul rand, ele fiind purtatoare de iubire, avand o dragoste extraordinara fata de Hristos, sunt cele care atunci cand Hristos este parasit, abandonat de toti, inclusiv de apostolii sai, de cei care, intr-un fel, o parte din ei stiau cine este Hristos. L-au vazut pe Muntele Schimbarii la Fata, stiau ca este Dumnezeu si nu pot sa-L paraseasca. L-au vazut in nenumarate conjuncturi in care Hristos a facut minuni, i-a vindecat, L-au auzit cum a vorbit, asa cum nimeni nu a putut sa vorbeasca si nici nu va putea vreodata asa cum a vorbit Hristos. Prin urmare, apostolii aveau motive foarte intemeiate sa nu-L paraseasca pe Dumnezeu- Omul, pe Invatatorul lor, atunci cand avea cea mai mare nevoie ca sa fie aproape de El. Cine sunt cele care Il insotesc atunci cand El este singur pe Cruce, cand El a fost batjocorit aruncandu-I-se vorbe urate, cand a fost persiflat si ironizat? Femeile mironosite. Dragostea, cand este frumoasa, autentica si consecventa, nu-l paraseste niciodata pe un om aflat in singuratate. Dimpotriva, omul care iubeste este cel care are aceasta capacitate, indiferent daca contextul este dificil si delicat, sa-l urmeze pe cel care, dintr-odata, se trezeste ca este un om singur, un om amarat si pe care nimeni, niciodata nu-l mai baga in seama. Femeile purtatoare de mir au facut acest lucru extraordinar si noi invatam ca atunci cand mai sunt oameni singuri, parasiti, pe care nimeni nu-i cauta niciodata, sa invatam de la Femeile mironosite purtatoare de mirul acesta al dragostei sa fim aproape de ei.

Intotdeauna mi s-au incrustat in adancul fiintei mele cuvintele vrednicului mitropolit Bartolomeu, dintr-un interviu pe care l-a dat la o emisiune culturala, la un post de televiziune, a fost intrebat „Care lucru il simtiti cel mai dureros din viata dvs.?”, raspunde „Sunt cel mai trist ca parintii mei au murit singuri si tristi, pentru ca eram in inchisoare si n-am putut sa fiu alaturi de ei.” Vedeti, atunci cand moare cineva, esti aproape de el, nu-l lasi sa plece singur, il tii de mana, ii mangai fruntea, ii vorbesti frumos, esti atent la fiecare miscare a celui care este pe marginea vietii. Atata importanta si semnificatie capata pentru tine, incat tu nu poti sa-l lasi in momentele acelea de moarte singur. Moartea poate fi si cea sufleteasca si cea duhovniceasca, cand toti te parasesc, toti te batjocoresc – pe drept sau poate pe nedrept – este si aceasta un fel de moarte: singuratatea. Si daca ai omul care sa te iubeasca cu adevarat, nu vei fi singur.

Un al doilea lucru frumos pe care il invatam de la femeile mironosite este ca atunci cand noi Il iubim pe Dumnezeu cu adevarat primim mai mult decat ne asteptam. Si, de fapt, asta inseamna dragoste: sa primesti lucruri pe care tu insuti constientizezi in adancul fiintei tale ca nu meriti sa le primesti. Dragostea este cea pe care niciodata nu meriti sa o primesti! Esti atat de nevrednic in fata celui care te iubeste atat de frumos si de covarsitor, cand stii ca tu n-ai merita sa fii iubit la intensitatea cu care cineva te iubeste. Sunt nenumarate momentele in viata noastra cand fiecare dintre noi ne-am simtit covarsiti de dragostea pe care am primit-o. Poate ne-am astepta sa fim certati, sa fim admonestati, si noi am primit dragoste. Asta e un lucru extraordinar. De ce? Pentru ca te inviaza o asemenea dragoste. Si dragostea este intotdeauna delicata, gingasa, are o noblete a ei minunata. Nu raneste niciodata. Femeile mironosite aveau in sufletele lor tristetea Vinerei celei Mari. Ele s-au dus sa-L caute pe Hristos Cel rastignit, pe Hristos Cel batjocorit, Cel scuipat si ocarat… Pe un asemenea Hristos Il cautau dis-de-dimineata, ca sa-si faca ele randuiala Celui pe care-L iubeau. Altfel nu s-ar fi dus, dis-de-dimineata, pentru ca, fiind si un context si o atmosfera, o mentalitate patriarhala, cand femeile nu aveau un rol asa cum il au astazi. Femeile, purtatoare de mirul acesta al dragostei, au ignorat orice fel de pericol. Ar fi putut sa se gandeasca la faptul ca pot fi alungate de la mormant de cei care il pazeau. Nimic din lucrurile acestea! Ele aveau un singur gand: sa-L ingrijeasca pe Hristos Cel Rastignit. Si spre marea lor uimire si infricosare, cum ne spun toti sfintii evanghelisti, au gasit un mormant gol. De fapt, nu era gol, era plin de lumina Invierii lui Hristos si au primit vestea ca Hristos nu mai este acolo. Ingerii le-au spus: de ce-L cautati pe Cel viu intre cei morti? A inviat! Mergeti si spuneti apostolilor ca se va intalni cu El in Galileea, precum le-a zis mai inainte… Ce frumos, cat este de minunat Dumnezeu cand Il iubesti, asa cum aceste femei mironosite L-au iubit. Ele se gandeau sa intalneasca un Hristos mort, pe Cel rastignit in Vinerea Mare si, spre marea lor bucurie, au intalnit un Hristos Inviat; Cel care a biruit moartea pentru noi si ne-a indumnezeit firea noastra umana, facand-o la fel de stralucitoare, frumoasa, plina de noblete, prin Invierea lui. Doar pacatul ne urateste, ne manjeste pe fiecare dintre noi si atat de groaznic este sa ducem povara pacatului. Cand iubesti cu adevarat, asa cum s-a intamplat cu aceste femei purtatoare de mirul dragostei, Dumnezeu iti da intotdeauna mai mult decat meriti si mai mult decat te astepti tu.

(…)

Si un ultim lucru pe care il invatam de la femeile mironosite. De la Maria-Magdalena, care se duce si ea dis-de-dimineata si vede mormantul gol. Se intalneste cu Cineva, in gradina aceea unde era mormantul in care a fost ingropat Hristos. Si ea se gandeste ca este gradinarul. Si il intreaba, cu sufletul cernit de durere: oare unde e Domnul? L-ai luat tu cumva de acolo si L-ai pus in alta parte? Si Hristos ii vorbeste, dar nu-i recunoaste glasul. Vedeti, noi, la oamenii pe care ii iubim foarte tare, le stim deja inflexiunile vocii, timbrul, toate pentru noi sunt niste indicii: Este omul pe care-l iubesc! Si cat de mult face glasul, vocea unui om daca il iubesti – numai sa-l auzi, deja iti da liniste, deja limpezeste apele tulburi ale sufletului tau. Maria Magdalena nu l-a recunoscut atunci. Il recunoaste atunci cand Hristos o striga pe nume: MARIE! Si ea, in spontaneitatea ei, Ii spune Rabuni (Invatatorule)! Ce invatam noi de aici? Ca Dumnezeu, ori de cate ori ne cheama pe numele nostru, al fiecaruia, pe care l-am primit de la botez, este Cel care ne inviaza pe noi. In traditia semitica, numele nu era o simpla vocabula pe care o atribui unui om ca sa-l poti identifica din multitudinea de oameni, ci numele insemna cel pe care Dumnezeu te va chema si te va striga oriunde si oricand. Si in urma acestei chemari pe care ti-o face Dumnezeu, tu Il vei recunoaste. In Evanghelia de la Ioan se spune ca oile isi cunosc pastorul dupa voce. Noi putem sa cunoastem Pastorul dupa glasul Lui, numai in momentul in care El ne striga: Pastorul isi cheama oile sale, le cheama la Imparatia lui Dumnezeu. Numai atunci reusesti tu, numai dupa ce te cheama pe tine Dumnezeu nume, cand te striga Dumnezeu pe nume. Numai atunci Il recunosti pe Dumnezeu, asa cum s-a intamplat cu Maria-Magdalena.

(“Inca izvorasc izvoare, DRAG CHEMANDU-NE PE NUME…”)

Acest lucru cred ca le invatam de la femeile purtatoare de mirul dragostei:

Atunci cand iubim nu lasam pe cineva singur, trist si parasit, atunci cand are cea mai mare nevoie.

Cand iubim foarte mult pe cineva, primim mult mai mult decat meritam. Asa cum s-a intamplat cu femeile mironosite, care cautau un Hristos mort si au intalnit un Hristos Inviat.

Femeile mironosite sunt cele care devin primele misionare ale Invierii lui Hristos.

Atunci cand te striga Dumnezeu, tu inveti sa-L recunosti pe El si sa te adancesti mai mult in El.

[…]

Sa ne ajute Domnul sa le urma pe aceste femei purtatoare de mirul dragostei si sa devenim fiecare dintre noi niste purtatori ai dragostei lui Hristos!

(….)

***

Cuvânt al Preasfințitului Părinte Teofil de Iberia, arhiereul vicar al episcopiei Spaniei și Portugaliei,

rostit în Parohia „Sfântul Apostol Toma” din cartierul clujean Mărăști, Protopopiatul Cluj II,

în Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor), 22 aprilie 2018:

***

Părintele Zaharia Zaharou (de la Essex):

Duminica Mironosiţelor

Mironosiţele – Maria, mama lui Iisus, Maria Magdalena, Ioana, Salomeea, Maria lui Cleopa, Suzana, Marta şi Maria din Betania – erau femei devotate lui Hristos, care, datorită marii lor iubiri pentru Domnul, au simţit în faţa mormântului gol prezenţa Celui care înviase. Mormântul gol a fost îndea­juns pentru a vorbi inimilor lor şi a le încredinţa de învierea iubitului lor învăţător.

Această duminică ne oferă o minunată învăţătură. Citim în Evanghelie că în acel înfricoşat ceas, când Domnul Şi-a încredinţat duhul pe Cruce Tatălui Ceresc şi toată făptura a fost învăluită de ameninţarea morţii, apostolii au fost cuprinşi de spaimă şi s-au împrăştiat din pricina înfricoşatelor evenimente ce avuseseră loc. Însă, Iosif din Arimateea, neluând în seamă ameninţările vrăjmaşilor Crucii, a aflat curajul şi îndrăzneala de a se înfăţişa înaintea lui Pilat şi a-i cere trupul Domnului Iisus Hristos. Evanghelia ne oferă o foarte succintă caracterizare a lui Iosif, însă de mare însemnătate: el „aştep­ta Împărăţia lui Dumnezeu (cf. Luca 23, 51). Prin urmare, era şi el unul dintre cei ce credeau în Dumnezeul lui Israel, Care a venit şi iarăşi va să vină, şi nădăjduiau în venirea Îm­părăţiei Sale. Această credinţă în Împărăţia lui Dumnezeu şi aşteptarea ei i-au dat îndrăzneala de a se înfăţişa înaintea lui Pilat, primejduindu-şi astfel viaţa. Atunci când a zis că „Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru” (cf. Luca 17, 21) Hristos a vorbit despre Sine, Cel ce vine să Se sălăşluiască în inimile tuturor celor ce-L iubesc.

Şi în cazul lui Nicodim suntem martorii unei prefaceri lă­untrice uimitoare. Dacă mai înainte Nicodim „venise noaptea la Iisus” (cf. Ioan 3, 2), fiindu-i teamă şi ruşine să-L mărturi­sească public, acum, renăscut prin împăcarea cu Domnul şi prin prezenţa Lui cea vie, dă dovadă de mult curaj, îndrăz­nind să înmormânteze împreună cu Iosif trupul neînsufleţit al Domnului. Asemeni, şi inima noastră trebuie să ardă de aş­teptarea venirii Domnului, a Celui Care a venit, Care rămâne împreună cu noi până la sfârşitul veacurilor şi Care va veni din nou să judece viii şi morţii. Dacă nutrim această aştepta­re plină de nădejde, vom afla şi noi puterea şi îndrăzneala să luăm asupra noastră toată lucrarea cucerniciei pentru a bineplăcea lui Dumnezeu.

Pentru a ne putea păstra vie însuflarea, avem trebuinţă atât de acea credinţă despre care ne învaţă Duminica lui Toma, credinţacare este lucrătoare prin iubire” (Gal. 5, 6) în ini­mă, precum şi de aşteptarea Împărăţiei lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, pentru ca însuflarea noastră să fie statornică şi să sporească neîncetat, trebuie să avem mereu înaintea ochilor venirea Domnului şi să o aşteptăm cu nădejde. Primii creştini aveau o mare însuflare pentru că aşteptau venirea Domnului, care pentru ei era iminentă. De aceea se şi rugau zicând: „Să vină harul Tău şi să treacă lumea aceasta.” Ştiau că harul lui Hristos este Împărăţia lui Dumnezeu. Şi atât de mult tânjeau după venirea ei, încât îşi încheiau rugăciunea cu cuvintele: „Maran atha!” – „Vino, Doamne!” (1 Cor. 16, 22). Nu aşteptau apatici şi pasivi ca Acesta să vină, ci îl chemau să vină degra­bă. Şi nu doar Îl chemau să vină degrabă, ci, după cum zice Sfântul Petru în epistola sa, şi „grăbeau venirea zilei Domnu­lui” (cf. 2 Petru 3, 12), alergând cu nădejde spre ea. Aşteptarea Împărăţiei lui Dumnezeu, Împărăţie pe care o înţelegeau ca prezenţa lui Hristos cel Înviat, era atât de intensă, încât le adumbrea pe toate si le dădea puterea să păşească cu mult curaj pe calea muceniciei. Prin sângele acestor mucenici şi dato­rită rugăciunii lor de mijlocire pentru noi, s-a întărit credinţa pe pământ şi a ajuns până la noi, cei săraci, care suntem lipsiţi de această aşteptare intensă a Împărăţiei lui Dumnezeu, însă trăim în Biserică în pace.

În Duminica Mironosiţelor învăţăm că dacă însetăm după Împărăţia lui Dumnezeu şi aşteptăm venirea ei, dacă credem că Domnul va veni să judece lumea cu dreptate, atunci nu vom cădea în akedie, ci însuflarea noastră se va reînnoi neînce­tat. De aceea, pentru noi lucrul cel mai însemnat este a nutri această dorinţă şi aşteptare de a ne uni cu Hristos.

De fiecare dată când cei trei mari apostoli, Pavel, Petru şi Ioan, vorbesc despre desăvârşirea vieţii creştine pe care Hris­tos a adus-o pe pământ, ei o leagă numaidecât de cea de-a Doua Venire a Sa în slavă, căci aşteptarea Domnului Iisus Hristos împărtăşeşte însuflarea şi puterea necesare dobândi­rii acestei desăvârşiri. Îndrăznirea care izvorăşte din aceas­tă aşteptare a făgăduinţei Domnului ne ajută să luăm asupra noastră desăvârşita lepădare de sine şi să nădăjduim în darul lui Dumnezeu, pentru ca să fim călăuziţi la tot adevărul (cf. Ioan 16, 13), la plinătatea iubirii lui Hristos, Care este raiul cel adevărat şi împlinirea vieţii tuturor făpturilor cugetătoare.

Ca şi creştini, noi ne apropiem de marele şi cel mai de pe urmă Praznic al Cincizecimii cu inima plină de aşteptarea şi de tânjirea fierbinte după darul Duhului Sfânt, flacăra arză­toare a Mângâietorului, pe care Domnul a dăruit-o în această zi. Acest dar ne va ajuta să fugim de stricăcioasa deşertăciune a lumii, de ademenitoarea minciună a valorilor ei, precum şi de cea mai mare înşelare cu putinţă, aceea de a crede că iubi­rea iluzorie faţă de această lume s-ar putea împăca cu nepri­hănita iubire de Dumnezeu. Prin acest dar, Duhul Sfânt ne va aduce aminte de cuvintele dătătoare de viaţă ale Atotputer­nicului Iisus (cf. Ioan 14, 26) şi ne va uni cu toţi sfinţii care au tânjit după arătarea Celui ce a venit şi iarăşi va să vină (cf. Evrei 10, 37). Căci ei au îndurat dureri şi nevoinţe pentru a lua cununa dreptăţii şi a se face părtaşi la praznicul minunat şi mai presus de fire al Cerului, la Lumina prezenţei Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh.

(in: Arhimandrit Zaharia Zaharou, Vesnicul astazi, Editura Bizantina, 2018)

 

“Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos?”. MĂRIMEA DE SUFLET, SMERENIA, EVLAVIA ȘI INIMA ARSĂ DE DORUL LUI HRISTOS BIRUIESC ORICE PERICOL, ORICE FRICĂ ȘI PRIMESC BUCURIA ÎNVIERII. “Această iubire le-a făcut, din femei slabe, fricoase, mai tari decât toate protivniciile lumii, le-a făcut mai tari ca moartea”

”Hristos Cel Înviat, văzând dragostea pe care noi I-o arătăm, intervine și dizlocă toate pietrele, toate stavilele care stau în calea întâlnirii cu El”. PREDICĂ însuflețitoare a Înaltpreasfințitului IEROTHEOS la Iași, în DUMINICA MIRONOSIȚELOR (video și text) despre EXPERIENȚA PERSONALĂ A ÎNVIERII

UNDE L-AU ASCUNS PE HRISTOS? (Cugetare duhovniceasca)

DUMINICA MIRONOSITELOR. “Urmati-va calea, fara sa priviti inapoi sau in jurul vostru. Nu luati seama la cele ce va inconjoara; nu ascultati vorbe goale!”

SA NE GRABIM SA TURNAM MIRUL COMPATIMIRII ASUPRA APROAPELUI NOSTRU! Sa tindem spre Lumina care va straluci in mijlocul intunericul raului din lume!

DATORIA DE A DUCE MARTURIA LUI HRISTOS IN LUME, PRIN VIATA NOASTRA – Predici (si audio) la DUMINICA FEMEILOR MIRONOSITE: “A crede in Hristos inseamna a-L lua din biserica in relatiile de fiecare zi dintre oameni”

“ELE IL VAD PRIMELE PE IISUS – dispretuita par­te femeiasca se bucura cea dintai de vederea inaltelor buna­tati. In aceasta se vede cu osebire si BARBATIA lor. Ucenicii au fugit, pe cand acestea au stat de fata. Vezi barbatia femeilor? (…) Sa urmam si noi, barbatii, femeilor, NEPARASINDU-L PE IISUS IN ISPITE”

“Femeile cele de Dumnezeu înţelepţite, cu miruri în urma Ta au alergat…”. TÂLCUIRE LA CANONUL „ZIUA ÎNVIERII”

PREASFINȚITUL IGNATIE, Episcop de Huși: “Când ne simțim iubiți, noi înviem, simțim că avem un rost. A IUBI PE CEL DE LÂNGĂ TINE ÎNSEAMNĂ A-I DA VIAȚĂ ÎN INIMA TA. Dacă îl urăști, asta înseamnă că de fapt tu L-AI UCIS ÎN INIMA TA” (predica audio + text). OARE CHIAR NU AM OMORÂT NICIODATĂ, PE NIMENI?

IN ASTEPTAREA VENIRII DOMNULUI – cu Parintele Zaharia de la Essex

“Că văzură ochii mei mântuirea Ta…”: PAZIND IN INIMA, INTRU NADEJDE, MANGAIEREA HARULUI, IN ASTEPTAREA ZILEI CELEI MARI. “Nu putem avea o atitudine neutră faţă de Hristos”. Predica Arhim. Zaharia de la Essex despre legatura intre INTAMPINAREA DOMNULUI si A DOUA VENIRE

ATINGEREA VESNICIEI – experienta uluitoare, “prooroceasca”, a vederii tainice a IUBIRII LUI DUMNEZEU, care ne insufla TANJIREA dupa trairea neincetata in prezenta Sa, chemându-ne la TRANSFIGURARE: “Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins!”

“CÂNTAŢI DOMNULUI CÂNTARE NOUĂ…” – Arhim. Zaharia Zaharou ne descoperă “cum tânjeşte Dumnezeu ca noi să ne smerim pentru a ne putea dărui încă şi mai mult har”. RECUNOŞTINŢA FAŢĂ DE DUMNEZEU – IZVOR NESECAT DE INSUFLARE. “Ispita noutăţii” vs. dinamica nesfarsita a vietii harului

Cum putem primi DUHUL MANGAIERII spre a trai, efectiv, O NOUA VIATA? Parintele Zaharia de la Essex – invataturi VITALE pentru a trai CINCIZECIMEA ca pe un eveniment duhovnicesc personal. ZGUDUIREA SI ZDROBIREA INIMII pregatesc venirea harului (I)

Invataturi VITALE pentru a trai CINCIZECIMEA ca pe un eveniment PERSONAL (II). Hranindu-ne din Cuvantul si cu Trupul lui Hristos pentru A DOBANDI VIATA LUI. “Mustrarile Duhului Sfant ne pregatesc sa primim darurile Sale”. TAINA SMERENIEI SFINTEI TREIMI si conditiile pentru a primi si A NU PIERDE HARUL

Viața duhovnicească a creștinului în lumea contemporană – CONFERINȚA TREZITOARE ȘI PUTERNICĂ de la Iași a Mitropolitului Ierotheos Vlachos (VIDEO + TEXT). Chemare la a deveni ADEVĂRAȚI CREȘTINI, trăind cu “INSUFLARE” de la Duhul Sfânt, ca niște ”POEȚI ȘI ARTIȘTI ÎNDRĂGOSTIȚI DE HRISTOS”, în ”anarhia sănătoasă” împotriva duhului lumii. SECULARIZAREA – MULT MAI PERICULOASĂ DECÂT PRIGOANA – produce ”caricaturi de creștini”

PARINTELE ARSENIE MUSCALU: Ce sa facem ca sa traim bucuria Invierii, cum sa pastram harul, cum sa ne reinsufletim ravna si bucuria de a trai?

VINO, DOAMNE IISUSE! “Nu te teme! Eu sunt Dumnezeul tău şi te ţin de mână şi te întăresc…”

POSTUL MARE. Care este sensul sau duhovnicesc si CUM SE DUCE LUPTA CU ISPITELE IN ASTEPTAREA INVIERII? Parintele Sofronie – cuvantari duhovnicesti (I)

PARINTELE ARSENIE de la MAN. CORNU in “Familia ortodoxa” despre PARTASIA VIE CU DUMNEZEU, RASTIGNIREA IUBIRII DE SINE si ASTEPTAREA INVIERII: “Vor fi razboaie, dar sa nu ne clatinam, sa nu intram in zapaceala, in panica”

ASTEPTAND DUHUL… CUM SA NE PREGATIM DE CINCIZECIME? “Nu cugeta ca rastimpul dintre Inaltare si Cincizecime este un fel de distanta goala. Nu, acest timp ne este dat cu un scop…”

PUTEREA DRAGOSTEI LUCRATOARE IN RUGACIUNEA PENTRU CEL IUBIT. Nevoia ontologica de comuniune cuprinsa in duiosia DORULUI. Fagaduinta INCREDERII intre cei care se unesc in TAINA CUNUNIEI

“Cati copii orfani, singuri, indurerati, traumatizati, sunt printre noi, care chiar au nevoie de parinti!” SA AJUTAM LA PURTAREA CRUCII CELOR AFLATI IN SUFERINTA, IN SINGURATATE! SA NE RUGAM PENTRU CEI CARE NE VRAJMASESC – Partea a doua a conferintei de la Ploiesti (2016), “IUBIREA CRUCII”, a PS Macarie


Categorii

Duminica Mironositelor, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Zaharia de la Essex, PS Ignatie, Episcopul Husilor, PS Teofil de Iberia (Roman), VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “FEMEILE PURTĂTOARE DE IUBIRE sunt devotate până la capăt și nu părăsesc pe Cel rămas singur și batjocorit. GLASUL LUI DUMNEZEU NE CHEAMĂ PE NUME, IAR DRAGOSTEA LUI NE ÎNVIAZĂ. Însuflarea și curajul de a urma lui Hristos primite din AȘTEPTAREA VIE A ÎMPĂRĂȚIEI SALE (Predica video a PS Ignatie Trif și omilia Arhim. Zaharia Zaharou)

  1. Pingback: RAZBOIUL DESCHIS AL DIAVOLULUI DE DISTRUGERE A FAMILIEI SI A FEMEII. Pr. Horia Prioteasa: “Vrajmasul vrea sa fure mirul din casa fiecarui crestin”. Pr. Cezar Axinte: “Astazi cronometrul lumii este in mana femeii”. OBIECTUALIZAREA S
  2. Pingback: O, FEMEIE, MARE ESTE CREDINTA, DRAGOSTEA SI EVLAVIA TA... Elena Solunca in dialog cu Vasile Banescu (VIDEO): "Cu adevarat nu vezi decat cu INIMA". Pomenirea catorva icoane de FEMEI-MARTIR ale României veacului XX/ Chipul sfant al FEMEII SOTIE-S
  3. Pingback: “Tot mai aproape de Dumnezeu”: ASEMANARE. TRANSFIGURARE. RECUNOASTERE. “Ea, crezând că este grădinarul…” | Cuvântul Ortodox
  4. Pingback: ZIUA IN CARE CERUL “A INNEBUNIT”, PLECANDU-SE PE PAMANT. Taina mantuirii noastre pentru care… nu mai avem timp si interes. FIE MIE DUPA CUVANTUL TAU, DOAMNE! | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate