ACTUALITATEA SFANTULUI PROOROC IEZECHIEL. Este despre noi…

21-07-2009 Sublinieri

2107_iezechiel.jpg

Iata, mai jos, numai cateva franturi din cartea Proorocului Iezechiel, prăznuit astazi (21 iulie) prin care Domnul a plans pierderea “iubitei” Sale, Israel, adica a Bisericii Sale, care, spalată de toata necuratia, re-nascută si sadita in Dumnezeu Insusi, isi vinde frumusetea (talantii, harismele si roadele primite) daruita de Sus primului “trecator” intalnit in cale.

Sufletul nostru este aceasta fecioara harazita Mirelui ceresc, devenita o desfranata “care poarta in inima sa idolii sai” si care, ajungand bogata, slavita si laudata, uita cine a scos-o din necaz si i-a acoperit goliciunea, uita cine a spalat-o, a hranit-o, a invesmantat-o si  a ingrijit-o atunci cand, deznadajduita si neputincioasa, “se zbatea aruncata in sangele ei”. Noi suntem aceia care am uitat cine ne-a daruit darurile acestea cu care acum ne falim, care am uitat cine a facut sa ajungem la succesele de care am ajuns sa ne imbatam, ca si cum ar fi “ale noastre”. Noi suntem aceia care am deturnat catre mandria si slava noastra, catre interesele si catre profitul nostru ceea ce primisem in dar de la Dumnezeu, pentru a le darui la randul nostru, iar nu pentru a le face trofee talharesti. Ne-am instalat confortabil – precum “nebunul” bogat din Evanghelie – peste comoara primita, ne-am desfatat  singuri cu frumusetea si bogatia daruite, ca si cum toate ni se cuvin pe merit si le vom si pastra pe veci. Am uitat usor pretul jertfei de sange cu care s-au platit aceste comori, am uitat usor cat de greu am fost rascumparati si ca “noi nu suntem ai nostri”.

Am primit un nume si am castigat un renume de care ne-am folosit spre a curvi cu idolii nostri, spre a ne hrani patimile eului nostru vesnic nesătul de putere, de placere si/sau de glorie. Am uitat (asa cum bine spunea cineva astazi intr-un comentariu) ca smerenia si modestia [si in general toate cele ale Duhului] nu fac casa buna cu publicitatea”.(Si chiar daca nu noi am facut asta, am gresit fiindca i-am admirat si ne-am dat in vant dupa cei slaviti ai acestei lumi, le-am construit statui idolesti si pentru ca… am mers mereu numai “la pomul laudat”, ignorand ca, mai ales in vremurile noastre, adevaratii slujitori ai lui Hristos se vor ascunde de oameni” si nicidecum nu vor cauta sa iasa in fata si sa-si scoata in evidenta meritele, ori sa devina, “(mega)staruri”, “eroi”, “vedete”, fie si in spatiul duhovnicesc).

Ne-am aruncat margaritarele ceresti la porcii acestor patimi, am “jertfit” (=irosit) cele sfinte pe altarul idolilor, viselor si ambitiilor noastre, netrebnicind, astfel, lucrarea Duhului care trebuia sa se faca prin noi, spre folosul semenilor. Si, inca, desi primim semne care ne cheama la pocainta, care ne mustra aprig constiinta, le nesocotim si ne ambitionam sa ramanem in minciuna, ne indarjim si ne invartosam si mai tare, scrasnind din dinti impotriva oricui ar incerca sa ne intoarca din drumul pe care ni l-am croit singuri catre prapastie. Altii, mereu altii sunt tapii ispasitori, iar prietenul care ne trage de maneca este luat drept dusman neimpacat, de care ne dorim sa scapam cat mai grabnic. Betia” nebuna a eului umflat, a succesului si a bogatiei ne  poate impinge cerbicia pana in panzele negre ale inconstientei si ale pierderii contactului cu realitatea, continuand sa negam cu violenta orice realitate care ne rastoarna idolii launtrici, care ne pune in discutie prejudecatile si comoditatea starii  euforice sau caldicele cu care ne-am obisnuit.

Sa punem la inima si aceste cuvinte:

Vine vremea, vine ziua tulburarii, iar nu a chiuiturilor de bucurie prin munti“.

Proorocul nu vorbeste numai pentru Israel de atunci, ci si pentru noi, noul Israel, cei ce ne afundam tot mai mult in rautatile noastre si nu reusim sa ne trezim, sa ne infrangem inimile noastre impietrite. Au ajuns oare necuratia si rautatea noastra atat de lipite de noi incat nimic nu le mai spala? Sa fi ajuns oare in acele timpuri vazute de Iezechiel, in care Domnul ne vorbeste asa:

Sa inteleaga dar casa lui Israel in inima sa, caci ei cu totii au ajuns straini de Mine, prin idolii lor. De aceea spune casei lui Israel: Asa graieste Domnul Dumnezeu: Abateti-va si va intoarceti de la idolii vostri si de la toate uraciunile voastre intoarceti-va fata“ ?

Dar cat de actual si de prezent, parca, printre noi este Proorocul, atunci cand il auzim mustrand cu durere:

Vai de proorocii cei mincinosi, care urmeaza duhul lor si nu vad nimic!

Proorocii tai, Israele, sunt ca vulpile din ruine. La sparturile zidurilor nu se suie, nici nu apara cu zid casa lui Israel, ca sa stea tare la lupta in ziua Domnului. Vedeniile lor sunt desarte si prevestirile lor mincinoase; ei zic: “Domnul a spus”, dar Domnul nu i-a trimis si ei incredinteaza ca se va implini cuvantul lor... Pentru ca duc poporul Meu in ratacire, spunand: “Pace”, atunci cand nu e pace; si pentru ca atunci cand el face zid, ei il tencuiesc cu ipsos“.

Cati dintre pastorii nostri de azi nu sunt astfel de “prooroci mincinosi” care, cum zicea Cuviosul Paisie, “adorm lumea” si “ii infasa pe fiii lor duhovnicesti ca pe niste prunci, chipurile, ca sa nu-i mahneasca, linistindu-i cu “pacea” mincinoasa a lumii, tocmai “atunci cand nu e pace” si odihnindu-le in mod fals constiinta cum ca nimic grav sau ingrijorator nu se intampla, ca nu ne asteapta decat vremuri bune, infloritoare (sau macar normale, obisnuite) si ca nici nu trebuie sa faca nimic deosebit cu viata lor…

Cati nu inchid ochii deliberat si agresiv-panicat (si tocmai ei vorbind ipocrit de “frica” celorlalti!) in fata proorociilor tot mai limpezi si mai numeroase a unui adevarat “nor de sfinti” care striga in desert catre noi, precum si a semnelor vadite si imposibil de tagaduit din realitatea inconjuratoare, ca urmeaza pentru noi (iar nu pentru alte generatii) acele stramtorari despre care s-a zis  ca “nu au mai fost pe pamant de la inceputul lumii pana acum” si pentru care e nevoie de o pregatire duhovniceasca deosebita, dar si de marturisire… In fata evidentelor, acestia reactioneaza, psihologic, activandu-si “mecanismele de aparare a eului” prin negare (“Cu toate ca a primit informatiile ea nu le inregistreaza in constiinta. A auzit, si totusi n-a auzit. A vazut si totusi n-a vazut. Persoana n-a fost capabila sa-si asume adevarul. Cunoasterea a produs o durere…”) sau refugiindu-se, regresand in imaginar, in “wishful thinking”, in “autosugestia pozitiva” care isi ia dorintele drept realitate.

Cati nu incep sa rada in hohote, sa te ia la bascalii inteligente sau, cel putin, sa te priveasca cu o condescendenta “elitista” atunci cand li se vorbeste – desi in duh ortodox, iar nu sectar, despre sfarsitul lumii, despre planurile tot mai vadite ale conducatorilor sin umbra ai lumii, despre perspectiva clara a unui “Big Brother” planetar  sau despre tot ceea ce este stigmatizat astazi prin eticheta “teoriile conspiratiei”?

Cati mai vor sa auda astazi toate adevarurile incomode si dureroase marturisite de Sfintii Parinti si de enorma majoritate a Batranilor imbunatatiti contemporani, fara sa inceapa sa le rastalmaceasca si sa le relativizeze? Cati, pur si simplu, mai cred cu adevarat astazi si cati se mai straduiesc sa mai traiasca in conformitate cu ceea ce stiu, cu ceea ce au primit si au crezut?

Ce ne spune noua constiinta? Sa il ascultam pe Sfantul Prooroc Iezechiel, si poate vom auzi mai clar, cu ajutorul sau, si glasul constiintei noastre: …

Continuarea la:

  • Cititi si alta scurta meditatie la cartea lui Iezechiel:

Domnul cere oile din mana păstorilor si va veni sa faca judecata intre oi

***

0721ezekiel.jpg

Legaturi:


Categorii

Meditatii duhovnicesti, Profetii Vechiului Testament - trambitele Duhului, Razboiul nevazut, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

16 Commentarii la “ACTUALITATEA SFANTULUI PROOROC IEZECHIEL. Este despre noi…

  1. Popor român…

    Popor român ,unde ţi-i oare
    crdinţa cea de altă dată
    care-a sfinţit neamul şi ţara,
    prin fii săi cei fără pată..?

    Unde-a pierit oare dorinţa ,
    de-a fi cinstiţi şi cu folos,
    de-a vieţui muncind în rugă
    şi-n unitatea’ntru Hristos ?

    Unde-i ruşinea cea sfinţită
    Şi unde-i buna cuviinţă,
    caea născut valori creştine,
    şi eroism sfînt şi credinţă.

    unde e demnitatea sfîntă
    şi vitejiia creştinească,
    care-au păzit pământul ţării
    şi unitatea românească ?

    De ce e ţara bântuită
    de furt minciună şi desfrâu
    de sărăcie şi de crimă
    şi lăcomia n-are frâu ?

    De ce păcatele Sodomei
    şi toate relele din lume
    s-au cuibărit comod în ţară,
    şi-n public fără de ruşine ?

    Ce fii î-ţi creşti tu oare astăzi ,
    în iadul inimii străine
    de adevăr şi de credinţă,
    în formalism şi în ruşine ?

    Popor creştin ajuns în rele,
    în ce mai crezi şi ce-ai ajuns
    cum ai pierdut cele străbune ,
    şi legatura-ntru Iisus ?

    Ce ţi-au lăsat ţie strămoşii,
    ce crez ce luptă ce avere,
    ce edificii şi ce cronici,
    şi ce dorinţă de putere ?

    Întinsul ţării ce-ţi mai spune
    şi rîurile ce-ţi mai cîntă ?
    şi codrii seculari cu schituri
    şi limba noastră ce-a fost sfîntă?

    şi sfinşii noştrii plini de slavă
    şi toţi eroii din vechime
    ce ne-au lăsat comoară sfîntă
    spre’a n’ajunge în ruşine ?

    Ne-u făurit o limbă sacră
    şi ne-au lăsat altare sfinte,
    o ţară demnă şi unită
    cu Dumnezeu în ea părinte .

    Un neam un nume şi-o credinţă
    şi omenia creştinească
    şi noi ce cultivăm ,ce creştem ,
    în vatra lor cea stămoşească ?

    Azi iată codrul ne blesteamă,
    tăiat vîndut şi pângărit
    şi apele ne-aduc pedeapsă
    acestui trai nelegiut ,

    cerul ne arde fără milă ,
    şi spinii ne inundă câmpul ,
    că rugăciunea nu mai curge
    şi idoli ne consumă timpul.

    desfrâul a pus stapînire
    demult în casele creştine,
    şi tot eterul ca-n sodoma ,
    e plin de iad şi de ruşine .

    Cultura arta şi gîndirea ,
    ce înălţare pot aduce ,
    fără valorile creştine ,
    fără credinţă fără cruce ?

    Sărmana limbă pângărită
    de spurcăciuni şi de ruşine
    nu mai aduce-n duh lumina,
    şi dragostea de cele bune .

    Popor şi neam ales şi sfînt,
    ca-i năzuit şi ce-ai ajuns ,
    unde ţi-i viaţa ortodoxă ,
    şi ce-i în locul lui Iisus ?

    Iată biserica ne cheamă,
    şi Dumnezeu ne dă valoare ,
    ne dă lumină, demnitate
    şi dragostea-i nemuritoare.

    Ne cheamă Dumnezeu la viaţă
    la trai curat şi la credinţă
    la unitatea cu strbunii
    şi creştinească biruinţă.

  2. Cu cât ai nume mai de seamă
    Cu cât ai nume mai de seamă
    Şi o poziţie mai sus
    Cu-atâta eşti mai responsabil ,
    De ce-ai făcut şi de ce-ai spus .

    Trăirea fapta şi purtarea ,
    Vorbesc adânc , fără rostire
    Conduc , decid , încurajează
    Spre rău sau către mântuire .

    O gafă mică poate duce ,
    Pe foarte mulţi în rău , departe
    Încurajând nelegiuiţii ,
    Şi vânătorii de păcate .

    Tăcerea poate fi pierzare ,
    Când se asteaptă un răspuns ,
    Şi-i aprobarea celor rele,
    Prin cele care nu s-au spus .

    Un gest necugetat aduce ,
    O confirmare asteptată ,
    De cei care pândesc greşeala ,
    Şi şi-o doresc justificată .

    În grutăţile vieţii ,
    Pe care altora le-ai pus
    Numai o clipă de odihnă ,
    Va dovedi un sens opus .

    Cu cât poziţia-i mai ‘naltă ,
    Cu-atât răspunderea-i mai mare ,
    Când una spui şi alta-i fapta ,
    Pe care-o vede fiecare .

    Agoniseala din putere
    Şi viaţa-n lux peste măsură ,
    Şi-n puf , când ţara poartă jugul ,
    E-o vină care naşte ură .

    Chiar dacă lumea nu rosteşte
    Şi nu auzi vre-o osândire ,
    Pentru greşeala săvârşită ,
    Ea tot provoacă rătăcire .

    Ea tot provoacă public răul ,
    Că-i aşteptată ca răspuns ,
    De cei ce-acoperă păcatul ,
    Prin ce-ai făcut sau ce n-ai spus .

    Nu e uşor să ieşi în public
    Şi să nu fii precum un sfânt
    În gest, în vorbă şi-n trăire ,
    În port în hrană şi veşmânt .

    Prin tot ce eşti şi faci în public ,
    Eşti şi model eşti şi chemare
    Eşti şi rostire ne rostită
    Şi multora justificare .

    Atât în stat cât şi-n credinţă
    Cu cât eşti situat mai sus ,
    Cu-atâta eşti mai responsabil
    La judecata lui Iisus .

    Sunt milioane ce aşteaptă ,
    Ce vor prin tine să grşească ,
    Să-ncalce legea şi cuvântul
    Şi mai uşor să jefuiască .

    Cu-atât mai greu răspuns l-aşteaptă
    Pe cel ce-n mod voit de sus ,
    Din interes strică ce-i bine ,
    Şi ce-a zidit în noi Iisus .

    Lovind în sufletele –n care ,
    Iisus abia cu greu zideşte ,
    -Prin libertate -n greul crucii ,
    Tot ce credinţa defineşte .

    Lovind în cei fără prihană ,
    Care înghit pâinea durerii ,
    Cu lacrimi , boli şi grele lipsuri ,
    Şi-aduşi în pragul disperării .

    O , vai ,..şi vai,…de-aceia care ,
    Au înşelat pentru putere,
    Şi nu le pasă de poporul ,
    Şi adevărul care piere .

    Şi vai de acei care în public ,
    Slujesc păcatele pe faţă ,
    Corupţia , dezmăţul , ura
    Şi răutăţile din viaţă .

    Că toţi dau răului putere
    Prin tot ce au făcut şi-au spus ,
    Şi-i folosit în făr ‘delege
    Şi înpotriva lui Iisus .

    De la familiia de-acasă ,
    La presă şi guvern şi stat
    Biserică , învăţământ , cultură
    Vom da răspuns de ce-am lucrat .

  3. Ortodoxia

    Ortodoxia-i calea vieţii
    Şi drumul către biruinţă
    Şi viaţa veşnică adusă
    Şi dată nouă prin credinţă.

    E calea strâmtă şi cu chinuri
    Cum Însuşi Dumnezeu ne-a spus
    Adusă lumii spre viaţă
    Prin Crucea Domnului Iisus.

    Ortodoxia-i de la Tatăl,
    Şi-i calea sfinţilor părinţi
    Care-au parcurs-o cu iubire
    Dar şi-n a crucii nevoinţi.

    Ea-i calea răstignirii noastre
    Şi-a lepădărilor de sine
    E calea vieţii din lăuntru
    Şi a trăirilor divine.

    E calea inimii curate
    Şi-a dragostei întru Iisus,
    A adevărului cel sacru
    Din Dumnezeu, din cer de sus.

    Nu-i rodul minţilor trufaşe
    Nici al gândirii omeneşti
    Ci-i calea Crucii asumate
    Şi-a dragostei dumnezeieşti.

    Ea nu-i politică lumească
    Nu-i nici doctrină nici plăcere
    E calea suferinţei sfinte
    Şi-a bucuriei-n înviere.

    E calea unde doar iubirea
    Prin jertfa crucii asumate,
    De la altar, prin proţie,
    Ne duce sigur la dreptate.

    E calea unde Domnul vieţii
    E viu, prezent şi prin potir,
    Ne-ntoarce darul fecioriei
    Spre-a umple candela cu mir.

    E celea-n care voia noastră
    În nevoinţă se preface
    Şi-n care lupta e cu sine
    Ca-ntru Hristos să aflăm pace.

    Ortodoxia-i calea-n care
    Mândria trebuie să piară
    Căci ascultarea şi iubirea
    De Domnul vieţii o omoară.

    E calea-n care nimeni nu e
    Nici împărat şi nici supus
    Ci a iubirii între oameni
    Şi-a unităţii în Iisus.

    Ortodoxia nu-i metodă
    Nu-i nici concept nici teorie
    E viaţă sfântă viu trăită
    În Dumnezeu şi-n veşnicie!

    Ea-i calea dulce-a învierii
    Ea-i garanţia biruinţei
    În care însuşi Hristos Domnul
    Ne dă puterile credinţei.

    Ea-i calea cea adevărată
    La care Domnul ne-a adus
    Şi-n care adevărul vieţii
    E Însuşi Dumnezeu Iisus!

  4. “Tu te-ai increzut in frumusetea ta si, folosindu-te de renumele tau, ai inceput sa te desfranezi” … cuvinte care se potrivesc fiecaruia dintre noi, la o scara mai extinsa sau mai redusa …
    Nu pot totusi, citind aceasta judecata necrutatoare, sa nu ma duc cu gandul si la un subiect, desi vechi, cu adnotari de ultima ora: Dan Puric, Manastirea/Memorialul(?) de la Aiud, parintele Iustin.
    Daca am retinut corect, nu doriti sa intrati in disputa trecuta de mult de limitele de exprimare academica din jurul acestui subiect si sa va asociati cu vreuna dintre tabere … pozitie la care m-as ralia daca ar fi vorba de comentarea unui meci de fotbal …
    Cred totusi ca acest caz este simptomatic pentru societatea romaneasca de astazi, lipsita alarmant de elite autentice, dar pricopsita constant cu “vedete” pentru toate gusturile si orientarile, de la manelisti patetici la marturisitori “charismatici”.

    Astept asadar sa va tineti cu o mana de nas si sa coborati in mocirla rau mirositoare a acestei dispute blogaresti, iar cu cealalta mana sa tastati un punct de vedere referitor la “intalnirea” de la Aiud si la interpretarea acesteia de catre unii si altii …

  5. Nu, multumim de provocare, dar avem inchis ghiseul asta 🙂 Ramanem cu “tinutul de nas” si cu ascultarea noastra. Va foloseste la ceva sa ne vatamam si noi, de vreme ce oricum aveti parerile gata formate? Sau e mare setea de scandal si dezbinare pe canicula asta, daca tot am terminat, nu-i asa?, cu pacatele noastre si ne-am pregatit bine de tot pentru mucenicie, incat sa ne permitem si o mica paruiala crestineasca? Asta va tine, oare, loc si de rugaciune, si de frangerea inimii?

    Ce mai vreti sa va spunem? Nu vrem sa fim nici cu Roncea, nici cu Puric. Sa faca mai bine sa fie si unul si altul cu Hristos, mai intai – aici am impresia ca au mari probleme si unul si altul, in feluri diferite, si mi se pare ca la Judecata asta va conta. Daca voi aveti alta Evanghelie, voi stiti. N-aveti decat sa ne faceti caldicei sau cum vreti… Domnul e mai mare si a Lui e Judecata. Dar va spun parerea multor parinti duhovnicesti si multor frati care ne scriu: e dezgustatoare aceasta ridicare a poalelor in cap si spalare a rufelor in public, de aceea multi crestini cu scaun la cap vor sa stea departe si sa-si vada de adevaratele mize si razboaie. Daca doriti sa compromiteti toata lupta anti-cipuri si tot ce mai vine din partea parintelui Justin, atunci continuati asa, cu “dreptatea” asta, pana la capat, ca sa distrugeti, cu aceasta inconstienta, si ceea ce a mai ramas.

    La un meci de fotbal inca nu ar fi ceva atat de urat, probabil din partea ambelor parti. Numai crestinesti si duhovnicesti nu sunt scandalurile astea astea, dar daca asa credeti voi ca urmati duhului Sfintilor inchisorilor si al parintelui Justin, cu durere va spunem iarasi: va inselati, fratilor. Tara arde (si chiar arde!), vin peste noi plagile Apocalipsei, razboiul bate la usa, vaccinurile ucigase isi pregatesc acele pentru decimarea noastra, lumea ramane pe drumuri si fara serviciu si va incepe, probabil, sa se moara de foame in scurt timp, ecumenismul avanseaza ultra-rapid cate Uniatie, iar noi de nimic din toate astea nu ne interesam, nimic nu e mai important decat ce a mai facut Puric sau ce a mai scris Roncea… Nu terminam cu prostiile astea nici pana va veni “potopul” peste noi… “Nebune, in noaptea aceasta voi cere de la tine…”

    Gata, si asa am zis prea mult. Ultimul cuvant: Sa ne vedem si pe noi insine, nu numai pe altii, in cuvintele Proorocilor.

  6. Doamne ajuta!
    Slava Domnului ca mai sunt si oameni care-si poarta cu chibzuinta vorbele!!

    Apostazia si diversele ei fete in interiorul ortodoxiei! Continuati sa spicuiti din invatatura Pr. Averchie din cartea pe care ati promovat-o la postul precedent. Este chiar mai “interesant” si in mod sigur mai stringent necesara dezbaterea variilor forme de apostazie mai ales cele insidioase, dacat de a da pronosticuri cat mai precise asupra datei si orei Parusiei.

  7. Este “inteleapta” (si nu atat prudenta sau circumspecta ci cu desoebire INTELEAPTA, si intr-un anume fel “absolut necesara”…) POZITIA si ATITUDINEA (nepartinitoare si nefavorizatoare a “vreunei” tabere de care s-a amintit mai sus) luata si adoptata de catre fratii administratori ai acestui site!

    In asemenea situatii si conjuncturi “incendiare” si serios vatamate de tulburare se pare ca pentru unii conteaza mai putin ca esti NEUTRU si ca vrei sa ramai IN ASCULTARE de POVETELE si INDEMNURILE SFINTILOR PARINTI, ci mai important ar fi (dupa parerea lor…) daca te-ai “alipi” de una din taberele “beligerante” si daca le-ai sustine…!

    Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti ne-au indemnat SA NU MAI JUDECAM LUMESTE si cu judecata si gandirea firii celei vechi, DIN MOMENTUL in care am spus ca vrem sa fim ai lui Hristos…!

    Aprinderea sangelui, justificare meritelor proprii si a realizarilor obtinute si OSANDIREA INJOSITOARE a aproapelui, este specifica petrecerii oamenilor in lucrarile firii celei vechi, ne spune SF. Ignatie Briancianinov si este dovada clara ca cei care au astfel de patimi si slabiciuni “petrec” inca cu viata lor in EGIPTUL patimilor si in TARAMUL nestiintei si al mintii celei neluminate de Lumina Adevarului.

    Or, macar una din patimile amintite mai sus le au cele doua tabere (si din pacate (pe toate) le am si eu, sarmanul…)

    PARTINIREA vinovata, fie ea cat de mica ESTE URATA DE DOMNUL si socotita o URACIUNE inaintea ochilor Lui!

    Daca alti frati forumisti vor sa faca forumurile siteurilor lor adevarate “locuri” virtuale PLINE DE NOROI, nu au decat sa le faca…dar este bine ca acest site sa ramana IUBITOR DE CURATIE si de DREPTATE in toate si fata de oricine, caci in viitor GREU SE VOR REABILITA CA SI IMAGINE siteurile care se “bombardeaza” reciproc si multi internauti vor incepe sa le ocoleasca…

    NOI (fiecare crestin ortodox…) TREBUIE SA-L IUBIM PE DUMNEZEU mai mult decat pe oameni…ne-au spus APOSTOLII lui Hristos! Si pentru viitor asta ar trebui sa fie DEVIZA si DATORIA noastra a tuturor si anume SA NE LEPADAM DE NOI INSINE, de orgoliile noastre si de partinirile noastre, de “funurile” si “aerele” noastre de importanti si de “renumiti” si vestiti lideri de opinie si “formatori” de opinie, si SA-L IUBIM sincer si neprefacut si din toata inima pe Dumnezeu si NUMAI PE EL si evident TOT CE-I AL LUI curat si neintinat!

    In Duminica Tuturor Sfintilor am participat la o liturghie oficiata de P.S. LUCIAN AL CARANSEBESULUI si am auzit un cuvant care mi-a ramas pentru toata viata intiparit in ceara inimii mele!

    Spunea Episcopul “Sfintii pe care ii praznuim si-au CONSACRAT si inchinat si daruit viata lor…EXCLUSIV lui Dumnezeu…”. Acest cuvant “EXCLUSIV” parca a fost revelator pentru mine…!

    De atunci ma gandesc mereu si mereu…”oare eu i-am inchinat si predat si consacrat viata mea EXCLUSIV lui Dumnezeu, Facatorului meu si Rascumparatorului meu sau nu???”

    De atunci, de la acea predica atat de puternica am probleme de constiinta cand ma gandesc la profesia mea si la felul meu de a fi si a trai si vad si ma tulbur si ma INTRISTEZ si constat ca sunt DEPARTE de a putea spune ca i-am inchinat EXCLUSIV viata lui Hristos…, ci am atatea lucruri de pus in randuiala si atatea tainite ale inimii mele care nu sunt inca “excluiv” ale lui Hristos…

    Cred ca si “ramanearea” de partea NEPARTINIRII si a DREPTATATII din partea fratilor administratori ai acestui site, inseamna (cel putin pentru mine…) O “INCERCARE” A LOR, de a-i inchina “EXCLUSIV” viata si activitatea lor si MISIUNEA lor, Celui care judeca gandurile inimilor oamenilor FARA PARTINIRE…!

    Ramaneti scumpi frati administratori ai acestui site, asa cum ati fost la inceputul luptei voastre, DARUITI EXCLUSIV ADEVARULUI si avand mereu grija SA NU PIERDETI DRAGOSTEA DINTAI…dupa cum ne avertizeaza pe toti …Apocalipsa!

    Domnul sa se indure de noi toti…!

  8. Doamne-ajuta! Va scriu nu pentru a publica acest mesaj, ci pentru a va arata situl unei parohii satesti, la care cu nevrednicie am lucrat impreuna cu preotul slujitor Andrei: http://parohia-petresti.trei.ro/. Cu rugamintea de a-l inscrie in lista dvs de link-uri, in nadejdea unei mai bune slujiri a Cuvantului pe viitor, din partea noastra. Sunt un mai vechi cititor al dvs, si va admir pentru sinceritatea si luciditatea pozitiilor. Cu stima, F. Giurca

  9. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Ierarh Nifon - Invatatorul nefatarniciei
  10. Pingback: Război întru Cuvânt » CUM E POSIBILA MANTUIREA NOASTRA IN “VEACUL ACESTA LAUDAROS”?
  11. Pingback: MARTURIA UNUI EVREU CONVERTIT LA ORTODOXIE SI DEVENIT PREOT IN AMERICA: Pr. James Bernstein, "Uimit de Hristos. Calatoria mea de la Iudaism la Ortodoxie"
  12. Pingback: Parintele Calciu versus Pr. Roman Braga despre DEASA IMPARTASANIE FARA SPOVEDANIE si “CERBERII POTIRULUI” -
  13. Pingback: ALEGEREA DUHOVNICULUI, pericolul aparentelor inselatoare, “PACEA” SUPERFICIALITATII IMPATIMITE si usuratatea dezlegarii neroditoare la impartasanie -
  14. Mladita smochinului s-a fragezit si incepe sa odrasleasca frunze vestind vara. Eu asa vad,iertati va rog.

  15. Un profet este trimisul lui Dumnezeu. Un om plin de Duh Sfânt. Profetul Isaia a scris o jumătate de secol, abundând în mângâieri duhovniceşti. Nu degeaba Isaia este numit profetul luminii dumnezeieşti. A murit ca martir, tăiat cu fierestrăul. Sfintele sale moaşte se găsesc la Muntele Athos, Mănăstirea Hilandar.

    Orice idee mincinoasă despre divinitate este un idol. Profetul este un stâlp al adevărului, un mărturisitor al Mesajului veşnic. Toate concepţiile false despre Dumnezeu sunt idolatrii ale minţii. Idolatria este adulter, adică lipsă de fidelitate faţă de Cel Veşnic, încălcarea Legământului. Cea mai mare dorinţă a profetului este ferirea de contaminare. Bolile mândriei şi lăcomiei sunt deosebit de periculoase, adevăraţi viruşi ucigaşi, ignoraţi de cele mai multe ori.

    Oamenii au răsturnat adevărul, iar profetul vrea sa îi trezească din această înşelare, le reîmprospătează conştiinţa apartenenţei lor la Planul iubirii veşnice. Profetul devine exigent când e vorba despre lâncezeala noastră. Nu se poate să aşteptăm oricum venirea Domnului, ne pregătim pentru primirea Musafirului Gazdă. Mai ales când e vorba de rege, profetul devine aspru. Ieremia îi profeţeşte regelui Ioachim că va fi îngropat ca un măgar (fără onoruri, târât în afara cetăţii), iar regelui Iehonia ca va muri exilat, împreună cu familia lui. Păreau imposibile aceste profeţii, dar s-au adeverit întocmai. DNA-ul divin este infailibil. Până şi Alexandru cel Mare a recunoscut un sfânt în profetul Ieremia, aşezând cu cinste sfintele sale moaşte în Alexandria, Egipt.

  16. “Cati nu incep sa rada in hohote, sa te ia la bascalii inteligente sau, cel putin, sa te priveasca cu o condescendenta “elitista” atunci cand li se vorbeste – desi in duh ortodox, iar nu sectar, despre sfarsitul lumii, despre planurile tot mai vadite ale conducatorilor sin umbra ai lumii, despre perspectiva clara a unui “Big Brother” planetar sau despre tot ceea ce este stigmatizat astazi prin eticheta “teoriile conspiratiei”?

    Cati mai vor sa auda astazi toate adevarurile incomode si dureroase marturisite de Sfintii Parinti si de enorma majoritate a Batranilor imbunatatiti contemporani, fara sa inceapa sa le rastalmaceasca si sa le relativizeze? Cati, pur si simplu, mai cred cu adevarat astazi si cati se mai straduiesc sa mai traiasca in conformitate cu ceea ce stiu, cu ceea ce au primit si au crezut?

    Ce ne spune noua constiinta? Sa il ascultam pe Sfantul Prooroc Iezechiel, si poate vom auzi mai clar, cu ajutorul sau, si glasul constiintei noastre: …”

    Amin.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate