“Așa Te vede duhul meu, Stăpână…” – INTRAREA ÎN BISERICĂ A MAICII DOMNULUI in poeziile Maicii Teodosia (Zorica Lațcu)

21-11-2016 Sublinieri

icoana-de-adrian-sicoe

(icoana de Adrian Sicoe)

Intrarea în biserică

de Zorica Lațcu

Așa Te vede duhul meu, Stăpână:

Te duce Ana, Maica-Ta de mână.

Cum urci cu pași mărunți pe sfânta scară,

În ochi porți cerul nopților de vară

Și părul Tău e caer de lumină.

Smerit în rugă, trupul mic se-nclină

Și fața de copil așteaptă harul.

Ca să-Ți picteze slava, iconarul,

Topit-a-n flăcări vechea lui comoară,

A prefăcut-on pulbere ușoară

Și pata de argint a hainei Tale,

A încrustat-o-n raze ca în zale.

În juru-Ți focul curge, ca o apă.

Cu frăgezimi de mugur care crapă,

Mânuța poartă lujerul de floare,

Iar Sfântul Duh, în fâlfâiri ușoare,

Cu vraja curăției și a milei,

s-a așezat pe umărul copilei.

Din norii albi și moi ai înălțimii,

Cuminți, îți ies în cale Heruvimii.

În cuviință mare, iconarul

Cu fir de-arnici a-ncondeiat chenarul,

Iar sus de tot, pe cea din urmă treaptă,

Potirul sfânt al jertfelor Te-așteaptă.

dsc_0286

***

Intrarea în Biserică

de Zorica Lațcu

Doar candele aprinse străbat cu raza lor

În umbra viorie a Sfintei. Un fior

De taină te cuprinde, când ochiul ţi se pierde

În umbră şi când vine o rază să-l dezmierde.

Pe lespezile albe, sub candele pe unde

A curs lumină blândă, lucesc oglinzi rotunde,

Şi-n ploile de raze, sub candele se-nşiră,

Alai de-mpărătiţă, în haine de porfiră.

Sunt doisprezece îngeri; dar nu au aripioare,

Ori poate sunt copile cu sufletul de floare.

Copilele au toate găteală de domniţe,

Au creştetele ninse cu mândre coroniţe.

Şi-n fruntea lor păşeşte, cu ochii de cicoare

Împărăteasa mică, învăluită-n soare.

Condurii Ei de aur lucesc ca două stele,

Şi-abia îşi poate duce povara hainei grele.

Copilele ridică pe mâini neîntinate,

Podoaba de lumină a mantiei bogate.

Şi nu ştiu ce sfinţenie vrea să mărturisească,

Cum că alaiul este o nuntă-mpărătească.

Şi-ntre sclipiri de aur şi-n foşnet de mătasă

Păşeşte către nuntă micuţa-mpărăteasă.

Iar una din copile, cea mai împodobită,

Îi duce dar de nuntă, o minge aurită.

Mireasa ochii umezi ca-n rugă şi-i ridică,

Si către cer ridică, gingaşa mână mică.

Căci pe deasupra-i prinde-n cercuri largi sa zboare

Un porumbel cu aripi făcute de ninsoare

În numele Treimii, venit ca să primească

în casa Ei Mireasa cu stemă-mpărătească.

Te aşteptăm şi noi cu rugi în mână,
Să vii către lăcaşul Tău Stăpână.
Ca iarăşi să sfinţească la a Ta venire,
Vreun colţ din alba noastră mănăstire.

Cu tot alaiul harurilor, vino!
Cobori spre miezul inimilor, Blajino!
Ca-n miezul inimii neîntinate,
O Sfânt-a Sfintelor să se arate.

Şi acolo cu alai de oşti cereşti
In inimi Doamnă (mică) neştiut să creşti.

(din: Zorica Latcu – Teodosia, Poezii, Editura Sophia, 2008)

auwbb26fvq1qikj4v9n9i5ctr

Pentru sarbatoarea Intrarii Maicii Domnului in Biserica, va mai recomandam:

***

De aceeasi autoare, mai puteti citi si alte poezii, la:

***


Categorii

Intrarea Maicii Domnului in Biserica, Maica Domnului, Poezii, Zorica Latcu

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la ““Așa Te vede duhul meu, Stăpână…” – INTRAREA ÎN BISERICĂ A MAICII DOMNULUI in poeziile Maicii Teodosia (Zorica Lațcu)

  1. Mărire Ți-e Maica, mărire ți-e Măicuța !

  2. Pingback: Intrarea în biserică a Maicii Domnului: SFATURI PENTRU PĂRINȚI de la Presb. Florica Bațu-Ichim/ PREDICA PĂRINTELUI DOSOFTEI de la Putna despre PAZA CURĂȚIEI, căile de pierdere și cele de redobândire a ei: “Trebuie să avem încredere în
  3. Pingback: Parintele Hrisostom de la Putna: MAICA DOMNULUI ESTE CEA CARE NE DESCHIDE USILE POCAINTEI CATRE INIMA LUI DUMNEZEU. “Sa avem grija sa nu mai inmultim lacrimile pe obrazul Maicii Domnului!” (si AUDIO) | Cuvântul Ortodox
  4. Pingback: MAICUTA DOMNULUI si FAGADUIREA COPIILOR LUI DUMNEZEU, IAR NU “PERFORMANTEI” IN LUME. Dialog duhovnicesc de mare folos al Parintilor Liviu Vidican-Manci si Ovidiu Dinca (VIDEO)/ PS IGNATIE TRIF: “Toți suntem invitați să devenim o biser
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate