ASCULTAREA, PRETEXTELE SI ABUZURILE EI – parintele Savatie pune punctul pe I

25-09-2008 Sublinieri

pietrele-vorbesc41.jpg

Scopul meu nu este să instig la neas­cultare, ci doar sa refac sensul evanghe­lic al ascultării, aşa cum ni l-a lăsat Hristos”.

Traim intr-o lume (bisericeasca), azi, in care, desi se vorbeste atat de mult si se scrie enorm, inflationist, (incat te intrebi chiar cine mai si citeste totusi, cine mai asculta daca toata lumea are ceva de spus), toata mareea asta gigantica de vorbe “destepte” si desarte, babilonic revarsate peste noi camufleaza perfid o mare tacere, un pustiu de adevar si de viata. Se vorbeste mult, dar te bucuri ca un copil de cuvant numai atunci cand… “pietrele” incep sa vorbeasca! Si abia atunci realizezi cat de grea era tacerea care se lasase, in realitate…

Asadar intr-o vreme caracterizata (in plan religios vorbind) parca mai mult ca oricand de confuzii si falsificari, cand duhul minciunii, mai viclean ca niciodata, se deghizeaza din ce in ce mai bine in adevar si in virtute, cand se cunoaste din ce in ce mai putin gustul “natural”, “original” al realitatilor duhovnicesti, traindu-se aproape numai din surogate si din inchipuiri, cand mai toata lumea cauta siguranta si confortul psihologic al ideilor gata-facute, al sabloanelor si culcusul caldut al autoritatii si nimeni nu mai infometeaza dupa adevar, un cuvant ca cel al parintelui Savatie Bastovoi despre ascultare – probabil unul dintre cele mai bune eseuri din cartea sa recenta, Cand pietrele vorbesc” – vine ca o gura de oxigen dumnezeiesc si ca o sabie despartitoare de ape.

Este un articol care limpezeste si face lumina, in duhul Evangheliei si al Sfintilor Parinti – iar nu dupa pareri si interpretari personale, cum se obisnuieste – intr-una din cele mai importante probleme de care se face caz in zilele noastre in Biserica, in special atunci cand se urmareste impunerea prin forta a unor masuri nelegitime, arbitrare. Parintele Savatie (care – atentie! – nici el insusi nu trebuie “fetisizat” si transformat, cum gresesc multi, intr-o “autoritate” infailibila) face practic, aici, o marturisire de credinta extrem de importanta si de necesara acum oricui vrea sa tina calea Parintilor si sa nu se rataceasca prin hatisurile “oficialului”.

Nu stim cati isi mai asuma astazi curajul de a denunta instrumentarea necinstita si interesata a ascultarii, deturnarea sensului ei de la voia lui Dumnezeu si abuzul de autoritate in Biserica. Nu credem ca exageram daca spunem ca e o chestiune care devine in zilele noastre pur si simplu capitala, date fiind mesajele divergente pe care le primim astazi din partea atator instante si autoritati din interiorul Bisericii (formal, cel putin), mesaje intre care suntem chemati sa alegem pe cel caruia sa-i dam cuvenita… ascultare. Ce vom alege? Domnul sa ne lumineze pe toti prin cuvantul parintelui Savatie.

savatie4.jpg

Ascultarea

“Un alt aspect care a alimentat întotdeauna verva criticilor Bisericii este ascultarea. Sub pretextul ascultării s-au comis nu puţine lucruri stupide, iar alteori tragice. In numele ascultării s-a tacut atunci cînd era nevoie de mărturisire sau au fost ucişi oameni atunci cand era nevoie de diplomaţie, aşa cum este cazul tăcerii din timpul comunismului sau al încrancenării îndreptate prosteşte împotriva ortodocşilor de rit sau de stil vechi.

Tot aşa, de cate ori ierarhia, împinsă din spate de liderii politici, lansează cîte o poruncă deocheată, cum ar fi măsurile de epurare a mănăstirilor din vremea lui Cuza sau a lui Hruşciov, totul se face sub deviza „ascultării”.

Ascultăm! Ascultăm! Şi iar ascultăm! Ordinele nu se discută, ci se execută. Mentalitatea de armată, în care asculta­rea se reduce la simpla executare a unui ordin, s-a impus, din nefericire, nu doar în ochii criticilor Bisericii, ci chiar şi în ai credincioşilor înşişi.

Scopul meu nu este să instig la neas­cultare, ci doar sa refac sensul evanghe­lic al ascultării, aşa cum ni l-a lăsat Hristos. Ascultarea creştină este posibilă doar cu condiţia iubirii. Cel ce Mă iubeşte pe Mi­ne – spune Hristos – ascultă cuvintele Mele[1].Aşadar ascultarea este o expresie şi o do­vadă a iubirii – ascult pentru că iubesc.

In sensul evanghelic şi patristic, doar ascultarea din dragoste, liberă, este o vir­tute, ascultarea iraţională sau din frică fiind proprie doar animalelor şi robilor.

Exemplele din mediile monahale pri­mare care se aduc în sprijinul ascultării oarbe trebuie înţelese separat de filosofia ascultării în sine. Ele privesc un nivel spiritual superior şi nu este cazul să le aplicăm cu referire la situaţiile „politice” concrete, în care credincioşilor li se im­pune tăcerea cu referire la integritatea dogmatică şi morală a Bisericii.

Lepădarea totală de sine a unui călugar precum Acachie Ascultătorul, care moare în urma bătăilor primite de la staretul său, despre care povesteşte Cuvio­sul Ioan Sinaitul în Scara sa, capătă sens numai datorită libertăţii depline a gestu­lui său. Adică acest Sfant Acachie, „fiind simplu la purtări, dar înţelept cu mintea – atenţie! -, spune Cuviosul Ioan, si-a adus propria libertate în jertfă, după modelul lui Hristos, acelui bătrîn necioplit care îl bătea zilnic. Care a fost rezultatul acestei jertfe? Bătranul leneş şi rău a fost trezit la pocăinţă după ce a auzit glasul lui Acachie din mormant. Aşadar dragostea hristică a lui Acachie s-a adus pe sine, prin renunţarea la propria libertate, drept jertfă mantuitoare pentru un om care, altminteri, părea iremediabil pierdut[2].

Această idee este exprimată şi de Apostolul Pavel, cînd zice: „Deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut rob tuturor, ca să dobandesc pe cei mai mulţi[3].

Toate cazurile de ascultare totală re­latate în literatura patristică se referă la răbdarea umilinţelor de tot felul, nu şi la supunerea faţă de o poziţie dogmatică sau morală nedreaptă.

Ascultarea încetează acolo unde intervin nedreptatea şi minciuna, căci dra­gostea, despre care am spus că este condiţia ascultării evanghelice, se bucura doar de adevăr[4]. Ascultarea nu se face doar pe linie ierarhică, ci, mai ales, pe li­nia adevărului şi a iubirii. Oricine vesteste o altă Evanghelie, fie episcop, patriarh, sinod sau chiar înger din ceruri, spune Apostolul Pavel în Epistola către Galateni, anatema să fie. Pentru noi nu există autoritate în afara Evangheliei iubirii şi a jertfei lui Hristos.

Este nepotrivită şi convingerea că doar Sinodul episcopilor este infailibil, putand, de aceea, să impună porunci de necontrazis, căci aceasta nu e decat o re­plică, puţin mai înmuiată, la infailibilitatea papală.

Nu numărul şi rangul celor adunaţi sfinţeşte adunarea, ci adevărul mărturi­sirii lor. Sinoadele Ecumenice au fost numite sfinte pentru că au fost conforme adevărului. Au existat însă şi sinoade de episcopi cu totul păcătoase, cum a fost, de exemplu, sinodul denumit ulterior „talhăresc”, la care a fost condamnat Sfantul Ioan Gură de Aur. Orice credincios trebuie să ştie acest lucru, pentru a nu cădea în capcana „ascultărilor” şi „binecuvantărilor” mincinoase.

ioan-gura-de-aur.JPG

Aşa se explică paradoxul că mari în­văţători ai smereniei şi ai ascultării, precum Ioan Gură de Aur sau Maxim Măr­turisitorul, au fost de neînduplecat atunci cand li s-au cerut lucruri nedrepte de către suveranii lumii acesteia, dar şi de către adunarea episcopilor vanduţi; în cazul lui Ioan, să renunţe la apărarea săracilor şi la mustrarea făţişă a lăcomiei şi imfumurării împărătesei[5], iar în cazul lui Maxim, renunţarea la a mai condamna în public mărturisirea de credinţă greşi­tă a împăratului şi a patriarhului Constantinopolului din timpul său.[6] Atat ma­rele Ioan, cat şi marele Maxim au murit departe de ţara, condamnaţi de Biserică, pentru ca mai apoi să li se ducă în toată lumea slava de stalpi şi dascăli ai Bisericii.

De fapt, fenomenul martirajului în Im­periul Bizantin, declarat ortodox, trebuie să spulbere desăvarşit mitul ascultării oarbe pe linie ierarhică a creştinilor. Sfinţi mărturisitori precum Atanasie cel Mare (secolul al IV-lea), patriarhul Alexandriei, depus de cinci ori de pe scaunul patriar­hal, Ioan Gură de Aur (secolele al IV-lea-al V-Iea), depus de pe scaunul Constantinopolului, monahul Maxim Mărturisitorul (secolul al VII-lea), ucis prin epuizare după ce i se taie mana dreaptă şi limba, monahul Ioan Damaschin (secolul al VIII-lea), anatemizat de trei ori, monahul Teodor Studitul (secolul al VIII-lea) şi mulţi alţii, mai puţin celebri, dar care au fost prigoniţi sau ucişi exclusiv de împăraţi şi episcopi „ortodocşi”, sunt cei care, „ascultând de Dumnezeu mai mult decat de oameni”[7], au dus Biserica lui Hristos de-a lungul secolelor.

Acestora li se alătură şi cei care, în perioada comunismului ateu, nu s-au speriat nici de chinurile temniţelor, nici de caterisirile ierarhilor vanduţi, ci şi-au păstrat intactă integritatea lăuntrică, mărturisind în numele unui popor întreg, atat in Rusia, cat şi în România şi aiurea.

Fiecare să se cerceteze pe sine, căci Cugetul singur îi va spune unde se termină „fericita şi pururea pomenita ascultare, cum dulce o numeşte Ioan Scararul, şi unde începe nefericita şi pururea osandita laşitate. Vorba Sfîntului Maxim Mărturisitorul:

Nu este nimic mai silnic decît o constiinta care te acuză şi nimic mai îndrazneţ decat o conştiinţă care te apără[8] “.

_________________________________________________________________________________________________________ [1] Evanghelia după Ioan 14,24.

[2] Vezi relatarea despre Cuviosul Acachie din Scara Sfantului Ioan Sinaitul, “Filocalia”, vol 9, pag 127, Ed.Humanitas.

[3] Epistola întâia către Corinteni a Sfantului Apostol Pavel 9,19

[4] Idem, ibidem, 13, 6

[5] Este vorba de tînăra Eudoxia, împărăteasa Constonstantinopolului, pe care patriarhul Ioan o în­fruntă, refuzandu-i intrarea în biserică, pe moti­vul că împărăteasa, declarandu-se creştină, suferea de cultul propriei persoane, impunand obiceiurile împăraţilor păgani. Aceasta, aliindu-se cu adunarea episcopilor nemulţumiţi de refomele apostolice întreprinse de marele Ioan, convoacă un sinod în 403, rămas în istorie sub numele de „sinodul talhăresc”, prin care Sfantul Ioan este depus din treaptă şi trimis într-un exil la capătul căruia a şi murit.

[6] Este vorba de de patriarhul Constantinopolului Pavel al II-lea şi împăratul Constans, care în 647 formulează un decret imperial prin care, sub ameninţarea cu pedepse grave, se interzice dis­cutarea despre cele două firi şi voinţe (omeneas­că şi dumnezeiască) ale lui Iisus Hristos.

[7] Faptele Sfinţilor Apostoli 5,29.

[8] Sfantul Maxim Mărturisitorul şi tovarăşii săi intru Martiriu, Ed. Deisis, Sibiu, 2004, p. 129

__________________________________________________________________________________________________________

(Ieromonah Savatie Bastovoi, “Cind pietrele vorbesc – Biserica fata in fata cu propria imagine“, Editura Cathisma, 2008)

Legaturi:


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Savatie Bastovoi, Razboiul nevazut

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

37 Commentarii la “ASCULTAREA, PRETEXTELE SI ABUZURILE EI – parintele Savatie pune punctul pe I

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. hmm…de obicei – si in lume dar mai ales in manastiri – ascultarea este asimilata unei atitudini preponderent obediente (in lume, pentru asa-zisul mers bun al lucrurilor si pentru a nu-ti pune sefii in cap: se tace, se incuviinteaza tacit sa lucrezi spre ex.pt.pilele, relatiile ‘varfurilor’ ierarhiei, ei luandu-si salariu pe munca ta …, in manastiri se vrea a fi dovada smereniei recunoscand autoritatea staretului, egumenului sau a oricaruia mai ‘invechit’ in manastire. Abuzul in exercitarea asa-zisei ascultari este greu de depistat, fiindca se aduc argumente si motivatii care mai de care…aici, trebuie sa cumpaneasca foarte bine constiinta si a celui care cere ascultare, si a celui care asculta ‘orbeste’ – nu ma refer la cazurile grave de incalcare a canoanelor sau a ereziei, ci pornind de la lucruri aparent simple! In manastirile de femei – mai ales – am observat cum o prigoneste Marta pe Maria sub haina ‘ascultarii’: Mariile mai vechi se duc la slujbe, au timp pentru cele 7 laude, pentru canonul dat de preot, cele mici (incepatoarele) slugaresc de dimineata pana seara pentru ‘mariile’ lor; si am mai vazut ceva care nu mi-a placut: cele care munceau din greu, la camp, la pietre, ajunau pana pe la pranz: multe dintre ele erau bolnave de ulcer. Apoi,stau si ma intreb: cei care conduc, nu realizeaza ca nu poti munci fara sa mananci si ca, fiecare trup se diferentiaza de celalalt prin alte atribute ce nu le are desavarsite celalalt? Personal – nu cred ca lui Dumnezeu ii face placere sa vada miresele lui bolnave si canonindu-se in felul acesta.

    Sfantul Acachie amintit din ‘Scara’ era ‘intelept cu mintea’ in sensul ca, si-a dat seama ca prin jertfa sa il va castiga pe nabadiosul ‘monah’; era incredintat ca o sa-l dobandeasca prin cainta de mai tarziu vazand ca a facut ucidere de om, fiindca asta a facut el, nu altceva! In carte, asa spune! Acum vine intrebarea: cati/cate au imboldul interior si detasarea (de ce nu?) in a primi palme, pumni, ocari?

  2. Adevarul nu poate fi ocolit indiferent cate eforturi ai face pentru aceasta. Adevarul nu poate fi decat marturisit, neascuns sub obroc, pentru ca tine de insasi firea lui…de altfel ca orice pacat nemarturisit, se va zbate in suflet ( sau in Biserica ) pana cand va iesi in cele din urma la suprafata.In sensul acesta nimeni nu poate de fapt sa taca iar ascultarea fatarnica este de fapt un simplu fariseism si nicidecum ascultare.
    cand ma gandesc la ascultare nu pot sa-mi inchipui decat ceva duhovnicesc (sa-mi fie iertat)iar daca nu esti invatat sa faci ascultare cu sufletul, cea trupeasca este doar o imagine palida a adevaratei ascultari. Si , vai noua daca nu ravnim la lucrurile cele mai bune. oare ne putem mantui cu fariseisme si lasitati dintr-astea?

  3. Omul este un intreg: si trup, si suflet…trebuie sa ajungi la a fi ‘trup si suflet’ adica, la a fi una, in acord unul (trupul) cu celalalt (sufletul).

    -referitor la “cand ma gandesc la ascultare nu pot sa-mi inchipui decat ceva duhovnicesc” – eu zic ca este si lumesc: spre ex.la serviciu, da? Eu – executant, peste mine si altii – un sef, sau mai multi; eu – prin natura mea de executant si prin atributiile stabilite in fisa postului poate, si este – de cele mai multe ori – strecurat cu abilitate ‘si orice alte atributii stabilite de seful ierarhic…’! ei! aici am vrut sa te-aduc: poti zice NU atunci cand, ti se cere (doar ai semnat fisa postului) sa nu faci si sarcini suplimentare?! Fie pentru o perioada scurta de timp fie aproape intotdeauna?; nu este si asta o ascultare? Este! Bine-inteles ca sunt de acord cu ea, fiindca stiu – cunoscandu-mi seful(a) – ca, din politete nu mi-ar obliga sa prestez suplimentar daca as protesta dar, la evaluare (la sf.anului) pot avea surpriza – in ciuda serviciului corect facut – sa am calificativ ‘satisfacator’ si/sau ‘bun’ in loc de ‘foarte bun’ sau ‘execelent’ ceea ce m-ar priva de o eventuala marire de salariu, sau de ce nu? de o disponibilizare cand vine cazul!

    – spui ‘ascultarea fatarnica este de fapt un simplu fariseism si nicidecum ascultare.’ ma refer la manastiri: ‘fatarnicia’ ascultarii cred ca o au multi la inceput de drum, in sensul sfortarii acordului intre minte si suflet ce va inclina spre acord total; este vorba aici si de ‘taierea voii’ in deplina cunostinta de cauza, de suportarea unor abuzuri si nedreptati fie ca plata pentru pacatele trecute, fie ca dorire spre despatimire de mandrie, voie proprie! Atunci cand cel care cere ascultare nu este bolnav sufleteste si nu boleste la randu-i de mandrie si rautate, s-ar putea sa iasa ceva din ucenic(a); altminteri, nu prea cred! Bine-inteles ca trebuie sa te impotriveste si sa tai capul balaurului cand e vorba de lucruri impotriva Evangheliei, erezie dar…si impotriva altor lucruri murdare ce lezeaza si contravine unuia dintre voturi ca grija pentru trupul nu trebuie intinat fiindca este templu al Sf.Duh (apropos de cazul mentionat in ‘Lucrarea’ de V.Ciomazga.)

    P.S. Pana una, alta eu tind spre ascultare cu dragoste fiindca, vorba Pr.Cleopa ‘turma lui Hristos se pastoreste cu fluierasul’ nu cu bata!

  4. Da parinte Savatie,acesta este calea de urmat pentru fiecare crestin ortodocs.Alta cale nu exista.Aceasta “evanghelie” ecumenista care ni se propovaduieste,seamana foarte tare cu cea din Apocalipsa Sfantului Ioan,pe care cand gusti[impartasesti] din ea ,gura ti se face dulce ca mierea si odata ce ai primit-o in sufletul tau,pantecele se face amar ca fierea[otrava].Sa ne lumineze BUNUL DUMNEZEU,sa nu ne otravim cu voie proprie.AMIN

  5. Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate , caci a lor este
    Imparatia Cerurilor !
    Curajos Parintele Savatie ! La fel , Fratii Admin – care au postat “Ascultarea ” Pietrelor care vorbesc…da , inca “o gura de oxigen dumnezeiesc si inca o sabie despartitoare de ape” in marea asta smintitoare de ecumenism , in lumea asta new-age-ista , in care Ortodoxia este tarata si intinata de “episcopi , patriarh , sinod” – cum zice Apostolul Neamurilor , precizand ca oricine vesteste o alta Evanghelie , “chiar inger din ceruri” – ANATEMA SA FIE !” macar de-ar citi cine trebuie “Ascultarea ” Pietrelor care vorbesc – poate s-ar prinde de el/ei diferenta cumplita dintre “fericita si pururea pomenita
    ascultare” si “nefericita si pururea osandita lasitate” …adica sinodul… da , patriarhul Ioan a infruntat-o pe noua Isabela [ imparateasa Eudoxia ], stiind caror riscuri se supune , sau ce consecinte vor fi …pai sigur , nu era ecumenist , ca al nostru – care
    se supune de voie si nesilit de nimeni imparatesei UE , netinand seama pe cine/ce raneste intr-un mod ingrozitor … “pe-un picior de plai/ pe-o gura de rai” Mioritei noastre din veac i-au secat lacrimile
    …Biserica ei se face ecumenista si se teme ca la nunta care va sa vina – “va cadea o stea” , ba chiar “stele-faclii” se vor aprinde
    si vor cadea din cer …dar , deocamdata – este foarte buna , dorita “o
    gura de oxigen dumnezeiesc si o sabie despartitoare de ape” – este inca un ragaz ingaduit de Dumnezeu , prin curajul Parintelui Savatie
    de a rosti iarasi un ADEVAR – si prin curajul Razboiului intru Cuvant , stiind ca s-ar putea ivi consecinte precum ale sfintilor numiti
    in eseul Pietrelor care vorbesc , la “Ascultare”…sa fie cat mai departe chemarea la “Ascultare” de catre sinod a celor curajosi care mai apara Biserica Ortodoxa , a celor care indraznesc sa spuna Adevarul pe fata …monahi sau mireni , cum zicea Magda intr-un comentariu anterior …
    Rezistenta , rezistenta , rezistenta …toata puterea ajutorului lui Dumnezeu !!!

  6. Ascultarea este inceputul bun si taria de care avem trebuinta pentru mantuire sufletelor noastre. Fara de ascultare nu se poate altfel. Unii lucreaza in vie de dimineata, altii de la pranz altii mai tarziu iar pana seara toti primesc aceeasi plata, fiindca au ascultat chemarea stapanului si au venit sa lucreze.
    Neascultarea insa, este moartea sufletului si deci pierderea mantuirii.
    In toate, desigur , trebuie sa avem dreapta cumpatare, sa gandim si sa facem binele. Rasplata noastra adevarata va fi nu de la cei ce ne cer ascultare ci de la Dumnezeu.
    Diavolul, stiind si el cat de puternica este ascultarea, se razboieste impotriva oamenilor cu toate viclesugurile , asa incat sa piarda daca nu pe cei doi ce sunt dialogul ascultarii macar pe unul din ei.
    Aici intervine intelepciunea pe care trebuie sa o cerem de la Dumnezeu,asemenea cuviosului Acachie,care murind in asculatre a mantuit atat sufletul sau cat si al prigonitorului sau.
    In ce priveste fisa postului, atributiunile/ obligatiile de servici suplimentare, sunt in cele din urma cele pe care ne invoim sa le facem.
    Postul adevarat intareste fiinta umana, o spiritualizeaza, in timp ce postul fatarnic poate imbolnavi omul, deci singur fiind capabil sa discearna daca posteste corect, ori numai simuleaza postul crezand ca astfel face ascultare.Sa nu uitam fratilor, ca in toate suntem neputinciosi insa ce este cu neputinta oamenilor la Dumnezeu toate sunt cu putinta.
    Despre administratia bisericeasca, personal am o parere pe care mi-e jena sa o spun, dar fara administratie nu ar fi posibil sa vedem pe fata intentiile mai marilor acestei lumi.Din faptele lor vorbesc nu din declaratiile ”infailibile”, fara cusur filosofic. Administratia se ocupa preponderent cu administrarea bunurilor (bani, cladiri, terenuri, paduri, ateliere…), de aceea se numeste administratie, in timp ce lucrarea mantuitoare este lasata pe plan secund, de regula pe seama duhovnicilor, preotilor saraci, episcopilor prigoniti pentru dreptate.
    Avem televiziune, radio, ziare ale BOR(cu din ce in ce mai multe stiri catolicizate) si cine le urmareste (asculta) in intregime? Deci discernamantul din fiecare din noi ne indeamna sa luam din toate numai ce este bun iar Dumnezeu este Cel cu adevarat Bun!
    Doamne iarta-ne ca-Ti suntem neascultatori si Te rugam, adu-ne pe Calea Adevarului si a Vietii! Amin!

  7. Referitor la ascultare (a tacea) atunci cand ti se impune o minciuna sau un neadevar (dogmatic) care stramba calea cea dreapta cred ca avem datoria si suntem obligati sa nu tacem.
    Cineva zicea: “Cine tace si pleaca capul, moare de fiecare data cand o face; cine vorbeste si tine capul sus moare o singura data!”
    A tacea si a pleca capul nu in sensul lipsei de smereie ci in sensul lipsei de curaj si de a apara Adevarul. A tacea cand cineva iti indruga (impune) o minciuna este echivalent cu a primi, accepta, a fii deacord cu minciuna. Iar aceasta este un pacat si plata pacatului este moartea. In acest sens se moare de fiecare data cand o faci.
    “Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.” Ioan cap. 14 V.6
    De aici reiese clar cine este ADEVARUL. Deci cine tace si nu apara ADEVARUL, acela Il tradeaza.
    “Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” – Ioan cap. 8 v.44
    De aicea reiese clar de unde vine minciuna si neadevarul!
    A tinea capul sus nu in sensul mandriei ci in sensul verticalitatii inseamna a fii de partea celui care a restabilit legatura pe verticala dintre om si Dumnezeu, adica a fii ce partea adevarului. In acest caz se moare o singura data “ brazii se frang dar nu se indoiesc” poate chiar moarte martirica dar aceea nu este moarte ci este trecere la viata. “Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul pentru Mine, acela îl va mântui.” Luca cap. 9 v.23/24

    Doamne ajuta-ne la a Te marturisi pe Tine.

  8. PENTRU AVVA PIOR
    3) S-a facut odata sobor in Schit pentru un frate care a gresit. Si parintii graiau, iar avva Pior tacea. Mai pe urma, sculandu-se, a iesit. Si luind un sac, l-a umplut cu nisip si il purta pe umarul lui. Si punand intr-o traista putin nisip, il purta pe piept. Intrebat fiind de parinti ce inseamna aceasta, a zis : acest sac care are nisipul cel mult, sunt greselile mele – caci multe sunt – si le-am lasat dinapoia mea ca sa nu simt durere pentru ele si sa plang. Iar acestea mici sunt ale fratelui meu, inaintea mea si cu acestea ma indeletnicesc, judecandu-l pe el. Dar nu trebuie sa fac asa, ci mai vartos pe ale mele sa le aduc dinaintea mea si sa port grija de ele si sa ma rog lui Dumnezeu ca sa mi le ierte. Si auzind parintii, au zis : cu adevarat aceasta este calea mantuirii.

  9. Cand nu avem destula experienta si discernamant duhovnicesc, cred ca e bine intai sa ucenicim in ascultare de Parintii Bisericii si sa nu talcuim/ aplicam Evanghelia sau Patericul dupa mintea noastra, invatandu-i si pe altii. Duhul autentic al ascultarii si al smereniei ne-ar impiedica atunci sa dam lectii cand inca suntem in situatia de invatacei la scoala Sfintilor Parinti.

    Cand se aplica un cuvant si cand altul, cand trebuie tacut si cand trebuie vorbit, a spus si parintele Savatie aici, exemplificand cu Sfintii Ioan Gura de Aur (a aparat o vaduva de nedreptatea facuta pana la a accepta sa fie depus din treapta de patriarh, prigonit, exilat si, practic, ucis: a sacrificat TOTUL, absolut TOTUL, pentru cine? PENTRU O BIAT VADUVA nedreptatita de o imparateasa) Si Sf. Maxim Marturistorul, dar veti putea gasi aici, printre altele:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/06/10/unica-osandire-ingaduita/

    Cine doreste sa asculte, sa asculte, cine nu, nu e obligat, dar spre paguba lui va rastalmaci si va carti… 🙁

  10. Corectez;am vrut sa scriu:
    “A tacea si a pleca capul nu in sensul smereniei ci in sensul lipsei de curaj si de a apara Adevarul.”

  11. spune sfantul Ignatie Briancininov ca astazi cei mari cer ascultare orbeasca de la cei mici asa cum cereau parintii din vechime, dar fara a avea pe departe harismele lor. in capitolul despre ascultare din -Farimiturile ospatului.

  12. Tare greu este de gasit drumul cel bun!Intr-o biserica, preoti pe care-i indragesti, predica interpretarea dogmelor cu iconomie, nu cu acribie,in alta biserica , preoti pe care-i respecti te indeamna la admiratie fata de catolici sau de protestanti si sunt profesori la Teologie si unii si altii;patriarhul nostru are un discurs cald, penetrant, odihnitor duhovniceste, dar multe fapte smintitoare se petrec sub obladuirea sa.Fara sa vrei devii neincrezator, din slabanog ce esti cazi si mai jos.Sa fii smerit? sa fii carcotas?Cand dragostea ti-e firava, cand esti asa de nesigur ,este greu de gasit drumul cel bun!

  13. @Calin

    Ai sintetizat foarte bine in doua vorbe, ceea ce e era de spus.

  14. Printre primele carti duhovnicesti pe care le-am citit a fost si Patericul egiptean.In aceasta carte se fac multe referiri la scultarea ucenicului de batranul sau si altele, cu totul distincte , referitoare la “rucodelie” adica la munca pe care era dator sa o faca fiecare monah. Ascultarea era in acest fel duhovnicesca ( poate ca vine de la cuvantul “duh’ )iar rucodelia avea rolul de a ajuta trupul sa nu leneveasca si sa revigoreze si sufletul (vezi la Sfantul Antonie cel Mare). De aceea m-am mirat cand, luand contact cu manastirile noastre, am inteles ca i se spune ascultare la rucodelie. Dar, nu pot sa ma mir decat si mai tare daca i se spune la “munca platita” ascultare. Serviciul nu este decat un prilej de ascultare si asta doar uneori si in cazuri exceptionale, pentru ca ascultare insemna si mantuire in definitiv. Ne putem oare pune serios intebarea daca muncile platite duc la mantuire?
    Referitor la acele munci suplimentare cred ca este o simpla nedreptate ( si fie-mi iertat, cred ca este de sorginte comunista incarandu-se in acele lucruri de care superiorii ierahici nu s-au debarasat inca din pacate).

  15. @anda

    “Ne putem oare pune serios intebarea daca muncile platite duc la mantuire?” – duc, fac parte din intregul proces de mantuire! Am citit undeva (nu mai tin minte unde…) ca, trebuie sa muncesti ca pentru Hristos nu lenevindu-te si lund bani pe degeaba! Si nu numai sa muncesti dar sa-ti faci treaba bine, cu constiinciozitate! Pentru ca, daca nu te vede nimeni te vede in schimb, Hristos!

  16. Oare nu de Hristos trebuie sa facem ascultare?Pai daca duhovnicul meu este in duhul Lui Hristos,eu am sa ascult orbeste de el. Dar trebuie sa fim atenti, ce simte sufletul nostru la convorbirea cu duhovnicul. Daca sfatul lui si spovedania imi odihneste sufletul si (poate)stoarce si cateva lacrimi,apoi ascultarea trebuie sa fie neconditionata. Dar daca ne simtim stramtorati de canonul primit apoi e ceva acolo care nu merge.Maica Domnului sa ne aiba in paza si sa ne gaseasca duhovnicul care sa ne arate calea ascultarii si drumul stramt al Imparatiei.Doamne miluieste!

  17. Multumesc frate Vela!

    Mi-a placut indeosebi:

    “Toata viata crestina se bazeaza pe libertatea noastra si mai ales pe responsabilitatea noastra, de aceea a alege sa nu mai fac alegeri inseamna a nega libertatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu si inseamna ca aleg sa nu mai fiu responsabil pentru actele mele.Adica in mod sigur daca Dumnezeu ar fi dorit sa facem ascultare absoluta unii de altii cred ca pe unii i-ar fi dotat cu telecomanda in loc de mana, iar pe ceilalti cu receptor de telecomanda in loc de creier. Chiar cred ca nu poate nimeni sa isi lepede voia, libertatea de a alege, si sa isi delege propria responsabilitate fara sa incalce cumva darul lui Dumnezeu.”

    – eu zic ca, lumeste – penru mireni – asa si este: nu trebuie si nici nu este indicat sa asculti orbeste ci sa treci prin filtru ceea ce ti se spune fiindca el – preotul – poate avea si el scaderi, poate exagera minimizand unde nu trebuie si exagerand acolo unde n-ar fi cazul! D-aia trebuie sa citesti la randu-ti ce spun Sf.Parinti, sa ai cunostinta despre canoane, despre gravitatea savarsirii anumitor pacate si-atunci, constiinta iti va spune ce si cum!

    Pentru cei din manastiri, viata monahiceasca alegand-o pentru desavarsire isi asuma – paradoxal – piederea libertatii prin lepadarea de buna-voie a propriei vointe lasandu-se intru totul pe seama/mana celor din manastire; beneficul lepadarii vointei exprimat prin libertate este aplicabil si de dorit NUMAI atunci cand, nu e vorba de erezie, lucruri murdare si numai in conditiile in care ei insisi (preoti, arhierei, stareti, egumeni) sunt pastori adevarati luandu-si in serios responsabilitatea mantuirii monahului ce va face totul numai cu binecuvantare, raspunzand pentru el mai-marii care-i hotarasc in cele mai mici amanunte cand/cat sa manance, doarma, sa se roage, sa munceasca! Dar, in zilele noastre asa cum spunea Calin “cei mari cer ascultare orbeasca de la cei mici asa cum cereau parintii din vechime, dar fara a avea pe departe harismele lor.” – de aceea monahul simte, stie, isi da seama ca nu are modele vrednice de urmat si se sminteste…mare rugator trebuie sa ajunga monahul pentru a misca ceva si in inima lui si in a mai-marilor lui reusind cu ajutorul lui Dumnezeu sa se aseze drept ceea ce sta stramb si netezind calea spre mantuire si pentru unii si pentru ceilalti.

  18. Cred ca bine ar fi sa invatzam ce e de invatzat si anume cum si cat sa ne facem ascultatori. Drept e ca ascultarea lucreaza smerenie. Ascultarea duce la mantuire atunci cand indemnurile pe care cautam sa le implinim sunt pe placul lui Dumnezeu si totodata nu are nici o valoare daca nu este un gest de supunere de buna voie. Dar ce folos sa ne facem ascultatori de om si sa nesocotim pe Acela care e mai presus de fire shi care lucreaza mantuirea noastra… Uitatzi ce spune Mantuitorul sufletelor noastre in Evanghelia dupa Marcu 12.24: “Şi le-a zis Iisus: Oare nu pentru aceasta rătăciţi, neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?” Cred ca o buna relatzie cu Domnul nostru in principal shi mai apoi o cunoashtere a Scripturii ne fereshte de multe neplaceri. Nu in grija unui om ne lasam sufletele ci in grija Bunului Pastor, Acela care mereu ne va da intzelepciune shi pricepere daca staruim in rugaciune, de la fatza Caruia nu a plecat nimeni fara sa primeasca ce avea nevoie pentru creshterea duhovniceasca. Rugaciunea schimba vietzi, rugaciunea “lasa loc” puterii lui Dumnezeu sa se manifeste in viatza noastra. Sa ne ajute Domnul sa putem cantarii cu intzelepciune variantele care ne sunt puse inainte atunci cand trebuie, sau nu, sa facem ascultare. Dumnezeu Cel Milostiv sa ne miluiasca shi sa ne mantuiasca pe noi nevrednicii!

  19. Pingback: Razboi întru Cuvânt » “Popa de profesie…” sau cum se face batjocorirea lui Hristos astazi
  20. Pingback: Război întru Cuvânt » P.S. IPOLIT: Tinta globalismului: distrugerea ortodoxiei!
  21. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Maxim Marturisitorul, nor calauzitor in intunericul generalizat al apostaziei prin tacere
  22. Cand grecii au trecut prin marea incercare a documentelor cu cip au coborat calugarii din Sfantul Munte Athos cu icoanele facatoare de minuni in maini si au mers in pelerinaj pana in centru Atenei.Asa am auzit.Numai inchizand ochii si vazandu-i ma transform in rau de lacrimi.Ascultarea inseamna si a te opri. Sa te golesti de toate gandurile legate de servici,familie,cotidian.Sa-ti dai ragazul de a vedea ceea ce te inconjoara si e lasat de Dumnezeu:pamantul pe care calci,cerul,pomii,soarele,vantul,pasarile,florile…sa nu spui nimic, sa fie o tacere deplina, ca in prima zi a Creatiei.Cand tacerea noastra e deplina, auzim ingerii vorbind, primim raspunsuri la intrebari existentiale, sfaturi,incurajari, impreuna descifram Tainele atat cat putem…De aici incepe smerenia…

  23. Pingback: Război întru Cuvânt » Raspunsul Maicii Ecaterina la atacul de ieri al pr. Constantin Stoica
  24. Pingback: Război întru Cuvânt » Cuviosul Filotei Zervakos: SE IMPUNE SA SPUI ADEVARUL CAND E NESOCOTITA SFANTA TRADITIE!
  25. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Ierarh Nifon - Invatatorul nefatarniciei
  26. Pingback: Război întru Cuvânt » DE CARE PĂSTORI SA ASCULTAM? – Predica Arhim. IOIL Konstantaros la Pericopa apostolica a sarbatorii Sfantului Nicolae
  27. Acest concept al ‘ascultarii de ierarhi’ a fost introdus nu de mult in randul mirenilor si nu este propriu ortodoxiei (decat in manastiri). A fost introdus cu un scop ticalos, pentru a usura patrunderea ecumenismului.
    Putem spune ca ascultarea de ierarhi este o erezie. Nu ascultare de ierarhi ci de traditia stabilita de Sfintii Parinti ai Ortodoxiei.

    Problema e ca preotii fac ascultare vrand-nevrand, altfel isi pierd parohiile. Singurii care ar mai putea impune indreptarea situatiei si sa ceara fara jena ierarhilor ca sa conduca Biserica pe calea dreapta, ar fi credinciosii mireni. Indeosebi cei familisti.
    De dragul copiilor nostri, pentru a le asigura o lume viitoare in care sa mai existe Biserica Ortodoxa, trebuie sa pretindem ierarhilor sa isi faca datoria, altfel sa fie inlocuiti.

  28. Pingback: Război întru Cuvânt » ADEVARATA SI FALSA ASCULTARE DUHOVNICEASCA (I) Care este criteriul?
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Articole Recomandate

Carti recomandate