ATUNCI CAND DOMNUL SE ATINGE DE OM si CAND OMUL SE ATINGE DE “DEGETUL LUI DUMNEZEU”… Predica audio (si text) la Duminica invierii fiului vaduvei din Nain. CE PUTERE NI SE IMPARTASESTE PRIN SFINTELE MOASTE?

15-10-2015 Sublinieri

invierea Nain

Vedeti si:

***

Predica Parintelui Nichifor Horia (Iasi) la Duminica a 20-a dupa Rusalii/ a invierii fiului vaduvei din Nain (2013):

AUDIO:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

“Iubiţi credincioși,

Cuvântul Evangheliei de astăzi ne vesteşte despre învierea fiului văduvei din Nain de către Mântuitorul Hristos:

În vremea aceea S-a dus Iisus într-un oraş numit Nain şi împreună cu Dânsul mergeau mulţi ucenici ai Lui şi popor mult. Iar când s-au apropiat de poarta oraşului, iată scoteau un mort, singurul fecior al maicii sale, şi era ea văduvă; iar din oraş popor mult era cu dânsa. Şi, văzând-o Domnul, I S-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge. Atunci, apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei care-l duceau au stat şi El a zis: Tânărule, ţie îţi zic, scoală-te! Iar cel ce fusese mort s-a sculat în sus şi a început să vorbească. Iar Iisus l-a dat maicii sale. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Prooroc mare s-a ridicat între noi, şi: Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.

Iată, iubiţi credincioşi, evanghelistul redă în cuvinte puţine o mare minune, învierea fiului văduvei din Nain, una din cele trei mari învieri pe care le-a făcut Mântuitorul: al fiului văduvei din Nain, al fiicei lui Iair şi a lui Lazăr. Înfricoșătoare aceste minuni, cu atât mai mult cu cât, până la Mântuitorul Hristos, nu s-a auzit şi nu s-a pomenit ca prin atingere de mort sau prin chemare, cum a fost la Lazăr – Lazăre, vino afară! – să învie cel ce a murit. Şi Lazăr nu era un mort de o zi sau de două, ci murise de patru zile, când trupul intra în putreziciune.

Ne amintim cu toţii, Mântuitorul era împrejurat de mulţime, pentru că deja vestea minunilor Lui se dusese în tot poporul. Nu Se apropia în mod deosebit de cei înalţi sau de mai-marii lumii acesteia, căutând să le atragă bunăvoinţa sau simpatia, nici măcar de cărturari sau de arhierei, nu căuta să facă compromisuri în cuvântul Lui sau în minunile pe care le făcea sâmbăta pentru a le câștiga îngăduinţa şi simpatia, poate chiar lauda, ci Se apropia de cei ce se aflau în suferinţă, de cei săraci, de cei împovăraţi de păcate, de cei ce căutau un sens mai mult decât acela de a trăi de azi pe mâine, mai confortabil sau mai sigur, mai bine sau mai comod. Se apropia de cei ce-L căutau pe Dumnezeu, dar, iată, şi de cei ce purtau suferinţe, cei nebăgaţi în seamă, pe lângă care de multe ori noi înșine trecem, deși inimile noastre nu sunt neapărat împietrite sau lipsite de milostivire, dar înşine fiind presaţi de multe griji, de multe frici, aproape că nu mai vedem fricile celuilalt, deznădejdea celuilalt, boala celuilalt. Aproape că trecem în grabă pe lângă el, nu fără compătimire, nu fără durere, dar ştiind că nu avem cum să schimbăm acestea, ba de multe ori necazul celuilalt ne poate schimba pe noi înşine în rău prin neliniştea lui, prin angoasa lui.

Vindecarea-femeii-cu-scurgere-de-sange-3Tot ceea ce trăim, tot ceea ce atingem ne schimbă. De aceea, în Vechiul Legământ, era interzis fiilor lui Israel să se atingă de mort, pentru că mortul purta sămânţa stricăciunii şi a morţii şi asta influenţa – un cuvânt modern acum – “energetic” pe cel ce se atingea. Este o energie a vieţii şi a morţii care ni se transmite. Ne amintim de Mântuitorul în mulțime de oameni când s-a atins de el, pe la spate, fără să-L fi întrebat, o femeie care avea o boală ruşinoasă, îi curgea sânge, ceea ce am numi acum metroragie, o sângerare care nu se mai oprea, ceea ce vestea o boală genitală. Ruşinoasă în poporul lui Israel şi greu de dus, atât de ruşinoasă încât nici nu putea să I-o spună Celui în care nădăjduia vindecarea. Şi atunci s-a atins de El cu acest gând, că Domnul, Cel Ce S-a apropiat – nu cu silă, nu din obligaţie, nu ca să-şi creeze o imagine mai bună – de bolnavi şi de săraci, Acela o va vindeca şi pe ea, îi va şti necazul. Și, când s-a atins de Mântuitorul, a încetat scurgerea sângelui ei. Și spune Evanghelistul ce relatează această minune că Mântuitorul a dat-o de faţă şi a chemat-o înainte, spunând:

Cine s-a atins de Mine?

Şi Apostolii, pe bună dreptate, s-au mirat: Doamne, mulţimea toată Te îmbulzeşte şi Tu întrebi cine s-a atins de Tine? Erau pe bună dreptate nedumeriţi Apostolii, pentru că nu știau puterea minunii ce se întâmplase. Şi Mântuitorul le spune:

S-a atins cineva de Mine pentru că am simţit o putere ieşind din Mine.

Iată că această putere nu putea ieşi din El fără acordul Lui, fără ştiinţa Lui. O simţise nu ca atunci când cineva simte că i s-a furat haina de pe umeri, această putere Dumnezeu a slobozit-o spre vindecarea femeii, pentru că ştia gândul și suferinţa ei. Şi a chemat-o pe femeie să-şi mărturisească credința gândului ei, ca şi ceilalţi să înţeleagă cât de important este gândul cu care ne apropiem de cineva, cu care ne atingem de cineva. Negreşit că mulţi oameni s-au atins de Mântuitorul şi mulţi dintre ei aveau necazuri sau nedumeriri sau tristeţi şi n-au simţit, poate, ceea ce-a simţit femeia, o vindecare evidentă. Nici Mântuitorul nu a vestit altora că a ieşit putere din el Însuși. Dar iată, când s-a atins această femeie, El a descoperit şi a binecuvântat-o pe cea care s-a atins cu acest gând, arătându-i că, într-adevăr, atingerea cu credinţă a dus la sănătatea ei.

procesiune_cuvioasa_parascheva_2014_foto-oana_nechifor_3Astăzi noi ne atingem de Sfintele Moaşte ale Sfintei Parascheva şi ne închinăm cu credinţă când avem necazuri, când avem bucurii, când vrem să se binecuvânteze ziua noastră întreagă. Ne închinăm pentru că nădăjduim în aceeaşi putere pe care sfânta ne-o împărtăşeşte, putere pe care ea a purtat-o în sufletul ei toată viaţa, putere a credinţei, cu care ea a împlinit până la capăt cuvântul Mântuitorului, putere care a făcut-o să trăiască în viaţă fără abatere, cu curaj, cu încredinţare că Dumnezeu este cu ea, putere care a făcut-o fericită, nu nefericită, putere care a sfințit-o încă din această viaţă. Şi această putere a rămas în osemintele ei, ele vădindu-se a fi nestricăcioase şi purtătoare de Duh Sfânt, purtătoare de putere dumnezeiască. De aceea noi, când ne atingem de ele, nu le sărăcim, ci ne împărtăşim de această putere care nu se mistuie, deşi atât de mult, cu păcate, cu moartea noastră, cu grijile noastre, venim şi ne atingem de ele, unii cu gând asemenea femeii cananeence, alţii, din păcate, superstiţios, alţii ca să câştigăm la loto sau cu gânduri mai puţin vrednice de cea care L-a purtat pe Dumnezeu în sufletul ei.

Spuneam că în Vechiul Legământ era scris fiilor lui Israel să nu se atingă de morţi. Iată că Dumnezeu astăzi vede suferinţa mamei care îşi îngropa singurul fiu, văduvă fiind. Grea lovitură pentru o mamă; grea lovitură chiar dacă ar fi avut patru copii să-ţi moară unul, mai ales atunci când eşti văduvă. Dumnezeu ştie greutatea cu care ţi-ai crescut copilul, a-l duce pe acesta să fie îngropat era o încercare și o durere pe care, chiar dacă i-o împărtăşeau mulţi din cei ce o însoţeau, şi o însoţeau mulţi pentru că probabil era un om deosebit, dar, chiar dacă i-o împărtăşeau aceştia, ea nu devenea mai mică, ci parcă şi mai mare. Ceilalţi îi înţeleg durerea, dar nu au cum s-o mângâie, nu au cum s-o vindece. Era obiceiul atunci ca morţii să nu fie îngropaţi în cetate, ci în afara ei. Mântuitorul S-a întâlnit cu convoiul funerar chiar când ei ieşeau din cetate, cetatea fiind împrejmuită cu zid, aşa cum era înainte, zid care avea rol de delimitare şi de apărare. Şi astăzi satul Nain, unde s-a întâmplat minunea, este la poalele muntelui Tabor, şi 34030.peste o mărturie a faptului că Domnul S-a apropiat şi de aceste locuri mici, smerite, neştiute şi S-a apropiat ca tuturor să le vestească înţelesul că Dumnezeu Se îngrijeşte nu abstract de lume, ci ştie pe fiecare în suferinţa lui, în boala lui, în durerea lui și, de multe ori, în singurătatea lui, în anonimatul lui, atunci când, în criza noastră, în sărăcia noastră şi în fricile noastre, credem că nimic bun nu se mai poate întâmpla, că nimeni nu ne poartă grija, ba poate tot felul de legi ne răpesc şi ultima nădejde, şi ultima mângâiere. Atunci Dumnezeu este mai aproape de noi, precum aproape a fost de văduva din Nain, de Lazăr şi de Iair, cel căruia îi murise copila.

Iată că minunea care s-a întâmplat atunci este o minune înfricoşătoare şi înşişi iudeii care Îl cunoşteau atunci s-au înfricoşat şi au strigat:

Prooroc mare S-a ridicat dintre noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său!,

au văzut în această minune, cum spune în Facere, degetul lui Dumnezeu, dragostea lui Dumnezeu pentru popor. Nu doar pentru că a cercetat pe văduva din Nain, ci pe întregul Său popor. Cum l-a cercetat? Dându-i nădejde! Învăţându-l că moartea, care pare atotputernică, nu este atotputernică în faţa celui ce este viaţa tuturor. Iată, Domnul S-a atins şi nu numai că nu a sărăcit, nu numai că nu a fost El Însuşi influenţat, nu S-a tulburat, ci în puterea Vieţii Sale celei Dumnezeieşti, atingându-Se de cel mort, i-a spus:

Tinere, ţie zic, scoală-te!

Toate atingerile ne influenţează; atunci când Domnul Se atinge de om, fără ca tânărul să fi ştiut, fără ca tânărul să fi cerut, doar prin milostivirea Mântuitorului şi poate prin strigătul neformulat, nestrigat al mamei, tânărul s-a împărtăşit de dragostea şi de viaţa pe care Mântuitorul i le-a dat din nou:

Tinere, ţie zic, scoală-te!

Şi în această chemare Domnul nu îl cheamă doar la prelungirea unei vieţi trupeşti în care va fi mângâierea şi ieşirea din singurătate a mamei sale, ci îl cheamă ca să fie el însuşi mărturie că într-adevăr Dumnezeu a cercetat pe poporul Său, că Dumnezeu este aproape de noi, că atunci când ne apropiem de Dumnezeu și ne atingem de El, moartea nu mai are putere. Nici boala nu ne mai sperie, nici sărăcia de orice fel, nici toate celelalte care îl înfricoşează pe om, ci ştim că de la naştere până la moarte Dumnezeu veghează asupra noastră şi puternic este ca să ne mântuiască.

Iată înţelesurile pe care le avem a le împărtăși din Evanghelia de astăzi. În primul rând că, atingându-ne de Domnul, apropiindu-ne de Domnul, viaţa noastră se schimbă. Precum fiul văduvei din Nain a fost înviat, tot astfel şi noi, atingându-ne de Domnul – cum astăzi? Nu altfel decât apropiindu-ne cu vrednicie şi cu cercetare de sine de Sfânta Împărtășanie, de Trupul şi Sângele Domnului, vom afla şi noi înviere din obsesiile noastre, din fricile noastre, din grijile noastre de tot felul şi chiar din bolile cele trupeşti, din neliniştile noastre.dsc_9998 Ne atingem de Sfintele Moaşte şi iată că ne împărtăşim de pace, nu de nelinişte, de viaţă, nu de moarte, deşi acolo este un trup mort, dar un trup al cărui suflet a crezut neabătut întru Domnul.

Să ne fie și nouă această învăţătură că şi noi, cei ce slăbănogim adesea pe pământ în rugăciunea noastră, în credinţa noastră, cu fiecare încredinţare mai deplină în mâinile Domnului, cu fiecare întărire în rugăciune, atragem viaţa în trupurile şi în sufletele noastre. Ne împărtășim de putere dumnezeiască şi înviem din viaţa biologică şi ciclică pe care o ducem pe pământ – trezire, mâncare, lucru, somn, iarăşi trezire şi toate celelalte, câteodată un pic de slavă, un pic de mângâiere, ne apropiem de moarte. Înviem din acest ritm şi-i dăm sens pentru că, aşa cum cântăm în Postul paştelui, cu noi este Dumnezeu. Şi altfel ne însufleţeşte, altfel dă sens vieţii noastre. Să ne apropiem de Dumnezeu în Biserica Lui cu această credinţă, cu această credinţă să ne atingem de moaşte, cu această credinţă să trăim ziua noastră şi, mai ales, cu această credinţă să începem fiecare zi, cerându-I să ne dăruiască pricepere ca să o împlinim după voia Lui.

hram_sf._parascheva_foto_tudorel_rusu_24Avem noi, românii, mai mult decât alte popoare, bunul obicei şi bunul mers ca, atunci când iese arhiereul sau preotul, fiecare să ia binecuvântare şi să se atingă de preot, de arhiereu, veşmintele lui, gândind că în acest fel împărtăşesc mai multă pace și mai multă putere şi aşa este. Avem acest obicei și bine este nouă că l-am primit de la părinţii noştri. Să ne atingem cu credinţă de cei ce dau binecuvântare de la Izvorul binecuvântării, care este Sfântul Potir. Să ne atingem cu credinţă de Domnul, să ne atingem cu credinţă de Sfintele Moaşte și să cerem nu doar ieşire din sărăcie, nu doar plata facturilor din ce în ce mai mari, nu doar puterea de a plăti ratele în bănci, ci să cerem de la Dumnezeu viaţă veşnică, să cerem de la Dumnezeu să-i simţim puterea şi dragostea, să cerem de la Dumnezeu ca noi înșine să-i iubim pe cei di jurul nostru, să nu trecem nepăsători faţă de cei din jurul nostru şi, în toate atingerile noastre, să purtăm gând curat. Atunci când ne atingem de preoţi sau de moaşte cerând binecuvântare și putere, atunci când ne atingem de cineva în suferinţă, căutând să mângâiem, căutând să ajutăm, dacă nu cu un ban, dacă nu-l avem, măcar cu o vorbă bună, măcar cu o privire duioasă şi binevoitoare, măcar cu un zâmbet de părtăşie în boala lui.

Şi, trăind aşa, credem că viaţa noastră nu se îndreaptă spre moarte, ci, cupă cuvântul Domnului:

Adevărat, adevărat spun vouă: cel ce ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel Ce M-a trimis, are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă.

De vom trăi aşa, într-adevăr şi noi vom avea bucuria ca fiecare zi să fie o mutare de la moarte la viaţă, de care să ne învrednicească Domnul în fiecare zi şi la sfârșitul nostru. Amin.

Dumnezeu să ne ajute”.

mfotor6892

Legaturi:


Categorii

Arhim. Nichifor Horia, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Invierea fiului vaduvei din Nain

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “ATUNCI CAND DOMNUL SE ATINGE DE OM si CAND OMUL SE ATINGE DE “DEGETUL LUI DUMNEZEU”… Predica audio (si text) la Duminica invierii fiului vaduvei din Nain. CE PUTERE NI SE IMPARTASESTE PRIN SFINTELE MOASTE?

  1. Hristos îi va învia pe toți copiii tuturor văduvelor din toate Nain-urile. Sfântului Andronic îi va învia 2 copii, morți prea devreme! Și câtor mame nenefericite… Hristos înviat: așa trebuie să fie omul! Hristos a înviat ca să ne replămădească în Duhul Sfânt! Un singur lucru ne lipsește pentru a înțelege învierea! Care este acesta? Simplu: o viață curată… Hristoase, Cel ce ai înviat din morți, te rugăm, înviază și sufletele noastre!… Sf. Pavel e ferm: Nu vă descurajați, veți fi înviați! Mironosițele Îl căutau… Efectul: s-au umplut de bucurie… Noi, urmașii lor, simțim nevoia să sărbătorim Paștele în fiecare duminică. Dar bucuria aceasta se naște doar dintr-o credință extrem de puternică. Ulterior, Sfântul Petru o va învia pe Tavita, făcând la Ioppe exact ce l-a văzut pe Hristos făcând în casa lui Iair sau pe ulița către cimitirul din Nain.

    Eliberați de mentalitatea de sclavi!

    Nu mai slujim vicleanului! Ne angajăm ferm să urmăm doar Iubirii, numită de către noi Dumnezeu! Moartea nu ne mai stăpănește, iată motivul bucuriei noastre. Hristos înviat nu mai moare, e limpede… Duhul suflă peste oase (profeția lui Iezechiel) și morții înviază! Această biruință naște bucurie. Chiar o explozie de bucurie, pentru că:
    Războiul s-a terminat!
    Mai mult, ai noștri au câștigat!

    Deci, cătușele sunt date jos (profeția lui Baruh). Sfânta Liturghie este, așadar, un Cântec al Victoriei! Frenezia acestei victorii: nu putem sta în casă, ieșim, ne întâlnim, ne bucurăm împreună. Dumnezeu i-a trecut pe evrei prin Marea Roșie, iar pe noi ne-a trecut de la moarte la viață. Și de pe pământ la cer. Arhiereul Veșnic este Paștele nostru! Sursa Bucuriei, Hristos, are un motiv de întristare. Intuim care poate fi acest motiv: împietrirea inimii noastre. Acest Hristos, Singurul, deranjează. Pentru că face minuni. Tocmai pentru asta. Prea multe minuni… Fariseii vor să acapareze totul, să nu lase nimic pentru alții, nici imagine, nici audiență, nimic. Totul li se cuvine lor, restul să moară de foame! Nu se lasă eliberați de mentalitatea de iobagi. Hristos nu ne explică suferința, ci umple această suferință de prezența Sa, o face suportabilă și de trecut, ne fixează o speranță sigură. Când Hristos spune pe Cruce Săvârșitu-s-a (Totul s-a sfârșit), abia atunci începe totul!!! De unde știm dacă Hristos ne iubește? Dacă luptăm cu păcatul, să fim extrem de siguri…

    Iubirea orfanilor nu are nevoie de efecte 3D!

    Este suficientă implicarea sinceră, neinteresată. Toți putem face asta, doar să vrem. Să dorim să îi scăpăm (de singurătate), ca să scăpăm (de iad). Să ne înmulțim iubirea, dăruindu-le-o. Sub chipul FIECĂRUI orfan este Hristos!!! Doar așa devenim discipolii Lui, empatizând cu frații Lui. Intrăm în Familia Lui.

    Ne purtăm de parcă am fi orfani, fără un Tată Ceresc!

    Fără Dumnezeu nu avem cum să fim deplini. Tânjim după bucurie, dar nu ne putem bucura, deoarece suntem decăzuți și nu dorim harul. Doar prin Hristos suntem reconectați la Viață. Să nu lăsăm să se stingă lumina în noi. Prioritatea este vindecara minții noastre bolnave. Golirea (scobirea sufletului) de patimi doare… Dar altfel nu putem primi darul bucuriei. Prin Hristos, totul ni s-a lămurit. Creștinul este lipsit de ostentație. Calm, evlavios, prevăzător. Însă, de multe ori e mai treaz lupul, cel care stă la pândă, decât turma, care se preface că nu îl vede. E clar, de azi:

    Să mângâiem.
    Să nu rănim.
    Să nu așteptăm aplauze.
    Să facem ce nu-i place fratelui, în locul lui.

    Orfanii pot refuza Adopția!

    O mare dramă pentru ei. Pornesc în căutarea fericirii, din start pe o pistă falsă. Nu au cum să ajungă undeva. Fără Tata, nu vor fi în siguranță. Niciodată. Abia Prezența Lui le va conferi totul. Fără El, ei nu au nimic. Rămân orfani în canale, plini de puroi și de bube. Nu vor să se curețe. Nu doresc să miroasă frumos. Nu știu ce e iubirea. Când Biblia vorbește despre faptul că noi suntem fii adoptivi ai Tatălui, se referă la un obicei din lumea romană: cetățenii Romei aveau mulți copii (cu multe femei), dar numai cei adoptați de către propriul tată deveneau și moștenitori! Cei neadoptați, chiar din femei legitime, fără dubii biologice, nu moșteneau nimic. Fără adoția creștină, rămânem orfani ai iadului. Prin adopție, devenim moștenitori ai Împărăției veșnice. Câtă lipsă de chibzuință din partea celor care refuză Pronia părintească. Tatăl nu ne va goni niciodată, noi să nu plecăm. Pe Cel ce vine la Hristos, Acesta nu îl va scoate afară, ci se va bucura împreună cu toți îngerii. Asta e familia noastră, cu Maria Magdalena, cu apostolii, cu sfinții. Niciodată cu Iuda, Pilat sau Barabas.

    Orfani în căutarea fericirii…

    Obosiți, mereu în competiție, invidioși, înfricați de ce vor zice alții, indiferenți… Dacă ai suficientă mâncare și ești sănătos, nu înseamnă că ești fericit automat. Atât de mulți bogați suferă de anxietate, deși sunt sănătoși și pradă alimentele. De obicei, oamenii blocați în trafic caută plăceri, nu liniște sufletească… Vrem să înlăturăm nefericirea de zi cu zi, dar cum?! Putem începe prin diminuarea preocupării de propria persoană! Orice patimă este un eșec. Omul devine mai puțin viu. Și nu orice proastă dispoziție înseamnă nefericire. Este agasant să reții multe detalii noi, doar pentru a face bani. De obicei, cine aleargă după bani, lasă baltă vindecarea sufletului. Și să nu credem că ateismul înseamnă doar fără Dumnezeu. Ateismul înseamnă fără dragoste. Pentru că Dumnezeu este dragoste. Când vom vedea o lume fără dragoste, abia atunci vom înțelege ce înseamnă ateismul. Bun, și care e remediul? Altruismul, după modelul sfinților. Singurul leac este dragostea. Orafanii au nevoie de dragoste maternă! Noi suntem cerșetori care imităm și invidiem alți cerșetori, în loc să imităm modelul sfinților! Sfinții sunt singurii care scapă din acest infern. Sunt cei care acceptă să fie adoptați, deci evacuați din gheena arzândă.

  2. Pingback: ATINGEREA VESNICIEI – experienta uluitoare, “prooroceasca”, a vederii tainice a IUBIRII LUI DUMNEZEU, care ne insufla TANJIREA dupa trairea neincetata in prezenta Sa, chemandu-ne catre “SCHIMBAREA LA FATA” A MODULUI DE VIATA:
  3. Pingback: SFINTENIA care MANGAIE SI ODIHNESTE si SFINTENIA care MARTURISESTE, INFRUNTAND RAUL, VICLENIA si EREZIA. De unde luam curajul marturisirii? Predica Parintelui Nichifor Horia despre PAZIREA si TRAIREA DREPTEI-CREDINTE (audio si text) | Cuvântul Ortodox
  4. Pingback: CE PUTEM FACE PENTRU COPIII SI TINERII ucisi sufleteste de duhul inselator al vremurilor in care “pacatul s-a inmultit mai mult ca niciodata”? PARINTII CRESTINI – INTRE ALIPIREA DE DUHUL LUMII si PLANSUL VADUVEI | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: DUMNEZEU NE CERCETEAZA ATUNCI CAND MURIM NADEJDII IN NOI INSINE. De ce ne este SUFERINTA necesara mantuirii? “Cu cat omul este mai pierdut, cu atat are nadejdi mai mari, este de ajuns sa nu se izoleze in sine insusi, ci sa alerge la Dumnezeu spunand
  6. Pingback: Sarbatoarea Bucurestiului. INTALNIREA CU SFANTUL CARE NE ADUNA SI NE UNESTE, CUVIOSUL DIMITRIE CEL NOU. De ce avem evlavie la SFINTI, de ce ne inchinam la SFINTELE MOASTE? “Eu cred că cine se luptă să fie prieten cu sfinţii este iubit de ei. Noi
  7. Pingback: IN CE FEL SI PENTRU CE NE ATINGEM DE HRISTOS? CARE ESTE INDRAZNEALA CEA BUNA A CRESTINULUI? Predica audio a Pr. Cristian Stavriu la Invierea fiicei lui Iair si vindecarea femeii bolnave vreme de 12 ani | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate