CE SPUNEAU CUVIOSUL PAISIE SI ALTI MARI PARINTI despre “teologul” Christos Yannaras, un faimos detractor al Sf. Nicodim Aghioritul, in voga si pe la noi…
Doctrine neonicolaite
Toţi cei care au citit scrierile cunoscutului scriitor şi profesor Christos Yannaras şi, derutaţi de ele, au întrebat despre acestea pe fericitul Stareţ Paisie, au auzit şi mărturisesc despre poziţia lui vădit potrivnică faţă de concepţiile acestuia. Stareţul înfiera îndeosebi învăţăturile lui legate de dragoste, precum şi criticile lui raţionaliste, ajunse până la hulă, făcute la adresa sfinţilor. Părintele Paisie suferea mai ales atunci când vedea stricăciunea cu neputinţă de îndreptat, pe care scriitorul mai-sus amintit o pricinuia tinerilor. „Ne-a târât în păcat fără să ne dăm seama şi ne-a distrus, iar acum nu ne mai putem îndrepta“, mărturiseau ei înşişi. Suferea însă şi pentru clevetirile pe care acest profesor le îndrepta împotriva Sfinţilor Părinţi. Dacă la început Stareţul a încercat cu multă dragoste, răbdare şi îngăduinţă să-l ajute pe acest scriitor să-şi conştientizeze înşelarea în care s-a lăsat atras de cel viclean şi de patimile lui, de la un timp însă, văzând stăruinţa lui cea neîndreptată şi plină de egoism, s-a simţit dator să-i înştiinţeze pe credincioşi ca să-i apere de eresul său.
Din numeroasele mărturii existente dăm în continuare numai două dintre ele:
1. Un tânăr ieromonah povestea: „In urmă cu câţiva ani am venit în Sfântul Munte împreună cu un prieten de-al meu. Pe atunci eram mirean. Il cunoşteam pe părintele A., care pe atunci era reprezentant la Karyes al unei mănăstiri. In prima seară am fost găzduiţi de către el la conacul mănăstirii şi ne-am hotărât ca a doua zi să-l vizităm pe Stareţul Paisie de la Panaguda. Inainte de a ne culca, am început o discuţie despre diferite subiecte. La un moment dat a venit vorba despre scriitorul Ch. Yannaras. Atunci am început să ne contrazicem. Unul îl lăuda pentru talentul său scriitoricesc, pentru convingătoarea sa argumentare, în timp ce celălalt cu multă tărie scotea în evidenţă concepţiile rătăcite ale acestuia şi marea vătămare ce o pricinuia prin ele, mai ales în rândul tinerilor. In cele din urmă am întrerupt discuţia şi am hotărât să-l întrebăm despre aceasta pe Părintele Paisie şi să primim orice ne va spune.
A doua zi, când am mers la Panaguda, după ce Stareţul ne-a dat o trataţie şi înainte de a-l întreba ceva, l-am auzit uimiţi spunându-ne:
– Ieri au venit la mine doi închinători şi au început discuţia despre Yannaras. Unul îl lăuda, altul îl osândea. Atunci eu le-am spus: „Măi copii, ce spune Hristos în Evanghelie? Nu spune “şi da şi nu”, ci spune: «Ce este da, da şi ce este nu, nu». Ei, şi eu vă spun: «Pe Yannaras nu, nu»”.
Şi în acest chip minunat am primit răspuns mai convingător decât orice argumentaţii logice sau teologice”.
2. Mărturia unui profesor din Tesalonic:
„In urma discuţiei mele avute cu cineva despre profesorul Yannaras, devenisem oarecum îngăduitor faţă de el, datorită receptivităţii pe care acesta o arăta atunci când i se făceau cunoscute greşelile sale. După câteva zile l-am vizitat pe Părintele Paisie şi i-am spus despre aceasta. Atunci Stareţul, vădit supărat, plin de amărăciune aş putea spune, mi-a spus:
– Yannaras, atunci când îi arăţi că ceea ce propovăduieşte este înşelare şi hulă, îţi răspunde: „Da, da, aveţi dreptate…”. După puţin îţi spune iarăşi: „Da, da, aveţi dreptate…”, dar apoi continuă să scrie şi să stăruie în înşelarea sa, însă într-un mod mai „politicos” (adică mai camuflat)” .
Fără îndoială că în textele acestui scriitor există şi destule elemente pozitive (învăţături ale Sfinţilor Părinţi, poziţii ortodoxe ş.a.m.d.), dar ele devin astfel şi mai periculoase, deoarece sunt o momeală. Momeală care îi atrage chiar şi pe cititorii bine intenţionaţi şi nebănuitori sau – ceea ce este şi mai rău – îi înşală chiar şi pe oamenii şi povăţuitorii duhovniceşti, făcându-i astfel să le recomande (!) sau cel puţin să le îngăduie, îndreptăţindu-le cu „gândul cel bun”. Credem că acestora se potrivesc cuvintele Stareţului: „Sunt ca ouăle prăjite în care a căzut necurăţie şi trebuiesc aruncate împreună cu tigaia”.
Deoarece unii dintre cei care au o părere diferită despre scriitorul Yannaras pretextează că fericitul Stareţ Paisie l-ar fi înţeles greşit, atras chipurile de alţii, considerăm necesar – deviind poate de la subiectul nostru – să facem următoarele observaţii:
I. Stareţul Paisie nu numai că nu primea cu uşurinţă criticile făcute de o a treia persoană, dar nici în judecata omenească nu se încredea atunci când voia să-şi clarifice o poziţie faţă de cineva, mai ales atunci când aceasta era dezaprobatoare şi cu atât mai mult să o publice. In mărturiile de mai sus este vădit că:
a) este vorba de prezenţa unei energii suprafireşti (harisma străvederii), care încredinţează într-un mod de netăgăduit cuvintele Stareţului (vezi prima mărturie).
b) nu numai că l-a sfătuit personal pe acel profesor din Tesalonic să nu se lase târât de comentariile făcute de alţii, dar i-a şi arătat cu multă amărăciune pocăinţa fariseică a lui Yannaras (vezi a doua mărturie).
II. Toţi, din câte ştim, stareţii cuvioşi contemporani şi duhovnicii înzestraţi cu harisma discernământului şi-au exprimat aceeaşi poziţie cu cea a Stareţului Paisie. Dintre ei amintim pe:
a) Cuviosul şi eruditul stareţ Teoclit Dionisiatul, cel care s-a ocupat în mod sistematic de acest eres, demascându-l şi surpându-l.
Despre poziţia lui faţă de scriitorul Yannaras, ucenicul bătrânului Acachie Kavsokalivitul, care l-a îngrijit până la moartea sa, spunea următoarele:
„Când disputa privitoare la nicolaism dintre Stareţul Teoclit şi profesorul Yannaras a ajuns la apogeu, Părintele Porfirie mi-a spus:
– Cele pe care le spune Teoclit le cunosc, dar cele pe care le spune Yannaras nu le cunosc. De ce?
– Cu siguranţă, Gheronda, pentru că Părintele Teoclit le scrie sub insuflarea harului.
– Da, aşa este!
Dar şi un alt ieromonah aghiorit, care zeci de ani a avut o strânsă legătură duhovnicească cu Stareţul Porfirie, adevereşte că într-o discuţie asemănătoare, Stareţul a adoptat faţă de Yannaras poziţia Părintelui Teoclit, spunând: „Fiule, foarte frumos scrie Părintele Teoclit!”
c)Fericitul Părinte Epifanie Teodoropulos, care în articolele sale bine argumentate ce nu primeau niciodată răspuns, a spulberat sofismele lui Yannaras, prin care acesta încuraja relaţiile de dinaintea căsătoriei, desfrânarea şi altele.
d) Fericitul Arhimandrit Sofronie Saharov, care cu o asprime neobişnuită pentru caracterul său blând îi înfiera pe cei care adoptau concepţiile neonicolaite. Redăm aici numai un fragment caracteristic din scrierile sale:
„Specific dragostei celei mari către Hristos este că nu se poate împăca cu desfătările trupeşti şi, mai mult decât toate, cu cele genitale. Mintea omului sub înrâurirea dragostei celei către Dumnezeu se desprinde de pământ şi se izbăveşte de orice închipuire pământească, în timp ce legătura trupească răneşte profund sufletul tocmai prin aceste închipuiri. Cunoaştem că mulţi abordează acest subiect într-un mod cu totul diferit. Dar oare cuvântul Scripturii «Nu va rămâne Duhul meu pururea in oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup» (Fac. 6, 3) nu se referă la aceştia?”
(Arhimandritul Sofronie Saharov, „Asceză şi contemplaţie“, Sfânta Mănăstire a Cinstitului Inaintemergător, Essex – Anglia, 1996, pg. 66).
Ar fi putut fi amintiţi încă mulţi şi multe, dar spaţiul nu ne îngăduie aceasta. Considerăm însă necesar să amintim răspunsul pe care Yannaras l-a primit din partea Sfintei Comunităţi a Sfântului Munte pentru toate cele pe care fără responsabilitate, cu nedreptate şi în mod hulitor le-a spus împotriva marelui dascăl al Bisericii noastre, Sfântul Nicodim Aghioritul“.
(in: Nicolae Zurnazoglu, Cuviosul Paisie Aghioritul. Marturii ale inchinatorilor, Editura Evanghelismos, 2006)
P.S. Razboi intru Cuvant:
Daca intelegem lucrurile in duh, credem ca nu este greu sa ne dam seama cam ce ar fi spus acesti mari cuviosi si despre alte vedete “teologice” si voci “propovaduitoare” aparute si pe la noi si pe aiurea – preoti si mireni – si care smintesc cu precadere tot tinerii, cu o propovaduire subtila a placerii, a desfraului si a relativismului sau laxismului moral… Sau ce ar fi spus despre acei preoti “duhovnici” si “intelectuali ortodocsi” – o multime! – care au promovat asiduu si in tara noastra persoana si ideile filosofului grec al “erosului”, Yannaras, raspandind peste tot necuratia hulelor acestuia si dand o mincinoasa intemeiere “teologica” libertinajului?
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Matei Cap 5
27. Ati auzit ca s-a zis celor de demult: “Sa nu savarsesti adulter”.
28. Eu insa va spun voua: Ca oricine se uita la femeie, poftind-o, a si savarsit adulter cu ea in inima lui.
Evrei Cap 13
4. Cinstita sa fie nunta intru toate si patul nespurcat. Iar pe desfranati ii va judeca Dumnezeu.
1 Corinteni Cap 6
13. Bucatele sunt pentru pantece si pantecele pentru bucate si Dumnezeu va nimici si pe unul si pe celelalte. Trupul insa nu e pentru desfranare, ci pentru Domnul, si Domnul este pentru trup.
14. Iar Dumnezeu, Care a inviat pe Domnul, ne va invia si pe noi prin puterea Sa.
15. Au nu stiti ca trupurile voastre sunt madularele lui Hristos? Luand deci madularele lui Hristos le voi face madularele unei desfranate? Nicidecum!
16. Sau nu stiti ca cel ce se alipeste de desfranate este un singur trup cu ea? “Caci vor fi – zice Scriptura – cei doi un singur trup”.
17. Iar cel ce se alipeste de Domnul este un duh cu El.
18. Fugiti de desfranare! Orice pacat pe care-l va savarsi omul este in afara de trup. Cine se deda insa desfranarii pacatuieste in insusi trupul sau.
19. Sau nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant care este in voi, pe care-L aveti de la Dumnezeu si ca voi nu sunteti ai vostri?
20. Caci ati fost cumparati cu pret! Slaviti, dar, pe Dumnezeu in trupul vostru si in duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.
Apocalipsa Cap 2
6. Ai insa partea buna ca urasti faptele nicolaitilor, pe care le urasc si Eu.(Faptele nicolaitilor se refera si ele la aceste destrabalari sexuale pe care si Yannaras le considera normale si chiar ingaduite de Dumnezeu)
Ceea ce a spus Mantuitorul sau Sfantul Apostol Pavel sau Sfantul Evanghelist Ioan nu mai conteaza deloc pentru acest Yannaras.
Am citit mai demult cartea ,,Ortodoxie si Occident,, a d-lui Christos Yannaras. Nu este un om de rea credinta. Este doar un inselat. Iar mindria cunostintelor vaste pe care le-a acumulat si rationalitatea laicului care nefiind slujitor a lui Dumnezeu nu simte scopul general al Bisericii, il impiedica sa vada, chiar daca i se arata.
Parerea mea este ca, de Dumnezeu daca nu te apropii cu smerenie, cu multa asceza si lepadare de sine, risti sa te deformezi duhovniceste.
Sinele, necuratat de patimi, nu este un bun receptor al lui Dumnezeu.
Acest Yannaras pare un fel de frate mai mare, in duh, cu Klaus Kenneth.
@ Miron Stelian Daniel; Vasile C.:
Da, corect.
Sigur, e usor sa fim teologi cu diploma (sau fara) – e mai greu cu nevointa. E mai usor sa ii citam pe Sfintii Parinti decat sa le urmam exemplul.
Ma refer si la mine acum…De cate ori nu mi-a spus parintele meu duhovnicesc ca fara nevointa, cunostinta duce la trufia mintii!
Si cand ma gandesc ca profesorii de la Teologie mereu il recomanda pe Yannaras ca bibliografie obligatorie!!! Ba inca, la un curs de spiritualitate, am fost cu totii socati cand profesorul, intre altele si prorector, a afirmat ca “sexualitatea este afect ireprosabil”.Trageti singuri concluziile. Asa teologi sunt scosi pe banda.
@ioana
pare mai degraba un indemn generalist, bun pentru toata lumea, iar daca il aplici si la tine nu se prea intelege daca vrei sa te compari cu Yannaras ca nivel de teologie, sau ca nivel de nevointa, sau ca trufie a mintii, sau doar vine vorba de …. Oricum , nu ajuta ca argument pentru ideea ca “e usor sa fim teologi” , mai ales la nivelul lui Yannaras, care este de fapt mai mult filozof, si este practic un nou caz Origen, gresind si moral si dogmatic ,intrand in conflict cu monahii, fiind influent in lumea academica si intre tineri, dar fara a intra in istoria Bisericii prin ceva.
Pentru nevointa, de fapt este o inzestrare umana, unii cu mai multa minte sunt atrasi dar si obligati de talantul lor sa se ocupe prioritar de cunostinta, iar altii cu simt practic , merg prioritar spre fapte, si ajung unii la nevointa, adica au si roade duhovnicesti , nu doar se muncesc fara folos. Doar cei inaintati depasesc oarecum aceste inzestrari dobandind noi calitati, virtutile si o noua minte, mintea lui Hristos.
1,
Multumesc pentru interventie.
Comentariul meu era un fel de completare la P.S.Razboi intru Cuvant.
Credeam ca s-a inteles asta. Am spus-o, si o mai spun. am sa citesc K.K., Yannaras sau altceva de genul acesta [chiar daca sunt recomandati in facultatile de teologie :(( ]cand voi termina de citit tot ce au scris Sf. Parinti. E prea scurta viata ca sa imi pierd timpul cu prostiile altora, imi ajung ale mele.
Raman la parerea ca fara nevointa (ASCEZA) nu se poate luminare a mintii, ba chiar nici macar o dreapta intelegere a ceea ce citim.
Daca nu m-am facut inteleasa, imi cer iertare – este si pentru ca eu nu am pregatire teologica…
De acord cu ultimele dvs afirmatii, cu o completare: LA A AVEA MINTEA LUI HRISTOS SUNTEM CHEMATI TOTI, FARA EXCEPTIE, NU DOAR CEI MAI INZESTRATI.
O, preacinstită libertate
Neântinată de păcat,
Prin tine pacea curăţiei,
Hrăneşte sufletul curat.
Ispita înrobirii cărnii
Şi a mândriei omeneşti
Oricât ar fi de motivată
Tu, niciodată n-o primeşti.
În tine’ajung toţi ortodocşii
Care trăiesc viu, Adevărul
Şi-n pocăinţă-şi ard păcatul
Cum ne-a cerut Mântuitorul.
Străină eşti pentru’nrobiţii
De pofta cărnii şi-a plăcerii
Care vorbesc ,, deştept’’ lumeşte
De cele ale învierii.
De cei ce n’au primit să poarte
Calvarul crucii cu Iisus
Nici bucuria curăţiei,
Că întu tine n-au pătruns.
De cei ce’aduc patima cărnii
În Adevărul mântuirii
Batjocorind şi curăţia
Dar şi calvarul răstignirii.
De cei ce numai cu gândirea
Parcurg cunoaşterea credinţei,
Fără să să-i simtă Adevărul
Din confirmarea pocăinţei.
Domnul Hristos, prin chinul crucii
Ne dat puterea învierii
Ca în calvarul răstignirii
Să nimicim jugul plăcerii.
Cine se socoteşte liber
Sorbind din patima ruşinii
E înrobit pe veşnicie
Şi-un libertin şi-un sclav al lumii
Şi’ajunge să defaime’asceza
Şi tăitorii ei smeriţi,
Şi speculând să osândească
Şi duhul sfinţior părinţi.
aqm 3-4 zile la emisiunea de pe Trinitas….cred ca lumina faptelor bune ii zicea…era invitat un sobor de 3 preoti de la mitr Ardealului printre care si pr Necula!pe langa omagii aduse colaborarii dintre ‘religii’ s-au luat in amuzament si unele canoane!care puteti face rost de inregistrare o sa va convingeti ca nu exagerez si nici nu mint!culmea ipocriziei in ziua de azi…sa ti se spuna minciuna zambind!
“Oameni” din acestia m-au nenorocit(de tipul lui Yannaras).De aceea cad in deznadejde.S-a inradacinat prostia in cortexul meu.
@ mihaela2
“afect ireprosabil” este o notiune de la Sfintii Parinti. Cauta in Filocalia vol 3, intrebarea 1, nota P Staniloae.
@ ioana
nevointa facea diferenta intre P Cleopa si P Papacioc, adica rolul ei decisiv este nuantat cand P Papacioc spune ca nu este de parere pentru nevointa ci pentru o prezenta continua, a avea gandul la Dumnezeu in fiecare clipa
nevointa este specifica monahilor si se refera la munca lor, fie ascultari gospodaresti, fie slujire la strana, fie pravila, insemnand fapte indiferent de nivelul de cunostinta
comentariul meu se referea la modul in care un mirean preia , de obicei gresit, notiunea de nevointa, care nu se potriveste deloc mirenilor care au echivalentul nevointei in munca si grijile casei, familiei, si este chiar nerecomandat sa isi ia si o nevointa suplimentara, pentru ca aceasta fiind tot fara obligatia de a cere cunostinta prin ea, ramane o sarcina peste puteri care impiedica primirea luminii
@1
O Doamne cu numerele astea, sa avem grija ca in Cartea Vietii vom aparea “cu numele”.
Nu stiu daca inteleg prea bine ceea ce fratia ta spui ca “nevointa este specifica monahilor si se refera la munca lor, fie ascultari gospodaresti, etc”…Lamureste-ma te rog.
Eu credeam oa Dumnezeu nu l-a creat pe om cu o menire (in sine) spre a deveni mirean sau monah impartind cu strictete rolurile: tu “monahule” sa faci nevointe iar tu “cel din lume” alte cele… ci inclin sa cred ca l-a creat pe om sa se mantuiasca. O singura “Carte a Vietii (Sf Scriptura)”!
Mai este si felul cum intelegem fiecare din noi aceasta “nevointa”, cred ca la asta s-a referit sora noastra Ioana. Mai cred ca poate fi o “nevointa in rugaciune”, o “nevointa in a renunta la sine (la eul meu), in a ma smeri, in a ierta pe cel ce imi face rau”,…fiecare porunca divina implica o mare nevointa in a o indeplini:jertfa. Ma intreb, cum as putea ajunge eu la acea “prezenta continua” (pe care marturisesc ca nu am) de care vorbeste pr Arsenie Papacioc, fara cele de mai sus, cand ma uit la viata lui de mare nevoitor (in temnita grea, pustie si manastire). Sa nu-i rastalmacim pe parinti.
@ Ioana
Vezi ce spune pr Paisie in epistolele sfintiei sale despre adevarata teologie, si nu te complexa ca nu ai pregatire telogica prin seminarii…
@ ellaina
Am sa explic si altfel, desi nu ai luat in considerare un aspect important al mesajului meu , anume ca pentru mirean echivalentul nevointei din monahism este serviciul, grija de casa si de familie.
Nevointa este un cuvant format special din vointa si NE, adica din negarea vointei proprii – NE-vointa, si corespunde votului ascultarii din monahism, de aceea am zis ca este specific, dar si pentru ca are ca origine a importantei folosirii calugaria.
Extensia sensului la alte domenii este posibila dar nu intr-o opozitie intre Teologie si Nevointa, pentru ca teologia cuprinde nevointa in sensurile extinse, dar nu o cuprinde pe cea in sensul propriu, ca practica a votului ascultarii.
ellaina,
Multumesc. Nu am nici un fel de complexe. Am numai regretul (parerea de rau) ca nu sunt ceea ce ar vrea Hristos sa fiu. Si cu aceasta, imi dezamagesc uneori duhovnicul, care este un adevarat Parinte.
1,
Una este Sf.scriptura – pt monahi si mireni, aceeasi. Una este calea…
Vedeti la Pr.Sofronie Saharov, care zice ca nu poate intelege crestinismul fara asceza.
Nu ma cramponez de un dumicat de paine, ca nu a manca sau a nu manca ne duce la cer.
Sunt fff de acord cu ce zice Parintele Arsenie Papacioc, dar nu poti sa “fii prezent” in fata lui Dumnezeu daca bei trei pahare de vin dupa doua portii la gratar. Si de ar fi numai asta…Nevointa inseamna si sa nu clevetesti, sa nu judeci, nevointa este si sa renunti in familie la voia ta si sa faci cum vrea celalalt, in cele mici ale casei, dar si in cele mari.
Daca am deviat discutia de la articol, iertare!
P.S.Daca ar fi fost un pic mai multa nevointa la Petru-Voda nu se ajungea la nebunia la care s-a ajuns. Cand spun Petru-Voda, nu spun Parintele Iustin.
@1
nu te crede prea destept cand zici :
“Pentru nevointa, de fapt este o inzestrare umana, unii cu mai multa minte sunt atrasi dar si obligati de talantul lor sa se ocupe prioritar de cunostinta, iar altii cu simt practic , merg prioritar spre fapte, si ajung unii la nevointa, adica au si roade duhovnicesti , nu doar se muncesc fara folos”
ia aminte ca inteligenta fireasca e OBLIGATA sa se supuna credintei,si nicidecum sa se simta obligata sa se ocupe prioritar de cunostinta atata vreme cat n-a fost luminata de har.Ne invata Sf Grigorie Palama si toti parintii ca 3 sunt treptele :asceza,luminarea si indumnezeirea si trebuie parcurse corect.
Mintea fireasca abia cand este luminata de har se poate ocupa fara greseala de cunostinta ,alfel da in balarii si scoate erezii ca origen,Yannaras si alti nefericiti.Mintea ORICARUI om a fost creata sa cuprinda pe Dumnezeu ,sa ajunga prin har ca mintea lui Hristos,nu conteaza inzestrarea fireasca initiala de care zici tu ,aceea mai degraba folosita cu nechibzuinta sa cuprinda cunostinta inainte de vreme duce la ingamfare.Iar asceza,practica virtutilor e prima treapta si nu presupune doar osteneala trupului ,ci si a mintii -anume sa se lepede de intiparirile lumesti care o limiteaza,de imaginatie si modul de a gandi al omului cazut.
Asa ca nu este NICIDECUM obligat sa se ocupe prioritar de cunostinta individul cu inteligenta fireasca caci mai mult decat unul simplu risca sa cada in inselare luandu-se dupa mintea lui neluminata;ci e mai degraba OBLGAT sa se SMEREASCA;poate sa se ocupe cu cunostintele lumesti cel mult,cu matematica sau alte maruntisuri care nu mantuiesc ci doar ajuta la traiul material in lumea asta cazuta.Si cel cu simt practic si cel cu oarecare inteligenta fireasca sunt identici in ce priveste calea de urmat ca sa dobandeasca sfintenia cu care toti suntem datori lui Dumnezeu Tatal daca vrem sa-i fim fii.Cei 2 se deosebesc doar dupa “darurile” lor naturale firesti,al caror loc de exercitiu e lumea cazuta si pe care trebuie sa le DEPASEASCA ca sa ajunga la masura sfintirii.In plan duhovnicesc sunt datori cei 2 cu aceleasi osteneli,si nu va fi cu nimic mai mult ajutat sa sporeasca catre Hristos cel cu inteligenta fireasca fata de cel cu simt practic.
Asa ca ia tu aminte la tine, caci vorbele tale de mai sus sunt o dovada de neintelegere a caii sfinteniei.
Si mireanul si calugarul trebuie sa se sfinteasca, dar urmand aceeasi cale indiferent de “darurile” lor naturale si de circumstantele sub care cad.Si sa ne oprim aici,ca ar fi multe de zis despre asa numita de tine “nevointa” a mireanului;efectuarea pur si simplu a indatoririlor lumesti pentru un mirean nu e sursa de sfintire(si paganii fac asemenea si nu se manuitesc ) asa cum si pentru calugar simpla munca nu-l foloseste automat;macar ca si aici calugarul are un avantaj prin aceea ca sub ascultare el trage folos din orice munca in vreme ce mireanul e de capul lui si cu greu sa izbaveste de greseala.
@Ioana
Ca sa fiu cu cugetul impacat, mai trebuie sa spun ca nevointa care nu ajunge la cunostinta este pacat. Cunostinta este cea importanta. Cunostinta este viata vesnica. Mai bine nu faci nevointa deloc decat sa ajungi la intunecimea de a spune ca nevointa este cea mai importanta si ca ea le rezolva pe toate.
Exista si o cale care se arata prin nevointa. Ea este smerenia. Dar smerenia nu vorbeste deloc din parerile proprii, nici din ale duhovnicului propriu, se bucura sa fie complexata , nevrednica, pacatoasa pentru ca are si credinta ca harul vine mai bogat in slabiciune pentru cei smeriti.
@1 si @Mihaela 2
cat despre aberatia citez :
“sexualitatea este afect ireprosabil”.
Sa-l lasam pe Sf Maxim Marturisitorul sa ne invete(Ambigua 42 ,PSB 80, p.294-297) ce cinste are “sexualitatea” si chiar nasterea de care e legata :
Cu ce scop si din ce cauza a legat invatatorul nasterea din botez de Intrupare,voi spune pe scurt,asa cum am aflat.Spun cei ce talcuiesc mistic cuvintele dumnezeisti si le cinstesc precum se cuvine prin contemplatii mai inalte,ca omul a fost facut la inceput dupa chipul lui Dumnezeu ca sa se nasca cu vointa din Duh si sa primeasca asemanarea adausa lui prin pazirea poruncii dumnezeiesti-aceasta ca sa fie acelasi om faptura a lui Dumnezeu dupa fire si fiu al lui Dumnezeu dupa har.Caci nu era cu putinta ca omul creat sa se arat altfel fiu al lui Dumnezeu si dumnezeu dupa har ,daca nu se nastea mai inainte CU VOINTA din Duh,datorita puterii de-sine-miscatoare si libera aflata in el PRIN FIRE.Aceasta NASTERE IMATERIALA indumnezeitoare si dumnezeiasca parasind-o primul om adam ,prin aceea ca a ales in locul bunatatilor gandite(inteligibile) si nearatate pe cele placute si aratate simtirii(sensibile),Dumnezeu L-A OSANDIT dupa cuviinta sa aibe o NASTERE INVOLUNARA,materiala si pieritoare.Caci a socotit ca e drept ca cel ce a ales de buna voie in locul celor mai bune pe cele mai rele SA SCHIMBE NASTEREA LIBERA,NEPATIMITOARE,VOITA SI CURATA CU CEA PATIMASA,ROABA SI SILITA,DUPA ASEMANAREA DOBITOACELOR NECUVANTATOARE si fara minte si sa primeasca in locul cinstei celei impreuna cu Dumnezeu si dumnezeiesti si negraite ,necinstita alipire de materie ,impreuna cu animalele cele fara minte.
De aceasta nastere voind Cuvantul ,Care a creat firea oamenilor sa elibereze pe om si sa-l readuca la fericirea dumnezeiasca ,Se face cu adevarat om dintre oameni si Se naste trupeste fara de pact pentru om si Se boteaza suportand ,Cel ce e Dumnezeu dupa fiinta si Fiul lui Dumnezu dua fire,de bunavoie pentru noinasterea sper infiere duhovniceasca,SPRE DESFIINTAREA NASTERII DIN TRUPURI.Asadar Fiul si Cuvantul,Care ne-a facut pe noi si e singur impreuna-Dumnezeu si impreuna-slavit cu Tatal si cu Duhul Sfant,Se face pentru noi cu adevarat om ca noi,din noi,si se naste trupeste fara de pacat.(…)Caci ceea ce a parasit Adam (nasterea din Duh sper indumnezeire)de bunavoie,fiind osandit sa se nasca trupeste spre stricaciune,a restabilit Acesta ,facandu-Se de bunavoie om,ca un bun si de oameni iubitor.Caci S-a asezat sub greseala noastra,osandindu-Se cu voia pe Sine Insusi impreuna cu noi El,Cel singur liber si fara de pacat.
Si primind sa suporte NASTEREA NOASTRA DIN TRUPURI,in care statea puterea osândei noastre,a restabilit tainic NASTEREA NOASTRA DIN DUH(pe care o primim la botez)Si dezlagand in Sine ,pentru noi,legaturile nasterii trupesti,ne-a dat noua ,celor ce credem in numele Lui,putere prin nasterea cu voia in Duh ,sa ne facem fii ai lui Dumnezeu in loc de fii ai trupului si ai sangelui.”
Si din Ambigua 43 iara zice:
“…scutura mai intai cu totul din fire(omeneasca),prin afectiunea nepatimasa fata de virtutea dumnezeiasca,insusirea de masulin si feminin,care dupa ratiunea initiala nu era legata de planul lui Dumnezeu cu privire la facerea omului.Prin aceasta se arata si se face ,potrivit cu intentia dumnezeiasca,numai om,nedivizat prin numele de masulin si feminin,conform cu ratiunea dupa care a fost creat.”
-aceasta de pe urma este sensul votului fecioriei in calugarie;restaurarea omului dupa planul vointei initiale a lui Dumnezeu.
In fine cele scrise mai sus nu sunt o pledoarie pentru monahism sau o desconsiderare a vietii in casatorie,ci doar o explicare exacta a felului in care este chemat omul sa se indumnezeiasca(acesta e scopul omului).
Si sunt scrise ca sa ne SMERIM sa nu mai credem noi ca o biata viata caldicica,cu “nevointe” de genul mentionat de cititorul care se autointituleaza 1 sunt mare lucru.
SMERENIE mare fratilor,suntem departe de demnitatea la care e chemat sa vietuiasca omul,sa mai lasam “teologhisirea” de 3 lei.
Iar sexualiatatea e afect nevinovat DECAT la dobitoace,la om e o cadere din starea lui de Chip al lui Dumnezeu introdusa in fire cu sila dupa caderea lui Adam si se acorda doar prin ICONOMIE DOAR in cadrul tainei Nuntii.
Sf Maxim Martusrisitorul explica acesta mai bine.
Sa cautam sa traim cu smerenie la locul unde ne aflam si sa nu ne inchipuim ca facem mari Ne-vointe.
Iertati-ma pentru lungimea mesajului si ca am indraznit sa vi-l pun inainte.
@1
si pentru ca tot nu te potolesti si dai sfaturi Ioanei iti mai precizez ca Sfintii Parinti ne-au invatat ca aceasta treapta a 2 a cunostintei din calea urcusului omului catre sfintire, este atinsa doar de cel ce s-a exersat corect si fara inselare,cu ravna si ascultare de un staret(duhovnic)de perferinta imbunatatit si cu stiinta indumnezeiiri;cu acrivie si muuuule,muulte lacrimi in calea ascezei.
Deja treapta cunostintei numita si a contemplatiei se caracterizeaza prin alt mod de a functiona al mintii,mintea se intoarce la starea ei dintai ,dobânesdte prin har “darul cunostintei” de care zice Sf Pavel;care e DAR si nu performanta a ei proprie.
Ceea ce e al omului e asceza ,nevointa fara inselare;si doar daca ai pasit corect pe treapta asta vei fi, de va voi Dumnezeu ,invrednicit de darul cunostintei de pe treapta contemplatiei si chiar mai mult al unirii cu Dumnezeu (treapta a 3a) care are si ea alta cunostinta-anume e cunostinta aceea de care spune Mantuitorul ca este viata cea vesnica(“aceasta e viata cea vesnica sa te cunoasca pe tine singurul adevaratul Dumnezeu si pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis”.Ev.Ioan)
Asa ca e usor sa delirezi despre cunoastere ,dar de care din ele vorbesti?Cunoasterea de Dumnezeu e dar al celor desavarsiti,cunoasterea de pe treapta contemplatiei sau iluminarii e si ea dar de la Dumnezeu iar la ambele ajung DOAR cei ce s-au nevoit corect si putini sunt acestia in neamul omenesc.
Mai nou avem o categorie de barbologi de le zice si teologi,minti murdare inca de patimi care scocioarsc prin cartile Sfintilor Parinti si-si dau cu parerea ca semidoctii despre ceea ce nu cunosc.
Sa ne fereasca Hristos Dumnezeul nostru sa ne aflam cu nerusinare printre acesti falsi teologi.
Sa vorbim mai dergaba cu smerenie despre cele de jos cata vreme suntem bolnavi de patimi si avem minte intinata de inchipuiri si mandrie.
@ despre el
nu ma pot adresa lui “el” asa ca voi vorbi pe scurt despre el. Toate cele scrise arata ca intelege pe dos decat ar trebui prea multe realitati din viata crestina, asa ca ar fi mai de folos niste lecturi mai potrivite cu nivelul de credinta.
@ 1 si el:
O sa va rugam sa va opriti aici, fiindca de la teologie duhovniceasca voi ati ajuns la cearta, si atunci e semnalul ca ceva nu e in regula si trebuie sa ne oprim putin, sa nu ne lasam dusi de val, sa ne cercetam si judecam si pe noi insine, nu numai pe ceilalti. Orice alte mesaje care vor provoca sau intretine conflictele personale intre comentatori vor fi sterse.
el,
Sunt dispusa sa primesc sfaturi, dar imi rezerv dreptul de a le tria un pic.
Nu iau de bun tot ce mi se spune.
Mi-a placut parerea pe care o aveti despre nevointa/asceza.
Doamne ajuta!
1,
Da, sunt nevrednica si pacatoasa. Si departe de a fi smerita.
Spuneti-mi totusi, cum se poate bucura smerenia de compexe? Omul complexat, poate ajunge la spitalul de nebuni f usor.
Sigur, nevointa nu le rezolva pe toate, poate nu rezolva nimic, dar ea este “suportul material” (Pr.Rafail Noica) care sustine toata lucrarea duhului.
Sf.Grigorie Teologul il primeste in vizita pe Sf. Vasile cel mare, si renunta un pic la asceza lui, de dragul prieteniei. Spune celor care ii pregateau masa: azi vine fratele Vasile, fierbem ierburile pe care de obicei le mancam crude(parafrazez.
Era Grigorie Teologul si manca ierburi crude. Probabil ca doar asa poti sa fii “prezent” in fata lui Dumnezeu…
Ma bucur ca acum aveti cugetul impacat.E mare lucru aceasta.
@Ioana
nu aveam nici un dubiu ca ati fi primit fara rezerve orice inavtatura pentru ca pe omul care-l cauta sincer,cu lacrimi si osteneala, din toate puterile lui pe Dumnezeu, Hristos in iubeste si Sfantul Duh il invata sa distinga adevarul de care are nevoie pentru a se mantui pe orice treapta s-ar afla acest om sincer.Asa ne iubeste pe noi ortodocsii Dumnezeul nostru.
el,
multumesc pentru intelegere si lamuriri.
Desi am in biblioteca de cativa ani Ambigua, nu mi-am facut timp sa o citesc.
Ce am retinut eu de la Sf. Maxim Marturisitorul este ca “omul nu se face bun dintr-odata”. Atat si imi este de ajuns sa nu deznadajduiesc de neputinta mea.
Sincer Il caut pe Dumnezeu, dar nu cu atatea lacrimi si osteneala cata ar trebui.
Si da, Hristos ne iubeste!
Doamne ajuta!
@Ioana
Smerenia nu mai ingaduie relatia cu nebunia, cine se nevoieste in duhul smereniei are cel mai mare control asupra sa, ajutat de har in primul rand, (adica ,vreau sa spun ca nu se autocontroleaza in sens psihologic), ca sa faca toate pentru Hristos.
“se bucura ca e complexata” intelegand complexarea tot ca un pacat, de obicei din mai multe, intre care este amestecata si slava desarta, in sensul ca o neputinta pe care o ai vrei sa nu fie vazuta de altii, sa arati altfel in fata lor decat esti. Smeritul se smereste si mai tare cand se manifeste complexarea pe care o are, stiind ca este un pacat, si pentru aceasta primeste prin har bucurie in vremea rugaciunii.
Mie mi s-a parut initial ca laudand nevointa ai si prilej de mandrie , si ca nu prea dai importanta cuvenita cunoasterii in general, inclusiv cea necrestina, si de aici am apreciat ca nu ti se potriveste nevointa, ci chiar iti dauneaza, te face sa te mandresti.
In finalul mesajelor catre tine, te rog sa ma ierti ca am insistat, poate se potriveste pentru tine indemnul la nevointa. Roaga-te si pentru mine , pacatosul!
@ el
“Nu există nimic mai silnic decât o conştiinţă care te acuză şi nimic mai îndrăzneţ decât o conştiinţă care te apără” (Sf. Maxim)
Te rog sa ma ierti pentru faptul ca nu ti-am citit mesajele initial, si m-am lasat influentat de unele parti ale lor mai nepotrivite. Ma bucur sa gasesc un cunoscator al scrierilor SF Maxim Marturisitorul, si daca ai fi interesat, si ne permit adminii, te-as invita sa comentam la postarea despre Sf maxim din 21 ian 2010, pentru inceput despre cunostinta naturala, cum este tratata de Sf Maxim, cum se vindeca prin pocainta, inainte de a trece la cele trei etape ale ascetului si gnosticului si misticului, pentru ca mie chiar imi foloseste aceasta clarificare , pentru viata duhovniceasca, sa aplic ce inteleg.