Cel Care nu renunta sa caute inimile noastre… UNDE VINE DUMNEZEU SA SE INTALNEASCA CU NOI? “Hristos, Care nu avea nevoie de nimic, S-a facut pe Sine asa fel incat sa aiba nevoie de noi, cei nevoiasi de toate”. A DOUA DUMINICA A STRAMOSILOR si PREGATIREA PENTRU NASTEREA DOMNULUI IN NOI

20-12-2015 Sublinieri

imagine

Va mai recomandam pentru Duminica dinaintea Nasterii Domnului:

nativitycard

  • Doxologia:

Pr. Constantin Sturzu: Dumnezeu, Cel ce nu renunţă la tine

Hristos Se naşte într-o iesle săracă din Betleemul Iudeii, pentru că în casă de om „nu mai era loc de găzduire” (Luca 2, 7). Adam şi Eva nu au fost alungaţi din rai, până nu au alungat ei raiul din inima lor. Adică s-au lepădat de cuvântul lui Dumnezeu şi au primit minciuna diavolului, care aduce iad, întotdeauna. Dumnezeu nu a renunţat însă la a (re)veni în inima omului. Atunci când a găsit potrivită poartă spre a pătrunde în lume, a venit luând fire omenească din trupul Fecioarei Maria, care devenise ea însăşi o „sfântă a sfintelor”, prin vieţuirea ei îngerească în locul cel mai sfânt din templul Legii Vechi. A putut „găzdui” în pântecele său pe Fiul lui Dumnezeu nu doar pentru că Duhul Sfânt a curăţit-o şi a pregătit-o pentru aceasta în chip desăvârşit, ci şi pentru că ea, la vestirea arhanghelului, a arătat disponibilitate, spunând: „Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38). Când a fost însă momentul naşterii, nici ea, nici Fiul ei nu au găsit disponibilitate la oameni, nu au fost primiţi de nici unul dintre cei din Betleem. Asta nu a schimbat cu nimic planul lui Dumnezeu, Care alege ca Iisus să Se nască într-un loc nerâvnit de nimeni, alături de dobitoace, în miros de grajd. Aşa vine Domnul şi în viaţa noastră cea plină de fapte dobitoceşti, alegându-Şi acel loc care ne e indiferent sau de care chiar ne e silă.

Suntem obişnuiţi să-L căutăm pe Dumnezeu în cele înalte, în slava cerului. Şi El este, într-adevăr, acolo. Dar nu acolo-L întâlnim mai întâi, ci în cele mai de jos ale noastre. Faptul că la Cina cea de Taină spală picioarele ucenicilor e o întărire a acestui gând. Domnul vine acolo unde nu te aştepţi, în acel loc al vieţii tale pe care nu-l bagi deloc în seamă, poate chiar îl dispreţuieşti. Câţi dintre cei care au trecut pe Golgota, văzându-L pe Hristos răstignit, nu se uitau cu dispreţ la El? Cei mai mulţi Îl huleau, clătinându-şi capetele şi zicând: Huu! Cel care dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti. Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi, coborându-Te de pe cruce!” (Marcu 15, 29-30). În dispreţul lor, în lipsa lor de disponibilitate, în refuzul de a-L recunoaşte pe Mesia – ei bine, tocmai în acestea li S-a arătat Domnul. Celor care au putut să-L primească pe când Îşi arăta puterea în fapte minunate sau în cuvânt, li se descoperă ca pe Tabor. Altora, cu disponibilitate limitată, li Se arată, dar nu în slavă, ci în umilinţă, în smerenie desăvârşită. Iar celor care-L refuză cu totul li Se arată răstignit. În orice caz, toţi se află în prezenţa lui Dumnezeu. Fiecăruia însă i Se arată după cum îi sunt inima şi viaţa.

[…]Venirea lui Dumnezeu pe pământ este semn de netăgăduit al marii lui bunăvoinţe faţă de noi. Bunăvoinţa noastră este cea care ne conectează la viaţa lui Dumnezeu, este cerinţa minimală spre a ne învrednici de prezenţa Lui. Orice om poate să ajungă a-L întâlni pe Dumnezeu aici, pe pământ, dacă împlineşte aceste condiţii: să fie onest cu el însuşi şi să aibă bunăvoinţa de a primi cuvântul lui Dumnezeu. Sunt două feţe ale aceleiaşi receptivităţi, ale unei mântuitoare deschideri. Iar a avea bunăvoinţă nu înseamnă a fi permisiv, a promova relativismul moral, cum înţeleg cei care promovează valori ale unei „societăţi deschise”, edificate pe temelia „corectitudinii politice”. A fi deschis presupune a lăsa Cerul să vină în inima ta, înseamnă a crede că Dumnezeu nu renunţă la tine: El Se încăpăţânează să intre în viaţa ta oriunde găseşte o breşă, fără a aduce însă atingere libertăţii tale. Cum poţi să nu iubeşti un astfel de Dumnezeu?

***

fresca-biserica-iisus-stramosi

Arhimandritul Emilianos Simonopetritul: Sărbătoarea Strămoșilor

Crăciun duhovnicesc

Străbatem perioada postului Crăciunului și astăzi îi sărbătorim pe Strămoșii – prooroci, regi, sfinți, păstori mari și mici – care au contribuit la faptul de a ajunge până la noi Iisus Hristos. Sărbătoarea Strămoșilor este una dintre cele mai frumoase sărbători ale anului, fiindcă ne descoperă că Hristos, Care nu avea nevoie de nimic, S-a făcut pe Sine așa fel încât să aibă nevoie de noi, cei nevoiași de toate. Să primească El propria mea inimă, propriul tău glas, înălțarea unui al treilea, precum și cea mai neînsemnată lucrare a fiecăruia dintre noi, încă și lumânarea pe care I-o vom aprinde. Această sărbătoare pregătește sufletele noastre să sărbătorim nu doar nașterea lui Hristos în lume, ci să sărbătorim și nașterea lui Hristos înlăuntrul nostru, venirea lui Hristos în inima noastră printr-o trăire teologică și un cuget bisericesc.

Postul Nașterii Domnului nu înseamnă doar patruzeci de zile de post. Este o pedagogie să ne adunăm puterile noastre în așteptarea lui Emanuel, a lui Dumnezeu Care era, este și va fi împreună cu noi. O pedagogie, ca să putem să îi deschidem sufletul nostru așteptându-L pe El care lipsește. Aceasta este problema noastră tragică: Cel Nevăzut pe care-L vrem să fie văzut, ni se pare atât de îndepărtat. El însă este Dumnezeul inimii noastre, al viselor noastre copilărești, Dumnezeul pe Care ni L-au dăruit părinții noștri încă de mici copii.

Strămoșii au colaborat la nașterea lui Hristos. Au primit cinstea ca Dumnezeu să Se limiteze la măsurile lor, la obiceiurile lor, la ideile lor, la viața lor, să intre în păcatele lor, în visele lor, și ca să-i facă purtători ai dumnezeirii lui. Au atâta însemnătate pentru viața noastră, încât Biserica noastră le-a afierosit două duminici. Cea dintâi este duminica de astăzi [duminica trecuta – n.n.], în care citim pericopa evanghelică a cinei celei mari[1]. A chemat Domnul pe toți la ospăț și a început să se umple casa, totuși încă mai era loc. Atunci Domnul cinei a trimis pe slujitorul Său să-i aducă și pe ceilalți. Oare care este sensul acestei pericope? Pentru ce părinții au pus această lectură astăzi? Simplu, fiindcă Strămoșii noștri au umplut împărăția cerurilor, dar Dumnezeu nu a început ospățul final. Trimite oameni care să alerge la noi, cei săraci, zicându-ne: „Încă mai sunt locuri. Pentru ce ședeți acolo jos? Grăbiți-vă să veniți. Convingeți inimile voastre să participe la banchetul acesta”. Strămoșii ne așteaptă de veacuri și încă nu pot să ajungă la ora ospățului pe care îl doresc, numai mai iau câte-o gustare ceva, ca să nu obosească tot așteptându-ne pe noi.

Lectura este eshatologică. Arată că trebuie și noi să intrăm în viața Strămoșilor care se află în împărăția cerească și mănâncă și se bucură împreună în fiecare zi cu Hristos. Trebuie să fim incluși și noi în corul Strămoșilor, să mâncăm împreună cu ei și să devenim un singur trup, de vreme ce Biserica este una.

Următoarea duminică este a doua Duminică a Strămoșilor și se numește duminica mai înainte de Nașterea Domnului. De vreme ce ne-am familiarizat deja cu Strămoșii, Biserica deschide acum Evangheliile și ne citește numele lor unul câte unul[2]. Astfel îl îmbrățișăm pe fiecare dintre ei, separat, îl salutăm exact așa cum se adună familia noastră împrăștiată în diferite orașe.

Strămoșii dețin un loc important în trupul lui Hristos. Fără aceștia nu putem să fim uniți cu Biserica. Strămoșii ne-au adus așteptarea lui Israel, care a devenit „așteptarea neamurilor” și în continuare, moștenirea noastră. Ni L-au adus pe Hristos, tânjirea inimii noastre, plinirea doririlor noastre, sufletul sufletului nostru, viața și bucuria existenței noastre. Ziua Nașterii Domnului o vom cânta împreună cu ei: „Veniți să vedem, credincioșilor, unde S-a născut Hristos”[3]. Dar unde S-a născut Hristos? În Betleem? Încă și demonii știu că Hristos cel istoric S-a născut în Betleem. Au proorocit-o veacurile, o mărturisesc sufletele noastre, trăirile noastre fac prezentă Nașterea Domnului. Problema este însă: Cum Dumnezeu Cel mai înainte de veci va fi și pentru noi Dumnezeul nostru Cel ce S-a făcut „prunc tânăr”?[4]. De aceea Biserica noastră, deși până în secolul 11-12 avea o singură Duminică a Strămoșilor, de atunci a rânduit-o și pe a doua, ca să-i pună în adâncul sufletului nostru și să-i dospească împreună cu noi.

(Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Cuvinte praznicale mistagogice, Indiktos, Athena, 2014)

[1] Lc. 14, 16-24.

[2] Mt. 1, 1-25.

[3] Utrenia Nașterii Domnului, Sedealna I.

[4] Ibidem, Condacul și Icosul.

Nasterea-Domnului-07

Legaturi:


Categorii

Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Duminica dinaintea Nasterii Domnului, Duminica Sfintilor Parinti dupa trup ai Domnului ( Genealogia Mantuitorului), Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Pr. Constantin Sturzu, Talcuiri ale textelor scripturistice

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “Cel Care nu renunta sa caute inimile noastre… UNDE VINE DUMNEZEU SA SE INTALNEASCA CU NOI? “Hristos, Care nu avea nevoie de nimic, S-a facut pe Sine asa fel incat sa aiba nevoie de noi, cei nevoiasi de toate”. A DOUA DUMINICA A STRAMOSILOR si PREGATIREA PENTRU NASTEREA DOMNULUI IN NOI

  1. Pingback: Cea mai insemnata PROVOCARE a Evangheliei: SA AM O RELATIE PERSONALA, COTIDIANA, CU HRISTOS: “Mantuitorul nu vine sa vorbeasca cu o masa de oameni, cu o turma mare de oameni. Vrea sa vorbeasca cu fiecare dintre noi, personal”. CUVANT AL PR. CL
  2. Pingback: INTRE INTRUPAREA SI A DOUA VENIRE IN LUME A LUI HRISTOS. Arhim. Emilianos Simonopetritul ne aminteste CHIPUL si CHEMAREA DUMNEZEIASCA pe care le purtam in noi, spre A-L NASTE PE HRISTOS INLAUNTRUL NOSTRU: “Suntem mame și tați ai lui Dumnezeu! Păr
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate