CHEMARE LA RUGACIUNE (II)

7-03-2011 Sublinieri

Frați și surori întru Domnul!

La începutul postului Învierii se cuvine să ne reamintim că întreaga noastră viață trebuie să fie o pregătire pentru Înviere. Având în minte acest lucru, vom ști cum să luptăm cu întristarea sau deznădejdea care ne cuprinde atunci când vedem cum se năruie atâtea lucruri în România. Prin puterea lui Dumnezeu multe se vor putea reface, dacă ne vom osteni ca sufletele noastre să fie vii, să fie înfrumusețate de puterea Sfântului Duh.

Să nu fim delăsători! Dumnezeu se bucură când vede că vrem să facem ceva pentru neamul nostru. Să nu uităm că cel mai important ajutor pe care îl putem da cuiva este rugăciunea.

Să nu fim nici fanatici, să ținem dreapta măsură în tot ceea ce facem. Să fim în Adevăr și Iubire! Este atât de necesar astăzi ca viața noastră să fie o lumină pentru cei din jur.

În acest post al Paștelui vă îndemnăm ca, alături de psaltire, de rugăciunile de pocăință, să citim cu atenție și o frumoasă rugăciune către Sfântul Duh a Sfântului Simeon Noul Teolog.

Sa ne rugam ca, prin puterea Duhului Sfant, cat mai multi romani sa se angajeze in lupta cea buna, duhovniceasca.

Sa ne rugam ca, prin puterea Duhului Sfant, sa fim mai uniti.

Amin.

Cu dragoste, ieromonah Teofan Popescu, mânăstirea Putna

7 martie 2011

*

Rugăciune către Sfântul Duh

(a Sfântului Simeon Noul Teolog)

Vino, Viaţa cea fericită şi veşnică şi Dreapta cea atotţiitoare, întru tot Sfinte şi de Viaţă Făcătorule şi Ziditorule Duh, Cel ce eşti ca stăpânire de aceeaşi cinste cu a Tatălui şi a Fiului, Cărora în trei ipostasuri deopotrivă le este vrednicia, dumnezeirea, unirea gândirii şi conglăsuirea spre Unul.

Vino, Doamne al meu, Tu, pe Care Te-a dorit şi te doreşte ticălosul meu suflet! Vino, Cel ce Tu Însuţi Te-ai făcut dorinţă întru mine şi m-ai făcut a Te dori pe Tine, Cel cu totul neapropiat. Vino, bucuria mea cea neîncetată şi desfătarea şi slava. Vino, suflarea mea, viaţa mea, mângâierea sufletului meu. Fă-Te cu mine un duh, Preabunule Stăpâne, fără de amestecare, fără de mutare, fără de schimbare, Dumnezeule cel peste toate.

Fă-Te mie toate întru toate, hrană negrăită şi cu totul nemistuită, care de-a pururea se revarsă în buzele sufletului meu şi curge ca un izvor în inima mea, îmbrăcăminte care străluceşte şi cu totul arde pe draci, curăţire care mă spală pe mine prin nestricăcioase şi sfinte lacrimi, pe care venirea Ta le dăruieşte celor către care vine. Fă-Te mie, Doamne, lumină neînserată şi soare neapus, în tot locul strălucindu-mă pe mine, Cela ce nu Te întorci dinspre nimeni, ca să nu ne acoperim cu întunericul păcatelor noastre, nevoind a veni către Tine.

Depărtează de la mine, Doamne, toată înălţarea cea pierzătoare şi-mi dă mie, Doamne, înţelepţirea desăvârşită a ochilor. Pune limbii mele frâu. Arată urechile mele bine supuse sfintelor Tale porunci. Dă-mi răbdare întru necazuri. Înţelepţeşte şi întăreşte inima mea întru îndelungă-răbdare, întru milostivire, întru dragoste, întru smerită cugetare, în pace către sine-mi şi către toţi, întru întoarcere de la lenevia şi trândăvia dracilor, în care ca în nişte dulceţi m-am desfătat. Dă-mi mie desluşire lămurită în gânduri, ca să aflu pe care dintre ele se cade mai mult a le alege. Dă-mi mie să cunosc meşteşugirile diavoluluişi să mă lepăd de ele şi de el; şi cu totul să-mi tai voia mea şi să las cele ale mele întru purtarea Ta de grijă, şi de acolo să nădăjduiesc folosul.

Căci la Tine este viaţa mea, lumina mea, mântuirea mea. Şi pe Tine Te binecuvântez şi Te slăvesc şi Ţie mă închin, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Purcezător şi Celui de o veşnicie cu Tine şi de o fiinţă cu Tine al Lui Fiu, totdeauna, acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Va rugam, cititi si:

(Asteptam inca inscrieri, oricand – puteti anunta pe cat mai multi, pe toata perioada Postului. Deja s-au format cinci asemenea “lanturi” de rugaciune, pana in acest moment)

(aici sunt rugaciunile de pocainta recomandate de parintele ieromonah Teofan Popescu in primul sau indemn)

*

*

Si sa nu uitam, sa luam bine aminte, cu totii…

*

Cuvintele puternice, trezitoare, curatitoare si incurajatoare ale Sf. Ignatie Briancianinov, din predica sa din Lunea curata (prima zi a Postului Mare):


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Mari duhovnici, preoti si invatatori, Parintele Teofan Popescu, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), Sfantul Simeon Noul Teolog

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

16 Commentarii la “CHEMARE LA RUGACIUNE (II)

  1. Din sărăcie şi minciună,
    Din frică şi descurajare,
    Ne scoate doar sfânta credinţă
    Prin tainele-i mântuitoare.

    Doar spovedania profundă,
    Postul curat şi rugăciunea,
    Ne scoate din descurajarea
    Şi răul ce-l cultivă lumea.

    Numai biserica ne scoate
    Din temniţa necurăţiei,
    Prin Harul care Domnul Slavei
    La pus în taina preoţiei.

    Zadarnic ţinem la prestigiu,
    La cinste şi la demnitate,
    Că nu le’avem, atâta vreme
    Cât suntem încă în păcate.

    Cât încă n’am spus la duhovnic
    Şi n’avem sfânta dezlegare,
    -Oricine-am fi pe lumea asta-
    Fără Hristos n’avem iertare.

    Păcatul ne distruge neamul
    Şi ne consumă energia,
    Ne înrobeşte şi ne vinde,
    Tot ce-i de preţ în România.

    Slvarea noastră-i în credinţă,
    În post curat şi rugăciune,
    În vrednicia ortodoxă,
    Cu sfinţii în comuniune.

    Căci nu ne va salva ştiinţa,
    Nici ajutorul din apus
    Ci vrednicia ortodoxă
    Trăită sincer în Iisus.

    Am văzut bine ce ne’aduce
    Viaţa trăită-n libertate
    Fără Hristos, fără ruşine
    Şi-n poftele destrăbălate.

    Am văzut bine unde duce
    Politica deşteptăciunii,
    Şi-a lepădării de credinţă
    Când am făcut pe placul lumii.

    De nu ne’ntoarcem la credinţă,
    La Adevărul în Hristos,
    La post şi sfânta rugăciune
    Nu vom avea nici un folos.

    E timp de post şi rugăciune
    De spovedanie curată,
    De curăţie şi de milă,
    Astăzi mai mult ca niciodată.

    Domnul Iisus ne cheamă iarăşi.
    Să ne’arătăm credincioşia,
    Şi să-L rugăm, cu toţii, sincer,
    Ca să salveze România.

  2. Frumoase sunt toate rugaciunile parintelui Sofronie (Saharov) pe care le-am aflat in cartea Sfintiei sale, “Rugaciunea – experienta vietii vesnice”, insa aceasta o simt potrivita starii mele actuale:

    “Doamne, ne-ai dat porunca de a iubi, dar nu se afla in mine puterea de a iubi.Vino si savarseste in mine tot ceea ce ai poruncit, caci poruncile Tale covarsesc puterile mele.

    Mintea mea e prea slaba ca sa te inteleaga pe Tine.

    Duhul meu nu poate vedea tainele voii Tale.

    Zilele mele trec in nesfarsita dezbinare.

    Sunt chinuit de teama de a Te pierde din pricina gandurilor rele din inima mea.

    Duhule Sfinte, Imparate Vesnic,
    si Datatorule al vietii nestricacioase,
    priveste in nesfarsita Ta mila
    asupra neputintelor firii noastre,
    Lumineaza-ne si sfinteste-ne!
    Fa ca lumina cunostintei Tale
    sa straluceasca in inimile noastre intunecate!
    Si in vasele de lut ale firii noastre
    arata puterea Ta nebiruita!
    Amin.”

  3. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE MELCHISEDEC, STARETUL MAN. PUTNA: “Avem nevoie de multa rugaciune si priveghere! Neamul si omenirea intreaga gem, dorind rugaciunea!”
  4. As dori si eu cartea Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanu ,dar nu stiu cum sa o procur.Multumesc.

  5. Pingback: Război întru Cuvânt » Sa ne rugam Maicii Domnului, imbratisarea celor nemangaiati si izbavirea celor din primejdii
  6. Pingback: POSTUL NASTERII DOMNULUI. Sa citim Psaltirea impreuna si in acest Post al Craciunului!
  7. Pingback: PSALTIREA IN POSTUL MARE. Sa ne rugam impreuna si in acest Post! -
  8. Pingback: PSALTIREA IN POSTUL NASTERII DOMNULUI. Sa ne rugam impreuna si in acest Post! -
  9. Pingback: SA NE RUGAM IMPREUNA IN POSTUL CEL MARE! -
  10. Pingback: INDEMN LA CITIREA PSALTIRII IN POSTUL MARE si la mai multa rugaciune pentru intreaga lume – de la PARINTELE STARET MELCHISEDEC AL PUTNEI. Plus: AVERTISMENT fata de caderile “de-a dreapta” (audio + text) -
  11. Pingback: SFANTUL SIMEON NOUL TEOLOG – viata si spiritualitatea (video). RUGACIUNI LA IMPARTASANIE foarte puternice, sensibile si patrunzatoare ale dumnezeiescului mistagog | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: “Cand trambita va rasuna si vapaia va arde, ce vei face, suflete al meu, ducandu-te la judecata?” | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: CANDELA RUGUL APRINS. Chemare la impreuna-rugaciune prin CITIREA PSALTIRII IN TIMPUL POSTULUI, pentru vremurile grele prin care (urmeaza sa) trecem, ca tara si ca lume… | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: AVEM NEVOIE DE IMPREUNA-RUGACIUNE, AVEM NEVOIE DE PSALTIRE! Candela Rugul Aprins in Postul cel Mare | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate