“CU CE MĂSURĂ MĂSORI CU ACEEA ȚI SE VA MĂSURA!” – Extras din Omilia Pr. Ciprian Negreanu la Tamaduirea femeii garbove. FATARNICIA CARE NE POATE OSANDI PENTRU VESNICIE (audio+text)

4-12-2016 Sublinieri

Pointing_finger

Predica Parintelui Ciprian Negreanu (Cluj) la Duminica a 27-a dupa Rusalii/ Tamaduirea femeii garbove (2013):

AUDIO:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

[EXTRAS]

“[…]

Noi de această făţărnicie trebuie să ne ferim. Ce este această făţărnicie? De ce trebuie să ne ferim? Spus pe româneşte: să nu judecăm cu două măsuri! Şi aici suntem cam toţi vinovaţi. Toţi judecăm cam cu două măsuri. Atâta timp cât faptele noastre rele nu sunt cunoscute… Să zicem că de multe ori n-am făcut la timp ce trebuia să facem, dar nu ştie nimeni lucrul ăsta sau ştiu foarte puţini oameni, pe care nu-i avem în preajmă. Şi atâta timp cât faptele noastre rele nu sunt ştiute decât de Dumnezeu sau de puţini oameni, dacă noi întâmpinăm o situaţie în care cineva întârzie sau nu-şi face datoria, nu face la timp ce trebuia să facă, suntem de o asprime… Suntem cu două măsuri: cu noi – foarte blânzi, ne înţelegem, ne îngăduim, scuzăm situaţia, ne îndreptăţim; dar dacă altul întârzie – îl facem praf și pulbere, îl acuzăm cu asprime.

Niciun păcat nu-I este greu lui Dumnezeu să ierte, toate le iartă, dacă omului îi pare rău. Dar nu suportă făţărnicia aceasta, aceste două măsuri. Şi ne-o spune în multe pilde şi ne-o arată. Iar cea mai tulburătoare pildă în privinţa aceasta este a datornicului nemilostiv, care avea zece mii de talanţi datorie, deci sute de tone de aur – asta ce înseamnă: păcate multe, nenumărate – şi Dumnezeu, dacă omul a cerut iertare, Dumnezeu S-a străpuns la inimă şi l-a iertat. Aşa şi noi, mergem înaintea lui Dumnezeu, în biserică, în faţa icoanelor sau, mai ales, la spovedanie, şi zicem <Doamne, iartă-mă! Sunt păcătos, am desfrânat, am făcut aşa, n-am ţinut post, Doamne, iartă-mă! N-am făcut nimic din toate acestea, dacă luăm legile Tale, cele zece porunci, cu toate suntem la pământ!> Chiar şi în ultimele dintre porunci, de exemplu a 9-a, să nu dai mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău, păi toţi facem asta, nu e vorba de a depune mărturie mincinoasă la tribunal, ci la felul în care prezentăm faptele aproapelui ca să ne ridicăm pe noi înșine, ca să ne punem într-o lumină mai bună, să ne îndreptăţim. Orice poruncă am lua, orice păcat am analiza, suntem de neizbăvit înaintea lui Dumnezeu, dacă ne uităm cu atenţie.

Dar Dumnezeu ne spune că ne iartă și ne şterge El păcatele şi Se străpunge la inimă de durere pentru noi şi ne iartă. Şi dacă de o mie de ori ne întoarcem şi zicem <Iartă-mă! Îmi pare rău!>, Dumnezeu te va ierta, pentru că El a zis: De şaptezeci de ori câte şapte pe zi, adică de 490 de ori. Dacă vine fratele tău şi-ţi cere iertare, tu să-L ierţi. Păi dacă Dumnezeu îți cere asta, credeţi că El n-o să ţină porunca asta? El nu cere ceva ce nu ţine El! Iar asta înseamnă că El ne iartă pe noi înmiit, nu de 500 de ori pe zi, ci de mii de ori, numai noi să zicem <Îmi pare rău, Doamne! Iartă-mă! Pun iar început!> Cu siguranţă ne iartă. Pe cel cu zece mii de talanţi l-a iertat. Zece mii de talanţi – mulţime mare de păcate, nenumărate! Nu i-a reproşat, nu l-a certat, nu i-a zis nimic. Nici nouă n-o să ne zică nimic. Toate, toate ţi le iartă; cu o singură condiţie: să nu judeci cu două măsuri. Pentru că datornicul a ieşit afară după ce a fost iertat și l-a găsit pe altul care îi era dator cu puţin, cu jumătate de kilogram de argint, şi i-a zis: <Nenorocitule, dă-mi banii înapoi, altfel te bag la puşcărie!> Şi l-a şi băgat. L-a închis până îi dă lui banii aceia. Adică era foarte aspru cu toate neputinţele omeneşti ale celor din jur. Cerem mult de la ceilalţi și puţin de la noi. În clipa aceea, Dumnezeu l-a luat pe datornic înapoi și i-a pus în cârcă toate păcatele lui şi până nu-şi plătea toate, până la cea mai mică monedă, nu ieşea din închisoare, adică din boli, necazuri, ispite, încercări, tulburări, până își plătea cu vârf şi îndesat toate păcatele. Şi cei mai mulţi dintre noi n-apucăm să le plătim aici, pe pământ, o veşnicie ne-ar trebui să le plătim; pentru că păcatele noastre nu se termină aici, ci ele își continuă lucrarea în veşnicie, dacă Dumnezeu nu le iartă. E înfricoșător!

defaimarea3 Nu numai cuvintele spuse de noi sunt fiinţe vii, care merg mai departe până la sfârşitul lumii şi vom da seama de ele, ci toate faptele noastre sunt ca nişte fiinţe vii care-şi continuă lucrarea. Vrea vorbă, vreo faptă pe care au văzut-o oamenii, merge înainte şi lucrează în sufletul aproapelui tău. Şi, de acolo, se implantează în alt suflet şi în alt suflet, ca o sămânţă rea care tot creşte şi nu-ţi dai seama. Păi, dacă ar fi să-ţi plăteşti tu păcatele, n-ai când, n-ai cum! Dacă nu te iartă Dumnezeu, n-ai nicio şansă. Şi Dumnezeu nu numai că iartă, dar şi îndreaptă şi scoate sămânța rea crescută în sufletul aproapelui şi din al apropiaților şi se ocupă El de a tăia toate acele seminţe şi a le scoate, cele care s-au împrăştiat în cei care s-au înrăit prin tine. Ei, Dumnezeu, pentru tine și pentru că te întorci tu, merge El şi repară în spatele tău răul din sufletele multora şi aduce binele în locul lui şi acoperă relele noastre. Or, dacă nu face Dumnezeu asta, cine poate să facă? Cine poate să meargă pe urma păcatelor noastre? Ce fapte minunate am putea noi face ca să acoperim răul? Nu poţi să faci nimic! Nu poţi plăti zece mii de talanţi! Nu poţi! Şi atunci nu ar trebui să facem orice ca să nu pierdem acest folos, că Dumnezeu ne iartă şi Se străpunge de durere pentru noi? Până la urmă, dacă ar trebui să rezumăm Evanghelia la câteva cuvinte scurte, ce ne cere Hristos? Să cerem iertare de la El pentru păcatele noastre, să ne străduim cât putem noi să nu le mai facem – dar să nu ne iluzionăm, multe dintre ele le vom face în continuare, că poţi să promiţi tu acum că nu vei mai vorbi de rău, dar, sincer, crezi că nu vei mai vorbi de rău în viaţa asta? – să ne pară rău de păcatele noastre, să avem încredere în milostivirea lui Dumnezeu, să ne recunoaştem păcătoşi, să ne dăm seama de milostivirea lui Dumnezeu şi de dragostea Lui care ne cheamă, să ne mărturisim Lui şi să cerem iertare de la El. Si singurul lucru pe care trebuie să-l facem de aici încolo, în afară de a ne strădui să nu mai facem, cât putem, dar fără să ne iluzionăm şi fără să deznădăjduim, deci singurul lucru pe care trebuie să-l facem de aici încolo este să nu îl judecăm pe aproapele, să nu judecăm cu două măsuri – pe noi cu îndreptățire şi cu blândețe şi cu îngăduinţă, iar pe celălalt cu asprime şi cerând mult de la el. Dacă facem asta, am pierdut tot. De aceea judecata e privită cu atâta asprime de Dumnezeu.

Cu ce măsură măsori [cu aceea] ţi se va măsura

101-500x414– cuvântul este veşnic, este lege duhovnicească. Aşa cum legea gravitaţiei nu cade cât e cerul şi pământul, nici legea aceasta nu va cădea: cu ce măsură măsori, ţi se măsoară! Înfricoșător cuvânt!

Haideţi să încercăm. E foarte greu, pentru că diavolul, aşa cum el se ocupă să ne dea tot felul de patimi, de dependenţe, se ocupă şi cu asta; credeţi că se ocupă numai cu lucrurile slabe, fumat, băut? – deşi nici astea nu sunt slabe! Se ocupă cu lucruri mai adânci, mai grele; ne face dependenţi de a judeca, ne face dependenţi de plăcerea pe care o simţim în clipa în care lovim în celălalt, în care celălalt nu mai e aşa de bine văzut din cauza a ceea ce am zis noi. Se creează o dependenţă sufletească, duhovnicească mult mai gravă; e un fel de răcoare, aşa, când îl judeci pe celălalt. Răcoarea aia e răcoarea iadului, nu e a raiului. Nu e odihnă, ci întuneric. Mănânci din carnea aproapelui tău, cum zicea Sf. Ioan Gură de Aur. E o plăcere iluzorie, ca a unui fumător care crede că se linişteşte cu o ţigară. Să nu ne lăsăm înşelaţi, nu e nicio plăcere. Şi e greu pragul acesta, până scăpăm de această dependenţă, e foarte greu. Dar şi când scăpăm… Şi scăpăm încetul cu încetul, nu dintr-o dată. Lupta se poate duce pe viaţă și pe moarte până la sfârșitul vieţii; dar, dacă scăpăm măcar cât de puţin și tot mai puţin ne lăsăm purtaţi de acest duh necurat. Dracul care se ocupă cu asta nu e un soldat amărât, ci e general mare. Cum zicea părintele Arsenie: „Iar acolo, la vămi, sunt draci bătrâni şi vicleni, măi!” Adică pe care nu-i poţi înşela. Bătrâni de la facerea lumii, care sunt învechiţi în răul răului și care ştiu foarte bine să ne învârtească pe degete şi să facă cu noi ce vor, dacă Dumnezeu nu ne ajută. Aşa şi aici: cu plăcerea asta pe care ţi-o dă judecata, vorbirea de rău, povârnirea celuilalt în jos şi ridicarea ta în sus, pe tine să te pui pe un piedestal iar pe celălalt să-l cobori, această dependenţă este greu de biruit. Dar şi dacă începi s-o biruieşti, încetul cu încetul, treaptă cu treaptă, aşa cum se biruieşte orice patimă…!

[….]”.

display_image.php

Pentru Duminica a 27-a dupa Rusalii, va mai recomandam:

Legaturi:

*

***


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Ce este pacatul?, Parintele Ciprian Negreanu, Vindecarea femeii garbove

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la ““CU CE MĂSURĂ MĂSORI CU ACEEA ȚI SE VA MĂSURA!” – Extras din Omilia Pr. Ciprian Negreanu la Tamaduirea femeii garbove. FATARNICIA CARE NE POATE OSANDI PENTRU VESNICIE (audio+text)

  1. Pingback: “FĂRĂ POCĂINŢĂ NU EXISTĂ MÂNTUIRE PENTRU NIMENI! Domnul Se descoperă doar aceluia care îşi recunoaşte păcătoşenia”. CĂINŢA CONTINUĂ, lupta cu păcatul şi nemulţumirea de sine – ÎMPLINIREA CHEMĂRII ÎNAINTEMERGĂTORUL
  2. Pingback: Datoria cea cu neputință de plătit și PREȚUL DE SÂNGE AL IERTĂRII. Ce nu poate să rabde Dumnezeu și când intervine DREPTATEA Sa, dându-ne “pe mâna chinuitorilor”? “Pentru VICLENIE, pentru aceste păcate ale NEOMENIEI, Dumneze
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate