Cuviosul Seraphim Rose despre CUM SA TRAIM ORTODOX IN VREMURILE DIN URMA: “Apocalipsa se intampla chiar acum. VA MAI SUPRAVIETUI CREDINTA NOASTRA?”

25-05-2008 Sublinieri

73533.b

Perspectiva ortodoxa asupra lumii

(fragment)

Nu este mai trist decît sa vezi pe cineva care a fost crescut în spirit ortodox, care are unele notiuni de catehism, care a citit cîteva Vieti ale Sfintilor, care si-a facut o idee generala despre ce înseamna ortodoxia, care întelege unele dintre slujbe, si totusi nu este constient de ce se petrece în jurul lui. Iar pe copiii sai îi pune sa aleaga între doua moduri de viata: unul este modul în care traiesc majoritatea oamenilor, iar celalalt este modul în care traiesc ortodocsii duminica si atunci cînd citesc vreun text ortodox. Daca un copil este crescut în felul acesta, cel mai probabil este ca nu va alege modul de viata ortodox; acesta va reprezenta o particica infima din viata acelui copil, pentru ca viata contemporana este mult prea ademenitoare, pentru ca prea multi merg pe calea ei, pentru ca reprezinta o parte prea mare a realitatii de astazi – cu exceptia cazului în care copilul a fost învatat cu adevarat cum s-o abordeze, cum sa se pazeasca de efectele ei nocive si cum sa profite de lucrurile bune pe care lumea le are de oferit.

De aceea, atitudinea noastra, începînd de astazi, trebuie sa fie una cu picioarele pe pamînt si normala. Adica, trebuie sa fie o atitudine adaptata conditiilor reale de viata, si nu un produs al fanteziei, al fugii de realitate si al refuzului de a veni în întîmpinarea lucrurilor adeseori neplacute ale lumii din jurul nostru. O ortodoxie prea exaltata si prea cu capul în nori îsi are locul într-o sera, pentru ca nu ne este de nici un folos în viata de zi cu zi si cu atît mai putin nu poate face nimic pentru mîntuirea celor din jurul nostru. Lumea noastra este cruda si raneste sufletele cu asperitatile ei; sa-i raspundem în primul rînd cu o iubire si o întelegere crestine realiste, lasînd exemplele de isihasm si formele avansate de rugaciune pe seama celor capabili sa le înteleaga.

De asemenea, nu trebuie sa ne concentram asupra propriei noastre persoane, ci sa întindem o mîna celor care se afla în cautarea lui Dumnezeu si a unei vieti dedicate Lui. În ziua de astazi, orice comunitate ortodoxa mai mare are tendinta de a se transforma într-o societate care se auto-gratuleaza si se delecteaza cu propriile-i virtuti si realizari ortodoxe: frumusetea bisericilor si a odoarelor noastre, splendoarea slujbelor noastre, pîna si puritatea doctrinei noastre. Dar adevarata viata crestina, înca de pe timpul Apostolilor, a fost nedespartita de comunicarea cu ceilalti. O ortodoxie care este vie prin însusi acest fapt iradiaza catre ceilalti deci nu este nevoie sa se înfiinteze un „departament de misionariat” pentru a face acest lucru; focul adevaratului crestinism se transmite si fara el. Daca ortodoxia noastra este ceva ce pastram pentru noi însine si ne mai si laudam cu ea, atunci sîntem mortii care-si îngroapa mortii – exact în acest stadiu se afla multe dintre parohiile noastre ortodoxe de astazi, chiar si acelea care numara multi tineri, daca acestia nu-si aprofundeaza credinta. Nu este suficient sa spui ca tinerii merg la biserica. Trebuie sa ne întrebam ce obtin ei acolo, în biserica, cu ce pleaca de la biserica si, daca nu fac din ortodoxie o parte integranta a vietii lor, atunci chiar ca nu este suficient sa spui ca merg la biserica. (…)

Dar care crestin-ortodox adevarat din ziua de astazi nu este putin „nebun”? Nu ne potrivim dupa calapoadele lumii; iar daca ne potrivim, în lumea de astazi, atunci nu sîntem crestini seriosi. Adevaratul crestin de astazi nu se poate simti la el acasa în lume; nu se poata sa nu se simta el însusi si sa nu fie privit de ceilalti drept putin „nebun”. De aceea, sa nu ne temem ca am putea fi considerati putin „nebuni” de restul lumii si sa practicam în continuare iubirea si iertarea crestine, pe care lumea nu le va întelege niciodata, dar dupa care, în adîncul sufletului ei, tînjeste, ba chiar plînge.

Scopul meu nu este sa va înspaimînt, ci sa va atrag atentia la ce se petrece în jurul nostru. Cu adevarat ca este chiar mai tîrziu decît credeam cu totii: Apocalipsa se întîmpla chiar acum. Si cît este de trist sa vezi crestini, mai ales tineri ortodocsi, peste capetele carora pluteste amenintator aceasta tragedie incalculabila si care cred ca pot duce mai departe ceea ce ei numesc „o viata normala” în aceste vremuri cumplite, facîndu-se parte integranta din capriciile acestei generatii stupide, care se auto-divinizeaza, absolut inconstienta de faptul ca paradisul nebunilor în care traim este pe cale sa se prabuseasca, absolut nepregatita pentru vremurile de disperare spre care ne îndreptam.

Nici macar nu mai este vorba de cine este un „bun” crestin-ortodox, sau unul „prost”; întrebarea care se pune acum este aceasta: va mai supravietui macar credinta noastra? Pentru multi, nu va mai supravietui; Antihristul care va veni va fi mult prea atragator, mult prea în spiritul preocuparilor lumesti dupa care tînjim, pentru ca majoritatea oamenilor sa-si dea macar seama ca si-au pierdut crestinismul înclinîndu-se în fata lui.

Apartenenta de suprafata nu este suficienta; trebuie sa ne miste ceva pe dinauntru, ceva ce sa ne faca diferiti de lumea din jurul nostru, chiar daca lumea îsi spune „crestina” sau chiar „ortodoxa”. Sa pastram si sa hranim aceste calitati ale adevaratei viziuni ortodoxe asupra lumii despre care am vorbit mai devreme: o viata si o atitudine normala, iubitoare si iertatoare, nu gravitînd în jurul sinelui, ci pastrîndu-ne inocenta si spiritualitatea chiar si cu o deplina constiinta a propriului nostru pacat si a puterii ispitelor lumesti din jurul nostru. Daca traim cu adevarat aceasta viziune ortodoxa asupra lumii, credinta noastra va supravietui socurilor care ne asteapta si va fi o sursa de inspiratie si de mîntuire pentru cei care îl vor cauta în continuare pe Hristos, chiar si în toiul naufragiului umanitatii, care a început deja în zilele noastre”.

(extras din “Perspectiva ortodoxa asupra lumii”)

frseraphimrose.jpg

Va mai recomandam:


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Serafim Rose, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

68 Commentarii la “Cuviosul Seraphim Rose despre CUM SA TRAIM ORTODOX IN VREMURILE DIN URMA: “Apocalipsa se intampla chiar acum. VA MAI SUPRAVIETUI CREDINTA NOASTRA?”

<< Pagina 1 / 3 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Pingback: Război întru Cuvânt » Chiar vine sfarsitul lumii?
  2. Este drept ca ne aflam intr-un “non-paradis” al nebunilor deveniţi normă, model, exemplu, impus cu tăria pe care o poate avea duhul lumii. Cu toate acestea, mai este posibil încă, graţie Proniei, ca unii dintre aceşti păruţi nebuni să se trezească, mai ales dacă vin în contact cu cei ce trăiesc în Duhul Ortodoxiei (nu doar cu numele de ortodox pe buze). Indiferent de vremuri, Pronia lucrează; ne rămâne să ne străduim pentru a fi sarea pământului, încât lumina faptelor noastre bune să lumineze cât mai mult. Doamne ajută!

  3. Sa ne rugam pentru credinta noasta.Asta e solutia.Cei care se roaga,in rugaciunile lor sa nu uite de acest aspect.Pentru cei ce nu sunt interesati… nu stiu daca reusim sa ii facem sa vada ca e cel mai imortant lucru.Daca ne aude DUmnezeu poate ne arata si calea.Doamne ajuta!

  4. @ Mirela:

    Desigur ca mai este posibil sa se mai trezeasca inca, desi tot mai rar si tot mai putini, pentru ca e deja o vreme cand “cel care nedreptateste va mai nedreptati inca, cel care se spurca, se va mai spurca…, adevarata si marea problema pusa de parintele Seraphim fiind daca NOI, cei care suntem deja credinciosi, vom mai ramane cu adevarat credinciosi pana la capat, in incercarile care incep sa vina asupra noastra…

    Drama e tocmai ca nu prea mai avem nici noi sare, ca nu mai suntem “sarea pamantului”, ca ne-am racit de tot, iar untdelemnul din candelele noastre s-a stins si nu mai avem de unde sa dam si altora, noi insine fiind morti… fara sa stim ca am murit deja. Noi insine nu prea mai stim ce cautam sau foarte repede pierdem ravna si hotararea de la inceputul vietii duhovnicesti, am “obosit”, am inceput sa nu prea mai credem, sa le relativizam pe toate cu usurinta, sa ne impietrim binisor, sa cedam tot mai usor compromisurilor cu lumea… In realitate, acum nu mai inseteaza aproape nimeni dupa Duhul Sfant, ci am adus duhul lumii in Biserica, cum arata si parintele Savatie si parintele Simeon de la Essex. Nu ne mai stim chemarea, ne multumim cu un minimalism religios si tragem o linie clara de demarcatie intre “viata religioasa” de viata noastra personala, in ansamblul ei (privata si sociala). Exact ceea ce trateaza acest articol: lipsa de viziune si de traire UNITARA, INTEGRATA, a credintei in toate aspectele vietii noastre. Traim schizoid, scindat, de aici pana aici Biserica (cat mai putin, “strictul necesar”, cat sa ne odihnim oarecum constiinta, “sa ne punem bine” cu Dumnezeu cat de cat), de aici incolo… incepe viata noastra adevarata, acolo unde ne este inima cu adevarat, unde ne investim cu totul, unde ne sunt scopurile, dorintele, planurile, visele. Cine mai are astazi setea si foamea aceea dupa Apa cea Vie?

    Cam asta e tabloul de ansamblu al Bisericii, daca suntem, realisti, cu exceptiile de rigoare, fireste. Din pacate, pentru foarte multi preoti este suficient sa vada ca vin oamenii si mai ales tinerii la Biserica, ca bisericile sunt pline, ca este mare ingramadeala la hramuri, la sfintele moaste, la aghiazma… Sunt foarte entuziasmati si li se pare ca e vorba de cine stie ce “renastere religioasa” si mare evlavie la poporul asta si la generatia tanara (de fapt, cea mai de plans, cea mai pervertita din intreaga istorie), cand de fapt, cum arata parintele Seraphim, ar trebui sa-si puna problema cu ce pleaca ei de la Biserica, daca se schimba sau nu viata lor, daca ei insisi (slujitorii, pastorii turmei) se ingrijesc sa schimbe ceva sau cred ca daca vine omul la slujba si mai aduce si “ofranda” e prea destul… 🙁

    P. S.: Mai mult, exista cate unii “modernisti” (exemplu deja clasic: diaconul Nicolae Hulpoi de la ziarul Lumina) care aplauda cu inconstienta si indreptatesc fara sa clipeasca faptul ca se impartasesc si baietii cu cercel in spranceana, in ureche si prin alte parti, si fetele cu buricul gol sau asa ceva… Inteleg sa te bucuri ca si dintre acestia se indreapta catre Biserica, dar cum sa te bucuri ca se impartasesc fara o minima pregatire si schimbare, fara sa stie ce primesc, ce Taina uriasa, coplesitoare si infricosatoare este acolo si ce responsabilitati implica ea!?!? Cum sa te bucuri cand se trateaza cu atata usuratate Sfintele Taine, ca si cum ar fi ceva foarte obisnuit... Da, sa te bucuri cand vezi ca exista pocainta, dar asta inseamna indreptare (macar in cele mai evidente, mai grave, mai grosolane, pentru inceput), nu indreptatirea pacatului si ca Biserica sa te confirme, sa te incurajeze sa ramai in el… Si de cate ori n-am auzit fraza asta la unii preoti: da, nu e pacat sa va duceti la discoteca, dar veniti si la Biserica… Adio Hristos, adio Evanghelie, le putem impaca pe toate perfect, nu mai e niciun conflict intre lume si Hristos, din contra totul e veselie si armonie, iar universul vietii destrabalate a tinerilor nu trebuie sa fie “confiscat” de nimeni, zic ritos apostolii noilor vremuri de crestinism secularizat! 🙁 Mai mult, se trezeste in acesti “apostoli” ai apostaziei, veritabili lupi in piei de oaie, o “sfanta” revolta fata de batranii duhovnici, de marii Parinti care sunt, auziti!, inchistati in prejudecati care apartin altor secole! Si ni se flutura pe la nas “argumentul” ca “Impartasania vindeca“, sugerandu-se ca ea vindeca prin sine, magic, automat, fara pocainta si fara pregatirea noastra, de orice pacat si impatimire… Cam astea-s orizonturile ortodoxiei adaptate fara rest la lumea cea noua…

  5. Cei mai multi preoti sint fericiti ca vine lumea in numar mare pentru ca isi aduna lor adepti si nu lui Hristos. Eu asta am remarcat, e o lucrare foarte greu de inteles,dar pina la urma observi,cind stai mai mult intr-o parohie, ca preotul are mare drag sa stie ca oamenii pe el il iubesc si …mai putin intereseaza ca Hristos sa fie pe primul loc al inimilor enoriasilor.

    Ma opresc, ca am eu destule pe cap,si astfel imi adun in continuare…

  6. @ Alina:
    E foarte, foarte corecta observatia, din pacate. Este si experienta noastra, din mai multe locuri chiar. Daca o facem cu durere, nu ne adunam nimic, decat… durerea. Nu putem sa fim ipocriti si sa pretindem ca nu vedem si ca nu ne afecteaza. Este, intr-adevar, una din principalele cauze ale suficientei. Multi chiar incep bine, sincer, chiar vor sa aduca lumea la Hristos, lumea vine, apoi, din ispita diavolului, pierd pe drum scopul/sensul si ajung sa se puna pe ei insisi in centru (uneori cedand tocmai ispitelor aduse de oameni, prin slava omeneasca in exces ce li se aduce, ispite care pe oricine pot sa “imbete”, la care se adauga si un subtil sentiment al puterii).

  7. Articolul parca ar fi aruncat o galeata cu apa rece peste mine dandu-mi si doua palme pe de-asupra! De ce? Pentru ca si eu simt pericolul a ceea ce va urma, a ceea ce este pe cale sa se intample, a ceea ce suntem, am devenit…dar imi ingrop in adancul sinelui aceasta temere ca sa nu ma doboare! Este – asa cum spune – ce ne ramane de facut?! S-asteptam impasibili ceea ce va urma? Sa devenim resemnati? Eu – ma inteleg spre exemplu -cu mai toata lumea; de ceva timp – insa – simt/sesizez o nerabdare (si la mine si la ceilalti) – nerabdarea este pregnanta ca atitudine atat fata de tine insuti dar mai ales fata de ceilalti in a-i asculta, intelege…lucrul asta l-am observat de acum cativa ani si, din an in an se agraveaza – adica: ma inteleg ‘bine’ cu tine daca tu esti cel/cea care cedeaza, care ma asculta intotdeauna, are rabadare cu mine, ma suporta…si la serviciu este acelasi lucru! Pe urma – discutiile despre religie (in general) si despre ortodoxie (in particular) nu prea mai intereseaza pe nimeni: par/pare un lucru rasuflat, depasit in totala neconcordanta cu duhul lumii de azi ce favorizeaza inconstient si pana la absurd consumismul si egoismul! Ne paste CEVA! – meritat dealtfel potrivit naravurilor si dezertarii!

  8. Nu resemnare, Magda, ci asta:
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/07/12/cuviosul-paisie-aghioritul-lumea-arde-pricepeti-asta/

    PS: Am completat ceva si intr-un mesaj anterior.

  9. Ce parere aveti despre aceasta stire ?

    http://www.reginapacis.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=97&Itemid=1

    Iata extrasul carear putea schimba fata istoriei :

    ” S-a confirmat de asemenea într-un mod uimitor numele extins al acestei Biserici Sf. Maria Regina Păcii şi a unităţii tuturor creştinilor: Î.P.S. Mitropolit al Banatului Nicolae, care este cunoscut şi iubit special pentru spiritul de unitate pe care îl promovează din partea Bisericii Ortodoxe soră, s-a împărtăşit pentru prima dată din potirul comun la Sf. Liturghie solemnă(!).

    La finalul Liturghiei solemne PS Episcop Alexandru a consacrat această parohie şi credincioşii ei Inimii Neprihănite a Mariei.

    Iată actul istoric care s-a depus în altarul acestei biserici:

    Sub oblăduirea Sfintei Treimi, a Tatălui, al Fiului şi al Spiritului Sfânt, prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria s-a sfinţit acest lăcaş în A.D. 2008, luna mai, ziua 25, când Biserica Catolică a fost păstorită de Sanctitatea Sa Benedict al XVI-lea, nunţiu apostolic în România fiind Excelenţa Sa, Mons. Francisco Javier Lozano, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, greco-catolică, a fost Preafericitul Părine Lucian Mureşan, episcop al eparhiei greco-catolice de Lugoj, a fost Excelenţa Sa, Preasfinţitul Alexandru Mesian, episcop romano-catolic din Timişoara a fost Excelenţa Sa, episcop Martin Roos şi Mitropolit şi Arhiepiscop al Banatului a fost Excelenţa Sa, IPS Nicolae Corneanu.
    Consacrarea acestui lăcaş a fost oficiată de Excelenţa Sa PS Alexandru Mesian.

    Patroana Bisericii este Preacurata Fecioara Maria, iar numele acestui lăcaş este Sfânta Maria Regina Păcii şi a Unităţii.

  10. INCREDIBIL! Omul asta chiar le-a facut pe toate! Dar nu va asteptati la “schimbarea fetei istoriei” din apostazia unui singur ierarh (care, saracul, a tinut efectiv sa-si umple paharul pana la varf…). Nu va fi nicio urmare. Totul se va ingropa romaneste…

  11. Adevarat?! E buimacitoare stirea!
    Numai sa nu le dea si altora prin cap sa urmeze un asa ‘exemplu’! Si tot la mai-mari ma refer…

  12. http://www.greco-catolica.org/a357-La-Timisoara-s-a-intamplat-o-minune.aspx

    BO si BC si-au recunoscut Tainele una celeilalte ?

    Vorbind cu foarte multi credinciosi am ajuns la concluzia ca nimeni nu prea stie care este pozitia oficiala .Daca raspunsul la intrebarea de mai sus este da lucrurile merg in favoarea Mitropolitului Banatului.Caci se stie ca un Episcop este suveran in episcopia lui . Oricum sta lucrurile , in aer , de de foarte multi ani pluteste o mare ambiguitate privitor la aceasta tema .Un exemplu care sporeste si mai mult aceasta ambiguitate este faptul ca in situatii limita ( apropierea iminenta a moarii sau inexistenta unei parohii ortodoxe ( in tari in care nu exista inca misiune ortodoxa) se pare ca este valid ca un ortodox sa se impartaseasca la un preot catolic . Dar aici se ridica urmatoarea problema : EUHARISTIA NU ESTE CIRCUMSTANTIALA . Doamne ajuta !

  13. NU, NU ESTE SI N-A FOST NICIODATA VALIDA IMPARTASIREA LA CATOLICI IN NICIO CIRCUMSTANTA! Toti Parintii nostri mari au spus foarte clar: in momentul in care se vor impartasi impreuna este gata, pregatiti-va de sfarsit! Desigur, asta inseamna nu cand un singur episcop va apostazia, ci Sinodul sau o buna parte a lui sau cand se va impune ceva, fie si neoficial, la nivel de mase. Cu toate progresele in comuniune si cu toata ridicarea anatemelor de pe vremea patriarhului ecumenic Athenagoras (act care oricum n-are nicio valoare soborniceasca, este ilegitim si nul!), pana la punctul final, adica impartasirea impreuna (ceea ce inseamna deja ca este vorba de comuniunea deplina, de unire intre Biserici, nu de simpla recunoastere!) nu s-a ajuns pana acum, tocmai asta fiind ultima faza, sinonima cu unirea bisericilor!

    Episcopul nu este suveran si peste dogme si canoane, episcopul nu poate face alta biserica personala in Biserica! Cazul ar cere clar depunere imediata din treapta (daca ceea ce a facut pana acum Nicolae Corneanu nu era oricum suficient…), daca nu am avea un patriarh care oricum gandeste la fel ca si el si ii este prieten… 🙁

  14. Din cele scrise se trag cateva concluzii :

    In cazul IPS Corneanu – potrivit cu ceea ce spuneti – ar insemna ca Sinodul BOR sa-l depuna . Daca totusi nu se va intampla aceasta , nu inseamna oare ca IPS Corneanu are dreptate ? Aici ramane de vazut ce se va intampla in zilele urmatoare .

    Anatemele oricum nu aveau valoare obiectiva deoarece anatemele se dau asupra persoanelor , nu asupra bisericilor .

    Categoric un Episcop nu este peste dogme , acela fiind dreptarul credintei .

  15. @ Byzantin:

    Iarta-ne, dar ce logica e asta? Daca un criminal nu e pedepsit, este (in mod obiectiv, inaintea lui Dumnezeu) mai putin criminal? Ce inseamna ca are dreptate daca nu va fi depus? “Dreptatea” umana, juridica? Ca in ordinea lui Dumnezeu lucrurile sunt foarte clare. Si am si spus de ce nu se va intampla nimic. Institutional (si subliniez ca doar institutional), nu ma mai astept la aproape nimic de la Biserica noastra (BOR), atata vreme cat este dusa de mult pe panta ecumenismului… Canoanele nu se mai aplica decat cand si unde dorim si avem un interes. Si PS Sofronie Drincec ar fi trebuit judecat de Sinod, insa… n-a facut de capul lui nici el ce-a facut la Oradea…

    PS: Acum abia realizez ca fratia-ta esti de fapt fie ecumenist, fie…catolic. Gresesc?

  16. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Seraphim Rose (2 sept., in curs de canonizare) - Cautatorul Adevarului pana la capat si cu orice pret
  17. Pingback: Război întru Cuvânt » SFANTUL SERAFIM ROSE SI PRIVIREA ATINTITA SPRE PATRIA CEREASCA
  18. Pingback: Război întru Cuvânt » Cuv. Serafim Rose despre viitorul Rusiei si sfarsitul lumii
  19. Pingback: Război întru Cuvânt » Cuv. Serafim Rose: Ce sa facem pentru a discerne si a rezista ispitelor acestor vremuri?
  20. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Serafim Rose - model de lupta cu ereticii si ereziile de astazi
  21. Pingback: Război întru Cuvânt » Credinta crestina - razboi declarat impotriva diavolului
  22. Pingback: Război întru Cuvânt » “VEDETI SA NU FITI AMAGITI!”
  23. Pingback: Război întru Cuvânt » “Ereticii vor pune mana pe Biserica, isi vor numi peste tot slugile si-i vor prigoni pe pastori si monahi”
  24. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Damaschin de la Platina, ucenicul Cuv. Seraphim Rose: SA STAM PURUREA NECLINTITI IN CREDINTA NOASTRA!
  25. Pingback: Război întru Cuvânt » “Du-te, sa-ti fie dupa cum ai crezut!”
  26. Pingback: Război întru Cuvânt » DESPRE EPOCA LUI ANTIHRIST SI REVENIREA PROROCULUI ILIE, CA „AL DOILEA INAINTEMERGATOR AL VENIRII LUI HRISTOS”
  27. Pingback: Război întru Cuvânt » Iara si iara… PERFUZII VITALE PENTRU INCERCARILE VREMURILOR
  28. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVIOSUL SERAPHIM ROSE: PERSPECTIVA ORTODOXA ASUPRA LUMII (audio - inedit)
  29. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVIOSUL SERAFIM ROSE - “UN OM AL INIMII” - 27 ani de la plecarea sa in patria cereasca
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Articole Recomandate

Carti recomandate