Cuvântul PS Benedict Bistrițeanul la POMENIREA FIILOR NEAMULUI UCIȘI în decembrie 1989: CRĂCIUNUL “ALTFEL”, ÎNSÂNGERAT: “Hristos a venit în lume sub chipul jertfei chiar de la Naştere. Aş zice că poporul român s-a îmbrăcat cu cămaşa Vinerii celei Mari de la începutul existenţei sale” (VIDEO, TEXT)

PS Benedict Bistrițeanul: „Decembrie `89, «Dumnezeu s-a plecat spre noi»”

Cuvântul Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit luni, 21 decembrie 2020, în Cimitirul Eroilor din Cluj-Napoca, cu prilejul comemorării Eroilor Revoluției din decembrie 1989:

„Aş aşeza ziua de astăzi, gândindu-ne la ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989, sub semnul unui verset luat din Psalmul 39:

Aşteptând am aşteptat pe Domnul şi El S-a plecat spre mine.

A fost mare şi lungă aşteptarea poporului român şi rugăciunea pe măsură şi L-a făcut pe Dumnezeu să Se plece înspre neamul românesc. Pentru că cei care au luptat pentru credinţă şi libertate în decembrie 1989 strigau din răsputeri „Există Dumnezeu!”. Şi, mai mult decât atât, Dumnezeu Se plecase asupra lor, asupra poporului şi se cânta cu entuziasm şi cu certitudinea lăuntrică a credinţei, Cu noi este Dumnezeu!

„Dumnezeu Şi-a întors faţa către români” – aceasta era descrierea trăirilor prin care cei care-şi doreau o altă vieţuire, sub semnul credinţei şi al libertăţii, strigau din răsputeri, privind înspre cer, mulţumind Cerului şi trăind acel moment cu recunoştinţă.

Atunci, Crăciunul a fost altfel, ca să ne exprimăm sub această formă. Era vorba de un decembrie în roşu, un decembrie în roşu care desemna, de fapt, timpul jerfei, timpul crucii, cruce cu care, de altfel, poporul român a fost obişnuit dintotdeauna. Aş zice că poporul român s-a îmbrăcat cu cămaşa Vinerii celei Mari de la începutul existenţei sale. Însă, aşa cum am auzit în rugăciunea pe care am rostit-o, după Cruce vine Înviere. Și ei aveau această certitudine lăuntrică dată de credinţă şi de nimic altceva, de credinţa în Dumnezeu ca sursă pentru libertate şi pentru o viaţă socială pe măsura aşteptărilor lor. De altfel, atunci, în acel decembrie roşu, se făcea foarte bine legătura între acel Crăciun altfel de atunci şi Crăciunul care tot… altfel a fost şi la începutul erei noastre, atunci când Dumnezeu S-a plecat peste popor şi S-a născut în ieslea din Betleem.

icoana de Ioan Popa

Noi sărbătorim în zilele noastre, de regulă, Crăciunul cu bucurie, cu entuziasm, însă şi atunci Crăciunul a fost altfel. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit, aşa zice Evanghelistul Ioan. Lumea era neospitalieră. Ajunseseră să-şi manifeste răutatea unii faţă de alţii cum poate nu se mai întâmplase de multă vreme.

Ziceam că s-a reuşit foarte bine în decembrie`89 să se intuiască, de fapt, Crăciunul altfel şi de la Naşterea Domnului, pentru că lucrurile se întâmplau destul de aidoma. Hristos a venit în lume sub chipul jertfei chiar de la Naştere, pentru că El este Cel Ce aduce, dar şi Cel Ce Se aduce, pentru că crucea vine deodată cu naşterea. El este Cel care dăruieşte şi Cel Care Se dăruieşte, şi aceasta este şi imaginea sub care se desfăşoară Crăciunul. Hristos este în stare de jertfă de la Naştere.

Şi mai mult decât atât: şi atunci, în vremea Naşterii lui Hristos, fiii neamului au fost ucişi, pentru că stăpânitorii vremii n-au fost bucuroşi de venirea Lui în lume şi au ucis pe toţi pruncii pe care i-au aflat. Fiii neamului au fost ucişi, aşa cum s-a întâmplat, de altfel, şi în decembrie 1989. Şi aş mai folosi o strofă dintr-o colindă ca să exprim ambele realităţi, atât cele din vremea Mântuitorului, cât şi pe cele din vremea acelui decembrie roşu 1989:

Şi a’ lor sufleţele

S-or preface-n stele

Luminând frumos

Calea lui Hristos.

„Luminând calea lui Hristos”, să nu uităm acest lucru! Jertfa lor exprimă această cale a lui Hristos, exprimă crucea cu care noi, ca popor român, ne-am însemnat şi suntem însemnaţi dintotdeauna. Şi tot la slujba parastasului pe care am săvârşit-o am cântat un tropar care exprimă această stare de jertfă permanentă în care se află creştinul, şi zic românul în special:

Cei ce pe Mielul lui Dumnezeu aţi mărturisit şi aţi fost junghiaţi ca nişte miei, fiind mutaţi la viaţa cea neîmbătrânitoare şi pururea veşnică, sfinţilor, Aceluia cu dinadinsul, mucenicilor, vă rugaţi să ne dăruiască nouă dezlegare datoriilor!

Ei au plătit datoriile noastre cu viaţa lor, cu propria lor existenţă, iar jertfa lor nu poate fi trecută cu vederea nici de Dumnezeu, dar nici de neamul nostru românesc.

Mai adaug doar atât: pentru ca jertfa lor să dea roade şi să nu se întâmple aşa cum, de destule ori se spune, că au murit degeaba, jertfa lor trebuie să-şi păstreze caracterul religios, pentru că ei au murit cu credinţa în inimă. Când se pierde caracterul religios, atunci se pierde din valoarea jertfei lor. Am venit astăzi, în prag de Crăciun aşadar, să-i comemorăm pe eroii Revoluţiei din 1989, cei care s-au jertfit pentru credinţă şi neam. Este nu numai o datorie a noastră, ci este o şansă a noastră de a sta împreună, de a ne uita la exemplul lor şi de a învăţa că se poate şi că se pot face foarte multe lucruri şi că merită făcute pentru credinţa şi neamul nostru românesc.

Dumnezeu să-i ierte! Dumnezeu să-i odihnească!”

Legaturi: